new posts members Forum Rules search RSS
  • Pagina 3 din 3
  • «
  • 1
  • 2
  • 3
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
Sandra Brown-Matase frantuzeasca
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:52 PM | message # 31
Capitolul douăzeci şi opt
Din clipa aceea, lucrurile s-au desfăşurat atît de repede, încît, mai tîrziu, Claire nu îşi mai amintea exact succesiunea evenimentelor.
Ariei Wilde căzu în genunchi ridicînd mîinile împreunate către cer şi mulţumindu-i cu glas tare lui Dumnezeu pentru că mînuise puternica Lui sabie a dreptăţii.
Crowder urlă să vină poliţiştii să evacueze biroul.
Reporterii îşi îndreptară microfoanele spre Claire copleşind-o cu întrebări.
Operatorul video îşi înfipsese adidaşii murdari
într-un fotoliu cu tapiţerie scumpă pentru a găsi un unghi mai bun de filmare.
Secretara din spatele lui Claire ţipă „Oh, Doamne!" cînd văzu o mulţime de discipoli ai lui Wilde venind învălmăşindu-se spre birou.
Cînd Claire avu timp să se gîndească la toate acele momente care au urmat mărturisirii ei, totul era atît de estompat, de parcă ar fi privit printr-un geam aburit. O amintire era, totuşi, tot timpul dureros de clară - felul cum o privea Cassidy.
O mulţime de emoţii i se citeau pe chip. Neîncredere. Remuşcare. Vinovăţie. Ameţeală. Dezamăgire. Durere. Dar, acest caleidoscop de reacţii nu îi modifică privirea, care rămase ţintuită asupra ei, scînteietoare şi aspră.
Fu întreruptă numai atunci cînd unul din adepţii lui Ariei o împinse pe Claire din spate şi pentru a nu-şi pierde echilibrul, aceasta trebui să se ţină de tocul uşii. Datorită faptului că poliţiştii nu sosiseră încă, mulţimea împingea din exterior.
Ariei îşi termină rugăciunea şi se ridică, îndreptîndu-şi degetul acuzator spre Claire.
- Ea mi-a ucis soţul, unu! din cei mai mari lideri spirituali ai acestui secol!
Operatorul video se chinuia să înregistreze totul pe bandă. Reporterii continuau să îi pună întrebări lui Claire. Cei de afară se apropiau ca o maree, din ce în ce mai mult, sărind sau ocolind birourile secretarelor şi luptîndu-se eu angajaţii lui Crowder, sau între ei, pentru a cîştiga locuri cît mai bune.
Imediat ce se auzi de mărturisirea lui Claire, numele ei se răspîndi prin mulţime şi era repetat cu din ce în ce mai multă furie, în cîteva clipe, gloata părea gata s-o linşeze.
- Ea a fost tot timpul! auzi ea pe cineva strigînd.
- Şi ea şi Mătasea franţuzească să ardă în flăcările iadului!
Animozitatea creştea în intensitate. Strigătele deveniră şi mai puternice, epitetele şi mai pline de răutate. Crowder le ordonă reporterilor să plece, îl smuci pe operator din locul unde se postase, mişcare ce balansa camera video pe umărul omului, făcînd-o să cadă la pămînt şi pe operator să îl acuze pe Crowder, furios că încălca drepturile prevăzute de Constituţie.
Din moment ce camera nu mai funcţiona şi deci nu mai avea de ce să se teamă de ea, Crowder îl ignoră şi îşi îndreptă atenţia asupra lui Ariei Wilde.
- la-ţi imediat turma de aici!
- „Răzbunarea e a mea, a spus Domnul", strigă ea şi ochii ei aveau o sclipire fanatică.
Cassidy, parcă impulsionat spre acţiurre de gloata din ce în ce mai mare şi de ostilitatea oamenilor, se năpusti spre Claire şi o apucă de braţ.
- Dacă mai durează puţin o vor sfîşia, îi strigă el lui Crowder ca acesta să îl poată auzi. O scot de aici.
- Unde o duci? Cassidy!
Atunci a fost ultima dată cînd Claire l-a văzut sau a mai auzit de Crowder, deoarece Cassidy a luat-o pe după umeri, a întors-o cu faţa spre el şi a început să străbată cu greu zidul de nemulţumiţi.
- Evacuaţi zona! Scoateţi oamenii ăştia de aici! Secretarele şi funcţionarii ascultară de glasul
autoritar al lui Cassidy şi încercară zadarnic să
împrăştie mulţimea rugîndu-i frumos să plece. Dar oamenii nu ascultau. In sfîrşit, poliţişti în uniformă ajunseră la faţa locului şi începură să urle ordine şi să ameninţe că îi vor aresta dacă nu ascultau.
Lui Claire îi fu limpede că încercau să ajungă la scări, dar în dreptul uşii pe care scria IEŞIRE, un fanatic cu un tricou pe care scria „DUMNEZEU E IUBIREA" le bloca drumul şi îi rînji lui Claire.
- O să arzi în iad pentru ce-ai făcut, surioară.
- Dă-te la o parte sau o să vezi iadul mult mai repede decît ea, îl ameninţă Cassidy.
Omul rînji şi îşi înfipse mîna în părul ei trăgînd-o cu putere şi smulgîndu-i cîteva şuviţe. Claire scoase un urlet de durere si îşi ridică instinctiv mîinile pentru a-şi proteja capul.
Cassidy acţiona şi el tot instinctiv, îi repezi un pumn în stomac individului şi, cînd acesta se îndoi de mijloc, el îl lovi în bărbie cu atîta forţă, încît îl izbi cu capul de perete.
Cei care se aflau foarte aproape începură să ţipe şi în cîteva secunde izbucni panica. Cassidy deschise uşa cu putere şi o împinse pe Claire atît de tare încît trecu în partea cealaltă împiedicîndu-se.
El apucă un poliţist de guler, din spate, şi îl folosi ca scut pentru a bloca uşa.
- Lasă-mi timp să o scot din clădire. Nu da drumul nimănui să treacă prin uşa asta, îi strigă el închizînd uşa şi poliţistul, care încă nu ştia bine ce se întîmpla, aprobă fără grai.
Atunci, Cassidy o luă de mînă şi începură să fugă amîndoi pe scări.
- Eşti teafără?
Claire descoperi că era atît de speriată, încît nici nu mai putea vorbi. Ca şi poliţistul mai înainte, doar aprobă dînd din cap, dar în grabă, Cassidy nici nu se uită în spate.
Scara era o ieşire de incendiu, care dădea direct afară, aşa că evitară haosul care se crease în holul de' la intrarea în clădire, care era înţesat de susţinătorii lui Jackson Wilde, funcţionari derutaţi şi oameni destul de ghinionişti care, din întîmplare, avuseseră treabă la procuratură în după-amiaza aceea.
De cum se văzură afară, Cassidy o trase după el prin spatele clădirii spre locul unde avea parcată maşina.
- La dracul făcu el şi se opri atît de brusc, încît dinţii lui Claire se loviră unii de alţii. Cheile de la maşină sînt la mine pe birou.
Dar nu stătu mult pe gînduri şi se apucă să caute ceva cu care să spargă geamul. Se întoarse peste cîteva secunde cu o cărămidă luată de pe şantierul din apropiere.
- întoarce capul.
Sfărîmă geamul şi apoi îşi strecură mîna printre cioburi, descuie portiera şi abia apucă Claire să urce că el o şi trînti la loc, iar ea îi deschise lui portiera dinăuntru.
- Cum o s-o porneşti?
- Aşa cum fac hoţii.
în timp ce ea îndepărta cioburile de pe scaun, el conecta nişte fire şi peste cîteva clipe porniră, în jurul clădirii primăriei se aflau o mulţime de străduţe cu sens unic care necesitau mare atenţie chiar şi din partea celor care treceau pe acolo în fiecare zi.
Conducînd, el smulse telefonul celular din suportul său şi i-l aruncă în poală.
- Sună la Mătasea franţuzească şi spune-le să închidă pe ziua de azi. Spune-le tuturor să iasă imediat si să se ducă unde văd cu ochii.
- Dar n-ar îndrăzni...
- l-ai văzut acolo. Numai Dumnezeu ştie de ce vor fi în stare maniacii ăştia cînd vor afla că ai mărturisit.
Claire se temea pentru clădirea ei şi pentru lucrurile costisitoare din interior, dar cel mai mult se temea pentru vieţile angajaţilor ei. Apăsă în grabă pe butoanele receptorului.
- Mama. Trebuie să o duc într-un loc unde să fie în siguranţă.
- Mă gîndesc, spuse el încordat trecînd pe galben.
Claire vorbi cu secretara.
- A apărut ceva nou în cazul Wilde, spuse ea şi se uită la Cassidy, care o privi scurt. Ar putea fi periculos ca Mătasea franţuzească să rămînă deschisă astăzi. Trimite pe toată lumea acasă. Da, chiar acum. Spune-le să nu vină la lucru pînă nu vor fi anunţate, dar asigură-le că îşi vor primi banii, închide clădirea. Repede. Şi acum fa-mi legătura în apartament, te rog. în timp ce aştepta, îi spuse lui Cassidy:
- Trebuie să mă duci acasă să o văd pe mama.
- Nu pot să te duc nici măcar în apropiere de locul acela, Claire. Ariei are un sistem de comunicaţii mai eficient decît orice serviciu public. Dar, ai dreptate, dacă dau năvală în clădire, Mary Catherine nu va fi în siguranţă.
Gîndul acela o umplu de panică.
- Trebuie să mă duci acolo imediat, Cassidy.
- Nu pot.
- Pe naiba, nu poţi!
- Nu s-ar putea duce acasă la Harry? -Trebuie să...
- Nu te contrazice cu.mine, fir-ar să fie! Poate să o ia Harry acasă la ea?
îşi luă ochii de la drum doar atjt cît să o privească. Claire ar fi vrut să mai discute, dar sugestia era bună. Vorbi apoi cu încordare în receptor:
- Bună, Harry, eu sînt. Ascuită-mă cu atenţie! După ce îi spuse ce rugăminte avea, adăugă:
- Este un deranj, dar trebuie să o ştiu pe mama în siguranţă şi bine îngrijită. Nu o speria. Nu, sînt sigură că o să te descurci foarte bine, dar timpul e foarte important. Scoate-o imediat de acolo. Da, voi avea grijă. O să sun mai tîrziu ca să vă spun unde sînt.
Puse receptorul la loc şi rămase nemişcată, privind fix în faţă. Cassidy se strecura printre maşini, luînd-o la întîmplare pe străzi, în zig-zag. Mergea bine şi repede. Ochii îi erau într-o continuă mişcare, privind cînd într-o parte cînd în alta.
- N-ar trebui să mă duci la poHţie?
- Mai tîrziu. După ce se vor împrăştia nebunii ăia şi nu va mai trebui să-mi fac griji pentru tine din cauza vreunui fanatic care vrea ochi pentru ochi.
- Şi atunci unde mergem?
- Aştept propuneri.
•- Vrei să spui că nu te gîndeşti la nici o destinaţie anume?
- La vreo duzină pînă acum, dar le-am exclus pe toate. La Mătasea franţuzească nu te pot duce. Odată ce-şi vor da seama că nu eşti acolo, te vor căuta la mine.
- Dar sînt sute de hoteluri şi moteluri.
- Vor căuta în registre.
- Chiar şi în afara oraşului? El clătină din cap.
- Cu un geam spart nu pot merge prea mult cu maşina. Sare în ochi foarte uşor.
- Du-mă înapoi.
El pufni batjocoritor.
- Nici vorbă. Dacă tu ai chef să mori, eu n-am.
- Dar arn mărturisit că am comis o crimă, Cassidy. Un delict. Toată poliţia din stat mă va căuta. Nu vreau să-mi agravez situaţia devenind o fugară,
- Nu eşti o fugară atîta timp cît eşti în custodia mea. Imediat ce vom ajunge undeva, îl voi suna pe Crowder şi cînd drumul va fi liber, te voi duce la poliţie, în speranţa că putem ajunge înaintea presei, spuse el şi îi aruncă o privire iute. Dar pînă atunci trebuie să am grijă să nu te omoare vreun ticălos cu Biblia într-o mînă şi cu o armă în cealaltă.
Nu exagera deloc. Ea atinse locul de unde îi fusese smuls părul şi se cutremură amintindu-şi cîtă ură văzuse în ochii acelui om.
- Ai vreo idee? întrebă el. Din păcate nu am nici o căsuţă de pescuit, nici o barcă sau vreun loc... -
- Casa mătuşii Laurel, spuse Claire deodată. E închisă de ani de zile. Numai cîţiva oameni ştiu că se imai află în proprietatea mea.
- Ai vreo cheie la tine?
- Nu, dar .ştiu unde e ascunsă una.
Găsi cheia dedesubtul pietrei de sub a treia tufă
de camelii din stratul de flori din stînga porţii, unde era ascunsă de cînd îşi amintea ea. Cassidy se gîndi că nu era bine să îşi lase maşina pe stradă în faţa casei, aşa că o parcă pe o alee din spate.
Intrînd în casa aceea veche, avu impresia că păşea înapoi în timp. Deşi mirosea a aer închis ca orice casă nelocuită, simţul mirosului lui Claire fu stîrnit de o mulţime de amintiri dragi: pacheţelul cu parfum de trandafiri al mătuşii Laurel, dantelă veche prăfuită, ceai de iasomie şi lumînări de Crăciun.
Pragul uşii de la intrare îi aduse în faţa ochilor minţii întreaga ei copilărie. Unele amintiri erau la fel de prăfuite ca şi perdelele care atîrnau la geamurile uşii. Altele erau la fel de vii ca şi culorile covorului persan veritabil. Unele erau aurii ca lumina, de culoarea untului, a soarelui care arunca umbre punctate pe pereţi. Altele erau la fel de sumbre ca pendula cea veche şi înaltă care încetase să mai ticăie.
Cassidy închise uşa şi o încuie, după care se uită pe după perdele pînă cînd se convinse că nu îi urmărise nimeni şi nici nu stîrniseră curiozitatea vecinilor, întorcîndu-se apoi cu spatele la geam, se uită în jur. Claire îl privi pentru a-i vedea reacţia şi îşi dădu seama că ar fi vrut ca şi lui să îi placă şi să aprecieze casa aceea, aşa cum îi plăcea şi o aprecia ea.
- De cînd n-ai mai fost aici? întrebă el.
- De ieri, spuse ea şi cînd el o privi uluit, adăugă zîmbind: aşa am impresia.
El studie atunci totul mai amănunţit.
- Parcă ar fi casa unei bunici.
- Ai avut bunică?
- Numai una. Din partea mamei.
- Ai avut mătuşi, unchi şi mulţi veri?
- Din fiecare..
- Hmm. Totdeauna mi-am dorit şi eu, spuse ea şi zîmbi melancolic, după care îi spuse să o urmeze. Să-ţi arăt curtea. Partea aceea a casei îmi plăcea cel mai mult. Mai tîrziu o să te duc şi sus.
- Dar un telefon este?
- A fost deconectat cînd ne-am mutat.
- Atunci va trebui să-l folosesc pe cel din maşină.
- Chiar acum? îl întrebă ea, dezamăgită.
- Nu chiar acum, dar în curînd, Claire.
- înţeleg.
O urmă printr-o sufragerie şi printr-o bucătărie ciudată în ceea ce numea ea odaia soarelui. Avea ferestre pe trei laturi şi avea o mobilă albă din răchită cu perne îmbrăcate în creton înflorat cu adîncituri în mijloc. Din această cameră se dădea în grădină. Claire descuie uşa franceză, o deschise şi păşi afară pe cărămizile vechi.
- Acolo unde sînt uşile acelea franceze duble este living-room-ul, sau salonul, cum îi spunea mătuşa Laurel. Deasupra lui, la etaj, e dormitorul meu. Uneori, vara, cînd nu erau prea mulţi Jînţari, mama ji mătuşa Laurel mă lăsau să-mi fac patul pe balcon, îmi plăcea la nebunie să adorm ascultînd şipotul apei în fîntînă. Iar dimineaţa simţeam mirosul cafelei proaspete şi caprifoiului, chiar înainte să deschid ochii.
Viţa-de-vie si un cameleon timid erau tot ce mai rămăsese viu în grădină. Baza fîntînii era crăpată şi gata să se prăbuşească. Bazinul din jurul heruvimului gol era pliri cu apă de ploaie stătută şi frunze moarte.
Leagănul era ruginit şi scîrţîi cînd Claire îl împinse uşor.
- Aveam ferigi peste tot. Cînd cele de sus aveau pui îi tăiam şi înainte să îi plantăm în ghivece cu pămînt, îi ţineam în apă. în fiecare primăvară sădeam plante perene care înfloreau uneori chiar şi pjnă în decembrie, în serile calde luam cina aici afară, înainte să încep să merg la şcoală, mama obişnuia să stea pe scaunul ăsta şi să- mi spună poveşti, zise ea atingînd cu dragoste fierul forjat acoperit de rugină. Mă întristează să-l văd aşa. E ca şi cum ai privi cadavrul cuiva pe care îl iubeşti.
îi mai aruncă grădinii o privire pătrunzătoare, după care se întoarse în odaia soarelui. Se uită într-o cutie de tablă din bucătărie şi văzu că mai era încă ceai în ea.
- Am făcut ceai ultima oară cînd am fost aici. Vrei puţin?
Fără să aştepte vreun răspuns, curăţă ceainicul şi aprinse focul. Tocmai căuta nişte ceşti în dulap cînd Cassidy îi luă mîinile şi o trase cu faţa spre el.
Clipa aceea era inevitabilă. Ştiuse că el avea să o întrebe şi că trebuia să îi spună. O amînase cît putuse de mult. dar acum nu mai putea amîna.
- Claire, o întrebă el încet, de ce l-ai omorît pe Jackson Wilde?
Ochii lui o priveau ţintă. Sosise clipa.
- Jackson Wilde era tatăl meu.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:55 PM | message # 32
Capitolul douăzeci şi opt
Din clipa aceea, lucrurile s-au desfăşurat atît de repede, încît, mai tîrziu, Claire nu îşi mai amintea exact succesiunea evenimentelor.
Ariei Wilde căzu în genunchi ridicînd mîinile împreunate către cer şi mulţumindu-i cu glas tare lui Dumnezeu pentru că mînuise puternica Lui sabie a dreptăţii.
Crowder urlă să vină poliţiştii să evacueze biroul.
Reporterii îşi îndreptară microfoanele spre Claire copleşind-o cu întrebări.
Operatorul video îşi înfipsese adidaşii murdari
într-un fotoliu cu tapiţerie scumpă pentru a găsi un unghi mai bun de filmare.
Secretara din spatele lui Claire ţipă „Oh, Doamne!" cînd văzu o mulţime de discipoli ai lui Wilde venind învălmăşindu-se spre birou.
Cînd Claire avu timp să se gîndească la toate acele momente care au urmat mărturisirii ei, totul era atît de estompat, de parcă ar fi privit printr-un geam aburit. O amintire era, totuşi, tot timpul dureros de clară - felul cum o privea Cassidy.
O mulţime de emoţii i se citeau pe chip. Neîncredere. Remuşcare. Vinovăţie. Ameţeală. Dezamăgire. Durere. Dar, acest caleidoscop de reacţii nu îi modifică privirea, care rămase ţintuită asupra ei, scînteietoare şi aspră.
Fu întreruptă numai atunci cînd unul din adepţii lui Ariei o împinse pe Claire din spate şi pentru a nu-şi pierde echilibrul, aceasta trebui să se ţină de tocul uşii. Datorită faptului că poliţiştii nu sosiseră încă, mulţimea împingea din exterior.
Ariei îşi termină rugăciunea şi se ridică, îndreptîndu-şi degetul acuzator spre Claire.
- Ea mi-a ucis soţul, unu! din cei mai mari lideri spirituali ai acestui secol!
Operatorul video se chinuia să înregistreze totul pe bandă. Reporterii continuau să îi pună întrebări lui Claire. Cei de afară se apropiau ca o maree, din ce în ce mai mult, sărind sau ocolind birourile secretarelor şi luptîndu-se eu angajaţii lui Crowder, sau între ei, pentru a cîştiga locuri cît mai bune.
Imediat ce se auzi de mărturisirea lui Claire, numele ei se răspîndi prin mulţime şi era repetat cu din ce în ce mai multă furie, în cîteva clipe, gloata părea gata s-o linşeze.
- Ea a fost tot timpul! auzi ea pe cineva strigînd.
- Şi ea şi Mătasea franţuzească să ardă în flăcările iadului!
Animozitatea creştea în intensitate. Strigătele deveniră şi mai puternice, epitetele şi mai pline de răutate. Crowder le ordonă reporterilor să plece, îl smuci pe operator din locul unde se postase, mişcare ce balansa camera video pe umărul omului, făcînd-o să cadă la pămînt şi pe operator să îl acuze pe Crowder, furios că încălca drepturile prevăzute de Constituţie.
Din moment ce camera nu mai funcţiona şi deci nu mai avea de ce să se teamă de ea, Crowder îl ignoră şi îşi îndreptă atenţia asupra lui Ariei Wilde.
- la-ţi imediat turma de aici!
- „Răzbunarea e a mea, a spus Domnul", strigă ea şi ochii ei aveau o sclipire fanatică.
Cassidy, parcă impulsionat spre acţiurre de gloata din ce în ce mai mare şi de ostilitatea oamenilor, se năpusti spre Claire şi o apucă de braţ.
- Dacă mai durează puţin o vor sfîşia, îi strigă el lui Crowder ca acesta să îl poată auzi. O scot de aici.
- Unde o duci? Cassidy!
Atunci a fost ultima dată cînd Claire l-a văzut sau a mai auzit de Crowder, deoarece Cassidy a luat-o pe după umeri, a întors-o cu faţa spre el şi a început să străbată cu greu zidul de nemulţumiţi.
- Evacuaţi zona! Scoateţi oamenii ăştia de aici! Secretarele şi funcţionarii ascultară de glasul autoritar al lui Cassidy şi încercară zadarnic să
împrăştie mulţimea rugîndu-i frumos să plece. Dar oamenii nu ascultau. In sfîrşit, poliţişti în uniformă ajunseră la faţa locului şi începură să urle ordine şi să ameninţe că îi vor aresta dacă nu ascultau.
Lui Claire îi fu limpede că încercau să ajungă la scări, dar în dreptul uşii pe care scria IEŞIRE, un fanatic cu un tricou pe care scria „DUMNEZEU E IUBIREA" le bloca drumul şi îi rînji lui Claire.
- O să arzi în iad pentru ce-ai făcut, surioară.
- Dă-te la o parte sau o să vezi iadul mult mai repede decît ea, îl ameninţă Cassidy.
Omul rînji şi îşi înfipse mîna în părul ei trăgînd-o cu putere şi smulgîndu-i cîteva şuviţe. Claire scoase un urlet de durere si îşi ridică instinctiv mîinile pentru a-şi proteja capul.
Cassidy acţiona şi el tot instinctiv, îi repezi un pumn în stomac individului şi, cînd acesta se îndoi de mijloc, el îl lovi în bărbie cu atîta forţă, încît îl izbi cu capul de perete.
Cei care se aflau foarte aproape începură să ţipe şi în cîteva secunde izbucni panica. Cassidy deschise uşa cu putere şi o împinse pe Claire atît de tare încît trecu în partea cealaltă împiedicîndu-se.
El apucă un poliţist de guler, din spate, şi îl folosi ca scut pentru a bloca uşa.
- Lasă-mi timp să o scot din clădire. Nu da drumul nimănui să treacă prin uşa asta, îi strigă el închizînd uşa şi poliţistul, care încă nu ştia bine ce se întîmpla, aprobă fără grai.
Atunci, Cassidy o luă de mînă şi începură să fugă amîndoi pe scări.
- Eşti teafără?
Claire descoperi că era atît de speriată, încît nici nu mai putea vorbi. Ca şi poliţistul mai înainte, doar aprobă dînd din cap, dar în grabă, Cassidy nici nu se uită în spate.
Scara era o ieşire de incendiu, care dădea direct afară, aşa că evitară haosul care se crease în holul de' la intrarea în clădire, care era înţesat de susţinătorii lui Jackson Wilde, funcţionari derutaţi şi oameni destul de ghinionişti care, din întîmplare, avuseseră treabă la procuratură în după-amiaza aceea.
De cum se văzură afară, Cassidy o trase după el prin spatele clădirii spre locul unde avea parcată maşina.
- La dracul făcu el şi se opri atît de brusc, încît dinţii lui Claire se loviră unii de alţii. Cheile de la maşină sînt la mine pe birou.
Dar nu stătu mult pe gînduri şi se apucă să caute ceva cu care să spargă geamul. Se întoarse peste cîteva secunde cu o cărămidă luată de pe şantierul din apropiere.
- întoarce capul.
Sfărîmă geamul şi apoi îşi strecură mîna printre cioburi, descuie portiera şi abia apucă Claire să urce că el o şi trînti la loc, iar ea îi deschise lui portiera dinăuntru.
- Cum o s-o porneşti?
- Aşa cum fac hoţii.
în timp ce ea îndepărta cioburile de pe scaun, el conecta nişte fire şi peste cîteva clipe porniră, în jurul clădirii primăriei se aflau o mulţime de străduţe cu sens unic care necesitau mare atenţie chiar şi din partea celor care treceau pe acolo în fiecare zi.
Conducînd, el smulse telefonul celular din suportul său şi i-l aruncă în poală.
- Sună la Mătasea franţuzească şi spune-le să închidă pe ziua de azi. Spune-le tuturor să iasă imediat si să se ducă unde văd cu ochii.
- Dar n-ar îndrăzni...
- l-ai văzut acolo. Numai Dumnezeu ştie de ce vor fi în stare maniacii ăştia cînd vor afla că ai mărturisit.
Claire se temea pentru clădirea ei şi pentru lucrurile costisitoare din interior, dar cel mai mult se temea pentru vieţile angajaţilor ei. Apăsă în grabă pe butoanele receptorului.
- Mama. Trebuie să o duc într-un loc unde să fie în siguranţă.
- Mă gîndesc, spuse el încordat trecînd pe galben.
Claire vorbi cu secretara.
- A apărut ceva nou în cazul Wilde, spuse ea şi se uită la Cassidy, care o privi scurt. Ar putea fi periculos ca Mătasea franţuzească să rămînă deschisă astăzi. Trimite pe toată lumea acasă. Da, chiar acum. Spune-le să nu vină la lucru pînă nu vor fi anunţate, dar asigură-le că îşi vor primi banii, închide clădirea. Repede. Şi acum fa-mi legătura în apartament, te rog. în timp ce aştepta, îi spuse lui Cassidy:
- Trebuie să mă duci acasă să o văd pe mama.
- Nu pot să te duc nici măcar în apropiere de locul acela, Claire. Ariei are un sistem de comunicaţii mai eficient decît orice serviciu public. Dar, ai dreptate, dacă dau năvală în clădire, Mary Catherine nu va fi în siguranţă.
Gîndul acela o umplu de panică.
- Trebuie să mă duci acolo imediat, Cassidy.
- Nu pot.
- Pe naiba, nu poţi!
- Nu s-ar putea duce acasă la Harry? -Trebuie să...
- Nu te contrazice cu.mine, fir-ar să fie! Poate să o ia Harry acasă la ea?
îşi luă ochii de la drum doar atjt cît să o privească. Claire ar fi vrut să mai discute, dar sugestia era bună. Vorbi apoi cu încordare în receptor:
- Bună, Harry, eu sînt. Ascuită-mă cu atenţie! După ce îi spuse ce rugăminte avea, adăugă:
- Este un deranj, dar trebuie să o ştiu pe mama în siguranţă şi bine îngrijită. Nu o speria. Nu, sînt sigură că o să te descurci foarte bine, dar timpul e foarte important. Scoate-o imediat de acolo. Da, voi avea grijă. O să sun mai tîrziu ca să vă spun unde sînt.
Puse receptorul la loc şi rămase nemişcată, privind fix în faţă. Cassidy se strecura printre maşini, luînd-o la întîmplare pe străzi, în zig-zag. Mergea bine şi repede. Ochii îi erau într-o continuă mişcare, privind cînd într-o parte cînd în alta.
- N-ar trebui să mă duci la poHţie?
- Mai tîrziu. După ce se vor împrăştia nebunii ăia şi nu va mai trebui să-mi fac griji pentru tine din cauza vreunui fanatic care vrea ochi pentru ochi.
- Şi atunci unde mergem?
- Aştept propuneri.
•- Vrei să spui că nu te gîndeşti la nici o destinaţie anume?
- La vreo duzină pînă acum, dar le-am exclus pe toate. La Mătasea franţuzească nu te pot duce. Odată ce-şi vor da seama că nu eşti acolo, te vor căuta la mine.
- Dar sînt sute de hoteluri şi moteluri.
- Vor căuta în registre.
- Chiar şi în afara oraşului? El clătină din cap.
- Cu un geam spart nu pot merge prea mult cu maşina. Sare în ochi foarte uşor.
- Du-mă înapoi.
El pufni batjocoritor.
- Nici vorbă. Dacă tu ai chef să mori, eu n-am.
- Dar arn mărturisit că am comis o crimă, Cassidy. Un delict. Toată poliţia din stat mă va căuta. Nu vreau să-mi agravez situaţia devenind o fugară,
- Nu eşti o fugară atîta timp cît eşti în custodia mea. Imediat ce vom ajunge undeva, îl voi suna pe Crowder şi cînd drumul va fi liber, te voi duce la poliţie, în speranţa că putem ajunge înaintea presei, spuse el şi îi aruncă o privire iute. Dar pînă atunci trebuie să am grijă să nu te omoare vreun ticălos cu Biblia într-o mînă şi cu o armă în cealaltă.
Nu exagera deloc. Ea atinse locul de unde îi fusese smuls părul şi se cutremură amintindu-şi cîtă ură văzuse în ochii acelui om.
- Ai vreo idee? întrebă el. Din păcate nu am nici o căsuţă de pescuit, nici o barcă sau vreun loc... -
- Casa mătuşii Laurel, spuse Claire deodată. E închisă de ani de zile. Numai cîţiva oameni ştiu că se imai află în proprietatea mea.
- Ai vreo cheie la tine?
- Nu, dar .ştiu unde e ascunsă una.
Găsi cheia dedesubtul pietrei de sub a treia tufă de camelii din stratul de flori din stînga porţii, unde era ascunsă de cînd îşi amintea ea. Cassidy se gîndi că nu era bine să îşi lase maşina pe stradă în faţa casei, aşa că o parcă pe o alee din spate.
Intrînd în casa aceea veche, avu impresia că păşea înapoi în timp. Deşi mirosea a aer închis ca orice casă nelocuită, simţul mirosului lui Claire fu stîrnit de o mulţime de amintiri dragi: pacheţelul cu parfum de trandafiri al mătuşii Laurel, dantelă veche prăfuită, ceai de iasomie şi lumînări de Crăciun.
Pragul uşii de la intrare îi aduse în faţa ochilor minţii întreaga ei copilărie. Unele amintiri erau la fel de prăfuite ca şi perdelele care atîrnau la geamurile uşii. Altele erau la fel de vii ca şi culorile covorului persan veritabil. Unele erau aurii ca lumina, de culoarea untului, a soarelui care arunca umbre punctate pe pereţi. Altele erau la fel de sumbre ca pendula cea veche şi înaltă care încetase să mai ticăie.
Cassidy închise uşa şi o încuie, după care se uită pe după perdele pînă cînd se convinse că nu îi urmărise nimeni şi nici nu stîrniseră curiozitatea vecinilor, întorcîndu-se apoi cu spatele la geam, se uită în jur. Claire îl privi pentru a-i vedea reacţia şi îşi dădu seama că ar fi vrut ca şi lui să îi placă şi să aprecieze casa aceea, aşa cum îi plăcea şi o aprecia ea.
- De cînd n-ai mai fost aici? întrebă el.
- De ieri, spuse ea şi cînd el o privi uluit, adăugă zîmbind: aşa am impresia.
El studie atunci totul mai amănunţit.
- Parcă ar fi casa unei bunici.
- Ai avut bunică?
- Numai una. Din partea mamei.
- Ai avut mătuşi, unchi şi mulţi veri?
- Din fiecare..
- Hmm. Totdeauna mi-am dorit şi eu, spuse ea şi zîmbi melancolic, după care îi spuse să o urmeze. Să-ţi arăt curtea. Partea aceea a casei îmi plăcea cel mai mult. Mai tîrziu o să te duc şi sus.
- Dar un telefon este?
- A fost deconectat cînd ne-am mutat.
- Atunci va trebui să-l folosesc pe cel din maşină.
- Chiar acum? îl întrebă ea, dezamăgită.
- Nu chiar acum, dar în curînd, Claire.
- înţeleg.
O urmă printr-o sufragerie şi printr-o bucătărie ciudată în ceea ce numea ea odaia soarelui. Avea ferestre pe trei laturi şi avea o mobilă albă din răchită cu perne îmbrăcate în creton înflorat cu adîncituri în mijloc. Din această cameră se dădea în grădină. Claire descuie uşa franceză, o deschise şi păşi afară pe cărămizile vechi.
- Acolo unde sînt uşile acelea franceze duble este living-room-ul, sau salonul, cum îi spunea mătuşa Laurel. Deasupra lui, la etaj, e dormitorul meu. Uneori, vara, cînd nu erau prea mulţi Jînţari, mama ji mătuşa Laurel mă lăsau să-mi fac patul pe balcon, îmi plăcea la nebunie să adorm ascultînd şipotul apei în fîntînă. Iar dimineaţa simţeam mirosul cafelei proaspete şi caprifoiului, chiar înainte să deschid ochii.
Viţa-de-vie si un cameleon timid erau tot ce mai rămăsese viu în grădină. Baza fîntînii era crăpată şi gata să se prăbuşească. Bazinul din jurul heruvimului gol era pliri cu apă de ploaie stătută şi frunze moarte.
Leagănul era ruginit şi scîrţîi cînd Claire îl împinse uşor.
- Aveam ferigi peste tot. Cînd cele de sus aveau pui îi tăiam şi înainte să îi plantăm în ghivece cu pămînt, îi ţineam în apă. în fiecare primăvară sădeam plante perene care înfloreau uneori chiar şi pjnă în decembrie, în serile calde luam cina aici afară, înainte să încep să merg la şcoală, mama obişnuia să stea pe scaunul ăsta şi să- mi spună poveşti, zise ea atingînd cu dragoste fierul forjat acoperit de rugină. Mă întristează să-l văd aşa. E ca şi cum ai privi cadavrul cuiva pe care îl iubeşti.
îi mai aruncă grădinii o privire pătrunzătoare, după care se întoarse în odaia soarelui. Se uită într-o cutie de tablă din bucătărie şi văzu că mai era încă ceai în ea.
- Am făcut ceai ultima oară cînd am fost aici. Vrei puţin?
Fără să aştepte vreun răspuns, curăţă ceainicul şi aprinse focul. Tocmai căuta nişte ceşti în dulap cînd Cassidy îi luă mîinile şi o trase cu faţa spre el.
Clipa aceea era inevitabilă. Ştiuse că el avea să o întrebe şi că trebuia să îi spună. O amînase cît putuse de mult. dar acum nu mai putea amîna.
- Claire, o întrebă el încet, de ce l-ai omorît pe Jackson Wilde?
Ochii lui o priveau ţintă. Sosise clipa.
- Jackson Wilde era tatăl meu.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:57 PM | message # 33
Capitolul treizeci
- Bineînţeles că el nu a venit la întîlnire. Umbrele de pe pereţii bucătăriei din casa mătuşii
Laurel se alungiseră întinzîndu-se peste masa rotundă la care Claire şi Cassidy stăteau faţă în faţă avînd dinainte nişte ceşti cu ceai care avea gust de portocale şi care se răcise.
Glasul lui Claire părea depărtat şi pe chip i se întipărise o expresie melancolică.
- La început, mama a crezut că, datorită tulburării, greşise ziua şi locul întîlnirii, dar cînd s-a dus la el acasă, descoperi că. plecase fără să îi fi lăsat
administratorului vreo adresă sau vreo indicaţie cu privire la următorul loc unde îl trimitea Dumnezeu, adăugă ea sarcastic. După ce a trecut o săptămînă şi mama nu a primit nici un semn de la el, a înţeles că îi furase banii şi o părăsise, continuă ea şi apoi îl întrebă pe Cassidy: mai vrei puţin ceai?
- Nu, mulţumesc, răspunse el aspru, iar Claire îşi continuă povestirea:
- Wild Jack Collins a jucat extrem de bine. Cînd mama i-a spus că era însărcinată el ar fi putut s-o şteargă, numai că era prea deştept. Fără îndoială că aflase de relaţiile familiei Laurent şi îşi dădea seama că mama ar fi putut pune şeriful pe urmele lui, aşa că se gîndi că era mult mai bine să o ceară în căsătorie. Făcea totul să pară atît de romantic. O fugă. Să plece amîndoi într-o misiune a Domnului. Nu uita că mama era o foarte devotată creştină şi credea în salvarea celor rătăciţi. Dar mai era şi incredibil de naivă.
Expresia ei deveni distantă şi rece.
- Probabil că pînă în ziua cînd a murit - pînă în ziua cînd l-am ucis - Wild Jack a rîs de ea, felicitîndu-se pentru cît de isteţ fusese. Dacă o mai ţinea minte, adică. .Cine poate şti pe cîte alte femei le-a lăsat însărcinate în acei ani de început.
Cassidy dădu la o parte ceaşca de ceai şi farfurioara şi îşi puse coatele pe masă.
- De unde ştii toate astea, Claire?
- Din jurnalele ei. Totul era povestit cu meticulozitate, începînd din sîmbăta aceea cînd tatăl ei a dus-o la Cale du Monde pentru a lua micul dejun şi unde I-a văzut pe Jack Collins predicînd în piaţă. Am găsit jurnalele după moartea mătuşii Laurel, care
a continuat să scrie cînd mama nu a mai fost în stare.
- Deci ea a ştiut cine era tatăl tău? Claire încuviinţă.
- Dar numai mătuşa Laurel. Cînd şi-a dat seama că fusese trasă pe sfoară, mama le-a spus părinţilor ei că era însărcinată.
- Au încercat vreodată să pună mîna pe Jack Collins?
- Nu. Nu uita că nu le-a spus niciodată humele iubitului ei, dar i-a lăsat să creadă că făcea parte din cercul lor de cunoştinţe. Singura care ştia adevărul era mătuşa Laurel, pentru că mama i se destăinuise. Aşa că, peste cîţiva ani, cînd Wild Jack Collins a reapărut ca teleevanghelistul Jackson Wilde -schimbarea de nume fiind fără îndoială necesară datorită faptului că avea prea multe urme de acoperit - mătuşa Laurel a început să îi urmărească drumul spre glorie. Se pare că şi pe mama lui Josh a atras-o la fel ca pe a mea, numai că ai ei erau protestanţi, datorită cărui fapt era mult mai acceptabil decît nişte catolici. De asemenea, erau mult mai bogaţi decît familia Laurent. Astfel că s-a gîndit să profite, în însemnările ei, mătuşa Laurel a presupus .că s-a folosit de banii lor pentru a-şi extinde predicile şi la radio şi la televiziune.
- Asta înseamnă că Josh este...
- Fratele meu vitreg, îl întrerupse ea zîmbind blînd.
- De aceea te-ai întîlnit cu el.
- Am vrut să văd dacă semăna şi el cu tatăl nostru sau era un om integru. E slab, dar, din cîte am putut să-mi dau seama cu ocazia acelei întîlniri, cred că e o persoană respectabilă.
- Nu prea respectabilă, totuşi, doar s-a culcat cu soţia tatălui tău.
Ea nu aprecie acea contrazicere blîndă şi sări în apărarea fratelui ei vitreg:
- Josh era o altă victimă a abuzurilor emoţionale ale lui Jackson Wilde şi relaţia lui cu Ariei era un mod de a se răzbuna.
- Iar al tău a fost de a-l ucide.
- Am făcut un serviciu omenirii, Cassidy. Ariei pretinde că e o văduvă îndurerată, însă a obţinut de pe urma morţii lui ceea ce şi-a dorit - celebritatea care pînă atunci fusese a lui. Iar Josh a scăpat de cel care îl tortura.
- Nu crezi că exagerezi puţin? Doar nu îl ţinea legat în lanţuri.
- Din punct de vedere emoţional, îl ţinea. Josh a vrut întotdeauna să fie pianist de concert, dar Wild Jack avea alte planuri. Voia un muzician care să se identifice numai cu afacerea lui, aşa că a rîs de ambiţia lui Josh şi i-a dispreţuit talentul pînă cînd încrederea lui Josh în sine a fost făcută praf, devenind în cele din urmă ceea ce a vrut tatăl său.
- Josh ţi-a spus toate astea?
- Mi-a spus că din moment ce Ariei I-a concediat, doreşte să îşi reia studiile de muzică clasică, iubirea lui dintîi. Eu am completat restul.
- Şi mama ta?
- Ce-i cu ea?
- A făcut vreodată legătura între Jackson Wilde şi Wild Jack Collins?
- Nu. Slavă Domnului. Aspectul lui trebuie să se fi schimbat foarte mult în ultimii treizeci de ani. Ştii doar că nu poate ţine minte ceva prea mult timp, aşa încît chiar dacă i s-o fi părut vreo secundă că îl recunoaşte, gîndul a rămas neînregistrat. Cassidy se încruntă, sceptic.
- Claire, te sfătuiesc să nu mai spui nimic fără un avocat de faţă.
- Am renunţat la dreptul de a apela la serviciile unui avocat, Cassidy. Am făcut o mărturisire publică şi o mulţime de oameni au fost martori. N-am de gînd s-o retractez. O să-ţi spun tot ce vrei să ştii. Deşi, adăugă ea, ai ghicit deja în mare parte.
- Ce vrei să spui?
- A[ ghicit cum am intrat în camera lui Jackson •Wilde. îţi aminteşti cînd ne-am plimbat prin Cartierul Francez, refăcînd drumul parcurs de mine în seara crimei?
- O să-mi spui acum că a fost ceva inutil.
- De fapt, chiar m-am plimbat în seara aceea. Dar după. Abia cînd m-am întors la Mătasea franţuzească am descoperit că mama dispăruse.
- Şi ca o bizară coincidenţă, s-a dus tocmai la hotelul Fairmont.
-Da.
- Un drum cam lung pentru ea.
- Probabil că a luat autobuzul.
Cassidy refuză să facă orice alt comentariu.
- Continuă, spuse el. Tocmai voiai să-mi povesteşti cum ai pătruns în apartamentul lui Wilde. Cumva cu ajutorul lui Andre?
- Nu. Niciodată, spuse ea clătinînd categoric din cap. El este absolut nevinovat, în legătură cu asta nu te-am minţit. Nimeni n-a ştiut ce aveam de gînd.
-Nici Yasmine?
- Nici măcar ea. Am făcut totul singură. Nu mi-aş compromite niciodată un prieten.
- Ferească sfîntul. Dar ai ucide un bărbat cu sînge rece.
- Vrei să asculţi sau nu?
Cassidy se ridică deodată, mişcînd ceştile.
- Ce naiba crezi? Nu, nu vreau să aud nimic, strigă el. Şi dacă ai judeca măcar puţin, ai chema un avocat, care ar insista să nu spui „Noroc" dacă aş strănuta.
Cînd intraseră în casă îşi scosese haina de la costum în faţa ferestrelor pe care le deschiseseră pentru a aerisi şi a răcori aerul. Bretele gri îi erau încrucişate pe spate, îşi suflecase mînecile, iar acum îşi lărgi cravata.
Claire îi privi degetele care trăgeau de nod, ştiind că nu avea să îi mai simtă vreodată atingerea pe piele. Amintirea îi provocă o durere teribilă în partea inferioară a trupului, în loc să se mai gîndească la dorinţă, se concentra asupra furiei lui, de care se folosi pentru a şi-l face adversar.
- Cînd eram la Ca/e du Monde, zise ea, ai ghicit că ucigaşul l-a aşteptat pe Wilde să se întoarcă în apartamentul său. Ai avut dreptate.
- Nu-mi spune asta, Claire. Ignorîndu-l, ea continuă:
- Am aşteptat într-un hol alăturat. Cînd femeia a intrat să facă paturile, m-am furişat şi m-am ascuns într-un dulap, unde am stat aproape o oră pînă să vină el.
- Singur?
- Fără Ariei, da. S-a uitat puţin la televizor. II auzeam din ascunzătoare. Apoi a făcut un duş şi s-a culcat. Cînd l-am auzit sforăind, m-am strecurat afară şi m-am dus tiptil în dormitor. L-am împuşcat de trei ori.
- Ai vorbit cu el?
- Nu. Am fost tentată să-l trezesc. Aş fi vrut să-i văd teama în privire. Aş fi vrut să ştie că murea de mîna propriului său copil. Aş fi vrut să-i rostesc numele mamei să văd dacă îi evocă vreo amintire. Dar mi-a fost teamă că putea să-mi ia arma. Am stat, însă, mult timp la picioarele patului şi l-am privit cu ură pentru felul cum i-a înşelat pe toţi cei care l-au iubit. Mama. Josh. Ariei. Am făcut-o pentru toţi. Stătea acolo şi dormea liniştit într-un apartament luxos, plătit de oameni care nu îşi puteau permite să îi trimită bani, dar o făceau pentru că aveau încredere în el. Pe Biblia de pe noptieră era un ceas Rolex. Acest simbolism mi-a întors stomacul pe dos. A profitat de pe urma unor lucruri pentru care martirii şi-au dat viaţa timp de secole de-a rîndul şi şi-o mai dau încă.
Cassidy se întoarse repede pe scaunul din faţa ei.
- Dar l-ai împuşcat de trei ori. De ce, Claire? De ce de trei ori?
- în cap, pentru felul în care în mod deliberat denaturase creştinismul pentru propriul scop. în inimă, pentru a le răzbuna pe toate cele pe care le distrusese, în bărbăţie, pentru modul lipsit de scrupule în care a sedus şi apoi a părăsit o tînără plină de bunătate care merita să fie iubită.
- Dar l-ai făcut praf, Claire.
- Da, spuse ea înghiţind greu. A fost o porcărie.
Nu m-am aşteptat... Cînd am văzut sîngele, am fugit.
-Şi cum ai ieşit din hotel?
- La fel cum am intrat. Nimeni nu m-a văzut la etajul acela pentru că toate camerele erau închiriate de ei. Am luat liftul şi apoi am ieşit pe uşa care dă în University Street, spuse ea umezindu-şi buzele şi privindu-l nervoasă. Şi ca să-mi ascund "şi mai bine identitatea, în cazul în care aş fi lăsat urme, m-am îmbrăcat ca mama.
- Ce-ai făcut?
- Am luat una din rochiile ei, pălăria pe care avusese de gînd să o poarte cînd avea să fugă şi valiza ei.
- Foarte inteligent. Mai tîrziu, în cazul în care vreun martor ar fi fost întrebat pe cine văzuse în hotel la ora aceea, ar fi descris-o pe Mary Catherine. Care n-ar fi dat deloc de bănuit, pentru că toată lumea ştie că se comportă ciudat, iar lucrătorii hotelului sînt obişnuiţi să o vadă pe acolo, îmbrăcată aşa şi cu valiza în mînă.
- Exact. Numai că nu m-am gîndit că mama chiar se ducea acolo în seara aceea.
- Fără pălărie şi valiză? întrebarea o derută o clipă.
- Ba cu ele, bineînţeles.
- Am avut impresia că ai spus că erau la tine.
- Le-am avut, dar m-am întors acasă şi m-am schimbat înainte să-mi fac plimbarea. Atunci a ieşit ea.
- Nu sînt convins că toate astea corespund cu ora la care a fost ucis Wilde, spuse Cassidy încruntîndu-se. Dacă aş fi avocatul tău, aş folosi aceste nepotriviri de
timp pentru a da naştere îndoielii în mintea juraţilor.
- Nu vor fi juraţi, pentru că nu va fi nici un proces. Am mărturisit, doar. O să fiu condamnată şi gata.
- Parcă abia ai aştepta, spuse el furios. Eşti chiar atît de nerăbdătoare să intri la închisoare pentru tot restul vieţii tale? Pentru tot restul vieţii mele?
Ea îşi feri privirea,
- Vreau numai să se termine odată, înjurînd, el îşi trecu degetele prin păr.
- De ce n-ai aruncat arma, Claire? De ce n-ai azvîrlit-o în apă în timpul acelei plimbări?
- Aş vrea să o fi făcut, spuse ea cu amărăciune. Nu m-am aşteptat să ajungă într-un laborator de poliţie.
- Singurele amprente pe ea erau cele ale lui Yasmine.
-Aveam mănuşile mamei.
- Pe care le putem testa ca să vedem dacă au urme de pulbere.
- Le-am distrus şi i-am cumpărat altele noi. N-o să găseşti nimic.
- Eşti, într-adevăr, deşteaptă, nu?
- Ei bine, şansa mea era să scap! izbucni ea. Dar eşti al naibii de insistent.
El o ignoră şi o întrebă:
- Cînd ai luat pistolul din poşeta lui Yasmine?
- în săptămîna dinainte să-l folosesc. A venit într-o vizită de o noapte. Era atît de aeriană şi adesea neglijentă cu lucrurile ei, încît ştiam că dacă va observa că îi dispăruse, avea doar să ridice din umeri. L-am pus înapoi peste cîteva zile - după ce m-ai chestionat în legătură cu el. Şi, aşa cum m
aşteptasem, Yasmine a trecut cu vederea peste lipsa lui temporară.
- Asta nu prea îţi stă în fire, Claire. Folosindu-te de pistolul lui Yasmine, o implicai în crimă.
- Nu m-am gîndit că avea să se mai tragă cu acel pistol. Cu siguranţă nu mă aşteptam ca Yasmine să-şi ia viaţa cu el.
îi apărură lacrimi în ochi. Datorită faptului că evenimentele se succedaseră cu o asemenea repeziciune de cînd se întorsese de la New York, în dimineaţa aceea, nu avusese încă posibilitatea de a jeli în singurătate pierderea prietenei sale.
- Aş vrea să fi aruncat acel afurisit de pistol. Yasmine era mult mai tulburată emoţionai decît mi-aş fi închipuit. Era ca o calamitate gata să izbucnească. Eram prea ocupată ca să mai observ ceva, prea prinsă în propria mea criză, prea implicată în... spuse ea dar se opri deodată şi îl privi, pentru ca apoi să îşi coboare ochii, adăugînd: eram prea implicată în investigarea acestei crime pentru a-mi da seama că, în tăcere, ea striga după ajutor. Am dezamăgit-o.
Cassidy nu spuse nimic o clipă, după care o întrebă:
- în seara aceea, cînd l-ai văzut pe Jackson Wilde de aproape la Superdom, ce ai simţit pentru el?
- Interesant, spuse ea uşor. N-am simţit acea ură nepotolită pe care mă aşteptam să o simt. Crezînd că eram o nouă convertită, mi-a atins capul cu mîinile. Nu se simţea nici un curent cosmic. N-am simţit nici un ataşament mistic, nici fizic, nici emoţional. Cînd m i-am ridicat privirea spre el, m-am aşteptat să trăiesc
un moment de recunoaştere, un clic biologic, ceva înăuntrul meu. Dar priveam în ochii unui străin. Nu simţeam nici o atracţie magnetică faţă de el. Nu voiam să-l recunosc ca fiind tatăl meu aşa cum nici el nu a vrut să mă recunoască acum treizeci şi doi de ani, spuse ea şi ridică uşor capul. Mă bucur că nu m-a cunoscut niciodată. După cîtă durere şi suferinţă mintală i-a provocat mamei, nu merita privilegiul de a mă cunoaşte.
- Bravo, Claire, spuse el şi o privi îndelung cu admiraţie, ridicînd mîna chiar, pentru a-i mîngîia obrazul, dar o lăsă să cadă la loc fără să o atingă.
în cele din urmă, îşi dădu scaunul în spate şi se ridică.
- Trebuie să mă duc la maşină să-l sun pe Crowder. Probabil că pînă acum o fi făcut un infarct, două. E ceva de mîncat prin casă?
- Nu mi-e foame.
- Ar trebui să mănînci oricum.
Ea ridică din umeri cu indiferenţă.
- E o cafenea după colţ. De afară nu pare a fi cine ştie ce de ea, dar domnul Thibodeaux face nişte sandvişuri cu stridii prăjite foarte bune.
- Sună nemaipomenit. Hai să mergem.
- Eu rămîn aici.
- Nici vorbă. Şi, în plus, i-ai promis lui Harry să suni.
Claire nu mai avea energia necesară ca să se certe cu el. Glasul lui era categoric şi din atitudinea lui îşi dădu seama că nu încăpeau discuţii. Simţindu-se de parcă ar fi cîntărit sute de kilograme, ieşi înaintea lui din casă.
- încerc să-l găsesc pe procurorul adjunct .Cassidy.
- Aţi greşit numărul, aici e departamentul poliţiei, domnule.
- Ştiu, dar la procuratură este închis astăzi.
- Aşa e, domnule. Sunaţi mîine.
- Nu, staţi puţin! Nu închideţi.
Andre Philippi era într-o cumplită fierbere. Reuşise pînă la urmă să îşi ia inima în dinţi să îl sune pe Cassidy, dar încercările îi fuseseră zădărnicite, mai întîi de ceasul de pontaj şi acum de un incompetent de la poliţie.
Trebuie neapărat să-l găsesc pe domnul Cassidy în seara asta. Trebuie să existe vreo modalitate prin care să puteţi lua legătura cu el după atîtea ore. Are un pager?
- Nu ştiu.
- Vreţi să-l întrebaţi pe şeful dumneavoastră?
- Vreţi să raportaţi vreo crimă?
- Vreau să vorbesc cu domnul Cassidy!
Vocea şi aşa ascuţită a lui Andre se ridică acum într-un adevărat falset. Ştiind că avea. să îl apuce isteria şi că din glasul lui se înţelegea acest lucru, îşi impuse să se calmeze.
- Este în legătură cu cazul Jackson Wilde.
- Cu cazul Jackson Wilde?
- Exact. Şi dacă refuzaţi să cooperaţi, vă aşezaţi în calea justiţiei, spuse Andre sperînd că alesese exprimarea corectă.
O citise undeva şi i se păru momentul potrivit pentru a o folosi, în orice caz, intimida destul de mult, pentru a da rezultate.
- Aşteptaţi.
* Aşteptîndu-l pe ofiţer să se întoarcă la telefon, Andre îşi aruncă din nou privirea pe prima pagină a ziarelor de seară. Potrivit ultimelor articole, Yasmine fusese absolvită de orice implicare în cazul WHde, dar sub o fotografie a ei alb-negru şi neclară se sugera că ar fi participat în unele activităţi subversive şi era foarte probabil dezechilibrată psihic. Falsitatea acelor afirmaţii îl lovi pe Andre ca o palmă usturătoare peste faţă. La fel ca şi maman, Yasmine nu fusese corect apreciată sau protejată. Nu mai putea tolera aşa ceva.
Colac peste pupăză, al doilea titlu mare spunea că Claire Laurent recunoscuse faptul că l-a ucis pe Jackson Wilde. Cu siguranţă că era ceva greşit. De ce naiba ar fi putut recunoaşte Claire comiterea unei crime? Era absurd. Şi, în plus, neadevărat, încercările lui de a o găsi pentru a obţine o explicaţie nu au fost încununate de succes-. Nimeni nu răspundea la Mătasea franţuzească.
întreaga lume părea să fi înnebunit. Numai el singur era lucid în mijlocul acelui balamuc crescînd. Pentru a-şi îndrepta greşelile anterioare, nu avea altă cale decît să încerce să îl găsească pe Cassidy.
- Hei, mai sînteţi pe fir?
- Da, răspunse Andre nerăbdător, îmi puteţi da numărul domnului Cassidy?
- îmi pare rău, dar nu pot. Mi s-a spus că a plecat
pentru ziua de azi şi nu poate fi găsit decît mîine dimineaţă cînd va face probabil o declaraţie.
- Bine, dar eu nu sînt de la presă.
- Sigur. Dacă spuneţi dumneavoastră.
- Vă jur.
- Vă spun ceva, dacă vreţi, vă dau numele şi numărul unui detectiv, îl cheamă Howard Glenn şi lucrează cu Cassidy.
Andre îşi aminti de brutele acelea neîngrijite care invadaseră hotelul a doua zi dimineaţă, după crimă. . - Voi vorbi numai cu domnul Cassidy.
- Cum doreşti, amice.
După care poliţistul închise, lăsîndu-l pe Andre zăpăcit şi agitat. Fierbea, gîndindu-se ce să facă. Nu se putea concentra asupra lucrului. Pentru prima oară de cînd era administrator de noapte îşi neglija responsabilităţile şi oaspeţii. De ce nu răspundea nimeni la Mătasea franţuzească? Unde era Claire? Unde era domnul Cassidy?
Şi, cînd avea să vorbească, în sfîrşit, cu el, avea să poată, oare, să îi spună ceea ce trebuia?



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:59 PM | message # 34
Capitolul treizeci şi unu
Din maşina lui Cassidy, Claire îşi sunase mama acasă la Harry. Deocamdată, Mary Catherine se afla în siguranţă. Cassidy, însă, nu reuşise să îl găsească pe Crowder şi era extrem de supărat din această cauză.
- Sună-l pe detectivul acela cu care lucrezi, îi sugeră Claire după ce auzi o întreagă varietate de înjurături.
- Nu. Ştiu ce ar vrea el să fac.
- Să mă duci încătuşată?
- Cam aşa ceva, spuse el şi clătină din cap.
Trebuie neapărat să vorbesc mai întîi cu Tony. Nu te duc înapoi pînă nu reuşesc să dau de el.
Deci avea să beneficieze de o noapte de amînare. Se întorseseră în casa mătuşii Laurel. După ce mîncaseră ceea ce luaseră de la cafeneaua domnului Thibodeaux, Claire spusese că era foarte obosită şi se retrăsese sus, în dormitorul ei.Se dezbrăcă şi îşi agăţă hainele în dulapul unde încă se mai aflau cîteva f lucruri demodate. Se spălă cu apă rece de la chiuvetă pe faţă şi pe gît.
Baia arăta exact ca în ziua cînd se mutaseră. Ea îşi proiectase sala de baie din noul apartament, dar încă îi mai plăcea ciudăţenia victoriană a acesteia, cu cada ale cărei picioare erau în formă de labe, chiuveta cu picior şi podeaua acoperită cu plăcuţe de ceramică. Găsi prosoape în şifonier, care aveau un miros amestecat de flori.
Luă unul pentru a se şterge pe faţă. Cînd îşi ridică privirea îl văzu pe Cassidy în oglinda ovală înrămată de deasupra chiuvetei. O urmărea din prag, tăcut şi nemişcat.
Lumina pe care o dădea veioza din dormitor în spatele lui era slabă, aşa încît jumătate din faţă îi era umbrită, ceea ce îi dădea şi mai mult un aer prădător. Avea pieptul dezgolit, iar bretelele îi alunecaseră de pe umeri peste şolduri. Se sprijinea cu un braţ de tocul uşii, în timp ce celălalt îi atîrna pe lîngă trup. Deşi nu făcuse nici o mişcare, atitudinea lui trăda putere, forţă şi sugera o violenţă latentă.
Fără a mai avea altceva decît un costum bikini din satin de culoarea caisei, Claire se simţea mai goală decît dacă n-ar fi avut nimic. Rezistă impulsului de a lua un alt prosop cu care să se acopere. Expresia de
pe chipul umbrit al lui Cassidy îi dădea de înţeles că orice tentativă de modestie ar fi fost un efort irosit. Şi, în plus, nu credea că se putea mişca. Privirea lui o hipnotizase.
înainta pînă cînd între ei rămase distanţă de un braţ. Se uitară unul la altul în oglindă, cu privirile înfometate. Atunci el îşi ridică mîinile şi le strecură sub părul ei punîndu-i-le pe umerii goi.
- Vreau să fac dragoste cu tine.
Umerii ei se lăsară în faţă parcă din cauza greutăţii mîinilor lui.
- Nu poţi. Nu putem.
El îi dădu părul la o parte şi o sărută tandru pe umăr.
- Nu, Cassidy, murmură ea. Nu.
Dar dezminţind toate protestele, cînd buzele lui îi alunecară spie ceafă, capul i se lăsă în faţă ascultător.
- Claire, îi şopti el în păr, m-am îndrăgostit de tine.
- Nu poţi să-mi spui asemenea lucruri. -Te vreau. Acum.
- încetează, te rog. O să regreţi totul. Te cunosc, Cassidy, spuse ea cu emoţie. Ştiu cum gîndeşti. O să te urăşti toată viaţa dacă o să faci asta.
- Nu-i adevărat.
- Ba da, e adevărat. -Sşş.
O mîngîie uşor pe spate şi îi desfăcu sutienul. Ea gemu cînd îi simţi mîinile alunecîndu-i pe sub cupele tivite cu dantelă. H îi luă sînii în palme, redîndu-le altă formă, strîngîndu-i uşor. Apoi îi mîngîie sfîrcurile cu vîrfurile degetelor pînă cînd se întăriră, îşi mută gura pe partea cealaltă a gîtului ei muşcînd-o cu dragoste
plină de tandreţe.
- Cassidy, nu. Nu vreau să-ţi fiu o pată pe conştiinţă. Nu e bine. Ştii asta. Te rog, opreşte-te.
Rugăminţile ei sunau slab şi nesincere chiar şi în propriile-i urechi, iar cînd mîna lui îi alunecă peste abdomen şi apoi înăuntrul bikinilor, încetă să le mai rostească. Ea îl putea minţi, dar trupul ei, nu. în interior era umedă şi fierbinte.
El îi trase în jos bikinii şi ea ieşi din ei. Apoi el 'îşi desfăcu pantalonii şi veni mai aproape pînă cînd ea simţi apăsarea fermă a sexului. Cînd îl introduse în căldura ei umedă şi mătăsoasă, suspinele de încîntare li se uniră.
Sprijinindu-se de chiuveta de porţelan, Claire îi primi zvîcnirile lente şi adînci. El îi cuprinse şoldurile în mîinile lui puternice şi o lipi de căldura moale a mijlocului său. După care desfăcîndu-şi palma peste abdomenul ei o făcu să stea nemişcată. Ea îşi folosea pereţii interiori ca un pumn închis pentru a-l strînge. El făcu o grimasă de extaz şi îşi întoarse faţa în gîtul ei.
- Isuse, gemu el. Am senzaţia că n-o să pot intra niciodată destul de adînc.
Ea îşi înclină capul lipindu-l de al lui.
- Cassidy.
El îi puse atunci degetele pe buzele întredeschise, acoperindu-i-le cu mîna. Ea îi sărută palma, îşi trecu limba peste interiorul degetelor lui, îşi afundă dinţii în baza cărnoasă a degetului mare, iar zvîcniturile lui deveneau şi mai iuţi, şi mai arzătoare, animalic de posesive. Şi pasiunea lui Claire atinse culmi insuportabile. Nu se putu abţine să nu ţipe cînd mîna lui coborî pe abdomen între coapse pentru a-i mîngîia sexul atît 'de sensibil, pe care el îl umplea atît de perfect. La atingerea lui, ea simţi în trup ceva ca un şoc electric radiindu-i prin coapsele pe care le strînse cu putere. Urcă apoi prin abdomen în sîni concentrîndu-se în centrii întăriţi ai acestora.
Cassidy îi înconjură mijlocul cu amîndouă braţele şi se aplecă deasupra ei pînă cînd cu pieptul îi atinse spatele. Ea era total înfrîntă de el, plină de el şi cufundată în el. încîntarea făcu să îi crească inima şi, cu un suspin plin de bucurie, se lăsă pradă unei explozii de iubire şi împlinire. Cînd şuvoiul fierbinte al orgasmului lui o umplu, întoarse capul şi îi acoperi gura cu un sărut lung şi pătrunzător amestecat cu lacrimi.
- Nu% trebuia să-mi spui că mă iubeşti, şopti Claire trecîndu-şi degetele prin părul lui care fusese neglijat şi trebuia tuns.
Dar ei îi plăcea mai mult aşa, ciufulit şi rebel.
- Aş fi cedat farmecelor tale oricum, îl tachina ea apoi.
- Ţi-am spus pentru că aşa este, zise el, aşezîndu-şi piciorul mai comod lîngă al ei sub aşternut. Am început să mă îndrăgostesc de tine chiar din prima clipă cînd te-am văzut. Sau poate atunci cînd ai suflat balonaşele acelea din sticluţa de la gît. Era al naibii de simbolic, sugestiv şi erotic.
- N-am vrut să fie aşa.
- Nu? Atunci poate a fost modul în care ţineai gura, zise el atingîndu-i buzele uşor şi zîmbind melancolic, după care imediat se întunecă la chip. De fiecare dată cînd Crowder mă acuza de faptul că sentimentele faţă de tine îmi încurcau cercetările, eu spuneam că nu era adevărat. Dar are dreptate, adăugă el şi închise ochii o clipă. N- aş fi vrut să fii tu criminalul, Claire.
Ea îşi ascunse faţa în pieptul lui acoperit de păr.
- Nu vreau să vorbim despre asta. Te rog. Hai să vorbim despre altceva, despre ce vorbesc nişte îndrăgostiţi obişnuiţi.
- Noi nu sînterrf obişnuiţi, Claire.
- Măcar pentru o oră să ne prefacem că sîntem. Doar ne aflăm în Nawlins, unde orice este posibil. Hai să ne prefacem că ne-am cunoscut în nişte împrejurări normale, că ne-am simţit imediat atraşi unul faţă de celălalt, că am făcut dragoste, dar că ne aflăm tot în faza aceea magică de început, spuse ea şi se propti în coate pentru a-l privi. Spune-mi ce te frămîntă atît de mult.
- Ce vrei să spui?
- Nu-mi jigni inteligenţa, Cassidy. E ceva extrem de dureros în trecutul tău. Recunosc simptomele. Ce te-a rănit? Ce te-a înfuriat atît de tare, încît ai fost hotărît să faci totul foarte bine cu orice preţ? Soţia ta? Divorţul?
- Nu. Ne-am despărţit prieteni. Nu o iubeam, spuse el frecînd între degete o şuviţă din părul ei. Nu aşa cum te iubesc pe tine.
- Schimbi subiectul.
- încerc.
- Nu ţine. Sînt la fel de insistentă ca tine. El oftă cu exasperare.
- Nu-i ceva potrivit pentru a fi povestit stînd cu capul pe pernă, Claire.
- Dar vreau să ştiu.
- De ce?
- Pentru că am atît de puţin timp de stat cu tine, strigă ea pierzîndu-şi cumpătul şi lăsînd gluma la o parte, după care înmuindu-şi tonul, adăugă: vreau să profit cît mai mult. Tu eşti ultimul meu iubit, Cassidy, şi aş vrea să ştiu absolut tot ce se poate despre tine. E important pentru mine.
Se priviră cîteva clipe, după care el spuse:
- O să-ţi pară rău că ai insistat.
Dar ea clătină din cap şi, după o scurtă ezitare, el îi relată dureroasa poveste pe care i-o spusese şi lui Tony Crowder.
Claire nu spuse nimic, lăsîndu-l să povestească în felul lui. La sfîrşit, el spuse:
- Ştii unde l-au găsit pe ticălos? Juca biliard şi bea bere cu prietenii. Lăsase o fetiţă de unsprezece ani violată şi omorîtă într-o albie de rîu secată şi se distra cu amicii. Nu se temea că putea fi arestat. Credea că nimic nu îl putea atinge. Iar eu l-am ajutat să fie aşa de arogant.
Ea îi puse o mînă uşoară pe piept.
- Achitarea lui au hotărît-o doisprezece juraţi. Tu nu eşti de vină.
- Am avut şi partea mea, spuse ei cu amărăciune.
- Aveai o obligaţie faţă de clientul tău. •
- Am încercat să justific totul în nenumărate feluri, Claire, dar nu există justificare. Dacă nu eram eu şi îngîmfarea mea, el nu era liber pe străzi. Fetiţa aceea a suferit şi a murit pe altarul îngîmfării şi arr.biţiei mele.
Claire simţea că i se frînge inima. Avea să poarte acel sentiment de vinovăţie cu el pînă în mormînt. Nu îi putea spune nimic care să îi schimbe trecutul, dar voia să îl facă să vadă că îşi răscumpărase greşeala.
- A fost o lecţie dură, Cassidy, dar ai învăţat de pe
urma ei. A făcut din tine un bun procuror. El oftă profund.
- Asta e singura mea speranţă de salvare.
- îmi pare rău, spuse ea cu sinceritate, iar el o privi surprins.
- îţi pare rău?
- îmi pare rău că ţi s-a întîmplat ţie.
- Am crezut că te va îndepărta de mine.
- M-ar fi îndepărtat dacă n-ai fi suferit atît de mult. Âplecîndu-şi capul, ea îl sărută pe piept lingînduJ
uşor cu limba, în timp ce buzele îi lunecau în jos. îl acoperi de sărutări mărunte în jurul buricului îndreptîndu-se spre fîşia mătăsoasă de păr de sub el, cufundîndu-şi nasul în densitatea părului din jurul sexului.
Cînd buzele ei îi atinseră penisul, el îi rosti numele răguşit, luîndu-i capul în amîndouăA mîinile şi trecîndu-şi toate degetele prin părul ei. îi -umezi cu graţie vîrful catifelat şi îl mîngîie apoi total. Nu se abţinu de la nimic, făcu totul, îl gustă, îl tachina şi îl iubi în întregime.
El o ridică aşa încît să îl încalece şi numai după cîteva clipe atinse punctul culminant al unui orgasm uluitor. Cufundîndu-şi faţa între sînii ei, luă un sfîrc în gură şi începu să îl sugă. Ea îşi înfipse mîinile în părul lui şi îl călări fiind încă plin şi tare în interiorul ei. în clipa în care lumina îi explodă în trup, ea repetă în gînd ceea ce nu putea spune cu glas tare. Cassidy, dragostea mea... dragostea mea... dragostea mea.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 5:02 PM | message # 35
Capitolul treizeci şi doi
Cînd se trezi, Claire văzu că era singură, îşi puse în grabă hainele cu care venise de la New York cu o zi înainte şi fugi jos. O poliţistă şi partenerul ei o aşteptau în holul de la intrare. Văzîndu-i, se opri brusc, şi cu degetele îşi aranja puţin părul ciufulit.
- Bună ziua.
- Domnul Cassidy a trebuit să plece urgent, îi spuse femeia. Şi noi am fost trimişi să vă luăm pentru a vă duce în oraş.
- Ah, făcu ea extrem de dezamăgită de modul în care Cassidy alesese să facă acest lucru.
De ce nu o trezise înainte să plece pentru a mai avea o-ultimă discuţie între patru ochi?
- Imediat ce veţi fi gata, domnişoară Laurent, spuse femeia cu tact.
Claire încuie casa mătuşii Laurel, închizînd înăuntru amintirea iubirii lui Cassidy laolaltă cu comoara celorlalte amintiri pe care încăperile acelea le păstrau, l se rupea inima să treacă pe poartă probabil pentru ultima oară, dar nu putea simţi nici un regret. Acela era numai primul din numeroasele sacrificii care aveau să i se mai ceară.
- Aş vrea să fac un duş şi să mă schimb, dacă se poate. N-am trecut pe acasă de ieri de cînd m-am întors deja New York.
Cei doi ofiţeri acceptară să oprească la Mătasea franţuzească. Cînd opriră în faţă, Claire se sperie văzînd cîţiva poliţişti postaţi în jurul clădirii.
- Ce fac aici?
Primul gînd i se îndeptă spre mama ei, deşi Mary Catherine era cu Harry în siguranţă.
- Sînt aici pentru ca Ariei Wilde să nu facă cine ştie ce.
- Ah, vă mulţumesc.
Ofiţerii urcară cu ea pînă la etajul trei şi aşteptară să îşi facă duşul şi să se îmbrace. Vanitatea ei părea deplasată, dar voia să arate cît mai bine şi se farda şi se pieptănă cu mare grijă. Se îmbrăcă într-un costum elegant şi simplu din două piese, cu o fustă dreaptă şi scurtă. Jacheta avea un guler-şal alb. Pe rever îşi prinse o broşa cu marcasite, un dar de la mătuşa Laurel. Brăţara de argint peA care şi-o puse pe mînă îi aparţinuse lui Yasmine. în poşetă avea una din batistele brodate de mînă ale lui Mary Catherine.
Susţinută de lucrurile celor care o iubiseră, ieşi din dormitor şj spuse încet:
- Sînt gata.
Dar încrederea o părăsi cînd mai aruncă o ultimă privire priveliştii minunate a fluviului. Totul din acel apartament stătea mărturie pentru orele lungi de muncă, pe care le dedicase întemeierii unei afaceri pline de succes. Se descurcase foarte bine pentru o fată care crescuse cu o mamă dezechilibrată emoţional, fără tată şi fără altceva, decît o maşină de cusut Singer şi foarte multă imaginaţie.
Traversînd depozitul pentru ultima oară, lacrimile îi înceţoşară privirea. Ce se va alege de Mătasea franţuzească, dacă nu mai era nici ea, nici'Yasmine? Comenzile aveau să fie expediate. Facturile aveau să fie plătite. Dar afacerea nu avea să mai continue. Nu avea să mai fie nici un alt catalog. Mătasea franţuzească va înceta să mai existe.
Ce ironie - Jackson Wilde îşi împlinise visul.
în gînd, Claire îşi îndreptă umerii. Făcuse ceea ce trebuia. Ştiuse ce consecinţe va avea hotărîrea ei şi le acceptase.
Clădirea procuraturii mai era încă sub asediul discipolilor lui Wilde. Demonstranţii care purtau pancarte, prin care o condamnau peplaire Laurent la flăcări eterne şi chinuri, cîntau „înainte, luptători creştini". Fu condusă înăuntru sub pază.
- Credeam că o să mă duceţi direct la poliţie, spuse ea în timp ce era îndemnată să urce în lift. Nu acolo trebuie să fiu înregistrată în mod oficial?
j - Domnul Cassidy ne-a spus să vă aducem la procuratură, o informă partenerul poliţistei.
- Ştiţi cumva de ce?
- Nu, doamnă.
O duseră direct în biroul lui Tony Crowder. Zona
nu părea să fi avut de suferit de pe urma haosului din ziua precedentă. Secretarele se aflau la birouri văzîndu-şi de treabă. Secretara personală a lui Crowder se ridică în picioare cînd se apropiară şi îi deschise uşa lui Claire închizînd-o apoi imediat, lăsînd-o singură cu procurorul districtual.
Acesta stătea la birou avînd pe chip o expresie gravă. Supărarea i se citea în ochi. Brusc, îi spuse:
- Bună dimineaţa, domnişoară Laurent.
- Bună dimineaţa.
- Doriţi puţină cafea?
- Nu, mulţumesc.
- Luaţi loc.
Imediat după ce ea se aşeză pe scaunul indicat, el spuse:
- îmi cer scuze pentru ce s-a întîmplat în acest birou jeri după-amiază.
- în parte a fost din vina mea, domnule Crowder.
- Dar siguranţa dumitale a fost pusă în pericol, ceea ce este de neiertat, l-am muştruluit pe toţi azi dimineaţă.
- Am observat. As vrea să vă mulţumesc pentru faptul că aţi postat poliţişti la Mătasea franţuzească. Deşi munca mea nu mai are viitor, n-aş vrea să fie distrusă de vandali.
- A fost ideea lui Cassidy.
- înţeleg, spuse ea uşor. Să nu uit să-i mulţumesc.
- Va veni şi el peste cîteva clipe. Nu mă întreba de ce.
- Nu ştiţi?
- Habar n-am. M-a sunat azi dimineaţă chiar înainte să apuc să mă dau jos din pat şi a aranjat această întîlnire, spuse el împreunîndu- şi mîinile pe marginea biroului şi aplecîndu-se spre ea. Domnişoară Laurent l-ai ucis pe Jackson Wilde? -Da.
- Cu pistolul prietenei dumitale? -Da.
- De cînd ştie Cassidy acest lucru?
Uşa din spatele ei se deschise aducînd o pală de aer şi o energie aproape palpabilă. Se întoarse repede. Cassidy înainta cu paşi mari şi siguri. Părul îi era spălat şi pieptănat cu grijă. Se bărbierise recent. Costumul negru nu avea absolut nici o cută, pornind de la vesta care îi strîngea perfect bustul şi pînă la tivul pantalonilor care îi acopereau pantofii exact atît cît trebuia.
- Bună dimineaţa, Tony.
Claire fu luată prin surprindere. Nu îl cunoştea pe acest Cassidy. Acesta nu era Cassidy care făcuse dragoste cu ea cu tandreţe şi pasiune, care îi şoptise cuvinte de iubire la ureche în timp ce trupul i se mişca înăuntrul ei, care o atinsese atît emoţional cît şi fizic, aşa cum nu o mai făcuse nimeni niciodată. Acest Cassidy era un străin.
- Bună dimineaţa, Claire.
Glasul îi era neschimbat. Trăsăturile lui frumoase îi erau dragi şi scumpe. Acel costum perfect b îndepărta. Acea uniformă birocratică îl făcuse să devină adversarul ei încă de cînd păşise pragul acelei încăperi.
- Bună dimineaţa, domnule Cassidy, îi răspunse ea puţin răguşit.
- Să cer cafea pentru vreunul din voi înainte să începem?
- Lasă cafeaua, îi spuse Crowder tăios. Ce este? Aşa, din politeţe, n-ar fi trebuit să fie şi Glenn aici?
- E ocupat cu altceva. O să ajung şi la asta mai tîrziu.
Nu pierdu timpul deloc şi trecu direct la subiect.
- Mărturia lui Claire a fost falsă. Nu ea l-a ucis pe JacKson Wilde.
- Ah, pentru numele lui Dumnezeu! explodă Crowder. Cu nici măcar treizeci de secunde înainte să dai tu buzna mi-a spus că ea a făcut-o.
- Minte, spuse Cassidy uitîndu-se la Claire şi zîmbindu-i şters. Este un obicei prost al ei.
- Dar pare să fie cît se poate de stăpînă pe facultăţile ei mintale. De ce ar recunoaşte o crimă pe care nu a comis-o? întrebă Crowder.
- Ca să apere pe altcineva.
- Nu-i adevărat! exclamă Claire.
- Zice că nu-i adevărat, spuse Crowder ca un ecou.
- Ai răbdare, Tony, spuse Cassidy. Dă-mi cinci minute.
- Număr.
- Aseară am rugat-o pe Claire să repete cum a comis crima.
- Fără un avocat de faţă? Isuse, spuse Crowder trecîndu-şi mîinile peste faţă/
- Taci şi ascultă-mă, îi zise Cassidy, pierzîndu-şi răbdarea. Claire a renunţat la dreptul de a apela la serviciile unui avocat, dar nu asta contează. Nu ea l-a ucis pe Wilde. Ea nici măcar nu a fost acolo.
- Vrei să spui la locul crimei?
- Exact asta vreau să spun, spuse el şi scoase ceva din buzunarul de la piept pe care i-l dădu lui Claire. Citeşte numai ce e subliniat.
- Ce-i aia? întrebă Crowder.
- Este un fragment din comunicatul de presă pe care l-am transmis a doua zi după comiterea crimei.
Claire parcurse rîndurile subliniate. Descriau cum se comisese crima.
- Nu înţeleg.
- Documentul nu este exact, îi spuse Cassidy. Intenţionat am strecurat ceva fals pentru a-i prinde pe eventualii nebuni şi pe cei care suferă de boala mărturisirilor care apar imediat după o crimă de senzaţie.
Inima lui Claire începu să bată cu putere. Reciti frazele încercînd să descopere ce anume ar fi putut fi neadevărat.
Cassidy se aplecă peste scaunul ei şi spuse încet:
- Aseară cînd ai repovestit, ai citat asta aproape cuvînt cu cuvînt, Claire. Ai luat faptele din ziar, nu de la faţa locului.
- Am fost acolo. Eu l-am ucis.
- Dacă-i aşa, atunci spune-mi ce este inexact acolo, o provocă el. Claire, nu-i aşa că nu tu l-ai ucis pe Jackson Wilde? înainte de ziua de ieri au fost nenumărate ocazii cînd ai fi putut să recunoşti.
- Dar nici n-am negat, nu? Adu-ţi aminte. M-ai acuzat în mod repetat, dar eu niciodată n-am negat.
- Din principiu. Stă în firea ta. Şi, de asemenea> mai stă în firea ta să recunoşti numai ca să protejezi pe altcineva.
- Nu, spuse ea scuturînd din cap. Eu l-am omorît.
- Trebuie să ai încredere în mine. Măcar o dată, fir-ar să fie, trebuie să ai destulă încredere în mine ca să-mi spui adevărul.
Ea încercă să se concentreze numai asupra sincerităţii din glasul lui şi ochilor lui rugători, dar ceea ce reprezenta el bloca orice altceva, îi amintea de cei de la asistenţa socială care susţineau că făceau ce era mai bine pentru micuţa Claire Louise. îi spuneau să aibă încredere în ei şi cînd o tîrau afară din casa mătuşii Laurel în timp ce mama ei striga şi plîngea.
- Claire, mă iubeşti?
Lacrimile îi ţîşniră din ochi şiroindu-i pe obraji, dar refuză să răspundă, pentru că adevărul o putea prinde în capcană.
- Nu mă poţi iubi cu adevărat dacă nu ai încredere în mine. Aveai dreptate aseară, ştii. N-aş fi putut face niciodată dragoste cu tine dacă aş fi fost convins că tu erai făptaşul. Dar sînt convins că nu eşti. îţi jur că totul va fi bine dacă îmi spui adevărul acum.
Cuvintele voiau să fie rostite. Erau adunate în gîtlejul ei, dar îi era teamă. Dacă îi spunea adevărul, avea să i se încredinţeze lui pe viaţă. Ba mai mult, avea să îi încredinţeze viaţa unei persoane pe care o iubea. Cei pe care îi iubim sînt mult mai importanţi decît adevărul, nu? Oamenii aveau mult mai multă valoare decît idealurile. Oamenii aveau mai multă valoare decît orice altceva.
- Claire, spuse el strîngîndu-i cu putere degetele pînă cînd oasele o durură. Ai încredere în mine, îi şopti. Ai încredere în mine. Tu l-ai ucis pe Jackson Wilde?
Stătea aplecată pe marginea unei prăpăstii şi el o îndemna să facă un salt în necunoscut. Dacă îl iubea, trebuia să fie convinsă că aterizarea va fi blîndă şi sigură. Dacă îl iubea, trebuia să aibă încredere în el.
Privindu-l în ochi îşi dădu seama că îl iubea, fără nici o urmă de îndoială.
- Nu, Cassidy, spuse ea cu un glas tremurat. Nu l-am ucis eu.
Tensiunea care îl stăpînea îl părăsi. Capul îi căzu în faţă între umeri şi rămase aplecat peste mîinile lor încleştate timp de cîteva clipe, în cele din urmă,
Crowder întrebă:
- De ce ai recunoscut atunci o crimă pe care nu ai comis-o, domnişoară Laurent?
Cassidy îşi înălţă capul.
- Pentru a-şi proteja mama.
- Nu! strigă Claire urmărindu-l cu ochii mari şi neîncrezători cum se ridica. Ai spus...
- Totul va fi bine, Claire, îi spuse el atingîndu-i obrazul uşor. Dar trebuie să-i spun lui Tony tot ce mi-ai spus aseară.
Claire ezită şi după aceea încuviinţă. Cassidy se întoarse spre Crowder şi începu brusc:
- Jackson Wilde era tatăl lui Claire.
Crowder ascultă într-o linişte plină de uluire în timp ce Cassidy îi relata cum fusese Mary Catherine sedusă şi abandonată de către predicatorul de stradă, Wild Jack Collins.
- Pe măsură ce investigaţia a progresat, Claire a ajuns să creadă că într-un moment de luciditate, Mary Catherine îl recunoscuse pe Wilde şi hotărîse să îl ucidă. Bănuielile i-au fost confirmate cînd noi am descoperit că pistolul lui Yasmine fusese arma crimei. Mary Catherine avea acces la el şi uneori „împrumută" lucruri pe care apoi le pune la loc, spuse Cassidy povestindu-i atunci şi despre incidentul cu stiloul, de la Rosesharon. Ieri, Claire s-a temut că-mi voi aminti de asta şi că voi pune lucrurile cap la cap, aşa cum făcuse şi ea şi a mărturisit repede ca să mă trimită pe o pistă falsă.
Crowder expiră profund şi se lăsă pe spate. O fixă încruntat pe Claire pentru a o intimida.
- Este corect ce spune Cassidy?
Ea privi spre acesta, care îi făcu un semn afirmativ
din cap. De data aceasta îi era mai uşor să se încreadă în el. Se întinse să îi ia mîna şi el i-o strînse cu fermitate.
- Da, domnule Crowder, recunoscu ea încet. La puţin timp după crimă, Yasmine a spus că pistolul îi dispăruse si apoi .reapăruse deodată în chip misterios. Atunci mi-a trecut prin cap pentru prima oară că mama l-ar fi putut lua, s-ar fi putut folosi de el şi apoi l- ar fi putut pune la loc. Fusese în seara aceea la hotelul Fairmoni şi arăta un interes mai mult decît trecător faţă de articolele care se scriau despre Jackson Wilde şi cazul asasinării acestuia.
- Dar nu i-ai spus nimic lui Cassidy despre toate astea.
- Nu. De fapt, de fiecare dată cînd Ariei pomenea numele mamei mele, intram în panică, îmi era teamă ca nu cumva cineva, îndeosebi domnul Cassidy, să nu descopere că Jackson Wilde era iubitul pierdut demult, ceea ce cu siguranţă ar fi reprezentat un motiv ca să-l omoare. M-am gîndit să o dau în judecată pe doamna Wilde pentru a o face să tacă, dar avocatul meu m-a sfătuit că un scandal ar atrage atenţia şi mai mult. Şi voiam să evit acest lucru cu orice preţ.
- Ai putea fi acuzată de obstrucţie în calea procedurii legale.
- Mi-a.ş proteja mama şi cu ultima suflare, domnule Crowder. Nu reprezintă un pericol pentru restul lumii şi eu nu o condamn pentru că s-a răzbunat pe Wild Jack Collins.
Ţi-ai închipuit că după un timp, Cassidy va renunţa, va pune capăt investigaţiei şi cazul ar rămîne nefezolvat.
- Speram să se întîmple aşa.
- Şi dacă am fi condamnat pe altcineva?
- Asta nu s-ar fi putut întîmpla niciodată. Nu aveaţi nici o dovadă.
- Te-ai gîndit la toate, din cîte îmi dau seama, spuse el privind-o cu admiraţie.
- La toate în afară de un singur lucru. Nu mi-am imaginat că se va mai trage cu pistolul lui Yasmine, spuse ea şi, privind în jos, atinse brăţara. Cînd Cassidy mi-a spus că era aceeaşi armă care îl ucisese pe Wilde, am recunoscut pentru a o scoate pe mama în afara oricărei bănuieli.
îl privi pe Crowder implorator.
- Nu poate fi făcută răspunzătoare. Nici măcar nu-şi dă seama că a făcut ceva greşit. E ca şi cum un copil ar ucide un scorpion pentru că l-a înţepat şi i-a provocat o durere cumplită. Probabil că nici nu-şi mai aminteşte...
-Eu...
- Nu poţi, nu-i aşa?
- Nu. Da, zise ea căutînd o ieşire. Nu-mi amintesc chiar fiecare amănunt.
- Aseară ţi le aminteai.
- Mă zăpăceşti.
- Şi pe mine mă zăpăceşti, Cassidy, spuse Crowder. Dacă ea a spus că a făcut-o, înseamnă că aşa e.
- Vrei numai să se termine mai repede totul, strigă Cassidy.
- Şi tu vrei să te culci în continuare cu domnişoara
Laurent.
- Să te ia dracu', Tony!
- Atunci neagă!
- Nu pot. Şi nici măcar nu vreau să pot. Dar chiar dacă eu mă culc cu ea, tu vrei să condamni o femeie la închisoare pe viaţă pentru ceva ce n-a făcut?
întrebarea îl lăsă pe Crowder pe moment fără
replică, deşi continua să clocotească. Cassidy, îngenunche în faţa lui Claire şi îi acoperi mîinile pe care şi le ţinea în poală.
- Claire, aseară ai spus că atunci cînd ai stat la picioarele patului lui Wilde, ai observat Rolexul lui pe Biblia de pe noptieră. Şi ai mai adăugat că acest simbolism ţi-a întors stomacul pe dos.
- Stai puţin! Nu era un Rolex. Era un ceas scump, dar s-ar putea să nu fi fost Rolex. Niciodată n-am acordat prea mare atenţie mărcilor, aşa că atunci cînd am spus „Rolex" l-am folosit ca un termen generic. După ce am citit relatările ziarelor, probabil că mi s-a întipărit că ceasul lui era un Rolex.
- Deci acum spui că ceasul care se afla pe Biblie nu era un Rolex?
- Ar fi putut să mi se pară mie că era.
Un zîmbet apăru încet pe chipul lui Cassidy.
- Era, într-adevăr, un Rolex. Dar nu era nici o Biblie. Claire gemu uşor.
Crowder se încruntă.
Cassidy se aplecă mai aproape de ea.
- Claire, nu trebuie să-ţi faci griji pentru Mary Catherine, spuse Cassidy. Nu ea l-a ucis pe Wilde.
Afirmaţia lui încrezătoare îi luă prin surprindere.
- De unde ştii? întrebă Crowder.
- Pentru că a fost împuşcat de domnul congresman Alister Petrie.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 5:06 PM | message # 36
Capitolul treizeci şi trei
- E o prostie.
Belle Petrie, care îşi făcea patul, îi aruncă o privire nedumerită soţului ei.
- Ce este o prostie, dragul meu?
Petrie simţi o dorinţă copleşitoare de a urina pe covor, de a azvîrli etajera plină de pahare de cristal Baccarat sau de a o strînge de gît cu toată puterea. Voia să facă ceva violent pentru a distruge răceala batjocoritoare cu care îl trata soţia lui.
- M-am săturat să dorm în camera de oaspeţi; Belle, spuse el ţîfnos. Cît o să mai fiu condamnat la această Siberie'conjugală? Am recunoscut că n-am fost cuminte, dar cînd o să mă laşi să dorm din nou în
afurisitul meu de pat?
- Vorbeşte mai încet. Te aud copiii.
Se repezi la ea, îi aruncă perna din mînă şi o luă cu brutalitate de umeri.
- Mi-am cerut iertare de o mie de ori. Ce altceva mai vrei?
- Vreau să-mi dai drumul.
Cuvintele erau la fel de tăioase şi reci ca nişte ţurţuri, împreună cu privirea de cjheaţă din ochii ei, îl făcură pe Alister să se calmeze, li dădu drumul şi făcu cîţiva-paşi înapoi.
- lartă-mă, Belle. Luna asta a fost un adevărat coşmar.
- Da. îmi închipui că faptul că amanta ta şi-a zburat creierii în faţa fiicei tale nu e ceva prea vesel.
- Dumnezeule, nu cedezi nici un pic, nu?
îşi ceruse iertare de nenumărate ori pentru legătura lui şi sinistrul său sfîrşit, dar toate acestea nu ştirbiseră nici un pic din armura lui Belle. Armonia pe care o restabiliseră pentru scurt timp după ce el îşi întrerupsese legătura cu Yasmine fusese distrusă din nou de senzaţionala ei sinucidere. Cînd se descoperise că revolverul era acelaşi cu cel folosit în asasinarea lui Wilde, el intrase în panică şi apelase la mila lui Belle, implorînd-o să îl ajute.
- Am făcut tot ce mi-ai spus, Belle,, zise el acum. Le-am mărturisit despre legătura mea lui Tony Crowder şi acelui nesuferit Cassidy, adăugă el şi ochii i1 se întunecară. Dacă voi putea, voi face în aşa fel încît să nu ajungă niciodată procuror districtual. Ticălos înfumurat. Să-l fi auzit eum îmi vorbea. M-a atacat chiar şi fizic.
Ea părea total lipsită de interes.
- Bine, deci m-am băgat într-o aiureală. A trebuit să oprim investigaţia lui Cassidy înainte ca legătura mea cu Yasmine să fie făcută publică. Pentru asta a trebuit să-i cer o favoare lui Crowder. Nu mi-a plăcut deloc să stau acolo în faţa lor cu pantalonii în vine, dar am făcut-o pentru că tu m-ai sfătuit astfel şi cred că a fost un sfat bun. Crowder i-a ordonat lui Cassidy să-şi îndrepte investigaţiile în altă direcţie imediat şi, după o zi, două, nimeni nu-şi mai amintea de sinuciderea lui Yasmine, pentru că atenţia tuturor era îndreptată asupra mărturisirii acelei Claire Laurent. Nu putem renunţa la acest subiect odată pentru totdeauna? N-aş putea să dorm şi eu "în patul meu în seara asta?
- Nu mi-ai spus niciodată că era neagră. -Ce?
- Amanta ta era neagră, spuse Belle strîngînd pumnii şi nările îi palpitau de indignare şi dezgust. Este umilitor pentru amîndoi faptul că a trebuit să-ţi găseşti distracţia în afara acestui dormitor. Dar cînd mă gîndesc că tatăl copiilor mei s-a culcat cu o... Ai sărutat-o pe gură? Oh, Doamne! făcu ea ştergîndu-şi buzele. Numai cînd mă gîndesc la asta îmi vine rău. îmi faci scîrbă. De aceea nu vreau să dormi în patul meu.
Lui Alister nu îi plăcea să fie certat ca un copil de doisprezece ani care a fost surprins masturbîndu-se. îndurase destulă umilinţă cu o zi în urmă, în biroul procurorului, aşa că reacţiona şi el:
- Dacă ai fi ştiut să faci măcar jumătate din trucurile sexuale pe care le făcea Yasmine, nu mi-ar mai fi trebuit amantă. Nici neagră, nici albă, de nici o culoare.
Belle îl străpunse cu privirea. Nu ridică glasul, dar tonul folosit era mult mai sinistru decît un strigăt.
- Ai grijă, Alister. Ai făcut o mulţime de prostii. Dacă te-aş fi lăsat de capul tău, probabil că te-ai fi afundat în noroi atît de mult, încît n-ai mai fi putut ieşi în veci, dar datorită minţii mele agere, ai scăpat, absolut nepătat.
Se întoarse şi luă ceva din sertarul noptierei.
- Sînt curioasă ce s-a întîmplat cu unele fapte pe care le-ai comis şi n-au ieşit încă la iveală, spuse ea şi azvîrli un mic obiect răsucindu-l ca pe o monedă. Vezi tu, ştiu că ai vorbit cu reverendul Wilde chiar în ziua morţii sale. în ciuda aparenţelor, voi doi nu vă aflaţi în cei mai buni termeni cînd l-ai însoţit pe podium în seara aceea.
Prinse obiectul şi îl privi gînditoare spunînd în continuare:
- Aşa cum eu am aflat de amanta ta, ar fi putut s-o facă şi reverendul. Nu eşti destul de deştept ca să angajezi pe cineva să-ţi rezolve treburile murdare şi ai fi putut fi destul de prost pentru a o face cu propriile tale mîini, încercînd să-ţi rezolvi problemele fără nici un fel de îndrumare, de care ştim foarte bine amîndoi că ai foarte mare nevoie.
Alister o văzu punînd la loc -în sertar cutia de chibrituri purtînd simbolul hotelului Fairmont
- Sper să mă înşel, dar eu cred că te-ai agăţat atît de repede de ideea mea de a o rupe cu amanta numai ca să acoperi o greşeală mult mai mare. Şi dacă e aşa, atunci fii atent. Nu-ţi mai acopăr absolut nici o greşeală, Alister. De exemplu, dacă domnul Cassidy ar veni să-mi pună întrebări în legătură cu seara aceea, voi fi nevoită să-i spun că am sunat în mod repetat Ia Doubletree fără să primesc nici un
răspuns. Şi pentru a mă proteja şi pe mine şi copiii, mă voi vedea silită să le arăt cutia aceea de chibrituri. Glasul îi deveni de gheaţă.
- Te previn în mod cît se poate de serios - dacă faci iar vreo prostie, divorţez, te fac de rîs şi te las fără un ban. Şi odată ce eu şi familia mea vom termina cu tine, va trebui să te consideri norocos dacă vei reuşi să-ţi găseşti de lucru la golitul gropilor de gunoi. Eşti supus unui test, dragul meu, spuse ea cu sarcasm. In public, vei fi un exemplu de cinste şi sinceritate. Vei fi un soţ devotat şi un tată iubitor, un stîlp zîmbitor de virtute şi integritate. După un timp; poate îţi vei recîştiga locul în patul meu. Dar pînă cînd o să consider eu că vei merita, nici măcar nu mai cere acest lucru. N-aş suporta gîndul să pui mîna pe mine. Am vorbit destul de clar?
- Ca un clopoţel, spuse el ironic. N-am intenţionat un joc de cuvinte.
Ieşi din dormitor trîntind uşa. Cine avea nevoie de patul ei arid şi steril? se întrebă el întorcîndu-se furios în camera de oaspeţi pentru a se dezbrăca. Era atît de înţepată şi de uscată, încît mai bine ar fi făcut-o cu un ştiulete de porumb.
îşi întreţinea furia, pentru că îl făcea să nu se mai gîndească la teama care i se strecura insidioasă în colţurile întunecate ale minţii lui, ca un şobolan care aştepta momentul potrivit pentru a se repezi la el.
Nu se îndoia nici măcar o clipă de faptul că Belle ar fi fost în stare să îl denunţe şi să îl părăsească dacă mai făcea vreo greşeală. Şi nu se îndoia nici de capacitatea ei de a-l ruina dacă îşi punea în cap să facă acest lucru. Nu avea numai forţa femeii batjocorite care să o motiveze, ci şi tăria şi banii
necesari pentru a-şi pune în aplicare ameninţările.
îi plăcea să fie soţie de congresman. Acest lucru o înălţa, îi dădea prestanţă. Dar, la naiba, cu banii ei îşi putea cumpăra un judecător, un guvernator sau chiar un senator, dacă voia. Cu alte cuvinte, Alister Petrie putea fi înlocuit. Dacă acel Cassidy nu îl crezuse? Dacă venea să o chestioneze pe Belle?
Acest gînd făcu să i se înmoaie genunchii şi stomacul să i se întoarcă pe dos. Se îndreptă împleticindu-se spre patul nefăcut şi se aşeză pe marginea lui, luîndu-şi în mîini capul care îi plesnea. Belle îl avea la mînă sfera foarte conştientă de asta. Afurisita.
Ce putea să facă?
Deocamdată, nimic altceva decît să aştepte. Mai avea şanse. Belle era încă alături de el, dar pentru cît timp? Numai atîta cît poziţia ei confortabilă nu era ameninţată. Ferească Domnul să fi fost.
Nu îi mai rămînea decît să se roage ca falsa mărturie a lui Claire Laurent să fie crezută.
Afirmaţia uluitoare a lui Cassidy îl făcu pe Crowder să sară în picioare.
- Ţi-ai pierdut minţile? Scuză-mă, domnişoară Laurent.
Dar Claire nu băga de seamă acel limbaj violent. Era într-o stare de şoc combinată cu un sentiment de uşurare. Nu mama ei era suspectă! Ci Alister Petrie!
- Ştiu că pare o nebunie, spuse Cassidy, dar cînd îţi voi prezintă toate faptele, o s'ă vezi şi tu ca şi mine că Petrie este cei care l-a ucis pe Jackson Wilde.
- Numai pentru că ai tu ce ai cu el, spuse Crowder. Dar ascultă-mi sfatul, Cassidy, nu te pune cu el. E o adevărată otravă.
- Rezolvi tu cazul pentru mine, Tony.
- Petrie are destui bani care să-l ajute să înarmeze un vas de război.
Cassidy ridică amîndouă mîinile.
- Soţia lui are banii. Şi Petrie îi folosea pentru a-l plăti pe Wilde.
Crowder îşi aşeză din nou trupul masiv în fotoliu.
- Să-l plătească pe Wilde? Vrei să spui că Wilde îl şantaja?
- la uite aici, spuse Cassidy scoţînd lista contribuabililor. Glenn mi-a dat-o exact înainte să izbucnească tot balamucul. Am uitat de ea cînd Claire a mărturisit şi n-am putut să mă uit pe ea decît azi dimineaţă devreme. Şi atunci mi-a confirmat ceea ce bănuisem deja.
- Dar nu dovedeşte absolut nimic, spuse Crowder lovind cu mînaîn hîrtii.
- Ascultă-mă, Tony. Cîteva persoane individuale şi un grup de companii îi trimiteau „ofrande" lui Wilde. Glenn a găsit cîţiva care sînt gata să depună mărturie că aceşti bani îi erau daţi ca să îi închidă gura.
- Joshua aproape că mi-a şi confirmat faptul că tatăl său primea mită în schimbul tăcerii, îi spuse Claire lui Crowder.
- Şi mie mi-a spus, zise Cassidy. Block Bag and Box Company este o firmă care aparţine familiei soţiei lui Petrie. Imediat după ce s-au căsătorit, el a fost numit preşedinte al corporaţiei, dar este numai cu numele şi primeşte în schimb un salariu lunar frumuşel. Această poziţie îi mai dă de asemenea
posibilitatea să aibă acces la registre şi să semneze cecuri.
Cassidy continuă apoi arătînd spre hîrtiile de pe biroul lui Crowder:
- De ce naiba ar contribui Block Bag and Box Company cu mai mult de o sută de mii de dolari la ministeriatul unui teleevanghelist, Tony? A început cu un cec de cinci mii de dolari trimis acum aproape un an. Şi sumele au crescut continuu.
- Dar ar mai fi putut vedea cineva acest lucru.
- Dacă ar fi fost cumva întrebat, Petrie ar fi putut spune că acei bani fuseseră cheltuiţi pe impozite. Cine putea pune la îndoială ceea ce spunea ginerele patronului?
Crowder îşi muşcă buza de jos.
- Şi pentru ce l-ar fi putut şantaja Wilde? Doar se, pupau amîndoi în fund.
- De ochii lumii, pentru că le făcea o bună publicitate. Părerea mea e că Wilde ştia de legătura lui Petrie cu Yasmine şi l-a ameninţat că îl va da în vileag.
- Yasmine mi-a spus de cîteva ori că în secret Petrie nu îl plăcea pe Wilde, spuse Claire. Se folosea de el numai ca să cîştige mai multe voturi.
- Petrie avea acces la pistolul lui Yasmine, Tony. L-a luat, l-a folosit în seara aceea şi apoi i l-a pus la loc cu ocazia unei întîlniri. Sînt convins că a fost atît de deştept încît să fi purtat mănuşi sau să fi şters amprentele.
- Şi cum intra în apartamentul lui Wilde?
- Poate că Wilde se aştepta să-i mai aducă vreo „ofrandă", spuse Cassidy caustic. Nu trebuia să-şi facă probleme în legătură cu primirea lui Petrie la acea oră tîrzie.
- Gol? întrebă Claire.
- Scrie în ziare că se antrenaseră împreună la o sală de gimnastică în după-amiaza aceea, deci Wilde nu avea de ce să se ruşineze de nuditatea lui, zise Cassidy şi apoi se întoarse spre Crowder. Ieri am stat la geamul acela şi l-am urmărit pe Petrie plecînd. Oamenii lui l-au luat repede şi l-au urcat într-o maşină cu interior alb şi albastru. Era un Chrysler, Tony.
Mintea lui Claire făcea legăturile mai repede decît a lui Crowder.
- Deci covoraşul din maşină era la fel cu cel din maşina mea, spuse ea pasionată.
- Foarte probabil. Petrie a mers cu maşina în seara cînd Wilde a fost ucis şi a purtat fibre din covoraş în dormitorul lui Widle. Dacă am lua fibre din acel covoraş, sînt convins că ar fi identice cu cele găsite la locul crimei. , Crowder se juca absent cu degetele.
- E interesant, dar nu de ajuns. Ce altceva mai ai?
- Viclenia lui Petrie. E destul de deştept pentru a-l fi împuşcat în aşa fel încît să creeze impresia că o femeie a fost cea care l-a ucis.
- Şi a funcţionat. Te-a aruncat pe cu totul alte piste începînd de atunci.
- Da, spuse Cassidy abătut. Petrie s-a gîndit probabil că Ariei va fi principalul nostru suspect. Se învîrtise destul de mult în jurul familiei Wilde ca să ştie că nu aveau o căsnicie prea fericită. Ba s-ar putea să fi ştiut şi despre relaţia ei cu Josh.
- De ce a venit la noi ieri?
- Ca să-şi acopere fundul. Faptul că noi cercetam implicarea lui Yasmine ar fi putut scoate la lumină relaţia lor, dar l-ar fi putut şi implica în comiterea crimei. A recunoscut un păcat pentru a-l ascunde pe celălalt.
- Dar are alibiurile de la Doubletree care ar depune mărturie că a fost acolo în seara aceea, îi aminti Crowder.
- A şi fost acolo. S-a înregistrat la recepţie, asigurîndu-se că fusese văzut, dar şi-a petrecut o bună parte a serii la Fairmont.
Crowder scutură din cap cu încăpăţînare.
- Toate sînt numai supoziţii, Cassidy. Un avocat - şi el şi-ar putea permite să-l angajeze pe cel mai bun - te va scoate în şuturi din sală, dacă nu ai nici o dovadă palpabilă că Petrie a fost la hotelul Fairmont atunci.
-Am. -Ai?
- Am un martor ocular. Crowder ridică din sprîncene.
- Pe cine?
- Pe Andre Philippi.
- Andre? făcu Claire mirată şi Cassidy încuviinţă.
- A încercat de cîteva ori să mă găsească aseară şi văzînd că nu reuşeşte, a renunţat şi a vorbit cu Glenn, care de atunci nu l-a mai scăpat din ochi. Imediat ce am primit mesajul azi dimineaţă, m-am dus şi eu. Claire o să înţeleagă şi tu o vei face după ce îl vei cunoaşte, Tony. Ţine foarte mult la protejarea intimităţii oaspeţilor lui. E ca un cod al onoare! pentru el şi îl respectă cu pasiune. A păstrat secretul- lui Claire pînă cînd l-am păcălit noi, ţii minte? La fel l-a păstrat şi pe al lui Petrie. Pînă azi dimineaţă.
- Şi de ce îl dă în vileag acum?
- Se pare că o a doua pasiune a sa era Yasmine.
- Aşa este, spuse Claire şi le povesti despre mama lui Andre, subliniind asemănarea dintre cele două femei. Andre a crescut urînd distanţa la care
tatăl lui o ţinea pe mamă-sa, deşi o susţinea financiar. Cu cîteva zile înainte ca Yasmkie să se sinucidă, el m-a sunat pentru că era teribil de îngrijorat din cauza ei. Cu siguranţă că trebuie să fi făcut vreo legătură între sfîrşitul ei tragic şi cel al mamei lui. Cassidy continuă:
- Ştie că Yasmine s-a sinucis din cauza lui Petrie şi din moment ce Petrie a lăsat ca numele ei să fie tîrît în noroi şi să circule atîtea minciuni în legătură cu ea, Andre nu se mai simte obligat să-l protejeze. A jurat pe mormîntul mamei lui că Petrie şi-a petrecut noaptea la Fairmont cu Yasmine. El a sosit puţin după ora unsprezece şi a plecat pe la şapte, a doua zi dimineaţă, înainte ca Ariei să descopere cadavrul lui Wilde şi noi să încuiem uşile. Andre însuşi i-a chemat un taxi lui Yasmine, cu care ea s-a dus la aeroport pentru a se întîlni cu Claire la ora stabilită. Pun pariu că nimeni de la Doubletree n-ar putea afirma sub jurămînt că l-a văzut pe Petrie între unsprezece seara şi şapte dimineaţa.
- - De ce l-ar crede juraţii pe acest Andre?
- îl vor crede, spuse Cassidy încrezător. Şi, în plus, o vor crede pe Belle.
- Soţia lui? exclamă Crowder.
- Exact. Nu m-ar mira să ştie de crimă, l-a acoperit urmele pînă acum, dar am sentimentul că n-ar mai face-o, dacă ar fi implicat în aşa ceva.
- Şi eu cred la fel, spuse Claire încet. N-am văzut-o decît de cîteva ori, cu cîţiva ani în urmă, dar mi-a dat impresia că e o femeie care ştie cît valorează propria ei piele.
Crowder îşi muşcă buza din nou.
- Petrie ar putea s-o întoarcă şi să afirme că
Yasmine l-a ucis pe Wilde, doar avea motiv, iar arma crimei îi aparţinea. Ba ar putea-o acuza şi pe domnişoara Laurent.
- Ar putea, spuse Cassidy zîmbind. Dar tot va trebui să admită că şi-a petrecut noaptea la Fairmont cu amanta lui. Oricum, tot aranjat e. E vinovat cel puţin de faptul că a ascuns informaţii foarte importante pentru investigarea unei crime.
Cassidy se aplecă puţin peste biroul lui Crowder.
- îl vreau pe ticălosul ăsta, Tony. Vreau să fac cercetări amănunţite, dar în jurul cărora să nu se facă publicitate. Trebuie să se întrebe probabil de ce o fi mărturisit Claire şi s-o gîndi pe bună dreptate că a făcut-o pentru a o proteja fie pe Yasmine, fie pe Mary Catherine. în orice caz, îşi închipuie că a scăpat. Ei bine, n-a scăpat.
Tony Crowder îi susţinu privirea cîteva clipe, apoi se uită la Claire şi în cele din urmă se întoarse iar spre adjunctul său.
- Procedează cu prudenţă şi cît mai secret, dar pune mîna pe ticălos.
Ariei Wilde îi deschise lui Cassidy cu cordialitatea unui şarpe cu clopoţei gata să sară. Dar orice ar fi avut de gînd să spună îi muri pe buze văzînd cine îl însoţea.
- Credeam că e după gratii deja.
- Eu l-am rugat pe domnul Cassidy să aranjeze această întîlnire, spuse Claire. Putem intra?
Emanînd ostilitate, văduva se dădu puţin într-o
parte lăsîndu-i să intre în camera de hotel. Fără să spună de ce, Cassidy o sunase cu o oră în urmă spunîndu-i că voia să îi vadă pe ea şi pe Joshua.
Acesta, care pînă atunci stătuse întins pe canapea foarte mohorît, se ridică imediat ce îi văzu intrînd. Se uita cînd la unul, cînd la altul, curios şi neliniştit în aceeaşi măsură.
- Aştept, spuse Ariei încrucişîndu-şi braţele. Sînt foarte ocupată în după-amiaza aceasta.
- Cu organizarea demonstraţiilor? întrebă Cassidy pe un ton plăcut.
- Dau rezultate, nu? Au făcut-o să mărturisească.
- Nu eu l-am ucis pe soţul dumitale, doamnă Wilde.
- Ce? urlă Ariei la Cassidy. Te culci cu ea, nu-i aşa? Aşa că n-ai să laşi ca mărturia ei să fie valabilă! Aşteaptă numai să afle presa. N-o să...
^ - Doamnă Wilde, spuse Claire, uşor, dar cu o asemenea autoritate încît o făcu pe Ariei să tacă. Am mărturisit pentru că am crezut că astfel îmi protejez mama. Credeam că ea ţi-a ucis soţul.
- Şi de ce ai fi crezut una ca asta? Mama dumitale e o ţicnită.
Claire se îndreptă şi făcu eforturi de a rămîne calmă.
- E adevărat că mama are unele probleme emoţionale, care îşi au originea înapoi cu mai mult de treizeci de ani, cînd s-a îndrăgostit de un tînăr predicator de stradă, pe nume Jack Collins, poreclit Wild Jack. A sedus-o, i-a luat banii şi a părăsit-o lăsînd-o însărcinată. Wild Jack Collins era una şi aceeaşi persoană cu Jackson Wilde, iar copilul eram eu.
Ariei izbucni într-un rîs grosolan.
- Ce naiba încerci să inventezi? Nu, cum... -Taci, Ariei.
Acele cuvinte neaşteptate veniră din partea lui Josh, care o privea foarte atent pe Claire.
- Ştiam eu că trebuia să fie ceva... Cînd te-am văzut, am... Eşti sora mea vitregă.
- Da. Salut din nou, Josh, spuse Claire şi îi întinse mîna zîmbind.
El i-o strînse, dar ochii nu o părăseau nici o clipă.
- Sper că o să mă ierţi că ţi-am pus la încercare caracterul oferindu-ţi mită. Nu m-ai dezamăgit refuzînd-o.
- E cît se poate de emoţionant, spuse Ariei, ironică, dar să fiu a naibii dacă pot să cred o asemenea porcărie.
- Pînă aici e adevărat, spuse Josh. înainte să se însoare cu mama, tata era cunoscut sub numele de Wild Jack Collins. L-am auzit odată pe bunicul spunîndu-i aşa, ceea ce I-a înfuriat pe tata la culme.
Claire îi strînse mîna lui Josh uşor înainte de a-i da drumul şi apoi se întoarse din nou spre Ariei.
- Nu am nici o intenţie să divulg ce fel de relaţie era între mine şi Jackson Wilde, pentru că, sinceră* să fiu, nu sînt deloc mîndră de asta şi s-ar atrage atenţia asupra mamei, ceea ce sper să pot evita.
- Atunci ce cauţi aici?
- Să-ţi propun să uiţi că ai auzit vreodată de Mătasea franţuzească sau de oricine ar fi legat de ea.
- Sau ce?
- Sau voi spune lumii cine a fost adevăratul Jackson Wilde. Sînt sigură că nu vrei ca răposatul dumitale soţ să fie descris ca un seducător de minore, un păcătos cu trupul, un hoţ, un mincinos şi un individ care îşi abandonează propriul copil. N-ar fi bine pentru afacerea pe care o conduci, nu crezi?
Arie! 'clipi repede din ochii ei mari şi albaştri. Se
temea, evident, dar încă nu era pregătită să cedeze.
- Nu poţi dovedi.
- Nici tu nu poţi dovedi că nu e adevărat, iar oamenii totdeauna cred ce-i mai rău, nu-i aşa, Ariei? De fapt, ai folosit în avantajul tău această trăsătură de caracter a omului ori de cîte ori mi-ai rostit numele în public.
Ariei deschise gura să spună ceva, dar nu ieşi nici un sunet.
- Eram sigură că o să vezi înţelepciunea argumentului meu, spuse Claire. Cred că ar fi mai bine pentru amîndouă dacă am renunţa. Nu vreau nimic de la Jackson Wilde. Nici măcar numele lui nenorocit. Dacă voi fi lăsată să-mi văd de treabă, înşelăciunea soţului tău va rămîne un secret, dar dacă îţi continui cruciada împotriva mea şi a Mătăsii franţuzeşti, mă voi vedea silită să-mi revizuiesc atitudinea, adăugă Claire zîmbind. Dar sînt sigură că nu se va întîmpla acest lucru.
Spuse apoi privindu-l pe Josh: '- La revedere deocamdată. O să mai vorbim curînd.
După care se îndreptă spre uşă. Cassidy se opri puţin pentru a mai face o remarcă înainte de plecare:
- Continui investigarea acestui caz, doamnă Wilde. Am o nouă dovadă care cu siguranţă că va duce la o condamnare, între timp, vă sfătuiesc să nu vă amestecaţi în treburile mele, să nu-mi staţi în cale, să vă mutaţi fundul înapoi în Nashville şi să vă concentraţi asupra cîştigării de suflete rătăcite.
- Aş vrea să-l ajut pe Josh să-şi continue cariera muzicală. Cunosc o mulţime de oameni în New York. L-aş putea prezenta şi introduce în cercurile potrivite. Ar trebui să i se ofere ocazia de a-şi cultiva talentul aşa cum şi-a dorit întotdeauna.
Claire şi Cassidy stăteau îmbrăţişaţi în leagănul din grădina casei mătuşii Laurel. Tîrziu, în după-amiaza aceea, vestea că îşi retractase mărturisirea ajunsese la urechile presei. Fiecare reporter din ţară voia să le ia declaraţii, ei şi lui Cassidy. De aceea, Crowder le spusese să „o şteargă naibii undeva, să stea ascunşi vreo două zile" şi să-l lase pe el să se descurce.
Avea de gînd să organizeze o conferinţă de presă în cadrul căreia să anunţe că Claire Laurent făcuse o falsă mărturisire pentru a se scuti pe sine, firma şi familia sa de mai multe neplăceri. Plănuia să îi anuleze mărturisirea complet afirmînd că fusese făcută în urma hărţuielii din partea presei şi a ministeriatului lui Jackson Wilde şi a deprimării provocate de pierderea prietenei şi asociatei sale, Yasmine. De asemenea, avea să mai sugereze că se afiau în posesia unei dovezi care nega orice implicare a domnişoarei Laurent şi care deschidea o nouă cale cercetărilor. Era puţin exagerat, dar Crowder era mai întîi de toate un politician.
După ce pJecară, Claire şi Cassidy se duseră la Harriett York acasă, pentru a o vedea pe Mary Catherine care o bătuse pe Harry la toate partidele de gin pe care le jucaseră şi le arătase cu mîndrie cei optzeci şi doi de cenţi pe care îi cîştigase.
- Harry e o gazdă excelentă, dar cînd o să ne întoarcem acasă, Claire Louise?
- Consideră că eşti în vacantă, mama. Peste
cîteva zile o să ne întoarcem acasă, îi spuse Claire şi o îmbrăţişa cu putere.
- Ai fost totdeauna o fiică atît de bună, spuse Mary Catherine mîngîind-o pe obraz. Cînd o să ajungem acasă o să-ţi fac o prăjitură Mătasea franţuzească, aşa cum făcea mătuşa Laurel. îţi plac prăjiturile cu ciocolată, domnule Cassidy?
- Foarte mult. Chipul ei se lumină.
- Atunci va trebui să facem una foarte curînd ca să mănînci şi dumneata cu noi.
- Mi-ar face mare plăcere. Mulţumesc de invitaţie. Acum Claire îşi ţinea capul pe umărul lui Cassidy
şi era mulţumită în liniştea aceea. Acoperiseră cu o pătură pernele îmbrăcate într-o pînză roasă de intemperii ale leagănului care scîrţîia de cîte ori se mişca, dar acest lucru nu o făcea pe Claire să se simtă mai puţin confortabil.
- Va fi Josh încă unul din cei adoptaţi de tine? o întrebă Cassidy pe un ton zîmbitor.
- Ce vrei să spui?
- Ai tendinţa de a adopta oameni şi de a le prelua problemele. Mary Catherine. într-o oarecare măsură, Andre, Yasmine.
- Yasmine, nu. Ea m-a luat pe mine.
- Poate la început, dar apoi tu ai devenit cea puternică, Claire, coloana vertebrală a Mătăsii franţuzeşti, geniul creator şi posesoarea unui simţ al afacerilor care a făcut să-ţi vinzi produsele cu mare eficienţă. Se poate ca numele ei să te fi ajutat să te lansezi, dar ea ajunsese să aibă mai multă nevoie de Mătasea franţuzească decît aceasta de ea.
Claire ştia că avea dreptate, dar nu i se părea
cinstit faţă de prietena ei.
- O să-i simt lipsa. Mă trezesc crteodată întrebîndu-mă cînd trebuie să se întoarcă de la New York, ca apoi să-mi amintesc că nu va mai veni niciodată.
- E foarte normal. Va trece ceva timp.
- Mult timp.
Tăcură cîteva clipe^ liniştea fiind întreruptă numai de scîrţîitul leagănului, în cele din urmă, el o întrebă:
- Şi eu?
Claire îşi ridică privirea întrebătoare.
- Tu ce?
- O să mă adopţi şi pe mine?
- Nu ştiu, spuse ea absentă. Asta mi-ar mai trebui, încă cineva de adoptat. Ce să fac cu tine?
- M-ai putea obişnui cu Vieux Carre la care ţii atît de mult şi care face parte integrantă din tine la fel ca şi bătăile inimii. M-ai putea învăţa franceza. Am putea comenta idei în legătură cu Mătasea franţuzească, discuta despre cazurile mele mai interesante. M-ai putea asculta plîngîndu-mă. Am putea ieşi să mîncăm îngheţată, să ne ţinem de gît în locuri publice.
- Cu alte cuvinte să-ţi fiu tovarăşă şi amantă.
- Exact.
Se sărutară în lumina blîndă a amurgului. La cîteva blocuri distanţă, un saxofon cînta un blues. Cineva care locuia în apropiere gătea o mîncare condimentată, căci aromele împînziseră atmosfera.
Cassidy îi deschise jacheta şi îi acoperi sînul cu o mînă posesivă. Sărutul deveni şi mai profund. Claire îşi freca genunchiul îndoit de fermoarul lui, făcîndu-l să îi şoptească numele excitat.
Cînd se opriră să îşi tragă suflarea, el spuse:
- Eşti'o femeie fascinantă, Claire Louise Laurent.
Sandra Brown
Cea mai intrigantă. Cea mai plină de mistere.
- Nu mai sînt, Cassidy, îi spuse ea luîndu-i fata în mîini. îmi ştii toate secretele acum. Absolut toate. Sper că poţi să înţelegi şi să apreciezi de ce te-am minţit de atîtea ori. Trebuia s-o fac. Trebuia să o protejez pe mama împotriva altor suferinţe.
El îşi luă expresia aceea întunecată şi intensă pe care ea o asocia persoanei lui şi începuse să o îndrăgească şi spuse:
- N-am cunoscut niciodată o femeie - sau un bărbat, mă rog, - care să aibă o asemenea capacitate de a iubi încît să fie în stare să îşi sacrifice propria viaţă. Ştiu că aşa ar fi normal, dar pînă să te cunosc pe tine am crezut că acesta e un ideal de neatins. As vrea să ştiu, însă, tot atîta dragoste simţi şi faţă de mine?
Ea îl sărută uşor.
- Te-am iubit chiar din ziua cînd te-am cunoscut, Cassidy. Mă temeam de tine şi dispreţuiam sistemul pe care îl reprezenta!, dar te iubeam.
- Eu nu prea am ce să-ţi ofer, spuse el cu tristeţe. Adică nu sînt la fel de bogat ca tine. îmi iubesc meseria. Mă pricep să mi-o fac, dar nu sînt un întreprinzător şi atîta timp cît voi continua să lucrez în serviciul public, salariul meu va avea o limită, mai spuse el şi apoi o privi cercetîndu-i fiecare trăsătură, după care şopti: dar te iubesc, Claire. Numai Dumnezeu ştie cît de mult. Vrei să te căsătoreşti cu mine?
- Ce nedrept, spuse ea cu răsuflarea tăiată cînd el se aplecă spre sînii ei. Mă ceri într-un moment cînd sînt cuprinsă de slăbiciune.
- Vrei? -Da.
Nerăbdători şi neîndemînatici îşi descheiară repede hainele şi ea se trezi în braţele lui. Cînd se lăsă pe sexul lui tare, suspinele lor se înălţară în aerul serii.
Saxofonul începea o altă melodie tristă. Cineva pe nume Desiree era chemată la cină. O gaiţă albăstruie zbură prin grădină, se aşeză pe marginea fîntînii şi sorbi cîteva înghiţituri din apa de ploaie. O adiere uşoară foşnea prin viţa-de-vie de pe zidul vechi din cărămidă făcîndu-l pe cameleon să-şi caute speriat un adăpost.
Şi scîrţîitul ritmic al leagănului se auzi din ce în ce mai iute, pînă cînd, cu un fior şi un oftat dulce, deveni tăcut şi se opri.
SFÎRŞIT



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
  • Pagina 3 din 3
  • «
  • 1
  • 2
  • 3
Căutare:

Ported to uCoz - WebStory
Top