new posts members Forum Rules search RSS
Pagina 1 din 11
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Copilul nascut joi
Sandra Brown-Copilul nascut joi
date: Joi, 30/08/2012, 7:30 PM | message # 1

- Numai cîteva zile, pînă îmi scot bandajele.Allison îşi acoperi sînii cu mîinile, cutremurîndu-se. Ideea aceea ofăcea să se înfioare, dar era treaba lui Ann. Voia numai să nu oamestece şi pe ea.- Şi serviciul?- îmi iau concediu o săptămînă. Acolo nu-i nici o problemă. Te veiputea duce la lucru, ca de obicei. Numai seara va trebui să stai cuDavis.- Şi tu ce-o să faci, o să stai ascunsă în dormitor?- O să stau la clinică. E scumpă, dar prefer să stau acolo decîtacasă.Allison se îndepărtă de măsuţa de toaleta şi începu să măsoare încăperea în lung şi-n lat.- Annie, e o nebunie. Tu şi Davis... ei bine, n-o să se aştepte laanumite, ştii...- Te referi la privilegiile de dormitor? Întrebă Ann şi Allison roşi.ceea ce o făcu pe sora ei să rîdă. Am găsit o soluţie şi pentruasta. l-am spus că ginecologul mi-a schimbat reţeta de anticon-cepţionale şi că nu trebuie să facem dragoste trei săpîămîni pînănu ne dăm seama ce efect vor avea cele noi.- Dar e absurd!- Ca biolog în genetică ştii asta şi eu, ca femeie, o ştiu, dar Davisnu are cum să ştie. A făcut scandal, dar, în cele din urmă, aacceptat.Aşa că nu va trebui să te temi că va încerca să se culce cu tine.Şi totul nu va dura decît trei sau patru zile!Allison îşi frîngea mîinile nervoasă. Întotdeauna reuşise Ann să îifacă aşa ceva, să o convingă de ceva împotriva raţiunii ei.- Schimbarea locurilor a fost un joc amuzant cu mama şi cu tata,chiar şi cu profesorii, dar am o presimţire că se va întîmpla ceva îngrozitor.- Eşti o fatalistă. Nu o să se întîmple absolut nimic.- Şi vrei să mă mut în apartamentul tău?- Ar fi cel mai convenabil. Davis mă va putea găsi oricînd sau, mărog, te va găsi.

Ceea ce rămînea nerostit, dar era de la sine înţeles, era faptul căabsenţa lui Allison din propriul apartament avea să treacăneobservată.Pe ea nu avea cine să o caute seara.- Ar trebui să mă îmbrac cu lucrurile tale, spuse ea, lipsită deentuziasm.- Ceea ce va însemna o îmbunătăţire în comparaţie cu garderobata, zise Ann, privindu-i fusta bleumarin şi bluza albă cu un văditdezgust.- Ar trebui să port lentilele de contact tot timpul şi îmi dau dureride cap.- Mai bine o durere de cap decît ochelarii ăia pe care-i porţi.-Şi părul...- încetează odată! Părul arată superb cînd îl laşi liber în loc să-lstrîngi în cocul ăla de fată bătrînă, spuse Ann şi sări jos din pat,aşezîndu-se în faţa lui Allison cu ambele mîini în şolduri. Deci,vrei sau nu? Te rog, Allison. Este foarte important pentru mine.Totul era foarte important pentru Ann. Trăia de la o criză la alta.Nu făcea nimic pe jumătate. Se arunca direct în mijlocul unuieveniment critic, trăgînd-o după ea de obicei pe sora ei, căreia îicam lipsea spiritul de aventură.Allison se întoarse spre oglindă şi se privi. Putea, oare, să se deadrept Ann? Ann care niciodată nu cunoştea un străin, ci un posibilprieten? Ann care se simţea în largul ei în orice situaţie? Ann cupersonalitatea ei efervescentă şicu mai mult farmec în degetulmic decît avea Allison în întregul trup?Ann veni lîngă ea. Din moment ce Allison nu avea ochelarii şipărul îi curgea liber pe umeri ca şi al lui Ann, erau absolutidentice.Şi nu era decît pentru cîteva zile. Iar Ann era sora ei geamănă,singura ei rudă. Şi, în plus, la obiceiurile de o viaţă nu se putearenunţa.Allison zîmbi melancolic.- îţi dai seama că, tot restul vieţii noastre, oamenii vor trebui să seuite la sînii noştri ca să ne poată deosebi?

- Ah, Allison. Eşti de acord? întrebă Ann şi, răsucind-o pe Allison,o îmbrăţişa. Ştiam eu că mă pot bizui pe tine. Uite inelul meu delogodnă, adăugă ea şi, scoţîndu-l de pe deget, îl puse pedegetul lui Allison. Nu cumva să-l pierzi. Acum, hai să-ţi spun ce osă faci diseară.- Diseară?- Davis şi cu mine ne întîlnim cu cel mai bun prieten al lui la cină.Au crescut împreună, sunt fraţi de sînge, chestii de-astea. Eu nul-am văzut niciodată şi Davis vrea să mă prezinte.- Ah, Annie, se piînse Allison.- Aşteaptă numai s-o vezi, Spencer. E extraordinară. Absolutextraordinară. E dulce şi isteaţă. Are un corp superb. Şi faţa!Dumnezeule, faţa ei. E nemaipomenit de frumoasă.- Aşa sună, zise Spencer Raft, făcîndu-i cu ochiul prietenului său.Davis păru dintr-odată întristat.- Vorbesc cumva prea mult despre ea?Spencer îl bătu uşor pe umăr.- Eşti doar un bărbat îndrăgostit. E firesc să vorbeşti despre ea.Cît o să dureze această logodnă?Davis se dusese să îl aştepte pe Spencer la aeroportul din Atlantaşi acum se aflau pe autostradă, îndreptîndu-se spre restaurantulunde trebuiau să ia cina împreună cu Ann. Era o după-amiază înăbuşitoare şi maşinile înaintau cu o încetineală potrivităumezelii.- Nu prea mult, slavă Domnului. Ultima săptămînă din iunie. Aşvrea să-mi fii cavaler de onoare. O să fii pe aici sau pleci din noucurînd?- O să stau pe aici. Doar n-o să-mi las cel mai bun prieten să se însoare fără să-i acord sprijinul.Davis îl privi pe bărbatul de lîngă el.- Ştii, dacă n-ar fi Ann, te-aş invidia. Să navighezi tot timpul în jurul lumii cu iahtul ăla al tău, cu cîte o femeie în fiecare port,aventuri, nici o obligaţie care să te ţintuiască. Trebuie să fie oviaţă excelentă, adăugă el oftînd.Spencer privea grav apusul întunecat de nori.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 30/08/2012, 7:36 PM | message # 2



- Nu-i chiar atît de excelent pe cît crezi, spuse el gînditor.- La naiba, omule, împărtăşeşte vechiului tău prieten cîtevaamănunte senzaţionale. Nici măcar nu ştiu cu ce te ocupi.Spencer zîmbi enigmatic.- E secret.- Cîştigi o grămadă de bani, lucrezi independent şi numai cîndvrei, călătoreşti prin toată lumea. Eşti mercenar, nu-i aşa?- Am încheiat subiectul, Davis.Acesta fluieră uşor.- Probabil că lucrezi pentru CIA sau ceva de genul ăsta, nu? Nu,lasă, înţeleg că-i un subiect încheiat. Numai asigură-mă de unlucru.- Ce anume?- Că orice ai face e legal. Că nu-i vorba de droguri, contrabandăcu arme sau alte chestii din astea.Spencer rîse.- N-o să intru la închisoare pentru ce fac, de asta să fii sigur.- Nu prea mă linişteşte. Ai putea să fii prea deştept pentru a fiprins.- Lucrez în limitele legii.Davis oftă.- Bine. Din cînd în cînd te invidiez pentru stilul tău de viaţă.- N-o face, spuse Spencer încet. Eu îţi invidiez fericirea alături deAnn.- Ei bine, o să te înverzeşti de invidie, pentru că iat-o. Nu ţi-amspus că e ceva cu totul deosebit? în clipa cînd o zări dînd colţul pe lîngă clădire frînă în faţarestaurantului. Sări din decapotabilă şi o strigă.Ea îşi ridică privirea, mai făcu un pas, dar se împiedică şi căzu cufaţa în jos.La naiba!Se sprijini în mîini, dar impactul fu atît de dur, încît făcu să i selovească dinţii unii de alţii. Palmele i se zgîriaseră şi o usturau îngrozitor. Cel puţin trei straturi de piele rămăseseră pe trotuar, încercă să îşi amortizeze căderea proptindu-se într-un genunchi grătarul şi un fir se dusese de-a lungul piciorului, dar înaceastă privinţă nu avea ce să facă.Graţie coafurii, machiajului şi hainelor, cea care o privea dinoglindă era Ann. Fusese îngrozită cînd probase rochia de unverde marin din sifon. Imediat pusese mîna pe telefon şisunase la clinica unde Ann fusese deja internată.- Mi-au luat sînge şi peste cîteva minute îmi vor face o radiografiea pieptului. După aceea mă culc. Operaţia e programată pentrumîine dimineaţă devreme.Oricît ar fi fost de îngrijorată pentru sora ei, Allison o întrebă;- Ann, unde este sutienul pe care îl porţi cu rochia asta? Toatecele pe care le-am încercat se văd.- Dar cu rochia aia nu se poartă sutien, prostuţo.- Bine. dar... sînt atît de dezbrăcată.- Aşa şi trebuie.- O să mă îmbrac cu altceva. Ce zici de...- Nu. E rochia preferată a lui Davis.- Mi-a cerut să o îmbrac înseara asta.Incidentul de pe trotuar o făcuse să nu se mai gîndească larochie, dar acum, cînd se privi în oglindă, îşi reaminti cît era desumară. Pe umeri nu avea decît două breteluţe foarte subţiri şidecolteul era adînc. Nu îşi putea da seama de ce voia Ann săaibă nişte forme mai generoase decît erau deja. Avea senzaţia căse revărsa din rochie, dar nici în această privinţă nu era nimic defăcut.Cu regret îşi scoase ochelarii şi îi vîrî la loc în poşetă, după caretrase adînc aer în piept şi ieşi.Dacă nu ar fi fost şeful de sală, nu i-ar fi descoperit niciodată peDavis şi pe Spencer în salonul acela slab luminat. Se ridicarăamîndoi cînd o văzură apropiindu-se.- Totul e în regulă? o întrebă Davis îngrijorat uâgîndu-i scaunulpentru a se aşeza.- în afară de un fir dus la ciorap.~ Asta nu contează. Arăţi minunat, spuse Davis sărutînd-o uşor pe buze.

Ea trebui să se concentreze foarte mult pentru a nu se trage înapoi brusc. îţi mulţumesc. îmi pare rău că m-am făcut de rîs. Pur şi simplu,nu-mi dau seama ce s-a întîmplat. Am ridicat privirea cînd m-aistrigat şi în clipa următoare mă adunam de pe trotuar. îi părea rău pentru Davis. Ea nu îl plăcea in mod deosebit peDavis Lundstrum, dar Ann îi adora Arăta bine într-un sens pur american, era generos, plăcut, cumpătat şi se bucura desucces în domeniul lui, ceva în legătură cucomputerele, l-ar fi părut extrem de rău să îl facăpe viitorul ei cumnat să se simtă stînj»nrt.- A fost un accident, spuse el pe un tonprietenos, punîndu-i mîna pe genunchi pe submasăCind tresări, o intieba.- Ce s-a întîmplat?- E genunchiul lovit- Ah, iartă-mâ, scumpo îşi retrase mîna şi Allison se linişti.- Mă bucur că n-ai păţit nimic, zise Spencer.Ea se întoarse şi tu uşor dezamăgită pentru Canu îi putea distinge cu claritate trăsăturile. Aveaun glas atrăgător, tulburător şi profund Ştia căeste înalt. Cînd se rezemase de el, capul nu îitlinsese bărbia. Trebuia să fie musculos. Nu seCuibărise ea la pieptul lui?Davis te aştepta cu nerăbdare- Şi eu muream de curiozitate să te cunoscDavis mi-a vortjit de tine tot drumul de la aeroportpînă aia. spuse el rîzînd. Dar nid cele mai bunedescrieri făcute de el nu te-«t iustrat aşa cum

eşti în realitate. Eşti foarte frumoasă şi îmi felicitprietenul că şi-a ales o asemenea mireasă.- Mu... mulţumesc, se bîlbîi ea.Rareori se întîmpla să primească un compli-ment din partea unui bărbat. Ann s-ar fi descurcatfoarte bine, dînd o replică încîntătoare şispirituală. Dar Ann Allison stătea acolo cugenunchiul şi palmele încă pulsînd şi cu limbalipită de cerul gurii numai pentru că un bărbatavea o voce ca un violoncel bine acordat, fără săpoată spune nimic, nici încîntător, nici spiritual,nicicum.Cum avea să mănînce fără să verse jumătatedin mîncare în poală? Cînd o va prinde pe Ann între patru ochi...Spencer Raft se uita cumva la sînii ei? Eraextrem de conştientă că erau complet goi pe subrochie şi că ieşiseră prea mult din corsajul sumar.Ciudat, dar nu se întreba dacă Davis se uită la easau nu.- Au sosit băuturile, spuse Davis. Ţi-amcomandat ca de obicei.Allison bea de obicei
Perrier
cu lămîie. îi erateamă să afle ce bea Ann de obicei. Metabolismulei era mult mai tolerant faţă de alcool decît al luiAllison.- Două? întrebă ea.Sau, Doamne fereşte, vedea cumva dublu?- E o ocazie deosebită, îi explică Davisridicîndu-şi paharul. Pentru vechile prietenii. Măbucur foarte mult să te văd, Spencer.- Şi eu, Davis, zise Spencer ridicînd paharul.Allison bîjbîi şi ea după al ei, pe care izbuti să îlia şi să-l ridice fără să facă vreo gafă.- Pentru bunii prieteni, spuse ea
grătarul şi un fir se dusese de-a lungul piciorului, dar înaceastă privinţă nu avea ce să facă.Graţie coafurii, machiajului şi hainelor, cea care o privea dinoglindă era Ann. Fusese îngrozită cînd probase rochia de unverde marin din sifon. Imediat pusese mîna pe telefon şisunase la clinica unde Ann fusese deja internată.- Mi-au luat sînge şi peste cîteva minute îmi vor face o radiografiea pieptului. După aceea mă culc. Operaţia e programată pentrumîine dimineaţă devreme.Oricît ar fi fost de îngrijorată pentru sora ei, Allison o întrebă;- Ann, unde este sutienul pe care îl porţi cu rochia asta? Toatecele pe care le-am încercat se văd.- Dar cu rochia aia nu se poartă sutien, prostuţo.- Bine. dar... sînt atît de dezbrăcată.- Aşa şi trebuie.- O să mă îmbrac cu altceva. Ce zici de...- Nu. E rochia preferată a lui Davis.- Mi-a cerut să o îmbrac înseara asta.Incidentul de pe trotuar o făcuse să nu se mai gîndească larochie, dar acum, cînd se privi în oglindă, îşi reaminti cît era desumară. Pe umeri nu avea decît două breteluţe foarte subţiri şidecolteul era adînc. Nu îşi putea da seama de ce voia Ann săaibă nişte forme mai generoase decît erau deja. Avea senzaţia căse revărsa din rochie, dar nici în această privinţă nu era nimic defăcut.Cu regret îşi scoase ochelarii şi îi vîrî la loc în poşetă, după caretrase adînc aer în piept şi ieşi.Dacă nu ar fi fost şeful de sală, nu i-ar fi descoperit niciodată peDavis şi pe Spencer în salonul acela slab luminat. Se ridicarăamîndoi cînd o văzură apropiindu-se.- Totul e în regulă? o întrebă Davis îngrijorat uâgîndu-i scaunulpentru a se aşeza.- în afară de un fir dus la ciorap.~ Asta nu contează. Arăţi minunat, spuse Davis sărutînd-o uşor pe buze.

Ea trebui să se concentreze foarte mult pentru a nu se trage înapoi brusc. îţi mulţumesc. îmi pare rău că m-am făcut de rîs. Pur şi simplu,nu-mi dau seama ce s-a întîmplat. Am ridicat privirea cînd m-aistrigat şi în clipa următoare mă adunam de pe trotuar. îi părea rău pentru Davis. Ea nu îl plăcea in mod deosebit peDavis Lundstrum, dar Ann îi adora Arăta bine într-un sens pur american, era generos, plăcut, cumpătat şi se bucura desucces în domeniul lui, ceva în legătură cucomputerele, l-ar fi părut extrem de rău să îl facăpe viitorul ei cumnat să se simtă stînj»nrt.- A fost un accident, spuse el pe un tonprietenos, punîndu-i mîna pe genunchi pe submasăCind tresări, o intieba.- Ce s-a întîmplat?- E genunchiul lovit- Ah, iartă-mâ, scumpo îşi retrase mîna şi Allison se linişti.- Mă bucur că n-ai păţit nimic, zise Spencer.Ea se întoarse şi tu uşor dezamăgită pentru Canu îi putea distinge cu claritate trăsăturile. Aveaun glas atrăgător, tulburător şi profund Ştia căeste înalt. Cînd se rezemase de el, capul nu îitlinsese bărbia. Trebuia să fie musculos. Nu seCuibărise ea la pieptul lui?Davis te aştepta cu nerăbdare- Şi eu muream de curiozitate să te cunoscDavis mi-a vortjit de tine tot drumul de la aeroportpînă aia. spuse el rîzînd. Dar nid cele mai bunedescrieri făcute de el nu te-«t iustrat aşa cum

eşti în realitate. Eşti foarte frumoasă şi îmi felicitprietenul că şi-a ales o asemenea mireasă.- Mu... mulţumesc, se bîlbîi ea.Rareori se întîmpla să primească un compli-ment din partea unui bărbat. Ann s-ar fi descurcatfoarte bine, dînd o replică încîntătoare şispirituală. Dar Ann Allison stătea acolo cugenunchiul şi palmele încă pulsînd şi cu limbalipită de cerul gurii numai pentru că un bărbatavea o voce ca un violoncel bine acordat, fără săpoată spune nimic, nici încîntător, nici spiritual,nicicum.Cum avea să mănînce fără să verse jumătatedin mîncare în poală? Cînd o va prinde pe Ann între patru ochi...Spencer Raft se uita cumva la sînii ei? Eraextrem de conştientă că erau complet goi pe subrochie şi că ieşiseră prea mult din corsajul sumar.Ciudat, dar nu se întreba dacă Davis se uită la easau nu.- Au sosit băuturile, spuse Davis. Ţi-amcomandat ca de obicei.Allison bea de obicei
Perrier
cu lămîie. îi erateamă să afle ce bea Ann de obicei. Metabolismulei era mult mai tolerant faţă de alcool decît al luiAllison.- Două? întrebă ea.Sau, Doamne fereşte, vedea cumva dublu?- E o ocazie deosebită, îi explică Davisridicîndu-şi paharul. Pentru vechile prietenii. Măbucur foarte mult să te văd, Spencer.- Şi eu, Davis, zise Spencer ridicînd paharul.Allison bîjbîi şi ea după al ei, pe care izbuti să îlia şi să-l ridice fără să facă vreo gafă.- Pentru bunii prieteni, spuse ea.

După ce ieşiră, Davis rugă portarul săoprească un taxi pentru Spencer.- Uite adresa mea şi cheia de rezervă, spuseel, dîndu-i oaspetelui său o foaie de hîrtie şi ocheie. Eu aş vrea să o însoţesc pe Ann pînăacasă pentru a fi sigur că ajunge cu bine.- Nu te condamn, zise Spencer, după care înainta puţin, îşi puse ambele mîini pe umerii ei şio sărută uşor pe obraz. Noapte bună, Ann. Eştiaşa cum a spus Davis... şi chiar mai mult.Mîinile lui o părăsiră cînd el se îndepărtă, dar atingerea lor încă îi mai ardea pielea. Acel bărbatcu un glas captivant şi un trup puternic şi tarereprezenta un pericol pe care ea nu îl puteapricepe. îl luă de braţ pe Davis ca pentru a căutaprotecţie.- îţi mulţumesc, Spencer. Noapte bună. Mi-afăcut plăcere să te cunosc, în sfîrşit.Abia după ce taxiul se îndepărtă cu Spencer Raft, ea începu să respire normal.l-a fost greu, dar, în cele din urmă, a izbutit să îşi scoată lentilele de contact, să-şi pună ochelariipe furiş şi să conducă pînă acasă fără ca Davissă îşi dea seama că îi purta. După ce opri maşinape aleea din faţa casei lui Ann, şi-i scoase.Aceştia erau la loc în poşetă cînd Davis veni lîngăea la uşă.Descuie şi el o urmă înăuntru cu o familiaritatecare o sperie şi o puse în faţa unei alte situaţiidificile căreia trebuia să îi facă faţă.- Noapte bună, dragul meu, spuse ea.- „Noapte bună, dragul meu"? Nu te-amsărutat cum trebuie toată seara. înainte să poată evita, el o luă în braţe şi osărută. Prima ei reacţie fu de a strînge buzele, dar

ştia că nu avea să rezolve nimic. Aşa că îi dăduvoie să o sărute profund. îşi ţinea mîinile şovăitor pe şoldurile lui.- Dumnezeule, Annie, îi şopti el în ureche cînd, în sfîrşit, încetă să o mai sărute. Mi-a fost dor depuţină intimitate în seara asta. Ce părere ai deSpencer?Nu se putea gîndi la nimic, atîta timp cît mînalogodnicului surorii ei aluneca de pe umăr pe sîn.- Este în... încîntător, exact cum ai spus.- Asta a spus şi el despre tine. îi povestisemcît de superbă şi de sexy eşti. A fost de acord dintot sufletul.-Ah!Exclamaţia îi scăpă fără să vrea cînd el îi trase în jos breteaua rochiei.El tresări surprins.- Ce este?- N... nimic. Doar că ... m-am făcut de rîs înfaţa prietenului tău. Mi-era teamă că vei fi supărat.El o luă din nou în braţe şi o ţinu strîns.- Recunosc că am fost dezamăgit cînd te-amvăzut căzînd pe trotuar, spuse el rîzînd. Asta afost ceva mai degrabă în stil Allison.După aceea, ţinînd-o la depărtare de un braţ,o privi din cap pînă în picioare.- Nu te mai doare nicăieri, nu?- Nu, zise Allison cea stîngace, Allison fatabătrînă, Allison, subiectul de conversaţieamuzant, aruncîndu-i un zîmbet stins şi nesincer.Mă simt foarte bine.- Foarte bine, mormăi el şi buzele îi alunecară în jos, pe gît, în timp ce mîna îi masa sînul,scoţîndu-l din corsaj.Ea intră în panică şi se îndepărtă.

- Davis!- Ce este? întrebă el proptindu-şi mîinile înşolduri şi privind-o cu furia masculului nedreptăţitsexual. Ce s-a întîmplat cu tine în seara asta?Allison ar fi vrut să-i spună în termeni cît sepoate de clari că- nu se întîmplase absolut nimic,că era dreptul ei de a spune nu, dacă aşa aveachef. Dar Ann nu ar fi făcut asta. Ce ar fi făcutAnn dacă nu ar fi avut chef de sex? îşi duse mîna tremurătoare la gît.- Nu s-a întîmplat nimic. Doar că... încerca, disperată, să găsească o explicaţielogică. Ann spusese că el nu avea să-i ceară săse culce cu ea pentru că... De ce? Ah, da,pastilele. Se forţă să arboreze unul din cele maifeminine zîmbete ale lui Ann.- Doar că nu vreau să începem ceva ce nuputem termina, spuse ea şi, pentru a fi şi maiconvingătoare, îşi plimbă mîna peste buzunarulcămăşii lui şi îi mîngîie bărbia cu degetele.- Da, bănuiesc că ai dreptate, spuse el,trecîndu-şi degetele prin păr, supărat. Cît maitrebuie?- Nu mult, zise ea şi ochii îi erau plini depromisiuni. Nu mai pot îndura prea mult.Auzise această replică într-un film recent, dar,oare, îndrăgostiţii vorbeau chiar aşa?- Nici eu, iubito, spuse el şi, trăgînd-o spre el,o sărută cast.Ei bine, aproape cast.- Cred că ar fi bine să plec acum.-Da.II Înconjură mijlocul şi îl conduse spre uşă.- Noapte bună, îi spuse ea şi se ridică pevîrfuri sărutîndu-l pe gură



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 30/08/2012, 7:46 PM | message # 3


- Noapte bună. zise şi el. mînglindu-i uşor şezutul.Ea îi zîmbi fals şi îi făcu cu mîna pînă cînd el seurcă la volan şi plecă.Imediat după ce închise uşa, se rezemă de ea, închise ochii şi trase adînc aer în piept, răsufiînduşurată. Supraviejuise. Cu excepţia faptului că se împiedicase şi căzuse pe stradă şi că îl lăsase peuşuraticul prieten al lui Davis să o ţină prea strîns în timpul dansului, nu se întîmplase nimicdezastruos. Cîte alte seri mai trebuia să îndure?Două? Trei? Poate că seara următoare avea săpretindă că o doare stomacul.Cu acea posibilitate încurajatoare în gînd, seduse în dormitorul lui Ann. Işi adusese cîtevalucruri cu ea, printre care o cămaşă veche de-atatălui ei, cu care obişnuia să se îmbrace laculcare. Fusese luată din dulapul lui cu ani înurmă. Dormea cu mînecile lungi suflecate. Parteadin spate îi venea pînă la jumătatea pulpelor.Se demachie şi se spălă pe dinţi. Aducîndu-şiaminte că mai. avea o lentilă de contact derezervă în bagaj, şi-o puse pentru a o încerca. Ceminunată era lumea cînd puteai să vezi! Oftăuşurată că, măcar, nu mai trebuia să-l sune peoftalmolog pentru a-i cere alte lentile.Exact cînd dădu să îşi scoată lentilele şi să sebage în pat, auzi soneria. Davis? Să fi uitat,- oare,ceva? Străbătu desculţă camerele întunecate,,tivul cămăşii frecîndu-i-se de pulpe. Deschise uşaşi privi afară, ţinîndu-şi trupul ascuns.- Bună, Ann.Ea scoase atunci un sunet ciudat, care era pe jumătate geamăt, pe jumătate răsuflare reţinută.Era superb. Toate trăsăturile acelea neclare acum
se vedeau perfect şi ea fu uluită văzînd aceafrumoasă combinaţie de duritate şi farmec.Păr negru, în mod atrăgător ciufulit. O fruntelată şi inteligentă scoasă în evidenţă de niştesprîncene zburlite, dar expresive. Nişte ochi careo străpungeau ca două lasere albastre, atît deprofundă era culoarea lor, înconjuraţi de genelungi şi negre.Nasul era mai frumos decît oricare altul gravatvreodată pe o monedă. Gura... I se făcu un gol înstomac cînd văzu pentru prima oară cu claritatebuzele acelea atît de senzuale, cea de jos puţinmai plină decît cea de sus.Fiecare celulă feminină din trupul ei răspunsela pura masculinitate cu care se confrunta acum.Sînii începură să o doară; sfîrcurile o mîncau.Limbi moi de excitare îi lingeau interiorul pulpelor.Se simţea moale ca untul şi maleabilă din creştetpînă în vîrfurile degetelor care acum seascundeau în covorul gros al surorii ei. Ea, careniciodată nu pusese preţ pe aspectul fizic alcuiva, reacţiona în faţa frumuseţii lui Spencer Raft.Spera numai ca tot acel haos dinăuntrul ei sănu fie vizibil. Se ascunse şi mai mult în spateleuşii.- Davis a plecat deja.- Ştiu. L-am văzut plecînd.- Atunci, ce cauţi aici?- Am venit să te văd.Nu pe ea. Nu pe Allison. El venise să o vadăpe Ann.- Ei bine, n-ar fi trebuit.- Şi asta ştiu. Dar mă aflu aici.- Cum ai ajuns aici?

- Am închiriat o maşină şi ţi-am căutat adresa în cartea de telefon. După aceea i-am lăsat unmesaj lui Davis, spunîndu-i să nu mă aşteptedecît mai tîrziu. N-ai de gînd să mă pofteşti înăuntru?- Nu.- Atunci va trebui să intru singur, zise el şi,fără să depună nici un efort, deschise uşa şi păşi înăuntru.Ea nu mai avea nici o pavăză decît cămaşaprea mare, care se subţiase după atîţia ani despălat frecvent. Dacă nu era orb, aşa cum era eacînd nu purta ochelarii, putea să îşi dea seama căpe dedesubt nu avea nimic altceva decît opereche de bikini micuţi de culoare trandafirie.Ochii lui albaştri o studiară îndelung,oprindu-se în locuri care făceau ca trandafiriul săse aprindă şi mai tare. Privirea lui părea să ardăbumbacul şi să-i atingă pielea, să i-o sărute şi săi-o însemne. îi studie fiecare trăsătură a feţei mult timp.- Ai un păr incredibil, spuse el, întinzînd mînaspre o şuviţă care îi stătea pe umăr.- Şi tu ai un tupeu incredibil, zise ea, dîndu-imîna la o parte şi făcînd un pas înapoi.Era furioasă şi, în parte, furia se datora faptuluică el credea că este Ann. Dacă s-ar fi dus înseara aceea la restaurant nu cu cascada ei depăr roşu şi cu rochia din sifon, ci demodată cabătrîna Allison, el ar fi fost politicos, dar nu ar fivenit acolo pentru a o dezbrăca de cămaşatatălui ei, cu privirea fierbinte şi atotcunoscătoare.- Din cauza lui Davis, vrei să spui?

- Bineînţeles că din cauza lui Davis, strigă ea.Mă îndoiesc că ştie că prietenul cel mai bun îiface o vizită, în puterea nopţii, logodnicei lui.- Ai dreptate, nu ştie.- Are o părere extraordinară despre tine. Decînd îl cunosc n-am auzit decît Spencer în sus,Spencer în jos. Şi acum...- Bine, izbucni el, întrerupînd-o.Timp de cîteva momente de încordare, el privipodeaua dintre pantofii lui. Sa//y. Cînd se uită dinnou la ea, în ochii albaştri i se putea citi chin şigura exprima regret- Crezi că am planificat să fiu atras de tine?Crezi că am plănuit ca toate astea să se întîmple?- Nu se întîmpla absolut nimic.Simţea o nevoie nebună să protesteze, nunumai pentru binele lui Ann, ci şi pentru al ei. Căciceva se întîmpla, într-adevăr. Şi era pentru primaoară cînd i se întîmpla ei. înainte de a-l cunoaştepe Spencer Raft crezuse că ideea de atracţiesexuală imediată şi chinuitoare era doar omomeală folosită de cei care făceau publicitatepentru a vinde parfumuri şi pastă de dinţi. Dar nuera aşa. Era ceva real.- Nu se întîmpla absolut nimic, repetă ea capentru a se convinge pe sine.El îşi ridică o sprînceană, întrebător.-Nu?Ea îşi mută greutatea de pe un picior pe altulşi îşi umezi buzele nervoasă.- Nu.- Iar minţi, Ann. Dacă n-ai fi simţit ceva de caresă te consideri vinovată, m-ai fi primit cu un

zîmbet prietenos pe buze şi m-ai fi invitat înăuntru, sugerîndu-mi să îl căutăm pe Davis şi săluăm o gustare, la miezul nopţii, împreună.Avea dreptate. Asta ar fi făcut Ann. Dar ea nuera Ann! De ce să nu-i spună? De ce să nu înceapă să rîdă şi să spună: „Hei, n-o să-ţi vinăsă crezi", şi pe urmă să-i povestească totuldespre înscenarea pusă la cale de Ann?Pentru că atunci ar fi trebuit să i se opună ea.Dacă nu se putea descurca cu el atîta vreme cîtse prefăcea că este Ann, cum s-ar fi pututdescurca ea însăşi?El îi sesiză deruta şi se descurajă conside-rabil.- îţi închipui tot ce-i mai rău despre mine. îmidai voie să-ţi spun cîteva lucruri care să te facă să înţelegi că nu fac aşa ceva în mod obişnuit?- Nu cunoşti şi nu seduci femei în modobişnuit? întrebă ea pe un ton de gheaţă,provocîndu-l să nege.El zîmbi şi atitudinea ei superioară se topi. Nicio femeie n-ar fi rezistat căldurii sexuale a aceluizîmbet.- Nu, nu s-o cunosc cunosc şi s-o seduc peiubita celui mai bun prieten al meu. Chiar şipentru o persoană atît de stricată şi aventuroasăca mine, acest lucru se întîmpla pentru primadată.Tachinările lui o enervau- Davis mi-a spus că te plimbi prin toată lumeacu ambarcaţiunea aceea a ta. Mi-a mai spus căeşti un aventurier, un mercenar. Sînt sigură că joci acest joc numai ca să te amuzi, dar eu unanu consider deloc că ar fi amuzant. Acum, te rogsă pleci, înainte să...

El făcu un pas spre ea.- înainte să ce?Ea înghiţi în sec şi se dădu înapoi.- înainte să mă văd silită să-l sun pe Davis şisă-i spun ce vrei să faci, spuse ea cu răsuflareatăiată.- Ce anume vreau să fac?- Să mă seduci.Spatele ei se lovi de perete şi nu mai aveaunde să se retragă. El continuă să se apropiepînă cînd picioarele lui lungi o încadrară şi mîinilelui se sprijiniră de perete de o parte şi de alta acapului ei.- Asta fac? întrebă el, atingîndu-i faţa curăsuflarea.Emana o sexualitate extrem de evidentă carelovea ca nişte valuri neobosite.- Nu faci asta?Un zîmbet i se ivi în colţul gurii.- Asta o spui tu, nu? Eu pot să spun doar căfac tot posibilul să te seduc. Tu eşti cea carepoate să spună dacă reuşesc sau nu.Ah, reuşea cu siguranţă. Ea se topea, lipită deperete, şi mintea îi era înceţoşată. Pulsul îşi găseanoi locuri unde să bată - locuri ruşinoase,interzise şi minunate.- Cînd am dansat, ai simţit, nu-i aşa? o întrebăel, plecîndu-şi capul şi adulmecîndu-i partealaterală a gîtului.Ea închise ochii. Da, simţise. Nu studiasebiologia timp de zece ani ca să nu ştie totuldespre părţile operative ale masculului. Şi părţilelui operau excelent. îl simţise, rigid şi gros, cînd îşilipise şoldurile de moliciunea ei. Cum ar fi pututsă nu simtă acea dorinţă aprigă, o asemenea

dovadă de excitare, o asemenea bărbăţienestînjenită?Dar îi mai rămăsese puţină mîndrie.- Ce să simt? întrebă ea cu un glas răguşit,deschizînd ochii.- Acea senzaţie de furnicare care începe depe undeva de aici, spuse el apăsîndu-iabdomenul cu vîrful degetului arătător. Şi apoi îşicroieşte drum încet, pînă aici, continuă el făcîndcu acelaşi deget o mişcare în zig-zag printrecoastele ei pînă la sîni, înconjurînd cu indolenţăunul. Pînă cînd o simţi în adîncul gîtului, spuse elapoi, conturîndu-i adîncitura triunghiulară de labaza gîtului. După care pluteşte, pluteşte, pluteşteşi explodează uşor undeva cam..., degetul !uialunecă mai jos de mijloc, trecînd de buric,oprindu-se la linia bikinilor, unde îşi desfăcu mînaapăsîndu-şi palma pe locul' respectiv... pe aici, încheie el cu cea m.ai stinsă şoaptă.Ea gemu şi capul îi căzu pe pieptul lui.- Te rog, nu.Urmările acelei uşoare explozii o străbăteau canişte cercuri din ce în ce mai mari pe apa unui laccare nu fusese tulburat de ani de zile.El îi luă chipul în mîini şi l-l înălţă.- Nu pot să sufăr gîndul că-l trădez pe cel maibun prieten. Cel din urmă lucru pe care aş vreasă-l fac ar fi să-l rănesc pe Davis. Aşa că, trebuiesă-ţi dai seama ce impact ai avut asupra meadacă am fost gata să risc distrugerea uneiprietenii de o viaţă, venind aici aşa.- N-ar fi trebuit s-o faci.- Dacă mi-aş fi ascultat conştiinţa, n-ar fitrebuit.- Dar n-ai ascultat-o.

- N-am auzit-o din cauza bătăilor puternice aJeinimii.- Este imposibil.- Zău? Hai să aflăm.Sirriţi pe buze mai întîi vîrfurile degeteloi iuimari, pe care şi le trecea alternativ peste buza de jos. Apoi veni rîndul răsuflării lui moi şi calde. Cînd îi atinse prima dată buzele cu buzele, o săgeatăde plăcere o străpunse pornind din locul decontact'pînă în miezul feminităţii ei, unde deschiseporţi largi unor senzaţii de existenţa cărora habar nu avea.Aceie senzaţii erau atît de noi şi de zgu-duitoare, încît, alarmată, ea ii strigă numele.- Spencer!- Ah, da, şopti el înainte să o înconjoare cubraţele, eliminînd astfel spaţiul dintre ei.Un braţ i se opri la baza şirei spinării şi celălalt în jurul umerilor. O trase spre el posesiv. Capul ise aplecă într-o parte şi buzele le atinseră pe aleei oblic. Apăsă mai tare, cercetînd cu limba linialor despărţitoare.Sub atingerea aceea umedă şi catifelată,acestea se desfăcură. Era invitaţia de care aveanevoie. Limba lui luă din dulceaţa gurii ei, pe careo cerceta lacom, fără încetare şi aiurea, pînă cînd^fu sigur că ea îi recunoştea dreptul de a se aflaacolo. Atunci începu să o vîre şi să o scoată într-un ritm evocator în timp ce trupul i se freca deal ei.Biata Ann, îşi spuse Allison. Avea să treacăprin viaţă muiţumindu-se cu sărutările insipide alelui Davis fără să cunoască aşa ceva. Era ca şicum ar fi comparat o ploaie uşoară cu o furtună.Sărutările lui Davis erau plăcute şi răcoritoare, dar

nu conţineau nici un tunet, nici o sălbăticiedelicioasă, nici o ferocitate tulburătoare. Sărutărilelui Davis fuseseră uşor stimulatoare, în schimb alui Spencer erau impetuoase. în sărutul său,Davis îşi implica numai gura. Spencer îşi implica întregul trup. îi ridică încet cămaşa, îşi strecură mîna spreşezutul ei şi, cu o forţă căreia ea nu îi putu rezista,o trase în sus spre el. Se cuibări în V-ul coapselor ei şi un geamăt de plăcere se rostogoli din pieptullui într-al ei.Cealaltă mînă îi găsi sînul pe sub cămaşa dinbumbac şi începu să îl frămînte cu pasiune.Degetul mare îi masa uşor vîrful. Cînd acesta se întări, el îi rosti numele în şoaptă. Buzele lui lesorbiră pe ale ei.- Ann, Ann. Ştiam că asta se va întîmpla cu noidoi.Numele surorii ei fu ca o palmă care o scoasebrusc din transă. îşi dezlipi buzele de ale lui şi seferi de mîngîieri. Surprins, el îi dădu drumul, iar ease strecură pe lîngă perete, îndepărtîndu-se de el.Stînd în mijlocul living-room-ului lui Ann, cu ochii închişi de oroarea comportamentului ei atît denecaracteristic, ea îşi încrucişa braţele în jurulnnjjlocului, încercînd să-şi recapete echilibrul.Cînd, în cele din urmă, se întoarse să îlprivească, văzu că se uita la ea cu atenţie. Ştia căpăstra distanţa nu pentru că aşa voia ea, cipentru a o lăsa să-şi limpezească gîndurile.- Trebuie să pleci, Spencer, acum. Şi să uiţică... acest sărut a fost aievea vreodată.- Dacă mi-o ceri, voi pleca, dar nu voi uitaacest sărut.- Trebuie! strigă ea agitată.

El credea că este Ann. în seara aceea fuseseAnn, dar a doua zi avea să fie din nou Allison ceademodată şi lucidă şi el nu îi va mai arunca nicimăcar o privire. în plus, acest lucru care sepetrecea între ei putea distruge relaţia dintre Annşi Davis.- Nu pot să uit, zise el ferm. N-am intenţionatsă intru în restaurantul acela şi să încep imediatsă o doresc pe logodnica prietenului meu, dar asta s-a întîmplat. Cînd am plecat, mi-am zis căpoate îmi închipuisem. Poate fusese vina luminiicare te făcuse să fii cea mai atrăgătoare femeiepe care o văzusem vreodată. Sau poate căfusesem gelos pe sentinientele pe care Davis leavea faţă de tine.Făcu un pas spre ea, dar cînd dădu să oatingă, ea se feri. Pe cliipul lui apăru o expresiedură şi hotărîtă.- Dar acum te-am sărutat. Şi mi-am pierdutrninţile. Chiar crezi că o să plec să-mi văd dedrum şi să uit ce s-a întîmplat? Nici gînd. Eu nusînt aşa.- Obţii ceea ce vrei, nu?-Da.- Fără să-ţi pese de urmări.El strînse din buze făcînd un efort pentru a sestăpîni.- în ciuda aparenţelor, sînt un om de onoare.Te vreau, Ann. Şi, după cum se pare, cred că şitu mă vrei. Dar trebuie să ne gîndim la Davis. Vatrebui să fac ceva în privinţa asta, nu?După această afirmaţie, ea fu cuprinsă de opanică rece ca gheaţa. îşi trase gulerul cămăşii cunişte degete ale căror încheieturi erau albe.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 30/08/2012, 7:54 PM | message # 4
- Cum adică, va trebui să faci ceva în privinţaasta?- Lasă totul în seama mea, mai spuse el şi,făcînd trei paşi mari spre ea, o sărută apăsat.- Nu, Spencer, ascultă-mă. Nu trebuie...O sărută din nou. După care, în timp ce ea încerca să îşi recapete suflarea şi să reaşezelumea în jurul axei sale, el ieşi.Allison privi cîteva secunde uşa închisă.Ducînd la gură o mînă tremurătoare, spuse- Dumnezeule! Ce-am făcut?A doua zi după-amiază, la ora unu, Allisontrecu pe la clinică pentru a întreba de Ann.- Se află tot la reanimare, dar vă puteţi ducesă o vedeţi.Asistenta îi dădu indicaţiile şi Allison străbătusingură culoarele îmbrăcate în faianţă. Acestea nuerau martorele nici unei tragedii, ci erau decoratecu afişe frumoase, luminate puternic şi ornamen-tate cu plante luxuriante. In loc să îi compă-timească pe pacienţii care ocupau acele încăperi,lumea aproape că îi invidia pentru mediul liniştit încare trăiau.După o noapte de nesomn, Allison telefonasela clinică la şapte dimineaţa şi i se spusese cădomnişoara Leamon tocmai fusese dusă laoperaţie, că avea să se afle sub efectul anestezieicîteva ore şi să se mai intereseze în jurul prînzului.Mai erau două paciente în salonul pos-toperator şi lîngă amîndouă se aflau asistente.Ann se afla în patul de lîngă uşă. Avea ochii închişi, dar toată aparatura obişnuită fusese înlăturată. Dormea cu braţele pe lîngă trup. Sub îmbrăcămintea de spital, Allison zări bandajele şise înfiora.
- Annie? şopti ea, luînd mîna surorii ei şistrîngîndu-i-o. Annie?Ann se sili să deschidă ochii şi clipi des pentrua o vedea pe Allison cu claritate.- Bună.Părea să fi rostogolit cuvîntul în gură ca pe opietricică, înainte să îl rostească.- Ce mai faci?- Bine. Mi-e foarte somn, zise ea şi se strîmbăuşor cînd mişcă din umeri. M-aş simţi chiar groaznic dacă n-aş şti cît de senzaţional voi arătade acum încolo în bikini.Allison încercă să zîmbească, dar nu reuşidecît să se încrunte îngrijorată. în ciuda ameţeliiei, Ann chicoti uşor.- Nu fi atît de îngrijorată. Mă simt bine, serios.Doctorul a spus...Cuvintele îi deveniră neclare şi pleoapele i selăsară în jos înainte să le ridice din nou.- ... a spus că totul e în regulă.- Bine. Mă bucur foarte mult. Cînd te vor duce în salonul tău?Capul lui Ann alunecă moale pe pernă.- Curînd, cred, spuse ea cu greu şi ochii i se închiseră din nou.Allison se simţea neputincioasă şi stînjenită.Noaptea ce trecuse nu dormise aproape deloctot gîndindu-se în ce încurcătură se afla Ann dincauza ei. Toată dimineaţa se agitase, întrebîndu-se cum să rezolve lucrurile. întîi şi întîi,trebuia să îi spună lui Ann ce se întîmplase. Dar Ann nu era în stare să asculte.'
- Annie? încercă ea, scuturînd mîna surorii ei.Cînd ochii verzi se redeschiseră, ea îi spuse:- Lasă-mă să-l sun pe Davis. Va fi teribil de furios cînd va afla căai suferit o operaţie fără ca el să fie alături de tine. El ar trebui săfie aici să ie ţină de mină, nu eu. Va fi foarte supărat pe tine cindva afla că ai ţinut totul secret.- Te rog. Allison, nu, îngăimă Ann, cu gîtul uscat. Nu încă.- Dar ar trebui să afle.- Va afla. Nu vreau să mă vadă pînă nu-mi scot bandajele şi nusînt frumoasă.- Nu contează cum arăţi. Te iubeşte.- Te rog, Allison, fă asta pentru mine, spuse ea şi închise iar ochii,dînd impresia că a adormit.Allison se întrebă dacă nu cumva se prefăcea că doarme.Copil fiind, Ann evitase multe neplăceri, simuiînd somnul.- O să te sun mai tîrziu, spuse Allison, făcîndu-şi datoria,după care îi dădu drumul mîifiii şi părăsi încăperea.Nu putea să nu fie supărată pe Ann. Ea îiaruncase în braţe această încurcătură şi acumdormea liniştită, în timp ce Allison se chinuia săgăsească o soluţie.Ei bine, n-o să fie vina mea dacă logodna ei seva desface, isi spuse ea, împingînd uşa grea dela ieşirea din clinică şi păşind în soarele de vară alGeorgiei.Dar ştia că ar fi fost vina ei. Toată lumea ar fi învinuit-o de eşec, inclusiv ea însăşi.Tot drumul înapoi spre laborator încercă să seabsolve de vină, dar nici unul din argumente nuera convingător. Dansase cu acel bărbat. îl lăsasesă intre în casa lui Ann. îi permisese libertăţi pecare în mod obişnuit le-ar fi retezat cu o singurăprivire ucigătoare. îi dăduse voie să o sărute.Şi îl sărutase la rîndul ei.
Un fluşturatic arogant se dădea peste cappentru a o obţine pe Ann, pe care, de fapt, nici nuo cunoştea. Avea să distrugă o relaţie minunată,formînd un triunghi, cînd nici unul din cei treiimplicaţi nu ştia ce se petrece cu adevărat. Ea, opersoană din afară, era de vină pentru toată încurcătura şi, totuşi, nu avea putere să facănimic fără să rişte să pară o fată bătrînă disperatăcare se dăduse drept sora ei pentru a cîştigasărutul unui bărbat.Problemele cu care se confrunta Bette Daviserau nimic faţă de acea aiureală.„Bineînţeles, aş putea pune capăt neplă-cerilor", îşi spuse ea intrînd în clădirea unde seafla laboratorul. Ar fi putut să nu il mai vadăniciodată pe Spencer Raft. Era genul de bărbatcăruia îi făcea plăcere să fure un sărut de lalogodnica celui mai bun prieten al său pentrupropria-i satisfacţie perversă, după care să por-nească în căutarea unor păşuni mai verzi. Davisspusese că niciodată nu stătea prea mult într-unloc. Probabil chiar în clipa aceea se afla în drumspre Hilton Head. unde îşi avea ancorat iahtul,gata să navigheze spre noi orizonturi.Allison se încruntă, amintindu-şi expresiahotărîtă de pe chipul lui în clipa cînd plecase cu oseară în urmă. Nu dădea impresia unui om caresă se lase în voia vînturilor destinului. Nu părea afi un om care să-şi încredinţeze soarta unor capricii. Părea un om care îşi dirija singur soarta.Şi, dacă fura sărutări de la o femeie interzisă lui,atunci, ce altceva ar mai încerca să fure?Acel gînd o făcu să devină atît de nervoasă, încît abia se putu concentra asupra experimen-tului la care lucra de luni întregi. Era un experi- ment important în legătură cu influenţa pe care oaveau ereditatea şi mediul asupra inteligenţei. Al-lison fusese dintotdeauna fascinată de teoriilecontradictorii în privinţa factorilor care determinaugradul de inteligenţă. Era convinsă că exista o„cale de mijloc" între cei care considerau că I.Q.^avea o bază genetică - şcoala naturistă - şi ceicare erau siguri că mediul juca un rol mai impor-tant - şcoala educaţionistă.Note:1. coeficientul de inteligenţă în ziua aceea, însă,acel subiect care, de obicei, o captiva, nu reuşi săo facă să nu se mai gîndească la Spencer. Abiareuşi să se concentreze îndeajuns după-amiază,pentru a nota în caiet rezultatele experimentului.- Deştept mic.Era tîrziu. Soarele arunca umbre lungi şi oblicepe podea. Auzind glasul şefului ei, Allison privipeste umăr. Doctorul Hyden se uita la un şobolancare fusese separat de ceilalţi şi închis într-ocuşcă plină de compartimente.- Aşa e, spuse ea cu mîndrie în glas. El eAlexandru cel Mare.- S-a născut deştept, spuse omul de ştiinţă.Ca şi tine, adăugă doctorul Hyden, ciupind-oafectuos de vîrful nasului. încă de la început, de cînd venise la
Mitchell-Bums,
lucrase cu doctorul Dirk Hyden, pe care îladora. Avea un aer atrăgător şi întruchipa geniuldistrat. întotdeauna îşi căuta ochelarii care seaflau în creştetul capului chel; mereu avea pecravată pete de mîncare, halatul |ui era întot-deauna curat, dar rareori călcat. Era, însă, un as în domeniul lor şi ea avusese noroc că fusese repartizată în echipa lui. Admiraţia şi afecţiunealor erau reciproce.Allison se uită la Alexandru cel Mare şi îşistrecură degetul în cuşcă pentru a-l mîngîia. Pechipul ei apăru o expresie gînditoare.- Nu pari foarte încîntată de faptul căexperimentele tale dovedesc că ipotezele îţi sîntcorecte, remarcă doctorul Hyden.- Ah, ba sînt, numai că mă gîndesc la cu totulaltceva. Sora mea a fost operată azi.Privirea doctorului Hyden se întunecădeodată.- Nimic grav, sper.- Nu, nu, nimic grav, îl asigură Allison. Sîntdoar îngrijorată în privinţa ei.Doctorul Hyden aprecia modul în care sededica programului, dar ar fi vrut să aibă ceva şi în afara laboratorului care să îi completeze viaţa.O asemenea unică preocupare la o femeie tînărănu era sănătoasă. în decursul anilor în carelucraseră împreună, ajunsese să ţină la ea şi să oconsidere ca pe un alt om de ştiinţă inteligent.- De ce te vei ocupa de acum înainte?- Vreau să cercetez mai cu atenţie corelaţiadintre inteligenţă şi alimentaţie.- Abia aştept să citesc propunerea ta şi toateprecizările, spuse el, trăgîndu-şi reverele şi întorcîndu-se să plece. Ce păcat că nu putem împerechea şi fiinţe umane pentru studiu, nu?Ea rîse.- Ar fi visul unui om de ştiinţă acela de a luadoi oameni potriviţi perfect atît fizic, cît şi psihic,de a-i împerechea şi de a studia evoluţia fătului.După aceea, după naşterea lui, să-i hrăneşti şitrupul şi mintea după un regim stabilit cu maregrijă. Cine ştie, cînd ar începe şcoala, ar putea fi în stare să citească Shakespeare.Doctorul Hyden îşi înclină capul într-o parte.- Ai fi mama potrivită pentru un asemeneaexperiment. Te-ai'gîndit la vreun posibil tată?Ea rîse şi, scoţîndu-şi halatul, se duse să îlagate în cuier.- Făcînd abstracţie de problema cu tatăl, nucred că aş fi potrivită deloc.- De ce nu? Eşti foarte inteligentă, unspecimen perfect din punct de vedere fizic şicunosc cîţiva tineri de pe aici care ar fi de aceeaşipărere.- Bărbaţii de pe aici mă respectă ca om deştiinţă. Nu mă privesc deloc ca pe un obiectsexual.- Le oferi vreodată şansa?Ea închise uşa dulapului metalic şi se întoarsespre el.- Dar viaţa dumneavoastră sexuală cum este,domnule doctor?El roşi pînă la rădăcinile celor cîtorva fire depăr pe care le mai avea.- îmi pare răul Am fost indiscret, spuse el şi îipuse mîinile pe umeri. Munceşti prea mult. Ar trebui să te mai şi joci. Ieşi undeva în seara asta.Bea puţin vin. Dansează.Ea rîse din nou, de data aceasta în hohote.Seara trecută ieşise, băuse vin, dansase şi intrase într-o încurcătură teribilă.- Nu sînt genul de fată care merge lapetreceri. Dar vă mulţumesc că-mi purtaţi de grijă,spuse ea şi, după ce îl bătu uşor pe obraz, plecă.




...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 30/08/2012, 8:11 PM | message # 5
Telefonul suna cind intră în casă.-Alo.- Ann, bună, iubito.Era Davis.- Bună.- Unde ai umblat toată ziua?Răspunsul automa^t „La lucru" îi rămase în gît.Ann era în concediu. îi spusese lui Davis că aveasă facă tot felul de cumpărături pentru nuntă.- Am fost la cumpărături.- Ai luat ceva?Dacă voia să vadă ce cumpărase?- Cîteva surprize pentru tine. Surprize pentrudupă nuntă.Oare suna ca Ann, ca o viitoare mireasăsfioasă şi afectuoasă?- Mmmm, abia aştept, spuse el şi vocea i setransformă dintr-o şoaptă amoroasă în agitaţie. Şieu am o surpriză pentru tine. Spencer şi cu minevenim să te luăm în aproximativ cincisprezeceminute.- Surpriză?Ultimul lucru de care avea nevoie. Spencer liajunsese.- Vine şi Spencer?- Da. Eu l-am invitat Nu te superi, nu?- Nu, bineînţeles că nu. O să-mi facă plăceresă-l revăd.Fără îndoială că aşa ar fi spus Ann. Dar Annn-ar fi lăsat să se. întîmple ce se întîmplase cu oseară în urmă. Şi niti nu i s-ar fi umezit palmele laauzul numelui său şi la gîndul de a-l revedea. îşi privi fusta kaki, bluza la fel de ştearsă şipantofii maron cu toc jos pe care îi purtase laserviciu.
- Este ceva special sau obişnuit?- Cît se poate de obişnuit, spuse Davis.Spencer şi cu mine o să mergem să jucăm tenisdupă aceea.- Bine. Voi fi gata. Cincisprezece minute?- Exact, scumpo, zise el şi îi aruncă un sărutprin telefon, după care închise.Imaginea din oglindă nu era deloc încu-rajatoare. Va trebui să se grăbească dacă voia sărealizeze o transformare numai în cincisprezeceminute. Se dezbrăcă şi cercetă conţinutul garde-robei lui Ann, care era la fel de viu colorată pe cîtera a ei de sumbră. în ciuda tenului închis, Annpurta orice nuanţă a curcubeului şi, într-un fel,reuşea să fie uluitoare.Allison alese o pereche de sandale, careaveau biluţe viu colorate pe curele, decorîndu-idegetele descoperite. îşi scoase acele din păr şi ilperie pentru a-i cădea bogat pe umeri. Dupăaceea îşi dădu cu rimei negru pe gene, cu fard înobraji şi buzele şi ie coloră cu un ruj de culoareapiersicii. Tocmai se parfuma cu parfumul preferatal lui Ann cînd sună soneria.- Bună, zise Davis, cînd ea deschise uşa.Zîmbind afectuos, el îi puse ambele mîini pemijloc şi o trase mai aproape. Gura i-o acoperi pea ei cu o pasiune care o lăsă pe Allison fărăsuflare. Făcu un efort extraordinar să nu sesustragă din acea îmbrăţişare. Dar, pentru celcare se afla în spatele lui Davis, ea îi înconjurăgîtul cu braţele şi îşi puse tot sufletul în sărut,rugîndu-se ca Dumnezeu şi sora ei să înţeleagă.Ann nu specificase ce trebuia să facă înprivinţa sărutărilor cu gura deschisă. Ce altcevaar fi putut să facă decît să răspundă aşa cum ar fi făcut şi Ann? Sărutările lui Davis nu o tulburau.Nu ca... Dar nici nu se putea gîndi la asta.Cînd, în cele din urmă, el îşi ridică privirea, earîse uşor şi îşi trecu degetele peste buzele luipentru a îndepărta urmele de ruj.El o trase din nou şi îi gîdilă urechea cu gura.- Mi-a fost dor de tine azi, îi spuse el,plimbîndu-şi mîna în sus şi în jos pe spatele ei. Dece ţi-ai pus sutien?Ca o persoană inteligentă ce susţinea că este, îşi spusese că va face faţă oricărei situaţii care seva ivi în seara aceea. Totuşi, acum, la nici treizecide secunde de cînd începuse seara, ea căuta cudisperare un răspuns la întrebarea lui şoptită şiintimă. îşi lipi buzele de urechea lui.- Pentru că aseară ţi-a fost atît de greu sărezişti ispitei. Şi ştii foarte bine că nu putem...- Am priceput, murmură el în obrazul ei. Dar nu-mi place.După un alt sărut uşor, se dădu la o parte caea să-l poată saluta pe Spencer.- Bună, Ann.Era ca şi cum vocea lui ajunsese înăuntrul ei,atinsese o coardă a inimii şi mesajul săuparticular era transmis în întregul trup.- Bună, Spencer, zise ea cu o voioşieprefăcută.Cînd li se întîlniră privirile, genunchii ei se înmuiară. Ochii lui erau ca două flăcări albastrenemişcate sub adăpostul răvăşit al sprîncenelor.Chipul lui era foarte bun prieten cu aerul sărat, ciimarea şi cu soarele, dar fiecare rid îi dădea şi nu îi lua un plus de frumuseţe. Membrele sale eraubronzate şi musculoase. Purta o pereche depantaloni scurţi albi şi un tricou bleumarin tricotatcare se întindea perfect pe tors. Ochelarir europeni şic fuseseră ridicaţi în creştetul capuluişi ascunşi în părul negru, dezordonat. în semn de protecţie împotriva atracţiei lui şipentru a-şi sprijini trupul care tremura, ea îl luă debraţ pe Davis.- Davis te-a ţinut ocupat astăzi?- M-a dus prin fabrica de computere, spuseSpencer amabil. E foarte interesant.- Da. Şi pe mine mă fascinează, spuse ea şistrînse braţul lui Davis, avînd grijă ca Spencer săvadă acel gest plin de mîndrie.- Davis mi-a spus că şi tu lucrezi cu com-putere. Cu ce, mai precis?Zîmbetul îi dispăru deodată. De ce nuascultase, oare, cu mai multă atenţie cînd Ann îitot vorbise despre munca ei?-Eu...- E prea modestă ca să-ţi spună că e pro-gramator pentru întreaga companie.Allison îi aruncă lui Davis un zîmbet drăgăstosreal. O salvase.- Eh, sînt în concediu săptămîna asta şi nuvreau să discut despre slujba mea. Care estesurpriza?Davis îi zîmbi conspirativ lui Spencer.- S-o mai ţinem puţin în suspans?- Să nu cumva să îndrăzneşti! exclamă Allison,exact cum ar fi făcut Ann, şi îi dădu un pumn înstomac în glumă.Stomacul lui nu era la fel de plat şi tare ca allui Spencer, în care n-ar fi pătruns nici tîrnăcopul.- Am găsit astăzi o casă pe care aş vrea s-ovezi şi tu. Cred că e exact ceea ce căutăm.
- Dragul meu, dar e minunat, spuse ea,aruncîndu-i-se de gît.Ann şi Davis căutau o casă de luni întregi.Allison ştia că Ann ar fi fost extrem deentuziasmată.- Unde e? Ne-o putem permite? Cum arată?Davis rîse de ea încîntat.- Vino s-o vezi.Se aşeză pe locul din faţă lîngă Davis, dar erapermanent conştientă de Spencer care stătea înspatele lor ca o gardă de corp. Ea îşi ţinea mînape genunchiul lui Da.Comparaţiile dintre cei doi nu erau delocrelevante, dar nu se putea abţine să nu le facă.Picioarele lui Davis nu fuseseră expuse la soare lafel de mult ca ale lui Spencer şi păreau palide şioase. Lui Allison îi era silă să îl atingă şiaegetele o dureau de dorinţa de a trece prinpărul ondulat de pe pielea arămie a lui Spencer şide a testa tăria muşchilor Totuşi, aceste ginaun etau ofiubvc» .iisubconştient, în timp ce se concentra să îl acordelui Davis atenţie şi afecţiune şi se felicita pentrufaptul că o făcea chiar foarte bine." insă. dezamăgită dnd Davis opri în faţacaofe. pe care era nerăbdător să i-o arate. Lui Annl-ar fi plăcut foarte mult. Dar lui Allison îi displăceatotal.Avea un singur nivel, era joasă şi avea o formăaerodinamică. Nu avea nici acoperiş abrupt şi niciferestre cu frontoane sub adăpostul streşinilor.Era extrem de nouă, dar nu avea personalitate.- Ah, Davis, făcu ea, sperînd să nu pară atît dedezamăgită cum se simţea.
Chiar şi curtea părea artificială. Toate tufeleerau uniforme şi aliniate cu precizia unui regimentde armată. Totuşi, Allison se entuziasma înlegătură cu peisajul în vreme ce Davis oconducea pentru a i-l prezenta pe agentulimobiliar îmbrăcat într-un costum din poliester,care le descuie uşa de la intrare. înăuntru mirosea a zugrăveală şi a pastă detapet, nu a lemn vechi şi pîine proaspătă.Majoritatea încăperilor erau perfect pătrate, fărănici o nişă interesantă în care să poată fi instalatăo bibliotecă sau o măsuţă englezească de ceai.Şemineul din living-room părea prea nefuncţionalpentru a găzdui vreodată un foc. Nu te invita săstai ghemuit în faţa lui cu o pernă uriaşă şi unroman de spionaj. Bucătăria era mai curată chiar decît laboratorul lui Allison. Nu îşi putea închipuideloc acele dulapuri imaculate acoperite cu făinăsau ceva condimentat şi delicios clocotind şi dîndpe afară în locul acela septic.- Stai să vezi baia cea mare, se entuziasmaDavis. trăgînd-o prin holurile înguste şi albe care îiBaia conţinea o cadă din marmură îngropată în podea şi chiuvete încastrate. întotdeauna ea îşidorise o cadă cu picioare în formă de labe şi ochiuvetă cu piedestal şi robinete de aramă.- Nu vorbeşti prea mult, zise Davis.-îngrijorat.Allison se răsuci iute şi îi puse o mînăliniştitoare pe braţ.- Sînt copleşită.Oricît de mult ar fi detestat casa, ştia că luiAnn avea să-i placă. De nenumărate ori îispusese ce îşi dorea, iar această casă i sepotrivea perfect.
- Pur şi simplu, nu ştiu ce să spun. Este...este...A- Nu vreau să te influenţez. Iţi place, într-adevăr? o întrebă el, privind-o în ochi.- Bineînţeles. îmi place nespus de mult. Ştiaidoar, spuse ea, îmbrăţişîndu-l, pentru ca el să nuI se mai uite în ochi, căci i-ar fi putut observalentilele de contact, sau, şi mai rău, ar fi sesizatminciuna.- Domnule Lundstrum, aş vrea să vă arătatelierul din garaj, spuse agentul imobiliar.Davis o mîngiie uşor sub bărbie şi il următulburat pe agent, lăsînd-o singură cu Spencer înbaie. De cînd intraseră în casă, el îi urmase dintr-ocameră în alta, dar nu făcuse nici un comentariudecît cînd fusese întrebat.- Nu-ţi place, nu-i aşa?Ea se răsuci brusc, iritată şi supărată că oputea ghici atît de bine.- îmi place foarte mult. Doar ai auzit cînd i-amspus lui Davis.- Da, spuse el, micşorînd distanţa dintre ei.Am auzit că asta i-ai spus lui Davis, dar minţi.- Ba nu mint!- Ştiam că această casă nu-i pentru tine. Ţi-ar plăcea ceva cald şi intim, cu jaluzele la ferestre,cel puţin una din ele stil vitraliu. O scară în spiralăcu stîlpi. Camere ciudate, pline de personalitate.Podele care să scîrţîie.- Parcă ai vorbi de o casă bîntuită de fantome.Un alt pas îl aduse şi mai aproape, pînă cîndfu nevoită să îşi dea capul pe spate pentru a-lputea privi în ochi.
- M-ai chinuit azi-noapte. N-am putut să dormnici un pic. Tu ai putut?- Ca un prunc.El ridică mîna şi îi atinse uşor umbra vicHetă desub ochi.- Nu-i adevărat. Ai stat în pat şi te-ai gîndit lasărutul nostru, aşa cum am făcut şi eu. Şi, cîndte-ai trezit azi-dimineaţă. tot nu-ţi dispăruse dinminte. Te-am obsedat toată ziua. Nu-i aşa?- Nu. şopti ea.Exista o undă de disperare în glasul ei, pecare pînă şi ea o putea sesiza.- Te-ai gîndit la cît de instantanee a fostatracţia noastră.- Nu, nu m-am gîndit la...- Şi la felul cum gurile noastre se uneau.^- Nu mai vorbi...- Şi la felul cum sînul tău îmi încăpea în mînă.La cît de perfect ne potrivim în toate privinţele.- încetează! Dacă aude Davis...- De ce faci asta, Ann"^- Ce anume?- De ce te prefaci că-l iubeşti pe Davis?- Dar nu mă prefac. Chiar îl iubesc.- Poate, dar nu suficient pentru a te căsătoricu el.- Mă voi căsători cu el.- Din datorie? De ce? Te simţi vinovată pentrufaptul că el te iubeşte mai mult decît tu pe el? Dece te îngropi într-o căsnicie nefericită? Asta nu înseamnă că-i faci un serviciu lui Davis. Maidevreme sau mai tîrziu îşi va da seama ce simţicu adevărat.
- Nu vreau să mai ascult nimic, spuse ea, dîndsă treacă pe lîngă el, dar Spencer îi prinse braţulcu degetele lui puternice.- Ştiu ce crezi despre mine şi ştiu şi de ce.Davis mi-a caracterizat viaţa în mod greşit. M-adescris ca pe un playboy bogat, care se plimbăcu iahtul prin toată lumea şi are cite o iubită înfiecare seară.- Şi nu-i adevărat?El îi aruncă zîmbetul acela care îi înmuiaoasele.- Nu prea. Muncesc foarte mult în meseria pecare o am.- Care este?- Care este fără importanţă. Recunosc că, la început, după ce am cumpărat iahtul şi am început să călătoresc, a fost extrem de distractiv.Aventuri în diverse ţări, cu diferite culturi şi diferitefemei.- Scuteşte-mă de asemenea detalii.- Asta am de gînd să şi fac. Vreau.să spun căm-am maturizat. M-am săturat să trăiesc numaipentru mine. Am tot căutat ceva. Dar numaiaseară, cînd te-am ţinut în braţe, mi-am datsean"ia ce anume.- Să nu spui...- Ascultă-mă, îi ordonă el, zgîlţîind-o uşor. Nicieu nu m-am aşteptat la asemenea lovitură. Ştiucă eşti la fel de şocată ca şi mine. Urăscextraordinar de mult faptul că-i aparţii lui Davis.Este cel mai bun prieten al meu. Ne iubim cafraţii. Dar în nici un caz n-o să las trei oameni sădevină insuportabil de nefericiţi.Allison văzu în faţa ochilor chipul lui Ann.Expresia ei era acuzatoare. Avea să stea acolo să asculte tot felul de vorbe şi să-i distrugă viaţasurorii ei? Se luptă să se elibereze din pînza deromantism pe care el o ţesea în jur.- Nu sînt nefericită. îl iubesc pe Davis.- Faci gesturile care trebuie, spuse el încet,aproape compătimitor, de parcă ar fi înţelesimensul sacrificiu pe care îl făcea. îl săruţi şi îlatingi. Dar îţi simt reţinerea.O apucă de umeri şi o lipi de el.- Nu exista nici un fel de reţinere în trupul tăulipit de al meu aseară, nu? Şi ştii la fel de bine camine că, atunci cînd te-am sărutat, n-a fost vorbanumai de un simplu sărut, ci de un adevărat actsexual.Pentru a o dovedi, repetă.Gura lui o acoperi pe a ei cu tandreţe. îi şopticuvinte de iubire pe buze. făcîndu-i promisiuni pecare limba lui le îndeplinea strecurîndu-se încăldura primitoare a gurii ei. Se afundă şi maimult, în căutarea limbii ei şi o mîngîie pînă cînd o învălui în dorinţă. Se lăsă moale şi il înconjură cubraţele.Allison Leamon nu crezuse niciodată că vrea oastfel de iubire. în viata ei nu era loc pentru aşaceva. Era ceva superficial şi efemer şi numaiproştii credeau în autenticitatea unor astfel delucruri.Nu ştia ea, oare, că sexul era ceva mecanic?Era pur biologic şi fizic şi nu avea decît foartepuţin sau nimic comun cu emoţiile. Orice creaturiale aceleiaşi specii se puteau împerechea. Pentruacest lucru nu era nevoie din partea lor decît denişte organe de reproducere funcţionale.Dar iat-o, nu mai era omul de ştiinţăpragmatic, ci o femeie capturată în îmbrăţişarea unui bărbat, cu adrenalina curgîndu-i năvalnicprin vene şi inima bătîndu-i cu putere. Trupul îiardea de dorinţă să se apropie şi mai mult, săaibă şi mai mult. Simţurile ei cereau toatestimulentele pe care i le transmitea el.Conştiinţa faptului că nu era singura excitată îidădea un sentiment de putere. Buzele lui eraulacome. Limba devastatoare. Trupul tare dedorinţă pentru ea.Pentru ea?El nu o săruta pe ea, ci pe Ann. Dacă aceaAnn din braţele lui s-ar fi transformat printr-o vrajă înapoi în Allison, dorinţa lui s-ar fi evaporat rapid.Săruta o roşcată care purta pantaloni portocalii şisandale cu biluţe pe degete. Care putea beadouă pahare de cocktail fără să se ameţească.Căreia îi plăceau mîncărurile sofisticate, ca
patede foie gras,
şi casele cu pajişti artificiale.. Şi care, cu siguranţă, avea înţelepciunea de anu-l lăsa pe cel mai bun prieten ai logodnicului eisă o sărute cu o intimitate provocatoare. îl dădu la o parte. Pieptul i se înălţa şi-i cobora,buzele îi erau roşii şi umede, datorită sărutului, şiochii îi sclipeau.- Nu mai putem să facem aşa ceva, Spencer.- Ştiu.Se îndepărtă de ea şi privi peste umăr,auzindu-i pe Davis şi pe agentul imobiliar întorcîndu-se.- Atîta timp cît ai ăsta, spuse el arătînd spreinelul cu diamant de pe degetul mîinii stîngi, nu temai pot atinge. Pentru că este contrar tuturor principiilor mele faptul că-l trădez pe cel mai bunprieten. Va trebui să-i spun lui Davis ce simt. O sămă ocup eu cumva de asta.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 30/08/2012, 8:28 PM | message # 6
Ea îl apucă repede de bicepşii tari ca piatra.- Nu o să te ocupi de nimic. Nu-i vei spune luiDavis absolut nimic. Auzi? îi şopti ea agitată cînd îlauzi pe Davis apropiindu-se. Mă mărit cu Davis şigata. îl văzu cum îşi încleştează maxilarul hotărît şi îşi dădu seama că nu avea să rezolve nimic.Viitorul lui Ann era^ în prag de dezastru şi numaiea era vinovată. în ciuda umilinţei care se vaabate asupra ei, trebuia să-i spună adevărul.- Ascultă, Spencer, trebuie să-ţi spun ceva. Eunu sînt...- Hei, ar trebui să vedeţi garajul, spuse Davisinapoindu-se. Putem parca ambele maşini în el,iubito, şi tot mai rămîne spaţiu.Pierduse ocazia. Şarada trebuia, deci, săcontinue.Allison se repezi în braţele lui Davis.- îmi place foarte mult casa, dragul meu. Dar nu la fel de mult cît te iubesc.Imediat ce ajunse în siguranţă în apartamentullui Ann, se repezi la telefon. Davis şi Spencer seduseseră să joace tenis şi, mai tîrziu urmau 'amasa cu nişte prieteni ai lui Davis.- Nu te superi dacă iau cina cu băieţii, nu-iaşa?- Bineînţeles că nu, dragul meu.Dacă ar fi ştiut el cît de bucuroasă era. Dar sebosumflă aşa cum o văzuse ne Ann
fsnnrj
ci îiatinse pieptul uşor.- Numai să nu se întîmple prea des.El îi dădu atunci un sărut profund, care ar fiputut fi luat drept o strîngere de mînă dupăimpactul avut asupra ei. Despărţirea păru sădureze o veşnicie uşa în urma lui:
După al doilea apel, Ann ridică receptorul din ;salonul ei. Vocea îi mai suna încă înfundat datorităanesteziei.- Annie, trebuie să-ţi vorbesc şi te rog foartemult să mă asculţi cu atenţie.- Bună, Allison. îngrijorată deodată de lipsa ei de interes, o întrebă:- Cum te simţi? .- Doar puţin incomod din cauza bandajelor.Anestezia mi-a provocat greaţă.- îmi pare rău, dar...- Tu ce mai faci? Cum merge lucrul?- Lucrul?„Lucrul?" Nu avea chef să discute despreprofesia ei cînd avea senzaţia că un munte eragata să se prăbuşească peste ea.- La lucru e bine. Annie...- Ce-ai făcut azi?Allison oftă şi îşi frecă tîmpla unde un demonbătea cu ciocanul.- Lucrez la legătura dintre ereditate şiinteligenţă.Risul lui Ann era silit.- Ar trebui să ai un copil. Gîndeşte-te ce geniuar fi.Acum demonul bătea in ambele tîmple.- Da, asta a spus şi doctorul Hyden. Problemae să găsesc un tată la fel de deştept. Ascultă,Ann, nu te-am sunat să vorbim despre muncamea. A apărut o adevărată problemă. Davis m-adus azi să văd o casă. îi place foarte mult şi credcă şi ţie ţi-ar plăcea. Dar cum putem fi siguri? Nupot să iau o asemenea hotărîre în locul tău.
- Linişteşte-te, Allison. O să mă duc să vădcasa imediat după ce o să ies de aici.- Nu înţelegi că e vorba de ceva urgent?Agentul imobiliar îl presează pe Davis săsemneze un contract. Eu am ezitat spunînd cămai trebuie să mă gîndesc. Lui Davis i-am zis căsper să mai scadă din preţ dacă nu ne hotărîm,dar... Annie, mă auzi? Mai eşti trează?- Da, spuse ea ameţită. Cum arată casa?Allison i-o descrise.- Cred că e exact ceea ce vrei.-Am încredere în părerea ta. Spune că eşti deacord cu semnarea contractului.- Nu. în nici un caz. Dacă n-o să-ţi placă, vei fiobligată să locuieşti în ea şi eu voi fi vinovată.- Bine, atunci ţine-i pe loc, spuse Ann,obosită.- Dar nu pot! strigă Allison.Davis putea fi ţinut pe loc. Spencer, nu. în celecîteva ore de cînd îl cunoscuse, un aspect alpersonalităţii lui devenise extrem de clar. Cînd sehotăra asupra unui lucru, nu il mai putea oprinimic. Ar fi putut face ceva groaznic înainte caadevărul să iasă la iveală.- Mîine dimineaţă îl aduc pe Davis la spital,spuse Allison.Davis şi Ann aveau să fie iar împreună, iar Spencer va vedea cît de mult se iubesc. Va plecasau va rămîne să lupte pentru ea. Dar, în oricecaz, Allison va ieşi din joc.- Ah, nu, te rog, nu, spuse Ann într-o izbucnirede energie. Allison, mi-ai promis.- Dar înnebunesc prefăcîndu-mă că sînt tu.'Pune-te în locul meu. Tu ai putea să faci treabaasta, chiar şi pentru puţin timp?
Tăcerea îndelungată a lui Ann fu foartesemnificativă.- Nu, n-aş putea. Dar n-aş don ca Davis săafle încă. Doar o zi sau două. Te rog.Allison strînse din dinţi neputincioasă. Folosindo altă tactică, îşi coborî glasul şi spuse pe un tonconfidenţial:- Annie, ştii cît de afectiv e Davis. Mă sărutătot timpul. Exact cum te sărută pe tine.Tăcu dteva secunde pentru a-i da timp sâ înţeleagă, după care adăugă:- Ştii ce vreau să spun?- Ştiu ce încerci să faci, dar n-o să-ţi meargă.Nu sînt geloasă pe tine, Allison. Ştiu ce părere aidespre bărbaţi şi, oricît de mult l-ai iubi pe Davis,care îţi e aproape cumnat, nu te preface că eştiexcitată în mod ruşinos de sărutările lui. E nevoiede ceva mai mult decît de cîteva sărutări pentrua-ţi pune în funcţiune motorul.„Vrei să punem pariu?" Dacă ar fi văzut-o Ann în braţele lui Spencer, nu şi-ar mai fi recunoscutsora, acea fată bătrînă cu motorul rece. Nici nuera nevoie de un sărut. O singură privire dinpartea lui şi se aprindea ca o rachetă.- Nu te-am jignit, nu? întrebă Ann.- Nu.- Ştii că te consider foarte atrăgătoare. N-amvrut să spun decît că nu mă poţi şantaja pentru ate lăsa să-i spui lui Davis de operaţie, zise ea,rîzînd uşor. Sărută-l cît vrei. Practica o să-ţi prindăbine.Ignorîndu-i ultima^ remarcă, Allison oftăresemnată. încercase. încercase să îi spună luiSpencer, dar fusese întreruptă. încercase să oconvingă pe Ann, dar eşuase.
- Bine, Ann. Voi continua să-ţi ţin locul încă ozi, dar s-ar putea să existe unele consecinţe. Sper că eşti pregătită să le faci faţă.- Nu va fi nici o consecinţă. Cînd Davis va afla.vom rîde cu toţii şi el va fi încîntat de ce-am făcut.Da, dar Spencer? Nu voia să pomenească deel. Era mai bine ca Ann să nu afle niciodată cesimţea ea faţă de cel mai bun prieten al lui Davfs,™ Noapte bună. Odihnă plăcută. O să încercsă trec pe acolo mîine pe Iq prînz.- Noapte bună, Allison. Şi mulţumesc. Ştiu cănu ţi-e deloc uşor.Era adevărul secolului.Stătea aplecată deasupra unui microscopstudiind o plăcuţă. Ochii îi.^rau atît de obosiţidupă încă d noapte de insomnie, încît lentilele decontact păreau nişte vătraie încinse. Le scoase. însfîrşit, şi îşi puse ochelarii. Părul îi era strîns într-uncoc la spate. Pe sub halat purta o rochie de unverde măsliniu. Pantofii erau pe cît de urîţi, pe atîtde comozi. Nu purta nici un fel de bijuterii înlaborator, dar avea un creion proptit dupăureche. 'Era ceva foarte diferit de pantofn portocalii şisandalele cu biluţe.- Domnişoară Leamon? Allison Leamon?Ridică brusc capul şi se întoarse iute cînd auzivocea aceea atît de familiară. încremeni cînd îlvăzu intrînd în lumea ei, invadînd-o, modificînd-o, î umpiînd-o şi zguduind-o. i- Da? spuse ea cu un glas răguşit.- Numele meu este Spencer Raft.
în mod reflex ea făcu un pas înapoi. Baza şireispinării i se lipi de masa acoperită cu marmură,unde rămase ca ţintuită de un magnet. Uimirea o,ăsă fără glas şi fără forţa de a mai face vreomişcare.Cu un zîmbet deschis şi prietenos, el înainta.Cînd ajunse la cîţiva paşi de ea o măsură din cappînă în picioare.- Incredibil, şopti el. Sînteţi, într-adevăr,identice. în cele din urmă, clătină din cap uşor, îşi lărgizîmbetul şi spuse:- Mă iertaţi că vă privesc atît de intens. Aşacum am mai spus, mă numesc Spencer Raft.Fără îndoială că aştepta ca ea să-i întindămîna, dar nu se putea mişca. Cu atît mai puţinsă-l atingă cu mîinile acelea care mai purtau încăurmele vagi ale zgîrieturilor. Şi, după săruturile pecare le împărţiseră, o strîngere de mînă n-ar fi fostpuţin ridicolă?- Allison Leamon.La jumătatea numelui, vocea ei se schimbă dela joasă la înaltă ca a unui adolescent.- De curînd am cunoscut-o pe soradumneavoastră. Asemănarea este izbitoare. Dacăfacem abstracţie de ochelari, semănaţi perfect.Nu mai putea continua să stea acolo ca ostatuie. Trebuia să îi vorbească.- Ann mi-a pomenit numele dumneavoastră.Sînteţi prietenul lui Davis, nu? îi studie chipul încă puţin, după care îşi rotiprivirile prin laborator. Perfect în largul său, începu să se plimbe printre cuştile cu animale încare se aflau şobolani şi şoareci, o familie demaimuţe şi cîteva generaţii de iepuri.
- Ann mi-a povestit cîte ceva despre munca umneavoastră. Sunăfascinant.Era, oare, politicos sau chiar credea acestlucru?- Eu una, aşa consider.El se întoarse, uimit de tonul ei înţepat,aproape ostil.- Sper că nu vă deranjez într-un momentfoarte important, nu?- Nu.Ruşinată de impoliteţea ei, se sili să se îndepărteze de siguranţa mesei.- Făceam numai nişte pregătiri pentru unexperiment de care am de gînd să mă apuc încurînd. îşi umezi buzele şi încercă să se relaxeze. Nuera deloc uşor. Era ultima persoană pe care s-ar fi aşteptat s-o vadă intrînd pe uşa laboratorului.Acum, cînd se afla acolo, sentimentele în legăturăcu apariţia lui erau neclare. Pe de o parte, setemea să nu-şi dea seama de înşelătorie, pe dealta, era uşor dezamăgită că nu o recunoscuseinstantaneu. într-un scenariu melodramatic închipuit demintea ei îl vedea venind repede spre ea şispunînd: „Draga mea, crezi că nu te-aş firecunoscut?" îi scotea acele din păr şi acesta îicădea în valuri peste degete, îi înclina capul pestebraţul lui şi o săruta apăsat. Mîinile luinerăbdătoare îi descheiau nasturii rochiei şi el îşicufunda buzele în adîncitura dintre sîni,declarîndu-şi dragostea şi pasiunea în şoapte înflăcărate.„Ce proastă sînt!" îşi spuse ea. Nu avea săpermită nici unui bărbat să se poarte astfel cu ea,
- Despre ce va fi următorul experiment? întrebă Spencer.Era o întrebare cît se poate de politicoasă; einu era cîtuşi de puţin cuprins de pasiune. Şi cusiguranţă că în ochii lui nu se zărea nici o sclipirede recunoaştere.Ea îşi împinse ochelarii mai sus pe nas.- Voi studia diferenţa pe care o poate provocaun regim echilibrat asupra intelectului cuiva.- Poate?- Ce anume să poată?- Poate un regim echilibrat să provoace odiferenţă în intelectul cuiva?- Alte expenmente au dovedit acest lucru. Euvreau să văd în ce măsură.- înţeleg. Continuaţi.Aceea era cea dintîi conversaţie pe care opurtau fără să se refere la ei înşişi. Dacă o făceanumai din politeţe, era un actor teribil, căci păreacu adevărat interesat.Se duse unde se afla el, lîngă cuşti, şi îi explicăpe scurt cum lucra iniţial cu şoarecii. îşi ridicăprivirea pentru a vedea dacă îşi pierduse interesuldeja. Nu şi-l pierduse. Privirea lui era îndreptatăasupra ei.- Şi pe urmă? jntrebă el. ^- Pe urmă fac acelaşi lucru cu primatele. îşi strecură un deget în cuşca maimuţelor. Ceamai tînără veni repede şi i-l prinse în joacă.- El e Oscar. E nemaipomenit de răsfăţat.Scoase din buzunar o alună pe care i-o dădupuiului de maimuţă şi acesta începu să o roadăcu poftă.Auzind rîsul gros al lui Spencer, simţi un gol instomac şi îl privi din nou.
- Munca dumneavoastră pare foarteinteresantă, spuse el.- Uneori, da. în mare parte este rutină, eplictisitoare şi necesită extrem de multă răbdare.Natura nu lucrează repede. Oscar mîncase alunaşi acum trăgea de degetul lui Spencer, pe care el îl vîrîse printre zăbrelele cuştii.- Animalele de laborator sînt scumpe?- Da. Dar, din mom#nt ce noi nu facemcercetări în privinţa bolilor, ale noastre au odurată de viaţă mai lungă. Le creştem pentruexperimente. Aşa că, de fapt, reuşim două lucruri.- Sînteţi o peţitoare.Ea se aventură atunci să-i mai arunce oprivire. ProlDabil că Dumnezeu pierduse tiparuldupă ce-l crease pe Spencer, căci nu mai existaun asemenea specimen.- De obicei, împerecherea se face clinic.- Fecundare artificială?- Da.Aruncă o privire scurtă spre părinţii lui Oscar şiii zîmbi masculului cu compătimire.- Asta nu mi se mai pare drept.Cînd o privi din nou pe Allison, ochii îistrăluceau de neastîmpăr.Ea înghiţi în sec şi întrebă, evitîndu-i privirea:- Doriţi puţină cafea, domnule Raft?Fără să aştepte, însă, vreun răspuns, se îndreptă spre celălalt capăt al încăperii unde, pe omasă, se aflau un filtru de cafea şi cîteva căniciobite, alături de mai multe tipuri de edulcoranţi.- Mulţumesc, da, neagră, spuse el, urmînd-o.Şi te rog să-mi spui Spencer.•Fără să fie poftit, se aşeză pe un scaun înalt şi îşi propti tocul pantofului în cea de a doua treaptă. Poziţia aceea făcea ca pantalonii gri să ise întindă pe pulpe.Din nou Allison simţi nevoia să înghită în sec.Mîinile îi tremurau atît de tare, încît abia putu sătoarne cafeaua. Intr-un efort disperat de a-şiascunde nervozitatea, spuse:- îmi face mare plăcere să arăt cuivalaboratorul, dar nu cred că acesta este motivulvizitei tale. îi dădu ceaşca cu cafea şi, după ce o luă, el îi întîlni privirea susţinîndu-i-o cîteva clipe.- Ai dreptate, Allison. Am venit să vorbimdespre Ann.Luîndu-şi, la rîndul ei, ceaşca cu cafea, ea serezemă de o altă masă înaltă.- Despre Ann? Ce-i cu ea?- Aş vrea să mă culc cu ea.Allison îşi stropi cu cafea fierbinte halatul şipartea din faţă a cămăşii lui tip sport
Perry Ellis
învaloare de vreo sută de dolari. Tuşea dură parcăo veşnicie, în timp ce ochii îi lăcrimau şi încerca sănu se sufoce.Spencer îi puse o mînă pe umăr, în vreme cecu cealaltă o bătea uşor pe spate.- Aşa. Acum e mai bine? o întrebă el după cetrecură cîteva secunde fără ca ea să maituşească.- Da, mai bine, spuse ea şuierat.- Nu vrei puţină apă?- Te rog.Se duse cu o ceaşcă goală la una dinchiuvetele adinei, o umplu cu apă de la robinet şidupă aceea se întoarse. Ea gustă mai întîişovăitor, neştiind încă dacă toate canalele erauredeschise. După qe bău toată apa, îşi tamponaochii cu poalele halatului. Spencer îi dădu obatistă, a doua în patruzeci şi opt de ore, dar elnu avea de unde să ştie.- Mulţumesc, spuse ea, dîndu-i-o înapoi. îmipare rău că ţi-am pătat cămaşa.El se uită la petele umede, care începuseră săse usuce deja.- Vor ieşi la spălat. Eşti sigură că ţi-e bine?- Da. Numai că... Ce ai spus adineauri...că...- Ar trebui să-mi cer scuze. N-am vrut să fiuatît de brutal, dar am crezut că, fiind gemene, vădestăinuiţi una alteia.- Ah, sîntem foarte apropiate, dar nu măaşteptam să vii aici să spui ce-ai spus.El zîmbi fermecător.- Sinceritatea este unul din defectele mele, mătem. Nu-mi pierd timpul luînd-o pe ocolite.- Da, ştiu, mormăi ea.- Poftim? zise el, aplecîndu-se înainte pescaunul său.Ea tresări.- Nimic. Am spus doar că vei fi dezamăgit.Ann se va mărita cu Davis peste cîteva săptămîni. îl iubeşte foarte mult.- într-adevăr?- Da.- Eşti convinsă de asta?Era convinsă. Ann îl iubea pe Davis.- Da. Numai despre el vorbeşte tot timpul, încercă să schiţeze un zîmbet încrezător, dar ieşi unul stins. Simţea cît de stins era acel zîmbet.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Copilul nascut joi
Pagina 1 din 11
Căutare:

Ported to uCoz - WebStory
Top