new posts members Forum Rules search RSS
Pagina 2 din 2«12
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown - Texas Lucky
Sandra Brown - Texas Lucky
date: Joi, 22/12/2011, 3:01 PM | message # 16
16
Devon îl aştepta, a doua zi dimineaţa, cînd el sosi la sediul Companiei de Foraj Tyier. Stînd pe scaun drept, impecabilă, ca o studentă la şcoala de bune maniere, ea discuta cu Chase, ţinînd în mîini una din ceştile lor ciobite de cafea.
Schimbară o privire lungă peste o rază de lumină solară, în care fire de praf dansau la fel de nebuneşte cum bătea pulsul lui Lucky de cînd o văzuse.
Chase fu primul care rupse tăcerea densă.
- Devon a venit acum cîteva minute, explică el, neîndemînatic. Şi el părea că nu-şi dădea seama de ce se afla acolo. Tocmai am băut o cafea. Vrei şi tu, Lucky?
- Nu, mulţumesc.
Nu-şl luase ochii de la Devon. Dar nici ai ei nu se depărtau de el.
- Echipa... ăăă... a plecat deja spre Louisiana. 7 Bun.
încercările lui Chase de a face conversaţie subliniau doar tăcerea apăsătoare. Jenat, îşi drese glasul.
- Ă, păi, trebuie să mă duc... ăăă... să fac nişte treburi pe-afară. Ne vedem mai tîrziu.
Cînd Chase trecu pe lîngă Lucky, în drum spre uşă, îl înghionti cu cotul. Era un mesaj frăţesc, tăcut, care spunea:
- Scapă din afacerea asta.
De îndată ce Chase închise uşa în urma lui, Lucky remarcă:
- Sînt surprins că te văd aici. Zîmbetul ei fu rapid şi nesigur.
- M-am surprins şi pe mine însămi prin faptul că am venit.
El se aşeză într-un scaun cu spătar, ochii lui plimbîndu-se înfometaţi pe chipul el.
- Am încercat mereu să te sun, de ieri după-amiază, Devon.
- Am scos receptorul din furcă.
- Am înţeles asta. Dar de ce?
- După ce am citit ziarul de Ieri, se pare că toţi oamenii din lume încercau să mă sune.
Lucky se încruntă.
- Urăsc de moarte făptui că povestea a ieşit la lumină. Voiam să te ţin în anonimat cît mai mult posibil. Te rog să mă crezi.
- Ştiu că tu n-ai nici un amestec în asta. Cine crezi că a făcut-o?
îi relată despre Susan.
- Arăta al dracului de vinovată cînd am confruntat-o. Sînt convins că ea s-a ocupat să afle cine eşti şi, din ciudă, a turnat informaţia unui reporter.
- Ei, acum nu mai are importanţă cum a ajuns să devină publică povestea. Răul s-a produs.
El o studie un moment, observînd că avea faţa trasă şi palidă. Ultimele douăzeci şi patru de ore trebuie să fi fost un iad adevărat pentru ea. Ţinea strîns cana de cafea, de parcă ar fi fost un colac de salvare într-un lac în furtună.
- Chiar vrei cafeaua aia? întrebă el. Clătinînd din cap, ea îi dădu cana. El o luă şi o puse pe birou, apoi se întoarse din nou spre ea. întrebarea prircipală din mintea lui nu mai putea fi evitată.
- Cum au mers lucrurile cu soţul tău, ieri?
O trecu un mic fior, deşi în birou era neplăcut de cald.
- Cînd am ajuns, Greg citise deja povestea, spuse ea blînd. Pur şi simplu, mi-a aruncat ziarul şi a plecat.
- Fără nici o vorbă?
- Vorbele ar fi fost de prisos, nu-i aşa?
- Probabil, mormăi Lucky.
El se gîndea că, dacă ar fi avut el o soţie pe care să o iubească aşa cum un soţ trebuie să-şi iubească soţia, i-ar fi acordat beneficiul îndoielii şi i-ar fi pus cîteva întrebări. El n-ar fi reacţionat, pînă cînd ea n-ar fi negat sau n-ar fi confirmat povestea din ziar.
Dacă ar fi negat-o, el ar fi liniştit-o şi apoi, imediat, ar fi cerut o retractare. Dacă ar fi confirmat-o, probabil că ar fi înnebunit şi ar fi făcut ceva îngrozitor.
O ieşire furioasă, lacrimi, îngrijorare, scrîşnete din dinţi, ameninţări de răzbunare. Acestea ar fi fost reacţiile de gelozie la care puteai să te aştepţi. Ele dovedesc sentimente, pasiune. Dar să ieşi, pur şi simplu, asta era o reacţie neomenească, făcîndu-l pe Greg Shelby să pară rece, nesimţitor.
- Tu ce-ai făcut? vru să ştie Lucky.
- Am citit articolul. La început am rămas acolo, uluită. Caracterul meu a suferit o transformare. Cumva, scrise negru pe alb, faptele sunau urîte şi ruşinoase. Atît de murdare!
Se înfiora din nou.
Lucky întinse mîna prin spatele scaunului său şi îi luă o mînă.
- N-a fost aşa, Devon.
- N-a fost? întrebă ea, aproape dîndu-i lacrimile.
- Nu.
Privirea pe care o schimbară atunci fu atît de puternică, încît ea îşi retrase, prudentă, mîna şi îşi folosi lacrimile drept scuză. îşi trecu dosul mîinii peste ochi.
- L-am pus pe gardianul închisorii să încerce să-l aducă pe Greg să mă vadă din nou, dar el a refuzat. Cînd m-am întors la Dallas, l-am sunat pe director şi am avut permisiunea să vorbesc cu el la telefon. Am vrut cu disperare să-i explic. Clătină necăjită din cap. Nici n-a vrut să accepte telefonul meu.
Lucky îl făcu în minte în fel şi chip pe Greg Shelby.
- Şi acum, ce faci? Vrei să merg cu tine să-l vedem?
- Nu! Părăsindu-şi scaunul, ea începu să se plimbe neliniştită prin birou. Nu cred că o să vrea să ne vadă pe vreunul dintre noi, acum. După ce m-am mai gîndit şi am discutat cu avocatul lui Greg - care nici el nu e prea încîntat de mine - cred că e mai bine să-l las în pace cîteva zile. Are nevoie de timp ca să se răcorească şi să-şi limpezească gîndurile, aşa încît, atunci cînd ne vom vedea iar, să fie capabil să-mi asculte calm explicaţia.
- Nu ştiu, Devon, zise el, cu îndoială. Dacă aş avea timp să mă gîndesc, asta m-ar face mai nervos.
- Greg nu e înfierbîntat ca tine.
- Aici ai dreptate. Concesia lui Lucky nu era un compliment pentru Greg. Dacă ai fi fost nevasta mea şi un tip ar fi avut de-a face cu tine, aş fi dărîmat zidurile închisorii ăleia pînă acum şi-aş fi fost pe cale să-i rup gîtul.
- Greg nu e aşa de... atletic.
- Chiar crezi că, în cele din urmă, o să ierte şi o să uite?
- Sper că da. Da, cu timpul, cred că da. Răspunsul nu-l bucură pe Lucky aşa cum ar fi
trebuit. Soţul el părea un nenorocit făţarnic care putea ţine veşnic o ranchiună. Lucky nu suporta să se gîndească că Devon va fi legată de Shelby tot restul vieţii el.
Cumva pus pe ceartă, el întrebă:
- Al venit tot drumul de la Dallas ca să-mi spui asta?
- Nu. Am avut alt motiv. Se întoarse la scaunul ei. Toată povestea asta mi-a explodat în faţă. De cînd am intrat în localul acela şi am comandat berea, n-am avut decît necazuri. S-a aflat acum că eu sînt alibiul tău în procesul de incendiere. Pînă nu se termină procesul, şi Dumnezeu ştie cînd va fi asta, viaţa mea va fi un circ cu trei arene. Nu pot suporta aşa ceva. Nu vreau să suport.
- Nici mie nu-mi place, chiar mai mult decît ţie, perspectiva de a fi o persoană de notorietate publică. Dar ce putem face în privinţa asta?
- Putem să te scoatem din cauză în faţa investigatorilor.
- Am încercat, îţi aminteşti? M-a băgat doar mai adînc la apă. Şi pe tine.
- Dar nu l-am oferit pe adevăratul incendiator. Timp de cîteva secunde, Lucky se uită la ea, alb.
Apoi începu să rîdă.
- Vrei să faci pe detectivul?
- Uite ce-i, cu cît mai repede eşti disculpat, cu atît mai repede se va rezolva toată problema şi noi ne vom putea continua vieţile. N-o să fie uşor să-l fac pe Greg să mă ierte, dar ar fi un punct de pornire dacă ar şti că nu vom trece împreună printr-un proces şi că nu voi fi mereu în compania ta. Sînt sigură că se va bucura auzind că n-a mai trebuit să te văd.
Ea avea o sumedenie de gînduri sumbre în dimineaţa aceea dar, întrucît el nu avea nici o alternativă viabilă, tăcu.
- M-am eliberat, zise ea. l-am spus editorului meu că-ml iau vacanţă o săptămînă şi plănuiesc să-l caut pe Incendiator în timpul ăsta. l-am promis că, la întoarcere, îi aduc un material grozav şi un articol despre cum îi pot intimida anchetatorii pe martori. Mă gîndesc... De ce zîmbeşti aşa prosteşte, domnule Tyler?
- Mă uit la tine.
- Mă găseşti caraghioasă?
- îţi place să ai control asupra lucrurilor, nu-i aşa? Chiar şi în probleme de poliţie.
- Pînă acum, poliţia n-a făcut nimic ca să te ajute. Eu nu pot face nimic mal rău decît el.
- Recunosc.
- Eu nu am încredere în alţi oameni care să facă treburi pentru mine.
- îhî, spuse el. Tu eşti ceea ce noi numeam „o bărbată deşteaptă".
încă zîmbind, se ridică şi se întinse. Se simţea de un milion de ori mai bine decît se simţise în urmă cu o oră. Fusese preocupat, pentru că nu vorbise cu Devon de cînd transpirase povestea cu implicarea ei. Se temuse, de asemenea, că vor trece zile întregi în care nu o va vedea.
Cînd colo, să vezi şi să nu crezi, ea apăruse şi plănuia să stea acolo un timp. La naiba, era rîorocos! Amintirea sumbră a soţului ei din închisoare fu înlăturată. Greg Shelby era un perdant, un nenorocit,
şi dacă Lucky era un cunoscător ai femeilor - şi se considera el însuşi un specialist în domeniul sexului frumos - nu era prea grozav la pat.
Dacă Shelby ar fi fost bărbatul pe care-l merita Devon, nici un fel de muncă de convingere n-ar fi putut să o bage în pat cu alt bărbat. Nici nu trebuise s-o convingă. Ceva legat de căsătoria ei cu acest tip, Shelby, nu era în regulă. Lucky o respecta pentru că nu-şi discuta problemele matrimoniale cu cineva din afară; pe de altă parte, voia să ştie de ce era căsătorită cu un bărbat care o făcuse atît de nefericită. Se părea că i se ofereau timpul şi posibilitatea de a afla.
Singurul lucru care îi întuneca starea de spirit bună era că nu va putea s-o atingă. Vor petrece mult timp împreună, dar ea era încă de neatins. Asta avea şă-l ucidă, pentru că dorinţa pentru ea devenise ocupaţia lui principală. Mai mult decît preocuparea pentru afacerile sale în declin, mai mult decît grija faţă de acuzaţia fabricată împotriva lui că ar fi incendiator, dorinţa pentru Devon îl consuma teribil.
Dar să o vadă în condiţii neprielnice era totuşi mai bine decît să nu o vadă deloc.
- Mi-a plăcut întotdeauna să mă joc de-a hoţii şi vardiştii, spuse el. De unde începem?
- în primul rînd, ar trebui să-mi găsesc o cameră. Unde e cel mai bun loc unde aş putea locui?
- La mine acasă.
- Nu pot, Lucky, spuse ea, clătinînd din cap cu hotărîre. Motivele ar fi clare.
- Mama mea m-ar jupui de viu dacă te-aş lăsa să te duci ia un motel. Oricine o cunoaşte, ştie că nu va permite nici un fel de matrapazlîcuri extraconjugale sub acoperişul ei. Aşa că o să stai la noi şi asta-i stabilit, zise el ferm.
- Dar...
- Devon, zise ei cu asprime, oprindu-i protestele şl ridicînd în sus mîinile cu palmele în afară. Fără argumentări.
Ea capitulă, dar nu părea prea încîntată.
- Mai întîi, trebuie să aflăm exact cum a început incendiul.
- Benzină şi lămpi de cale ferată, spuse el. Pat ml-a spus deja. Eu cumpărasem nişte lămpi, recent. Asta le-a confirmat suspiciunile.
- Putem vedea raportul oficia! asupra faptelor?
- Nu ştiu, nu cred că sînt publice.
- Nu mă gîndeam să le facem publice. în particular. N-ar putea prietenul tău, şeriful Bush, să subtilizeze un exemplar pentru noi?
Lucky fluieră printre dinţi.
- Am să-i cer.
Ea se întoarse şi întinse mîna după telefonul de pe birou.
Lucky îi smulse receptorul din mînă.
- Eu am să-i cer. Poate o să ne arate un exemplar din raport, după orele de lucru.
- între timp, aş vrea să văd locul incendiului.
- Asta-i uşor. E doar la o jumătate de milă distanţă de aici, pe şosea. El o analiză de sus în jos şi îi văzu rochia, tocurile înalte şi ciorapii deschişi. Locul e potrivit, zise el, doar pentru ţărănoi şi ratoni. Nu te
poţi duce îmbrăcată aşa.
- Am să mă schimb.
Lucky îi aduse valiza din maşină. Ea intră în despărţitura din cameră,"unde era o comodă şi o chiuvetă. în timp ce era acolo, Chase reveni. Se uită în jur şi îl văzu pe Lucky aşezat la birou, vorbind la telefon.
- Unde-i Devon?
Lucky puse mîna pe microfon.
- Acolo, zise el, arătînd uşa băii, se dezbracă. Cînd se deschise uşa băii, Chase întoarse capul
atît de repede, încît ceafa îi trosni. Devon ieşi îmbrăcată în jeanşi. îşi sufleca mînecile unei cămăşi obişnuite.
- Ce se întîmplă? întrebă Chase. Lucky îi sîsîi şi vorbi în receptor.
- Haide, Pat. Ştiu că m-am purtat ca un băiat rău. Da, merit să fiu biciuit. Acum, că am recunoscut, plin de căinţă, greşelile comportării mele, vrei să faci treaba asta, sau nu?
Ascultă un moment, în timp ce, cu ochii, aprecia formele fine ale picioarelor lui Devon şi curba frumoasă a sînilor ei.
- Grozav. Zece treizeci. La naiba, nu, nu vom spune nimănui.
- Ce se întîmplă? repetă Chase, cînd Lucky închise telefonul.
- Pat ne dă să citim diseară raportul despre incendiu, lui Devon şi mie.
- Tocmai ai promis să nu spui nimănui, strigă ea, punîndu-şi mîinile în şolduri.
- Chase nu intră în categoria asta. Pat s-ar aştepta să-i spun.
- Tot nu ştiu ce se întîmplă, le aminti Chase.
- O să încercăm să-l găsim pe cel care a provocat Incendiul, ca eu să fiu scos din cauză.
- Şi eu să mă împac astfel cu soţul meu, adăugă Devon.
Lucky nu comentă declaraţia ei. Chase se uită la amîndoi cu o privire neîncrezătoare. Spuse:
- Devon, vrei, te rog, să mă laşi un minut singur cu fratele meu?
- Te aştept afară, Lucky. | - Vin imediat.
De îndată ce ea fu afară, Chase încercui bicepşii lui Lucky cu o strînsoare mortală. Cu faţa aproape de el, spuse:
- Ţi-ai pierdut minţile? Nu poţi să te amesteci în treburi din astea. Cine naiba credeţi că sînteţi, Kojak şi Nancy Drew?
- Eu arăt cu mult mai bine decît Kojak, răspunse cu mîndrie Lucky.
- Nu glumesc, spuse Chase, furios.
- Nici eu.
- Oare?
Ochii albaştri ai lui Lucky se îngustară.
- Ce vrei să spui cu glumitul ăsta?
- Nu cumva totul e un joc în care să fii atras? Un joc care te va ţine în strîns contact cu o femele în preajma căreia n-ai de ce să te afli?
- Nu te băga în chestia asta, îi spuse Lucky, încordat, dispărîndu-i umorul. Ce fac eu cu Devon...
- Mai bine n-ai face nimic cu Devon. E măritată. Lucky, avînci resentimente faţă de predica fratelui
său, deşi se făcea ecoul aceleia pe care şi-o ţinea el însuşi, îşi eliberă braţul.
- Sînt major. Nu mai am nevoie de tine ca să-mi ţii loc de conştiinţă, frate mai mare.
- Nu încerc să fiu conştiinţa ta, oftă necăjit Chase. Bine, poate că aşa e. Dar sînt mai îngrijorat pentru ea decît pentru tine. Ea este aici adevărata victimă, Lucky. Viaţa ei a fost întoarsă cu susul în jos şi asta din vina ta.
- N-am nevoie să-mi aminteşti nici de lucrul ăsta.
- Cînd veţi termina de jucat jocul, ea cu ce va rămîne? O căsătorie distrusă şi o inimă sfărîmată?
- Greşeşti, Chase.
- Oare?
- Da! De data asta, nu e doar un joc.
Chase se uită fix la el, îndelung şi dur, înainte de a spune blînd:
- Asta mă îngrijorează de fapt, cu adevărat.
Tot ceea ce rămăsese din garajul de maşini-unelte, era o porţiune întunecată pe pămînt, acoperită de cenuşă, care fusese cernută de atîtea ori, încît părea o pudră cenuşie de dat pe faţă. Rămăşiţele maşinăriilor fuseseră luate deja. Puţinul ce fusese salvat fusese vîndut ca fier vechi. Banii obţinuţi din asta abia acoperiseră cheltuielile echipei ce plecase în Louisiana.
Devon oftă cînd ridică un nor de praf de cenuşă cu vîrful pantofului sport.
- Nu-i prea mult de văzut aici, nu-i aşa? zise ea.
- Ţi-am spus!
Lucky stătea pe vine; lua pumni de cenuşă şi o lăsa să se scurgă printre degete.
- Focul a fost pus ca să distrugă totul, nu doar ca un avertisment de vreun fel oarecare, remarcă ea cu glas tare.
. - Agenţii au spus asta, de la început. Ăsta-i unul dintre motivele pentru care au îndreptat degetele acuzatoare spre mine. Au spus că a ars repede şi tare. Maşinile de pompieri n-au avut nici o şansă să-l stingă. Singurul lucru pe care l-au putut face a fost să salveze pădurea care îl înconjura.
Devon se îndreptă spre un loc cu verdeaţă lîngă perimetrul de pămînt pîrjolit. Se aşeză pe trunchiul unui copac căzut. Lucky i se alătură. Contemplara în tăcere suprafaţa arsă.
- Asta e doar una dintre clădirile companiei, aşa-i? întrebă ea.
- Adevărat. Dar aici ţineam majoritatea echipamentelor grele. Acesta era locul cel mai potrivit ca să pui un foc distrugător şi să faci să pară că l-am pus eu.
înclinînd capul, ea îl privi curioasă.
- De ce presupui în mod automat că răzbunarea era îndreptată spre tine?
El ridică din umeri.
- împotriva cui altcuiva? A mamei? Are mai mulţi prieteni decît poate număra. Sage? E doar o copilă.
- Nu cumva are vreun prieten gelos?
El respinse posibilitatea aceasta, cu o scurtă negare din cap.
- -Nici n-a fost încă serios implicată cu nici un băiat. Ea îi sperie şi pe cei mai hotărîţi. Chase are şi el cîţiva duşmani, dar eu simt aici, spuse el, punîndu-şi palma întinsă în dreptul stomacului, că eu am fost ţinta.
- De ce?
Punîndu-şi mîinile la spate, ea se sprijini pe coate. Poziţia îi strînse bluza peste piept. Lucky trebui să se concentreze la omida care se tîra de-a lungul trunchiului copacului, ca să nu se uite fix la ea.
- Eu sînt cel care intru mereu în încurcături. îşi ridică ochii spre ai ei. Se pare că am o atracţie să intru la ananghie.
Păianjenii care întindeau plase între ramurile copacilor din apropiere făceau mai mare gălăgie decît făceau Lucky şi Devon, în timp ce se uitau adînc unul în ochii celuilalt. Briza le mişca părul şi se juca prin hainele lor, dar ei rămîneau nemişcaţi, fără să clipească, total absorbiţi.
După un lung moment, Devon se ridică.
- Cu cine ai avut probleme?
- De ce eşti curioasă?
- Toţi sînt suspecţi.
- Sau eşti, pur şi simplu, băgăcioasă? o tachina el.
Ea roşi uşor.
- Poate. E un obicei. Ştii, cînd scriu despre cineva, stau de vorbă cu toţi cei apropiaţi de subiect. Adun fragmente de informaţii, de ici şi de colo, pînă pot să pun laolaltă întreaga personalitate a persoanei respective. Uneori, interviul cel mai neînsemnat poate aduce cele mai importante amănunte, acel unic element care le uneşte pe toate celelalte.
- Fascinant.
Dar ceea ce găsea el cel mai fascinant, nu era tema ci modul ei însufleţit de a explica felul cum lucrează. Ochii ei nu aveau o singură culoare pură, ci o multitudine de nuanţe de verde, care scînteiau cînd era furioasă sau emoţionată de subiectul în discuţie.
Ei puteau, de asemenea, să arate tot atît de adînci ca nişte fîntîni, cînd ea devenea introspectivă sau tristă, aşa cum se întîmplase în seara aceea în livadă, cînd vorbise despre părinţii ei. Se îndoia că ea îşi dădea seama cît de expresivi îi erau ochii. Dacă ar fi ştiut, i-ar fi învăţat să nu mai dezvăluie atît de mult.
Revenind la discuţie, el întrebă:
- Dar ce are de-a face metoda ta de lucru cu mine?
- Ca să ajung la vinovat, trebuie să trec prin tine. Aşa încît am să tratez lucrurile în acelaşi mod de investigare ca şi cînd aş scrie despre tine. Vreau să stau de vorbă cu diverşi oameni care au venit în contact cu Lucky Tyler. Spune-mi despre toţi cei cu care ai avut probleme, să zicem, în ultimele şase luni.
El rîse.
- Asta o să ne ia toată după-amiaza.
- Avem toată după-amiaza la dispoziţie.
- A, da. Adevărat. Chase a zis că forajul din Louisiana e în curs, nu-i aşa? Absent, se scarpină ia ceafă. Desigur, cel mai recent a fost conflictul cu Micul Alvin şi Jack Ed.
- Pentru moment, să-i lăsăm deoparte. O să revenim la ei. Sînt prea vizibili ca să fie suspecţi.
- Bine, ca început, a fost tipul din Longview. Avea un club acolo.
- Un club? Club de sănătate? Club de ţară?
- Nu... ăăă... ştii tu.
- Club de noapte?
- Da. E... un fel de loc unde se învîrtesc bărbaţii. Are şi fete. Te îndeamnă să bei şi, ştii tu, mai dansează niţel.
- Un bar unde se umblă fără sutien?
- Cam aşa ceva. Da, cred că poţi să-l consideri aşa.
Dînd ochii peste cap, ea zise:
- Nu mă cruţa, Lucky. O să cîştigăm timp. Ce-a fost cu tipul ăla?
- M-a acuzat că m-am dat la una dintre fetele lui.
- Şi era adevărat?
- i-am oferit de băut.
- Şi pentru asta s-a supărat?
- Nu chiar, spuse el, foindu-se jenat.
- Pentru ce? Exact.
- Am flirtat cu ea. Ea a înţeles din asta mai mult decît am intenţionat eu. Cînd mi-am pierdut interesul şi nu m-am mai dus acolo, ea a devenit deprimată.
- De unde ştii?
- Tipul m-a chemat şi a început să urle la mine. A spus că ea plînge tot timpul, că nu vrea să lucreze. A zis că eu îi stric afacerile, că era o favorită a clienţilor lui. Mi-a zis să nu mai vin la clubul lui şi să mă ţin departe de fetele lui, mai cu seamă de asta. Cred că-i plăcea şi era gelos.
- Destul de gelos ca să dea foc clădirii tale?
- Mă îndoiesc. Devon inspiră adînc.
- Merită să cercetăm. Altcineva?
- A fost un fermier.
- Lasă-mă să ghicesc, spuse ea veselă. Avea o fiică.
- Nu. Avea o vacă.
După un moment de ezitare, ea clătină din cap.
- Nu cred că vreau să aud povestea asta. încruntîndu-se la lipsa ei de încredere, el îi explică:
- Conduceam unul dintre camioanele noastre printr-o păşune, în drum spre un Icc de foraj, cînd o vacă a hotărît să facă pe grozava.
- Cu cine?
- Cu camionul.
- Cu alte cuvinte, ai călcat o vacă.
- A fost un accident, jur, animalul ăla prost a alergat direct în faţa ornamentului de pe capotă. Oricum, a murit.
- Desigur, că i-ai plătit fermierului pentru vacă, nu-i aşa?
- La naiba, da. l-am plătit mai mult decît făcea. Dar a făcut o criză de nervi şi ne-a ameninţat că ne dă în judecată şi pentru alte daune.
- Ce s-a mai întîmplat?
- Nimic. N-am mai auzit nimic de el si am presupus că o să apară el cîndva.
- Poate că nu. Deşi mă îndoiesc că un sărman fermier bătrîn ar avea curajul să dea foc.
- Fermier sărac şi bătrîn, pe dracu. Ieşise din echipa Texas A&M. Puteai să auzi ce m-a înjurat.
- Bun. E o posibilitate. Reţine numele lui şi o să controlăm dacă a cumpărat lămpi în ultima vreme. Cu cine te-ai mai certat?
Strînse din ochi uitîndu-se în soare.
- Hmm. A, da, Irvingii.
- La plural?
- Sînt un clan întreg în comitatul Van Zandt.
- Grozav. Asta ne apropie, mormăi ea. Lor ce le-ai făcut?
- Nimic.
- Ce te-au acuzat că ai făcut?
El întinse mîinile spre ale ei şi le cuprinse cu ale lui.
- Jur în faţa lui Dumnezeu, Devon, n-am fost eu.
- Cel care a făcut, ce anume?
- A lăsat-o însărcinată pe Ella Doreen.
Ea îl privi stupefiată cîteva secunde, apoi începu să rîdă.
- E o glumă?
- Nu prea. Nici tu n-ai fi zis că e nostim, dacă o armată de ţărănoi înarmaţi şi în salopete ar fi venit după tine. într-o zi, au înconjurat biroul, cerîndu-mi să fac din Ella Doreen o femeie cinstită şi să-i recunosc copilul ca fiind al meu.
- Exista vreo posibilitate ca tu să fi fost autorul? El îi aruncă o privire puţin expresivă.
- E doar o copilă, e mai tînără decît Sage. Nu mi-am amintit nici măcar cum arăta, pînă cînd unul din familia ei a adus-o dintr-un camion. Unchiul Nu-ştiu-care a împins-o înainte ca să mă acuze faţă-n faţă cu ea.
- Atunci ai recunoscut-o?
- Sigur. Ne întîlnisem cîteva săptămîni mai înainte, într-o clădire de birouri din Henderson. Eram acolo ca să mă întîlnesc cu un client. Cînd traversam holul, am văzut-o pe fată stînd acolo şi făcîndu-şi vînt, arătînd gata să vomite sau să leşine sau amîndouă. Am întrebat-o dacă are nevoie să fie ajutată. Mi-a spus că e ameţită şi îi e cald. Şi acolo era mai cald ca în iad.
Am ajutat-o să se ridice, am condus-o afară şi m-am oferit să-i cumpăr o Cola, ceea ce am şi făcut, de la unul din automatele de la staţia de benzină. Am mers pe jos pînă acolo, n-am fost nici o clipă singuri. Sinaurul lucru pe care i l-am atins a fost cotul.
In timpul conversaţiei, m-a întrebat cu ce mă ocup şi a părut impresionată de cartea de vizită pe care i-am dat-o. Mi-amintesc că îşi trecuse degetele peste literele în relief. Asta-i tot. După ce m-a asigurat că poate chema pe cineva care s-o ia, am lăsat-o acolo, aşezată pe o grămadă de cauciucuri reşapate, sorbindu-şi Coca-Cola.
De fapt, ea se dusese la Henderson să consulte un doctor în clădirea aceea şi era deja în a patra lună. Eu n-aş fi putut procrea copilul, am fost doar un ţap ispăşitor binevenit. în cele din urmă, ea n-a mai rezistat şi a recunoscut adevărul.
Cînd termină de relatat întîmplarea, Devon clătină din cap, uimită.
-Tu atragi necazurile cavun paratrăsnet.
- Nu în mod intenţionat.
- Şi întotdeauna acestea se învîrt în jurul femeilor. Chiar şi vaca. Se uită într-o parte, adăugînd blînd. Şi acum, eu.
Punîndu-şi palma pe obrazul ei, îi întoarse faţa spre el.
- Pari atît de tristă.
- Sînt.
- De ce? A fost atît de îngrozitor ieri?
- Da. A fost groaznic că a trebuit să-l întîlnesc pe soţul meu, ştiind amîndoi că l-am trădat. Fizic. Cu tine.
- Şi ştiind că vrei s-o faci din nou.
Ea trase scurt aer. Ochii i se lărgiră şi buzele i se depărtară.
- N-am spus asta, Lucky.
- Nu era nevoie s-o spui.
El îi trecu degetul mare peste buza de jos. Ea scînci încet. Uitîndu-se la centrul ridicat al sînilor ei care îi împungeau bluza, el şopti:
- Ca şi înainte, trupul vorbeşte în locul tău.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 22/12/2011, 3:02 PM | message # 17
17
Pat Bush şedea la o masă de picnic în Parcul Dogwood, bînd bere dintr-o sticlă cu gîtul lung. Era împotriva regulamentului să bea îmbrăcat în uniformă, dar era împotriva regulamentului şi să predea în mîna unor persoane particulare rapoarte oficiale despre un caz criminal, aşa încît putea foarte bine să fie spînzurat ca un sfînt care a păcătuit.
Devon se uită la prima foaie a topului de documente. Una din lămpile cu halogen din parc îi oferea suficientă lumină ca să citească. îşi pusese ochelarii.
- Ce-i aia o tîrîtoare?
- Un fir-de combustibil care duce la o clădire, explică Pat. Erau mai multe asemenea şiruri care radiau din garaj, ca spiţele unei roţi. Au pus lămpile pe ele.
- Apoi au fugit ca dracii, adăugă Lucky, care şedea pe un leagăn de pe terenul de joacă din apropiere.
- Cine a făcut treaba asta a fost deştept, spuse Pat, făcînd pe avocatul diavolului. Se pare că tipul a închis mai întîi sistemul de ventilaţie din clădire. Aburii de benzină s-au adunat ca aerul într-un balon. O singură scînteie introdusă în vaporii ăştia sub presiune şi buum! Obţii o explozie suficient de puternică pentru a topi metalul.
- Poate o să găsim ceva, cînd o să ne uităm mai atent pe material.
Devon încerca să-şi strecoare puţin optimism în voce, dar Lucky ştia că speranţele ei erau la fel de slabe ca şi ale lui. Blestema ziua în care cumpărase lămpile alea, pe care ţăranii le foloseau uneori noaptea ca să marcheze drumul spre un loc de foraj mai îndepărtat.
Pat îşi termină berea şi puse conştiincios sticla goală în lada de gunoi.
- Cred că e mai bine să mă duc spre casă. E tîrziu. Dacă găsiţi ceva, să-mi spuneţi şi mie. Dar, pentru Dumnezeu, păstraţi-vă investigaţia secretă. Nu întreprindeţi nimic bătător la ochi.
- Nu te îngrijora, Pat. Dacă vom fi prinşi, numele tău nu va intra în nici o explicaţie asupra modului cum am ajuns la raport.
- Nu-i nevoie să-mi spui asta, îi spuse bărbatul mai vîrstnic lui Lucky. îşi atinse marginea pălăriei salutînd-o pe Devon şi o porni prin parc spre maşina de patrulă.
- Gata? întrebă Lucky.
Devon îşi puse ochelarii în buzunar, luă topul de documente şi îi permise s-o ţină de mînă cînd plecară în direcţia opusă faţă de Pat, spre Mustang-ul lui Lucky.
Casa era în întuneric, cînd ajunseră acolo. Laurie se culcase deja. O lumină se zărea pe sub uşa lui Sage şi un radio era deschis, dar, în scopuri practice, se retrăsese şi ea în camera ei, pentru culcare.
La uşa dormitorului pentru oaspeţi, pe care Laurie îi pregătise cu ospitalitate pentru ea, Devon se întoarse spre Lucky.
- Mîine începem din nou, cu întrebări despre oricine ar putea avea pică pe tine. Unul cîte unul, o să-i ejiminăm.
- în regulă.
- Spune-mi dacă te mai gîndeşti la cineva şi am să-l adaug pe listă.
- Bine.
- Mă asculţi?
- Desigur. De fapt nu ascultase. Ţi-e somn?
- Puţin.
- Mie, nu. Niciodată n-am fost atît de treaz,
- Eu am început dimineaţa cu un drum cu maşina de cincizeci de kilometri, îţi aminteşti?
El aprobă din cap, dar ochii îi erau lipiţi de gîtul ei cu gîndul unic al unui vampir.
- Este, noi... ăăăă... este în regulă dormitorul? întrebă el, nevrînd să o părăsească. Patul e confortabil?
- încă nu l-am încercat, dar sînt sigură că va fi bun.
- E cald în cameră?
- Deloc.
- Sau e prea răcoare?
- E tocmai cum trebuie, Lucky.
- Ai tot ce-ţi trebuie?
- Da.
- Prosoape?
- Da.
- Săpun?
- Da.
- Hîrtie igienică? Ea zîmbi.
- Mama ta e o gazdă atentă şi amabilă. Am chiar şi o bombonieră plină cu bomboane.
- Bine, atunci cred că ai de toate,
- îhî!
- Dar dacă mai ai nevoie de ceva...
- N-o să am nevoie.
- ... ca de pildă pături, perne... Se aplecă şi îşi trecu gura pe lîngă a ei. De mine.
El o sărută, blînd, atingîndu-şi mai întîi vîrful limbii de a ei, apoi upindu-şi gurile. Gemînd, el îşi puse braţele în jurul ei şi o trase, lipind-o de trupul lui, plin şi înfierbîntat de o dorinţă pe care o reţinuse conştient pînă atunci, cînd nu mai putu să se abţină.
Doar o dată să o guste. Numai o dată. Apoi, va putea supravieţui noaptea. Dar, cu fiecare secundă, gura lui devenea mai posesivă, limba mai intimă, mîinile mai seducătoare. Ea îşi băgă pumnii în pieptul lui. El îi gemu numele cînd, în cele din urmă, se predă şi înălţă capul.
- Nu putem, Lucky.
- E doar un sărut.
- Nu, nu este.
- Doar un singur sărut.
- E rău.
- Ştiu, ştiu.
- Atunci, lasă-mă să plec, te rog.
El îi dădu drumul, dar nu.se mişcă. Ochii li se întîlniră şi rămaseră aşa, privindu-se arzător. îi făcu plăcere să audă că ea îşi pierduse suflul la fel ca şi el şi că protestele erau neconvingătoare.
Ea se strecură prin uşa camerei de oaspeţi şi o închise în urma ei, dar nu înainte ca el să observe în ochii ei puncte de confuzie şi pasiune care se potriveau cu cele ce ardeau în ochii lui.
Nu închise un ochi toată noaptea aceea, ştiind că ea era doar la două uşi depărtare, dar incapabil să facă ceva în privinţa asta.
După trei zile din acestea, era pe cale să înnebunească, pur şi simplu. Unul cîte unui, numele de pe lista lor de posibili suspecţi căzuseră prin confruntarea cu logica, motivaţia şi fapta. Nimeni dintre cei care avuseseră o pică recentă contra lui, nu putuse provoca incendiul.
Era prost dispus şi acru, limbajul îi era vulgar, răbdarea îi pierise şi toate din cauză că era disperat după Devon. „
în cea de-a patra dimineaţă de cînd se afla la Milton Point, ea îi spuse, la cafea:
- Fermierul era ultima noastră şansă, dar el era la Arkansas să cumpere vite. Se pare că singurele persoane aflate în oraş în seara aceea erau doar cele care te iubesc. Eu nu mai ştiu ce să mai fac.
- Zău? El zîmbi. Eu aveam impresia că tu ştii totul. Credeam că ai un sac de tertipuri. Nu-mi spune că le-al epuizat.
Furioasă, îşi împinse scaunul în spate şi se ridică, îndreptîndu-se spre uşa bucătăriei. Cînd trecu pe lîngă scaunul lui, el întinse braţul, îi cuprinse talia, o trase între picioarele lui larg desfăcute şi îşi lipi fruntea de stomacul ei.
- lartă-mă, iartă-mă. îşi lovi capul de greutatea moale a sînilor ei şi îşi frecă obrazul de materialul bluzei ei, inspirînd mirosul ei proaspăt, curat. Ştiu că mă port ca un nesimţit, dar mor cu încetul, Devon. Am să explodez dacă...
- Vine cineva!
Ea se îndepărtă de el doar cu cîteva secunde înainte ca Laurie să intre în bucătărie, urmată de Sage. Dacă Laurie a remarcat atmosfera încărcată şi feţele lor rozalii, vinovate, nu a arătat lucrul ăsta. Totuşi, Sage se uită plină de înţelegere la amîndoi şi le făcu un semn cu ochiul, ştrengăreşte.
- Ei, bună. Nu întrerupem nimic, nu-i aşa? Lucky mîrîi la ea.
- Ce aveţi în plan astăzi? întrebă Laurie.
- De fapt, nu ne-am decis la nimic special, zise Devon, slab.
- Dacă m-aţi întreba pe mine, ceea ce îmi dau seama că nu vreţi să faceţi, voi neglijaţi tocmai ce este mai clar.
- Ce anume, mamă?
Lucky se uită în sus spre ea, curios, în ciuda dorinţei lui de a o pocni pe sora sa neruşinată. El primea cu plăcere părerea mamei sale - de fapt, orice l-ar fi distras pe moment de la proasta lui senzaţie-fizică.
- Nătărăul ăla de Cagney şi prietenul lui nesuferit.
- Micul Alvin şi Jack Ed Patterson?
Laurie se cutremură uşor, doar la menţionarea numelor lor.
- Oameni detestabili, mai cu seamă Jack Ed. Copiii ăştia din familia Cagney au fost de la naştere neastîmpăraţi.
- Dar sînt atît de uşor de bănuit, argumentă Lucky.
- Poate că şi ei cred că asta se gîndeşte fiecare şi folosesc lucrul ăsta în favoarea lor.
Privirile lui Devon şi Lucky se întîlniră, în timp ce analizau posibilitatea.
- Există un argument, spuse Devon. Erau cu capsa pusă contra ta.
- Dar au alibiuri de oţel.
- Minciuni, replică Sage, succint. Au terorizat oamenii ca să mintă pentru ei.
Lucky îşi muşca buza de jos, în timp ce se gîndea.
- N-ar fi prea inteligent să ne confruntăm cu ei. l-am promis lui Pat că nu vor mai fi tulburări. în plus, spuse cu un zîmbet, s-ar putea să nu mai ies viu, dacă mai am o luptă cu Micul Alvin.
- Şi atunci, la ce te gîndeşti? întrebă Devon.
- Micul Alvin e puternic ca un bou şi mai infam decît Satana, dar nu e un uriaş al inteligenţei.
- Sînt de acord. Probabil că Jack Ed a plănuit incendiul.
- Atunci, hai să folosim în avantajul nostru slăbiciunea cerebrală a Micului Alvin.
- Cum? întrebă ea.
Lucky se lăsă pe spate pe scaunul lui şi se pocni satisfăcut cu palmele pe coapse.
- Cu ceea ce ştiu să fac cel mai bine. Pe prostănacul.
Cînd traseră maşina în faţa rulotei ruginite, Devon îşi umezi buzele nervoasă şi întrebă:
- Cum arăt?
- Absolut aşa încît să-ţi lase gura apă.
Lucky opri motorul Mustang-ului. Ea ridică lentilele ochelarilor de soare.
- Cu asta?
Sage făcuse o treabă excelentă, desenîndu-i un ochi vînăt, folosind vasta ei gamă de farduri-de-pleoape şi creioane pentru umbre.
- Chiar şi cu asta.
Era tentat să se aplece peste bordul maşinii şi să o sărute. Dar, uitîndu-se la ferestrele rulotei, îşi dădu seama că Micul Alvin ar putea să-i urmărească.
- O să trebuiască să-ţi deschizi singură portiera. El sări peste portiera şoferului şi se îndreptă spre
căsuţă, fără să se uite înapoi. Bătu zgomotos la uşa din faţă, apoi urlă peste umăr la ea.
- Grăbeşte-te, ce faci?
Ea veni lîngă el şi mormăi din colţul gurii:
- Porc de mascul.
Vorbele şoptite abia îi ieşiră din gură, cînd uşa din faţă se deschise cu o asemenea forţă, încît toată căsuţa se cutremură pe platforma ei.
- Ce naiba vrei, Tyier?
Cu un aplomb admirabil, Lucky stătu pe loc şi urlă la rîndul Iul.
- Mai întîi, vreau să fiu invitat înăuntru.
- Pentru ce?
- Am să-ţi spun cînd intru.
- Cînd o face plopul mere. Du-te naibii de la uşa mea.
Micul Alvin încercă să le trîntească uşa-n nas, dar Lucky o prinse înainte să se închidă.
- Noi ori intrăm singuri acum, ori venim mai tîrziu, cu şeriful Bush. Atunci, ţie nu-ţi va mai rămîne posibilitatea să decizi.
Alvin îl privi pe Lucky cu suspiciune, apoi se uită ia Devon cu o privire pofticioasă.
- Ar vrea micuţa doamnă să intre singură?
- Micuţa doamnă nu vrea, spuse Lucky, scrîşnind din dinţi.
Aivin înjură, apoi se întoarse în interior şi le făcu semn din cap să-l urmeze. Lucky era gata să se dea în lături, s-o lase pe Devon să intre întîi, cînd ea îl împinse uşor, amintindu-i că el trebuia să joace rolul unui ticălos.
Locul era ca o cocină de porci. Era mobilat ieftin şi plin cu rămăşiţele a numeroase mese şi o colecţie de sticle goale de băuturi şi cutii de bere. Unicele decoraţiuni erau nişte pagini de mijloc cu fotografii scoase din cele mai tari reviste pentru bărbaţi şi lipite pe pereţi.
O singură privire aruncată asupra acestora şi o simţi pe Devon încordîndu-se în urma lui. Ca să pară grosolan, el se îndreptă spre o fotografie, o studie îndelung şi murmură un „hmm" de aprobare. Nu aşteptă să fie invitat să şadă, ci se trînti lăbărţat pe o canapea. Luînd-o pe Devon de mînă, o trase jos lîngă ei şi îşi aruncă un braţ arogant, posesiv, în jurul ei.
- Ce mai vreţi? întrebă gazda lor.
- O bere rece ar fi bună. Una pentru mine şi una pentru ea, răspunse Lucky, aplecîndu-şi capul spre Devon.
Blestemînd, Micul Alvin o porni spre bucătăria alăturată şi reveni cîteva momente mai tîrziu, cu trei beri. După ce le oferi cîte o bere, se aşeză în faţa lor în ceea ce părea a fi „fotoliul lui". Avea o pată grasă pe spătar, în dreptul capului, şi rosături în capitonaj acolo unde îşi aşeza fundul, ca şi pe perniţa unde îşi odihnea picioarele.
- Ei? întrebă el bătăios, după ce sorbi din cutia lui de bere.
- Pat Bush mi-a acordat douăzeci de minute să cad la o înţelegere cu tine.
Micul Alvin latră un hohot de rîs.
- Trebuie să fii nebun, Tyler. Eu nu fac cu tine nici o înţelegere, pentru nimic.
- Ţi-am spus că n-o să vrea, mormăi Devon.
- Şi eu ţi-am zis să-ţi ţii gura şi să mă laşi pe mine să mă ocup de asta, sări Lucky, aruncîndu-i o privire ameninţătoare. O fi prost, dar nu-i tîmpit.
- Ei, la naiba... Lucky îl opri.
- Vrei să auzi asta sau nu? Pentru că fiecare minut cît stai acolo dînd din gura aia grasă, e un minut cu care te apropii de stat în închisoarea federală.
- Pentru ce?
Devon rîse. Lucky se încruntă nerăbdător.
- Pentru ce? repetă el, batjocoritor. Uite ce, Alvin, lasă prostiile, vrei? Am destule dovezi ca să vă trimită pe voi, băieţi, la închisoare... chiar şi fără proces.
Ei văzură cum se deschide o fisură în armura lui de insolenţă. Zîmbetul lui plin de sine slăbi.
- Ce vrei să spui? Ce dovezi?
- Dovezi, în regulă! Nu avem destul timp pentru amănunte.
- Cînd ai de gînd să-i spui despre hîrtie? miorlăi Devon.
Lucky înjură, comportîndu-se de parcă ea l-ar fi abătut de la subiect.
- Vrei să-ţi pui capac la gură şi să mă Iaşi să-mi termin întîi cealaltă treabă?
La un semnal stabilit dinainte, Devon îşi scoase ochelarii de soare şi îşi dezvălui ochiul învineţit.
- Mie nu-mi pasă de prostia aia de incendiu. Ai spus...
- Ce-i cu dovezile pe care le are şeriful? întrebă cu îngrijorare Micul Alvin, întrerupînd cearta lor de amanţi.
- Lasă-mă să-mi termin treaba mea cu omul mai întîi, în regulă? Apoi o să ajungem la a ta.
Lucky se întoarse spre Alvin şi îşi coborî vocea.
- Arăta al naibii de bine în locul acela, ştii? Acum... Ridică mîinile în disperare. Ar fi fost cu sfîrşit mai bun j pentru toată lumea, dacă ai fi luat-o în noaptea aia în tocul meu. Oricum, unde ajunsesem?
- Dovezile pe care le au despre mine, chiţăi Alvin.
- A, da, păi, dosarul e oficial secret. Tot ce ştiu e j că Pat a promis -că îl ridică mai întîi pe Jack Ed, dar cine ştie cît timp durează asta? Ar putea sosi în orice moment.
Ca măsură de precauţie, se uită peste umăr prin perdelele jalnice de la fereastră.
- îl iau pe Jack Ed? Transpiraţia apăru pe faţa porcină a lui Alvin.
- Chiar acum cînd vorbim. Ştii ce nevăstuică e fiul -ăsta de căţea. El ar vinde-o şi pe maică-sa. Numai Dumnezeu ştie ce-o să le spună despre tine. Probabil le va spune că incendiul a fost numai treaba ta.
Micul Alvin Cagney scoase un scîncet ca un copil care şi-a pierdut mama şi se repezi spre uşă.
Anticipînd asta, Lucky era în spatele lui, prinzîndu-l de guler şi trăgîndu-l îndărăt.
- Am venit aici să te ajutăm, Alvin.
- Crezi că eu m-am născut ieri, Tyler?
- Dacă depui mărturie împotriva complicilor, capeţi o sentinţă mai uşoară. Altfel, eşti istorie.
- Mincinosule! Micul Alvin se sucea şi se răsucea, încercînd să se elibereze. Lucky îl ţinea cu tenacitate. De ce ai veni tu să mă avertizezi, Tyler?
- Eu n-aş fi venit. Dar Pat, da. Mai are nevoie de o singură dovadă împotriva lui Jack Ed. Fiindcă ştia că noi venim să te vedem pentru cealaltă problemă, mi-a cerut să-ţi ofer o înţelegere. Cu adevărat frumos din cartea lui, nu-i asa? Stii, toată lumea stle că Jack Ed a fost creierul care a pus la cale incendiul, dar asta nu pot să dovedească.
- Asta e adevărat, bîlbîi Micul Alvin. La dracu, eu nici nu puteam gîndi ca lumea în noaptea aia, Mi-ai împins coaiele pînă-n gît. Dar Jack Ed a zis...
- Taci, sîsîi Lucky. Dă-i toate amănuntele lui Pat cînd va veni aici, ca de pildă, de unde a luat Jack Ed lămpile alea.
- De la garajul surorii lui, bîlbîi el. Soţul ei lucrează la departamentul drumurilor. Jack Ed a zis că au să creadă că tu ai făcut-o, fiindcă ai dus lămpi...
- Am zis să taci. Pe mine nu mă interesează. Cînd au să găsească lămpile, au să găsească şi bidoanele de benzină.
- Da, le-am luat din garajul cumna...
- Ţi-am zis, lasă să-i spui lui Pat. îl împinse pe Micul Alvin înapoi în fotoliu. Marele fotbalist tremura ca o bucată de ectoplasmă păroasă, plină de transpiraţie.
- Acum că am terminat cu asta, vrei să auzi problema mea? întrebă Devon, cu un ton arţăgos.
Lucky răsuflă.
- Sigur, sigur. Dă-i ceva cu ce să scrie.
- Să scriu? Ce să scriu? Ochii lui Alvin treceau iritaţi de la Devon la Lucky.
- Ai citit în ziar de bărbatul ei că e la închisoare? Amuţit, Alvin dădu din cap.
- Ei bine, el a acuzat-o că s-a încurcat cu mine, cu | mult înainte de noaptea incendiului. Pretinde că ne ! vedeam chiar înainte ca el să fi ajuns la mititică. Dacă gardienii închisorii nu l-ar fi reţinut..:
Arătînd spre ochiul ei vînăt, Lucky lungi vorba ameninţător.
- Oricum, ai putea să scrii o declaraţie că am agăţat-o la locul acela? Că a fost doar o întîlnire accidentală?
- Sigur, sigur, Asta pot face.
- Bun. Mie nu-mi pasă ce gîndeşte bătrînul ei, dar ea mă tot cicăleste cu treaba asta. Stii cum sînt femeile.
Devon îi dădu Iui Alvin o bucată de hîrtie şi un creion.
- în timp ce tu scrii asta, am să-l sun pe Pat la telefonul mobil. Sper să nu fie prea tîrziu. Am să-i spun că eşti gata să vorbeşti, aşa-i?
- Aşa-i, aşa-i, fu de acord grăbit Micul Alvin. Ai mei m-au avertizat să nu am încredere în Jack Ed.
- Au avut dreptate, zise Lucky cu înţelepciune.
Cînd e vorba de minte, nici nu vă puteţi compara voi doi. îl bătu pe Alvin pe umăr, de parcă ar fi fost vechi prieteni. Garajul cumnatului lui, hm? Nici nu vreau să ştiu unde locuieşte.
- Dincolo de Şoseaua Patru. Lîngă silozul ăla mare de cereale.
Lucky se uită la Devon peste capul lui Alvin şi zîmbi.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 22/12/2011, 3:03 PM | message # 18
18
Rîdeau atît de tare, încît le curgeau lacrimile pe feţe şi mereu se prăbuşeau unul peste celălalt.
- Cînd Pat a ajuns acolo, Micul Alvin bolborosea ca un bebeluş despre atrocităţile care se aplică în închisoare unor celebrităţi ca el. întotdeauna am bănuit că, sub grozăveala lui, nu era decît un laş cu ficat de pui. Acum ştiu că-i adevărat.
Familia Tyler era adunată în camera de zi. Chase, Tanya, Laurie şi Sage erau auditoriul lor uluit.
- De fapt, începuse să-mi pară rău pentru el, spuse Devon.
- De asta i-ai preparat o cană de ceai?
- Ceai? hohoti Chase. Micul Alvin sorbea ceai?
- Ea a împrumutat un plic de ceai de la unul dintre vecinii lui din parcul de rulote, i-a preparat o ceaşcă şi a insistat să o bea, în timp ce Pat şi un adjunct aşteptau să vină avocatul lui Alvin ca să-i poată lua depoziţia.
- Eu cred că a fost un gest frumos, spuse Laurie, venind în apărarea lui Devon. Dar nu pot să spun că-mi pare rău pentru Alvin. Copiilor ăstora, Cagney, li s-a permis să se poarte grosolan cu toată lumea, fără nici o supraveghere părintească. Mă miră că nu sînt încă toţi după gratii.
- Si ce-i cu Jack Ed? voi să ştie Chase, după ce îşi stăpîni rîsul.
- Au emis un mandat de arestare împotriva lui. întrucît el cred'e că e absolvit, nu poate fi prea greu de găsit.
- Ah, sînt atît de bucuroasă că ai scăpat, spuse Tanya.
- Să sperăm că lucrurile vor intra din nou în normal, spuse Sage. Apropo, Lucky, am fost în oraş azi-dimineaţă şi am văzut-o pe Susan Young la curăţătorie. Ţinea ochii în podea. E prima oară de cînd o ştiu că nu m-a măsurat de sus pînă jos.
- Şmecheria ei murdară, josnică, aproape că s-a întors împotriva ei de data asta,, spuse Chase. A făcut-o să se teamă de Dumnezeu.
- Sau să se teamă de Lucky, zise Sage, zîmbind spre fratele ei.
Chase se ridică şi îi întinse o mînă Tanyei, să o ajute.
- Mă duc la birou să sun compania de asigurări. Acum, că am fost scoşi din cauză, pot să dea curs pretenţiilor noastre.
- Ce o să facem cu banii? îl întrebă Lucky. Restituim băncii totul sau înlocuim echipamentul pierdut în incendiu?
- Trebuie să discutăm cum îi folosim, spuse Chase.
- Nu, acum, nu, spuse Laurie. Nu vreau să discut despre afaceri şi să ne stricăm buna dispoziţie.
O luă pe Tanya de braţ, în timp se îndreptau spre uşă.
- Cum merge cu căutatul casei? Ai găsit ceva pînă acum?
- Azi-dimineaţă, îi informă Tanya, cu un zîmbet. Marcie m-a dus să văd una care mi-a plăcut, într-adevăr. Vreau s-o vadă şi Chase.
- Curînd! promise el.
- Cum te simţi? întrebă Laurie.
- în formă. O uşoară indigestie seara.
îşi luară rămas bun şi plecară. Sărbătorind eliberarea fratelui său, Chase sună din claxonul maşinii, cînd se grăbiră pe alee spre strada principală.
- Ştii ce aş avea chef? spuse Lucky. De un galop bun. Cine face echipă cu mine?
- Sage şi cu mine trebuie să renunţăm, spuse Laurie. Avem oră la dentist, în oraş.
- Vai, mamă...
- Nu mai amîn iar, Sage. Am amînat deja de trei ori.
După un schimb pe care Sage era destinată să-l piardă, ea o urmă în silă pe mama ei în spatele casei, unde Laurie îşi parca întotdeauna maşina. Lucky se întoarse spre Devon.
- Ai rămas tu.
- Eu ar trebui să mă întorc la Dallas.
- Mama se aşteaptă în mod clar să mai rămîi o noapte.
- De unde stii?
- Nu şi-a luat rămas bun.
- Ba da.
- Asta? Asta nu era un rămas bun oficial. Un rămas bun oficial la ea ţine o grămadă. O mulţime de îmbrăţişări şi batiste de hîrtie şi chestii de-astea.
- Nu mai e nimic să mă mai reţină aici, Lucky.
- Cu siguranţă că poţi pierde o oră pentru a călări, spuse el linguşitor. în plus, nu poţi părăsi familia fără ritualul unui rămas bun oficial.
Zîmbetul lui era atît de dezarmant, încît ea capitulă, după ce mai oferi doar cîteva scuze simbolice.
- Dă-mi timp să-mi spăl ochiul vînăt şi să mă schimb, spuse ea, îndreptîndu-se spre scară.
- Ne întîlnim în grajd.
Devon opri în spatele lui Lucky tuşind din cauza prafului ridicat de calul lui.
- Nu e corect, strigă ea. Ai trişat!
- Natural, recunoscu el gîfîind, în timp ce îşi trecu piciorul peste şa şi descăleca. Cum altfel aş fi avut garanţia că am să cîştig?
Devon alunecă de pe şa, sărind jos.
- Atunci numele Lucky, Norocosul, nu ţi se potriveşte. Cîştigi trişînd.
Rîzînd, luă frîul din mîna ei şi duse amîndoi caii în grajd. Umbra acestuia era răcoroasă şi proaspătă, în comparaţie cu căldura soarelui după-amiezei.
- Am avut şi partea mea de noroc, îi spuse el. Cu îndemînare, scoase şeile de pe cai, apoi începu să-i plimbe în sus şi în jos prin mijlocul grajdului, ca să se răcorească. Devon mergea pe lîngă el.
- Aşa ţi-ai căpătat porecla?
- într-un fel.
- Cine ţi-a dat-o?
Faţa lui bronzată se deschise într-un zîmbet larg.
- Chase.
- De ce?
- Păi, el şi cîţiva prieteni ai iui... Făcu o pauză şi se uită la ea. Eşti sigură că vrei să asculţi povestea?
- Sînt sigură.
- Bine. Dar ţine minte că tu ai vrut-o.
- Sună sordid.
- Este. într-o seară, cînd aveam vreo paisprezece ani, l-am şantajat pe Chase şl pe cîţiva prieteni să mă ia şi pe mine cu ei, cînd au scos maşina familiei unuia dintre băieţi. Am ajuns la Kilgore la o popicărie. Se duseseră acolo să caute o femeie.
- Pur şi simplu, o femeie?
- Nu..O anume femeie.
- Să îndrăznesc să întreb de ce? Stai, !asă-mă să te ajut. Ea scoase grăunţe într-o găleată, în timp ce Lucky freca animalul pe care îl călărise ea. Spune-mi despre femeia aceea.
Mîinile lui, una cu o ţesală, lucrau eficient şi neted pe pielea animalului.
- Avea un trup nemaipomenit şi şi-l arăta unor ţărănoi ca noi. O excita să poarte pulovere strimte, fără sutien. Chestii din astea.
Se duseră la a doua boxă şi începură să frece amîndoi calul pe care-l călărise Lucky.
- Ce s-a întîmplat? întrebă Devon în timp ce aşeză găleata cu mîncare, ca animalul să poată ajunge la ea.
- Cred că eu am vrut să dovedesc că eram la fel de armăsar ca şi ei, deşi eram mai tînăr. Aşa că m-am dus la ea şi am început o conversaţie.
- Despre ce?
- Despre tatăl meu care fusese acuzat de spionaj şi era închis undeva în spatele Cortinei de Fier.
Mîinile lui Devon se opriră. Rîse neîncrezătoare.
- Şi ea a înghiţit asta?
- Bănuiesc că da, n-am aflat niciodată. Poate era pur şi simplu obosită de popicărie. Oricum, cînd i-am spus că eu adun cutii de aluminiu pentru reciclare ca să pot strînge bani ca să-i cumpăr ieşirea dintr-o ţară comunistă, m-a invitat la ea acasă şi mi-a zis că pot lua cutiile pe care le găsesc.
Devon îl urmă la o chiuvetă adîncă, utilitară, în spatele clădirii, unde s-au spălat pe mîini, cu aceeaşi bucată de săpun.
- între timp, Chase şi prietenii lui nu ştiau ce-i spui, zise Devon, în timp ce-şi scutura apa de pe mîini, înainte de a trage un prosop de pe raft.
- Exact. Ei credeau că mă ia acasă la ea în scopuri lascive. Ridică din sprîncene. Pe la spatele ei, le făceam semne, îmi făceam vînt pe faţă, chestii din astea, care să arate că ea era încinsă după mine şi viceversa.
- îmi imaginez.
- Aşa că m-am dus cu ea cu maşina acasă. Mă simţeam al naibii de prost, scoţînd cutii de băuturi din gunoiul ei şi punîndu-le în sacul de zarzavaturi pe care mi-l dăduse. Deşi priveliştea era frumoasă.
- Priveliştea? -Trupul ei. -A da, trupul.
- Era visul adolescentului. Din punctul de vedere al unul adult, gustul meu s-a rafinat mult, zise el, trecîndu-şi ochii peste formele fine ale lui Devon. îmi dau seama că era puţin prea plină. Pe atunci, totuşi, credeam că e nemaipomenită.
Aşa că, lipindu-mi privirea de pieptul ei, scormoneam prin gunoi, căutînd cutii, iar ea sporovăia cît de grozav e din partea mea să-mi asum această misiune periculoasă şi cît de groaznic trebuie să fie să stai închis într-o ţară străină. Avea un trup de nota zece, dar minte de păsărică.
- Tipul care face să capoteze mişcarea feministă.
- Exact. Era un prototip.
O conduse pe Devon într-o cameră mică, în spatele grajdului. In ea erau cîteva fotolii, un pat dublu cu un căpătîi de fier, care la un moment dat în îndelungata lui viaţă fusese vopsit în albastru, şi un frigider mic.
El trase firul ventilatorului din tavan, iar acesta începu să zumzăie şi să mişte aerul cald stătut. Scoase două cutii de băutură din frigider şi îi întinse una lui Devon, deschizînd-o pe cealaltă pentru el însuşi.
- N-a făcut nici o mişcare spre tine? El dădu din cap cu supărare.
- Retrospectiv, m-am certat că am amînat atît. în cele din urmă, mi-am făcut destul curaj ca să o îmbrăţişez şi ea m-a liniştit! Spunea lucruri ca „Sărmanul copil"...
în ochii ei, eram prea al naibii de nobil ca să fiu coruptibil şi, cu atît mai puţin, excitat. Cînd a venit vremea să plec - cînd nu mai erau cutii în casă - i-am zis că am să ies prin spate. Vezi, eu bănuiam că Chase şi ceilalţi, probabil că ne-au urmărit şi acum păzeau casa.
Cu sacul zgomotos de cutii în braţe, am ieşit prin uşa din spate şi m-am ascuns în tufişuri. Abia după o oră, băieţii ceilalţi au început să claxoneze după mine. îmi scosesem cămaşa, îmi făcusem cîteva zgîrieturi pe piept şi stomac, mi-am zburlit părul, totul ca să dau impresia generală că tocmai m-am culcat cu o pisică.
Expresia lui Devon era un amestec de îndoială şi ilaritate. Căutînd în spatele ei marginea patului, se aşeză. Vechile arcuri scîrtîiră.
- Nu pot crede una ca asta. Era atît de important pentru tine să-ţi dovedeşti bărbăţia?
- în acel moment, cred că era. în orice caz, băieţii au crezut. Cînd am terminat relatarea mea gîfîită, sordidă, ei credeau că m-a dus la pat şi că eu experimentasem ceea ce ei doar visaseră. Atunci au început să mă strige Lucky, Norocosul. Pînă în ziua de azi, nu bănuiesc nimic.
- Nici măcar Chase?
- Nu. Ridică din sprîncene. N-ai să-i spui, nu-i asa?
Rîzînd, ea îşi duse braţele sub cap şi se lăsă să cadă pe pat.
- Şi să distrug mitultău masculin? Nici n-aş visa aşa ceva.
- Bine. El se aşeză pe marginea patului şi zîmbi în^ jos, spre ea. Oricum, la scurt timp după acea seară, am devenit cu adevărat bărbat, cu o fată din clasa de algebră.
Zîmbetul iui Devon se şterse; îşi feri ochii.
- Femeile au fost întotdeauna o cucerire uşoară pentru tine, nu-i aşa?
începu să se ridice, dar Lucky îşi alunecă palmele pe ale ei şi exercită suficientă presiune ca să-i ţină dosul mîinilor moi pe cuvertura ieftină de sub ea.
- Toate, afară de una, Devon. Nimic n-a fost uşor cu tine.
- Lasă-mă să mă ridic.
- încă nu.
- Vreau să mă ridic.
- Şi eu la fel, şopti el răguşit, înainte de a-i acoperi buzele cu ale lui.
Gurile lor se uniră flămînde şi se ţinură lipite. El îşi împinse limba printre buzele ei, printre dinţi, în gură. Degetele li se împletiră, în timp ce el îşi mişcă trupul peste ea şi îşi folosi genunchiul ca să i-i despartă pe ai ei.
îi eliberă mîinile şi le trecu pe ale lui prin părul ei împrăştiat. îi ţinu capul nemişcat, în timp ce îi muşca blînd gura. După ce dispăru orice rezistenţă, ea îşi strînse mîinile în jurul taliei lui trăgîndu-l tare spre ea. Ea îşi mişca mîinile în sus şi în jos pe spatele lui, strîngîndu-i musculatura fermă.
Deasupra lor, ventilatorul zumzăia, răcorindu-le trupurile tot mai înfierbîntate cu trecerea secundelor. Dinspre grajd, ajungea din cînd în cînd un sforăit scos de cai. Dar, în mintea lor, nu aveau ecou decît | sunetele gîtuite de dorinţă.
El îşi smulse gura de pe gura ei şi i se uită adînc | j în ochi.
- Te doresc, Devon. La naiba, dar te doresc...
O sărută din nou cu lăcomie, în timp ce se lupta cu nasturii cămăşii ei albe, simple. Cînd fură descheiaţi, el înlătură materialul. închizătura din faţă a sutienului se desfăcu la o atingere a degetelor lui. O mîngîie. Ochii lui o adorau. Gura lui absorbi carnea ei dulce şi o supse cu tandreţe.
- Lucky, şopti ea, pe jumătate îngrijorată şi pe jumătate în extaz. Degetele ei îi pătrunseră în păr şi îi ţinea capul strîns la piept. Coapsele i se depărtară. El se cuibări în deschizătura ei, se mişcă, se frecă de ea.
îi sărută din nou şi din nou sînii, folosindu-şi limba ca să-i excite. Cînd ea crezu că nu poate fi încălzită mai mult, el îi atinse sfîrcurile cu mişcări rapide, uşoare, ale limbii pînă cînd începură să o furnice.
Săptămîni în şir, încercase să se convingă că o dorea pe Devon Haines doar pentru că nu putea să o aibă. El îşi spusese că imaginaţia lui o luase razna şi că singura lor noapte împreună nu fusese chiar atît de unică precum o reţinuse în memoria lui.
O singură sărutare, totuşi, aruncă în aer această teorie. O dorea. O dorea chiar acum şi azi, mai tîrziu, şi mîine şi ziua următoare, pentru totdeauna. Dorea s-o vadă, s-o audă, să-i simtă mirosul, gustul şi netezimea pielii.
îi dorea rîsul şi temperamentul. începuse să iubească apărarea ei feministă, mintea analitică inteligentă, precum şi micile surprize încîntătoare şi supărătoare pe care i le făcea mereu. Voia tot şi fiecare lucru care însemna Devon.
în timp ce buzele lui înaintau cu sărutările în jos pe pîntecele ei, îi desfăcu pantalonii şi îi făcu să alunece în jos de talie. Deschizătura îl fascina şi continuă să o exploreze, pînă ajunse cu buzele la cel mai moale păr.
- Devon, murmură el, plin de dorinţă, Devon.
îşi despărţi buzele şi o sărută cu adevărat. Simţi umezeală, căldură şi nevoie.
- Nu! Brusc, ea îl împinse într-o parte, se răsuci şi se strînse covrig. E rău. Nu pot. Nu pot.
Lucky se uită în jos la ea, gîfîind, încercînd să-şi limpezească mintea şi să înţeleagă o situaţie de neînţeles. îi văzu lacrimile, dar chiar şi înainte ştia că nu era vorba de o şmecherie. Ea suferea un chin spiritual şi un iad emoţional, iar el nu putea suporta asta.
- E-n regulă, Devon, spuse el cu voce groasă dar blîndă, punîndu-i o mînă pe umăr. Făcea încercări ineficiente de a-i trage bluza peste sîni, care erau încă rozalii şi umezi de mîngîierile lui. N-aş vrea niciodată să faci ceva care să te facă să te simţi prost faţă de tine sau de mine. Niciodată.
Ea întoarse capul şi se uită în sus la el, printre lacrimi.
- Sînt căsătorită, Lucky. Vocea ei tremura de disperare. Sînt căsătorită.
- Ştiu.
Patul vechi se clătină, cînd el se ridică brusc şi ieşi pe uşă. Umblă de cîteva ori în lungul grajdului, înjurînd soarta, scrîşnind din dinţi, într-un efort de a-şi răcori pasiunile şi nervii.
Totuşi, cînd apăru Devon, nervii se risipiră. Disperarea ei îl potolise cum nimic altceva n-ar fi fost în stare s-o facă. Mai avea lacrimi în ochi. Buzele, umflate de sărutările arzătoare, o făceau să arate ca o victimă. Ce rol avea el în treaba asta? El era vinovatul?
Da.
- Am să te conduc înapoi în casă acum, zise el blînd.
Ea nu luă mîna pe care el i-o întinse, dar îl urmă în drumul de la grajd spre casă. De îndată ce intrară, ea zise:
- N-o să-mi ia mult timp să împachetez.
înainte de a o putea opri, ea alergă în sus pe scară.
Ar fi dorit ca mama lui să fi admis băuturi în casă. Dacă avusese vreodată nevoie de un whisky, acum era momentul. Cele mai lungi zece minute din viaţa lui fură petrecute umblînd prin odăile casei, ştiind că Devon era sus, pregătindu-se să iasă pentru totdeauna din viaţa lui.
Ea ajunsese la ultima treaptă, înainte ca el să-i audă pasul, şi alergă să o întîmpine acolo.
- Devon...
- La revedere, Lucky. Mă bucur că totul s-a terminat cu bine pentru tine. Desigur, nu m-am îndoit nici o clipă că vei fi scos din cauză. Mulţumeşte-I mamei tale pentru ospitalitate şi spune-le tuturor la revedere din partea mea. Toţi sînt atît de buni, de...
Cînd vocea i se sparse, ea îl ocoli şi o porni spre usa din fată.
- Nu poţi pleca aşa, pur şi simplu.
- Trebuie.
- Dar nu vrei, Devon. La naiba, ştiu că nu vrei.
- Sînt căsătorită.
- Cu un tip pe care nu-l iubeşti.
- De unde ştii?
Făcu un pas mai aproape. Era timpul să joace tare. Era în joc viitorul lor.
- Pentru că, dacă îl iubeai, nu m-ai fi lăsat să fac dragoste cu tine prima dată. Nu erai chiar atît de adormită. Şi nu ai fi lăsat ceea ce s-a întîmplat să meargă atît de departe, cînd te treziseşi de tot.
Şi mai ştii ceva? Cred că nici el nu te iubeşte.
Dacă te-ar fi iubit, nu s-ar fi comportat aşa cînd te-ai dus să-i explici, l-ar fi fost greaţă sau ar fi fost furios, sau hotărît să mă castreze şi să mă ucidă, dar n-ar fi acţionat ca un copil a cărui jucărie favorită s-a stricat.
Sfidarea ei de moment se evaporă şi îşi lăsă capul în jos.
- Ce face sau ce spune Greg nu intră în discuţie. Contează ceea ce facem noi. Plec, Lucky. Discuţia nu mi-ar schimba părerea.
- Nu te pot lăsa să pleci aşa, pur şi simplu.
- N-ai de ales. Nici eu n-am.
Din nou îl ocoli. El o opri din nou.
- Dacă ai avea de ales... Dacă ai avea, repetă el cu încăpăţînare, ai vrea să rămîi cu mine?
Ea făcu atunci ceva ce evitase de cînd coborîse -îl privi direct.
Dorinţa din ochii ei o oglindea pe a lui. El se bucură de ea. Ridicînd mîna, îi mîngîie obrazul.
- Dacă ai avea de ales, m-ai lăsa să te iubesc aşa cum vreau? întrebă el cu o voce ucigătoare.
Lupta fizică şi emoţională dintre ei era aproape palpabilă. Ochii ei strigau, da, da! Dar cu glas tare nu spuse nimic. Se întoarse spre uşă.
- La revedere, Lucky.
Extraordinar de abătut, se lăsă jos pe ultima treaptă şi ascultă paşii ei uşori peste pragul de la intrare şi scîrţîind pe aleea cu pietriş. Auzi cum se deschide portiera maşinii, apoi cum se închide şi auzi huruitul motorului cînd îl porni. Rămase acolo mult timp după ce motorul nu se mai auzea, timp în care ea pusese kilometri întregi între ei.
El ascultă foarte atent şi la altceva - la fiinţa lui. Dorea trupul acestei femei mai mult decît toate celelalte trupuri pe care .le cunoscuse, la un loc. Singura experienţă sexuală avută cu ea stătea deasupra celorlalte. Avusese numeroase femei care fuseseră mai pasionate, mai nebuneşti, mai iuţi, mai lente, dar nici una atît de dulce să-ţi rupă inima, nici una care să-l facă să se gîndească la ea.
Inima îi spunea că această foame pentru ea nu era totuşi în întregime de natură fizică. Nici nu-şi mai putea imagina o viaţă fără Devon. Nu avea nimic altceva ia ce să se aştepte. Mai curînd se va teme de fiecare nouă zi, decît s-o dorească. Şi aşa va fi ani la rînd. Decenii.
Mintea îi spunea că situaţia era fără speranţă şi că ştiuse asta, din momentul în care ea îl informase că era căsătorită. Cel mai mare duşman al lor nu era Greg Shelby, ci propria lor conştiinţă. Nici unul dintre ei nu se putea angaja într-o legătură fără scrupule, iar dacă ar putea, n-ar mai fi atraşi unui de celălalt. Ar fi altfel de oameni. Ce ironie brutală, că moralitatea pe care o respectau unul la celălalt, să facă imposibilă unirea lor.
Dar James Lawrence Tyler nu era doar norocos, ci era şi un etern optimist.
Nimic nu i se părea imposibil. Pur şi simplu, nu accepta această situaţie. Soarta nu-i putea juca un renghi şi să scape basma curată. Nu se putea termina I astfel, ca Devon să plece, pur si simplu, din viata lui si amîndoi să fie nefericiţi din pricina asta. Nu se poate. Nu va permite aşa ceva.
La naiba, nu.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 22/12/2011, 3:04 PM | message # 19
19
- Vizitele sînt limitate la cincisprezece minute. Lucky fu condus în camera în care, cu o săptămînă în urmă, Devon se întîlnise pentru foarte scurt timp cu soţul ei.
- înţeleg, îi spuse el persoanei oficiale. Vă mulţumesc că aţi aranjat întîlnirea în timp atît de scurt.
In timpul nopţii nedormite, lui Lucky îi venise în gînd că lucrul bărbătesc pe care ar trebui să-l facă era să se confrunte cu soţul lui Devon.
Nu era încă sigur ce avea să-i spună lui Greg Shelby. Oare trebuia să-i spună că-i părea rău că făcuse dragoste cu Devon? Ce gînd îngrozitor! Nu-i părea rău, cîtuşi de puţin. Daca i-ar spune asta, ar fi o minciună. Se gîndea să-î vorbească direct şi să-i spună bărbatului că o iubea pe soţia lui.
Asta îi venise în minte tot în orele de insomnie ale •nopţii.
în ciuda neseriozităţii sale, îşi închipuise întotdeauna că, într-o bună zi, va exista o femeie care va face din fidelitatea lui sexuală nu doar o obligaţie ci o plăcere. Devon Haines era femeia aceea. Ea făcuse ca monogamia să devină singura formă de activitate sexuală pe care şi-o dorea.
Aşa cum reuşise Tanya să facă în privinţa lui Chase, Devon făcuse ca pentru Lucky toate celelalte femei să pălească în comparaţie cu ea. Ea îi putea împlini orice nevoie ar fi avut şi făcea ca împlinirea lor să devină un angajament de o viaţă, căruia dorea să-i facă faţă.
Ideea unui copil al lui, care să se dezvolte în pîntecele lui Devon, îi făcea pielea ca de găină. Probabil că pielea de găină şi nodul care i se formase în gît la gîndul de a face un copil cu ea l-au convins, că era vorba de dragoste.
Mînă-n mînă cu dragostea era onoarea. Aceasta era o lecţie pe care copiii familiei Tyler o învăţaseră de la ambii părinţi. Dacă iubeşti oamenii, poţi să-i răneşti, să-i dezamăgeşti, să-i superi, dar niciodată să nu-i dezonorezi.
Tocmai acest cod al onoarei îl obligase să intre pe porţile închisorii
să-l întîlnească pe soţul ei.
- Eşti Tyler?
La sunetul vocii, Lucky se întoarse şi se uită pentru prima oară la Greg Shelby. în sinea lui, oftă uşurat. Se temuse că se va întîlni cu o persoană martirizată şi în haine dungate de închisoare.
Dar în faţa lui era un tip bronzat, care arăta bine -dar nu era unul căruia Sage i-ar fi acordat vreo atenţie. îi făcu plăcere văzînd că Shelby începea să chelească.
- Domnul Shelby?
- Eu sînt.
Cu o sfidare mare cît muntele Rush More, el străbătu camera şi se aşeză pe canapea, punîndu-şi braţul pe spătarul ei. Nonşalanţa lui îl surprinse pe Lucky. îl surprinse şi îl provocă. De ce oare fiul de căţea nu sărea să-l ia de gît? Oare Devon nu merita asta?
Shelby zise:
- Nu trebuie să te întreb pentru ce ai venit să mă vezf, nu-i aşa?
- Bănuiesc că nu. Ai citit totul despre asta în ziare.
- La fel ca toată lumea.
Lucky se aşeză pe un fotoliu lîngă canapea. Cei doi bărbaţi se uitară fix unul la celălalt.
- îmi pare rău că ai aflat în felul acesta povestea, spuse Lucky, cinstit. Ştiu că nu ţi-a fost uşor, dar pentru Devon a fost al naibii de greu.
Shelby mîrîi.
- Ea nu e în închisoare totuşi, nu-i asa?
- Ea n-a comis nici o crimă.
Vorba directă a lui Lucky îl descumpăni pe Shelby.
Apoi, acesta zîmbi cu şiretenie.
- Unii ar zice că ceea ce a făcut cu tine e o crimă.
- Eu nu zic asta. Şi nici dumneata.
- De unde ştii ce cred eu, Tyler?
- Dacă ai fi fost sfîşiat de durere dtn cauza adulterului ei, n-am putea discuta aşa liniştit despre asta. '
Shelby îi mai aruncă un zîmbet răutăcios şi spuse cu sarcasm:
- Ai dreptate. Devon e o adevărată sfîntă. Singura ei crimă a fost că s-a căsătorit cu un tip destinat să fie închis.
"lucky se lăsă pe spate în fotoliu, de parcă ar fi discutat despre sezonul de baseball şi nu o problemă de rezultatul căreia depindea viitorul lui.
- Mă întreb, de ce o fi făcut asta?
Shelby îl privi şmechereşte, apoi ridică din umeri. Lăsă canapeaua şi se duse să-şi toarne o ceaşcă de cafea de la aparat. ~ Vrei cafea?
- Nu, mulţumesc.
Suflă în cafeaua fierbinte, apoi sorbi.
- Devon a avut nevoie să trăiască direct, profund, o poveste despre o crimă a unui funcţionar pe care majoritatea oamenilor' ar numi-o o afacere bună. Pentru că am afirmat că sînt nevinovat, victimă a unor manipulatori prea deştepţi ca să fie prinşi, cazul i-a hrănit al naibii de bine coloanele ziarului ei.
- Are talent.
- Al naibii de sigur că are. Toată lumea din Dallas o pusese să lucreze pentru mine. Se încruntă la ceaşca de plastic. Din păcate, judecătorii şl juraţii n-au putut să citească ziarele. Poate ar fi trebuit s-o punem ca martoră în privinţa caracterului meu. Poate că i-ar fi convins de nevinovăţia mea.
- Aşa cum ai convins-o tu pe ea.
Din nou, Shelby ridică nepăsător din umeri. Era prea deştept să recunoască ceva sau să fie prins într-o capcană verbală. Lucky ar fi vrut să-i strivească în pumni acel zîmbet mulţumit de sine.
- Devon a obţinut ce a dorit din căsătoria noastră, spuse Shelby.
- Dacă sugerezi că tot ce voia era materialul documentar pentru o coloană sau două de ziar, nu o cunoşti defel.
Shelby rîse cu adevărat.
- Poate că ai dreptate, Tyler. Probabil că o cunoşti cel puţin tot atît de bine ca mine.
Lucky nu avea de gînd să discute despre Devon şi legătura ei cu acest bărbat, pe care-l dispreţuia tot mai mult, cu fiecare minut pe care-l petreceau împreună.
Shelby îşi termină cafeaua şi aruncă ceaşca la coşul de hîrtii.
- Am fost un puşcăriaş model, ştii, spuse el, ca să facă conversaţie. Nu mă plîng de mîncare, îmi ţin locul curat. Nu mă cert cu ceilalţi puşcăriaşi. Aveam o şansă bună să fiu eliberat condiţionat mai repede. Se uită urît la Lucky. Dar, continuă el, te-ai culcat cu Devon şi ea n-a avut măcar bunul simţ să ţină secret acest lucru.
Mîinile lui Lucky se strînseră pumn, dar Shelby era atît de preocupat de propria lui furie, că nu observă asta şi nici mişcările încordate ale maxilarului lui Lucky.
- Voiam să evit o piedică în planul meu, Avocatul meu mi-a zis că aveam şansa să ies la prima revizuire, dacă nu aveam nici o pată în dosar. Şi acum, a apărut chestia asta, zise el scuipînd. Desigur, asta n-are nimic de-a face cu mine personal, dar ei îşi închipuie, poate, că această căsătorie în grabă a fost un şiretlic ca să încerce să mă ferească de închisoare, prin atragerea opiniei publice în favoarea mea,
- Ceea ce a şi fost.
Lucky era acum pe deplin clarificat în privinţa caracterului lui Shelby. El o manipulase pe Devon făcînd-o să-i fie milă de el şi să se căsătorească în toiul evenimentelor, aşa cum fetele se căsătoresc cu soldaţi aflaţi în drum spre tranşeele de pe front. Nu se gîndise că un bărbat se putea coborî atît de jos, că putea folosi pe cineva cu atîta lipsă de conştiinţă, dar Shelby nu avea nici un cuvînt de regret cu privire la modul în care acest scandal o afectase pe Devon. Se preocupa numai de persoana lui.
Continuă:
- Mă gîndesc că dacă soţia mea se culcă cu alţi bărbaţi, asta e al naibii de sigur că nu spune multe în favoarea căsătoriei noastre, nu-i aşa?
- Nu, nu-i în favoarea ei. Lucky se ridică în picioare. Spune-mi. Ai iubit-o vreodată?
- S-o iubesc? zise Shelby, în bătaie de joc. Asta e o glumă bună. Exista posibilitatea ca articolele mişcătoare ale lui Devon să mă ţină departe de închisoare, aşa că am muls treaba asta cît am putut. Dar n-a folosit la nimic.
Apoi, m-am căsătorit cu ea cu gîndul că asta m-ar j putea ajuta, dar am pierdut şi jocul ăsta. Şi atunci, cu ! ce m-am ales? Cu o soţie care nu mi-e de nici un | folos. De fapt, acum a devenit o obligaţie, pentru că e, de notorietate publică. Şi culmea ironiei e că nici i măcar nu m-am bucurat de premiul de consolare, de j trupul ei dulce.
Inima lui Lucky zvîcni să-i spargă coastele. Doar | un excelent control îl făcu să nu i se audă gîfîitul. în | urechi îi sunau vorbele iui Shelby. îl trecu un fior.
- Căţea proastă. Dacă avea de gînd să se i dăruiască la mai mulţi, cel puţin putea să-şi ţină I secrete relaţiile, pînă ieşeam eu.
Lucky, fericit şi furios în aceeaşi măsură, simţea : nevoia să iasă de acolo, că altfel exista pericolul să-şi bage pumnul în dinţii din faţă ai lui Shelby. în ultimele ; cîteva săptămîni, învăţase însă înţelepciunea exercitării autocontrolului.
El întinse braţul drept în faţa lui şi îndreptă un deget arătător spre centrul pieptului puşcăriaşului. Ochii lui erau la fel de reci, albaştri şi nemişcaţi ca un-fiord.
- Cînd ai să ieşi de aici, am să te bat măr.
După ce făcu această promisiune, se învîrti pe tocurile ghetelor şi o porni spre uşă. Acolo se întoarse şi, aproape ca un gînd ulterior, adăugă:
- Nu peste mult timp, n-o să-ţi mai pese cu cine se culcă Devon. O să obţină o anulare a căsătoriei.
Cînd uşa biroului se deschise, Chase ridică ochii din hîrtiile la care lucra. Fu surprins să o vadă pe Tanya, urmată de o femeie înaltă, atrăgătoare.
- Gîsculiţa! Se ridică şi înconjură biroul, ca să o salute pe fosta lui colegă de clasă cu o stringere de mînă, apoi cu o îmbrăţişare rapidă, strînsă.
- Bună, Chase, spuse ea rîzînd. Mă bucur că te văd.
- De ce n-ai fost la nici una din întîlnire clasei noastre? Zîmbind spre faţa lui Marcie Johns, el adăugă: Arăţi fantastic.
- Nu pot crede că o strigi cu porecla asta groaznică! exclamă Tanya.
- Nu te-ai supărat, nu-i aşa? o întrebă Chase pe Marcie.
- Desigur că nu. Dacă am putut-o suporta ca adolescentă, cînd eram foarte sensibilă, în privinţa persoanei mele, o pot suporta şi acum, cînd sînt matură. Cît priveşte întîlnirile clasei, am locuit cîjiva ani la Houston şi niciodată n-am reuşit să ajung la vreuna. j
Chase o privi aprobator.
- Arăţi, într-adevăr, grozav, Marcie. Anii au fost mai mult decît buni. Au fost generoşi cu tine. Am auzit că şi afacerile tale merg foarte bine.
- Mulţumesc, da, mă bucur să fiu independentă în afaceri. Recesiunea a făcut să mai încetinească lucrurile în ultimul an sau doi, dar eu mă ţin tare.
- Aş vrea să pot spune şi eu acelaşi lucru, remarcă el bine dispus. -
- înţeleg că aveţi de sărbătorit un eveniment foarte fericit.
- l-am spus despre copil, îl informă Tanya. Şi m-a convins că, deşi bugetul nostru e restrîns, ne putem permite o casă şi că acum e un moment excelent pentru a o cumpăra. E o piaţă a cumpărătorilor.
- Trebuie să pun mîna pe carnetul de cecuri? întrebă el, tachinînd-6.
- Nu încă. Marcie şi cu mine vrem să vii să vezi casa pe care mi-a arătat-o ieri. Eu cred că-i perfectă. . Vrei să vii?
- Chiar acum?
- Te rog!
- îmi pare rău, iubito, dar nu pot. Faţa animată a ; Tanyei se posomori. Dacă ar fi fost altă dată, aş fi | venit, dar aştept un reprezentant de la compania de ; asigurări. Trebuia să vină exact după prînz, dar m-a
sunat şi mi-a spus că mai întîrzie. Trebuie să fiu aici cînd soseşte.
- Am citit în ziarele de dimineaţă că fratele tău a ! fost scos de sub acuzările acelea ridicole că ar fi
incendiat intenţionat, spuse Marcie.
- Mai e vreo problemă, Chase?
- Nu, zise el, apăsînd mîna Tanyei între ale lui, ca s-o liniştească. Trebuie doar să trecem peste lista de inventar a echipamentelor pe care le-am pierdut şi să | discutăm pretenţiile noastre.
Poate că vin si eu azi, mai tîrziu, se oferi el. De ce ¦ nu vă duceţi voi să vă uitaţi din nou la casă şi, dacă tot mai sînteţi încîntate de ea, sunaţi-mă. Poate ne întîlnim acolo, după ce pleacă el. Dacă tu eşti liberă, Marcie.
- Mi-am rezervat toată după-amiaza pentru Tanya şi pentru tine.
Tanya zîmbi din nou. Ea îşi aruncă braţele în jurul gîtului lui Chase şi îl sărută apăsat pe gură.
- Te iubesc. O să-ţi placă şi ţie casa aia. Cu braţele în jurul taliei ei, el o ţinu strîns.
- Probabil că o să-mi placă, dar nu atît de tare pe cît te iubesc pe tine. Sunaţi-mă mai tîrziu.
Venind după ele la uşă, le făcu semn cu mîna, la plecare.
- Ştiu că te uiţi la mine prin vizor. Nu plec pînă cînd nu te văd, chiar dacă ar însemna să mă urc iar peste gard. Scuteşte-ne pe amîndoi de această situaţie neplăcută, vrei?
Devon descuie şi deschise uşa.
- N-ar trebui să fii aici, Lucky. Nu faci decît să înrăutăţeşti lucrurile...
Vorbele ei fură înăbuşite de gura lui, care se aplecase peste a ei într-un sărut arzător. Cu braţele strînse tare în jurul ei, o împinse cu spatele în cel mai apropiat perete. Ţinînd-o pe loc cu trupul lui împins cu şoldul înainte, îi prinse capul între mîini şi i-l ţinu să stea liniştit la dispoziţia gurii lui cotropitoare.
Sărutul o lăsă fără suflu şi incapabilă să vorbească. El folosi lucrul acesta în avantajul lui.
- Am condus direct încoace de la închisoare, unde am avut o discuţie cu Greg Shelby. Ignorînd inspirarea ei bruscă, el continuă cu încăpăţînare. Observă că nu l-am numit soţul tău, pentru că, în ce! mai strict sens al cuvîntului, el nu-ţi este soţ, nu-i aşa, Devon?
- Ba da, strigă ea întristată.
- Nicidecum. Mai degrabă eu. Eu sînt căsătorit cu tine, şi nu el.
El o luă în braţe pe sus şi o duse în dormitorul ei, ţinîndu-şi privirea aţintită în ochii ei, nedumeriţi. Aşezînd-o blînd pe pat, se aşeză şi el alături.
- Ştiam că a fost ceva curios în noaptea aceea, ceva ce trebuia să ţin minte. El vorbea repede, cuvintele năvăleau unul peste altul. Dar niciodată n-am putut afla exact ce era. Acum pot. Ai fost virgină. Eu am fost primul şi unicul tău iubit. Nici Shelby. Nici alt bărbat. Eu. Aşa-i Devon?
Ea închise ochii. Lacrimile i se prelingeau şi îi alunecau pe obraji. Aprobă din cap. LuCky dădu drumul unui oftat îndelung reţinut şi se aplecă să-şi odihnească fruntea pe a ei.
- Căsătoria cu el n-a fost consumată, nu-i aşa? Ea dădu din cap, în semn că aşa era.
- Slavă Domnului. -
Respiraţia lui îi trecu peste trăsăturile plînse. Luă o lacrimă înnourată, sărată, din colţul gurii ei, apoi o şterse cu limba.
Gurile lor deschise se căutau. Nu fu un sărut la fel de furtunos ca acela anterior, dar mai adînc, mai îndelungat, mai umed, mai important, limbile lor cercetătoare transmiţînd emoţii nerostite.
încet, articol cu articol, el îi scoase hainele, oprindu-se uneori să admire, să mîngîie, să sărute părţi ale trupului ei, pe care pînă atunci şi le ' imaginase doar. Le explorase prima oară pe întuneric şi le cunoştea doar prin atingere. Acum, ochii lui aveau un festin senzual, în timp ce se minuna la fiecare curbă şi contur.
Punîndu-i mîinile deasupra capului, îşi trecu degetele pe partea interioară, pală, a braţelor ei. Mîinile îi atinseră uşor sînii, făcînd sfîrcurile să se înalţe, apoi trecură în jos, pe pîntece, peste buric, spre coapse. Mîngîie pielea satinată a fiecăreia, încîntat de forma lor fină. Muşchiul pulpei ei încăpea perfect în palma lui. îi mîngîie gleznele subţiri, arcada plantară, iar degetele mari îi mîngîiară degetele de la picioare.
Era frumoasă peste tot, dar între coapse era atît de frumoasă, atît de minunat femeie, încît îl durea inima. Aplecîndu-se, făcu dragoste cu gura ei, cu limba, intrînd şi retrăgîndu-se, într-un ritm care le înflăcăra imaginaţia şi sîngele.
Cu dorinţă îngrijorată, ea îi strigă uşor numele. îşi retrase mîna care o mîngîiase cu pricepere şi o calmă, acoperindu-i faţa cu sărutări uşoare, răcoroase. Părăsind patul, el se dezbrăcă.
Transperantele erau ridicate. Lumina soarelui de după-amiază pătrundea înăuntru, aruncînd fîşii alternative de lumină şi umbră pe carnea lui, aurindu-i părul de pe trup.
Nu cunoscuse vreodată nici un dram de modestie. Totuşi, stînd iîngă patul lui Devon, cînd ieşi din pantaloni şi rămase gol, el avu un moment de nesiguranţă şi conştiinţă de sine. Oare trupul lui înalt, subţire o va atrage? Pieptul lui era păros. Unor femei nu le plac piepturile păroase.
Dar, cînd reveni la pat şi se-întinse alături, ea îi linişti îndoielile, îngropîndu-şi vîrfurile degetelor în blana creaţă a pieptului lui.
Spre suprema lui satisfacţie, ea îl explora cu o curiozitate timidă dar dornică. Mîngîierile ei iscusite îl înnebuneau cu încetul, dar se forţă să stea nemişcat şi să o lase să-l exploreze după placul inimii. Să mori de plăcere n-ar fi un mod chiar atît de rău de a părăsi lumea.
în cele din urmă, incapabil să mai suporte, îi prinse mîna. Cu ochii în ochii ei, îi supse vîrfurile degetelor, în timp ce cu degetul mare îi mîngîia palma. Apoi îi aduse mîna în jos şi i-o puse în jurul erecţiei lui de oţel. îşi ţinu respiraţia, întrebîndu-se dacă ea va accepta sau va respinge acest gest.
Mai întîi cu uimire, apoi cu plăcere, mîna ei îl explora şi îi mîngîie sexul.
Gemîndu-şi nefericirea extatică, îşi lăsă capul pe sînii ei. Erau frumoşi şi el îi spuse asta, în timp ce-şi freca gura deschisă pe vîrful înroşit al unuia, apoi pe ai celuilalt, pînă se întăriră. Plin de dorinţă, îi sărută pîntecele şi acea delta atrăgătoare de bucle mătăsoase.
Ea murmură încet, din gît:
-Te rog!
El îi zise că, de data asta, trebuia să fie foarte pregătită.
Ea îi răspunse că era deja. O testă, să vadă. Nu mai aşteptă.
Cînd trupul ei se închise în jurul lui, strîngîndu-l ca un pumn de mătase, el înţelese deosebirea dintre sex şi a face dragoste. Nu însemna să iei, ci să dai. Nu era ceva temporar, ci îndelungat. Nu era doar o senzaţie fizică ci şi emoţională şi cerebrală. Era îndrăgostit de ea, total îndrăgostit, din vîrful bărbăţiei pînă în perimetrele îndepărtate ale sufletului său.
Se potriveau, ochi în ochi, zîmbet la zîmbet, inimă la inimă, trup la trup, mişcîndu-se împreună, într-o înţelegere reciprocă sublimă. Ea însoţea mişcările lui line cu o subtilă ondulare a coapselor.
Cu cîi se apropiau de culme, cu atît mai strîns se agăţa ea, cu atît mai adînc o pătrundea el. Scrîşnind din dinţi, se reţinu pînă simţi că o străbat valurile de senzaţii; îi simţi contracţiile blînde în jurul bărbăţiei lui şi văzu luminile extazului explodînd şi strălucind în ochii ei verzi.
Abia atunci îşi eliberă el controlul rigid pe care şi-l impusese. îşi îngropa faţa în parfumul uşor al părului ei şi se lăsă în voia plăcerii care erupea din el.
- Te simţi bine? El simţi mişcarea afirmativă a capului ei, care stătea pe pernă alături de a! lui. Buzele lui îi atingeau urechea în timp ce-i şoptea. Eşti încă atît de îngustă! O sărută pe gît. Pentru mine e minunat, dar ştiu că pentru tine nu poate fi foarte confortabil.
El se simţea excitat din nou şi nu putea face altceva decît să se retragă, iar asta era exclus. Reaşezînd trupurile lor puţin, o auzi pe Devon scîncind, dar nu de durere. De plăcere. El zîmbi lîngă gîtul ei.
- Ţi-am făcut vreun rău în noaptea aia, la motel? -Nu.
- S-ar putea să-ţi fi făcut.
- Nu prea.
- îmi amintesc că mă gîndeam că nu era în regulă ceva. Era neobişnuit. Dar eram atît de somnoros şi atît de preocupat de tine, încît nu m-am oprit să mă lămuresc. Trebuia să fi ştiut. Erai atît de îngustă! Atît de dulce.
Trupul iui, din proprie iniţiativă, se mişcă în ea, iar muşchii ei se contractară reflex, lăsîndu-i pe amîndoi fără aer, un moment.
Gîfîind, Lucky continuă:
- Mai tîrziu, nu mi-am mai adus aminte. Pînă azi cînd... Se opri nevrînd ca menţionarea lui Shelby să-i strice plăcerea cea mai mare pe care o avusese vreodată în pat. Doamne, nu exista ceva mai bun.
- Azi, cînd mi-am dat seama că ai fost virgină în noaptea aceea şi că eu am fost singurul bărbat cu care te-ai culcat vreodată, nici iadul, nici potopul nu mă puteau ţine departe de tine, Devon.
Apoi, îi gemu numele din nou, se afundă mai mult în căldura plăcută, umedă, a trupului ei şi amîndoi ajunseră la orgasm. Gîtul ei se arcui frumos şi membrele ei îl cuprinseră, în timp ce experimentă eliberarea lungă, dulce.
Cîteva momente mai tîrziu, faţă-n faţă, el îi dădu deoparte şuviţele umede de păr. Avea ochii limpezi şi dilataţi, de parcă ar fi fost drogată.
- Lucky, zise ea încet, trist, răguşit, atingîndu-i uşor buzele cu vîrful degetelor.
- Eu sînt, răspunse el zîmbindu-i.
Fără să-i întoarcă zîmbetul, ea se rostogoli în partea cealaltă a patului şi se ridică. El urmări apreciativ trupul ei graţios mişcîndu-se de la pat la dulap; ea îşi înfăşură un halat în jurul goliciunii subţiri. El era fermecat, mai ales cînd ea îşi folosi ambele mîini ca să-şi elibereze de sub guler părul zburlit de amor.
Dar cînd ea se întoarse cu faţa spre el, încîntarea iui dispăru.
- Ce-i? întrebă el uluit.
- Trebuie să pleci, acum.
El ar fi putut crede că n-a auzit-o bine/dacă faţa ei n-ar fi fost atît de palidă şi lipsită de orice expresie. Aruncîndu-şi picioarele peste marginea patului, întinse mîna după pantaloni, îşi băgă. picioarele în ei şi îi trase în sus, în timp ce se ridică. Potolindu-şi frustrarea şi o umbră de teamă, se apropie de ea cu calm.
- Asta-i afirmaţia cea mai-nebunească pe care am auzit-o vreodată de la tine, Devon. Ce vrei să spui cu asta?
- Exact ce-am spus. Trebuie să pleci acum. Iar de data asta, despărţirea noastră trebuie să tie definitivă. Nu trebuie să te mai întorci.
- Expresia „noroc porcesc" îţi spune ceva?
- Nu te înfuria.
- Nu sînt furios, sînt nedumerit.
- Să nu facem lucrurile atît de dificile. El rîse aspru.
- Devon, totul între noi a început cu o bătaie. A fost dificil de la început şi dificultăţile au crescut, de fiecare dată cînd ne-am văzut. Dar, la naiba, tocmai am dovedit că merită să luptăm pentru asta. Spune-mi că şi tu gîndeşti la fel.
Muşcîndu-şi buza de jos, ea se uită în altă parte şi începu să frămînte cordonul împletit al halatului. Suferinţa ei era vizibilă. Lucky îşi îmblînzi tonul.
- Spune-mi, ce nu merge?
- Sînt căsătorită.
- Nu cu el.
- Cu el, spuse ea accentuat. Numele noastre sînt pe certificatul de căsătorie. L-am semnat. în faţa...
- Cum e cu „în faţa Iul Dumnezeu"? Cine e mai degrabă soţul tău? El sau eu?
- Cum îndrăzneşti să bagi religia în treaba asta? strigă ea supărată. Vrei să sugerezi că, întrucît m-ai cunoscut în sens biblic, poţi avea pretenţii mai mari asupra mea decît Greg? îşi aruncă părul spre spate. Ochii ei verzi erau furtunoşi. Dacă eşti căsătorit spiritual cu fiecare femeie cu care te-ai culcat, atunci eşti poligam!
înţepătura îşi atinse ţinta şi Lucky înţelese că va fi inutil să continue acest raţionament. Merita totuşi o încercare. Aceasta era o discuţie în contradictoriu, pe care trebuia să o cîştige. Trebuia să se excludă toate împotrivirile.
- Tu nu-l iubeşti, afirmă el direct.
- Nu, nu-l iubesc. Dar sînt căsătorită cu el.
- Şi de ce? De ce te-ai căsătorit cu el, de la bun început? Nici el nu te iubeşte.
- La momentul acela, mi s-a părut că e un lucru bun.
- Aplaud măreţul tău gest, Devon, dar sînt sigur că nu vrei să-ţi arunci fericirea şi să-ţi petreci restul vieţii cu un nenorocit ca el.
- Trebuie să rămîn căsătorită cu el, cel puţin pînă cînd iese din închisoare.
- S-a folosit de tine.
- Ştiu asta.
- E un ticălos.
- Ştiu şi asta.
- Ştii că-i vinovat? întrebă ei complet nedumerit. Ea scutură afirmativ din cap.
- Te-am minţit mai înainte. Sînt destul de sigură că | a făcut-o, La început, am crezut că e nevinovat. Mai | tîrziu, după ce a fost închis, am început să am I îndoieli.
- De ce?
- A refuzat să se bucure de căsătorie. A, mi-a spus că era spre binele meu. în felul acesta, a spus, dacă vreau să anulez căsătoria, o pot face mai uşor. M-am gîndit că se sacrifică singur. S-ar putea s-o mai facă şi acum.
Lucky clătină din cap.
- Se gîndea doar la el însuşi. Voia să poată anula căsătoria, cînd nu-i mai erai de folos. Pot paria că şi acum caută să găsească un mod de a întoarce în favoarea lui scandalul în legătură cu noi.
Ea lăsă capul în jos.
- în după-amiaza în care te-am întîlnit pe tine, am aflat că refuzase vizitele conjugale, un lucru despre care nici nu ştiam că există, pînă cînd am auzit-o pe soţia unui alt deţinut vorbind despre treaba asta. L-am confruntat pe Greg. Ne-am certat rău. N-am putut să înţeleg de ce respingea drepturile lui conjugale.
- Probabil pentru că nu era vinovat doar pentru o fărădelege ci şl de manipulare grosolană.
- Desigur.
Era greu pentru ea să recunoască asta. Dar Lucky se simţea şi mai frustrat. îşi băgă mîna în păr.
- De ce nu ai început acţiunea de divorţ sau de anulare a căsătoriei?
- Pentru că şi eu m-am folosit de Greg, la fel de mult pe cît s-a folosit şi el de mine. Am folosit povestea lui ca să dau mai multă celebritate rubricii mele. Atunci, numele de Devon Haines a început să însemne ceva pentru ziar. Aşa că şi eu, la fel ca şi Greg, am profitat de pe urma căsătoriei.
- Devon, ai un talent incredibil. Rubrica ta ar fi avut succes oricum. De ce rămîi căsătorită?
- Pentru că eu îmi iau în serios răspunderile. Nu pot să-mi spăl, pur şi simplu, mîinile de o căsătorie doar pentru că nu-mi mai este folositoare, pentru că nu-mi mai convine.
El înlătură acest argument spunînd scurt:
- Rahat! Pur şi simplu, nu vrei să recunoşti că ai fost păcălită.
- Asta nu-i adevărat.
El înţelese, în urma respingerii ei instantanee şi dure, că nimerise bine.
- Tu trebuie întotdeauna să controlezi situaţia, să dispui. îţi este imposibil să recunoşti că, de două ori, inima ta a fost aceea care i-a dictat raţiunii. Povestea plîngăreaţă a lui Greg te-a prins şi tu nu poţi suporta asta. în loc să recunoşti că ai făcut o greşeală de judecată, ai să rămîi măritată cu el cu încăpăţînare, doar ca să dovedeşti că ai avut dreptate.
- Atît timp cît există cea mai infimă posibilitate să fie nevinovat, eu nu-l pot părăsi, cît timp e în închisoare.
Blestemele lui Lucky erau îngrozitoare.
- Tu nu crezi că e nevinovat, cum nu cred nici eu.
- Ai spus că inima mea i-a dictat raţiunii, de două ori.
El se uită spre pat.
- Te-ai opus la fiecare pas, dar mă iubeşti şi o ştiu al naibii de bine. A existat o atracţie între noi, din primul moment în care ne-am văzut. Ceea ce nu poţi accepta e că eşti la fel de vulnerabilă în ce priveşte sexul.
- Nu vreau să ascult mascările...
- Doar nu vrei să ajungi o nimeni, slabă ca mama ta, total dependentă de soţul ei în orice privinţă. Bine. Frumos. Uite ce, Devon. Eu nu vreau să-mi şterg picioarele pe tine. Nu vreau o parteneră tăcută, supusă, în pat sau în afara lui.
- Am un soţ.
- Nu asta-i problema. El n-a fost niciodată soţul tău, asta-i ce-am aflat azi dimineaţă. îl foloseşti doar ca o portiţă de scăpare. Discuţia este despre tine şi despre mine. 0 apucă de umeri. Vrei o carieră. Splendid. Ai una. Eu sînt total de acord. Dar ia-mă şi pe mine. Putem să ne avem unul pe celălalt şi să ne clădim ambele noastre cariere în mod corespunzător. Eu vreau copii. Mi-e teamă că greutatea acestei răspunderi cade asupra ta. Dar dacă ai consimţi să porţi copiii mei în pîntecele tău, te-aş ridica pe un piedestal şi aş realiza cea mai minunată experienţă din viaţa ta.
îşi coborî vocea la o şoaptă obligatorie, tentantă.
- Ţi-am simţit pasiunea pentru mine, Devon. Am gustat-o. Ştiu că există. Pune-ţi braţele în jurul gîtului meu. Spune-mi că ai nevoie de mine. Recunoaşte că mă iubeşti.
- De două ori m-ai convins să-mi încalc jurămîntul de căsătorie. Nu-ţi ajunge?
- Vreau să ne facem propriile jurăminte, jurăminte pe care trupurile noastre şi ie-au făcut deja. Jurăminte pe care nu le-ai făcut cu Greg şi cu nici un alt bărbat.
- Nu pot să te mai revăd, Lucky.
- Spune-mi că mă iubeşti.
- Nu pot.
- Asta din cauza felului în care a murit mama ta, nu-i aşa? întrebă ei.
Devon se dădu un pas înapoi.
- Ce spui?
- N-ai ascultat-o şi ea a murit. Tu îţi asumi răspunderea pentru moartea ei.
- Da! strigă ea. Tu n-ai face la fel?
- Era infirmă? Bolnavă la pat? Legată de casă? Incapabilă să conducă maşina?
- Unde vrei s-ajungi?
- Ar fi putut să se ducă şi singură la doctor, Devon?
Ea se feri, iar el ştiu că nimerise la ţintă.
- A aruncat vina asupra ta, pentru că viaţa ei fusese nefericită şi, într-un mod pervers, voia ca şi a ta să fie la fel. Probabil că voia să moară şi voia să facă asta cît se poate de dureros. în felul ăsta, se asigura c-o vei ţine minte tot restul vieţii tale. în acelaşi mod, te-al legat singură de Shelby.
- Ar putea să fie nevinovat.
- Dar nu este nevinovat.
- Dar dacă este...
- Tu ai făcut tot ce-ai putut ca să-l salvezi de închisoare. îşi apăsă mîinile pe umerii ei. Devon, nu-ţi poţi asuma răspunderi pentru întreaga omenire. Nimeni nu ţi-a cerut aşa ceva. Nu-ţi poţi sacrifica fericirea prezentă din cauza unor întîmplări din trecut sau pentru ceea ce s-ar putea întîmpla în viitor. Las-o baltă. Lasă-i baltă. îndreaptă-ţi atenţia spre cineva care are nevoie de tine, aici şi acum.
El nu rugase niciodată o femeie, pentru nimic. îi venea greu să o facă acum. Era împotriva naturii lui, era ceva la fel de diametral opus firii lui, ca zăpada faţă de junglă. Dar, după cum înţelesese deja, asta nu era o discuţie pe care să o poată pierde. Viaţa lui depindea de ea.
- Nu arunca cel mai bun lucru care ni s-a întîmplaî fiecăruia dintre noi. Nu o face de dragul mîndriei sau a! principiilor, sau al oricărui alt motiv. Să nu faci asta, te implor, Devon, te rog să nu faci asta.
li prinse faţa între mîini şi îi împinse capul puţin spre spate. Subliniind fiecare cuvînt, spuse:
- Spune-mi că mă iubeşti.
Ea se uită la ei, cu chipul chinuit şi emoţionat, încet, începu să mişte capul dintr-o parte în alta, atît cît îi permiteau mîinile lui. Apoi, cu o voce sfîşiotoare, spuse:
- Nu pot. Te rog să nu-mi mai ceri aşa ceva.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 22/12/2011, 3:05 PM | message # 20
20
Starea de spirit a lui Lucky nu se îmbunătăţi, mai ales că fu prins într-o gîtuire de circulaţie, cînd se apropie de marginea oraşului Milton Point, El blestemă căldura verii, apusul de soare superb, soarta crudă. După ce stătu cîteva minute fierbînd în maşina decapotabilă, ieşi şi îi făcu semn unui camion de vite care trecea pe partea opusă, să oprească.
- Ce a provocat toată aiureala asta?
- O ciocnire teribilă în faţă, strigă ajutorul de şofer din'cabină. Două maşini. Ambulanţe. Patrula de autostradă şi poliţişti locali. Tot tacîmul. S-ar putea să mai stai aici, prietene.
- Nu cred, mormăi Lucky, cînd se urcă din nou în Mustang. Se îndrepta spre locui acela, unde îşi va îneca toate gîndurile şi amintirile despre Devon Haines şi încăpăţînarea ei fără sens, prostească, chiar dacă pentru asta i-ar trebui zece kile de whisky Jack Daniels.
în cele din urmă, fu în stare să manevreze Mustang-ul, scoţîndu-l de pe pistă, pe marginea autostrăzii. Spre furia altor conducători auto blocaţi pe şosea, el merse în viteză pe fîşia exterioară, încetinind abia cînd ajunse în apropierea locului accidentului, unde erau ambulanţele.
Spera că se va putea strecura fără să atragă atenţia, dar norocul său legendar îl părăsise. Unul dintre ofiţeri îi opri şi se apropie de maşina lui. Lucky îl recunoscu. Era unui din adjuncţii şerifului local.
- La naiba.
- Hei, Lucky, mi-am închipuit că tu eşti, strigă adjunctul cînd era încă la oarecare distanţă. Stai pe loc, ordonă el.
- Dar...
- Aşteaptă acolo. Ofiţerul se întoarse şi alergă spre un grup de alte oficialităţi.
Lucky răsuflă neliniştit. De ce dracu era reţinut? Tocmai se hotărîse să nu asculte de ordinul adjunctului, cînd îl observă pe Pat Bush desprinzîndu-se din grupul de ofiţeri.
- Pat, strigă el, scoate-mă din...
- Lucky.
Figura sumbră a lui Pat şi vocea lui şoptită nu se potriveau situaţiei. De obicei, Pat ţinea în mînă asemenea probleme cu detaşare profesională. Nerăbdarea lui Lucky se transformă în curiozitate.
- Ce se întîmplă?
- Trage maşina acolo. Trebuie să vorbesc cu tine.
- Care-i problema? Lucky puse frîna de mînă şi coborî. Ceva nu era deloc în regulă, aici. Lui Pat îi venea foarte greu să-l privească în ochi, iar Lucky nu-şi dădea seama de ce avea această comportare stranie. Situaţia lui fusese clarificată în privinţa acuzaţiei de incendiere.
Alarmat, el privi dincolo de Pat spre maşinile distruse şi se linişti, pentru că nu recunoscu nici una dintre maşinile implicate în accident.
- Doamne Dumnezeule, Pat. M-ai făcut să mă gîndesc că una dintre...
Pat puse o mînă consolatoare pe braţul lui. El şi Pat schimbară priviri pline de înţeles. Atunci, Lucky scutură mîna lui Pat şi porni în fugă.
- Lucky! Pat îl apucă de cămaşă.
- Cine-i?
- Tanya.
Pieptul lui Lucky se strînse dureros, coastele vrînd parcă să se sfărîme sub presiunea nedumeririi sale.
- Tanya? zise el. E rănită? Pat îşi lăsă ochii în jos.
- Nu se poate! spuse Lucky, negînd înţelesul gestului tăcut al lui Pat. Era de neînchipuit. Alergă spre ambulanţe, lovind cu coatele pe oricine îndrăznea să-i aţină calea.
Făcîndu-şi loc prin mulţime, el văzu că o femeie era îngrijită de infirmieri. Cînd îi auzi gemetele, simţi un val de uşurare. Dar cînd se apropie mai mult, văzu că părul ei nu avea culoarea potrivită. Uitîndu-se înnebunit în jur, mai văzu o targa pliabilă. Era urcată într-o ambulanţă. Un sac negru fusese legat pe ea. Alergă înainte.
Pat îi ieşi în cale şi se luptă să-l oprească.
- Dă-mi drumul, urlă el.
- N-ar ajuta la nimic s-o vezi acum, Lucky.
- Pleacă din calea mea! Urlînd ca un taur înfuriat, îl învinse pe bărbatul mai în vîrstă, îl împinse într-o parte şi se repezi la spateie ambulanţei.
Infirmierii speriaţi protestară vag, cînd el îi împinse în lături, dar ferocitatea expresiei lui era intimidantă şi se dădură înapoi. Lucky întinse mîna şi trase fermoarul sacului de plastic negru.
După o privire lungă, neîncrezătoare, Lucky închise ochii strîns şi se răsuci. Pat făcu semn infirmierilor, să-şi continue treaba. Lucky nici măcar nu reacţiona, cînd uşile ambulanţei fură închise şi maşina porni.
- Te simţi bine?
Lucky se uită la Pat dar de fapt nu vedea nimic, decît faţa albă a cumnatei sale.
- Nu e posibil.
Pat dădu din cap, ca şi cînd ar fi fost de acord.
- Tocmai eram gata să-l anunţ pe Chase de accident şi să-i spun să întîmpine ambulanţa la spital.
Pieptul Iul Lucky se umflă. Simţea că o ţeapă fierbinte îi străpungea inima. Se gîndea că s-ar putea să vomite.
- Nu. Asta-i o chestiune de familie. Mă duc eu. Şi nimeni altcineva nu ie va da de ştire, nici mamei, nici surorii mele, ai înţeles?
- Lucky, nu e momentul să...
- Ai înţeles? Pat renunţă.
- Bine. Dacă aşa vrei tu...
- Aşa vreau eu.
- De îndată ce se limpezeşte aici, vin şi eu la voi acasă.
Lucky nu-l auzi. Se îndrepta deja spre maşina lui. Era o distanţă mică de la locul accidentului la birourile Companiei de Foraj Tyler. Pe de altă parte, i se păru drumul cel mai lung pe care-l făcuse vreodată. Pe de alta, ajunse acolo prea repede, înainte de a găsi vorbele pe care trebuia să le spună.
Maşina lui Chase era parcată afară, în faţă. Lucky deschise portiera Mustang-ului. I se păru că aceasta cîntăreşte o tonă. în drum spre birou, îl întîlni pe Chase care ieşea.
- Hei, unde-ai fost toată ziua? Mama a zis că ai piecat devreme, dimineaţa, şi n-ai mai fost văzut de atunci. Era vizibil grăbit şi nu-i dădu timp lui Lucky să-i răspundă. George Young a sunat şi vrea să ştie cînd avem de gînd să plătim împrumutul. Fiul de căţea continuă să ne preseze, indiferent dacă incendiu! a fost provocat de noi sau nu. Am auzit de la cineva de la tribunal că Micul Alvin şi Jack Ed şi-au recunoscut amîndoi, azi, vina de a fi provocat incendiul şi vor fi condamnaţi în cursul săptămînii viitoare. Am discutat şi cu tipul de la compania de asigurări, timp de două ore şi jumătate. Slavă Domnului că am plătit ratele alea. Am să-ţi spun mai tîrziu despre toate astea. Trebuie să mă întîlnesc cu Tanya la...
- Chase, aşteaptă o clipă.
Puse mîna pe umărul fratelui său, oprindu-l la jumătatea drumului în jos, pe scară. Buzele începură să-i tremure, iar imaginea lui Chase deveni neclară din cauza lacrimilor. Vocea lui Lucky se sparse. Fără succes, îşi drese glasul.
- Chase...
Doamne, cum să-i spui unui bărbat că femeia pe care o iubea şi copilul pe care-l purta ea muriseră?
A ooua zi dimineaţa, Marcie Johns fu mutată la terapie intensivă într-o rezervă obişnuită a Spitalului Metodist Sf. Luca. Suferise o contuzie la cap, un braţ şi clavicula îi fuseseră rupte şi mai avea şi alte traumatisme, dar nici una dintre răni nu fusese critică.
Era considerată norocoasă, întrucît conducătorul celuilalt vehicol implicat în accident, un student la universitatea tehnică Texas, venit acasă pentru vacanţa de vară, şi pasagera lui Marcie, Tanya Tyler, fuseseră ucişi. Studentul trecuse peste stopul roşu şi lovise în. plin, din lateral, maşina lui Marcie. Majoritatea considerau o blnecuvîntare faptul că studentul şi Tanya muriseră imediat după ciocnire.
Lucky ar fi vrut să lovească pe oricine spunea un asemenea iucru şi era bucuros că, pînă atunci, nimeni -nu-i spusese o asemenea grozăvie absurdă lui Chase.
Fratele lui nu mai era el însuşi. Acţiona ca un nebun. Un pic de iraţionalism era justificat, dar cînd anunţase că se duce ia spital să vorbească cu Marcie, ceilalţi membri ai familiei lui fuseseră şocaţi şi încercaseră să-l facă să se răzgîndească. Nici o metodă de convingere n-a putut totuşi să-i schimbe părerea, aşa încît Laurie îl instruise pe Lucky să se ducă împreună cu fratele Iul şi „să aibă grijă de el".
Au mers împreună pe coridorul spitalului, spre camera în care era domnişoara Johns.
- De ce eşti atît de înclinat să o vezi? întrebă | liniştit Lucky, sperînd că, măcar acum, Chase îşi va I schimba părerea. Dacă cineva ne prinde la ea, o să j ne arunce afară de-aici. Ea e încă într-o stare gravă şi | nu are voie să primească vizite.
Chase mergea cu pasul hotărît al unui profet în misiune. Deschise uşa şi intră în camera întunecată. Lucky, după o privire rapidă peste umăr, intră în urma lui. îşi amintea vag de Marcie Johns din liceu, iar acum o ştia doar din vedere. Era o femeie atrăgătoare, dar uitîndu-te acum la ea, nu mai puteai spune acelaşi lucru.
în ciuda faptului că purtase centura de siguranţă, fusese proiectată în parbriz cu suficientă forţă ca să se învineţească şi să-şi rănească faţa. Ambii ochi îi erau învineţiţi. Nasul şi buzele îi erau grotesc de umflate, iar pe umăr avea un gips care îi ţinea ridicat braţul fracturat.
Lucky fu mişcat pînă la lacrimi.
- Chase, pentru numele lui Dumnezeu, să ieşim' de aici. N-ar trebui s-o deranjăm.
Vorbise atît de încet, încît vorbele lui abia se auzeau, dar ea le auzi şi deschise ochii. Cînd îl văzu pe Chase, ea gemu şi făcu o mişcare de parcă ar fi vrut să întindă mîna spre el.
- Chase, îmi pare rău, şuieră ea. Atît de rău. Probabil i se spusese că pasagera nu supra-
vieţuise. Oricum, avea să afle, mai devreme sau mai tîrziu, dar lui Lucky i se păru că mai tîrziu ar fi fost de preferat. îngrijorarea mentală nu putea fi bună pentru procesul de vindecare a trupului ei.
- Noi... nici măcar nu l-am văzut. Vocea ei era subţire şi slabă. A fost doar... un zgomot... şi...
Chase se lăsă pe scaunul de lîngă patul ei. Trăsăturile Iul erau distorsionate de durere. Se părea că iNse sculptaseră nişte riduri peste noapte. în regi mea de sub ochi, era aproape la fel de negru ca şi Ivia.cie. Părul lui negru era în dezordine. Nu se bărbierise.
- Vreau să ştiu despre... Tanya, spuse el, vocea lui frîngîndu-se la rostirea numelui ei. în ce stare de spirit era? Ce spunea? Care au fost ultimele ei cuvinte?
Lucky gemu.
- Chase, nu-ţi face singur una ca asta,
Chase, nervos, dădu jos mîna pe care Lucky i-o pusese pe umăr.
- Spune-mi, Marcie, ce făcea, ce spunea, cînd... cînd nenorocitul ăla a omorît-o?
Lucky îşi lăsă fruntea într-o mînă şi îşi masă tîmplele cu degetul mare şi cel mijlociu. I se strîngeau intestinele. Nici nu-şi putea închipui iadul prin care trecea Chase.
Sau poate că da. Dar dacă Devon ar fi fost ucisă ieri? Dacă, după ce o părăsise furios, ea ar fi ieşit şi ar fi fost omorîtă inutil de un şofer care trecea peste un stop roşu? N-ar acţiona şi ei la fel de neobişnuit ca şi Chase? Nu s-ar blestema că nu-i spusese încă o dată că o iubeşte, orice-ar fi?
- Tanya rîdea, şopti Marcie. Medicamentele calmante îi făcuseră vorbirea lentă şi nesigură. Chase se agăţa de fiecare cuvînt pe care ea îl putea rosti. Vorbeam despre casă. Ea... era atît de emoţionată de... de casă.
- Am să cumpăr casa aia! Chase se uită în sus la Lucky, cu ochii nebuni şi neclari. Să cumperi casa aia pentru mine. Ea voia casa, o s-o aibă.
- Chase!
- Să cumperi afurisita aia de casă, urlă el. Vrei să faci atîta lucru pentru mine, te rog, fără să mă contrazici?
- Bine. Nu era acum momentul să-l supere, deşi cererea fratelui său nu avea nici un sens. Dar oare i se putea cere unui bărbat care tocmai şi-a pierdut familia să aibă sens? La naiba, nu.
- Exact înainte de a intra... în intersecţie, m-a întrebat ce culoare cred... Marcie se opri, se strîmbă de durere... în ce culoare ar trebui să vopsească dormitorul copilului.
Chase îşi prinse capul în mîini.
- Isuse. Lacrimile i se scurgeau printre degete şi alunecau pe dosul mîinilor lui.
- Chase, şopti ea, mă învinovăţeşti pe mine? Ţinînd mîinile pe ochi, el clătină din cap.
- Nu, Marcie, nu. Dau vina pe Dumnezeu. El a omorît-o. El mi-a ucis copilul. De ce? De ce? Am iubit-o atît de mult. Am iubit-o. Vocea i se frînse în hohote de plîns.
Lucky se apropie de el şi puse din nou o mînă mîngîietoare pe umerii Iul, care se scuturau. Lacrimile îi distorsionau şi lui vederea. Un timp, rămaseră tăcuţi. El îşi dădu seama, cîteva minute mai tîrziu, că, din fericire, Marcie căzuse din nou în stare de incon-sJentă. ^
- Chase, ar fi mai bine să plecăm, acum.
La început, Chase părea că nu auzise, dar treptat îşi trase mîinile în jos de pe faţa umedă, răvăşită şi se ridică.
- Comandă nişte flori pentru Marcie, îi zise lui Lucky înainte de a părăsi camera.
- Sigur. Ce vrei să scriu pe cartea de vizită? Vrei să fie exclusiv de la tine sau de la toţi din...
El rămase nemişcat, cînd o zări pe Devon stînd în capătul coridorului spitalului.
Chase urmări privirea uluită a fratelui său. Devon înainta ca să-i întîlnească. Ochii ei se mutau de la Lucky la Chase.
- Sage m-a sunat azi dimineaţă, devreme, îi spuse ea, surprinzîndu-l pe Lucky. Nu ştiuse că sora sa o sunase pe Devon. Am sosit aici imediat ce-am putut.
Nu pot crede, Chase.
Intinzînd mîna, ea i-o luă pe a lui Chase, strîn-gîndu-i-o cu putere.
- Tanya te plăcea. Ea te admira. Zîmbetul lui Devon era dulce şi înlăcrimat.
- Şi eu o plăceam. Foarte mult.
- Şi eu la fel. Chase nu se scuză pentru vocea lui sau pentru lacrimile pe care continua să le verse în mod deschis. Ba chiar se părea că nu-şi dădea seama de ele. Li se adresă amîndurora.
- Mă duc la apartament, acum.
- Mama te aşteaptă să te întorci acasă.
- Am nevoie să fiu singur un timp, printre lucrurile Tanyei. Spune-i mamei că am să vin mai tîrziu.
Lucky nu era chiar atît de sigur că Chase trebuia să rămînă singur, dar nu putea nicicum să se bată cu el ca să-l facă să-şi schimbe părerea. îl urmări j apropiindu-se de ascensor. Mişcîndu-se ca un automat, apăsă pe buton. Uşile se deschiseră instantaneu iar el intră înăuntru. Uşile se închiseră.
- Arată complet distrus, Lucky. O să fie în regulă? Lucky se uită la Devon, care stătuse liniştită alături
de el.
- Mă îndoiesc. Dar nu pot face nimic în treaba asta.
- Nimic altceva decît ce ai făcut deja. Sînt sigur că e o uşurare pentru el să ştie că are sprijinul tău.
- Poate, aşa sper şi eu. Are nevoie să găsească reconfortare unde se poate.
Flămînd să o vadă, el căscă gura la ea, fără | scuze. Părul ei părea că are o nuanţă mai închisă, mai adîncă, de roşu, pe fondul rochiei negre şi al feţei palide. în lumina rece, fluorescentă, ochii ei apăreau excepţional de verzi. Erau strălucitori de lacrimi.
- Ai făcut bine că ai venit, Devon.
- Am vrut să vin.
- De unde ai ştiut unde să ne găseşti?
- Am fost întîi acasă la voi. Sage a zis că tocmai ai plecat şi că tu şi Chase eraţi în drum spre spital.
Făcu un gest spre ascensoare.
- Fiindcă Chase a luat maşina, pot să te rog să mă duci pînă acasă?
- Desigur.
Se urcară în primul ascensor liber şi coborîră în tăcere. Lucky nu-şi putea lua ochii de la ea. I se părea că trecuseră un milion de ani de cînd o ţinuse în braţe, de cînd făcuse dragoste fierbinte cu ea; totuşi, fusese abia ieri.
Ieri. Douăzeci şi patru de" ore. în acest răstimp, se modificase cursul unor vieţi, se sfărîmaseră visuri, se pierduseră iubiri. Viaţa e scurtă.
El se opri brusc pe cărarea mărginită cu plante, care şerpuia printr-o curte ce lega complexul spitalului de locul de parcare.
- Devon. El îi luă umerii între mîini şi o întoarse cu faţa spre el. Am să mă lupt cu orice sau oricine va trebui, ca să fiu cu tine tot restul vieţii mele, chiar dacă ar însemna să mă lupt cu tine, mai întîi. Viaţa e prea al naibii de scurtă şi de preţioasă, ca să pierdem fie şi o singură zi în durere şi nefericire.
Ascultă-mă. Te iubesc, se jură el, ţinînd-o strîns cu mîinile încordate. Spre consternarea lui, emoţiile care creşteau în el se manifestau din nou cu lacrimi. Supărarea de pe urma pierderii Tanyei, durerea pentru suferinţa fratelui său, tristeţea pentru pierderea moştenitorului familiei Tyler care nu va mai cunoaşte viaţa, dragostea pentru Devon, toate îl copleşiseră. Nu mai putea respira, din cauza ghearei ce o simţea strîngîndu-i inima.
Ea oftă cînd îi văzu nefericirea, apoi îşi puse braţul în jurui taliei lui şi îşi lăsă capul pe pieptul lui.
- Am nevoie de tine, îi şopti ea cu sinceritate. Te iubesc.
Se uniră într-o îmbrăţişare fierbinte. Iar după ce se sărutară, plînseră împreună.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Joi, 22/12/2011, 3:05 PM | message # 21
Epilog
Lucky intră în casă pe uşa din faţă. - Alo! E cineva acasă?
Nu primi nici un răspuns. Mama ieşise. De cînd era la universitate, la Austin, Sage venea acasă doar. în vacanţe şi, uneori, ia sfîrşit de săptămînă. Dar maşinuţa roşie a lui Devon era pe alee, aşa că ea trebuia să fie acasă.
Atunci auzi sunetul familiar al consolei computerului ei. Zîmbind, merse după acel zgomot spre spatele casei. Camera de lucru a lui Laurie fusese transformată în birou pentru Devon. Modificarea avusese loc în timp ce Lucky şi ea erau plecaţi în luna de miere; Laurie le făcuse surpriza, la întoarcerea lor.
- Eu nu mai pot să cos prea mult, din cauza artritei, îi spusese Laurie Iul Devon, cînd aceasta protestase faţă de atîta generozitate. Spaţiul se pierdea degeaba.
în ultimele cîteva luni, Devon o transformase în camera ei, umplînd-o cu reviste şi cărţi de beletristică şi de ştiinţă, pe care !e folosea ca material documentar sau pentru simpla plăcere de a citi. Contribuţia lui Sage fusese un calendar de perete cu cîte un semi-nud de bărbat în fiecare lună. Cînd Lucky ameninţase că dă jos „acea porcărie perversă", Devon se lansase într-o tiradă în care deplîngea duplicitatea, iar Sage ameninţase că-i taie mîna dacă încearcă să facă aşa ceva.
Tragedia morţii Tanyei şi plecarea ulterioară a Iul Sage la Austin îl împiedicaseră pe Lucky să sugereze măcar ca el şi Devon să-şi stabilească un cămin în altă parte. După nunta lor liniştită, în familie, s-au mutat în casa cea mare, alături de Laurie. Lucky era bucuros de acest aranjament şi se părea că şi lui Devon îi plăcea.
Cele trei femei din viaţa lui se înţelegeau foarte bine. Lui Devon îi plăcea să aibă o soră mai mică, iar Laurie revărsa asupra lui Devon căldura şl afecţiunea pe care mama ei, neatentă, nu i le arătase niciodată.
Lucky bătu la uşa biroului, dar, neprimind nici un răspuns, deschise uşa. Aşa cum bănuise, ea era cufundată în literele verzi pe care le bătea în monitorul negru a! terminalului.
Căştile de la urechi îi spărgeau timpanele cu muzică. Gustul ei în acest domeniu era eclectic, îi plăcea totul, de la Mozart la Madonna. El considera că era o nebunie să foloseşti muzica pentru a înlătura zgomotele din jur, dar asta era una dintre idiosincrasiile soţiei lui, care îl intrigaseră. Contradicţiile ei îl atrăseseră de la început.
îi făcu semn cu mîna, ca apariţia lui bruscă să nu o sperie. Cînd îi observă în raza ei de vedere periferică, întoarse capul, zîmbi şi îşi scoase căştile de la urechi.
- Bună. De cît timp stai acolo?
El se îndreptă spre ea şi îi depuse un sărut pe frunte.
- Aproape cît îi trebuie unui trandafir să se ofilească.
De la spate, scoase un singur trandafir galben. Ochii ei se luminară de plăcere cînd îl acceptă şi îşi trecu peste buze petalele moi, răcoroase.
- Ţi-ai amintit.
- Acum şase luni, ai devenit doamna Lucky Tyler.
- Doar douăsprezece ore după ce încetasem de a mai fi doamna Greg Shelby.
- Ssst! Mama se încruntă, cînd se folosesc vorbe urîte în casa asta.
Lucky nu avea nici un gînd bun despre primul soţ al lui Devon. Ţinîndu-se de cuvînt, în ziua în care aflase că Greg ieşise din închisoare, plecase Ia Dallas şi, după o informaţie, îl descoperi în aeroportul Dallas/ | Fort Worth, gata, pe ascuns, să se urce într-o cursă
internaţională. Lucky se angaja într-o bătaie cu el. Manevrase chiar în aşa fel ca Greg să dea primul pumn. El nu-i adusese chiar atît de mari neplăceri fizice pe cît ar fi putut sau ar fi dorit, dar scandalul a alertat paza aeroportului. Cînd li s-a spus că Shelby era ieşit condiţionat din închisoare şi gata să părăsească ţara, anunţaseră poliţia, care a contracarat planurile lui Greg de a se retrage în Elveţia cu averea obţinută ilegal şi pe care o depusese acolo în bancă.
In confuzia ce a urmat, Lucky reuşi să o şteargă, neidentificat. El nu spuse nimănui că el fusese instrumentul celei de a doua arestări a iui Greg, nici măcar lui Devon, deşi ar fi dorit ca ea să ştie că o răzbunase. Trebuise să se mulţumească cu satisfacţia personală pe care o avusese că făcuse să-i curgă sîngele lui Shelby.
Acum, o dădu deoparte pe Devon de pe scaunul ei, se aşeză el acolo şi o trase în braţe. Ea îl întrebă:
- Crezi că sînt o femeie uşoară neobrăzată, pentru că am obţinut o anulare rapidă, într-o singură zi, iar a doua zi m-am căsătorit cu altul?
- E ruşinos, mîrîi el, lîngă gîtul ei.
- Opreşte-te, oficial încă mai lucrez.
- Despre ce este articolul ăsta?
El o încurajase să continue să lucreze la ziar, aşa încît ea făcuse o înţelegere cu editorul să lucreze în afara redacţiei şi să-şi trimită materialele săptămînal. Lucky se uită pe ecran, dar literele verzi îi apăreau întotdeauna de parcă erau greceşti.
- Despre o pierdere grea.
Răspunsul ei, rostit blînd, îl făcu să-şi întoarcă din nou privirea spre ea.
- Tu ai, desigur, o experienţă de primă mînă pe care să-ţi bazezi teoriile, nu-i aşa?
- L-ai văzut azi?
Lucky aprobă din cap. Cu toţii erau preocupaţi de Chase şi de declinul lui emoţional continuu, .de la moartea Tanyei.
- Şi-a făcut apariţia la birou, azi dimineaţă. -Şi?
- Iar era beat.
- Opt luni şi încă n-a început să se vindece, remarcă .Devon cu tristeţe, în timp ce studia petalele trandafirului ei. Crezi că o să depăşească vreodată situaţia?
- Nu, zise Lucky, candid. Cred că, maximum ce putem spera este să poată învăţa să facă faţă durerii sale şi să ducă din nou o viaţă normală.
Expresia ei tristă reflecta consideraţia pe care începuse să o aibă faţă de cumnatul ei. Lui Lucky îi plăcea şi lucrul acesta la ea. Ea absorbise toate preocupările familiei lui. Necazurile şi bucuriile lor deveniseră şi ale ei. Le punea la inimă. Viaţa de familie, cu toate binecuvîntările şi necazurile ei, era ceva nou pentru ea, dar ea înflorise în acest mediu.
Adesea, plîngea cu Laurie pierderea primului ei nepot. Sage îi încredinţa lui Devon secrete pe care le ţinea departe de restul familiei.
Devon a sărbătorit alături de el, ziua în care potolise temporar banca, în privinţa împrumutului, şi îi oferea sprijin moral în situaţia cînd afacerile încă nu-i mergeau, în ciuda înlocuirii echipamentelor pierdute în timpul incendiului. Compania de Foraj Tyler nu mai obţinuse alte contracte, după cel din Louisiana.
Chase era nefolositor, imobilizat de durerea lui. Lucky rămăsese cu răspunderea de a încerca să salveze un vapor care se scufunda. încrederea lui Devon că el putea face acest lucru, îi sporea hotărîrea, cînd aceasta aproape că se pierdea.
- E îngrozitor pentru el să fie atît de nefericit, să-şi risipească viaţa în felul acesta, murmură ea acum. îngrozitor.
- Nici n-a intrat vreodată în casa aia pe care m-a pus s-o cumpăr pentru el. Stă, pur şi simplu, aşa, goală. El se scaldă în mizerie şi supărare, în apartamentul ăla pe care l-a împărţit cu Tanya.
- Ce-am putea face să-i ajutăm?
- Tare aş vrea să ştiu şi eu. Criticile şi morala nu-l fac decît mai răutăcios şi defensiv. Simpatia îl înfurie. Şi o să-şi găsească moartea tot călărind pe taurii ăia. E prea în vîrstă pentru rodeo.
- Poate că asta şi vrea, spuse Devon, cu părere de rău. Să moară. Călăritul de tauri este doar o formă de sinucidere la voia soartei.
- Doamne! Lucky îşi strînse braţele în jurul taliei ei şi îşi frecă nasul de pieptul ei. Pot să înţeleg cît de distrugătoare poate fi situaţia pentru el. Dacă ar fi să te pierd vreodată...
- Dar n-o să se întîmple.
- Te-am pierdut, după prima noastră noapte împreună. Aproape că înnebunisem pînă ce te-am găsit din nou. Şi asta a ţinut doar o săptămînă.
Ea se aplecă pe spate şi se uită întrebătoare la el.
- Era să înnebuneşti? Asta nu mi-ai spus niciodată.
în ciuda pierderii dureroase suferite de fratele său şi a stării proaste a afacerilor, Lucky era totuşi un tînăr însurăţel şi se comporta adesea ca un mire. Asta includea faptul că-şi tachina mireasa.
- Mai sînt multe pe care nu ţi le-am spus încă, lungi ei vorbele.
- A, daa?
- Da.
- Ca de pildă? întrebă ea.
- Ca de pildă, ce al naibii de sexy arăţi cînd porţi ochelarii.
Ea se uită cruciş, pe sub lentile.
- Băieţii nu ie fac curte fetelor care poartă ochelari, adăugă ea.
- Eu le făceam curte tuturor fetelor.
- Aşa am auzit şi eu.
O trase mai aproape şi o sărută cu tot mai multă aprindere, despărţindu-i buzele cu limba. Nasturii ei de la bluză nu constituiau o problemă prea mare pentru degetele lui îndemînatice. în timp ce sînii ei îi umpleau mîinile care îi modelau blînd, ea îl mîngîia pe coapse. Eliberîndu-I de pantaloni, ea folosi petalele trandafirului în scopuri erotice.
- Mulţumesc pentru floare, toarse ea, în timp ce învîrtea delicat coada trandafirului.
- Te-am învăţat prea bine, şopti el, trăgînd repede aer în piept, la senzaţia gîdilitoare.
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că nu cred că de data asta o să reuşim să ajungem sus în dormitor.
Ridicîndu-se din braţele lui, ea se culcă jos pe covor şi îl trase şi pe el peste ea. Cîteva minute mai tîrziu, stăteau culcaţi, gîfîind amîndoi, printre haine mototolite, petale de trandafir turtite şi trupuri goale aburite.
Proptindu-se într-un cot, el zîmbi spre ea.
- E al naibii mai bine să facem asta, decît să scrii, nu?
Devon îi luă o mînă lui, îi sărută palma şi o puse lîngă sînul ei stîng, care palpita.
- Simţi? Te iubesc cu fiecare bătaie a inimii şi nu ştiu ce m-aş face fără tine.
El o privi în ochi, văzînd în adîncimea lor verde dragostea care o oglindea pe a lui. Era inteligentă, sensibilă, iubitoare, minunată, sexy şi mai arzătoare în pat decît o petardă.
- La naiba, spuse ei, oftînd mulţumit, nu-i de mirare că-mi spun Lucky, Norocosul.

SFÎRŞIT



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown - Texas Lucky
Pagina 2 din 2«12
Căutare:

Ported to uCoz - WebStory
Top