new posts members Forum Rules search RSS
Pagina 2 din 3«123»
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
Sandra Brown-Matase frantuzeasca
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:31 PM | message # 16
Capitolul paisprezece
Clopotele Catedralei St.1 Louis răsunară cînd mirele şi mireasa apărură sub o ploaie de boabe de orez însoţiţi de urările prietenilor şi rudelor. Domnişoare de onoare în rochii roz învolburate se întrecură vesele să prindă buchetul. Mireasa se opri puţin să îşi sărute de rămas bun mama înlăcrimată, în timp ce mirele zîmbitor, care îşi pierduse răbdarea, o luă în braţe - cu rochia din dantele şi cu voal cu tot - şi o duse la limuzina albă şi lungă ce îi aştepta.
Din dosul gardului de fier care înconjura Jackson Square, exact în faţa catedralei, Yasmine urmărea scena cu un amestec de dorinţă şi cinism, în dimineaţa aceea, citise în ziare că domnul congresman şi doamna Alister Petrie vor lua parte la căsătoria religioasă care avea loc după-amiaza tîrziu. Yasmine, care sosise la New Orleans cu o seară în urmă, se dusese la catedrală şi se postase dincoace de gard sperînd să îşi zărească iubitul rătăcitor.
Deşi îl anunţase că avea să sosească, el nu' o sunase. Se aşteptase ca el să aranjeze o noapte de iubire înainte de plecarea ei în Mississippi. Nu se dezlipise de telefon, dar el nu sunase nici cu o seară înainte, nici în cursul acelei zile.
- O fi fost prea ocupat cu pregătirile pentru nuntă, murmură ea furioasă, urmărind procesiunea acelor persoane elegante care ieşeau pe uşile înalte şi înguste ale catedralei.
Cînd îl zări, furia făcu loc iubirii şi dorinţei, întruchipa exact visul american: un bărbat frumos, fermecător şi plin de succes... cu o soţie iubitoare alături. Yasmine o văzuse pe Belle Petrie numai în fotografii... Soţia lui Alister era slabă şi blondă, drăguţă într-un fel palid şi aristocratic şi nu chiar atît de ştearsă cum şi-o imaginase ea.
Văzîndu-i împreună pe Alister şi Belle, avu impresia că tot sîngele i se urcă la cap. îi pulsa în vene de invidie, îi simţea izbiturile în creier, lovindu-se de crarviu, de ochi, de timpanele urechilor.
Aşa cum se mişca prin mulţime, dînd mîna cu lumea şi zîmbind, Alister nu părea deloc atît de nefericit cum se pretindea. Ba, dimpotrivă, părea încîntat şi mulţumit, ca un om care avea întreaga lume la degetul cel mic. Şi nici lui Belle nu părea să îi lipsească ceva, cu atît mai puţin fericirea în căsnicie.
Yasmine abia se abţinea. Primul ei impuls a fost de a da buzna pe poartă şi de a se repezi cu brutalitate la cel care făcuse din ea o femeie într-atît de disperată şi geloasă, încît se preta să spioneze, îşi imagina ce şocaţi ar fi fost toţi acei invitaţi îmbrăcaţi de ceremonie şi încărcaţi de bijuterii, dacă le-ar fi dezvăluit că Alister Petrie, cel mai bun dintre ei, era un mincinos soţ adulterin. Ah, dacă le-ar fi putut povesti amănunţit ce făcea el în pat!
Dar nu putea face o scenă fără să se expună ca o femeie proastă şi geloasă şi nu era pregătită pentru aşa ceva. Se mai agăţa încăpăţînată de cîteva fărîme de mîndrie, deşi ar fi fost imens de satisfăcător să îl vadă pe Alister înmărmurit.
Se linişti într-un fel cînd văzu că o zărise şi el. întoarse comic capul de două ori, zîmbetul îi dispăru djntr-odată, o neîncredere îngrozită îi înmuie trăsăturile şi, timp de cîteva secunde, rămase cu gura căscată, arătînd stupid.
Pornind de-a lungul gardului, Yasmine nu îşi luă privirea de la ochii lui temători. Cînd o văzu intrînd pe poartă, el păru gata să o ia la fugă. Ea simţi o plăcere perversă înaintînd drept spre el, văzîndu-l cum îşi tot umezea buzele. Se apropie destul de^mult cît să îi vadă sudoarea formîndu-i-se pe frunte, în ultima clipă, însă, îşi schimbă direcţia apucînd pe Chartres Street. Deşi ar fi vrut să vadă reacţia lui Alister, nu privi înapoi nici măcar o dată.
Claire şi Mary Catherine luau cina cînd sosi ea la Mătasea franţuzească. Claire îşi ceru scuze că nu o aşteptaseră.
- Mai sînt atîtea de făcut înainte de plecare şi am vrut să luăm cina mai devreme ca de obicei.
- Nu contează. Nu mi-e foame.
Yasmine nu se opri pînă în dormitorul ei, închizînd uşa cu zgomot, pentru a descuraja orice vizită din partea lui Claire.
Odată ajunsă în intimitatea camerei ei, o podidiră lacrimile pe care şi le reţinuse cu atîta încăpăţînare. Timp de o oră şi jumătate, oscilă între furie şi disperare. Cînd îşi imagina cum l-ar fi omorît pe Alister încet şi chinuitor sub privirile soţiei lui, cînd îşi închipuia că făceau dragoste pînă cînd uitau de orice altceva.
Epuizată emoţional, se întinse în pat, acoperindu-şi ochii cu braţul. O bătaie discretă se auzi în uşă.
- Nu vreau să discut acum, Claire, strigă ea.
- Nu te-aş fi deranjat, dar tocmai a sosit ceva pentru tine.
- Ce? întrebă ea, lăsîndu-şi mîna în jos şi ridicîndu-se. Un pachet?
-Da.
Se duse desculţă pînă la uşă şi o deschise puţin. Claire îi întinse o cutie lungă şi subţire. Ignorîndu-i privirea plină de înţelesuri, luă cutia, îi mulţumi şi închise uşa la loc. înăuntru era un singur trandafir învelit în foiţă verde. Era o floare perfectă, cu petale ca levănţica. Dulceaţa gestului îi străpunse sufletul ca un ghimpe. Gemu de durere, strîngînd bobocul la piept şi se prăbuşi înapoi pe perne plîngînd.
Peste cîteva minute tresări auzind telefonul. Se rostogoli pînă la noptieră şi ridică receptorul.
Tocmai l-am primit, spuse ea ştiind cine era chiar înainte ca el să apuce să vorbească.
- Draga mea.
La auzul vocii lui, ea izbucni din nou în lacrimi.
- Credeam că o să fii furios, zise ea.
- Am fost, la început, recunoscu el.
- Arătai de parcă ai fi înghiţit o minge de golf cînd m-ai văzut în spatele gardului.
- Nici dacă mireasa mi-ar fi pus mîna pe testicule, n-aş fi fost mai surprins, spuse el şi rîseră amîndoi uşor, după care tot el continuă: nu te pot condamna că m-ai spionat, Yasmine, am fost un porc, dar campania asta mi-a consumat tot timpul şi toată energia. Sînt îngrozitor de ocupat. Toţi trag de mine în toate părţile. Te-am neglijat. De nevoie, dar... Ce mai încolo şi încoace, iartă-mă. Fii răbdătoare cu mine, draga mea. Cînd se vor termina alegerile astea, totul va fi altfel. O să vezi.
- Tu şi cu -Belle păreaţi atît de fericiţi împreună, Alister, spuse ea, înfăşurînd încet firul de la telefon pe deget.
Scuzele lui păruseră sincere, dar ea tot nu putea uita cît de fericiţi arătau ţinîndu-se de mîna în faţa bisericii.
- Bănuiesc că ea e fericită, zise el. Nu are aceleaşi sentimente cu mine. Ca noi. De cînd nu mai facem dragoste, se pare că nici nu-şi doreşte. Niciodată nu şi-a dorit altceva decît un soţ cu o poziţie bună şi copii frumoşi. Le are. Dar nu ştie ce e adevărata pasiune. Dumnezeule, gemu el. Nu -istă nici o comparaţie între voi două, Yasmine. .rebuie să fii convinsă de asta.
- Nu, nu există nici o comparaţie. Ea te are şi eu nu.
- Doar locuiesc cu ea, spuse el fără nici o inflexiune în glas. Dar nu e stăpînă pe inima mea, nu la ea mă gîndesc în fiecare clipă. Cît de mult aş vrea să pot fi cu tine acum.
- Hai să ne vedem, spuse ea repede.
- Nu se poate. Sîntem ocupaţi cu nunta asta tot restul serii şi după recepţie se mai dă o petrecere pentru un cerc şi mai restrîns de la care nu pot să lipsesc. Sînt oameni cu influenţă. Trei sferturi din bogătaşii Louisianei vor fi aici în seara asta. Abia m-am furişat ca să comand trandafirul şi să te sun.
- Mîine plec, Alister, spuse ea, încercînd să nu i se simtă jalea în glas. Şi o să stau în Mississippi cel puţin o săptămînă.
După o pauză scurtă, îl auzi spunînd:
- Atunci joia viitoare. O să poţi veni la New Orleans?
- Da. Rosesharon e numai la două ore de mers cu maşina. Va fi o noapte tare lungă pentru mine, dar trebuie neapărat să te văd.
- Pe joi atunci.
Cînd planul fu pus la punct, ea spuse pe nerăsuflate:
- Abia aştept.
- Şi eu la fel, dar acum trebuie să plec. Belle o să-nceapă să-mi simtă lipsa. Telefonul ăsta trebuia să fie unul scurt, de afaceri.
- Te iubesc, Alister.
- Hopa, uite-o. îmi face semn să mă întorc. Pe joia viitoare.
Nici măcar nu i-a mai spus la revedere. Deprimată, Yasmine puse receptorul jos. Mult timp stătu pe marginea ^patului privind în gol, imobilizată de disperare, în viaţa ei nu se simţise /nai abătută. Nici chiar trandafirul nu o putea înviora, îl strînsese atît de tare la piept, încît aproape că începuse să se şi ofilească.
în cele din urmă adună destulă energie pentru a se duce pînă la măsuţa de toaletă, unde se privi în oglindă. Nici lacrimile nu îi afectaseră perfecţiunea chipului. Se studie cu obiectivitate şi apoi se întrebă:
- De ce naiba suporţi să treci prin aşa ceva, proasto ce eşti?
Nu era drept. Alister se afla la petrecere, rîdea, bea şampanie şi dansa înconjurat de oameni care îl credeau absolut minunat, iar ea, Yasmine, zeiţa modei şi a revistelor, plîngea singură.
- Ce nu e-n regulă aici? îşi întrebă ea imaginea din oglindă.
Toţi bărbaţii erau nişte ticăloşi. Absolut toţi. De la tatăl grosolan care o părăsise pe mama ei cînd Yasmine era încă în scutece, pînă la actualul ei iubit, toţi erau doar nişte nenorociţi meschini care rareori plăteau pentru gesturile lor.
Bineînţeles că mai erau şi excepţii. Din an în paşte îşi mai primea cîte unul pedeapsa pe care şi-o merita cu prisosinţă. Ca Jackson Wilde.
Claire tocmai spăla vasele după cină cînd o auzi pe Mary Catherine strigînd. Lăsă buretele să cadă în chiuvetă şi dădu fuga în living-room. Mary Catherine
stătea într-un fotoliu citind e'diţia de seară a ziarului Times Picayune. Nu mai avea nici pic de culoare în obraji şi mîinile îi tremurau.
- Mama! strigă Claire -speriată. Ce s-a întîmplat? Se duse repede la Mary Catherine şi prinse ziarul
exact cînd îi alunecă din mîna lipsită de viaţă.
- Dumnezeule, şopti Claire după ce citi numai cîteva paragrafe din articolul de pe prima pagină şi se lăsă pe braţul fotoliului pe care stătea mama ei.
- E adevărat că domnul Cassidy crede că tu l-ai ucis pe reverendul Wilde, Claire?
- îşi face doar meseria, mamă.
- E adevărat că te-a sărutat?
- Ce mai contează? întrebă Claire cu amărăciune. Doar scrie aici că a făcut-o.
Mary Catherine îşi acoperi faţa cu mîinile.
- E numai vina mea. Păcatele mele se răsfrîng asupra ta. Dacă eu n-aş fi păcătuit...
. - Mama, încetează! spuse Claire, luîndu-i mîinile de pe faţa răvăşită. Erai tînără. Te-ai îndrăgostit şi te-ai dăruit. Nu tu ai păcătuit, ci s-a păcătuit cu tine.
- Dar în ziar scrie că datorită mediului în care ai crescut ai încercat să-l se'duci pe procuror ca să nu dai de bucluc. Oh, Claire, iartă-mă. N-am vrut niciodată să fii judecată după ceea ce am făcut eu.
- Asta, spuse Claire bătînd cu mîna în ziar, este opera unei femei rele, ranchiunoase şi răzbunătoare. Ariei Wilde încearcă să mă facă să par vinovată pentru a îndepărta atenţia de la ea. Doamna Wilde nu te cunoaşte nici pe tine, nu mă cunoaşte nici pe mine. Ce importanţă are ce crede despre noi? Las-o să creadă ce vrea.
- Dar alţii, domnul Cassidy..., spuse Mary Catherine, şi pe chip i se putea citi chinul.
Şopti apoi repede:
- Măcar dacă ar fi venit atunci după mine aşa cum a spus. Am fost acolo la timp şi cu bagajul. Sînt sigură că astăzi a spus să ne întîlnim. Dar el ji-a venit şi.„
- Ascultă, mama, zise Claire iute, ghemuindu-se în faţa fotoliului şi luîndu-i mîinile într-ale sale. Tocmai mi-a venit o idee minunată. Ce-ar fi să vii şi tu cu noi în Mississippi?
- Mississippi?
- Da. în vacanţă. Nu ţi-ar plăcea să pleci cîteva zile?
Chipul tulburat al lui Mary Catherine începu să se relaxeze, Claire pusese degetul pe rană.
- Harry poate veni şi ea ca să-ţi ţină companie în timp ce eu o să lucrez. Hai, te rog, vino. Aş vrea tare mult să fii acolo cu mine.
Mary Catherine îşi duse cu sfiiciune mîna la gît, ca o fată nedansată care tocmai primise o invitaţie.
- Bine, Claire Louise, dacă tu chiar ai nevoie de mine acolo...
- Am, mama.
Se ridică şi o ajută şi pe Mary Catherine să facă acelaşi lucru aruncînd ziarul undeva departe de privirea ei.
- Du-te şi alege-ţi ce vrei să iei cu tine. Eu o s-o sun pe Harry să o rog să vină aici peste noapte pentru că mîine plecăm foarte devreme. Am închiriat o camionetă, aşa că loc va fi destul. O să oprim pe drum să luăm micul dejun. Ah, va fi o călătorie
minunată! De atîta timp n-am mai plecat undeva împreună.
- Da, de atîta timp, spuse Mary Catherine, plutind spre camera ei. O să iau şi rochia aceea nouă de după-amiază.
- Neapărat, îţi stă atît de bine cu nuanţa aceea de albastru.
De cum dispăru Mary Catherine, Claire luă ziarul şi citi revoltătorul articol. Era o porcărie, dar îi băga în cap cititorului ideea că ea, Claire Laurent, editoarea scandalosului catalog Mătase franţuzească, era o stricată care apelase la seducţie pentru a nu fi acuzată de crimă.
încercă să ia legătura cu Cassidy, dar nu îl găsi. După ce se mai linişti puţin, se gîndi că poate era mai bine dacă nu îl găsea. Cu siguranţă că nici lui nu îi făcea plăcere publicitatea. Ar fi fost mai bine pentru amîndoi dacă s-ar fi descurcat fiecare separat şi nu împreună, pentru că aşa ar fi alimentat şi mai mult bănuielile lui Ariei în legătură cu o relaţie imorală şi cît se poate de incorectă.
O sună pe Harriett York, îi vorbi despre schimbarea de planuri şi apoi dădu telefon celor din Rosesharon pentru a-i întreba dacă mai aveau un dormitor liber. Imediat după ce sosi Harry, o lăsă cu Mary Catherine să o ajute la împachetat şi ea se duse jos în atelier pentru a da un telefon interurban, îşi prinse avocatul din New York exact înainte să plece la masă, dar îi ascultă răbdător lectura aproape integrală a articolului.
- Şi doar am avertizat-o să^ nu mă mai atace, spuse ea cînd termină de citit, îmi flutură un steag roşu prin faţă, provocîndu-mă să o dau în judecată.
- Asta mă îngrijorează, spuse avocatul. Vrea să prelungească situaţia conflicfuală dintre voi şi profită de pe urma publicităţii pe care aceasta o generează. Nu are nimic de pierdut dacă o ţine tot aşa. Tu, pe de altă parte, nu poţi suferi publicitatea. Dacă nu vrei ca viaţa particulară să-ţi fie expusă şi mai mult decît a fost pînă acum...
- Nu vreau.
- Atunci te sfătuiesc să o ignori.
- La naiba! murmură ea. Ştiu că ai dreptate, dar nu-mi convine că trebuie să dau înapoi. La ce mai sînt bune ameninţările atunci, dacă nu le poţi pune în aplicare? .
- E ca în cazul celebrităţilor care ameninţă să dea în judecată ziarele de scandal pentru poveştile pe jumătate adevărate pe care le publică. Conflictul nu face decît să creeze şi mai multă publicitate nefavorabilă. Este o situaţie fără ieşire. Dacă nu vrei ca toate rufele murdare să-ţi fie spălate în public, ai mîinile legate.
- Dar cum s-o las să spună ce vrea despre mine şi familia mea?
- Nu poţi avea totul, Claire. Dacă faci măcar aluzie la ce trebuie şi ce nu trebuie spus presei, trebuie să te pregăteşti pentru consecinţe. Ariei Wilde ar putea spune atunci că eşti pentru libertatea presei şi libertatea de exprimare numai cînd îţi convine ţie.
Claire oftă.
- Nu m-am gîndit niciodată în acest sens.
- Nu m-ar mira dacă asta n-ar fi chiar intenţia ei, spuse avocatul, l-ar plăcea la nebunie să te audă contrazicîndu-te în problema asta a cenzurii.
Mai vorbiră cîteva minute, după care Claire spuse:
- Cred că, într-adevăf, n-am altă soluţie decît să o ignor în continuare.
- Acesta e şi sfatul meu. E o pacoste, dar nu-ţi poate face nici un rău.
- Nu pentru mine îmi fac griji. Puţin mi-ar păsa ce ar spune Ariei Wilde sau altcineva despre mine, dar mai e şi mama. Nu-mi pot ţine cumpătul cînd cineva o defăimează. Ea şi Yasmine sînt singura mea familie. Formăm un grup mic care ori existăm împreună, ori nu existăm deloc.
- Ştiu. Tocmai de aceea m-a uimit atît de mult cealaltă problemă.
- Care cealaltă problemă?
Şi atunci el îi dădu vestea cu adevărat proastă.
Cele două doamne Monteith semănau foarte mult una cu cealaltă. Părul lui Grace era de un roşu puţin mai închis decît al lui Agnes, dar, altfel, cele două femei durdulii nu se deosebeau prea mult. Erau cumnate, îi explicară ele lui Claire cînd ea se înregistra în vila cunoscută sub numele de Rosesharon.
- Soţii noştri erau fraţi, îi spuse Agnes. l-am pierdut la cîteva luni unul după celălalt.
- Şi decît să ne certăm pe ce moştenea fiecare din casa asta, ne-am hotărît să ne combinăm avutul, zise Grace.
- Amîndurora ne place să gătim. Era absolut normal să cîştigăm ceva din pasiunea noastră.
- Numai că locul nu era tocmai potrivit pentru a primi oaspeţi.
- Aşa că am vîndut o parte din teren şi cu banii cîştigaţi am angajat pe cineva foarte bun care a refăcut casa de sus pînă jos.
- Cu siguranţă că decoratoarea a făcut o treabă minunată, spuse Claire, aruncîndu-şi privirea prin holul larg de la intrare.
Casei îi fusese dăruită splendoarea dinainte de război.
- Decoratorul, spuse Agnes în şoaptă, împreunîndu-şi sprîncenele purpurii. Deşi era mult mai afectat decît majoritatea femeilor pe care le cunosc.
- Agnes! o mustă Grace cu un chicotit, pe care încercă să şi-l înăbuşe cu o mînă străbătută de vene şi pătată de vîrstă.
în timp ce înregistra cartea de credit a lui Claire, Agnes spuse:
- Camerele vă sînt pregătite. Suc, băuturi reci, fructe şi prăjituri se pot găsi permanent în bucătărie în caz că cineva pierde vreo masă. Micul dejun se serveşte între şapte şi opt şi jumătate, dar un filtru de cafea va sta tot timpul pe bufetul din sufragerie. Prînzul constă în gustări reci. Ceai şi sandvişuri se pot servi între ora trei şi jumătate şi cinci, cînd deschidem barul, dar pentru orice altceva, în afară de vinul pe care îl oferim la masă, se plăteşte în plus. Fiecare trebuie să îşi prepare băutura şi avem încredere că oaspeţii noştri îşi vor ţine socoteala. Cina este singura masă formală şi se serveşte la şapte şi jumătate.
Lui Claire îi plăcea de ele şi spera că nimeni din echipă nu va profita de ospitalitatea sau naivitatea lor. - O să încercăm să respectăm acest program, le spuse ea. Totuşi, dacă întîrziem, v-aş fi recunoscătoare pentru puţină flexibilitate.
- Sigur, draga mea. Sînteţi primii noştri oaspeţi „activi", Am fost foarte încîntate. Singurul lucru mai bun ar fi să se toarne un film aici, zise Agnes.
- Şi ne place foarte mult catalogul, spuse Grace. | Cînd îl primim, ne batem care, să se uite prima pe el.
. - Mă bucur să aud asta.
Claire se bucura că mai avea motive să zîm-bească. Nu putea sta tot timpul serioasă.
- Din cîte am văzut pînă acum, casa dumneavoastră va fi un cadru minunat pentru fotografiile
noastre.
Fusese impresionată chiar de cînd părăsiseră autostrada şi intraseră pe drumul mărginit de copaci şi acoperit cu pietriş care ducea la Rosesharon. Deşi vara era pe sfîrşite, pajiştea şi grădinile cu flori care înconjurau casa erau încă verzi şi luxuriante. O mobilă albă de grădină era grupată la umbra arborilor.
Casa în sine parcă era un tort de nuntă. Cărămizile fuseseră vopsite într-un roz foarte pal. Cele şase coloane corintiene canelate şi toate celelalte ornamente erau albe. O verandă mare care înconjura toată casa era umbrită de balconul de la al doilea nivel. Claire era foarte încîntată de alegerea lui Yasmine.
- Vrem să vă facem şederea cît mai plăcută, îi spuse Grace. Nu uitaţi, aceasta este casa noastră, dar dumneavoastră, ca oaspeţi, o conduceţi.
O mişcare pe verandă le atrase atenţia spre uşa
din faţă. Un tînăr scund şi slăbănog, purtîrrd un costum alb din pînză de in şi o cămaşă galbenă deschise uşa larg şi îşi făcu o intrare grandioasă.
- Claire! exclamă el văzînd-o. Dumnezeule, dar e de-a dreptul fantastic. Draga mea!
O sărută pe amîndoi obrajii, după care îi ridică în dreptul feţei reflectorul care îi atîrna de gît suspendat de un cablu negru şi citi ce indică acesta.
- Ah, o să fie atît de minunat. Abia aştept să încep, dacă nu mor înainte de căldură. Cum puteţi suporta voi, localnicii? Dar casa este fantastică, serios că este. Mi-a spus Yasmine, dar ştii cît de mult se pricepe afurisita să exagereze.
Leon era unul din cei mai solicitaţi fotografi de modă din New York. Extravaganţa îi era întrecută doar de talentul său de a lucra cu lumina şi cu obiectivul. Cînd nu se enerva sau nu bîrfea ca muierile, putea fi chiar amuzant.
Dar Leon nu tăcea:
- Scara e mortală. Trebuie s-o punem pe una din fete să coboare pe ea legănîndu-se uşor, zise el şi luă poză. Cu ochii pe jumătate închişi, ştii tu. Eu o fotografiez de deasupra. Poate după-amiază tîrziu, cînd soarele atinge exact părţile potrivite. Da, da, zise el, bătînd din palme. Cineva cu păr bogat, care să îi curgă pe spate şi cu şuviţe ude lipite de obraji. Ah, Doamne, mă trec fiorii numai cînd mă gîndesc.
Intrară apoi şi ceilalţi, lăsîndu-se să cadă pe mobilier ca nişte soldaţi răniţi.
- Doamne, ce cald e, făcu unul din modele ridicîndu-şi de pe ceafă o bogăţie de păr blond.
Erau patru modele femei şi doi bărbaţi. Yasmine îi mai folosise în catalog şi altădată. Formau un grup foarte vesel şi toţi îşi spuneau pe nume - Felicia, Dana, Liz şi Âlison. Erau tinere şi superbe. Kurt, modelul masculin brunet şi îngîndurat, îşi purta părul bogat şi negru lung pînă la umeri. Putea să pară ba mieros şi european, ba primejdios şi neîmblînzit. Celălalt, Paul, era blond şi avea ochi albaştri. „Genul" lui erau bărbaţii.
Costumiera era cunoscută în întreaga industrie a modei sub numele simplu de Rue. Era o femeie între două vîrste cu nişte trăsături aspre şi cu o voce ca o maşină de amestecat ciment. Niciodată nu apărea fără o ţigară neagră atîrnîndu-i de buze.
De machiaj se ocupa o asiatică tăcută, cu o piele ca porţelanul şi cu 9chi expresivi ca de căprioară. Coafeza, în mod paradoxal, practic nu avea păr. Fusese tuns foarte aproape de scalp, dar această lipsă era compensată de o pereche de cercei care îi ajungeau pînă la piept.
Asistentul lui Leon era un tînăr bucălat şi rozaliu ca un nou-născut, care se autoaprecia, nu vorbea prea mult şi stătea numai în umbra lui Leon.
- Cred că ar trebui să mergem cu toţii în camerele noastre, spuse Claire. Imediat ce despachetaţi, aş vrea să am o întîlnire cu Leon şi Yasmine pentru a trece în revistă lista de fotografii.
Cele două Monteith chemară doi servitori să ia bagajele, înainte ca toată lumea să se împrăştie, Claire spuse, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul:
- Modelelor, v-aş ruga ca înainte de cină să treceţi pe la Winnebago pentru o probă. Rue deja a pus bileţele pe lucruri cu numele voastre.
Se împărţiră doi cîte doi. Claire habar nu avea cine cu cine dormea şi nici nu voia să ştie. Prea multă bîrfă ar fi pus în pericol spiritul de camaraderie. Dacă aveau loc drame mărunte în timpul şederii lor acolo, prefera să nu afle.
Mary Catherine împărţea o cameră cu Harry. Leon şi asistentul său aveau o cameră, iar Claire şi Yasmine se aflau în alta. Rue, coafeza şi experta în machiaj optaseră să doarmă în Winnebago, spre bucuria lui Claire. Altfel nu ar fi fost loc pentru mama ei şi Harry.
Din fericire, se putea concentra asupra lucrului fără să îşi facă griji că procurorul adjunct ar fi putut-o lua la întrebări pe mama ei. Acesta fusese principalul motiv pentru care o luase pe Mary Catherine din New Orleans.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:35 PM | message # 17
Capitolul cincisprezece
Claire se trezi devreme şi în timp ce îşi bău cafeaua se consultă cu Leon, Rue şi Yasmine în legătură cu fotografiile care erau programate pentru ziua aceea.
- Ce-aî zice să folosim măsuţa aia de toaletă demodată de la noi din dormitor pentru una din fotografiile de interior? o întrebă ea pe Yasmine, care îi răspunse entuziasmată:
- Am putea prinde modelul din spate, privindu-se în oglindă, în care s-ar vedea şi unul din băieţi urmărind-o prin uşa balconului. S-ar putea trage perdelele transparente, aşa încît să se vadă doar silueta unui bărbat.
- Ar fi ceva foarte potrivit pentru a prezenta acest sutien fără spate pe care l-ai creat, Claire, spuse Rue tuşind hodorogit.
- Leon?
- Sună fantastic. Dar să aşteptăm o zi noroasă ca să facem fotografiile de interior. Aş vrea să profit cît mai pot de soarele ăsta splendid.
Vremea corespundea dorinţelor lui Leon. Dimineaţa lucrul mersese foarte bine, aşa încît pînă la prînz făcuseră trei fotografii.
- Continuăm după masa de prînz, le spuse Claire în timp ce urcau cu toţii cele cîteva trepte spre umbra atît de mult dorită a verandei, unde Agnes Monteith aştepta avînd în mînă un telefon fără fir.
- Un telefon pentru dumneavoastră, domnişoară Laurent. Un anume domn Cassidy. l-am spus că luăm masa de prînz, dar a insistat.
- Da, e normal, spuse Claire, şi se încruntă luînd telefonul, după care aşteptă pînă cînd intrară toţi şi abia după aceea răspunse. Bună, Cassidy.
Vocea ei, însă, nu era deloc prietenoasă.
- Cum e în Mississippi?
- Foarte cald.
- Nu mai mult decît e aici. -Zău?
- Nu te mai preface atît de inocentă. Crowder îmi face viaţa un calvar.
- în legătură cu articolul din ziar?
- L-ai văzut?
- înainte să plec din New Orleans. După Ariei
Wilde, sînt o adevărată cocotă, nu?
- Prea mult zgomot pentru un mic sărut.
Nu fusese chiar un „mic sărut", dar Glaire se abţinu să scoată acest aspect în*evidenţă.
- Ar fi trebuit să te gîndeşti la consecinţe înainte să mă săruţi.
- M-am gîndit, dar în clipa aceea consecinţele nu păreau să conteze prea mult.
Cu răsuflarea tăiată şi simţind că îi era şi mai cald, Claire se aşeză în cel mai apropiat balansoar, dorindu-şi să poată spune ceva ca să umple tăcerea aceea penibilă.
- Ariei l-a sunat pe Crowder chiar înainte de a contacta presa, spuse Cassidy. Se pare că a pus pe cineva pe urmele tale.
Gîndul că cineva, un necunoscut, o urmărea din umbră, o făcu să simtă nevoia de a face o baie.
- Să o ia naiba! De ce nu ne lasă în pace? De ce nu ne lăsaţi?
- Ştii ce, ultimele două zile n-au fost nici pentru mine o sărbătoare.
- îmi închipui că şeful tău nu a fost prea încîntat.
- M-a ameninţat că îmi ia cazul.
- Şi tu nu vrei asta, nu? -Nu.
- Cum are Crowder de gînd să răspundă public în legătură cu articolul din ziar?
- Neagă totul.
- Cum poate? întrebă Claire.
- E cuvîntul lor contra cuvîntul nostru. Pe cine o să creadă marele public, pe o fanatică religioasă say pe procurorul districtual?
- Crowder ar minţi ca să te protejeze pe tine?
- Nu pe mine. Ar minţi ca să protejeze instituţia. El e mai întîi politician şi o susţine cu tot atîta dîrzenie cu cît o urăşti tu.
Claire încerca să asimileze tot, cînd, deodată, un gînd rece ca gheaţa îi trecu prin minte.
- Ca să intri din nou în graţiile lui Crowder, va trebui să mă acuzi. Numai aşa poţi dovedi marelui public că eşti imparţial şi că puterea mea de seducţie nu are nici o influenţă asupra ta.
- La naiba, nu, spuse el cu asprime în glas. Nici vorbă.
- Chiar aşa?
- Ei bine, într-o anumită măsură, este adevărat. Dar'nu are nimic de-a face cu politica sau cu Crowder. Singura persoană căreia trebuie să-i dovedesc ceva sînt eu însumi. Eu am cerut-cazul. Cu insistenţă chiar. Şi. acum, că-l am, este de datoria mea să-l aduc pe ucigaşul lui Jackson Wilde în faţa justiţiei, spuse el şi apoi adăugă pe un ton mai scăzut: indiferent cine ar fi el. De asta...
- De asta ce?
- De asta am obţinut un mandat de percheziţie pentru Mătasea franţuzească în dimineaţa asta.
Afirmaţia lui o făcu să vrea să verse. Nu putea suporta gîndul că nişte străini aveau să umble prin lucrurile ei personale.
- Nu-mi poţi face una ca asta, Cassidy!
- îmi 'pare rău, Claire, dar pot. Am făcut-o. De fapt, într^acolo mă îndrept acum.
închise fără să îi spună măcar la revedere, întorcîndu-se în mijlocul celorlalţi pentru gustarea rece, îşi păstră cu încăpăţînare zîmbetul şi încercă să se poarte cu nonşalanţă, dar se părea că nu reuşeşte să păcălească pe nimeni.
Mary Catherine o trase deoparte.
- Totul e în regulă, draga mea? Pari tulburată. Ea îi răspunse strîngîndu-i mîna cu afecţiune:
- Mă simt foarte, bine, mama.
- Domnul Cassidy era la telefon, nu? Te-a întrebat iar ceva în legătură cu reverendul Wilde?
- Nu, nici vorbă. Te simţi bine aici? Ce-aţi făcut toată dimineaţa, tu şi Harry?
Mary Catherine începu să îi povestească pe larg despre activităţile ei, dar lui Claire îi era dificil să se concentreze asupra cuvintelor mamei ej. Făcu remarcile potrivite unde trebuia, dar se gîndea numai la faptul că poliţia îi călca proprietatea. Numai Dumnezeu ştia ce aveau să creadă lucrătoarele. Avea să le sune mai tîrziu să \e spună să nu îşi facă griji.
- îşi continuă treaba în cursul după-amiezei, dar gîndul îi era numai la străinii în uniformă care umblau prin sertarele ei, ale lui Yasmine şi ale lui Mary Catherine, răsfoiau documente, cotrobăiau prin dulapuri şi îi atingeau lucrurile intime.
Nu avea să îl ierte niciodată pe Cassidy pentru
asta.
- Draga mea, ştii cumva unde îmi sînt butonii de
aur?
Alister Petrie apăru cu mînecile cămăşii desfăcute.
El şi Belle trebuiau să fie la o recepţie de colectare de fonduri peste jumătate de oră şi' aveau să întîrzie. După ce sosise acasă de la discursul ţinut după-amiază, abia dacă avusese timp să facă un duş şi să se schimbe pregătindu-se să facă faţă unei alte mulţimi de potenţiali Contribuabili şi alegători.
- Sînt aici pe măsuţa mea de toaletă.
Belle stătea pe taburetul din catifea din faţa măsuţei, periindu-şi părul blond, tuns stil paj. Era aceeaşi tunsoare din liceu pe care şi-o întreţinea prin tot felul de tratamente costisitoare şi îndreptări lunare.
- Ai reuşit să vezi ceva la televizor? o întrebă el apropiindu-se în timp ce se încheia la cămaşă.
- Nu, dragul meu. Am fost prea ocupată cu pregătirile pentru petrecerea din seara asta. Sînt sigură că ai avut un succes nebun.
Veni pe lîngă ea să îşi ia butonii.
- Două posturi de televiziune...
Deodată îşi trase mîna de parcă l-ar fi muşcat o cobră. Butonii lui se aflau pe o grămăjoară de dantelă pe care o recunoscu imediat. Stomacul i se revoltă. Timp de cîteva secunde insuportabile se temu să nu verse peste cutiile cu cremă şi sticluţele de parfum ale lui Belle.
Ochii li se întîlniră în oglindă. Foarte rece, ea îşi puse o pereche de cercei cu diamante.
- l-am găsit în buzunarul unei haine de costum pe care am trimis- o la curăţat. Este un obicei al meu, ca soţie, acela de a-ţi controla buzunarele înainte să trimit lucrurile. Ar fi trebuit să ştii asta şi să fii mai atent.
- Belle,'eu...
- Tu ce, Mister? întrebă ea şi se răsuci pe scăunel privindu-l prea dulce pentru a fi sinceră. Ai început să porţi lenjerie feminină?
Ridică fărîma de elastic care susţinea micul
triunghi.
- Cum se numeşte această predilecţie? Travestire? Acum, că îşi revenise după şocul iniţial de a fi văzut bikinii lui Yasmine pe măsuţa de toaletă a soţiei sale, el începu să se înfurie. Alţi bărbaţi aveau legături extraconjugale şi nu mai erau obligaţi să dea socoteală tot timpul. El de ce trebuia să facă mereu pe spăşitul?
- Nu-mi vorbi aşa, Belle.
- Bine, atunci, spuse ea trăgînd de elastic înainte de a lăsa bikinii să cadă din nou pe măsuţă: nu pot să înţeleg decît că ai o legătură extraconjugală.
Se ridică şi îl dădu la o parte. Din toate gesturile ei afectate, acesta îl calcă pe nervi cel mai mult. Cu cîteva mişcări studiate şi cuvinte calculate, îi putea face să se simtă stîngaci, stupid şi mărunt.
Doar era un congresman al Statelor Unite, ce naiba! Nimeni, nici măcar soţia lui, nu avea să îl umilească. Nu avea să recunoască faptul că avea o amantă şi cu atît mai puţin avea să implore iertare. .
Belle scoase o rochie din sifon şi intră în ea trăgînd-o peste şoldurile delicate.
- încheie-mă, îi spuse apoi, după ce îşi strecură şi braţele în mînecile cu paiete.
După ce îi trase fermoarul, ea se întoarse
spunîndu-i:
- Nu sînt destul de proastă să cred că îmi eşti credincios. Bineînţeles că ai avut şi alte femei, ai una acum şi vei mai avea şi altele. Nu asta-i problema.
- Atunci de ce faci caz? întrebă el supărat.
• Ar fi putut foarte bine să evite această scenă urîtă. Avusese o zi foarte dificilă şi.nu mai avea nevoie de probleme şi acasă.
- Am deschis discuţia ca să-ti scot în evidenţă stupiditatea.
Alister văzu roşu în faţa ochilor.
- la stai puţin. Eu... Ea îşi ridică mîinile.
- Scuteşte-mă de indignarea ta justificată, Alister. Nu ţine. Ascultă bine ce-ţi spun.
Ochii i se îngustară.
- Dacă aflu vreodată că îţi încâlci jurămintele făcute la nuntă, vor afla şi alţii. Ai fost incredibil de stupid şi alarmant de neglijent. Mai devreme sau mai tîrziu, destinul te va prinde aşa cum te-am prins şi eu. în întreaga campanie ai păcălit publicul destul de bine. Ţi-ai creat o imagine solidă, spuse ea şi se opri puţin pentru a-şi trage suflarea. Ce ,.ezi că ar spune credincioşii, cum ar fi, de exemplu, adepţii lui Jackson Wilde, dacă s-ar afla că eşti un soţ adulterin-? Chiar mort fiind, Wilde are putere şi ne putem folosi de influenţa lui. Ai criticat în gura mare autorităţile locale pentru că n-au reuşit să găsească ucigaşul, dar totul ar fi în zadar dacă imaginea ta de bun creştin s-ar dovedi a fi fost jnşelătoare. Eşti gata să sacrifici mii de voturi pentru cîteva ore de..., spuse ea şi arătă spre lenjeria de pe măsuţă.
- F... Se numeşte f..., Belle, zise el simţind deodată plăcere să o vadă albindu-se şi îndreptîndu-şi spatele. Dacă tu n-ai fi fost aşa de rece în pat, n-aş...
- Să nu cumva, spuse ea ţintuindu-l cu degetul arătător în mijlocul pieptului. Să nu cumva să dai vina pe mine pentru'asta. Este numai greşeala ta, Alister. Şi te informez că nu .voi suporta consecinţele, îmi place să fiu doamna Alister Petrie, soţia congresmanului, şi asta voi continua să rămîn. Dar dacă vei fi cumva surprins şi expus ca un soţ infidel şi mincinos, să nu te aştepţi ca eu să spun că eşti un soţ şi un tată minunat şi iubitor. N-o să fac în aşa fel încît lumea să mă creadă o proastă. Şi, în plus, continuă ea pe un ton şi mai confidenţial, ştii ce-ar însemna să-mi retrag sprijinul financiar din campanie. Alister simţi că îi dispare sîngele din obraji, iar i
Belle zîmbi.
- Nimeni nu ştie încă de faptul că, dacă n-ar fi fost moştenirea mea, n-ai fi cîştigat primul tău loc în Congres. Şi, fără contribuţia mea, nu-l vei mai cîştiga pe acesta. Mai gîndeşte-te. Data viitoare cînd mai simţi nevoia să f... - aşa cum atît de încîntător te-ai exprimat - exercită-ţi drepturile de soţ.
îi bătu uşor cămaşa scrobită cu unghia bine
manicltiurată.
- Nu ar fi deloc indicat să mă faci nefericită,
Alister. încheie legătura. Imediat.
Se ridică apoi pe vîrfuri şi îl sărută uşor pe buze.
- Mai bine te-ai îmbrăca, altfel o să întîrziem. Ai grijă să-ţi rezervi cîteva minute ca să spui noapte bună copiilor.
Din uşă adăugă, arătînd spre măsuţa de toaletă:
- Şi, te rog, fă-i să dispară, aşa încît să nu mai fiu nevoită să-i văd vreodată.
Alister fierbea şi nu putea face absolut nimic. Teoretic, aveau o căsnicie perfectă. Atîta timp cît lucrurile mergeau aşa cum voia Belle, viaţa era plină de armonie. Dar nu îşi făcea iluzii. Putea să pară la fel de fragilă ca o orhidee de seră, dar, dacă era păcălită, devenea mai periculoasă ca un vampir.
Era prea închisă în sine^pentru a-i face plăcere un act sexual bun şi sănătos, îi plăcea ca lucrurile să fie ordonate, organizate, bine puse la punct şi controlate. Nu faptul că el avea o amantă o deranjase, ba era probabil chiar bucuroasă că nu era inoportunată prea des. Ceea ce o supărase fusese perioada aleasă pentru acea relaţie şi neglijenţa lui în a o ţine secretă. Belle nu avea putere. Asta o enerva.
Se duse la măsuţă şi luă bikini! din dantelă. De prea multe ori, relaţia lui cu Yasmine îl făcuse să nu mai judece cum trebuie. Se cutremură la gîndul că vreun reporter isteţ ar fi putut da în vileag legătura lui cu renumitul model de culoare. Dar ce trebuia să facă, să trăiască numai cu sexul lipsit de inspiraţie şi , steril al patului conjugal? Să.stea complet retras pînă după alegeri? Era imposibil să facă aşa ceva în timpul unei campanii electorale. Era ca un paratrăsnet pentru atragerea atenţiei şi avea nevoie de acea permanentă apariţie în public pentru a-şi cîştiga cît mai mulţi alegători.
Cele două interese erau contradictorii. La ceva tot trebuia să renunţe, nu le putea avea pe toate.
Pipăind dantela şi amintindu-şi de după-amiaza aceea bizară din biroul său de la Washington, zîmbi încet mai întîi şi apoi chicoti, spunînd cu glas tare:
-Cine spune asta?
Restaurantul era la fel de mohorît ca şi dispoziţia lui Cassidy. Era unul din acele localuri de familie care le ofereau poliţiştilor rabat în schimbul unei biete protecţii şi unor bacşişuri amărîte. Detectivul Glenn i-l sugerase. Era genul de local care îi plăcea - mohorît şi deprimant. Cassidy ar fi vrut să se afle oriunde în altă parte şi să vorbească despre orice altceva decît despre ceea ce discutaseră în timp ce luaseră nişte chifteluţe insipide, cartofi prăjiţi îmbibaţi de grăsime, plăcinte cu nucă de cocos muiate şi nenumărate ceşti de cafea uleioasă.
- Ştii, m-am tot gîndit, zise Glenn aprinzîndu-şi încă o ţigară dintr-un şir nesfîrşlt. Poate una din muierile astea avea vreo afacere cu Wilde. Ceva romantic. Ţie ţi-a trecut prin cap?
- Nu, spuse Cassidy, ofensat că i se spusese lui Claire muiere. Ce naiba te-a făcut să-ţi vină o asemenea idee?
- Yasmine aia obişnuia să înşire bărbaţii ca pe aţă. Acum cu cine se vede? Nu s-a mai auzit de nici o aventură amoroasă de vreun an de zile. Ciudat, nu?
- Şi crezi că se întîlnea cu Wilde? Glenn ridică din umeri.
- Poate contribuţia aia era vreun altfel de plată.
- Ai băgat în tine prea multă nicotină, spuse Cassidy abătut, gonind cu mîna aerul poluat din faţa lui.
- Păi, după ce-am descoperit azi, aş crede absolut orice despre ea, spuse el şi fluieră. Ce ciudăţenie!
Cassidy nu spuse nimic, dar continuă să se joace cu suportul de şerveţele rupt de la capătul separeului.
- Şi se pare că nici dama Laurent nu miroase a bine, nu?
- Nu, răspunse Cassidy încet. Aşa se pare. Dar ce am găsit tot nu dovedeşte nimic.
- Nu, dar sîntem pe aproape, zise Glenn sorbindu-şi cafeaua. Crowder ce zice? l-ai spus, nu?
- Da, i-am raportat. -Şi?
- A zis să ne punem în mişcare, mormăi Cassidy în silă.
-Şi?
Cassidy îşi ridică privirea şi se uită peste masă la detectiv. -Şi?
- Şi ai-de gînd să stai aici[de parcă ţi-ai fi pierdut şi ultimul prieten, sau să ţii capul sus, scula sub control, fundul în acţiune şi să te pui în mişcare?



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:42 PM | message # 18
Capitolul şaisprezece
La Rosesharon stătea să plouă. Gradul ridicat de umiditate îi enerva pe cei care nu erau obişnuiţi cu ea. în timpul dimineţii, norii deveniseră şi mai opaci, iar atmosfera şi mai înăbuşitoare. Modelele de care nu era nevoie se retrăseseră în camerele lor pentru a se odihni în tihna oferită de instalaţia de aer condiţionat. Din moment ce vremea era prea instabilă pentru a se face fotografii afară, se hotărîră să facă unele în interior folosind măsuţa de toaletă din dormitorul pe care îl împărţeau Claire şi Yasmine.
La sugestia lui Rue, Dana avea să prezinte sutienul fără spate. Pe lîngă el mai purta o pereche de bikini din satin alb, ciorapi albi cu portjartier şi pantofi albi din satin cu toc înalt. Claire le întrebase mai înainte pe cele două doamne Monteith unde puteau găsi în oraşul cel mai apropiat un loc de unde să închirieze o rochie de mireasă.
- Dar avem noi una! exclamară amîndouă în acelaşi timp.
Nepoata lor făcuse nunta la Rosesharon cu cîteva luni în urmă şi rochia se mai afla încă în pod. O asigurară pe Claire că nepoata lor ar fi fost flatată să i se folosească rochia pentru catalogul Mătase franţuzească. O aduseră jos şi o scoaseră din plasticul protector. Din fericire, nu era de un alb puternic, potrivindu-se lenjeriei. Rue mormăia tot timpul ştergîndu-si umezeala de pe faţa zbîrcită:
- Exact ce ne trebuia. Afurisită de umezeală. Acum rochia de mireasă era agăţată lîngă măsuţa
de toaletă, sugerînd că Dana era o mireasă care se pregătea de ceremonie. Măsuţa fusese reaşezată aşa încît oglinda formată din trei părţi reflecta uşile franceze care dădeau în balcon. Avea să fie o fotografie foarte greu de făcut fără ca Leon şi tot echipamentul lui să nu se vadă.
- Vreau ca Dana să îşi ţină părul ridicat ca să se vadă perfect cum e făcut sutienul, spuse Yasmine.
Dana nu fusese complet machiată încă, .aşa că Yasmine o rugă pe Claire să stea pe scăunel ;n timp ce calculau ei poziţia reflectorului faţă de oglinzi şi unghiul aparatului de fotografiat.
Claire se aşeză privindu-se în oglindă.
- Eu numai a mireasă nu arăt, zise ea, studiindu-se cu un ochi critic.
Cămaşa de pînză de in se pleoştise şi, din cauza transpiraţiei, i se ştersese aproape tot machiajul.
- Poate mireasa lui Frankenstein.
- la ridică-ţi părul la spate, îi spuse Yasmine.
- Cu plăcere, zise ea şi îşi adună părul în creştetul capului, ţinîndu-şi cotul la acelaşî nivel cu umerii.
Surprinse cu privirea o mişcare în dreptul uşilor franceze. Cassidy dădu la o parte perdeaua subţire şi pătrunse în încăpere. Se opri însă brusc şi privirile li se întîlniră în oglindă.
- Perfect, Claire! strigă Yasmine.'E perfect. Asta e expresia pe care o vreau! Ai văzut-o, Dana? Surprinsă. Expectativă. Puţin cu răsuflarea tăiată, zise ea, dar cînd se uită peste umăr şi văzu care era cauza expresiei lui Claire, entuziasmul i se răci subit. Dumneata ce cauţi aici? îl întrebă ea, evident iritată, după care se întoarse spre Claire: l-ai invitat tu?
- Nu, răspunse ea ţintuindu-I cu privirea.
Leon dădu reflectorul asistentului său şi veni imediat la Cassidy punîndu-i o mînă pe braţ.
- Dumneata cine mai eşti?
- E un poliţai din New Orleans, spuse Yasmine. Cassidy zîmbi politicos, dar dădu uşor mîna lui
Leon la o parte.
- Nu sînt poliţai.
Claire se ridică şi îi făcu semn modelului să îşi ia
locul.
- Trebuie să facem fotografia. Toată Iurnea e pregătită?
Dana se aşeză pe taburet. Rue, coafeza şi artista în machiaj începură să roiască în jurul ei, iar Yasmine se duse să se consulte cu Leon în legătură cu fotografia.
Claire, încercînd să îşi stăpînească furia, îl trase pe Cassidy într-un colţ.
- Ce-a fost în capul tău cînd ai venit aici?
- N-am ştiut că o să nimeresc chiar în mijlocul scenei cînd am trecut prin... ăă... perdele.
în clipa aceea, privirea îi era atrasă de Dana, care arăta ca o mireasă splendidă şi extrem de sexy în lumina aurie pe care Leon o îndreptase asupra ei.
- La sesiunile noastre fotografice accesul vizitatorilor este strict interzis, spuse Claire tăios, observînd direcţia privirii lui. Nu au voie nici părinţii, nici prietenii, nici chiar soţii, tocmai pentru a se proteja intimitatea modelelor şi impulsurile creatoare ale tuturor celor implicaţi.
- îmi pare rău, dar va trebui să faci o excepţie de data asta.
- Sau ce se va întîmpla?
- Sau vin cu un ordjn.
- Pentru încă o percheziţie? Să le spun oamenilor să se aştepte la un pat improvizat?
t El se încruntă.
- De unde ai ştiut unde sîntem?
- Am un întreg pluton de anchetatori la dispoziţia mea, aşa că n-a fost deloc greu să vă găsesc.
- Mă mir că doamnele Monteith tj-au dat drumul să intri. Am crezut că în casă nu mai are nimeni voie să intre, în afară de oaspeţi.
- Şi eu sînt un oaspete.
- Cum? exclamă ea şi, cînd îşi dădu seama că atrăsese atenţia, întrebă mai încet dar tot cu furie:trebuia să fim numai noi aici, chiar am specificat acest lucru cînd am rezervat camerele.
- Doamnele Monteith mai aveau o cameră liberă, iar legitimaţia mea le-a convins să mi-o dea.
- Nu te vreau aici, Cassidy.
- Nu, sînt absolut convins. -Mai ales că am venit cu veşti proaste.
Ea îşi înconjură mijlocul cu braţele.
- Numai asta mi-ai adus totdeauna. Ei, ce este? Hai spune odată.
El privi peste umăr. Ceilalţi erau ocupaţi sau simulau acest lucru. Ca şi Claire, îl inhibau, aşa că o trase spre hol.
Privind în jos la covorul cu model, îi şopti numele cu ceva ce semăna a regret, după care îşi ridică privirea spre ea.
- Ştiai că practică magia?
- Cine, Yasmine?
El încuviinţă, iar Claire înălţă uşor din umeri.
- O mulţime de oameni din New Orleans fac acest lucru într-o anumită măsură. După ce şi-a petrecut atîta timp acolo, a început să o intereseze. Are cîteva talismane vrăjite, nişte iumînări care reprezintă...
, - Camera ei de la Mătasea franţuzească este plină cu tot felul de porcării ce ţin de magia neagră. i
- Dar asta nu înseamnă nimic. De cînd o cunosc eu s-a ocupat de toate religiile, de la cea iudaică pînă la cea budistă. Uneori poartă la gît o cruce, în timp ce la mînă are o brăţară cu ceva de origine egipteană. Simbolurile astea nu au nici o semnificaţie pentru ea.
- Este ceva mai mult decît nişte nimicuri şi bijuterii, Claire. Au mai găsit şi o păpuşă, o efigie a lui Jackson Wilde.
- E fără însemnătate! strigă ea în şoaptă, nevrînd să atragă atenţia celorlalţi. Asta-i tot ce-au găsit? Nu poţi acuza pe cineva de crimă numai din cauza unei păpuşi nenorocite.
- Nu au găsit nimic la Mătasea franţuzească, nici în birouri, nici în apartament, care să fi demonstrat că ai avea vreo legătură cu asasinarea lui Wilde.
Răsuflă încet, încercînd să nu îşi arate uşurarea.
- Ţi-aş fi putut spune şi eu că nu vor găsi nimic, dar nu m-ai crezut.
- Aşteaptă.
- Ah, mai e ceva, spuse ea. Vestea cea proastă. Privirea lui păru să îi străpungă craniul.
- Fibrele din covoraşul din maşina ta se potrivesc perfect cu cele găsite în camera lui Wilde. M-ai minţit, Claire. La naiba, ai fost acolo!
Josh bătu în uşa băii.
- Ariei, nu te simţi bine?
O auzise vărsînd din camera pe care o ocupa alături de a ei în acel hotel din Tusla.
- Ariei, strigă el, bătînd cu putere. Deschide uşa. O auzi trăgînd apa. După cîteva secunde, Ariei deschise.
- Numai Dumnezeu ştie.de cît de puţină intimitate mă bucur, Josh. Aş vrea să fiu lăsată în pace măcar în propria mea baie.
Deşi fusese martor la distrugerea ei în ultimele cîteva săptămîni, fu şocat cînd o văzu. în jurul ochilor avea nişte cearcăne întunecate, care se temea că nu fuseseră făcute cu fard şi obrajii îi erau traşi, dînd feţei un aspect cadaveric. Cînd îi întoarse spatele, văzu cum oasele umerilor i se distingeau prin materialul
rochiei.
- îţi faci rău, îi spuse el atunci, urmînd-o pînă la dulap, unde începuse să caute prin lucruri, încercînd evident să se decidă cu ce avea să se îmbrace pentru cele două emisiuni televizate şi interviul pentru ziar care erau programate mai tîrziu în cursul acelei zile.
- Nu am decît o durere de cap, pe care predicile tale mi-o accentuează.
- Şi atîta mîncare a contribuit la producerea ei.
- Am mîncat ca un porc aseară.
- Ca să verşi pe urmă.
Ea îi aruncă o privire furioasă şi scoase o rochie pe care o aruncă pe pat.
- Ariei, mănîncă ceva, o rugă el. Ai nevoie de hrană. Te aşteaptă o zi haotică.
- Nu mă mai bate la cap.
- Trebuie să mănînci.
- Am mîncat! strigă ea, arătîndu-i tava adusă de room-service.
El o cercetă cu atenţie. Prînzul era intact, cu excepţia cafelei.
- Cafeaua nu e mîncare.
- Aş vrea să mă îmbrac acum; spuse ea nerăbdătoare. Aşa cum ai spus şi tu, după-amiaza asta o să fie haotică.
- Anulează tot.
Se uită la el ca şi cum i-ar fi crescut coarne
Mătase franţuzească
deodată. -Cum?
- Anulează programe l şi stai în pat tot restul zilei.
- Ai înnebunit? Nu pot să fac aşa ceva.
- Mai bine zis, nu vrei.
- Ei bine, nu vreau. Vreau ca sală aia să fie plină pînă la refuz în seara asta. Vreau ca oamenii de afară să facă scandal ca să intre numai să se roage cu noi.
Josh înjură încet.
- Ariei, dar asta e o nebunie. Sîntem pe drumuri de zece zile. Interviuri ziua, urmate de întruniri pentru rugăciuni care durează ore întregi. Apoi, toată noaptea pe drum pînă în următorul oraş, pentru a o lua de la capăt a doua zi. Te distrugi.
- Călătoria asta dă rezultate.
- Dar ne distruge fizic.
- Dacă nu rezişti...
- Sper că nu e deloc în legătură cu povestea aia din New Orleans, nu? Doar nu înscenezi toate întrunirile astea prosteşti numai pentru a-i face pe poliţişti să acţioneze. Le atragi atenţia asupra ta însăţi. Nu sîntem într-o sfîntă misiune, ci într-o călătorie care să-ţi gîdile orgoliul. Călătoria pentru orgoliul tău, Ariei.
- Şi ce dacă ar fi? strigă ea. Nu te bucuri şftu de avantaje? Nu te-am auzit plîngîndu-te ori de cîte ori camerele de luat vederi te luau în obiectiv cînd cîntai la pian? S-ar mai fi bucurat amărîtul tău de talent de asemenea atenţie din partea presei dacă n-aş fi fost eu şi ingeniozitatea mea? Răspunde-mi.
- Am mai mult decît un „amărît de talent". Ea pufni într-un mod deloc măgulitor.
- Zău? Nu la fel gîndea şi Jackson. Mi-era milă.de tine de cîte ori vorbea despre fiul lui lipsit de talent. Acum încep să cred şi eu că avea dreptate.
- Ce vrei să spui? Ea se întoarse.
- O să întîrziem.
- Ce vrei să spui? strigă ei.
Faţa ei era schimonosită de răutate.
- Numai că tatăl tău se simţea prost cînd erai cu noi pe scenă. Nici nu mai ştiu de cîte ori mi-a spus că
l singurul motiv pentru care te ţinea acolo era acela că i erai unicul său fiu. Ce să fi făcut altceva, să te fi concediat şi să fi angajat pe altcineva cu mai mult fajmec şi mai multă strălucire, aşa cum ar fi vrut? Totdeauna mi-a spus că în ochii lui n-ai avut niciodată valoare. Nu aveai cap pentru afaceri, nu erai un vorbitor incitant şi nu aveai calităţi de lider. Era bucuros că învăţaseşi să cînţi cîteva melodii la pian ca să nu fti nevoit să jefuieşti băcănii pentru a-ţi
cîşticja existenţa. ! înainte să îşi dea seama ce face, Josh îşi încleşta
mîinile pe gîtul ei slăbănog.
- Mincinoasă afurisită. Eşti o mincinoasă blestemată, spuse el, scuturînd-o cu putere şi apăsîndu-i laringele.
Ariei îl zgîrie, dar degetele lui puternice nu îşi
slăbiră strînsoarea.
- Tata ştia că am talent şi asta îl speria. Se temea că dacă eu îmi realizam visurile, ajungeam mult mai mare şi mai renumit decît el. 1 - Dă-mi dru-mul jngăimă ea înecat.
Deodată minţile lui Josh se limpeziră şi văzu ochii mamei sale vitrege ieşind din orbitele străbătute de o mulţime de vase de sînge. îi dădu drumul atît de brusc, încît. ea se clătină pînă la măsuţa de toaletă înainte să îşi recapete echilibrul. Tuşind şi tcăgînd aer, îl privi dispreţuitor.
- Eşti nebun.
Josh răsufla aproape la fel de greu ca şi ea. Violenţa latentă .care izbucnise atît de neaşteptat îl înspăimîntase.
- El^ne-a făcut asta, spuse atunci cu un glas răguşit, încă ne-o mai face. De parcă ticălosul n-ar fi mort.
Se duse la Ariei şi o întoarse. Ţinîndu-şi mîna lipită de capul ei o duse pînă la cîţiva centimetri de oglindă.
- Uită-te la tine! Arăţi ca naiba. El ţi-a făcut asta şi tu îl laşi. Din cauza lui te înfometezi la maximum. Spune-mi acum care din noi e nebun.
Scîrbit de sine, dar şi de ea, o lăsă să îşi privească imaginea scheletică din oglindă şi plecă.
După masa de prînz, echipa se duse în partea din spate a verandei. Ca accesoriu foloseau un vechi aparat de îngheţată, pe care cineva îl găsise în garajul doamnelor Monteith. Vopseaua albastră de pe lemn era sărită pe alocuri şi suporturile metalice ruginite care ţineau şipcile verticale pătaseră lemnul expus. Aparatul nu se mai putea folosi, dar toată lumea era de acord că era bun ca accesoriu.
ModeluL, Liz, stătea pe un scăunel de muls, îmbrăcată cu o cămaşă de noapte lungă din batist, care avea un şir de năsturaşi de la scobitura gîtului pînă la volanul bogat de la jumătatea gambei. Primii cîţiva nasturi erau descheiaţi, iar poalele cămăşii de noapte erau adunate sus, deasupra pulpelor, pe care le ţinea depărtate pentru a face loc aparatului. Impresia pe care Claire voia să o creeze era că Liz muncea la aparat, în timp ce Kurt stătea tolănit în hamac, undeva în spate.
- E discriminatoriu, spuse Yasmine.
- Nu dacă ea arată că-i place, zise Claire.
- Nu arată bine, se plînse Leon bosumflat, potrivindu-şi aparatul. Nu-i destul de fierbinte.
- Este singurul lucru pe care chiar că nu-l poţi spuq,er zise Rue-tuşind şi aprinzîndu-şi o ţigară. Dumnezeule, cum or supravieţui cei de pe aici? Măcar or fi văzut vreodată frunze de toamnă?
- Poate că Liz are nevoie de puţină sudoare, spuse cu timiditate fata care se ocupa de machiaj.
- Iar eu pot să-i stropesc părul cu puţină apă, se oferi coafeza. Să pară că asudă.
- Să încercăm.
- Pentru numele lui Dumnezeu, mai repede, că mă topesc, zise Leon.
- Te-ai simţi mai bine fără cămaşa aia îngrozitqare, îi spuse Yasmine, ironic.
Leon purta o cămaşă de mătase de un roz flamingo, cu mîneci lungi.
- Dar e una din culorile cu care îmi stă cel mai
bine.
- Datorită culorii şi-a cîştigat „putregaiul" un nume
urît.
- Afurisito. Dacă n-ai şti ce e moda...
- Hei, voi doi, potoliţi-vă, spuse Claire plictisită. Haideţi să încercăm să facem poza asta.
- Astea or să-rhi rămînă întipărite pe fund toată viaţa, se plînse Kurt foindu-se incomod în hamac.
Cu cîteva minute în urmă se hotărîse că el trebuia să se vadă ca o formă neclară în hamac, cu un picior puternic si bronzat atîrnîndu-i într-o parte. Era complet gol, cu excepţia mijlocului acoperit cu un prosop care avea să fie dat la o parte cînd începeau să facă fotografiile.
- îndur-ă cu noi, Kurt.
Părul lui Liz fusese uşor umezit şi acum i se lipea de gît şi de piept în şuviţe ude, spiralate.
- Aşa îmi place mult mai mult, îi spuse Claire coafezei. Mulţumesc.
Chipul şi partea de sus a trupului lui Liz erau stropite cu apă pentru a*tia impresia de sudoare.
- Hmm, făcu Liz. Ce bine e!
- Da, da, aşa e mult mai bine, strigă Leon. Arată superb. Ah, da. Acum simt fotografia.
- Arată-ne puţin decolteul, Liz, spuse Yasmine şi modelul se aplecă în faţă de parcă ar fi vrut să atingă aparatul.
- Ooo, perfect! exclamă Leon.
- Staţi, ordonă Claire. Se văd sfîrcurile. -
Apa rece făcuse ca sfîrcurile modelului să se vadă prin cămaşa de noapte.
- Şi ce dacă? întrebă Leon lăsînd în jos aparatul ! de fotografiat, supărat din cauza întreruperii.
- Nu vreau să se vadă chiar aşa tare, zise Claire. Să le lăsăm timp să se relaxeze.
- Dar tot'timpul prezinţi numai sfîrcuri.
- Sub sutiene sînt relaxate.
- Dar am mai avut şi înainte sfîrcuri care se vedeau, spuse Yasmine.
- Aşa e, aţi mai avut, zise şi Leon. Eu ştiu foarte bine, că doar eu le-am fotografiat.
- Sub materiale opace, nu e nimic dacă se văd, le explică ea calm. Dar asta pare vulgar. Li se vede şi conturul şi culoarea şi nu-mi place. Nu vreau să pară că am fi făcut fotografii la un concurs de tricouri ude.
- Dar acolo e un bărbat gol-goluţ! protestă Leon cu o voce ascuţită ce ameninţa să spargă cristalele familiei Monteith.
- El e numai o impresie. E sugestiv fără să fie vulgar, spuse Claire păstrînd un ton controlat. Şi am încheiat discuţia.
- Ah, pentru numele lui Dumnezeu, murmură Leon. De cînd naiba te- ai schimbat aşa?
- De cînd cu Jackson Wilde, spuse Yasmine. Claire se răsuci iute şi îşi privi prietena cu uimire şi
furie.
- Ce lucruri ridicole spui, Yasmine! Wilde n-a fost niciodată un barometru după care să judec ce era de bun gust şi ce nu. Cu siguranţă că nu era nici conştiinţa mea. Ştii asta foarte bine.
- Nu ştiu decît că nu mai eşti aceeaşi de cînd l-au găsit mort. Calmează-te. Nu te mai poate arăta cu degetul.
Remarcile indiferente ale prietenei ei o înfuriară pe Claire, mai ales cînd îl ştia pe Cassidy în preajmă, îşi încălcase propriile reguli stricte şi îl lăsase să asiste de undeva de pe margine, gîndindu-se că poate dacă îi dezvăluia acel aspect al vieţii ei, el avea să înceteze să mai cerceteze altele. Prezenţa lui nu părea să deranjeze pe nimeni altcineva decît pe ea. O făcea să fie tot timpu) nervoasă şi irascibilă, deşi îşi făcea treburile cu aceeaşi competenţă dintotdeauna.
Parcă îl simţea devenind atent la remarca lui Yasmine, dar, cînd se uită la el, îl văzu cît se poate de impasibil şi fără să arate ce gîndea.
- Leon, fă fotografiile, te rog, spuse ea apoi pe un ton arţăgos.
Terminară în jumătate de oră, după care grupul tăcut se risipi. Claire îi spuse foarte încet lui Yasmine:
- Te rog să vii în cameră cît poţi de repede. Cinci minute mai tîrziu, Yasmine intră în dormitor.
- Ştiu că eşti nervoasă.
în cele cîteva minute, Claire stătuse rezemată de tăblia din lemn de deasupra unuia din paturi, îşi proptise în spate o mulţime de perne învelite în feţe albe ca zăpada şi mirosind a detergent şi scrobeală. Lăsă mapa în poală şi îşi scoase ochelarii.
- Date fiind împrejurările, Yasmine, consider că remarcile tale despre moartea lui Jackson Wilde au fost cît se poate de neavenite şi de prost gust.
Yasmine îşi arcui una din sprîncenele ei perfecte.
- Cui îi pasă cîtuşi de puţin de el sau de ce-am spus despre el?
- Procurorului adjunct, Cassidy, îi pasă, spuse Claire şi, dînd mapa la o parte, se aşeză pe marginea patului. Aş fi vrut să nu fi privit atît de uşor asasinarea lui Wilde şi nici să nu fi părut atît de bucuroasă că el nu mai există ca să ne hărţuiască.
- Doar nu crezi că o simplă remarcă, intenţionat ca o glumă, i-ar putea influenţa părerea lui Cassidy în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia ta?
Claire refuză să răspundă, dar în cele din urmă îşi ridică privirea spre ea şi spuse cu gravitate:
- De fapt, nu din cauza asta sînt supărată pe tine.
Claire îi spuse atunci despre discuţia pe care o avusese cu^ avocatul ei în ajunul plecării spre Mississippi, în clipa cînd i-a rostit numele, ochii lui Yasmine 'icăriră de furie.
- Nenorocitul. Şi doar i-am spus să nu-ţi zică
nimic.
- Deci e adevărat? L-ai rugat să mă convingă să vînd acţiuni publicului ca tu să ţi le poţi vinde pe ale
tale?
- Merita o încercare. Trebuia să-mi vînd acţiunile.
Numai aşa mă pot descurca.
- Numai aşa? strigă Claire. Dar ai fi putut veni la
mine.
- Cu pălăria în mînă, recunoscînd că n-am un
sfanţ?
- La naiba, Yasmine, dar eu ştiu asta de luni de
zile,
- Ah, excelent, spuse fostul model, lăsîndu-se să cadă pe marginea celuilalt pat, părînd răzvrătită şi
ostilă.
Claire îşi îndulci tonul.
- Nu ai de ce să te ruşinezi. Ai cheltuit prea mult, atîta tot. Toată lumea păţeşte aşa ceva la un moment dat. Ţi-aş împrumuta cu plăcere nişte bani pînă cînd lucrurile se vor aranja.
- Eşti ultima persoană căreia i-aş cere bani.
- De ce?
- Pentru că deja tu eşti cea care duce în spate
toată afacerea. Nu, nu începe să obiectezi. Aşa e, Claire. Ai adus-o de la început pînă la stadiul în care e acum. Tu munceşti cel mai mult. Tu eşti creierul.
- Şi tu frumuseţea. Nu mi-aş fi putut extinde firma dacă nu m-ai fi ajutat tu,
Yasmine ridică din umeri de parcă ajutorul ei fusese o nimica toată.
- Acum un an, pe vremea asta, mă scăldam în bani şi nu-mi închipuiam să rărnîn vreodată fără. l-am administrat prost şi i-am aruncat pe „consilierii financiari" care, probabil, mi-au mîncat jumătate din ei.
- l-ai aruncat pe cauze pierdute ca mia aceea de dolari pe care i-ai trimis-o lui Jackson Wilde.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:42 PM | message # 19
Yasmine ridică braţele în semn de capitulare.
- Sînt vinovată. Oricum, nu mai am decît cîteva sute de dolari. De aceea speram să-mi pot scoate la licitaţie acţiunile din Mătasea franţuzească.
Claire scutură din cap.
- N-o să vinzi niciodată altora nimic. Dacă vrei neapărat să-ţi vinzi acţiunile, ţi le cumpăr eu.
- Şi să mă îndatorez faţă de tine.
- Eu nu privesc aşa lucrurile. Este pur şi simplu un instinct de autoconservare. Ştii cît de posesivă sînt cînd e vorba de afacerea mea.
- Ştiu, ştiu, spuse Yasmine, irascibilă. Dumnezeule, crezi că mi-a fost uşor să-l abordez pe avocatul ăla nesuferit? Niciodată n-aş fi recunoscut că am extraordinar de mare nevoie de bani. Mi-am vîndut şi ultima haină de blană şi toate bijuteriile bune. Nu mai am de vîndut decît acţiunile alea.
- Le poţi folosi drept garanţie pentru a obţine un
imprumut de la mine.
- Am zis nu, clar?
- Dar nu înţeleg... Yasmine se ridică de pe pat.
- Nu mă mai pisa, Claire. N-o să iau bani cu împrumut de la tine, dar o să-ţi vînd acţiunile alea afurisite. Da? Acum putem încheia discuţia? Eu o să am ceva bani gheaţă, iar firma va fi salvată. Aleluia şi amin! Şi nu mai vreau să aud nimic despre asta pentru că am alte probleme acum.
- Asta nu-i o scuză pentru faptul de a fi lucrat prin spatele meu şi contrar dorinţelor mele. Toţi avem probleme, spuse ea şi îşi lipi o mînă pe piept. Eu am fost acuzată de crimă.
- De Cassidy? pufni Yasmine. Dar n-are nici o dovadă împotriva ta.
- Au comparat fibre din covoraşul pe care îl am în maşină cu cele găsite în camera lui Wilde.
Yasmine păru surprinsă.
- Cînd?
- Cînd au obfinut un mandat de percheziţie pentru Mătasea franţuzească.
-Cum?
- Da. Au găsit şi nişte aiureli legate de magie în camera ta, Yasmine, inclusiv o păpuşă care semăna ! cu Wilde.
- Dar e o glumă!
- Asta i-am spus şi eu lui Cassidy, dar el nu găseşte că ar fi amuzant.
- Dacă stau şi mă gîndesc mai bine, nu l-am văzut deloc zîmbind toată după-amiaza.
- Crede că am fost în apartamentul lui Jackson Wilde în seara cînd a murit. Fibrele acelea ar dovedi că am fost.
- Dar cîte maşini din Orleans Parish nu au covor exact ca al tău? Duzini, dacă nu chiar sute, nu?
- Sînt sigură că de asta nu m-a arestat pînă acum, îi spuse Claire. A spus că un bun avocat ar putea avea statistici despre toate maşinile Chrysler şi, deci, cîţi posibili criminali s-ar mai adăuga.
Se duse spre uşa balconului.
- Mi-e frică, Yasmine.
- Prostii. Niciodată nu ţi-a fost frică de nimic. De cînd te ştiu eu.
- Acum îmi este.
- De Cassidy?
- în parte, dar mai mult mă tem că nu deţin controlul asupra acestei situaţii. Acesta e cel mai înspăimîntător sentiment de a fi pierdut controlul asupra, destinului.
- Linişteşte-te, Claire. Cassidy n-o să te bage la închisoare.
- Ba da, zise ea rîzînd cu tristeţe. Cînd va ajunge la concluzia că are destule dovezi pentru deschiderea unui proces, mă va aresta.
- înainte sau dapă ce te f...? o întrebă Yasmine şi Claire o privi surprinsă. Tipul te vrea atît de mult, încît, pur şi simplu, se chinure, continuă Yasmine după ce ridică din umeri, în orice clipă pare gata să se năpustească asupra ta.
- Şi să-mi citească drepturile.
- Nu, nu,-spuse Yasmine scuturînd din cap. Te
vrea pe spate sau, mă rog, dar oricum, mişcîndu-te odată cu el.
înainte să i se servească un argument, ea adăugă:
- Uite, ştii ce, eu am avut primul bărbat la , treisprezece ani şi, cînd începi aşa devreme, ţi se j dezvqltă un al şaselea simţ în legătură cu chestiile
astea. Eu miros cînd un bărbat vrea ceva şi ştiu cînd o femeie este gata să i se ofere. Şi voi amîndoi sînteţi gata să explodaţi. 'Cînd intră într-o cameră, aureola ta se transformă în neon... şi invers. Vibraţiile sexuale sînt atît de intense, încît poluează aerul.
- Cassidy a cerut cu insistenţă cazul Wilde şi i s-a i dat pentru că e bun. O condamnare ar face din el un j puternic pretendent la postul de procuror districtual.
Vibraţiile pe care le-ai simţit în el sînt de ură, nu de i dorinţă sexuală, continuă Claire. E supărat pe mine pentru că nu-i uşurez munca. De cum va descoperi ceva care să-l convingă de., faptul că am fost în camera aceea cu Jackson Wilde, va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a dovedi că sînt vinovată.
- Dar noi ştim că nu eşti, nu?
Timp de cîteva secunde îşi susţinură privirile. Claire îşi simţea bătăile inimii pulsîndu-i cu putere în cap. Avea ameţeală.
în cele din urmă spuse:
- O să-ţi completez un cec pentru un sfert din acţiuni. O să primeşti ceva bani gheaţă şi îţi vei mai păstra şi o parte din Mătasea franţuzească. Dacă vei putea, îţi vei cumpăra înapoi partea plătind aceeaşi sumă pe care ţi-am dat-o.
- Mergi, spuse Yasmine fără să zîmbească.
- Dacă vrei să-mi mulţumeşti într-un fel, nu mai lucra în spatele meu.
îi dispăruse stiloul.
Cînd îşi puse haina pentru cină, Cassidy observă că stiloul gravat cu aur, pe care îl primise cadou de la părinţi la absolvirea şcolii de drept, dispăruse, îl ţinea aproape tot timpul în buzunarul stîng de la piept.
Căută în sertarul biroului din dormitor, gîndindu-se că poate îl pusese acolo împreună cu mărunţişul şi celelalte lucruri din buzunare. Dar nu era nici acolo. II căută prin buzunarele celorlalte haine, dar în zadar. Era sigur că^nu îl uitase nicăieri. Nu îl dădea niciodată nimănui şi de fiecare dată după ce îl folosea îl punea la loc în buzunar.
Recapitula în gînd fiecare loc pe unde fusese de cînd îşi pusese haina dimineaţa. Din cauza căldurii înăbuşitoare, la puţin timp după prînz 5 agăţase într-un cuier în hol şi se dusese să facă o plimbare prin jurul casei.
Să i-l fi furat cineva? De ce? Nu credea că putea fi _ cineva printre cei de, la Rosesharon care să scotocească prin buzunarele altora pentru a fura. Personalul? Nu îşi putea irrfagina că doamnele Monteith ar fi tolerat furtul printre angajaţii lor, care păreau cu toţii dedicaţi servirii cît mai mulţumitoare a oaspeţilor.
Stiloul nu avea o valoare prea mare, dar îi regreta pierderea foarte mult din motive sentimentale. Cobora scara pentru a se alătura grupului lui Claire la cină,
^supărat şi ameţit.
Două din modele erau la bar, o adăugire a secolului douăzeci. Se strecură între ele şi îşi prepară un Chivas cu gheaţă.
- Nu uita să notezi, îi spuse senzaţionala brunetă.
- Nu, n-am să uit.
- Eşti un poliţist bun sffi? unul rău? îl întrebă şi prietena ei blondă cu picioare foarte lungi.
- Nu sînt poliţist, spuse el zîmbind fermecător.
- Hmm, făcu ea sceptică, lovindu-şi uşor dinţii cu unghia şi apoi sugîndu-şi degetul cu buzele lucioase şi senzuale. Pun pariu că ai putea fi şi rău.
El îşi ciocni paharul de al ei şi spuse:
- Şi ai avea dreptate.
Spre dezamăgirea lor, se scuză şi se îndreptă spre Yasmine care stătea în dreptul unei ferestre privind dincolo de verandă pajiştea unde umbrele erau lungi şi întunecate.
- Frumos loc.
Primi imediat fulgerarea mortală a ochilor ei de tigru.
- Dacă eşti la fel de banal şi cu nişte juraţi, e de mirare că reuşeşti să cîştigi vreun proces, domnule Cassidy.
- încercam să fac conversaţie politicoasă.
- Scuteşte-mă.
El sorbi din paharul cu whisky.
- Vibraţiile acestea negative pe care.le simt din partea ta sînt intenţionate?
- Nu-mi plac poljjiştii.
El strînse din dinţi şi repetă:
- Nu sînt poliţist.
- Ca şi cum ai fi.
Era o femeie incredibil de senzaţională. Nici chiar stînd atît de aproape nu îi putea găsi vreun defect nici feţei, nici trupului şi era o adevărată plăcere să continui să cauţi unul. Dar lui nu îi plăcea. Avea o atitudine, genul de aroganţă care nu putea fi străpunsă nici cu ameninţări, nici cu linguşeli, nici cu măguliri, exact genul de martor pe care nu putea suferi să îl interogheze contradictoriu. Dacă se hotăra să mintă, nici cu dinamită nu se mai putea scoate adevărul de la ea.
Folosind limbajul cu care ştia că avea să îi obţină1 un răspuns, o întrebă:
- Dar ce ticălos te-a supărat aşa?
- Dumneata, în primul rînd. De ce n-o laşi în pace pe Claire?
- Pentru că s-ar putea să fi ucis pe cineva.
- Nu zău! Atunci eu sînt unul din Cei Şapte Pitici.
- Nu crezi că a făcut-o? Yasmine pufni, batjocoritor.
" - Şi, pe urmă, asta mă face sa mă gîndesc la tine. Ai fi avut la fel de multe motive ca şi ea. Poate că n-am venit aici s-o urmăresc pe Claire, ci să te ţin pe tine sub observaţie.
Buzele ei frumoase se desfăcură într-un zîmbet larg. Cu o mînă în şold, îşi scoase pieptul în afară şi scutură din cap ca un armăsar mîndru.
- Ei bine, scumpule, iată-mă. Fă-ţi plinul. El chicoti.
- Aici te deosebeşti be Claire. Ea vrea să mă ţină tot timpul cu jaluzelele trase.
- Puţin îmi pasă dacă te uiţi pînă-ţi sîngerează ochii, dar nu mai vreau să te văd învîrtindu-te în jurul lui Claire, pentru că o calci pe nervi.
- Ţi-a spus ea asta?
- Nici nu era nevoie. O cunosc destul de bine. în afară de mama ei, singurul lucru la care ţine enorm de mult este Mătasea franţuzească. Este o perfecţionistă. Sesiunile astea fotografice sînt destul de încordate şi
'obositoare şi fără să o mai pui dumneata pe jăratec.
- Claire nu mi se pare a fi genul de femeie care poate fi pusă pe jăratec.
- N-o cunoşti la fel de bine ca mine. Nu-şi pierde niciodată cumpătul, dar fierbe şi se încinge pînă cînd...
Se opri.
El ridică din sprîncene întrebător.
- Ei? Pînă cînd ce?
- Nu contează.
- Ce-aţi discutat la reuniunea la nivel înalt de după-amiază? V-aţi certat pe marginea celor ce-ai spus despre Jackspn Wilde?
- Nu-i aşa că ai vrea să ştii?
- Da, aş vrea.
- Du-te dracului, Cassidy.
El îi mulţumi, ridicîndu-şi paharul. . .
- Ai spus-o de parcă ai dori-o cu adevărat.
- Fii convins, scumpule. Zilele astea întreaga populaţie de sex masculin e pe lista mea neagră.
- Zău? Dar ce-am făcut?
- Aţi răsuflat.
Şi după ce spuse aceste cuvinte dădu pe gît şi ultima înghiţitură de.vin.
- Cina! strigă Grace Monteith, sunînd un clopoţel şi deschizînd larg uşile sufrageriei.
Cassidy aranjase în aşa fel să stea chiar în faţa lui Claire. Deşi modelele erau tinere şi frumoase şi ar fi putut face din orice peisaj o privelişte minunată, păreau insignifiante în comparaţie cu Claire Laurent, cam ca diferenţa între punciul de grepfruit şi vinul de un roşu închis pe care Agnes Monteith tocmai i-l turna în pahar.
.Mîncîndu-şi friptura înăbuşită şi garnitura, îşi studie unul cîte unul tovarăşii de masă, întrebîndu-se care din ei îi luase stiloul. Era convins că i se furase, probabil numai din răutate.
Dintre cele trei stiliste, numai una nu părea destul de ticăloasă pentru a şterpeli un stilou gravat. Modelele? Toate fuseseră ocupate în după-amiaza aceea. Era imposibil ca vreuna să fi avut timp să îi umble prin buzunare. Şi, la urma urmei, de ce ar fi făcut-o?
Avea o ocazie nemaipomenită de a-i studia pe toţi fără să fie observat, pentru că Leon domina conversaţia, în timp ce .asistentul său mînca tăcut alături.
- îmi place la nebunie acea capră veche de tăiat lemne de pe pajiştea dinspre vest, spuse Leon înîinzînd unt pe pîine. Trebuie neapărat să prezentăm ceva pe ea.
- Ce zici de pantalonii cei strîmţi? sugeră Claire.
- Excelent, făcu Leon. Tocmai potriviţi pentru încălecat. Capra de tăiat lemne, voiam să spun.
Chicoti, dar redeveni serios, mesiecînd de zor.
- Cu to.ate că mi-ar plăcea mai mult ideea de a pune ceva de mătase pe lemnul acela dur şi putred.
Hmm. Mă mai gîndesc eu. Tot explorînd, a mai văzut cineva duşul acela de afară?
- A fost instalat pentru ca aceia care se întorceau de la culesul bumbacului să se spele pe mîini, explică Grace care tocmai aducea desertul.
- Am eu ceva în gînd pentru o fotografie în care să fie folosit acel duş, anunţă Yasmine. Dar ideea e secretă.
- Eu trebuie să fumez, spuse Rue şi se ridică de ia masă pentru a ieşi pe verandă. Voi, fetelor, nu vă mai îndopaţi'cu atîta mîncare, altfel or să vă pocnească burţile mîine, mai adăugă ea, dar nimeni nu o luă în seamă.
- întîi şi întîi, mîine dimineaţă, spuse Leon, vreau modelul care va purta cămaşa aceea de noapte lungă şi subţire...
- Felicia, îi spuse Yasmine.
- Felicia dragă, tu eşti prima mîine dimineaţă.
- La dracu', murmură ea în crema de zahăr ars.
- Vreau ca soarele de dimineaţă să o lumineze din spate, mai spuse Leon şi îşi uni vîrfurile degetelor în dreptul feţei ca şi cum s-ar fi uitat' printr-un cadru. Dacă avem noroc avem şi puţină rouă. Dacă nu, această scumpă doamnă s-a oferit să dea drumul la aparatul de stropit, zise el şi cînd Agnes dădu să îi toarne cafeaua, el îi prinse mîna şi i-o sărută. Oricum ar fi, deci, iarba va fi udă şi strălucitoare. O şi văd
, sclipind. Vreau ca tivul cămăşii de noapte să fie ud şi să atîrne. Poate chiar să alunece puţin de pe umăr. Să se vadă ceva.
- Kurt s-ar putea afla şi el undeva în spate, sugeră Yasmine. Ca şi pe verandă, cu părul liber şi purtînd numai o pereche de pantaloni de pijama.
- Excelent, spuse Leon cu un glas ascuţit. Să nu te bărbiereşti mîine dimineaţă, Kurt. Ador fotografiile care sugerează scene ulterioare raportului sexual. Oh, dragă doamnă Agnes, obrajii vă sînt roşii ca focul, lertaţi-mă că am fost atît de grosolan. Credeţi că sînt prea necuviincios?
Văzîndu-l cît era de afectat, Cassidy îşi dădu ochii peste cap şi, din întîmplare, o surprinse pe Claire încercînd să îşi înăbuşe rîsul. Schimbară un zîmbet. Chiar şi înconjuraţi de atîţia oameni, trăiau un moment de intimitate.
Imediat nimici senzaţia care i se cuibărea în partea inferioară a trupului. Dacă ea nu ar fi fost principalul suspect, ar fi făcut pe dracul în patru pentru a o avea în patul lui. Ştia asta. Şi Crowder ştia. Şi, probabil, şi ea. La naiba, doar o lăsase să înţeleagă" atîta lucru.
Nici o altă clipă de intimitate, îşi spuse el hotărît. Nici măcar priviri aruncate peste masă.
Doamnele Monteith îi încurajaseră să îşi bea cafeaua în cele două saloane sau pe verandă, unde se mai răcorise odată cu apusul soarelui.
Cassidy o urmă pe Claire, care se opri puţin lîngă scară pentru a vorbi cu Mary Catherine şi cu Harry, care se pregăteau să se retragă în camera lor.
- O să vin să-ţi spun noapte bună cînd o să fii în pat, îi promise Claire.
- Noapte bună, domnule Cassidy.
- Noapte bună, doamnă Laurent, domnişoară York.
Zîmbind dulce, Mary Catherine se întoarse să urce scara şi Cassidy îi ţinu uşa deschisă lui Claire, ieşind amîndoi pe veranda largă şi oprindu-se lîngă balustradă. Claire se aşeză pe ea sorbind din cafeaua parfumată. •
- Ei, ce părere ai despre noi?.
- Interesant, spuse el.
- Cît de diplomatic!
Se întrebă dacă să îi spună sau nu că în echipa ei era un hoţ, dar hotărî să nu o facă. Fiecare jucru la timpul lui. Deja o acuzase în mod neoficial de crimă.
- Te uiţi fix, Cassidy, îi spuse ea încet.
- Mă gîndeam la ceva ce a spus Glenn aseară. Observă că se cutremură cînd auzi numele
detectivului, dar continuă:
- îi trecuse prin cap că Yasmine ar fi putut fi iubita lui Jackson Wilde.
- Cum! exclamă ea şi puse cu zgomot ceaşca pe farfurie, aşezîndu-le apoi pe balustradă. Prietenul tău se pare că şi-a pierdut contactul cu realitatea, Cassidy, şi, dacă şi tu gîndeşti la fel, e valabil şi pentru tine.
- Nu-i chiar atît de exagerat.
Ea îl privi nevenindu-i să creadă.
- Te gîndeşti înainte să spui prostiile -astea? Ascultă-te ce spui!
Acum, că îşi exprimase teoria cu glas tare, i se părea şi lui ridicol, dar o făcuse ca să îl convingă pe Glenn că îl ascultase. Şi, pe urmă, niciodată nu poţi să ştii unde te poate duce o fundătură.
- Yasmine are bărbaţii în general pe lista ei neagră. Mi-a spus-o cu gura ei.
- Şi ăsta ar fi un motiv pentru care Jackson Wilde să fi fost iubitul ei? întrebă ea. Era duşmanul ei la fel de mult ca şi al meu.
- Numai în aparentă.
- Crezi că aveau o relaţie secretă?
- E posibil.
- Absurd. Oricum, ea a fost la New York în seara cînd Wilde a fost ucis.
- Eşti'sigură?
- Am luat-o de la aeroport a doua zi dimineaţă.
- Poate juca teatru.
- Te agăţi de orice, Cassidy.
- Are un iubit acum?
- Nu văd ce... -Are?
- Da, izbucnLea.
- Pe cine? Cum îl cheamă?
- Nu ştiu.
- Prostii! -Jur că nu ştiu!
O privi intens şi îşi dădu seama că spunea adevărul.
- De ce atîta secret? E căsătorit?
- Nu ştiu decît că îi este credincioasă, spuse ea evaziv. Aşa că toată teoria aia a ta despre vreo relaţie amoroasă între ea şi Jackson Wilde se duce naibii. Nici măcar nu s-au văzut vreodată.
- Şi în privinţa asta eşti la fel de sigură?
- Absolut. Mi-ar fi spus.
- Aşa e. Ea nu minte şi nu păstrează secrete ca tine, spuse el, venind mai aproape. Poate că tu aveai ceva cu Wilde.
Chipul i se încorda de furie. Dădu să se ridice, dar el îi puse o mînă pe umăr şi o forţă să rămînă pe loc.
- O încăierare care să vă facă publicitate era mulţumitoare pentru amîndoi. Poate aţi pus totul la cale împreună.
- Cine s-a gîndit la asta, tu sau detectivul Glenn? Ignorîndu-i întrebarea, e! continuă:
- Tu i-ai oferit lui Wilde o cauză împotriva căreia să militeze, o cauză care a stîrnit vîlvă în întreaga naţiune şi care a făcut din el un predicator celebru.
- Iar mie, în schimb, mi s-a făcut publicitate pe gratis, bănuiesc.
- Exact. Ai recunoscut şi în faţa mea că predicile lui erau, de fapt, bune pentru afacerea ta, nu invers.
- Şi atunci de ce să-l fi omorît punînd, astfel, capăt tuturor acestor lucruri?
- Poate ai aflat că nu erai singura cu care se înţelesese. Poate av/sa o mulţime de femei, cîte una pentru fiecare păcat.
- Eşti nebun.
- Poate povestea de dragoste s-a stricat. Oare, „oferta" ta nu era un şantaj? Te-ai înţeles cu el să vă întîlniţi cînd venea la New Orleans pentru a pune la punct un program de plăţi? Numai că tu te-ai hotărît să pui punct atunci şi acolo.
Ea reuşi să coboare de pe balustradă şi cînd încercă să îl ocolească, el îi bloca drumul.
- Unde I-ai cunoscut pe Jackson Wilde? Dîndu-şi capul pe spate, îl privi fix.
- Ţi-am mai spus doar. L-am întîlnit o singură dată, cînd a invitat oamenii la el după predica de la Superdom.
- Şi ai minţit, în timp ce te atingea cu mîinile şi îţi promitea viaţă veşnică, ţi-a şoptit numărul camerei?
O strînse cu putere de braţ.
- Aveai o colecţie întreagă de tăieturi din ziare, Claire, care relatau mişcările lui de-a lungul cîtorva ani. Nu putea face nimic fără să ştii tu. Acesta este un comportament obsesiv.
- Ţi-am explicat ce era cu articolele acelea.
- Nu ţine.
- Sigur nu am fost iubita lui.
- Nici nu te culci cu altcineva.
- De unde ştii?
întrebarea ei răsună între ei ca reverberaţia unor săbii încrucişate. Aerul era încărcat de animozitate şi pasiune reţinută.
în cele din urmă, Claire spuse:
- Te rog să mă scuzi, domnule Cassidy. Şi, ocolindU'l, intră în casă.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:13 PM | message # 20
Capitolul şaptesprezece
Ariei leşină în timpul predicii pe care o ţinea pe Kemper Arena din Kansas City.
Timp de o jumătate de oră ţinuse mulţimea sub vrajă, îmbrăcată în alb şi luminată de reflector în arena, de altfel întunecată, în aşa fel încît părul să îi pară o aureolă strălucitoare, cu braţele ridicate implorator spre cer, crease impresia unui înger uitat care implora să fie chemat acasă.
îşi ridicase glasul rugător şi trupul îi tremura de înflăcărare, cînd, deodată, se prăbuşi pe scenă. La început, Josh crezu că mai adăugase ceva la
obişnuitul ei teatru, în gînd o felicită pentru instinctul şi talentul ei. Publicul gemu într-un singur glas cînd trupul ei subţire fu înghiţit de rochia largă ce se lăsa în jurul ei ca o paraşută dezumflată.
Dar, cînd trecură cîteva secunde şi ea tot nu se mişcă, Josh se ridică împingîndu-şi scăunelul. Cu cît se apropia mai mult, cu atît se mişca mai repede. Ori reflectorul îi îndepărtase orice ^culoare de pe chip, ori era alarmant de anemică, îngenunche lîngă ea, chemînd-o pe nume neliniştit. Cînd încercă să o ridice în capul oaselor, era la fel de moale ca o păpuşă din cîrpe şi capul îi atîrna într-o parte. Nu era teatru.
- Şi-a pierdut cunoştinţa! Să sune cineva la 911! Să vină imediat o ambulanţă. Ariei!'Ariei!
îi dădu cîteva palme, dar ea tot nu reacţiona în nici un fel. îi căută pulsul la încheietura absurd de slabă a mîinii. Simţi o bătaie, dar foarte slabă.
- Daţi-vă la o parte şi lăsaţi-i aer, le spuse el celor care veniseră să îşi ofere sprijinul.
Toată lumea era în picioare, făcînd atîta gălăgie, încît Josh nici nu îşi mai auzea gîndurile. Unii se rugau, alţii plîngeau, unii se uitau prosteşte, îi rugă pe organizatori să le spună tuturor să plece.
- Spectacolul s-a terminat.
Toate eforturile lui Josh de a o readuce la viaţă se dovediră inutile. Nu îşi reveni decît cînd ajunseră cei de la salvare şi îşi începură examinarea,
- Ce s-a întîmplat? murmură ea.
. - Ai leşinat, îi explică Josh. Ambulanţa e aici şi te va duce ia spital. Va fi bine.
- Ambulanţa? întrebă ea încercînd, lipsită de putere, să lupte cu medicii în timp ce aceştia o legau de patul ambulatoriu.
în timp ce se îndreptau spre ambulanţa care aştepta, ea protestă spunînd că-se simte bine şi că nu are nevoie să fie dusă la spital.
- Aveţi idee ce anume ar fi putut cauza acest lucru? îl întrebă unul din medici pe Josh care insistase să îi însoţească în ambulanţă. Este diabetică?
• - Nu, din cîte ştiu eu. Cred că este epuizată şi nehrănită. Varsă tot ce mănîncă.
Medicul îi luă tensiunea şi i-o raportă colegului din camera de urgenţă a Spitalului St. Luke. Acesta spuse să i se facă injecţii intravenoase, dar cînd ajunseră la spital, Ariei arăta tot aproape de moarte. Nu îşi recăpătase culoarea, buzele îi erau albe şi ochii adînciţi în orbite. Fu imediat transportată într-o sală de consultaţii unde Josh nu mai avu voie să intre.
Avea destule pe cap. înregistrarea video cu leşinu! lui Ariei fusese difuzată la buletinul de ştiri. Reporteri, fotografi şi simpatizanţi năvăliră la spital într-un număr atît de mare, încît fu nevoie de un cordon de poliţişti. Neobişnuit să vorbească în public, Josh ţinu cu emoţie un discurs improvizat în faţa camerelor de luat vederi şi a microfoanelor.
- Doamna Wilde s-a extenuat datorită eforturilor de a descoperi adevărul în privinţa asasinării tatălui meu. Medicii mi-au dat toate motivele să fiu optimist. De cum voi afla mai mult, vă voi spune şi dumneavoastră. Rugaţi-vă pentru ea.
Bîndu-şi cafeaua de la aparat şi aşteptînd veşti în legătură cu starea ei,,Josh încercă să îşi pună ordine în sentimente. Numai cu cîteva zile în urmă fusese atît de furios pe Ariei, încît fusese gata-gata să o omoare.
Acum se temea că nu avea să supravieţuiască. Dacă nu avea să mai fie în stare să conducă afacerea? Dacă se sfîrşea totul? Ce avea să facă el tot restul vieţii?
• Bănuia că şi-ar fi găsit de lucru în vreo formaţie fiind condamnat să cînte pentru tot felul de beţivi şi prostituate. Sau ar fi putut hoinări prin toate hotelurile Holiday Inn. La acel gînd deprimant, îşi trecu degetele prin păr şi îşi lăsă capul în jos deasupra genunchilor într-o atitudine de rugăciune.
- Dumnezeule!
Nu pufea suporta circul în care se transformase afacerea, dar îi plăcea pentru că îl făcea cunoscut. Ariei avea dreptate în această privinţă. Deşi dispreţuia ipocrizia ministeriatului, acesta îi oferise ocazia de a cînta la pian aproape seară de seară. Era un angajament sigur şi pentru un muzician acest lucru era un lux. Publicul său era loial şi generos. Faptul că le cînta, că le auzea aplauzele îi dăduse mai multă încredere în sine decît orice altceva. Se hrănea cu acea confirmare, deşi era infimă. Totuşi, fără ea, ar fi murit. Sau şi-ar fi dorit să moară.
Ce ar fi făcut dacă i s-ar fi distrus şi viaţa odată cu Ariei?
- Domnule Wilde? -Da?
Doctoriţa era tînără şi atrăgătoare şi i-ar fi stat mult mai bine să îi înveţe pe copiii de grădiniţă decît să muncească într-un mare spital.
- Cum se simte? Va fi bine?
- Doamna Wilde tocmai începea să dezvolte o tulburare în 'alimentaţie numită bulimie, dar cred că am oprit-o la timp. Pare să fi fost sănătoasă înainte să înceapă acest ciclu de îndopare/vărsare. Cu o supraveghere şi un regim potrivite, această boală se poate vindeca. Nu cred că va afecta în mod permanent starea sănătăţii, nici a ei şi nici a copilului. Josh rămase împietrit şi o privi ţintă.
- Copil?
- Exact, spuse doctoriţa zîmbind. Mama dumneavoastră vitregă este însărcinată.
Claire Louise Laurent nu simţise niciodată gelozie, în copilăria ei nu existase nimic şi nimeni care să o facă să fie geloasă. Nu avea nici un rival pentru dragostea şi atenţia mamei ei.
Avea o bună părere despre sine, ceea ce era de mirare, ţinînd cont de faptul că avusese o copilărie atît de chinuită. Totdeauna fusese mulţumită de propria ei persoană şi nu îşi dorise niciodată să fie altcineva. Nu avea de concurat decît cu ea însăşi, luptînd mereu să se autocorecteze, fără să îşi compare aspectul, posesiunile sau realizările cu ale altora.
De aceea, cînd acel sentiment a prins viaţă învătuind-o ca o ceaţă, a fost şocată şi s-a ruşinat. Mai ales că obiectul geloziei ei era Yasmine.
- E absolut minunat, spuse Leon cu respect, de parcă ar fi fost martor la înfăptuirea unei minuni sfinte. Eşti absolut cea mai bună, iubito. Totdeauna ai fost şi n-o să mai existe niciodată o altă Yasmine.
- Ai nimerit-o, scumpule, îi zise ea peste umăr mişcînd uşor din şezut.
Norii care ameninţaseră să aducă ploaie cu o zi în urmă dispăruseră şi, chiar dacă la orizont se mai zăreau cîţiva, soarele strălucea deocamdată la Rosesharon şi echipa se adunase în jurul duşului de afară. Temperatura era foarte ridicată şi umezeala pe măsură. Claire dădu vina pentru proasta ei dispoziţie pe zăpuşeala insuportabilă, dar ştia că nu aceea era adevărata cauză.
Yasmine îşi ţinuse ideea secretă pînă cînd se pregătiră să facă fotografiile.
- Aş vrea să port asta, spusese ea scoţînd la iveală o pijama albă subţire din bumbac.
r M-am tot întrebat unde o fi, spuse Claire.
- Am ţinut-o ascunsă.
Costumul format din pantaloni şi bluză nu semăna deloc cu ceva ce Yasmine ar fi ales în mod normal. Ea prefera de obicei să prezinte lucruri mai spectaculoase.
- Nu e prea simplă pentru tine?
- Nu aşa cum o voi purta, spuse Yasmine aruncînd un zîmbet diabolic.
- Cum adică?
- Ne întîlnim la duşul de afară şi o să-ţi arăt.
Ei bine, secretul ei era dezvăluit acum, îşi spuse Claire cu amărăciune, privind-o'pe Yasmine cum poza în tot felul de poziţii, în timp ce Leon făcea fotografie după fotografie, făcîndu-şi asistentul să jongleze cu aparatele de fotografiat, obiectivele şi reflectoarele.
Yasmine îşi scosese bluza şi îşi rulase pantalonii pînă sus. Prima poză a făcut-o stînd sub duşul oprit, cu spatele la aparat. Apoi a dat drumul apei care
sclipea în bogăţia părului ei negru, îi strălucea pe braţele pe care le folosea cu o graţie de balerină pentru fotografiile care se succedau una după alta. Apa îi şiroia mătăsoasă pe spatele neted. Deja pantalonii erau uzi şi i se mulau pe fesele tari. Materialul era lipit pe fiecare adîncitură şi unduire sinuoasă şi sexy. Avea un control deplin asupra propriului ei trup. Era aparatul cu care lucra şi de care depindea pentru a obţine un maximum de precizie.
Ciaire ar fi vrut să protesteze împotriva faptului că acele fotografii erau prea sexy, aşa cum făcuse şi în legătură cu sfîrcurile modelului din ziua anterioară, dar, de data aceasta, motivele erau cu totul altele. Adevărul era că Yasmine arăta ca o operă de artă. O asemenea formă perfectă nu putea fi niciodată considerată obscenă. Imaginea pe care o crea era erotică, dar nu pornografică. Era o adevărată celebrare a senzualităţii umane, nu propagandă pentru decădere morală. Şi, din moment ce o fotografie de detaliu avea să apară alături de cea mare, Ciaire nu avea de ce să se teamă că articolul respectiv nu avea să fie clar prezentat în catalog.
Nu toată lumea avea să arate la fel de senzaţional în pijamaua aceea, ca Yasmine, dar gîndul că acest lucru se putea întîmpla, avea să o vîndă cu miile. Ciaire ar fi salutat şi ea inspiraţia lui Yasmine ca toţi ceilalţi din echipă, dacă nu ar fi fost Cassidy, care o privea cu gura căscată, ca un adolescent înnebunit după sex.
Ciaire era furioasă, plină de nervi, distrasă, geloasă şi totul numai din vina lui. El era vinovat pentru acel resentiment juvenil care o macină.
i Dacă i-ar fi cerut să părăsească locul acela imediat, ar fi întrebat de ce, iar dacă ea i-ar fi spus că îi deranja pe toţi, ceilalţi ar fi negat, ceea ce ar fi fost echivalent cu a recunoaşte că prezenţa lui era tulburătoare numai pentru ea.
Yasmine era fără îndoială splendidă, dar Ciaire nu mai fusese geloasă pe ea niciodată. Cultiva impresia unei atracţii sălbatice, pe care Ciaire o considerase amuzantă, în cazul în care se gîndise vreodată. Cu siguranţă că niciodată nu îi stîrnise invidia. Yasmine era aceeaşi Yasmine cum se întindea şi poza acum în faţa aparatului de fotografiat. Era în elementul ei. Nu o făceajntenţionat pentru a-l fermeca pe Cassidy.
- îţi place, Ciaire? îi strigă Yasmine peste umăr.
- Da, spuse ea fără vervă. E foarte drăguţ. Yasmine îşi lăsă braţele în jos şi se întoarse. Nu se osteni să îşi acopere sînii.
- „Drăguţ"? Dar n-ar trebui să fie drăguţ.
- Şi ce-ar trebuie să fie, mă rog?
- Orice, dar cu siguranţă nu drăguţ. Ar trebui să capteze atenţia şi să fie excitant. Ar trebui 'să facă să se vîndă afurisita asta de pijama, care, sinceră să fiu, este cel mai fad articol al tău. N-are stil, n-are clasă, n-are nimic. Eu nu fac altceva decît încerc să-i imprim ceva mai aparte, altfel ar fi un mare dezastru.
Yasmine vorbise cu atîta antipatie, încît tăcu pînă şi Leon. O linişte încordată se lăsă deodată. Chiar şi Rue, care, de obicei, aduna perle sarcastice pentru- a le arunca apoi în momentele cele mai nepotrivite, fuma în .tăcere, în timp ce toată lumea îşi găsi altceva de făcut decît să se uite la Ciaire şi la Yasmine. Le mai auziseră înfruntîndu-se şi altădată, dar nu cu atîta duritate.
Claire avea senzaţia că pieptul i se spărgea de atîta presiune internă, dar i se adresă lui Leon întrebîndu-l calm:
- Ai toate fotografiile care îţi trebuie?
- Cred că da. Numai dacă nu eşti de părere că ne mai trebuie.
Era neobişnuit de ascultător şi vorbea atît de blînd, de parcă i-ar fi fost teamă să nu detoneze vreo bombă.
- Am încredere în judecata ta, Leon.
- Atunci eu am terminat.
- Bine. Vă mulţumesc tuturor. Asta-i tot pentru azi. Ne vedem la cin^ă, le spuse Claire şi le întoarse spatele îndreptîndu-se spre casă.
Mergea cu un pas alert, vrînd să ajungă mai repede în dormitorul ei răcoros şi învăluit în semiîntuneric, unde putea sta singură cu gelozia ei.
Aproape cînd să ajungă la verandă, Cassidy apăru lîngă ea.
- De ce ai făcut asta?
Sudoarea îi udase părul de pe lîngă faţă şi părea la fel de nervos şi iritat ca şi ea.
- Nu am chef de întrebările tale, Cassidy.
- - Răspunde-mi. De ce ai lăsat-o pe Yasmine să te pună într-o asemenea postură stînjenitoare în faţa tuturor?
- Yasmine s-a pus numai pe ea într-o postură stînjenitoare şi acum lasă-mă să trec.
Reuşi să îl ocolească, dar după alţi cîţiva paşi, el îi bloca drumul din nou.
- Ieri nu ai fost de acord cu sfîrcurile prea vizibile,dar astăzi Yasmine nu ar fi putut părea mai goală, nici dacă ar fi fost goală cu adevărat. Nu pricep.
- Nici nu mă aşteptam.
- De ce te deranjează unele poziţii şi altele nu?
- Pentru că există o deosebire între senzualitate şi excitare deschisă. Eu vreau fotografii care să excite fără să ofenseze.
- Ştii din experienţă că aici e vorba de c pură subiectivitate.
- Invariabil. Dar eu sînt prima care judecă şi am un gust excelent, spuse ea laudativ, dar încrezător. Am încredere în judecata mea, cînd e vorba să-mi dau seama ce este de calitate şi ce este îndoielnic.
- Ţi-au plăcut pozele lui Yasmine?
- Doar am spus că mJ-au plăcut, nu?
- Dar n-a sunat ca şi cum ai fi fost sinceră şi toată lumea a simţit asta, îndeosebi Yasmine.
- Nu e treaba mea să-i gîdil orgoliul lui Yasmine.
- Nu, treaba ta este să-ţi vinzi marfa şi fotografia asta o să vîndă pijamaua.
Ea îşi dădu la o parte o şuviţă de păr de pe frunte.
- Unde vrei să ajungi, de fapt, Cassidy?
- Deodată te-a deranjat senzualitatea lui Yasmine. De ce?
- Crezi că a fost senzuală? Dar nici nu-mi dau seama"de ce te mai întreb, cînd se vede atît de clar că asta e părerea ta. Te-a făcut praf.
El îi aruncă o privire ciudată şi întrebătoare, care o enervă şi mai tare.
- Ce, nu-j adevărat?
- Nu am fost atent în mod deosebit la reacţia mea, spuse el încet. Dar este evident că tu ai fost.

Dîndu-şi seama că era gata să spună prea mult Claire întoarse capul.
- Asta-i tot, Cassidy?
- Nu chiar. Ce fel de relaţie este între tine şi Yasmine, dacă îşi permite să te insulte astfel? Oricine altcineva i-ar fi răspuns pe măsură.
- Yasmine îi atacă pe ceilalţi cînd e supărată pe sine. Eu o înţeleg.
- Ieri te-a atacat cu chestia aia în legătură cu Wilde. De ce? Ce motiv are să fie supărată pe ea însăşi?
- Nu te priveşte, zise Claire şi, făcînd un pas în lături, el îi zădărnici încercarea de a-l ocoli.
Clocotind de furie, Claire îşi ridică privirea spre el.
- Bine, o să-ţi spun numai atît: Yasmine ia camioneta şi se duce în seara asta la New Orleans să-şi vadă iubitul. Are de gînd să se întoarcă dimineaţă devreme.
- Şi atunci care-i problema?
- Cred că s-au certat ultima oară.
Cassidy privi o clipă într-un punct peste umărul ei.
- la camioneta?
- Hmm.
- Nu îţi conduce niciodată maşina?
- îţi pierzi talentul, Cassidy, spuse ea şi el reveni cu privirea asupra ei. Motivul din spatele acestei întrebări este transparent. Vrei să ştii dacă Yasmine a conduc maşina mea în seara asasinării lui Wilde. Dar se pare că uiţi mereu că ea a fost la New York în seara aceea şi că eu îmi conduceam maşina.
O ţintui cu privirea.
- Mă bucur că-ţi aminteşti ar,ta, Claire. începusem
să cred că ai uitat că maşina ta te leagă de crimă.
- Aşa se pare.
- Deocamdată. Mai devreme sau mai tîrziu ceva te va arăta pe tine ca fiind criminala.
Ea se cutremură şi spuse încet:
- Scuză-mă, trebuie să intru.
După care trecu de uşă fără să întîlnească vreun obstacol, dar fu prinsă din urmă în hol. îi acoperi mîna de pe balustradă.
- Claire, de ce faci asta? De ce-mi întorci spatele şi pleci cînd aduc asemenea acuzaţii? De ce nu le negi?
- Pentru că nu e nevoie. Sînt inocentă pînă mi se dovedeşte vinovăţia, nu? N-am de ce să mă tem din partea ta.
- Pe naiba, spuse el şi, aplecîndu-se înainte, adăugă printre dinţi: n-o să poţi fjgi aşa la nesfîrşit. Să ştii că n-am venit după tine în Mississippi de florile mărului.
- Atunci de ce-ai venit? De ce mă baţi la cap, de ce te amesteci în munca mea? Ca să mă înnebuneşti cu tot felul de relaţii inexistente cu Jackson Wilde? Ca să încerci să bagi zîzanie între mine şi Yasmine? Dezbină şi stăpîneşte? Asta ţi-e strategia acum?
- Nu. Am venit pentru că nu aveam de ales. Dovada împotriva ta nu mai e circumstanţială. Este ceva tangibil în fibrele acelea. Pînă acum am făcut tot posibilul să nu fii arestată.
- De ce?
- Unu, pentru că nu vreau să apar ca un prost în faţa unui mare juriu şi să nu-ţi obţin inculparea din lipsă de dovezi mai concludente.
- Şi doi?
Pendula mare oscila cînd într-o parte, cînd în alta, numărînd cu zgomot secundele cît se priviră, în cele din urmă el spuse:
- Pentru că am vrut să-ţi mai acord o şansă. Dar Glenn şi toţi ceilalţi vor neapărat să termin odată cu cazul ăsta.
- Ca să-i facă pe plac unei femei isterice.
- Care, din întîmplare, e însărcinată. Claire rămase fără suflare.
- însărcinată?
- Ariei Wilde a leşinat aseară în timpul unei predici pe care o ţinea în Kansas City. Dacă te-ai fi uitat la televizor, ai fi văzut.
Nu exista nici un televizor la Roseshamn. în timpul cît stătea acolo, ea era practic ruptă de lumea exterioară dacă nu citea măcar ziarul local, în care apăreau foarte puţine ştiri, fie din ţară, fie din lume.
Lui Claire îi veni ameţeala.
- E însărcinată?
- Exact, spuse el încordat. Ceea ce o elimină complet din rîndul suspecţilor.
- Nu neapărat.
- Nu pentru tine, probabil, şi poate nici pentru mine, dar cfupă toţi ceilalţi e în afară de orice bănuială. Către cine crezi că s-ar îndrepta simpatia publicului? Către doamna care întruchipează maternitatea şi bunătatea sau către femeia care publică poze murdare?
- Dar s-ar putea să nu fie copilul lui Jackson, spuse Claire disperată, părînd că se agaţă de un colac de salvare. Ar putea fi copjlul lui Josh.
- Ştiu şi eu, ştii şi tu asta, dar omul obişnuit nu. La ' Panasonicul lui color el vede o văduvă însărcinată plîngînd, care arată că ultimele lucruri pe care le-ar face ar fi să se culce cu fiul ei vitreg şi să-şi omoare l cu sînge rece soţul. Aşa că, fii pregătită, Claire. Ariei 1 va profita de toate avantajele pe care i le oferă această situaţie. Ai văzut de două ori cum e în stare să manipuleze presa. Ameninţările că o poţi da în judecată pentru calomnie nu o sperie. Va zugrăvi imaginea unui monstru imoral şi oportunist, care i-a luat viaţa soţului ei aducînd tragedia asupra ei şi asupra pruncului'nenăscut încă. Datorită celor ce a spus pînă acum, ce chip crezi că va avea acest monstru în mintea oamenilor?^ o întrebă el şi se aplecă şi mai mult spre ea. înţelegi acum toate implicaţiile acestei sarcini?
Nu numai că le înţelegea, ci îşi găsiseră chiar un loc în adîncul inimii ei unde îşi aveau adăpostul cele mai mari temeri. Dar ar fi fost o prostie să îl lase pe Cassidy să vadă că îi era frică.
- Ce vrei de la mine? îl întrebă ea atunci sfidătoare.
- O mărturisire.
Ea scoase un sunet batjocoritor.
- La naiba, nu mă mai lăsa să te acuz fără să mi te împotriveşti. Bate din picioare. Ţipă. Loveşte-mă cu pumnii în piept. Răzvrăteşte- te, aprinde-te. Nu te mai retrage în spatele acestei măşti de răceală, care nu face decît să te arate şi mai vinovată. Nu mai poţi rămîne rece, Claire. Luptă, pentru numele lui Dumnezeu!
- Nu-mi voi coborî demnitatea la un asemenea nivel.
- Demnitate! urlă el şi trăsăturile i se încordară de furie, închisoarea nu e demnă, Claire, nici un proces pentru judecarea unei crime nu este demn, şi nici viaţa în închisoare nu este.
Ea îi simţea suflarea fierbinte pe faţă.
- Fir-ar să fie, spune-rrti că bănuielile mele sînt greşite. Spune- mi ceva absolut, care să spulbere tot ce am găsit pînă acum împotriva ta.
- Pînă cînd nu voi fi acuzată, n-am de ce să mă apăr. Procedura judecătorească...
- La naiba cu procedura! Vorbeşte-mi!
. - Domnule Cassidy? se auzi glasul tremurat al lui Mary Catherine care apăruse sub arcada sufrageriei. De ce strigi la Claire? Doar n-ai de gînd să o iei cu' dumneata, nu?
- Sigur că nu, mama! exclamă Claire.
- Pentru că n-aş putea să te las să faci asta. Claire se duse repede lingă mama ei, luînd-o pe după umeri.
- Domnul Cassidy şi cu mine tocmai... discutam ceva.
-Ah.
Unde o fi Harry? se întrebă Claire. De ce nu era cu mama ei?
- Totul e în regulă, mama. îţi promit Te simţi bine? Mary Catherine zîmbi tremurător.
- Avem cotlet de porc la cină. Nu sună delicios? Trebuie să le spun să taie toată grăsimea de pe bucata pentru mătuşa Laurel. Ştii doar că numai aşa mănîncă ea carnea de porc. Altfel face indigestie. Vai, iartă-mă, domnule Cassidy, că discut o problemă
lipsită de delicateţe de faţă cu cineva străin. Cassidy îşi drese glasul.
- Nu face nimic.
- Mătuşa Laurel vrea să taie nişte tufe de trandafiri pentru a le planta în grădină. Nu-i aşa că ar fi minunat, Claire Louise?
- Aşa e, mama. Ar fi minunat.
Mary Catherine trecu după aceea pe lîngă ea ducîndu-se la cuierul unde era agăţată haina sport a lui Cassidy. Scoase ceva din buzunarul fustei şi îl puse în cel de la piept al hainei. Fără să spună nimic referitor la gestul ei ciudat, continuă conversaţia:
- Claire, draga mea, eşti îmbujorată. .
- E foarte cald afară.
- Eşti transpirată, draga mea? Aşa ceva nu-i deloc frumos pentru o doamnă. Ce-ar fi să te duci să faci o baie şi să te schimbi înainte de cină?
- Asta şi am de gînd, mama. Tocmai urcam.
- Munceşti prea mult. Mătuşa Laurel şi cu mine am discutat despre acest lucru în timp ce ne beam ceaiul după-amiază. Ar trebui să ai grijă de tine.
O mîngîie drăgăstos pe obraz înainte să urce. în clipa cînd auziră uşa dormitorului închizîndu-se, Cassidy se duse repede la cuier şi căută în buzunarul hainei.
- Să fiu al naibii!
- Ce este? întrebă ea şi el ridică stiloul. E al tău? Zîmbind cu tristeţe-el spuse:
- Am observat că lipseşte în după-amiaza zilei cînd am venit aici, după ce, mi-am agăţat haina în cuier pentru cîtva timp. Mi-am dat seama că îl furase cineva, deşi nu îmi puteam imagina cine. Nu e prea scump, dar pentrutmine are valoare pentru că este un dar făcut de ai mei, care acum nu mai sînt.
Claire îşi duse degetele la buze şi se întoarse cu spatele. Se sprijini de una din ferestrele înalte şi înguste ale uşii de la intrare, lipindu-şi capul de sticla care îşi păstrase puţin din răceală în timpul după-amiezei înăbuşitoare.
Cassidy veni lîngă ea.
- Hei, asta nu-i o problemă, Claire,
Vocea lui era blîndă şi inspira încredere. Cînd îi puse mîinile pe umeri întorcînd-o spre el, fu tentată să îşi sprijine capul de pieptul lui aşa cum şi-l sprijinise de geam. Ar fi fost o nemaipomenită uşurare să se poată descărca în sfîrşit şi să îi spună tot.
- Ah, Cassidy, cît aş vrea...
- Ce? o întrebă el cu blîndeţe.
Ea îşi lăsă capul pe un umăr. Bineînţeles că nu îi putea spune ceea ce ar fi dorit atît de mult, aşa că zise:
- Cît aş vrea să nu fie atît de cald. Cît aş vrea să plouă. Cît aş vrea să fi terminat lucrul aici şi să mă întorc acasă, să-mi aranjez biroul şi căminul, pe care sînt^sigură că l-au devastat.
îşi muşcă buza de jos ca să nu plîngă de frustrare şi de teamă.
- Cît aş vrea să nu fi auzit niciodată de Jackson Wilde şi cît aş vrea să-mi fi spus despre stilou. Ţi-aş fi putut explica totul chiar de atunci.
- Acum îl am din nou şi numai asta contează. Uită. Dar ea nu putea uita şi se simţea obligată să îi explice gesturile mamei ei.
- Vezi tu, uneori mama ia lucruri. Nu le fură, pentru că nu-şi dă seama că face ceva rău. Ea doar „împrumută". Dar niciodată nu se întîmplă să nu dea înapoi ceea ce a luat. E ceva inofensiv şi inocent, pe cuvînt.
- Taci, Claire, spuse el şi trecîndu-şi degetele prin părul ei o sărută uşor pe buze. Te cred.
Dar cînd îşi înclină capul pentru a o săruta mai profund, ea îl împinse şi îi spuse privindu-l în ochi:
- Nu, nu mă crezi, Cassidy.
Dintr-odată, nu se mai refereau la mama ei sau la stilou. Claire clătină încet din cap spunînd:
- Deloc nu mă crezi.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:17 PM | message # 21
Capitolul optsprezece
Yasmine plecă înainte de cină. Locul gol de la masă stîrni curiozitatea, pe care Claire o satisfăcu fără să intre în amănunte.
- Yasmine are o întîlnire la New Orleans în seara asta, dar se va întoarce repede înapoi. Mîine dimineaţă va fi aici.
Leon era încîntat de fotografiile făcute în ziua aceea. Entuziasmul lui sporit de cîteva pahare cu vin excelent îl făcu să fie foarte vorbăreţ tot timpul mesei, îşi captivă auditoriul cu tot felul de povestiri în legătură cu actualele şi viitoarele celebrităţi care frecventau zonele fierbinţi, mereu altele, ale Manhattanului.
- Sigur că nu e ca'în zilele de aur ale Studioului 54, spuse el melancolic. E o ruşine că, din cauza unor lucruri ca SIDA, droguri şi altele, nimeni nu se mai distrează, de fapt.
Imediat după cină, Claire se scuză, începeau un joc, iar ea ştia din experienţele trecute că, în mod invariabil, începeau să se certe. Invocînd oboseala, le însoţi pe Mary Catherine şi pe Harry sus, unde zăbovi pălăvrăgind cu mama ei, pînă cînd somniferul pe care îl luase aceasta îşi făcu efectul. Mary Catherine nu spuse nimic despre stiloul lui Cassidy şi nici nu părea să îşi amintească ceva.
In graba de a pleca" la New Orleans, Yasmine lăsase dormitorul într-un hal, de ai fi zis că trecuse uraganul pe acolo, îi luă jumătate de oră să strîngă toate hainele împrăştiate şi să facă ordine pe măsuţa de toaletă. Nici baia nu se afla într-o stare mai bună. După ce o aranja, se cufundă în cada cu apă rece, încercînd să se relaxeze şi să nu se mai gîndească la sarcina lui Ariei Wilde şi la ce efecte nefavorabile ar fi putut avea asupra ei.
După baie se pudră cu talc şi îşi puse o cămaşă de mătase pînă la coapse, de culoarea perlelor vechi şi scumpe, îşi răsuci părul în creştetul capului prinzîndu-l cu o clamă, după care sprijini pernele de tăblia patului şi se rezemă de ele. Avu de gînd să aprindă veioza de pe noptieră, dar întunericul era mai liniştitor. Mai mult decît să revadă programul pentru a doua zi, avea nevoie de somn.
Dar gîndurile nu îi dădeau pace. Ca nişte copii neascultători, nu voiau să stea cuminţi şi să o lase î pace. Ochii îi rămîneau închişi numai cîteva secunde, pentru ca apoi, deodată, să se deschidă iar cu încăpăţînare. Patul în care dormise bine atîtea nopţi era, deodată, plin de umflături şi noduri. Perna se încălzea prea repede. O întoars. de cîteva ori, enervîndu-se din ce în ce mai tare din cauza insomniei. Din saion, unde jocul era în plină desfăşurare, răsunau hohote de rîs. Ar fi vrut să tacă toţi şi să se ducă la culcare.
Dădu vina pe saltea, pe pernă şi pe zgomot, dar ştia foarte birie că sursa nemulţumirii ei, ca şi gelozia din după-amiaza aceea se aflau adînc în interiorul ei. Nu îi stătea în fire să nu se simtă în apele ei cu prietenii şi cu asociaţii, cu mediul şi chiar cu ea însăşi. Nu se plăcea aşa.
Totuşi, se temea să caute prea mult o explicaţie. Intuiţia îi spunea că orice ar fi cauzat acea schimbare' de caracter era ceva ce ar fi preferat să nu recunoască. Evitarea era de preferat confruntării. Nu voia să se gîndească la ce o tulbura. Poate dacă nu o făcea, dispărea de la sine.
Auzi un zgomot ca şi cum cineva ar fi mişcat mobila pe o podea de lemn. Tuna. Dorindu-şi în zadar să adoarmă, asculta cum se apropia furtuna de Rosesharon. Prin perdeaua transparentă a uşilor franceze văzu un fulger despicînd cerul. Poate că, de data aceasta, norii aveau să aducă o 'ploaie răcoroasă. Pînă atunci nu făcuseră altceva decît să adauge şi mai multă tensiune unei atmosfere deja prea încărcată pentru a putea fi respirată.
Pe măsură ce furtuna se apropia crescînd în intensitate, acelaşi lucru se întîmpla şi cu agitaţia lui Claire.
Cassidy refuză să ia parte la joc, preferînd să facă o plimbare pe afară. Dar umiditatea sufocantă şi ţînţarii îl făcură să intre înapoi foarte repede.
Nu se mai opri în salon să le spună tuturor noapte bună, ci urcă direct în camera lui. Se opri să asculte la uşa lui Claire, care se afla alături, dar nu se auzi nimic. Nici lumină nu se vedea pe dedesubt, aşa că bănui că se culcase, cum spusese, de fapt.
Ajungînd în camera lui, se dezbrăcă pînă la piele. Dumnezeule, pînă şi înăuntru era umezeală. Se gîndi să se ducă jos să ia o bere de la bar, dar se răzgîndi. Ar fi putut da peste Agnes sau Grace cărora ie plăcea să îşi ţină oaspeţii foarte mult de vorbă. Ospitalitatea sudului mergea atît de departe şi el nu avea chef de conversaţie, în seara aceea nu era o companie potrivită decît pentru sine şi aproape că se considera insuportabil.
După ce făcu un duş rece, se întinse în pat şi îşi aprinse o ţigară. Cu două zile în urmă se lăsase de fumat, dar acum se simţea agitat. Şi, pe urmă, trebuia să le dea de lucru mîinilor în timp ce mintea i se învîrtea la nesfîrşit în cerc.
Ctaire avea un motiv. Claire avea ocazia. Claire putea fi legată de locul crimei prin fibrele covorului din maşina ei. Claire nu avea un alibi solid. Claire era pentru el cea mai bună modalitate de a obţine condamnarea de care avea atîta nevoie atît din motive profesionale, cît şi personale.
Dar nu voia ca ea să fie vinovatul.
- La naiba.
înjurătura păru să plutească în întuneric mult timp încă după ce sunetul ei s-a stins. Se afla într-o situaţie îngrozitoare. Dacă ţinea cont de conştiinţă şi de etica profesională, se distanţa de acest caz. Crowder îi dăduse deja un termen pentru a-i aduce un suspect, iar numărul zilelor rămase se reducea din ce în ce mai mult. Dacă ar fi fost brusc înlocuit, ar fi fost groaznic.
Dar dacă, înainte de scadenţă, ar fi cerut el însuşi să fie schimbat? Crowder se aştepta să fie prea mult implicat personal în acest caz şi poate că ar fi răsuflat chiar uşurat. Hotărîrea lui nu avea să le afecteze relaţiile, ba poate ar fi cîştigat bunăvoinţa şefului său. Crowder ar fi dat cazul, pur şi simplu, altcuiva.
Nu, nu era bine. Acel altcineva ar fi putut fi agresiv şi i-ar fi putut pune cătuşele lui Claire imediat ce aceasta se va fi întors la New Orleans, urmînd să fie judecată pentru crimă de gradul doi. Aveau să i se ia amprentele. Să fie fotografiată, încarcerată. Acest gînd îi făcu rău.
Pe de altă parte, nu se putea gîndi să lase liberă o femeie numai fiindcă i se aprinseseră lui călcîiele după ea. Numai că nu era chiar aşa simplu. Niciodată nu fusese. De cînd intrase prima oară în clădirea care adăpostea Mătasea franţuzească şi o cunoscuse pe Claire Laurent, nimic nu mai fusese simplu sau rutină.
De parcă ar fi fost vrăjit. Mătasea franţuzească avea ceva care îl, uimea şi îl intriga. Nu era vorba de acea clădire veche şi nici măcar de Cartierul Francez. Mai .fusese de^ multe ori pe acolo de cînd venise la New Orleans. îl găsise încîntător, dar niciodată nu îl făcuse să aibă impresia că trecuse printr-o buclă a timpului într-un spaţiu unde totul se mişca mai încet şi nimic nu era ceea ce părea.
Nu locul fizic îl fermecase, ci Claire, care emana un mister care îl zăpăcea. Acea calitate ce nu avea nume era periculos de romantică, absolut fascinantă şi cît se poate de distrugătoare, îl prinsese ca o .invizibilă pînză de păianjen. Cu cît se lupta mai mult să se elibereze,, cu atît era prins mai tare. Chiar şi acum, cînd trebuia să se gîndească la o modalitate de a o prinde, el se gîndea cum să o protejeze împotriva unei acuzaţii.
O nebunie, îşi spuse el, clătinînd din cap pentru propria-i vinovăţie. Dar continuă să o facă oricum. Doar nu era nimic rău în cîntărirea alternativelor, nu? în fond, nu era un lucru cu judecată, responsabil şi profesional?
Cine era un alt suspect?
Ariei Wilde. Era însărcinată acum, dar şi-ar fi putut ucide soţul dintr-o mulţime de motive. Cu toate acestea, ar fi fost teribil de greu să o judece şi să fie în final un erou. Ar putea ridica oricînd problema paternităţii copilului, dar un bun avocat ar obiecta. 'Judecătorul ar accepta obiecţia şi gata. înăbuşit în faşă. Juraţii nu aveau să afle niciodată de relaţia lui Ariei cu fiul. ei vitreg, iar Cassidy ar fi fost dispreţuit pentru faptul de a fi încercat să arunce vina pe o viitoare mamă cu aer de sfîntă.
Joshua Wilde. Instinctul lui Cassidy îi spunea că tînărul riu ar putea omorî nici o muscă, cu atît mai-puţin un tată tiranic. Pe de altă parte, avusese chef să se culce cu soţia acestuia.
Problema în legătură cu judecarea lui Ariei sau a lui Josh era că nu avea nici o dovadă concretă împotriva lor. Totul era circumstanţial şi conjunctural. Dacă juraţii urmau instrucţiunile judecătorului şi aveau cea mai mică îndoială, Ariei şi Josh aveau să fie liberi, iar procurorul adjunct, Cassidy, îşi pierdea credibilitatea, lăsînd să îi scape adevăratul criminal, oricine ar fi fost acesta.
Nici nu se putea gîndi la aşa ceva. Principalul lui obiectiv era să se asigure că acest lucru nii se va întîmpla. Şi, mai presus de orice, era hotărît să prindă criminalul şi să îl bage la închisoare. Sau să o bage la închisoare. Gîndul la Claire îl făcu să înjure stingînd prima ţigară, pe care practic nu o fumase şi să îşi aprindă alta. Şi-o închipui aşa cum fusese în după-amiaza aceea, atrăgătoare, cu toate că era răvăşită. Sudoarea de pe piele îi dădea o străJucire de sănătate. Din cauza umidităţii, părul din jurul chipului i se ondulase. Păruse furioasă şi tulburată, Dar cînd o întrebase, fusese prea mîndră pentru a recunoaşte cele două slăbiciuni omeneşti: gelozia şi dorinţa
sexuală.
Agitat şi răutăcios, Cassidy se dădu jos din pat şi îşi puse o pereche de blugi. Ieşi pe balcon fără să se mai - ostenească să îi mai încheie. Aerul era şi mai înăbuşitor ca înainte. Nu se simţea nici o adiere.
Se uită spre uşa balconului lui Claire şi văzu întuneric. Dormea, îşi ridică apoi privirea spre cer; norii, care erau foarte aproape, păreau umflaţi şi vineţi. Mirosul ploii era pătrunzător, dar nu simţea nici o picătură. Atmosfera era extrem de încărcată, ca şi cum avea să se întîmple ceva foarte important.
Abia îi trecu prin minte acei gînd, că un fulger străbătu cerul chiar deasupra vîrfurilor nemişcate ale copacilor.
Cînd cerul fu despicat de un fulger orbitor, Claire se ridică brusc în şezut ţinîndu-şi răsuflarea în aşteptarea tunetului, care se abătu ca un bici peste acoperişul casei, făcînd să se zgîlţîie geamurile şi toată sticlăria, îî urmă imediat o pală puternică de vînl, care deschise uşile franceze şi pătrunse în încăpere, lovindu-se de pereţi. Perdelele subţiri păreau nişte pînze de barcă umflate deodată.
Claire alunecă din pat şi traversă camera. Copacii din jurul lui Rosesharon se legănau în vîntul furios care părea să nu aibă nici o direcţie şi care îi răvăşea părul-şi îi lipea cămaşa de trup. Un alt fulger lumină o secundă balconul.
Atunci îl văzu pe Cassidy. Stătea lîngă balustradă, fără cămaşă şi fuma uitîndu-se fix la ea. Dădu să fugă înapoi în dormitor şi să închidă^ uşa,* dar nu se putea mişca. Privirea lui o imobilizase, îl văzu desprinzîndu-se de balustradă fără să spună nimic şi pornind spre ea cu un pas lent şi măsurat.
Inima începu să-i bată la fel de tare ca şi vîntul acela frenetic. Mintea îi era aiurită ca de altfel totul în calea vîntului. Spuse primul lucru care îi veni în cap:
- Nu ştiam că fumezi.
Tot fără să scoată vreun cuvînt, Cassidy continuă să se apropie în acelaşi mod periculos. Nu se opri decît cînd ajunse la o distanţă de un braţ. Claire se simţea atrasă spre el de o forţă fizică implacabilă, de parcă în pieptul lui s-ar fi aflat un magnet extrem de puternic.
Spuse atunci cu sufletul la gură:
- Cred că pînă la urmă o să izbucnească furtuna. El aruncă ţigara peste balustradă şi întinzînd braţele, o trase spre el cu o forţă la fel de mare ca aceea a tunetului care urmă. Sărutul lui fu la fel de neîndurător ca vîntul. îi desfăcu clama din păr lăsînd-o să cadă fără zgomot şi îşi trecu degetele prin părul ei, înclinîndu-i capul cînd într-o parte, cînd în cealaltă, aşa încît gura ei trebuia să asculte de dorinţele lui năvalnice.
Emana căldură, prin piele, prin părul care îi acoperea pieptul. Dorinţa lui sexuală dezlănţuită puse stăpînire şi pe Claire care îi răspunse, recunoscîndu-o deodată ca .fiind izvorul recentelor ei nemulţumiri, înflorea şi se răspîndea în ea o dulce şi dureroasă nevoie de acest... de Cassidy.
îi strînse umerii cu degetele şi se arcui lipindu-se de el, făcîndu-l să scoată un sunet scăzut şi erotic. Gura lui o părăsi pe a ei numai pentru a-i căuta scobitura gîtului. Capul iui Claire căzu pe spate la atingerea buzelor lui.
Mîinile lui îi alunecară pe spate, peste şezut, ridicînd-o puţin mai sus şi maj aproape de el, lipindu-şi sexul excitat de al ei. îi coborî o bretea, dezvelindu-i un sîn. Imediat îi cuprinse sfîrcul cu gura trecîndu-şi înnebunit limba peste el. Printre buzele lui Claire ieşiră ţipete slabe de bucurie, pînă cînd el i le acoperi din nou cu un sărut.
Furtuna se abătea feroce asupra lor acum, vîntul şuiera, fulgerele luminau cerul şi tunetele îl cutremurau. Ploaia se prăvălea în torente peste acoperişul balconului, stropindu-le picioarele goale, dar ei erau total nepăsători.
Pînă cînd auziră zgomot de glasuri care se | apropiau.
Pentru a se bucura de ploaie, două modele aleseseră să meargă spre dormitor prin balcon şi nu prin holul din interior. Claire îl împinse pe Cassidy şi privi spre colţul casei, unde urmau să apară din clipă în clipă.
El o luă atunci de mînă şi intră în camera ei trăgînd-o după el. închise uşile franceze exact în momentul cînd modelele apăreau de după colţ, unde se opriră să privească peisajul.
Cassidy o rezemă pe Claire de uşă şi o îmbrăţişa în perdelele subţiri. Orice obiecţie ar fi avut, el i-o j astupa cu un sărut. Limba îi cerceta gura seducător, ! iar mîinile i se strecurară pe sub cămaşă. Ea le simţi calde şi puternice pe şezut cînd el îi ridică o coapsă sprijinindu-i-o pe a lui. Cu încheieturile degetelor îi atingea uşor părul pubian. Ea se înfiora şi aproape că scoase un ţipăt. Pentru a-i înăbuşi sunetul, el o sărută.
Afară, una din fete spuse:
- Dar plouă, nu glumă. N-am văzut în viaţa mea aşa fulgere.
- Sşş! Să n-o trezim pe Claire.
Dar Claire era cît se poate de trează. Fiecare fibră a trupului ei răspundea atingerii lui Cassidy. Degetele lui îi separară buzele sexului şi unul se strecură înăuntru. Cu o mişcare imperceptibilă o lărgi şi mai mult înainte de a-l retrage treptat, şi apoi iar şi iar. Claire se agăţă de el. El sfîrşi un sărut torid şi o străpunse cu privirea, continuînd să o mîngîie.
- Mai bine am merge şi noi la culcare.
- La cît începe programul?
- La opt şi jumătate. Un ţipăt uşor.
- Ai grijă, alunecă. Eu era să cad.
- Rue ar face ca trenul dacă ai apărea mîine cu vînătăi.
Cassidy îşi retrase degetul descoperind miezul larg al sexualităţii ei şi mîngîindu-l cu mişcări circulare. Claire clipea des încercînd să-şi ţină ochii deschişi, dar îl vedea pe Cassidy ca prin ceaţă. Observă că părul îi căzuse peste sprîncene, că trăsăturile îi erau încordate şi că ochii îi erau cuprinşi de febră.
Se simţi străbătută de, un orgasm înăbuşit. Luptă contra lui, dar o inundă ca un drog puternic, intravenos. O căldură bruscă. O zvîcnitură de pasiune. O cascadă de sublim.
Glasurile modelelor se depărtaseră lăsînd în urmă numai zgomotul furtunii şi cel mătăsos al răsuflărilor grele. Cassidy o luă în braţe şi o aşeză în pat înainte să se întindă şi el. îi scoase cămaşa şi îşi trecu mîinile peste sînii ei înfierbîntaţi. Vîrfurile degetelor zăboviră mai mult pe sfîrcuri şi senzaţiile care se concentrau acolo erau atît de puternice, încît Claire gemu. El îşi lăsă capul în jos şi le sărută cu poftă, dar tandru. Ea îşi înfipsese mîinile în părul lui, ştiind că trebuia să oprească totul, recunoscînd însă. că ar fi fost ca şi cum ar fi încercat să oprească ploaia torenţială. El îi săruta abdomenul. Neliniştită, ea murmură:
- Cassidy?
- Sşş, făcu el suflînd în triunghiul de păr.
- Cassidy?
Fără să dea atenţie ezitării ei, îi cuprinse şoldurile şi o ridică spre gura lui deschisă. Cu limba îi cercetă miezul dulce şi ud. Linse leneş, pătrunzînd mai adînc. îşi vîrî nasul în ea cu afecţiune, după care o sărută înnebunit, ca şi cum ar fi supt nectarul unui fruct delicios. Cu vîrful limbii trezi din nou acea mică sămînţă de feminitate.
Plăcerea atinsese culmi insuportabile.
Te rog/îngăimă ea, iar el îngenunche între coapsele ei şi o penetra.
Ea îi simţea pe gît răsuflarea grea şi înfierbîntată. îl auzi gemînd:
- Ah, Isuse. Isuse.
Şi apoi începu să se mişte, îndreptîndu-se şi mîngîind-o pînă cînd o făcu să nu mai ştie de nimic decît de el.
Spatele lui era umed şi muşchii i se mişcau sub atingerea mîinilor ei care se strecurară pe sub blugi cuprinzîndu-i fesele şi trăgîndu-l în ea şi mai mult. El scoase un murmur de plăcere. Se sărutară. Buzele lui aveau un gust de mosc şi prohibit, l le linse mai întîi
cu delicateţe, apoi cu lăcomie.
El îi acoperi un sîn cu palma şi cu degetul mare îi frecă mijlocul ridicat răsucindu-i-l apoi cu toate degetele.''Claire îşi arcui spatele. Trase aer şi îi şopti numele. Primul orgasm fusese o nimica toată. De data aceasta cînd atinse apogeul avu impresia că făcea parte dintr-un foc de artificii. Era învăluită într-o mulţime de scîntei şi căzu în spaţiu o veşnicie înainte ca şi ultima sclipire să se stingă,
Cîteva clipe mai tîrziu, se lăsă şi Cassidy să termine. O îmbrăţişa cu putere, şoptindu-i la ureche cuvinte erotice în timp ce ea simţi eliberîndu-se înăuntrul ei un val cald şi puternic.
Epuizaţi, rămaseră locului, el cu capul pe sînii ei, ea cu picioarele încolăcite în jurul lui. în cele din urmă, el se ridică să îşi scoată blugii, după care se întinse înapoi ţinînd-o aproape. Claire se cuibări lîngă trupul lui gol.
Furtuna trecuse, dar continua să plouă. Tunetele depărtate îi amintiră de seara cînd Cassidy o sărutase prima oară, seara cînd se duseseră la hotelul Ponchartrain după Mary Catherine.
Cutremurîndu-se, Claire încercă să nu se mai gîndească. Nu voia să îşi amintească cine erau ei doi şi ce roluri opuse jucau, de fapt, în drama realităţii.
Simţind-o, e\ o întrebă sărutîndu-i tîmpla:
- Ce este?
- Nimic.
- Ceva tot e.
Ea oftă şi un zîmbet îi juca pe buze.
- Ăsta a fost cel mai murdar raport sexual pe care l-am avut vreodată.
Un chicotit se auzi în adîncul pieptului lui, chiar sub urechea ei.
- E bine.
Ea îşi plimbă degetele peste coastele lui excitînd-o senzaţia care îi străpungea pielea.
- Cassidy? -Hmm?
- Ce se va întîmpla mîine?
Atunci el o rostogoli pe spate şi se aplecă deasupra ei punîndu- i un deget pe buze.
- Dacă vorbim despre asta, va trebui să plec. Asta vrei?
îi rriîngîie buzele şi apoi o sărută adînc, ud, intim, dăruindu-şi limba, îi depărta coapsele şi se frecă de ea sugestiv. Era aproape tare din nou.
Ea oftă şi spuse:
- Nu. Nu pleca.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:20 PM | message # 22
Capitolul nouăsprezece
Andre Philippi era extraordinar de tulburat. Yasmine venise din nou în hotelul lui. Yasmine! Cea mai splendidă creatură din lume.
Tocmai îşi făcea plimbarea de rutină prin hol cînd o văzu intrînd. Chiar dacă soarele apusese deja, ea tot purta ochelari de soare negri şi cu şnur petrecut pe după cap. Evident, nu voia să fie recunoscută. Dacă nu i-ar fi cunoscut atît de bine faţa, poate n-ar fi recunoscut-o nici el, dar îşi petrecea mai mult timp privindu-i fotografia decît pentru a se privi pe sine în oglindă. Chipul ei îi era mai cunoscut decît al lui
însuşi.
Ea se îndreptă cu paşi hotărîţi spre lifturi. Unul era deschis. Andre alergă pentru a ajunge înainte să îşi înceapă urcarea.
- Yasmine. Bine ai venit, spuse el înclinîndu-se uşor.
- Bună, Andre, îi răspunse ea zîmbind şi scoţîndu-şi ochelarii, pe care îi puse apoi în poşeta de pe umăr. Ce mai faci? Mu te-am mai văzut de un car de ani.
Claire le făcuse cunoştinţă cu cîţiva ani în urmă, la o mică petrecere pe care ea o organizase. De atunci se mai văzuseră în nenumărate ocazii. Cu toate acestea, Andre, pe care ea îl considera un prieten, era mereu îhcîntat şi măgulit.
- Bine. Dar tu?
- Nu mă plîng, spuse ea, dar zîrnbetul păru să îi îngheţe de parcă acele cuvinte nu ar fi fost spuse cu toată sinceritatea.
- Ai venit în oraş ca să lucrezi la catalog?
- Facem fotografii pentru numărul de primăvară în Mississippi. Eu m-am întors numai pentru seara asta.
Nu întreba niciodată un oaspete de ce se afla în hotelul lui. Ar fi însemnat să îşi încalce propria politică ce prevedea garantarea unei absolute confidenţialităţi, mai presus de toate.
- Ce mai face Claire?
- Ca să fiu sinceră, eram cam supărată cînd am plecat astăzi după-amiază, răspunse Yasmine.
- Oh, Doamne. Mary Catherine...
- Nu, nu a fost nimic legat de mama ei. Aşteptă politicos, în speranţa că Yasmine îi va
Sandra Brown
spune mai multe despre necazul prietenei lor comune, fără ca el să fie nevoit să întrebe. Şi ea îi răsplăti discreţia:
- Cred că tensiunea lucrului şi-a spus cuvîntul astăzi. Doar o cunoşti. Niciodată nu explodează, aşa cum face orice om cînd se înfurie. Ea clocoteşte în tăcere şi îi face pe toţi ceilalţi să se simtă ca naiba.
Simţind că exista un conflict între cele două femei, la care el ţinea şi pe care le admira atît de mult, Andre
spuse cu tact:
- Sînt sigur că şi acest catalog va merita efortul pe
care l-aţi depus amîndouă.
- Da, sper.
Lipsa ei de entuziasm era evidentă.
- Nu aspectul creator este cel care produce totdeauna tensiune? întrebă el politicos.
- De data aceasta mai mult ca oricînd.
- De ce?
- Cassidy.
Andre se făcu alb ca varul.
- Vrei să spui că e acolo?
- Da. A venit după Claire la Rosesharon şi se poate spune că a început să facă parte din peisaj.
El îşi umezi buzele nervos.
- De ce naiba i-o da tîrcoale aşa?
Liftul ajunsese la etajul ei. Andre ieşi împreună cu Yasmine şi porniră de-a lungul coridorului.
- Continuă să o bănuiască de asasinarea lui Wilde.
- Dar asta-i o absurditate!
Andre se împiedică de parcă inima îi căzuse pînă la podea încurcîndu-i paşii. Oh, Doamne. E îngrozitor.
Şi totul numai din vina mea.
Broboane de sudoare îi apărură pe frunte. Scoase din buzunarul de la piept o batistă imaculată cu care se şterse.
- Dacă nu m-aş fi lăsat păcălit de el recunoscînd-o pe Claire ca fiind interlocutoarea mea de pe caseta aceea...
- Hei! îi spuse ea, punîndu-i o mînă pe umăr. Claire mi-a spus cît de tulburat ai fost cînd s-a întîmplat. Ascultă, Cassidy e isteţ, într-un fel sau altul tot ar fi aflat că ea a fost aici în seara cînd Jackson Wilde a fost împuşcat. Tu nu i-ai spus nimic ce el n-ar fi putut afla mai devreme say mai tîrziu.
Apoi adăugă în şoaptă:
- Să-ţi spun ce cred eu, de fapt: eu cred că pe Cassidy îl interesează mai mult să îi dovedească nevinovăţia decît vinovăţia.
- Ceea ce chiar e, se grăbi Andre să spună. Claire a fost aici în seara aceea ca să o ia pe Mary Catherine şi atît. Aş spune asta şi sub jurămînt la tribunal. Aş face orice ca să protejez un prieten.
- Prietenii tăi contează pe asta.
Andre consideră acea afirmaţie neclară şi neliniştitoare. Tocmai voia să îşi exprime din nou încrederea în nevinovăţia lui Claire, dar Yasmine dădu să plece.
- Abia aştept să stăm mai mult de vorbă, Andre. El îi luă mîna, se înclină asupra ei şi i-o sărută.
- Au revoir, Yasmine. Incandescenta ta frumuseţe îi scaldă în lumină pe toţi cei din jurgl tău.
Zîmbetul care o făcuse celebră îi apăru pe chip.
- Ticălosule! Eşti un adevărat poet!
- Recunosc, spuse el timid.
Nu avea să ştie niciodată cît timp îşi petrecea el compunînd ode frumuseţii şi farmecului ei.
Ea îi atinse obrazul cu palma.
- Eşti un adevărat domn, Andre. De ce n-or fi toţi bărbaţii la fel de buni, de atenţi şi de loiali ca tine?
Zîmbetul i se întrista, îşi retrase mîna şi apoi se îndepărtă. El nu o urmă. Nu s-ar fi cuvenit. Dar aşteptă pînă cînd fu poftită într- una din camere după ce bătuse şi îşi spusese numele încet.
Andre nu îl invidia pe bărbatul care o aştepta de partea cealaltă a uşii. Dragostea lui pentru Yasmine nu era sexuală, ci îşi avea originile în -adîncul sufletului său şi se afla la un nivel mult mai ridicat decît cel al atracţiei fizice, îi dorea din toată inima să se bucure de dragoste şi fericire sub toate aspectele şi din orice parte ar fi venit.
Practic, pluti înapoi pînă la lift, cuprins de o stare de euforie. Yasmine îi atinsese obrazul cu afecţiune. Mîna. ei era netedă şi răcoroasă, ca mîngîierea lui maman cînd el era încă un copil. Totdeauna fusese ceva în ochii ei care îi amintea de mama lui - o amărăciune familiară pe care şi-o amintea foarte bine. Dar îndepărtă acest gînd pentru a nu-şi strica bucuria acelei clipe.
- Ticălos nenorocit. Netrebnicule, îl blagoslovi Yasmine pe Alister Petrie printre tot felul de alte obscenităţi.
- încîntător limbaj, Yasmine.
gura aia mincinoasă, fiu de căţea
- Tacă-ţi nenorocit.
Furia radia din ea ca nişte unde roşii dintr-un radiator. Trupul îi era încordat şi plin de mînia care îi ardea în adîncul ochilor.
- Niciodată n-ai avut de gînd s-o părăseşti, nu-i aşa?
-Yasmine, eu...
- Ai avut de gînd?
- în timpul unui an electoral, ar fi o sinucidere politică. Dar asta nu înseamnă că...
- Mincinos afurisit. Rahat împuţit, îmi vine să te omor.
- Pentru numele lui Dumnezeu, spuse el trecîndu-şi degetele prin părul care mai era încă ciufulit după sexul care fusese aproape la fel de aprig ca şi discuţia.
Se unduiseră, se încolăciseră, se strînseseră şi se zvîrcoliseră de parcă ar fi fost mai repede o luptă decît un act de iubire.
- Exagerezi, îi spuse el pe un ton menit să o liniştească şi încercînd să prevină o altă izbucnire de ţipete violente.
- Este vorba numai de o despărţire temporară, Yasmine. Ar fi mai bine...
- Mai bine pentru tine.
- Mai bine pentru amîndoi dacă nu ne mai vedem un timp, cel puţin pînă după alegeri. Nu rup legătura definitiv. Dumnezeule, crezi că eu aş vrea aşa ceva? Nu vreau. Eşti viaţa mea.
- Rahat.
- îţi jur că după alegeri, o să...
- O să ce? O să mă fericeşti cu cîteva ore de f... pe săptămînă? Cît timp? Toată viaţa? Să te ia dracu', domnule congresman. Nu cred porcăria asta.
- Nu mă aştept să fii încîntată. Doamne, aş fi distrus dacă ar fi aşa, spuse el şi îşi desfăcu braţele chemător. Ceea ce aştept este puţină înţelegere. Programul e un coşmar, Yasmine. Sînt într-o tensiune permanentă.
- Scumpule, nici nu ştii ce înseamnă tensiunea, spuse ea cu un glas încărcat de prevestiri rele. De cum termin cu tine, fundu' tău schilod n-o să mai aibă nici o valoare nici în statul ăsta, nici în altul. Negresa ta nu se mai joacă. Petrecerea s-a -terminat, scumpule. Acum trebuie să plăteşti.
Se îndreptă spre uşă, dar el alergă după ea.
- Stai, Yasmine! Lasă-mă să-ţi explic. Nu eşti înţelegătoare, spuse el şi prinzînd-o de umeri o întoarse cu faţa spre el. Te rog, adăugă el aproape suspinînd. Te rog.
Ea nu mai făcu nici o încercare să plece, dar ochii ei continuau să fumege ca nişte cărbuni aprinşi. Alister trase repede aer în piept şi clipi des ca un om disperat, gata să implore oprirea execuţiei.
- Yasmine; draga mea, începu el şovăitor, trebuie să-mi laşi puţină libertate. Promite-mi că nu vei spune nimic presei.
Vorbele lui o străpunseră ca nişte săbii făcîndu-i răni de durere şi furie.
- Puţin îţi pasă ce simt eu, nu? Nu te gîndeşti decît la tine şi la-blestemata asta de campanie!
- N-am vrut să spun asta. Eu...
Scoţînd un ţipăt sălbatic, se repezi ia el zgîriindu-l pe faţă şi făcînd să-i ţîşnească sîngele din patru dîre lungi. Cu cealaltă mînă îi smulse cîteva fire de păr.
Pentru o clipă, Alister fu prea uluit ca să se mişte. Abia apoi simţi durerea şi urlă ducîndu-şi mîna la obraz.
- Eşti nebună! strigă el cînd îşi retrase mîna plină de sînge. Eşti o nebună isterică.
Yasmine rămase cîteva clipe să se bucure de uimirea şi chinul lui şi ieşi ca o furtună din cameră, în drum spre lift întîlni un bărbat şi o femeie pe holul hotelului, care o priviră surprinşi şi o ocoliră. Abia atunci îşi dădu seama că lacrimile îi şiroiau pe obraji şi bluza îi era descheiată. Se încheie la nimereală şi o băgă în fustă în timp ce liftul se îndrepta spre' parter, îşi puse de asemenea şi ochelarii. Trecu prin hol cu capul puţin plecat, îl zări pe "Andre cu coada ochiului, dar nici nu încetini, nici nu îl încuraja să se apropie şi ieşi repede din hotel. Scoase din garaj camioneta închiriată de Claire şi porni spre Canal Street.
Era o seară liniştită. Mulţi se pregăteau să înceapă week-end-ul. Străzile Cartierului Francez erau pline de turişti care blocau circulaţia şi aglomerau trotuarele înguste. Yasmine găsi cu greu un loc de parcare şi, în cele din urmă, lăsă camioneta într-o zonă mai liberă. Mai avea încă ceva de mers pe Rue Dumaine pînă să ajungă la destinaţie. Nu se întîlni cu nimeni şi încercă să atragă atenţia asupra sa cît mai puţin posibil.
Magazinul era deschis, dar dacă n-ar fi ştiut că se află acolo, nici nu l-ar fi observat. Cîţiva cumpărători se plimbau printre rafturile cu plante din care se puteau face tot soiul de băuturi.
- Aş dori să o văd pe preoteasă, îi spuse ea încet vînzătoarei care fuma un chiştoc.
Aceasta dispăru o clipă, după care se întoarse şi îi făcu semn să o urmeze.
Camera Altarului era despărţită de magazin de o draperie din catifea maron prăfuită. Pereţii erau plini de măşti africane şi sculpturi în metal, numite vene, care evocau spirite puternice. O cruce mare din lemn se vedea într-un colţ, dar nu era un crucifix tradiţional, încolăcit în jurul stîlpului din mijloc era Damballah, şarpele, cel mai puternic spirit, într-o cuşcă de sîrmă, în celălalt colţ, se afla un piton, reprezentant al lui Damballah. Şarpele era folosit în ritualurile magice care se desfăşurau pe lîngă mlaştinile din afara oraşului. Pe altar se aflau statui ale unor sfinţi creştini, fotografii ale unor oameni care susţineau că fuseseră binecuvîntaţi de spirite, lumînări care pîlpîiau, batoane arzînde de tămîie şi ju-ju, oase şi cranii de animale.
Preoteasa stă'ea pe scaunul reginei, de lîngă altar. Era imensă, enârmul ei piept acoperind o burtă formată din cîteva rînduri de grăsime. Capul mare îi era înfăşurat într-un turban. Duzini de lanţuri de aur îi atîrnau de gîtul îndesat şi gros. De cel puţin jumătate din ele erau agăţate amulete, medalioane şi alte talismane. Avea mîini la fel de mari ca nişte mănuşi de baseball şi cîteva inele îi străluceau pe fiecare deget. Ridică una din mîinile ei uriaşe şi îi făcu semn lui Yasmine să înainteze.
Preoteasa era haitiană, neagră ca abanosul. Faţa mare şi rotundă era lucioasă de transpiraţie. Aflîndu-se într-o stare ca de transă, îşi studie vizitatoarea cu nişte ochi adormiţi, acoperiţi de pleoape grele, care erau la fel de mici şi sclipitori ca nişte năsturaşi de onix.
Yasmine i se adresă cu mai mult respect decît i s-ar fi adresat un credincios catolic unui cardinal. . - Am nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Fumul dens de tămîie era înecăcios. Yasmine îşi simţea capul limpede, dar acest lucru se întîmpla de fiecare dată cînd vizita acea lume a magiei negre. Puteri întunecate păreau să emane din preoteasă, din toate acele lucruri, din umbrele negre ale fiecărui ungher.
Cu o voce plată, lipsită de orice ton, Yasmine îi povesti de iubitul ei.
- M-a minţit de prea multe ori. E un om rău şi trebuie pedepsit.
Preoteasa încuviinţă cu înţelepciune.
- Ai ceva de-al lui? -Da.
Preoteasa ridică atunci o mînă 'încărcată de inele şi o asistentă îşi şi făcu apariţia oferindu-i lui Yasmine un mic vas de lut. Aceasta îşi desprinse de sub unghii fărîme de piele şi sînge închegat lăsîndu- le să cadă cu grijă înăuntru. Apoi îşi desfăşură de pe degetele mîinii stîngi firele din părul lui Alister cărora, de asemenea, le dădu drumul în vas.
După care îşi ridică privirea spre preoteasă. Pîlpîitul lumînărilor era reflectat în ochii ei ca agatele, făcîndu-i să pară animalici. Abia îşi mişcă buzele, dar cuvintele ei se distingeau foarte clar:
- Vreau să sufere îngrozitor.
Belle Petfie îl aştepta pe Alister în hol cînd se întoarse la casa lor în stil grecesc, de pe malul lacului Ponchartrain. Copiii mîncaseră mai devreme şi se culcaseră, înainte să plece, bucătăreasa pregătise masa în sufragerie cu cele mai bune porţelanuri şi pusese şi flori în mijloc.
Belle era îmbrăcată într-o pijama de mătase purpurie care îi foşnea pe picioare cînd se duse să îşi întîmpine soţul.
- Dumnezeule, ea ţi-a făcut aşa ceva? întrebă ea examinîndu-i zgîrieturile de pe obraz, dar în glasul ei nu se simţea compătimire, ci numai mirare.
- Eşti mulţumită,. Belle? Astea ar trebui să-ţi dovedească faptul că am făcut ce ţi-am promis.
- l-ai spus că s-a terminat pentru totdeauna şi să nu ne mai deranjeze?
- Exact. După care s-a repezit la mine ca o panteră afurisită.
Coafura stil paj a lui Belle abia se clătină cînd scoase un ţîţîit mişcînd uşor din cap.
- Du-te sus şi tamponează-le cu apă oxigenată cît eu torn vinul.
- Nu mi-e foame.
- Ba cum să nu-ţi fie, dragul meu, spuse ea cu un zîmbet fix. Du-te şi îngrijeşte-ţi faţa. Te aştept să vii repede înapoi.
Aiister ştia ce însemna acel lucru - îl punea la încercare să vadă dacă ascultă, într-un mod subtil, stabilea termenii în care avea să rămînă cu el, să îi sprijine financiar campania renunţînd să îl mai denunţe ca pe un soţ necredincios şi mincinos ce era. Din clipa aceea, ea era scenaristul, producătorul şi regizorul acelei şarade. Dacă voia să joace, trebuia să accepte rolul şi să ducă scrisoarea pe tavă.
Ce altceva putea să facă decît să îi accepte condiţiile, indiferent cît de neplăcute erau? Sigur, avea să accepte totul doar pentru un timp. îi convenea să pună capăt relaţiei pînă după alegeri.
Dacă atunci mai voia să reia legătura cu Yasmine sau să înceapă alta cu altcineva, avea să o facă în mod sigur. Nu însemna că, dacă fusese prins o dată, avea să-şi trăiască tot restul vieţii ca un căţel al lui Belle. Totuşi, deocamdată, era mai prudent să se prefacă.
- Vin jos imediat.
Ajungînd în baie, îşi examina faţa în oglindă. Zgîrieturile erau încă proaspete şi sîngerau. Ce naiba avea să le spună angajaţilor săi, celor din comitetul pentru pregătirea campaniei electorale şi cu atît mai mult presei şi publicului alegător? Că se zgîriase în ramurile unor copaci? Că avea o pisică periculoasă? Cine naiba avea să creadă?
Pe de altă parte, dacă îi contraziceau, trebuiau să îl acuze că minte şi să dovedească acest lucru. Aşa că de ce îşi făcea atîtea griji? îl vor crede pentru că nu vor avea de ales.
Nici măcar nu se gîndea că Yasmine l-ar fi putut azvîrli ca pe o bucată de carne crudă haitei de jurnalişti. Era adevărat că simţise puţină teamă cînd ea îl privise într-un fel de făcuse să îi îngheţe sîngeie în vine, dar cînd se va calma şi va reîncepe să se gîndească, se va răzgîndi să mai caute răzbunare, în fond, îl iubea doar. Dragostea ei fusese un blestem care acum se putea dovedi o binecuvîntare. Nu avea să facă nimic pentru a-l distruge politic, pentru că,probabil, se mai agăţa de gîndul că într-o bună zi ar j putea deveni doamna congresman Petrie.
Şi, pe urmă, era prea mîndră. Nu ar fi putut să facă publică relaţia lor fără să pară ea însăşi o proastă. Avea o carieră de apărat, o afacere de protejat şi creditori de împăcat. Ultimul lucru care i-ar fi trebuit lui Yasmine ar fi fost un scandal.
Dar dacă dorinţa ei de răzbunare era mai puternică decît raţiunea? Dacă făcea, totuşi, zarvă?
Alister ridică din umeri privindu-se în oglindă. Şi ce? O dezvăluire publică a unei asemenşa relaţii de renume ar fi afectat-o mai mult pe ea decît pe el. Tot ce avea de făcut el era să stea retras, mînă în mînă cu Belle şi să nege orice aluzie pe care ar fi putut-o face Yasmine. Cine avea să creadă o femeie din Harlem, practic falită, decăzută moral şi isterică, în contrast cu un domn din sud, cu o poziţie foarte bună, bogat şi cu o căsnicie fericită?
Cu această convingere în gînd coborî aproape vesel. Belle îl sărută uşor şi făcu o mutră îngrijorată uitîndu-se la obrazul lui.
- S-a terminat totul, îi spuse ea oferindu-i un pahar de vin alb perfect răcit. Povesteşte-mi ce-ai făcut astăzi.
îi servise o cină uşoară din salată de raci cu pîine prăjită, pepene galben, roşii în sos marinat cu vin de Xeres şi şerbet de zmeură.
Tocmai îşi beau în linişte cafeaua, cînd ceva izbi deodată geamul din sufragerie. Lovitura fusese puternică făcînd fereastra cea mare să vibreze.
- Ce naiba a fost asta? întrebă Alister întorcînd capul.
Belle ţîşni în picioare răsturnîndu-şi scaunul. - Alister privi cu groază sîngele care se prelingea pe geam. Belle îşi duse mînă la gură ca să nu verse.
- Dumnezeule, făcu Alister. Rămîi înăuntru.
- Alister...
- Rămîi înăuntru!
Niciodată nu fusese prea curajos, astfel că nu atît curajul, cît furia îl făcu să iasă din casă şi să se ducă pe pajiştea lui atît de frumos îngrijită. Auzi în stradă un scrîşn3t de cauciucuri, dar era prea departe şi prea întuneric pentru a distinge maşina sau numărul ei de înmatriculare.
Se apropie de fereastra de la sufragerie cu prudenţă şi cu teamă. Pe partea aceea, geamul murdar de sînge părea şi mai înspăimîntător şi mai real. Simţea miros de sînge. "Un semn trimis din iad.
Se aplecă peste stratul de flori pentru a se uita mai bine, îşi pierdu echilibrul, alunecă pe tufele de sub fereastră şi căzu peste o găină moartă, al cărei gît fusese tăiat. Tăietura era proaspătă şi mare. Penele erau ude şi sclipeau de sînge închis la culoare.
Congresmanul ţipă.
Se chinui să se ridice, fugi printre tufe şi urcă împleticit treptele de la intrare. Odată ajuns înăuntru, trînti uşa şi trase zăvoarele. Ca un nebun, cuplă sistemul de alarmă.
Belle, care îşi revenise din şocul iniţial, îi ceru o explicaţie.
- Cine a făcut porcăria asta pe geamul nostru din faţă? îţi dai seama ce greu o să fie să se scoată toată mizeria asta?
Ar fi vrut să o scuture pînă şi-ar fi pierdut tot acel calm.
- Nu înţelegi ce înseamnă asta? Mă vrea mort.
- Cine? -Ea.
- Fosta ta iubită?
El încuviinţă şi spuse bîlbîindu-se:
- M-a... m-a blestemat.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Alister, vino-ţi în fire. Eşti ridicol.
El scutură din cap furios.
- Asta e treaba poliţiei, spuse Belle şi cu sînge rece se îndreptă spre telefonul din hol.
- Nu! strigă el şi, repezindu-se la telefon, îl scoase din priză. Nu.
- Alister, dar nu te comporţi deloc normal. Ce te-a speriat atît de tare?
El murmură un singur cuvînt:
- Magia.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:25 PM | message # 23
Capitolul douăzeci
Yasmine dădu buzna peste ei cu cîteva minute înainte de ora şase. Deschise larg uşa, intră repede, dar se opri imediat cînd o văzu pe Claire cuibărită lîngă Cassidy în aşternut.
- Drace!
Exclamaţia o trezi pe Claire dintr-un somn adînc. Se ridică în capul oaselor, îşi dădu părul la o parte din ochi şi căută un colţ de cearceaf cu care să îşi acopere sînii rozalii şi fragezi după o noapte de iubire.
Mişcarea ei bruscă îl făcu pe Cassidy să se rostogolească pe spate.
- Ce s-a întîmplat? o întrebă el şi urmărindu-i privirea uimită o văzu pe Yasmine, care se mai uită la ei cîteva clipe, după care se întoarse şi ieşi trîntind uşa.
- Ceva nu e în regulă, spuse Claire luîndu-şi cămaşa de pe tăblia de la picioarele patului.
- Ce vrei să spui? Ce nu e-n regulă cu ce? Cît e ceasul? întrebă Cassidy proptindu-se în coate şi scuturînd din cap ameţit.
- Ceva nu e în regulă cu Yasmine.
- Claire?
Ea îşi pusese un capot peste cămaşă şi cînd trecu pe lîngă pat ca să ajungă la uşă, el o prinse de braţ şi o privi într-un fel anume care o făcu să simtă fiori de plăcere în stomac.
- Nu pot, îi şopti ea cu tristeţe. Yasmine are nevoie de mine.
- Şi eu am nevoie de tine.
- Tu m-ai avut, îi aminti ea cu un zîmbet timid.
- Nici pe departe îndeajuns.
Sfîşiată între loialitate şi dorinţă, ea privi spre uşă şi apoi, spre el.
- Trebuie să mă duc să văd ce are, Cassidy.
- Bine, mormăi el. Dar mie nu-mi place să pierd, spuse el apoi şi, ducîndu-i mîna la gură, îi sărută palma provocator. Să vii repede înapoi.
- Promit.
Holul era scăldat în lumina gri-violet a zorilor. Se duse repede la scară şi coborî în vîrful picioarelor ca să nu trezească pe nimeni. Aruncă o privire în saloane, dar nu o văzu şi fu cît pe-aci să treacă pe
Mătase franţuzească
lîngă sufragerie, cînd sesiză mişcare la bar. Schimbîndu-şi direcţia, se duse lîngă Yasmine. Fostul model o întrebă ridicînd o carafă:
- Vrei să bei ceva?
- Yasmine, ce s-a-ntîmplat?
- Ce-ţi pasă? După cum arăţi, se pare că ai avut o noapte nemaipomenită în pătuţul tău. Goală şi ghemuită lîngă detectivul tău, nu? Hmm-mm, îmi şi închipui.
- Nu e detectiv şi nu eşti dreaptă. De ce ar trebui să aibă importanţă pentru tine faptul că m-am culcat cu Cassidy?
Se întoarse, ţinînd în mînă un pahar plin cu vodcă.
- N-are. De fapt, mă doare-n fund pe cine f...
- Cu cine mă f..., o corectă Claire. Dacă ai de gînd să mă insulţi, măcar ai grijă să fie corect gramatical.
Yasmine trînti paharul pe bar. încercă să îşi păstreze calmul, dar nu reuşi. Un zîmbet îi apăru în colţul buzelor.
- Claire Louise Laurent. Mereu aranjată şi dichisită, spuse ea şi îi zîmbi scurt, după care chipul i se schimonosi.
Lăsîndu-şi capul în jos, îşi ascunse faţa în palme şi începu să suspine.
Claire o înconjură cu braţul şi o făcu să se aşeze pe unul din scaunele înalte de la bar.
- Ce s-a întîmplat, 'Yasmine? o întrebă ea, mîngîind-o pe păr. Pentru ca tu să te porţi atît de răutăcios, trebuie să fi păţit ceva îngrozitor.
- Ticălosul m-a lăsat.
Claire se temuse de acest lucru. Inevitabilul se întîmplase, 'deci. Ea ştiuse tot timpul că era numai o chestiune de timp pentru ca iubitul căsătorit al lui Yasmine să o părăsească şi îi fusese groază de acea zi. îi trase capul pe umărul ei, lăsînd-o să plîngă în voie.
- Nenorocitul m-a minţit încă de la început, spuse Yasmine printre lacrimi. Niciodată n-a avut de gînd să-şi părăsească nevasta. Niciodată n-a avut de gînd să se însoare cu mine sau să avem o viaţă împreună. Am fost atît de proastă, Claire, atît de îngrozitor de proastă, spuse ea b'ătînd cu pumnii în bar. Cum de am putut să fiu atît de proastă?
- Dragostea ne face să nu mai gîndim corect, să facem lucruri despre care ştim că nu sînt corecte şi, totuşi, le facem.
Yasmine se îndreptă şi îşi şterse nasul cu tivul bluzei.
- Ba a mai făcut şi dragoste cu mine aseară, înainte să-mi spună, îţi poţi închipui? Cînd am ajuns, practic a sărit pe mine. Mi-a spus că sînt frumoasă, că zilele petrecute fără mine fuseseră un adevărat calvar şi am făcut-o ca iepurii, tare şi repede.
Două lacrimi i se strînseră pe genele de jos şi apoi îi şiroiră pe obrajii netezi.
- L-am iubit, Claire.
- Ştiu. îmi pare rău.
- Cînd mă gîndesc, nici nu pot să cred că i-am crezut minciunile. Deşi mi-a plăcut să-mi imaginez asta, nu-l vedeam eu afişîndu-se cu mine la Washington.
- La Washington? Yasmine rîse uşor.
- Asta l-ar putea costa un vot, dar nu mai contează. De ce să nu ştii şi tu acum? Misteriosul meu era domnul congresman Alister Petrie. Claire expiră uşor:
- Alister Petrie.
- îl cunoşti?
- Nu, pe el nu l-am cunoscut niciodată, dar o cunosc pe soţia lui, pe Belle. l-am făcut cîîe ceva pentru trusou cînd s-au Căsătorit. Nu aveam clienţi mulţi pe atunci. O prietenă de-a ei m-a recomandat.
- Cum e?
- Ah, Yasmine, las-o...
- Pentru numele lui Dumnezeu, Claire, te rog. Spune-mi cum e?
- Drăguţă, blondă, sub...
- Nu la asta m-am referit. Ştiu cum arată.
- Ai cunoscut-o?
- Am văzut-o.
Claire ridică din sprîncene întrebătoare.
- Ei da, i-am spionat de vreo două ori, recunoscu ea nerăbdătoare. Am făcut tot ce nu trebuie să facă o amantă. Am implorat. Am avut pretenţii. Am ameninţat. Am făcut scandal. Am sunat la ei acasă în toiul nopţii doar ca să-i aud vocea. Chestii din astea. Dar de cînd a început campania electorală, a avut şi mai puţin timp pentru mine. Gu cît petreceam mai puţin timp împreună, cu atît îl hărţuiam mai tare. Probabil că ăsta-i un motiv pentru care Alister s-a săturat. Riscam să fim prinşi. Lui îi era foarte teamă să nu afle Belle. Sau poate că a şi aflat. Cine ştie? Acum n-aş mai crede un cuvînt din ce mi-ar spune ticălosul ăla mincinos.
- Acum îmi dau seama de ce s-a simţit atras de tine. Eşti atît de diferită de ea.
- în ce sens?
- în toate sensurile, spuse Claire. Nu mi-a plăcut de ea. Provine din aristocraţie şi are grijă ca toată lumea să ştie acest lucru. E rece şi distantă. Nesuferită. Intolerantă şi, bănuiesc, lipsită de pasiune.
- Poate că în legătură cu asta n-a minţit, murmură Yasmine.
- E prematur să o spui, spuse Claire ezitînd puţin. N-o să mă crezi, dar e adevărat.
Luîndu-i mîinile într-ale ei, îi spuse:
- Relaţia asta nu era bună, altfel n-ai fi fost atît de nefericită tot timpul. O să-ţi fie mult mai bine fără el.
Yasmine scutură din cap.
- Nu, Claire, te înşeli. Mă simt groaznic. De fapt, întreaga viaţă mi-e făcută praf.
- Nu-i adevărat, Yasmine!
- Evident, ai uitat de problemele mele financiare. Banii pe care mi-i vei da pe acţiunile alea n'u vor ajunge să-mi plătesc datoriile.
- O să se schimbe situaţia. Ai răbdare. Eşti frumoasă şi talentată, Yasmine, îi spuse ea cu sinceritate. Mii de femei ar da orice să poată fi în locul tău. Acum ai inima zdrobită, dar va trece.
Ochii lui Yasmine se îngustară privind-o calculat ca o felină.
- Inima mea o fi zdrobită, dar n-am de gînd să sufăr singură, spuse ea şi, retrăgîndu-şi mîinile dintr-ale lui Claire, scoase din poşetă un obiect care o făcu pe Claire să se înfioare.
- Dumnezeule, Yasmine, ce faci cu aia? Păpuşa magică era o grotescă efigie a congres-manului. O ridică şi o privi cu mîndrie.
- Vezi părul ăsta de pe cap? E chiar părul lui
Alister. Asta face ca vraja să fie şi mai puternică. Şi
asta, spuse ea arătînd spre penisul exagerat de roşu
care se vedea între picioarele păpuşii, eh, ştii ce
| reprezintă.
Claire era îngrozită.
- Doar nu vorbeşti serios, nu? Cîteva talismane şi lumînări, bine, sînt inofensive. Dar să nu-mi spui că tu chiar crezi în farmece şi magie neagră.
Yasmine se întoarse spre ea furioasă.
- De ce nu? Şi tu crezi că o virgină a putut să nască, nu?
Nu avea rost să se contrazică în legătură cu religia. Claire nu avea de gînd să se lanseze într-o asemenea discuţie, mai ales cînd prietena ei era atît de tulburată. Tăcu şi urmări cu o îngrozită lascinaţie cum Yasmine puse păpuşa pe bar şi scoase din buzunar un talisman de argint agăţat de un" lanţ în juru! gîtului. Talismanul era o sferă filigranată plină cu ceva ce Claire nu recunoscu, dar care avea miros de plante.
- Dacă port asta lipită de trup, spuse Yasmine cu un glas ameninţător, îi pot controla gîndurile. Nu va putea să mă scoată din gînd. îl voi urmări zi şi noapte. II voi înnebuni.
- Yasmine, mă înspăimînţi.
Ea scoase un hohot de rîs .gutural.
- Spaima ta nu e nimic în comparaţie cu ce va simţi Alister pînă voi termina.
- Cum adică „termina"? Yasmine, ce ai de gînd să faci?
Ignorîndu-i întrebarea, ea îi spuse:
- Fii atentă, Claire. Şi învaţă, în caz că vei vrea vreodată să blestemi pe cineva.
Desfăcîndu-şi gulerul bluzei, dădu la iveală un,şir de ace lungi, sinistre. Scoase unul şi îl puse deoparte numai atît cît să aprindă un băţ de chibrit pe care îl trecu de-a lungul acului pînă cînd acesta se încinse atît de mult încît nu mai putu să îl ţină şi îl înfipse în respingătorul penis roşu al păpuşii.
- Bună dimineaţa, Mister, şopti ea. Ai dormit bine? Nici măcar să nu-ţi treacă prin cap să faci dragoste cu insipida ta soţie, pentru că nici chiar una din faimoasele mele figuri nu ţi-ar putea-o ridica acum, sculă bleaga ce eşti.
Apoi aprinse un alt chibrit, încinse un alt ac şi îl înfipse în pieptul păpuşii.
Claire o apucă atunci de umeri şi o zgîlţîi cu putere.
- încetează! E ridicol. Practicarea magiei e periculoasă şi stupidă şi nu vreau ca prietena mea cea mai bună să se lase amăgită de ea, spuse ea şi o scutură din nou. Mă auzi, Yasmine?
Aceasta clipi de cîteva ori pentru a se dezmetici, ca şi cum Claire ar fi scos-o din transă.
- Bineînţeles că te aud, zise ea şi zîmbind larg o întrebă: doar nu m-ai luat în serios, nu?
- Eu... începu Claire nesigură, şi Yasmine izbucni în rîs.
Te-am speriat, nu? spuse ea şi puse apoi talismanul la loc sub bluză şi păpuşa în poşetă.
- Ai grijă să nu vadă Cassidy asta, îi spuse Claire. îl interesa foarte mult ce era cu păpuşa Jackson Wilde, dar i-am spus că nu era decît o glumă. El s-ar putea să n-o ia aşa.
- Haide, Claire, linisteşte-te. E ca şi cum o ţigancă ţi-ar ghici în palmă la un carnaval. Nu crezi cu adevărat, dar te distrează.
Claire nu părea totuşi convinsă şi pe chipul ei probabil că se vedea acel lucru. Yasmine îi mai aruncă o privire luîndu-şi paharul.
- Chestia asta cu magia neagră e o aiureală, dar îmi place teribil de mult să mă prefac că îl pot răni într-adevăr pe Alister. De ce să sufăr numai eu? Mă simt mai bine dacă ştiu că şi el suferă puţin, spuse ea şi sorbi din pahar. Destul despre viaţa mea amoroasă. Povesteşte-mi cu ce vorbe dulci te-a vrăjit Cassidy.
Claire se întoarse încet în cameră. Datorită faptului că se afla în partea vestică, rămăsese cufundată în semiîntuneric. Cassidy era încă în pat, întins pe spate şi cu mîinile sub cap, uitîndu-se la ventilatorul din tavan care se rotea încet deasupra lui. Avea un profil superb, puternic, masculin, fiecare trăsătură clar definită, li plăcea foarte mult forma buzelor lui şi, privindu-le acum, ştiind ce gust aveau şi cum le simţea pe ale ei, fie implorînd, fie cerînd, îi făcură poftă.
Bicepşii erau rotunzi şi tari ca merele. Un păr moale şi negru îi acoperea subsuorile şi pieptul care se ridica deasupra unui stomac plat şi tare, care se pierdea într-un mijloc îngust şi într-un bazin şi mai îngust. Sexul lui era plin şi ferm şi Claire ştia acest lucru după pipăit, miros şi gust.
încercă să îşi reprime amintirile erotice închizînd uşa în spatele ei. El întoarse capul.
- Bună.
- Bună.
- Totul e în regulă?
- Acum este. înainte nu. Era îngrozitor de supărată.
- în legătură cu ce?
- Chiar crezi că te priveşte?
îşi dădu mîinile la o parte de sub cap şi se propti într-un cot.
- Nu scoate ghearele, Claire. Am pus doar o simplă întrebare politicoasă, de curiozitate.
Ea se aşeză pe marginea patului, dar cu spatele la el.
- Iubitul ei a rupt relaţia. Şi nu mă întreba cine era pentru că nu pot să-ţi spun.
- Nici n-am de gînd să o fac.
- Aşa... bine. Noi n-avem nici o problemă.
- Zău? Tare m-aş mira. După tonul cu care vorbeşti aş crede că avem.
îşi încorda spatele.
- Ar trebui să te duci în camera ta acum. Yasmine ar vrea să facă un duş şi să doarmă vreo două ore înainte să începem lucrul.
- N-are nici o legătură cu Yasmine.
- Aşa e, n-are, spuse ea, sărind de pe pat şi întorcîndu-se spre el. în caz că n-ai observat, Cassidy, soarele e pe cer. E dimineaţă.
- Şi ce? O să te transformi îhtr-un bostan?
- Nu, dar tu o să te transformi într-un procuror districtual adjunct căruia i-ar plăcea foarte mult să-mi pună o crimă în spinare.
- Ai comis crima?
- Nu trebuie să-ţi răspund.
- Aş prefera să n-o faci dacă va fi tot o minciună.
- Numai pleacă odată.
'El aruncă cearceaful la o parte şi se dădu jos din pat, gol şi sexy. Amintiri vii ale nopţii ce trecuse îşi făcură îoc în mintea ei. Nu erau binevenite, dar erau acolo şi se vedea silită să le facă loc. Văzîndu-l aşa, simţea o dorinţă puternică de a-l atinge din nou, de a-i simţi coapsele puternice între ale ei şi mîinile mîngîindu-i trupul.
îi privi cum îşi puse biugii vechi şi decoforaţi pe avusese cu o seară în urmă cînd venise
,era ei. Nu îi închise nici acum. l se mulau pe trup
,1e bine, încît nu exista riscul de a-i cădea.
- De ce nu termini odată cu prostiile astea în tură cu Yasmine. şi cu misteriosul ei iubit şi să-mi spui purul adevăr?
•- Nu înţeleg ce vrei să spui.
- Nu, spuse el apăsat şi ţintuindu-şi degetul arătător spre vîrful 'nasului ei. .Să nu începi să te retragi în spatele atitudinii ăsteia negativiste de pension, Claire. Acum ştiu că e o mască pe care ţi-o pui ori de cîte ori îţi vine la îndemînă, cînd vrei să eviţi o confruntare. Pe adevărata Claire am cunoscut-o azi-noapte. Acolo, spuse el, arătînd spre patul răvăşit.
- De asta te-ai culcat cu mine, ca să mă poţi cunoaşte mai.bine?
- Da. în toate privinţele.
- Ce romantic. Hai, spune, care a real?
El îi apucă mîna atunci şi i-o strecură în chizătura pantalonilor.
- Lasă prostiile astea, sărută-mă şi în aproximativ douăzeci de secunde o să-ţi reîmprospătezi memoria.
Ea îşi trase mîna.
- Sînt sigură că o să spui că ai vrut să faci dragoste cu mine.
- Ideea generală asta a fost, da.
- Nu te cred, Cassidy. Tu mă acuzi totdeauna că mint, acum cred că tu o faci.
El izbucni în rîs, clătinînd din cap nedumerit.
- Ce? Ce s-a întîmplat în jumătatea asta de oră cît ai fost plecată?
- Mi-am recăpătat luciditatea, murmură ea, întor-cînd capul.
Dar el îi apucă bărbia între degete şi o întoarse spre el.
- Nu-mi vorbi enigmatic,
;- Bine, atunci o să-ţi spun deschis, zise ea ridicîndu-şi bărbia. Yasmine mi-a spus anumite lucruri 'care m-au pus pe gînduri.
- în legătură cu ce?
- Cu vorbele dulci.
- Mai spune o dată.
întrebarea pe care i-o pusese Yasmine despre modul cum reuşise Cassidy să ajungă în patul ei o scosese brusc din starea caldă şi ameţitoare de îndrăgostită şi o aruncase în cruda realitate. Simţind că tremura, dar cu o ostilitate intenţionată în glas, îl întrebă:
- De ce te-ai culcat cu mine aseară?
- Nu ţi se pare că e evident, Claire?
- Ai vrea să cred asta.
- Dar ne-am dorit unul pe celălalt, spuse el.
- însă tu ai iniţiat totul.
- Nu te-am silit.
- Nu, n-ai venit la mine fluturîndu-ţi legitimaţia cu o servietă plină de documente oficiale sau ameninţîndu-mă. Erai mult prea deştept să faci^aşa ceva, pentru că ştiai cît de mult urăsc autoritatea, în schimb, ai venit ca un bărbat la o femeie. Ai profitat de gelozia mea. Da, spuse ea spintecînd aerul cu mîinile. Din nu ştiu care motiv iraţional, am fost geloasă pe Yasmine ieri, iar tu ai profitat şi de asta şi de atmosfera sexuală care pluteşte deasupra muncii noastre. Yasmine spunea că a fost o proastă, continuă ea. Iar eu am liniştit-o, spunîndu-i că, la un moment dat, tuturor ni se întîmplă să nu mai gîndim lucid şi că asta e numai din vina libidoului nostru. Atunci mi-am dat seama cît de colosal de proastă am fost eu însămi. M-ai atras în pat sperînd că, pînă dimineaţă, o să-ţi ai criminalul. Poate contai pe înfrîngerea rezistenţei mele şi pe obţinerea unei mărturisiri înainte de ivirea zorilor.
- Pentru numele lui Dumnezeu!
După ce o ascultase cu din ce în ce mai puţină răbdare, acum îşi trecu degetele prin păr şi apoi îşi propti mîinile în şold.
- Mai precis, cînd trebuia să faci mărturisirea, Claire? în timpul preludiului? Sau în momentul orgasmului, eu mă aşteptam să strigi „Sînt vinovată"? Nu, stai, am ghicit. Speram ca după ce o să fim extenuaţi, să vorbeşti în somn, aşa e?
- Nu-i deloc amuzant.
- Bineînţeles că nu e, strigă el.
- Dacă voiai atît de mult să-ţi prinzi criminalul, de ce ai fost atît de prefăcut? De ce nu m-ai arestat, pur şi simplu?
- Nu |i-a trecut prin cap ce cumplit conflict de interese creează toate astea în mine? De săptămîni întregi mă chinui. Iar aseară doream să fac dragoste cu tine mai mult decît doream o inculpare.
- Minţi.
Veni spre ea cu paşi mari şi siguri.
- Dacă tu crezi că motivul pentru care am vrut să mă culc cu tine a avut ceva de-a face cu crima asta, atunci memoria ta e mai scurtă decît timpul de care ai nevoie ca să ajungi la orgasm.
Palma i se lipi puternic de obrazul lui.
- Piei din faţa ochilor mei.
El o prinse de încheietura mîinii şi o trase cu putere. Furia îi clocotea în ochi. Pentru o clipă, Claire crezu că avea să o lovească şi el, dar, în cele din urmă, el spuse abia mişcîndu-şi buzele subţiri şi strînse:
- Bucuros, domnişoară Laurent.
Dar înainte să iasă pe uşile franceze, se întoarse şi îi mai spuse:
- De fapt, ştii ce te-a deranjat pe tine, Claire? Eşti furioasă pe tine însăţi pentru că mi te-ai arătat aşa cum eşti în realitate. Eşti supărată pentru că ai lăsat jos garda, pentru că ţi-a plăcut al naibii de mult tot ce-am făcut azi-noapte. Ţi-a plăcut de la primul sărut pînă la ultimul oftat. Şi singurul dintre noi care minte eşti tu - pe tine însăţi.
Şi ce-ai vrea să auzi, mă rog? izbucni ea. Că eşti un amant extraordinar? Orgoliul tău simte nevoia unor laude a doua zi dimineaţă? Bine, o spun, poftim. A fost teribil de minunat. Ştii exact pe ce butoane să apeşi, cînd să fii agresiv şi cînd pasiv.
- Mulţumesc.
- Nu, că nu e un compliment. O tehnică atît de perfectă ca a ta nu se putea dezvolta decît după ani de zile de practică. Cu cîte femei-suspect te-ai mai culcat, hmm? După asta îţi numeri victoriile? Nu după faptul dacă le trimiţi sau nu la închisoare, ci după faptul dacă ai reuşit să te culci cu ele înainte!
- Ascultă, îi spuse el printre dinţii încleştaţi, nicipdată n-a trebuit să f... ca să obţin o condamnare.
-Ah, nu?
- Nu. Niciodată n-a trebuit să fac apel la trucuri. Sînt prea bun în ceea ce fac.
- Ei bine, atunci, dacă eşti atît de bun, domniile Cassidy, du-te şi vezi-ţi de treabă şi pleacă naibii odată din dormitorul meu!



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:30 PM | message # 24
Capitolul douăzeci şi unu
- Arăţi superb, spuse Joshua Wilde aducînd în camera de spital a lui Ariei un scaun pe rotile.
Asistentele îi spuseseră că era îmbrăcată şi aştepta să fie condusă afară, unde o mulţime de jurnalişti se înghesuiau să facă fotografii şi să îi pună întrebări în legătură cu recentul episod din dramatica ei viaţă.
-Trăsura vă aşteaptă, doamnă.
Ariei închise valiza.
- Trăsura e chiar necesară?
- Politica spitalului. Şi, pe urmă, are şi un ecou biblic.
Ea îl privi încruntată.
Josh îi acceptă proasta dispoziţie cu indiferenţă. Arăta neobişnuit de bine în dimineaţa aceea. Ca de 'obicei, îşi purta hainele şic cu pricepere, iar părul îi era bine îngrijit şi strălucitor, o buclă mai lungă căzîndu-i puţin pe ochi. Dar avea un pas ciudat de sprinten. Ultimele cîteva zile de odihnă şi relaxare îl reîntineriseră.
Chiar dacă Ariei mai purta încă negrul de doliu, arăta foarte atrăgătoare pentru cineva care tocmai ieşea din spital. Fusese adusă o coafeză care îi şamponase şi îi aranjase părul lung şi platinat. Se fardase cu propriile cosmetice şi intenţionat nu îşi acoperi cu farduri umbrele întunecate de sub ochii mari şi albaştri. Astfel avea să-i amintească publicului ei care o adora, cît de groaznic fusese acel chin prin care tocmai trecuse.
Nu era deosebit de încîntată să îl vadă pe Josh şi era hotărîtă.să nu îi împărtăşească buna dispoziţie.
- Zîmbeşti tot timpul. Ce te face să fii aşa vesel?
- Nimic, spuse el în mod plăcut. Sînt fericit, în general.
- Probabil că tot timpul cît eu am stat închisă aici, tu ai cîntat la pian.
- Practic, zi şi noapte, spuse el şi şterpeli o barjană dintr-un coş cu fructe, o decoji şi muşcă din ea cu poftă. Dar nici un pic de muzică religioasă.
- Numai porcărie din aia clasică, mormăi ea privindu-se încă o dată-în oglinjoară. Aproape că sînt fericită că n-am fost acolo să aud.
- Am cîntat chiar bine, ca să zic aşa.
Ea închise oglinda cu o mişcare sigură din încheietura mîinii şi îi dădu drumul în poşetă.
- Ţine-ţi degetele în formă, pentru că peste cîteva zile n-o să mai cînţi pentru propria ta plăcere, ci muzică religioasă, din nou.
Lui Josh îi dispăru zîmbetui. Aruncă imediat coaja de banană pe tava de lîngă pat.
- Cum adică „peste cîteva zile"? Medicii au spus că trebuie să te odihneşti încă o lună cel puţin.
- Puţin îmi pasă mie ce-au spus ei. Pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare vreau o altă întrunire programată. Mergea totul atît de bine şi apoi, asta, zise ea şi se lovi cu palma peste stomac ca pentru a pedepsi copilul pe care îl purta. Trebuie să ne revenim. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. N-am de gînd să-l las în pace pe Cassidy, sau pe oricine s-o ocupa acum de caz, pînă cînd nu-l va aduce în faţa justiţiei pe ucigaşul lui Jackson. Şi ăsta va fi numai începutul. Pe urmă vreau să fiu în sala de proces în fiecare zi. Procesul va fi subiect interesant pentru presă săptămîni sau luni întregi, chiar şi eu vreau să fiu acolo în tot timpul ăsta. La vedere. O figură tragică. Trebuie să profit cît mai mult de o publicitate gratuită.
Estimata?
în timp ce îşi expunea planul, verificase baia, dulapul şi sertarele biroului ca să fie sigură că nu uitase ceva. Acum se întoarse spre Josh, care tăcuse tot timpul discursului ei.
- Să-ţi spun ceva, zise el încordat. Nu te-ai învăţat
minte deloc.
- O să mănînc, da? N-o să mă mai baţi la cap
pentru asta.
- Dar bulimia nu este decît o parte din problemă, Ariei. O să ajungi în halul în care o să leşini din nou, asta intenţionezi?
- Nu, nu asta intenţionez, spuse ea cu o dulceaţă siropoasă. N-am nici un chef să ajung din nou în spital, dar n-am de gînd să încetez să mai trăiesc doar pentru că m-am extenuat puţin şi am leşinat.
- Şi copilul?
- Ce-i cu el?
- E al meu?
- Nu, răspunse ea scurt. Este al scumpului tău tată. El mi-a făcut una ca asta, adăugă ea apoi cu ochii sclipind de răutate.
- Eşti sigură?
- Da. Tu totdeauna foloseşti prezervative. El nu. Ticălosul.
- Nu îţi doreai un copil?
- Bineînţeles că nu! Crezi că sînt nebună? De ce aş vrea un plod şi să renunţ la tot?
- Dar tata dorea un copil.
- Ah, sigur că da, spuse ea caustică. Doar ştii cum eră" el. Doar el şi monstruosul lui orgoliu. Voia un mic Jackson Wilde junior care să îi semene ca o picătură de apă, adăugă ea privindu-l cu dispreţ. Primul lui fiu a fost o dezamăgire.
Josh îşi plecă privirea asupra degetelor sale lungi şi subţiri de muzician; nu putea spune nimic care să nege acel groaznic adevăr.
- Mă tot pisa să facem un copil, spuse Ariei din nou. Spunea că ar fi bine pentru imaginea noastră şi că ar consolida afacerea. Am fi fost îndrăgiţi de oameni chiar mai mult decît Prima Familie, aşa spunea. L-am tot păcălit eu, dar, ca întotdeauna, ticălosul a avut ultimul cuvînt. Pun pariu că acum rîde în hohote de mine, zise ea şi privind în podea bătu cu putere din picior, de parcă i s-ar fi adresat soţului ei, în iad. Te urăsc, ticălosule.
- Cînd ai descoperit că eşti însărcinată, Ariei? Dîndu-şi părul la o parte de pe umeri, îşi privi din nou fiul vitreg.
- în seara cînd am leşinat, la vreo oră după ce m-au adus aici şi m-au consultat.
- Nu ştiai înainte?
Ea îl întrebă atunci îngustînd ochii cu viclenie:
- Ce vrei să insinuezi?
- Bănuiai că erai însărcinată înainte ca tata să...moară?
îi întoarse spatele şi îşi luă poşeta.
- Ce importanţă are asta? M-a păcălit. Dacă ar trăi, eu aş fi obligată să fac un plod. Din fericire, nu mă mai poate împiedica să-l pierd.
Josh o răsuci atît de repede încît aproape că i se auzi gîtul trosnind.
- „Să-l pierzi"?
Ea îi îndepărtă mîinile.
- Nu fi naiv, Josh. Dacă tu crezi că eu o să renunţ la cariera mea de teleevanghelist de dragul unor scutece murdare şi sfeclă strecurată, atunci ai înnebunit. Nu vreau copil. Niciodată n-am vrut, zise ea zîmbind ironic. Asta este o luptă pe care Jackson o s-o piardă.
• Te-ai gîndit cît de nesuferită ai deveni în faţa oamenilor tăi dacă ar afla că ai făcut un avort?
- Doar nu sînt chiar atît de proastă, izbucni ea.
Oricine s-a uitat la televizor săptămîna trecută, a văzut că am leşinat de oboseală şi supărare, în curînd se va anunţa că, în ciuda faptului că sînt însărcinată, mă dedic misiunii lui Jackson şi denunţării duşmanilor lui. N-o să-mi găsesc liniştea pînă cînd nu îi voi vedea ucigaşul prins şi pedepsit. Un timp voi folosi sarcina în avantajul meu. Voi lăcrima ori de cîte ori voi spune cît de fericit ar fi fost Jackson dacă ar şti că rodul lui trăieşte în pîntecul meu. Vorbeai de răsunet biblic! adăugă ea rîzînd grosolan. O să fac referire la Avraam j şi la Sarah şi la faptul că, în cele din urmă, Dumnezeu i-a răsplătit pentru credinţa lor dăruindu-le un copil. După care, peste vreo cîteva săptămîni, o să sufăr atît de mult încît voi pierde copilul. Gîndeşte- te cum o să fie toată lumea alături de noi atunci. „Rămasă fără soţ, rămasă fără copil, ea îşi continuă cu curaj cruciada".
Fantezia îi făcu ochii să strălucească asemeni unor flăcări albastre. Se uită la Josh şi izbucni iar în rîs.
- Ce e, ce s-a întîmplat, Josh? Arăţi de parcă eşti gata să verşi.
- Numai cînd mă gîndesc la ce vrei să faci îmj vine rău.
- Să nu-mi spui că erai încîntat de copil. De asta erai tu atît de vesel în ultima vrejne? Te şi vedeai ca un tătic pentru micuţul tău frăţior vitreg? îl întrebă ea 1 bătîndu-l uşor pe obraz. Dacă n-ai fi atît de prost, ai putea fi chiar drăguţ.
El îi împinse mîna la o parte.
- Nu sînt chiar atît de prost cum crezi tu, Ariei, spuse el şi cu o mişcare nervoasă din cap îi arătă scaunul cu rotile. Eşti gata?
- Mai mult decît gata, dar o să merg pe picioarele mele, spuse ea şi îşi luă valiza.
- N-ar trebui să duci tu asta.
- De ce nu? Ard de nerăbdare să scap de ultima înlănţuire a lui Jackson, spuse ea şi, ridicînd valiza, porni spre uşă.
- E deschis, spuse Cassidy, ridicîndu-şi privirea de pe grămada de hîrtii care se aflau pe birou.
Detectivul Glenn intră şi se trînti cu nonşalanţă într-un fotoliu.
- Bine ai venit.
- Mulţumesc.
- Cum a mers?
- Aşa cum ţi-am spus că o să meargă. Domnişoara Laurent a spus că în statul ăsta sînt sute de maşini că a ei şi că Yasmine e temporar interesată de magie. A studiat cîteva religii, dar nici una nu o captivează în mod serios. Am aflat, totuşi, ceva. Yasmine are un iubit misterios, dar nu a fost Wilde. în prezent, relaţia e încheiată. Poate vrei să pui pe cineva să facă săpături.
- O s-o fac. în timpul ăsta am verificat şi eu cîteva
lucruri.
-Şi? •
Glenn scoase atunci un carneţel din buzunarul de
la piept al hainei sport din tweed.
- Pînă acum, şi mai am încă mult de lucru, să ştii, am mai descoperit încă zece persoane care au contribuit substanţial la afacerea lui Wilde.
- Cît de substanţial?
- între cinci şi douăzeci şi cinci de mii, spuse el, după care făcu o pauză pentru o reacţie din partea lui Cassidy.
- Ascult.
- Trei din cei zece sînt proprietarii unor teatre de varietăţi. Doi au şi conduc librării pornografice. Mai am două saloane de masaj şi două baruri de ţîţe, spuse el şi îl privi pe Cassidy zîmbindu-i cu înţeles.
Cassidy îi spuse atunci fără să zîmbească:
- Sînt numai nouă. Ai spus zece.
- Mai e o stea de cinema care e considerată în general cea mai mare figură de la începuturile filmului porno.
Cassidy se ridică- de pe scaunul lui rotitor şi se duse la fereastră. Cu mîinile în buzunarele pantalonilor privi afară fără să vadă nimic.
- Lasă-mă să ghicesc. După ce şi-au adus „contribuţiile", Wilde i-a lăsat în pace.
- N-am putut să verific asta, dar aşa cred.
- Poate că Wilde a crescut atunci preţul bunelor servicii şi cuiva nu i-a convenit.
- Poate.
Cassidy se întoarse.
- Era vreunul din ăştia măcar prin apropiere de New Orleans în seara crimei?
- Eh, aici e chichiţa, spuse detectivul trăgîndu-se gînditor de lobul urechii. Sînt împrăştiaţi pe tot cuprinsul S.U.A. Nici unul nu e pe aproape.
- Dar oraşul ăsta are şi el un aeroport, o autogara, ca să nu mat vorbesc de autostrăzi.
- Nu-i nevoie să faci urît, Cassidy.
- Scuză-mă, dar sînt într-o proastă dispoziţie.
- Ai tot dreptul, zise Glenn, ridicînd din umeri indiferent. Numai starul de cinema susţine că a vizitat o dată oraşul ăsta.
- Cînd?
- Cu mult timp în urmă. Se afla la Roma cînd a fost
ucis Wilde.
- Roma, Italia?
- Chiar aia.
- Ai verificat?
- Zice că trăieşte cu un regizor italian în vila lui, din aprilie.
Un sentiment de înfrîngere se lăsă asupra lui Cassidy cu greutatea unei platoşe.
- Propun să-i dai înainte, Glenn. Spune-le oamenilor tăi să se uite pe listele alea de o sută de ori dacă trebuie. Purică pe orice persoană care nu arată a fanatic religios.
- De acord, spuse el, dînd să se ridice. Numai că o să ia ceva timp.
Cassidy îl întrebă încruntat:
- Dar companiile care au contribuit?
- Am verificat cîteva. Nimic interesant.
- Să le ţinem şi pe ele sub observaţie. Cine e în spatele numelui unei firme? O companie oferă o foarte bună protecţie dacă cineva doreşte să rămînă anonim. 'Să începem cu cele care au filiale în sud, mai ales aici, hai, dă-i drumul.
Glenn încuviinţă şi ieşi tîrşîindu-şi picioarele. Lui Cassidy îi venea să îi tragă un şut în fund ca să vadă dacă putea să meargă mai repede. Dar, mai ales acum, nu îşi putea permite să îndepărteze pe nimeni. Aliaţii lui erau foarte pujini. Politica instituţiei fiind cea care era, nimeni nu voia să fie prieten la cataramă cu un învins. Ori de cîte ori se apropia de automatul de cafea, colegii lui se împrăştiau ca nişte bile de biliard. Cînd se întorsese în oraş, îi spusese lui Crowder că drumul în Mississippi nu se soldase cu nimic si procurorul districtual nu primise bine vestea, li spusese lui Cassidy că îşi pierduse răbdarea.
- Şi nu mai ai timp. Pînă la sfîrsitul săptămînii vreau ceva concret, altfel îţi iau cazul.
- Pe oricine ai pune în locul meu s-ar lovi de aceleaşi ziduri de cărămidă, Tony, şi nu ar lucra la fel de bine cu Glenn.
- Poate că nu.
- Eu sînt obişnuit cu el.
Crowder rămase de piatră şi Cassidy oftă.
- Nu există nici o altă dovadă concretă decît cîteva fibre de covor care ar putea proveni de la oricare din cele zece mii de maşini din parohia asta.
- Din care una aparţine lui Claire Laurent, care avea şi motivul si ocazia.
- Dar nu o pot plasa în apartamentul lui Wilde cînd acesta a fost ucis.
- Fibrele ar trebui să fie de ajuns.
- Nici pe departe, spuse Cassidy, scuturînd din cap cu încăpăţînare. N-o să ajung în faţa unui mare juriu fără să-mi acopăr fundul.
Crowder îl fulgeră cu privirea. - Numai ai grijă să fie fundul tău sau al meu cel pe care îl protejezi si nu al lui Claire Laurent.
Acea remarcă îl înfuriase pe Cassidy, în asemenea hal, încît îi venea să îi mute nasul din loc lui Crowder, dar nu făcuse altceva decît să iasă vijelios din biroul acestuia. Trecuseră două zile de atunci şi nu mai vorbiseră. Timpul trecea atît de repede.
Problema era că şeful lui nimerise exact punctul nevralgic. El chiar voia să o protejeze pe Claire. Deşi era furios pe ea încît îi venea să o strîngă de gît cu mîinile lui, nu voia să o bage la închisoare. Dar dacă era vinovată, nu avea de ales. Trebuia să o trimită la închisoare pentru tot restul vieţii, fără a putea beneficia de suspendare sau de eliberare condiţionată.
- Isuse.
îşi propti podul palmelor în orbite punîndu-şi coatele pe birou şi în această postură de înfrînt î! găsi Joshua Wilde cîteva clipe mai tîrziu.
Cassîdy ridică privirea cînd auzt o "bătaie timidă în uşă şi îl văzu pe Josh ezitînd în prag.
- Secretara mi-a spus să intru.
- Ce doreşti? î! întrebă Cassidy răstit.
- Te mai ocupi de cazul asasinării tatălui meu?
- Aşa scria în Times Picayune azi-dimineaţă. Intră. Dar te previn că sînt foarte prost dispus şi dacă ai venit să mă enervezi, ţi-ai face un mare serviciu plecînd chiar acum.
- N-am venit să te enervez.
- la loc.
Josh se aşeză pe un scaun din faţa biroului. Cassidy îl întrebă atunci arătînd spre faţa clădirii:
- De ce nu eşti acolo să le dai o mînă de ajutor? De cînd se întorsese de la Rosesharon, pentru a intra în clădire, Cassidy trebuia să treacă printr-o mulţime de demonstranţi care îi strigau că era un incompetent. Era o gloată gălăgioasă şi ostilă care defila ore în şir, cîntîndu-şi cîntecul preferat şi strigînd tot felul de lucruri de cîte ori îl zăreau.
- E ultima născocire a mamei mele vitrege, spuse Josh despre acea bine organizată demonstraţie de protest.
- Am crezut că abia a ieşit din spital.
- Aşa e, dar s-a pus imediat pe treabă. N-are de gînd să-ţi lase nici o clipă de linişte pînă cînd nu condamni un ucîgaş.
- Nu e singura, murmură Cassidy pentru sine. De ce nu o sfătuieşti să înceteze porcăria asta de afară? Nu serveşte la nimic.
- O face să apară la ştirile de ora şase. Asta vrea.
- Dar mai are puţin şi o să se întîmple ceva urît. în clădirea asta mai lucrează şi unele persoane într-adevăr rele şi poate că cineva o să se supere la un moment dat. Cu siguranţă că Ariei nu îşi Doreşte o publicitate nefavorabilă.
- Găseşte ea un mod de a o întoarce în favoarea ei.
- Nu i-a ieşit prea bine cu demonstranţii din faţa Mătăsii franţuzeşti. Familia Laurent v-a făcut să păreţi nişte caraghioşi.
- Felul cum Claire Laurent a manevrat lucrurile atunci a enervat-o pe Ariei la culme, spuse el şi expresia ironică deveni gînditoare. E o doamnă foarte interesantă. Majoritatea oamenilor ar fi început să împroaşte cu noroi. Ea are clasă. O admir.
Da, îşi spuse Cassidy abătut. Chiar că trebuie s-o admiri.
- Oricum, să revenim la Ariei, spuse Josh. Nu primeşte nici un sfat din partea mea. De fapt, nu primeşte sfaturi din partea nimănui. Odată ce se hotărăşte să facă ceva, e neobosită şi imposibil de oprit.
- Vorbim despre mama ta vitregă sau despre
generalul Patton?
- Crede-mă, Cassidy, tu nu o cunoşti atît de bine ca mine. A înnebunit, mai ales... mai ales de cînd tatăl meu a fost ucis.
Privirea lui Josh deveni şovăitoare şi o evită pe a lui Cassidy, dîndu-i acestuia o speranţă. Instinctul lui, care niciodată nu dăduse greş, îi spunea acum că se afla aproape de o rezolvare. Era greu, dar nu se arătă impresionat de ce auzise pînă atunci. Ridică mîna, făcîndu-i semn să continue.
- Sînt sigur că ai auzit că e însărcinată.
- Să te felicit?
- Dacă eu sînt tatăl, adică? întrebă Josh clătinînd din cap. Ea zice că tata e. De aceea mă aflu aici.
Deodată se ridică şi începu să se plimbe de colo-colo prin birou.
- De ce nu te linişteşti şi nu-mi spui ce te frămîntă? spuse Cassidy cu un ton care să inspire încredere şi să dea curaj fiului răposatului predicator.
- Je-am minţit, trînti Josh.
- în legătură cu ce?
- în legătură cu seara aceea şi cu faptul că ArieJ şi cu mine am stat împreună tot timpul. Adevărul este că... ea... a plecat din apartamentul meu pentru a se duce într-al ei.
- Cînd?
- Mai devreme. Pe la miezul nopţii.
- Pentru cît timp?
- Pentru cincisprezece, poate douăzeci de minute.
- A vorbit cu tatăl tău?
- Nu ştiu. îi jur lui Dumnezeu.
- Lasă-l pe Dumnezeu. Jură-mi mie. Josh îşi umezi buzele.
- îţi jur că nu ştiu.
- Bine. Continuă.
- A invocat scuza că s-a dus să caute nişte partituri. A spus că tata dormea. Nu m-am gîndit la treaba asta pînă a doua zi dimineaţă. Mi-a spus să nu-ţi spun nici dumitale, nici poliţiei despre acele minute.
Inima lui Cassidy bătea cu putere, dar nu voia să spere prea mult în cuvintele unui om care recunoscuse deja o minciună crucială. Erau numai nişte simple vorbe. Nu ar fi avut tărie la un proces. Tot nu avea nici o dovadă concretă împotriva văduvei. Totuşi, avea să îşi concentreze cercetările în altă direcţie, lăsînd-o în pace pe Claire. După zile de foamete, aceasta părea o recoltă bogată.
- De ce ai fost de acord să minţi, Josh?
- Sincer nu am crezut că avea vreo importanţă. Ariei a fost de-a dreptul isterică în clipa cînd i-a descoperit cadavrul. Era atît de însîngerat. Nu m-am gîndit că ar fi putut avea vreo legătură cu crima.
- Şi acum ce crezi?
Josh încetă să se mai plimbe. Stînd lîngă marginea biroului îl privi pe Cassidy.
- Acum cred că ar fi putut.
Lui Cassidy îi era frică să înghită sau să clipească
de teamă să nu clatine fragila afirmaţie a lui Joshua dezintegrînd-o, aşa fel încît să nu mai fie reală.
- Ce te-a făcut să te răzgîndeşti?
Josh era un "om în luptă cu sine. Sau,^cel puţin aceasta era impresia pe care o dădea, îşi şterse palmele umede de pantaloni.
- Contrar celor ce Ariei a declarat presei, este nefericită în legătură cu sarcina. Ba, mai mult, e de-a dreptul furioasă. Plănuieşte să însceneze o pierdere care o va ajuta de două ori: să scape de copil şi să îşi cîştige mai mulţi simpatizanţi.
Cassidy era şocat.
- Pare să fie un monstru.
- Nu ştii nici jumătate, domnule Cassidy. Se imaginează un megastar cu influenţă asupra a milioane de oameni. Ar trebui să auzi ce planuri are în legătură cu spectacolul „Rugăciunea şi ceasul proslăvirii". Ceva fantastic. Pentru început, vrea ca amvonul să se transforme într-un forum politic pentru candidaţii care îi împărtăşesc părerile cu privire la problemele actuale. Deja a făcut cîteva invitaţii cîtorva personalităţi. E ambiţioasă şi vicleană, hotărîtă să nu lase nimic şi pe nimeni să îi stea în cale. Şha pierdut minţile şi orice contact cu realitatea.
- Să revenim la crimă.
Josh se aşeză din nou. îşi împleti degetele între genunchi şi le privi în timp ce vorbea:
- Tata era un tiran. Făcea pe Dumnezeu cu toată lumea, inclusiv cu Ariei şi cu mine. Sau, mai bine zis, mai ales cu Ariei şi cu mine. A tot necăjit-o în legătură cu tendinţa ei de a cîştiga în greutate, pînă cînd a început să înregistreze tulburări în alimentaţie.
- Ziarele au scris că ar fi avut o bulimie, dar acest
diagnostic nu a fost confirmat de către cei de la spitalul din Kansas City.
- Aşa e. Şi consideră acest copil ca o altă glumă plină de cruzime de-a tatei. De parcă el şi acum ar mai avea putere asupra ei. Eu cred că ştia că era însărcinată cu mult înainte de seara cînd a leşinat. Cred că a fost furioasă pe tata că a forţat-o să rămînă însărcinată cînd ea îi spusese clar că nu voia. Cred că din cauza asta l-a omorît.
Cassidy se hotărî să facă pe suspiciosul şi să atace afirmaţiile lui Josh, aşa cum ar fi făcut un avocat cu un caz asemănător.
- Teoretic e credibil, Josh, dar este tot circumstanţial, l-ai auzit pe tatăl tău şi pe Ariei certîndu-se în privinţa acestei sarcini?
- Nu. N-am ştiut că era însărcinată pînă în seara cînd a fost dusă la spital.
- Ai auzit-o ameninţînd să îl omoare pe tatăl tău? -Nu.
- Niciodată?
- Nu. El n-ar fi admis un asemenea mod de a vorbi.
- Mama ta vitregă posedă vreo armă?
- Nu. Cel puţin din cîte ştiu eu. Dar fratele ei e condamnat.
Cassidy aflase acest lucru în timpul cercetărilor preliminare.
- Potrivit documentelor închisorii, Ariei nu a mai luat legătura cu fratele ei de ani de zile, nu i-a trimis nici măcar o carte poştală. Mă'îndoiesc că el i-ar fi putut procura vreo armă fără să afle cineva.
Josh ridică din umeri.
- A fost o simplă su'poziţie. Ar fi putut face rost de
o armă pe ascuns, pe care apoi să o fi aruncat undeva unde să nu mai fie găsită.
- Poate, spuse Cassidy, neutru.
- Gîndeşte-te la răni. Un bărbat lasă gravidă o femeie. Ea e furioasă că o obligă să facă un copil nedorit, îi zboară testiculele. Nu ţi se pare logic?
Cassidy închise puţin un ochi cîntărind parcă viabilitatea ipotezei şi îşi frecă ceafa.
- Josh, îmi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar nu ţine.
- Credeam că o să fii mai entuziasmat, spuse el morocănos.
- Cînd a plecat de la tine în seara aceea, Ariei purta pantofi?
- Pantofi? Nu. Era desculţă, cred. îşi scosese pantofii cînd am făcut dragoste şi nu cred că şi i-a mai pus. De ce?
- Verificăm nişte fibre de covor găsite în camera tatălui tău, spuse el după ce făcu o pauză şi apoi întrebă: aţi închiriat vreunul din voi vreo maşină crt aţi fost aici?
- Da, eu. îmi place să merg singur.
- Te-ai plimbat prin New Orleans?
- Foarte mult. In fiecare zi. Am închiriat o decapotabilă şi îmi plăcea foarte mult să merg în aer liber.
Informaţia putea fi verificată foarte uşor.
- Ariei te-a însoţit vreodată în aceste drumuri?
- O dată, cred. Poate de două ori. De ce?
- Te mai culci cu ea?
- Nu. De cîteva săptămîni deja.
- Ce s-a întîmplat?
Josh îşi ridică privirea spre el şi apoi se uită în altă parte.
- Nu ştiu. S-a implicat atît de mult în conducerea acestei afaceri, încît nu prea mai pare să fie timp. Ori e obosită şi nervoasă. Ori mă enervez că varsă şi ea se înfurie. Acum cînd ştiu şi despre copil...
-Ce?
- Ei bine, nu cred că ar fi corect să fac dragoste cu ea în timp ce îmi poartă fratele vitreg.
Cassidy se aplecă puţin în faţă.
- Vezi ce ironie, Josh? Era corect să te culci cu soţia tatălui tău cînd acesta mai era în viată, dar acum cînd el e mort şi ea e însărcinată cu copilul lui/ ai început să eziţi.
Josh deveni defensiv.
- Ce să fac, dacă asta simt.
- Bine, spuse Cassidy, lăsîndu-se pe spate. Deocamdată, hai să ne închipuim că s-a întîmplat aşa. Gata? Deci, Ariei a plecat de la tine, s-a dus în apartamentul pe care îl împărţea cu tatăl tău, I-a ucis cu o armă despre care nimeni nu ştia că există şi care nu a fost găsită, după care s-a întors pentru runda a doua în pat cu tine, presupunînd în mod corect că aveai să constitui alibiul ei.
- Aşa văd eu lucrurile.
Cassidy plescăi din buze cu mirare.
- Ceea ce mă deranjează e că nu văd de ce îmi spui toate astea acum.
- Minciuna îmi tulbura conştiinţa.
- Conştiinţa? repetă Cassidy sceptic. Josh deveni din nou defensiv.
- E adevărat că am comis un adulter. Recunosc că mi-am încornorat propriul tată, dar n-am chef să împart cu Ariei o condamnare pentru crimă.
Nehotăfît, îşi muşcă buza de jos.
- Bine, e mai mult decît conştiinţa, domnule Cassidy. S-ar putea să nu mă credeţi, dar mi-e frică de ea:
Cassidy începu să rîdă. Iar Josh exclamă atunci:
- E adevărat! Ştiam şi înainte că era ambiţioasă şi vicleană, dar acum a depăşit orice măsură. E nemiloasă. Rea. Nimic nu-i poate sta în cale. Dacă cineva o contrazice pentru cea mai neînsemnată problemă, îl concediază. Fără milă. Fără discuţie. Pac, făcu el izbind cu pumnul în palmă. E înlăturat.
Se uită în jos la mîinile care îi tremurau.
- E ca şi cum aş fi fost orb. Sau poate eram atît de concentrat asupra tatei, încît abia acum am văzut-o pe Ariei aşa cum este cu adevărat. Cred că e în stare să facă orice ca\ să-şi apere interesele. Cred că e dezechilibrată. Primejdios de dezechilibrată.
Cassidy îl privi cîtva timp îngîndurat, după care se ridică^ dînd de înţeles că întîlnirea luase sfîrşit.
- Iţi mulţumesc, Josh, îi spuse el întinzîndu-i mîna, pe care tînărul i-o strînse uluit.
- Asta-i tot? Am crezut că o să-mi pui milioane de întrebări.
- O să fie destul timp şi pentru asta. Deocamdată trebuie să mă pun pe treabă imediat, între timp, poartă-te normal cu mama ta vitregă, ocupă-te de ale tale ca de obicei. Nu face sau nu spune nimic care să îi dea de bănuit că ai fost la mine. Fă-o să creadă mai departe că am eliminat-o din rîndul suspecţilor de cîteva săptămîni, îi spuse el şi îl privi grav. Ştiu că nu ţi-a fost uşor.
- Nu, nu mi-a fost. Timp de ani de zile, eu şi cu Ariei ne-am găsit refugiul unul în celălalt. Cred că aş putea spune că eram chiar dependenţi unul de altul, împărţeam aceeaşi amărăciune şi ne bazam unul pe altul pentru a o face suportabilă. Dar de cînd a murit el, nu am mai avut nevoie unul de altul pentru a cere o răzbunare lipsită de importanţă. Ura pentru el era singurul lucru care.ne atrăgea unul faţă de celălalt. Cred că Ariei are probleme psihice serioase care îşi au originile în copilăria plină de lipsuri pe care a avut-o. Mă înfurii pe ea, dar mai mult mi-e tearnă de ea. Totuşi, adăugă el, clătinînd din cap cu tristeţe, nu o pot lăsa să scape dacă a comis o crimă.
- Josh, datorită faptului că legătura ta cu Ariei este veche, trebuie să ştiu - ai putea depune mărturie împotriva ei într-un proces?
Fără să ezite măcar o clipă, Josh răspunse:
-Da.
Se despărţiră. Abia plecă Josh din birou şi Cassidy îşi puse repede haina de la costum şi îşi îndreptă cravata. După ce îi lăsă lui Josh destul timp să iasă din clădire el luă liftul şi urcă un etaj mai sus, îndreptîndu-se spre biroul lui Anthony Crowder. Nici nu o ascultă pe secretară cînd aceasta îi spuse că şeful era foarte ocupat şi ceruse să nu fie deranjat. Cu o încredere pe care nu o mai simţise de zile întregj, dădu buzna înăuntru neanunţat.
- înainte să începi să ţipi la mine, ascultă. Cred că ştiu cine l-a ucis pe Jackson Wilde.
Crowder lăsă jos stiloul. -Ei bine?
- Fiul său.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:34 PM | message # 25
Capitolul douăzeci şi doi
Cassidy îi repetă discuţia avută cu Joshua Wilde practic cuvînt cu cuvînt. Cînd termină, Crowder încetă să mai bată darabana cu degetele în birou.
- Sînt derutat. Ai spus că tu crezi că fiul este ucigaşul, dar el susţine că e văduva.
- Din răzbunare. Un laş se răzbună aruncînd vina pe altcineva şi despre Josh nu se prea poate spune altceva.
- Atunci cum de a avut curajul să-şi omoare tatăl? -L-a. prins pe Wilde cînd era cel mai vulnerabil.
Gol. întins pe spate. Poate chiar dormind. Josh ştia obiceiurile tatălui său, ştia, deci, cînd să atace. Ceea ce ar fi perfect valabil şi pentru Ariei, murmură Cassidy. Oricum, Josh l-a împuşcat în testicule ca să ne deruteze pe noi, să ne facă să credem că o femeie l-a ucis. Chiar mi-a amintit acest lucru cînd ne-am văzut atunci.
Crowder îşi împreună mîinile pline sub bărbie şi se gîndi o clipă.
- De ce ar fi vrut Josh să-şi omoare tatăl? Din gelozie?
- Posibil. Dacă acel copil este al tatălui său, cum susţine ea. Dar cred că a avut un motiv mult mai serios.
- Mai serios decît gelozia? Banii?
- Nu în mod direct. Fără îndoială că Josh ar fi vrut să preia jconducerea afacerii cînd tatăl lui avea să nu mai fie. îşi imagina că era succesor legal la lumina reflectoarelor. Pentru un tînăr care a fost ucenicul tatălui său, care a trăit totdeauna în uriaşa umbră a acestuia, asta ar fi o ambiţie foarte normală.
- în schimb, Ariei este cea care deţine puterea.
- Cu amîndouă mîinile. Şi, ca şi înainte, Josh este undeva în spate, tot pe pianul doi. Dar lăsînd la o parte motivul rep?ezentat de afacere, ar mai fi şi cel personal.
- Adică?
- Josh a recunoscut că Jackson Wilde era un tiran care îi chinuia psihic pe amîndoi. Toată viaţa lui de adult a fost ţapul ispăşitor al lui Jackson. Pînă cînd s-a săturat. Aşa că şi-a adunat puţinul curaj şi s-a descotorosit de bătrîn, ca acum mama lui vitregă şi amanta să îl pună în umbră.
- A înlocuit un despot cu altul.
- Exact. Şi ca să scape de ea, spune că ea este criminalul. Sau poate că..., zise el, dar acum că deschisese un nou canal de gîndire, îi veniră în minte şi alte posibilităţi. Poate că au plănuit amîndoi să-l omoare pe Jackson şi, din motivele pe care ţi le-am expus, Josh s-a transformat în luda.
- Pare credibil oricum. Ai discutat cu Glenn?
- Nu încă, dar o să se umfle în pene. El tot timpul a spus că ucigaşul este ori Ariei, ori Josh. O să vrea să-i pună la microscop şi să-i testeze pînă o să-i ştim pe toate fetele. Aş vrea să pun pe cineva pe urmele lor.
- Comisarul o să turbeze dacă îi mai ceri oameni.
- Mă ai doar pînă la sfîrşitul săptămînii, Tony. Joacă cinstit. Ajută-ne şi discută cu comisarul!
Cassidy se întoarse în biroul său simţindu-se ca şi cum nişte baterii interioare îi fuseseră reîncărcate. Pentru prima oară după atîtea zile, adrenalina îi curgea prin vene. Avea un ţel şi un nou plan de atac. Avea să se ţină de el pînă cînd epuiza toate posibilităţile şi pe sine.
Mai întîi dădu cîteva telefoane.
La primul nici nu fu nevoie să se prezinte. Nu întrebă decît:
- îi mai dai informaţii reporterului aceluia de la televiziune?
Sistemul de informaţii era cu două sensuri. Procuratura folosea aceleaşi surse ca şi presa, uneori transmiţînd informaţii care, ca un pistol cu gloanţe oarbe, conţineau jumătăţi de fapte şi insinuări care, în mod intenţionat, induceau în eroare.
- Am avut o discuţie lungă şi confidenţială cu Joshua Wilde în după-amiaza aceasta, după care a părăsit biroul părînd furios şi tulburat. Atît deocamdată, spuse el.
Apoi puse pe cineva să verifice toate agenţiile din oraş care închiriau maşini.
- Găseşte-o pe cea care i-a închiriat o maşină lui Joshua Wilde în săptămîna cînd s-a comis crima. Vreau să ştiu marca şi modelul maşinii, kilometrajul si în ce stare era cînd a adus-o înapoi. Dacă a fost un Chrysler cu covoraş albastru, vreau să fie căutată peste tot şi adusă imediat la laboratorul poliţiei. Mulţumesc.
Poate că băieţii de la laborator aveau să găsească vreo picătură de sînge închegat care să se dovedească a fi fost al lui Jackson Wilde şi atunci -ura! - ar fi avut un suspect în toată regula.
- Asta va fi cea mai uşoară sarcină pe care aţi avut-o vreodată, îi spuse Cassidy locotenentului căruia îi dăduse sarcina să conducă echipa de supraveghere pe care Crowder o obţinuse de la comisar. Joshua şi Ariei sînt mai vizibili decît prostituatele de pe Bourbon Street, aşa că nu vă pot trage pe sfoară.
După ce termină cu toate acele treburi, Cassidy se lăsă pe spate în scaunul său şi oftă cu mai mult optimism. Ceva trebuia să iasă la iveală. O dovadă care nu fusese descoperită pînă atunci avea să îndrepte degetul acuzator fie spre Josh, fie spre Ariei şi nu spre Claire.
încercase să nu se mai gîndească la ea după cearta de la Rosesharon, dar nu era cu putinţă, îi domina gîndurile - cu trupul ei, cu felul ei dulce de a face dragoste şi cu acuzaţiile ei furioase.
Nici dacă ar fi deschis dulapul sufletului lui şi ar fi găsit acolo un schelet zgîlţîindu-i cu putere oasele, tot n-ar fi avut mai multă rezonanţă, îl acuzase de înşelăciune şi manipulare. Cîndva ar fi putut fi adevărat. Ca avocat al apărării, apelase la orice mijloace necesare pentru obţinerea unei achitări. Se folosise de gesturi teatrale, lacrimi, rîsete, batjocură, orice i-ar fi putut face clienţii să părăsească sala de judecată scăpaţi de orice acuzare.
Cînd avea procese de conştiinţă, îşi justifica acţiunile. Doar era de datoria lui să apere infractorii, nu? Chiar şi ticăloşii aveau dreptul la apărare. Cineva trebuia să pledeze pentru ei în faţa judecătorului şi juraţilor, aşa că de ce să nu fi fost el acela? Nu îşi făcea decît datoria, îşi spunea el atunci.
Ştia că nu erau decît justificări. Existau modalităţi etice şi logice de a apăra un acuzat şi fără să facă^ apel la trucurile pe care el le folosise adesea pentru nimic altceva decît pentru a ieşi în evidenţă.
Uitaţi-vă la mine, deşteptul Robert Cassidy, băiatul minune care nu a urmat la o şcoală din Ivy League şi nu a absolvit dreptul la Harvard. S-a descurcat destul de bine pentru un băiat din Kentucky, nu?
Ţelul lui era să cîştige, nu să caute dreptate... pînă la acel caz pe care îl cîştigase, numai că miza fusese mult prea mare. Cînd Claire îl acuzase de înşelătorie şi manipulare nici nu bănuia cît de aproape era de a avea dreptate în legătură cu el, aşa cum fusese odată. Dar cum nu mai era acum. îi băga pe răufăcători la închisoare unde nu mai puteau face rău unor oameni nevinovaţi.
Cazul acesta nu făcea excepţie. Avea să meargă pînă în pînzele albe pentru a se face dreptate ' indiferent cine avea să fie găsit vinovat de moartea lui Jackson'Wilde.
Domnul să îl ajute dacă acea persoană se dovedea a fi Claire Laurent.
Dar nu avea să fie, îşi spuse el cu încăpăţînare. Nici o femeie care era atît de fierbinte şi darnică în pat nu ar fi putut ucide cu sînge rece. Nu îi atinsese numai buzele, sînii şi coapsele, ci şi sufletul. Dacă ar fi fost otrăvit, ar fi ştiut.
Dar, oricare ar fi fost părerea ei, nu se culcase cu ea pentru a descoperi dacă era vinovată'sau nu. Totul fusese la fel de inevitabil ca mareea. Din ziua cînd se cunoscuseră, partea aceea a destinelor lor fusese pecetluită.
De cum avea să fie reabilitată, avea să se ducă la ea să îşi ceară scuze pentru faptul că o făcuse să treacă prin atîtea chinuri, în fond, nici nu I-ar fi putut respecta dacă nu îşi lua profesia de procuror public în mod cît se poate de serios. Şi, după ce aveau să îşi ceară scuze reciproc, aveau să facă dragoste din nou.
Acel gînd îl tulbură fizic, readucîndu-l în prezent. Claire trebuia să se fi întors din Mississippi. Se uită la telefonul de pe birou simţindu-se tentat să o sune. Dar nu. Trebuia să mai fie încă furioasă. Mai bine îi lăsa cîteva zile să se liniştească.
între timp, el avea să facă cercetări, căutînd elementul care lipsea pentru confirmarea vinovăţiei altei persoane şi absolvirea lui Claire.
Ea era nevinovată.
Claire se încruntă văzînd cîtă corespondenţă nedesfăcută o aştepta pe birou. Facturi de plătit, note de sortat şi un ameninţător plic de la Servjciul Administraţiei Financiare de deschis. Nu avea energia de a se ocupa de toate acele hîrtii şi dădea vina pe călătorie. Lucrase foarte mult, cu un program rigid, într-o căldură sufocantă. Avea nevoie de cîteva binemeritate zile de odihnă înainte să se reapuce de treabă. Apoi îşi dădu seama că numai cîteva zile de odihnă nu rezolvau nimic.
Alungă ocol gînd deprimant şi se sili să se ocupe de teancul Je hîrtii de pe birou. Pe lîngă ele mai erau tei numere recente ale ziarului. Potrivit unei surse anonime dar demne de încredere, procurorul adjunct Cassidy îşi reîndrepta cercetările asupra lui Ariei şi Joshua Wilde.
Numele lui tipărit negru pe alb îi atrase atenţia şi îl privi pînă pierdu orice noţiune a timpului şi, cu siguranţă că ar mai fi stat să se uite şi să îşi amintească, dacă mama ei nu ar fi întrerupt- o apărînd în uşă cu o tavă în mînă.
- Nu vrei nişte ceai, Claire Louise? Pari atît de obosită în ultima vreme, încît m-am gîndit că ar putea să te refacă.
- îţi mulţumesc, mama. Sună minunat. Dar numai dacă stai şi tu cu mine.
- Speram să spui asta.
Claire zîmbi şi, luînd unul din ziare cu ea, se duse în partea unde stătuse prima dată de vorbă cu Cassidy. Părea că tot ce spunea sau făcea îi amintea de el. Nu îi plăcea puterea pe care o avea asupra gîndurilor ei. Nu sunase şi nu dăduse nici un alt semn din dimineaţa aceea cînd plecase de la Rosesharon, fără să spună măcar la revedere. Nu ştia dacă să se simtă uşurată, cu inima zdrobită, insultată sau cîte puţin din toate.
Gîndindu-se la el îşi amintea de fiecare emoţie pe care o cunoscuse; unele erau încîntătoare, altele deosebit de triste. Se trezea uneori zîmbind cu sfială, ca în clipa următoare să fie gata să plîngă. De cînd cei de la asistenţa socială o luaseră din casa mătuşii Laurel, nimeni nu mai avusese atîta putere asupra ei.
Mary Catherine puse tava de argint pe măsuţa de cafea, îi dădu apoi lui Claire un şervet brodat de mînă şi turnă pentru amîndouă un ceai parfumat dintr-un ceainic de porţelan.
Vorbiră despre tot felul de lucruri lipsite de importanţă, sorbind din ceşti şi ciugulind prăjiturele pe care Mary Catherine şi Harry le copseseră în dimineaţa aceea. Claire observă o roşeaţă sănătoasă în obrajii mamei, care nu mai existase de mulţi ani. Ochii îi erau limpezi şi animaţi. Nu mai conţineau pustietatea aceea care totdeauna o alarmase, chiar şi copil fiind, pentru că o recunoştea ca vestitoare a crizelor. Mary Catherine părea mult mai conştientă de ce întîmpla în jurul ei. Din cîte ştia Claire, nu mai avusese o rătăcire de cînd îi luase stiloul lui Cassidy.
Ca şi cum i-ar fi citit gîndurile, ea îi spuse:
- Văd că te uiţi pe ziare. Scrie că domnul Cassidy
bănuieşte acum că fiul sau văduva lui Jackson Wilde l-au ucis pe acesta. Nu e o prostie?
- Prostie?
- Nu ei au făcut-o. Şi nici nu-mi vine să cred că domnul Cassidy poate să aibă această părere.
x- De unde ştii că nu au făcut-o ei, mama? Ignorînd întrebarea, Mary Catherine îi puse alta:
- Şi de ce stau oamenii aceia iar în faţa clădirii? Discipolii lui Wilde începuseră iar să demonstreze
în faţa Mătăsii franţuzeşti, de la întoarcerea ei în oraş.
- Aş vrea să plece, spuse Mary Catherine, ofensată. Ne e foarte greu, mie şi lui Harry, să ieşim dimineaţa la piaţă. Mie îmi plac ieşirile, dar faptul că sînt nevoită să trec prin mulţimea aceea le strică farmecul.
în mintea lui Mary Catherine, imposibilitatea de a ajunge la Piaţa Franceză fără probleme era mult mai îngrijorătoare decît faptul că fiica ei fusese acuzată de crimă. Dar acest lucru o deranja pe Claire mai puţin decît afirmaţiile anterioare ale mamei sale.
- Demonstranţii sînt o problemă temporară, mama. După ce vor aresta pe cineva pentru asasinarea reverendului Wilde, se vor risipi.
- O să se mai întoarcă vreodată?
O clipă lui Claire i se opri inima în loc, crezînd că se referise la Jackson Wilde.
- Cine, mama? întrebă ea răguşită.
- Domnul Cassidy.
Claire se relaxa răsuflînd uşurată.
- Nu ştiu. De ce?
Deodată apărură lacrimi în ochii lui Mary Catherine şi buza de jos începu să îi .tremure.
- Speram atît de mult că atunci cînd o să te îndrăgosteşti, iubitul tău n-o să te dezamăgească aşa cum mi-a făcut al meu mie!
Scoase o batistă cu monogramă din buzunarul fustei. Era atît de fină, încît părea să fi fost toarsă, nu ţesută şi mirosea ca pliculeţele cu parfum de trandafiri pe care le ţinea în sertarele biroului.
Claire îi acoperi mîna cu care se ştergea la ochi.
- Nu plînge, mama. Nu a fost niciodată... aşa... cu domnul Cassidy şi cu mine.
- Ah, făcu ea uşor dezamăgită. Credeam că a fost. Speram, îmi place foarte mult. E un tînăr atît de frumos şi ştie cum să se poarte cu .o doamnă.
Ah, da, îşi spuse Claire, e frumos, îi revăzu în minte chipul întunecat şi cuprins de pasiune, buzele mîngîindu-i sînii senzual, pieptul păros şi gol. Şi cu siguranţă ştia cum să se poarte cu o doamnă, mai ales în pat. Un act de iubire atît de perfect nu putea fi decît calculat, nu?
Alungă acest gînd. Era prea dureros. Era atît de fără speranţă îndrăgostită de Cassidy, cuvîntul cheie fiind „fără speranţă", pentru că nu puteau avea nici un fel de viitor împreună. Chiar dacă. nu s-ar fi aflat pe poziţii opuse în investigarea acelui caz, el reprezenta sistemul de care ea se temea şi pe care îl ura. Oricît de mult l-ar fi iubit pe Cassidy omul, nu credea că ar fi putut avea vreodată încredere absolută în Cassidy procurorul.
îi întinse mamei ei ceaşca.
- Mai pune-mi puţin ceai, te rog, mama. Nimeni nu-l face mai bun ca tine.
Claire îndreptă discuţia spre subiecte mai puţin
tulburătoare şi după o jumătate de oră, Mary Ca-therine se retrase cu tava, lăsînd-o din nou singură, răsfoind ziarele.
Joshua Wilde nega cu vehemenţă că ar fi avut vreo legătură cu asasinarea tatălui său. Ariei îl acuza pe Cassidy că îi implica pe ei numai ca să-şi ascundă propria incapacitate şi mai sugera că, din motive personale, e! acoperea cel mai probabil suspect. Refuzase, însă, să divulge numele suspectului, chiar şi atunci cînd fusese întrebată în mod direct dacă era vorba de Claire Laurent. Dar acel refuz al ei nu făcea decît să confirme insinuarea.
Claire era, bineînţeles, bucuroasă că nu mai era principalul suspect al lui Cassidy, dar nu îşi putea permite să se culce pe o ureche. Se afla temporar în ochiul uraganului, dar mai trebuia să aştepte cea de-a doua jumătate a furtunii, care avea să fie poate mult mai aprigă. Dacă Joshua Wilde devenea nervos din cauza acuzaţiilor lui Cassidy, cine ştie ce ar fi putut spune sau face pentru a scăpa de presiune. Şi, în loc de un duşman, atunci ea avea să aibă doi.
Cufundată în astfel de gînduri, tresări violent cînd sună telefonul de-lîngă cotul ei, dar nu răspunse decît la a! treilea apel.
-Alo?
- Claire, tu eşti?
- Andre? Bonsoir. Mă bucur că te aud. Ce mai faci?
- Bine, bine, foarte bine. Adică nu prea..., zise el şi făcu o pauză. Sînt teribil de îngrijorat în legătură cu Yasmine.
Claire se încruntă înţelegîndu-i foarte bine îngrijorarea. De cînd se despărţise de iubitul ei, Yasmine se comportase foarte ciudat. Claire nu putea spune exact, dar ceva nu era în regulă. Aparent, Yasmine era aceeaşi, în timpul lucrului la Rosesharon, glumise cu echipa, se înţepase cu Leon şi se ocupase de fiecare fotografie cu imaginaţie şi fler ca întotdeauna. Numai că entuziasmul şi rîsul sunau fals.
Odată ce terminaseră în Mississippi, Claire se aşteptase ca ea să îi însoţească pe ceilalţi la New York, unde urmau să se facă şi restul de fotografii într-un studio. Dar Yasmine se întorsese cu ea la New Orleans. Şi, de cum ajunsese la Mătasea franţuzească, renunţase să se mai prefacă, devenind mohorîtă şi tăcută.
Yasmine nu spuse nimic despre completarea catalogului. Claire era îngrijorată în privinţa afacerii, dar din moment ce termenul de tipărire era peste cîteva săptămîni, o lăsă deocamdată în pace. Yasmine stătea în camera ei toată ziua, în fiecare zi, iar seara ieşea şi-nu se mai întorcea pînă spre dimineaţă. Nu spunea niciodată unde se ducea şi nici nu o invita pe Claire să o însoţească.
Claire bănuia că spiona prin apropierea casei congresmanului Petrie sau că încerca să îl vadă. Se simţea tentată să o prevină în legătură cu acel comportament de adolescentă, dar Yasmine nu arăta că ar fi dorit să stea de vorbă. De fapt, făcea totul ca să descurajeze acest lucru. Se încuia în camera ei şi nu lua masa cu Mary Catherine şi cu Claire.
Cealaltă Yasmine se înconjura de oameni, situîndu-se mereu în mijlocul admiratorilor şi bucurîndu-se de atenţia lor. In mod normal, nu îi plăcea să stea singură, aşa că acea schimbare în comportament era, într-adevăr, tulburătoare. Claire îi respectase dorinţa de singurătate, aceasta fiind metoda pe care Yasmine o alesese pentru a- şi vindeca inima zdrobită. Dar poate că venise timpul să intervină.
Se părea că şi Andre era preocupat din această cauză.
- Ai văzut-o recent? îl întrebă ea.
- Săptămîna trecută, cînd eraţi în Mississippi. A venit la hotel, a stat vreo oră şi apoi a plecat. Claire, tu ştii că eu nu divulg niciodată nimic, dar ştiind cît de. apropiate sînteţi voi două...
- Nu-ţi pun la îndoială loialitatea, Andre, şi nici discreţia. Amîndouă mi-au fost de folos de atîtea ori. Stai liniştit, că nu o să te acuz de bîrfă.
- Dacă aş fi crezut asta, nici n-aş fi sunat.
- Ceva te-a împins să o faci. îţi simt îngrijorarea în glas. înţeleg că ai vorbit cu ea atunci?
îi spuse despre discuţia avută pe coridor şi cît de tulburată păruse să fie cînd plecase.
- Niciodată nu am văzut-o aşa. Era pur şi simplu înnebunită. Acum e bine?
Gîndindu-se la dreptul la intimitate al lui Yasmine, Claire ^spuse:
- în seara aceea s-a întîmplat ceva foarte supărător. Mi-a povestit totul a doua zi dimineaţă şi cred că asta a ajutat-o.
- S-a întors la New York?
- Nu, a rămas aici. Probabil pentru că e mai linişte, mai puţin haos. Cred că încearcă să pună lucrurile la punct înainte să se ducă acasă.
Alister Petrie e aici, îşi spuse Claire, amintindu-şi că îi văzuse fotografia pe prima pagină a ziarului de dimineaţă. Cu toate acestea, nu îi spuse lui Andre despre congresman. Dacă şi el ştia identitatea iubitului lui Yasmine era discret ca întotdeauna şi nu avea să îi aducă numele în discuţie. Şi, cu riscul de a-l pune pe Andre într-o poziţie de compromis, nici ea nu o făcu.
- Crezi că îşi revine din această... neplăcere? întrebă el.
Era o întrebare dificilă. Deşi trăiau sub acelaşi acoperiş, Claire vorbea cu Yasmine mai puţin decît cînd aceasta se afla la New York de unde o suna de cîteva ori pe săptămînă pentru a trăncăni minute în şir. Astfel că răspunsul fu limitat:
- Nu pare să fie mai rău.
- Ah, ce bine, m-am liniştit, spuse el rîzînd uşor. Cred că nu e nici un secrel- pentru tine faptul că o preţuiesc foarte mult pe Yasmine.
- Nu, nu e nici un secret pentru mine, spuse Claire şi zîmbetul ei fu înlocuit imediat de o încruntare. Poate am lăsat-o prea mult în derivă. Cred că ar fi cazul să mai avem o discuţie, aşa, ca între femei.
- Te rog să-mi spui dacă te pot ajuta cu ceva. Cu orice.
- Aşa o să fac.
- Claire, sper că... sper că nu eşti supărată pe mine. Ştii, în problema aceea cu domnul Cassidy...
- Las-o baltă, Andre. Te rog. Ai fost păcălit fără nici un fel de scrupule. Ca şi mine, adăugă ea încet. Nu-ti mai face griji.
II asigură că ar fi fost nevoie de mult mai mult
decît de manevrele lui Cassidy pentru ca îndelungata lor prietenie să fie afectată. Stabiliră să ia masa într-o seară foarte curînd şi, la puţin timp după ce îşi luă la revedere şi închise, dădu un telefon.
Cassidy se apropie de poliţistul care se afla pe urmele lui Joshua Wilde şi fără să arate că l-ar cunoaşte, îi ceru un foc.
- Nu ştiam că fumezi, spuse celălalt încet şi pe un ton confidenţial, scoţînd o brichetă din buzunar, care se aprinse ca un aruncător de flăcări în miniatură.
- M-am lăsat acum vreo doi ani, spuse Cassidy înecîndu-se cu fumul pe care îl inhala.
- Şi te iei din nou?
- Nu ţi-am cerut decît un foc, nu? Ce naiba puteam să-ţi mai cer? Să'te f...?
Negrul subţire zîmbi uşor. Părul lung îi era strîns într-o coadă la spate, îi făcu cu ochiul lui Cassidy şi îl strînse puţin de umăr.
- Sînt cam scump. Crezi că poţi să-ţi permiţi? Cassidy îi respinse mîngîierea.
- Pupă-măîn fund.
- Ooh, sună nemaipomenit.
Evident că tînărul poliţist, pe care Cassidy îl cunoştea ca fiind foarte corect, se distra acum pe seama lui. Era înalt, subţire şi arăta bine, aşa că se întîmpla des să fie trimis în Cartierul Francez. Cu insolenţă şi nonşalanţă stătea rezemat de un stîlp pe o stradă vizavi de Gumbo Shop de pe St. Peter Street.
Raportase în microfonul ascuns sub reverul hainei de la costum că îl urmărise pe Josh pînă la renumitul restaurant. Cassidy, care era prea agitat pentru a mai sta fie în birou, fie singur în casă, se hotărîse să participe activ la urmărire.
- De cînd e acolo? Poliţistul îşi privi Rolexul.,
- De treizeci şi două de minute.
- la cina?
- Aşa s-ar părea.
Cassidy închise ochii puţin din cauza fumului care-îi ieşea şerpuind de pe buze şi privi încordat prin ceaţa albastru-cenuşie, încercînd să vadă ceva prin ferestrele restaurantului.
- Cît timp îi trebuie unei singure persoane să ia cina?
în rol, poliţistul îl măsură pe Cassidy ca un prostituat care îşi cîntăreşte cu privirea un posibil client. Adoptînd şi limbajul potrivit rolului, zise:
- Hei, omule, ai fundu' prea încordat. Dacă vrei să ne simţim bine, trebuie să te relaxezi.
Cassidy îi aruncă o privire încruntată şi fu cît pe aci să plece cînd îl văzu pe Josh apărînd în uşa restaurantului. Se întoarse imediat cu spatele făcîndu-se că voia să cumpere din tricourile care erau agăţate în faţa prăvăliei de suveniruri. Uitîndu-se la Josh cu coada ochiului, văzu că era cît se poate de furios.
- Oho, şopti poliţistul. Omul nostru e sictirit rău. Cu gîndul tot la ce se întîmpla în spate, Cassidy se
făcu din nou că se uită la un tricou pe care scria ceva cu litere sclipitoare. O vînzătoare asiatică se apropie zîmbind pentru a-şi prezenta mărfurile.
- Nu, mulţumesc. Mă uit doar.
- Ar fi trebuit să-mi dau seama, murmură poliţistul. Numai aşa ceva ar putea supăra un bărbat aşa tare.
- O femeie? întrebă Cassidy întorcîndu-se să privească spre restaurant, dar răsucindu-se imediat. La dracu'! exclamă el încet, dar cu sete.
- Poftim? făcu asiatica zîmbitoare şi poliţistul rîse pe înfundate. •
Femeia^care ieşise cu Josh din restaurant nu se uită în jur. îi spuse ceva, după care se întoarse şi se depărta pe trotuar. Josh păru o clipă că ar fi vrut să se ducă după ea, dar se răzgîndi şi privi doar în urrrta ei. Degetele lui lungi de muzician se închiseră în pumni. Apoi, cu aerul unui profet ofensat, porni în direcţia opusă.
Cassidy azvîrli ţigara şi se repezi la poliţist.
- Am crezut că ai zis că e singur.
-îmi strici acoperirea, omule, spuse el şi, zîmbind, puse o mînă pe braţul lui Cassidy.
Cu o privire înfierbîntată şi cu un zîmbet seducător, şopti:
- Era singur cînd a intrat. Probabil că s-au întîlnit înăuntru.
- Du-te după el, îi spuse Cassidy arătînd cu bărbia spre Josh, care ajunsese deja la intersecţia lui Royal Street.
- Tu te duci după ţipă?
- Nu-i o ţipă, spuse Cassidy coborînd de pe trotuar şi traversînd. E Claire Laurent.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:37 PM | message # 26
Capitolul douăzeci şi trei
Claire rămase blocată cînd dădu colţul şi îl văzu pe Cassidy în uşa Mătăsii franţuzeşti. Era pentru prima oară cînd îl vedea după dimineaţa aceea cînd ieşise furtunos din dormitorul ei de la Rosesharon. Revederea lui atît de neaşteptată o făcu să-şi piardă suflarea şi inima îi sări din loc, dar rămase impasibilă şi încercă să pară netulburată cînd se apropie de el.
- Bună, Cassidy.
- Claire, spuse el salutînd-o din cap. Frumoasă seară, nu?
Era transpirat şi părea să răsufle mai greu ca ea.
- E neobişnuit de cald. Toamna încă n-a venit la
New Orleans.
El îşi şterse o picătură de sudoare care îi şirpia
spre ochi.
- Exact. E cald şi lipicios ca o tîrfă ieftină sîmbătă
seara.
Claire se înfurie.
- Nu apreciez deloc această comparaţie, domnule
Cassidy.
- Ah, ne-am întors la „domnul" Cassidy.
Ea ar fi vrut să îi plesnească zîmbetul insinuant de pe chip, dar îi spuse înţepată:
- Vreau să intru.
Demonstranţii se^ plimbau prin faţa clădirii cîntînd încet şi ponderat „înainte, luptători creştini". Claire spera să obosească odată şi să facă băşici la picioare.
Neobservată, se strecură pe uşa lăturalnică, dar înainte să o închidă, Cassidy o urmă înăuntru.
- Ce vrei? îl întrebă ea neospitalieră. Cred că nu mai avem ce discuta despre vreme.
- Eram pe aproape, zise el nepăsător. Şi m-am gîndit să trec să văd ce mai faci.
Ea observă că pieptul i se înălţa şi se lăsa iute şi nu îşi recăpătase încă suflarea. Sub haina de la costum, cămaşa era umedă. •
- Apreciez acest gest prietenesc, zise ea. Acum, dacă vrei să mă scuzi,..
- Nu vrei să mergem să luăm o gustare undeva?
- Nu, mulţumesc. Am mîncat mai devreme cu mama.
- Ah, ai mîncat acasă în seara asta?
- Exact.
- Şi ai fost numai să te plimbi puţin?
- Am avut de lucru toată ziua şi simţeam nevoia să-mi dezmorţesc picioarele.
- Te-ai dus undeva în mod deosebit?
- Nu. Doar m-am plimbat, spuse ea şi ocolindu-l, încercă să îi deschidă uşa. îmi pare rău, Cassidy, dar trebuie să mă duc sus să văd ce face mama. A trebuit s-o las singură...
Atunci el o apucă de umeri şi o împinse cu spatele în uşă.
- Ai lăsat-o singură ca să te poţi duce la întîlnirea cu Joshua Wilde la Gumbo Snop.
Ea începuse deja să miroasă o capcană, dar tot fu uimită cînd fălcile acesteia se închiseseră atît de aproape. Căută o explicaţie logică, dar. negăsind nici una, îi răspunse cu un contraatac.
- M-ai urmărit? Poveştile din ziare nu aveau decît rolul de a mă face să nu mai fiu prudentă?
- Nu tu erai urmărită, ci Josh. închipuie-ţi ce surprins am fost cînd am văzut cu cine se întîlnise.
- Dacă ai ştiut unde am fost şi cu cine, de ce ai mai jucat atîta teatru, Cassidy?
- Am luat-o pe alt drum şi am alergat încoace. Voiam să văd dacă-mi spui adevărul, dar, ca întotdeauna, m-ai minţit.
- Pentru că ştiam că n-ai să înţelegi.
- Ştiai că n-am să-ţi mai înghit minciunile, spuse el şi apropiindu-se adăugă mai încet: dar pune-mă la încercare, Claire. Cînd l-ai cunoscut prima oară pe Josh'ua Wilde?
- în seara asta.
- Şi vrei să cred porcăria asta?
- Ţi-o jur! Am dat cîteva telefoane astăzi după-amiază ca să aflu unde stă şi l-am rugat să ne întîlnim, iar el a fost de acord.
- De ce?
- Probabil pentru că era curios să o cunoască pe scandaloasa proprietară a Mătăsii franţuzeşti.
Cassidy clătină din cap.
- Am vrut să zic de ce ai dorit să te întîlneşti cu el? Ce puteaţi avea voi doi de discutat?
- l-am oferit bani.
- Bani? repetă el surprins.
- Da. Pentru a o influenţa pe Ariei. L-am rugat să încerce să o convingă să înceteze să mai facă aluzii la mine şi la mama, să pună capăt demonstraţiilor astea, în general, să ajungem la o înţelegere privind toată porcăria asta. l-am spus că vreau să trăiesc şi să-mi văd de afaceri liniştită, indiferent cît m-ar costa acest lucru.
- Ai încercat să-l mituieşti? Asta vrei să spui?
- Stai prea aproape, murmură ea. Nu pot respira. Ochii lui, care o ţintuiau pătrunzător, clipiră
redevenind conştienţi. Se uită în jos şi văzu cum încheieturile degetelor se albiseră strîngîndu-i umerii, cum trupul lui o lipise de uşă şi se dădu înapoi, lăsînd mîinile să îi atîrne în lături.
- Mulţumesc, spuse ea încet.
- Dar n-ai scăpat. Spune mai departe. .
- Ăsta-i esenţialul. Ştiu că Jackson şi probabil şi Ariei şi Josh au primit bani de la publicaţii în schimbul imunităţii.
- De unde ştii?
- Dar e logic, nu? Unele publicaţii care ar fi trebuit să fie pe listă - pe lista neagră a lui Jackson Wilde,cum i-ai spus tu - nu erau. Ce zici de Lickety Split şi de Hoţ Pants? De ce să fie atacat un catalog de lenjerie şi nu aceste reviste porno? Trebuia, pentru că se asiguraseră că Wilde avea să îi lase în pace, spuse ea şi îl privi în ochi. Probabil că te-ai gîndit şi tu la asta.
- Oamenii mei verifică, aşa e. Şi Josh ce-a spus?
- N-a recunoscut că tatăl lui lua mită, dar nici n-a negat acest lucru.
- De ce ai aşteptat pînă acum pentru a te gîndi la această soluţie? L-ai fi putut plăti pe Jackson de acum un an şi ai fi scăpat de toate problemele astea. L-ai abordat vreodată în acest sens?
- Nu. Numai sub forma ofertei de care ştii deja.
- Atunci, de ce acum, Claire?
- Pentru că m-am săturat, de asta, exclamă. Tu nu te-ai sătura? Ceea ce scrie pe pancartele ăstora mă face să par un monstru de depravare. Mama le citeşte şi o tulbură. Cei care le poartă îmi hărţuie angajatele cînd vin la lucru, îmi îngreunează activitatea creînd blocări de trafic care ne împiedică să ne primim livrările sau să ne expediem mărfurile. O companie de transport ne-a ameninţat deja că va majora taxele pentru că şoferii s-au plîns foarte mult.
îşi dădu capul pe spate de parcă ar fi implorat cerul să o ajute.
- Luni de zile înainte ca Jackson Wilde să fie ucis a fost ca un ghimpe în coastă şi acum, la cîteva săptămîni după ce a murit, continuă să fie tot aşa. Vreau ca spectrul lui să dispară din viaţa mea. Vreau să scap de el odată pentru totdeauna.
îşi dădu seama deodată că nu îşi alesese bine cuvintele. Se uită repede la Cassidy, care o privea atent.
- Şi ucigîndu-l n-ai rezolvat asta.
- Nu asta am vrut să spun.
- Să mă fi înşelat eu, Claire? Cu tine să fi fost mînă în mînă Josh şi nu cu mama lui vitregă?
- Nu fi ridicol. L-am cunoscut pe Joshua Wilde pentru prima oară în seara asta.
- Minţi, Claire.
- Nu mint!
Cassidy pufni în rîs. Se depărta cîţiva paşi, întoarse capul şi se uită la un vraf de cutii înainte să o privească din nou.
- Crede-mă măcar puţin. Te cunosc mult mai bine decît acum cîteva săptămîni.
Toată tulburarea şi pasiunea care puseseră stăpînire pe ei în timpul furtunii de la Rosesharon îi învălui acum. Claire îşi feri prima privirea.
- Nu mint. M-am întîlnit cu Joshua Wilde în seara asta pentru a-i oferi un cec în schimbul liniştii.
- Aşa o fi. Dar ce-mi ascunzi?
- Nimic.
- Claire!
- Nimic!
Cassidy înjură înfundat.
- Bine, te cred. Cum a reacţionat Josh?
- A luat foc.
- Te-a refuzat? întrebă el nevenindu-i să creadă.
- Categoric. A zis că el nu jecmăneşte pe nimeni, spuse ea privindu-l calm. Eu una îl cred.
- Atunci eşti în minoritate, pentru că eu nu cred nimic. I-ai oferit lui Josh mită şi el te-a refuzat. Asta vrei să cred?
- Puţin îmi pasă ce crezi tu.
- Mai bine ţi-ar păsa, Claire, pentru că eu cred că ascunzi adevăratul motiv pentru care te-ai întîlnit cu Joshua Wilde.
- Ce.alt motiv aş fi putut avea?
- Nu ştiu, dar nu-mi vine să cred că i-ai oferit cuiva mită. în primul rîndr eşti prea mîndră. în al doilea rînd, nu-ţi pasă prea mult care e părerea publicului despre tine şi în ultimul rînd, tu însăţi mi-ai spus că aiureala asta e bună pentru afacerile tale şi Wilde nu ţi le pune în pericol. Şi îmi vine şi mai greu să cred că Josh ar refuza'o mită. în ambele cazuri, e suspect al naibii.
- Nu renunţi niciodată, nu?
- Nu, nu pot. Sînt plătit ca să nu renunţ.
- Dar ai putea fi forţat. Vei fi înlocuit. Oameni importanţi îţi cer capul pe tavă. Nici chiar mentorul tău, Anthony Crowder, nu te va mai apăra mult timp.
- Unde vrei să ajungi? întrebă el cu asprime.
- încerci să scoţi ceva din nimic. Nu eşti mai aproape de rezolvarea acestui caz decît erai a doua zi după crimă.
- Nu fi chiar atît de sigură.
- De un singur lucru sînt sigură. Nu fiul lui l-a ucis.
- Atunci mai rămîi tu, Claire, nu-i aşa? spuse el şi plecă fără să spună măcar la revedere.
- Oh, Doamne. Pleacă şi lasă-mă-n pace.
- Deschide.
Uşa camerei de hotel se închise numai o clipă, pentru a putea fi scos lanţul, după care Josh o deschise. •
- E tîrziu, mormăi el.
Cassidy intră şi aruncă o privire în jur. Patul era încă făcut, deşi cuvertura era puţin răvăşită.
- Nu te culcaseşi încă. Bănuiesc că n-o să dormi prea bine în seara asta, Josh. Ştiu că şi eu voi păţi la fel.
Josh se trînti pe unul din cele două fotolii din cameră făcîndu-i semn lui Cassidy să stea şi el pe celălalt.
- Eşti un ticălos, domnule Cassidy. Am venit la dumneata de bunăvoie şi mi-am vărsat năduful împărtăşindu-ţi ceva intim. Apoi, ştire de pe prima pagină. Ariei a fost teribil de furioasă şi nici nu-mi mai vorbeşte. De fapt, m-a şi concediat, în clipa cînd ziarele au apărut, luda Iscarioteanul, cel pe care îl vezi acum, a devenit legendă pentru „Rugăciune şi ceasul proslăvirii". Cred că acum se aşteaptă să mă duc să mă spînzur.
- Pun pariircă această concediere a venit ca o lovitură.
Josh chicoti cu amărăciune.
- E cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată. Poate o să-ţi vină greu să crezi, dar îţi jur pe Dumnezeu că e adevărat. Mă simt mai liber ca oricînd.
- Ciudat. Nu prea arăţi ca şi cum ai sta pe roze, spuse Cassidy. Ba mai mult, parcă ai fi fost aruncat într-un butoi cu rahat.
- Dumitale trebuie să-ţi mulţumesc pentru asta. Cele mai recente poveşti din ziare susţin sus şi tare că aş putea fi suspectat din nou.
- Prin definiţie, Josh, suspect înseamnă cineva ale cărui gesturi stîrnesc suspiciune.
Josh ridică din umeri cu inocenţă.
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu, încercarea de a arunca vina asupra mamei vitrege, amantei tale.
- Credeam că fac bine.
- Conştiinţa? îl întrebă el caustic.
- Nu voiam să intru la apă odată cu ea, ţi-am spus asta.
- Bine, atunci explică-mi de ce te-ai întîlnit cu Claire Laurent astă-seară?
Josh îl fulgeră cu privirea.
- De unde ştii? Ai pus să fiu urmărit?
- Te-am văzut eu însumi cînd ieşeai de la Gumbo Shop.
- Tocmai treceai pe acolo? întrebă Josh furios.
- Răspunde-mi.
Strigătul lui Cassidy potoli izbucnirea scurtă şi indignată a lui Josh, care căuta să privească în altă parte şi nu în ochii pătrunzători ai acestuia.
- Ea m-a sunat şi a aranjat întîlnirea, nu eu.
• Tu* şi proprietara Mătăsii franţuzeşti alcătuiţi o pereche foarte ciudată.
Josh se ridică de pe scaun şi începu să se plimbe agitat prin încăpere. Mişcările îi erau agitate şi lipsite de armonie.
- Aproape că mi-a căzut receptorul din mînă cînd am auzit cine era la telefon.
- N-ai mai întîlnit-o niciodată pînă în seara asta?
- Bineînţeles că nu. După toate cîte se întîmplă, ea era ultima persoană la care mă aşteptam să mă sune şi să mă invite să bem ceva.
Ca şi Claire, Josh mintea sau cel puţin ascundea adevărul. Cassidy continuă:
- O femeie de clasă.
- Aşa cred, zise Josh precaut.
- Păreai foarte supărat cînd ai ieşit din restaurant.
- Eram.
- Hai să nu ne mai ascundem după degete. Ce-a
vrut?
- Nu are nimic de-a face cu asasinarea tatălui meu.
- Lasă-mă pe rnine să hotărăsc asta.
Josh păru să se lupte cu sine cîteva clipe, după care răbufni:
- Mi-a oferit un cec de douăzeci şi cinci de mii de dolari pentru a înceta totul.
Cassidy fluieră uşor.
- Un preţ destul de mărişor numai pentru a opri o demonstraţie de protest.
- Totul. Demonstraţiile. Telefoanele de prost gust. Lucrurile pe care Ariei le spune ziarelor. Domnişoara Laurent vrea să înceteze totul şi nu pot spune că o condamn.
- Şi ce i-ai spus?
- Să-şi ia gîndul. Ceea ce evident nu ştie ea, este faptul că eu n-am nici o influenţă asupra lui Ariei. De la moartea tatei, ea trage sforile, nu eu şi n-aş putea să o facă să tacă în nici un chip.
- Deci ai refuzat oferta lui Claire?
- l-am rupt cecul în două şi i l-am aruncat simbolic în faţă. l-am spus că nu aveam nici o legătură cu conducerea afacerii. Că n-am avut niciodată, că nici n-o să am. Eu doar cînt - am cîntat - la pian. Atît. Asta am vrut să fac totdeauna. Eu nu fac politică. Nu am căutat să mă pun bine cu duşmanii tatei. Era în stare să o facă foarte bine şi singur. Dacă primea mită, era treaba lui. Eu nu vreau aşa ceva.
- Dar ai rămas fără slujbă. I-ai fi putut promite ceea ce voia să audă, luai cecul şi pe urmă rîdeai tot drumul pînă la bancă.
Josh îi aruncă o privire rece şi ostilă.
- Eşti un ticălos, Cassidy. Ieşi afară.
- Nu chiar aşa repede. Ai stat acolo mai mult de jumătate de oră. Doar despre atît aţi vorbit?
- Au fost multe momente de linişte penibilă.
- Ei, nu mai spune!
- Vorbesc serios. -Dar imediat ce a spus ce dorea de fapt, n-a durat decît cîteva minute. A luat cecul rupt, l-a pus înapoi în poşetă şi apoi a lăsat pe masă destui bani pentru ambele consumaţii. Cînd am ieşit, ne-am spus la revedere şi asta a fost tot.
- Ai stat puţin pe trotuar ca şi cum ai fi fost tentat să te duci după ea.
Josh îşi dădu la o parte şuviţa de păr care îi căzuse pe frunte.
- Nu-mi amintesc.
- Eu da. Chiar foarte clar, spuse Cassidy aplecîndu-se în faţă. Te gîndeai cumva să iei totuşi banii?
- Nu. Nu sînt nici criminal, nici hoţ.
Cassidy ar fi vrut să îl ia de guler şi să îl scuture.
- E ceva ce nu-mi spui, Josh, şi m-am săturat să mă tot joc cu tine. Ce-mi ascunzi?



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:41 PM | message # 27
Capitolul douăzeci şi patru
-Ea...
- Ce?... întrebă Cassidy.
- Nu ştiu, spuse Josh făcînd o grimasă de frustrare. Dacă mă uitam după ea, aşa cum spui, o făceam pentru că nu eram numai furios, dar şi nedumerit. ,
- în legătură cu ce?
- Cu ea. Are ceva ciudat, ştii?
- Nu, nu ştiu. Explică-mi tu.
- Nu cred că o să pot.
- încearcă.
- Era ca şi cum ar fi putut să vadă în mine, strigă el. Dar eu aveam senzaţia că o văd printr-un văl. Vorbeam aceeaşi limbă, dar cuvintele nu se potriveau cu mesajele pe care mi le transmiteau ochii ei. M-a dat peste cap.
- Ce naiba tot îndrugi acolo?
De fapt, ştia perfect ce voia să spună Josh. De fiecare dată cînd fusese cu ea, în afară de clipele acelea cînd- i se deschisese şi împărţise pasiunea cu el, se simţile total expus, în timp ce o parte esenţială a ei rămînea mascată. Era ca şi cum ar fi privit chipul acoperit al unui adversar de scrimă. Ştiai cine e, dar nu îl puteai vedea clar.
- Ştiam că n-o să mă crezi, murmură Josh. De asta nici nu ţi-am spus înainte.
Sperînd să mai obţină vreo informaţie de la tînărul tulburat, Cassidy minţi:
- Cred că-mi arunci toate balivernele astea ca să mă derutezi.
Josh înjură şi făcu un gest ca şi cum ar fi încercat să găsească nişte cuvinte care să îi exprime exact gîndurile.
- N-am văzut-o niciodată pe femeia asta la faţă, dar aveam un sentiment ciudat că o cunoşteam. Sau, mai precis, că mă cunoştea. La naiba, nu ştiu. La tata veneau o mulţime de oameni. Poate că m-am lovit vreodată de ea şi numai subconştientul meu îşi aminteşte.
Se opri şi se întoarse spre Cassidy.
- Tocmai m-am gîndit la ceva. Poate Claire Laurent a încercat aceeaşi tactică şi cu tata şi, cînd el a refuzat mita, ea l-a omorît. Nu ţi-a trecut şi dumitale
prin minte?
Fără să răspundă, Cassidy se ridică şi se îndreptă spre uşă, unde se întoarse şi îi spuse pe un ton de ameninţare:
- Josh, dacă mă minţi cumva, vin din nou şi te fac praf. Apoi o să-ţi trag buza de jos peste cap şi o să ţi-o bag drept în fund.
îndreptînd spre el degetul arătător, adăugă: - Te mai întreb o dată - ai mai cunoscut-o pe Claire Laurent pînă în seara asta? Josh înghiţi în sec vizibil.
- Nu. Jur pe mormîntul mamei că nu.
Odată ajuns afară, Cassidy renunţă la aerul dur care era prea obositor de menţinut şi porni spre maşină. Oboseala puse stăpînire pe el puternic. Tot drumul pînă acasă, simţi durere şi fierbinţeală în ochi, enervîndu-l fiecare pereche de faruri care îi apăreau în faţă, dar ştia că de cum se va culca, ei se vor deschide şi vor rămîne aşa pînă în zori, cînd întreaga poveste avea să înceapă din nou.
Intră plictisit în living-room-ul neaerisit, se uită în trecere peste corespondenţă şi se duse apoi în dormitor. Cînd se văzu cît era de tras la faţă în oglinda de deasupra chiuvetei din baie, îşi dădu seama de ce se simţea sleit ca un alergător de maraton pe un drum care urca. Claire nu minţise în seara aceea, dar aflase că ar mai fi putut avea un motiv ca să îl ucidă pe Jackson Wilde.
Cassidy o lăsase pe Claire foarte întoarsă pe dos. Muit timp după ce încuiase uşa în urma lui, rămăsese acolo, cu capul rezemat de metalul rece. Voise ca de întîlnirea cu Josh să nu afle absolut nimeni. De atunci încolo trebuia să fie şi mai atentă. Nu trebuia să mai facă încă o dată greşeala de a-l subestima pe domnul Cassidy. Resursele lui le întreceau în număr pe ale ei. Probabil că avea oameni simplu îmbrăcaţi care o urmăreau zi şi noapte.
Acest gînd o enerva din mai multe motive. Mai întîi, pentru că îi era violată intimitatea. Apoi, pentru că, indiferent de noul curs al investigaţiilor, ea şi oricine avea legătură cu Mătasea franţuzească erau încă suspectaţi. Dar, cel mai supărător lucru era că un bărbat cu care avusese relaţii intime avea o nemaipomenită autoritate asupra ei.
Superioritatea lui pîngărea tandreţea şi dulceaţa iubirii lor, aşa cum un strat de flori ar fi culcat la pămînt de paşii cuiva nepăsător şi insensibil. Florile rămîneau totuşi flori, însă frumuseţea le fusese ireparabil afectată.
Cu acel gînd deprimant, se dezlipi de uşă şi se duse spre lift. Cînd se apropie îl auzi coborînd şi o zări pe Yasmine prin uşile metalice pliante.
- Bună, îi spuse ea încercînd să imprime vocii mai multă vioiciune decît simţea.
Din păcate, nu se bucura văzînd-o pe Yasmine, aceasta fiind o altă sursă de îngrijorare.
- Iar ieşi în seara asta?
- Da, puţin.
- Vrei puţină companie?.Mi-ar plăcea şi mie să mă plimb puţin. Aş putea să o chem pe Harry să stea cu mama.
Yasmine clătină din cap.
- îmi pare rău, Claire, dar mi-am făcut alte planuri. Claire încercă eroic să îşi păstreze zîmbetul.
- Mă bucur să văd că ieşi iar. începusem să-mi fac griji pentru tine.
- N-ar fi trebuit. Totul se rezolvă.
- Bine. Ştiam eu că aşa se va întîrflpla. Ai nevoie de maşina mea?
- Nu, mulţumesc, iau un taxi.
Cu riscul de a nu mai putea de curiozitate, Claire nu o întrebă nici unde se ducea, nici care îi erau planurile, iar felul cum era îmbrăcată nu îi dădea nici un indiciu. Purta o rochie simplă din mătase, a cărei culoare roşie îi dădea o strălucire deosebită. Părul i se uscase natural, înconjurîndu-i chipul cu onduleuri lucioase, ca abanosul. Discuri mari de aur îi erau prinse de urechi şi brăţările nelipsite îi străluceau pe mîini. Arăta extraordinar de frumoasă şi Claire i-o spuse.
- Mulţumesc. Am vrut să arăt bine în seara asta.
- Chiar şi în cele mai proaste zile ale tale arăţi bine, îi spuse Claire şi, ascultînd de un impuls de moment, o îmbrăţişa.
Yasmine îi întoarse îmbrăţişarea.
- îţi mulţumesc pentru tot, Claire.
- Nu-i nevoie să-mi mulţumeşti. Ai trecut printr-o perioadă foarte dificilă.
- Dar tu mi-ai rămas alături cînd oricine altcineva mi-ar fi întors spatele.
- Niciodată n-aş face aşa ceva, poţi să fii convinsă, spuse ea şi o strînse mai tare. Ai grija în seara asta.
- Doar mă cunoşti, scumpo, spuse Yasmine şi desprinzîndu-se din îmbrăţişare îi făcu semn cu ochiul. Totdeauna deasupra.
Claire rîse. Aceasta era Yasmine. Se întrebă în treacăt dacă nu cumva Alister Petrie sunase să se împace. Numai aşa şi-ar fi explicat de ce se chinuise atît să arate bine.
- Să-mi fac griji dacă întîrzii?
- Nu, nu mă aştepta. Pa. Cuplez eu sistemul de alarmă cînd ies.
- Mulţumesc. Pa.
Claire aşteptă pînă cînd o văzu ajungînd la uşă. De acolo, Yasmine se întoarse şi îi făcu uşor cu mîna. Chiar şi de la distanţa aceea, Claire îi auzi clinchetul brăţărilor.
Sus, Claire trecu pe la Mary Catherîne, pe care o găsi dormind liniştită, închizînd cu grijă uşa dormitorului mamei ei, un miros de fum o făcu să încremenească.
Cînd renovase clădirea, plătise foarte mult pentru un sistem de stingere şi detectoare' de fum, ştiind că un incendiu'ar fi putut costa foarte mult, şi în marfă şi poate şi în vieţi omeneşti. Dar chiar şi cu acele măsuri de siguranţă, se temea teribil de foc.
Descoperi că mirosul venea din dormitorul lui Yasmine. Nu mai fusese acolo în ultima vreme, dar înainte să o rupă cu Alister, Yasmine rareori încuia uşa. Claire nu avea mustrări de conştiinţă dacă avea să deschidă să vadă de unde venea fumul.
Trecînd pragul, avu un şoc puternic, în mod reflex îşi duse mîna la nas şi la gură şi se apropie şovăitoare de altarul improvizat care odată fusese o simplă noptieră.
Era înconjurat de lumînări care fumegau şi aruncau umbre tremurătoare pe pereţi. Tot felul de plante şi uleiuri necunoscute erau împrăştiate pe suprafaţa noptierei, acestea fiind sursa unor mirosuri urîte din încăpere. Dar numai a unora.
în mijlocul altarului se afla un vas de lut plin cu ceea ce păreau a fi măruntaiele unui mic animal. Altădată, organele poate puteau fi desluşite, dar acum nu mai era decît o amestecătură. Mirosul o făcu pe Claire să îi vină să verse.
Sîngele fusese picurat cu grijă pe suprafaţa noptierei pentru a alcătui desene simbolice. Mica efigie a lui Alister Petrie, păpuşa pe care o recunoscu ca fiind cea pe care i-o arătase Yaşmine, fusese decapitată şi castrată. Ca o suliţă înfiptă în inimă, un ac se vedea străpungîndu-i mijlocul pieptului.
- Dumnezeule, gemu Claire dîndu-se înapoi din faţa acelei privelişti îngrozitoare. Oh, Doamne, Yaşmine. Nu!
Imediat după ce Harry sosi la chemarea ei agitată, Claire dădu fuga la maşină pornind spre zona exclusivă de pe malul lacului Ponchartrain, unde locuia congresmanul Alister Petrie cu soţia şi copiii. Spera numai să nu ajungă prea tîrziu.
- Doriţi să aştept? întrebă* şoferul de taxi sprijinindu-şi braţul pe spătarul scaunului şi uitîndu-se cu gura căscată la uluitoarea pasageră.
- Nu, mulţumesc, spuse Yaşmine dîndu-i o bancnotă de douăzeci de dolari. Păstrează restul.
- Mulţumesc, domnişoară. Apreciez foarte mult. la staţi, vă cunosc de undeva? Adică, ar fi exclus? Nu sînteţi celebră?
- Am fost manechin. Poate m-ai văzut prin reviste. El se lovi atunci peste frunte.
- Isuse! M-am gîndit eu că trebuie să fiţi dumneavoastră, spuse el apoi rînjind şi dezvelindu-şi dinţii îngălbeniţi de tutun în lumina slabă din maşină. Cine s-ar fi -gîndit că o să mergeţi vreodată cu taxiul meu? Singura altă celebritate pe care am luat-o a fost doamna aia de la T.V. Julia şi nu mai ştiu cum. Aş fi foarte bucuros să vin să vă iau mai tîrziu. Să vă dau cartea mea de vizită, să mă sunaţi cînd aveţi nevoie de maşină.
Yaşmine scutură din cap şi coborî.
- Mulţumesc.
- Eh, la revedere. A fost o adevărată plăcere. Băgă maşina în viteză, o salută şi porni. Yaşmine îl urmări depărtîndu-se. Zîmbea bucuroasă că îl făcuse să se simtă bine în ziua aceea. Avea să vorbească despre ea luni în şir, poate chiar ani, spunîndu-le tuturor că o dusese pe Yaşmine cu maşina în seara cînd a devenit cu adevărat celebră.
- Succes, scumpule, şopti ea atunci în aerul nemişcat al serii.
Stînd pe bordură, privi casa maiestuoasă de peste drum. Ar fi fost foarte frumoasă pentru o carte poştală. Chiar şi muşchiul spaniol de pe ramurile stejarilor era perfect aşezat.
Nu se vedea nici urmă .de sînge pe geamul din sufragerie, care acum era în întuneric. Probabil că îl spălaseră a doua zi după ce plătise ea pentru „livrarea" găinii moarte. Trecuse în ziua aceea pe acolo ca să vadă cum stăteau lucrurile. Nici urmă însă din teroarea pe care sperase să o stîrnească gestul ei în sufletul ticălosului.
Nu ştia ce era teroarea, încă.
Coborî de pe trotuar şi traversă. Căutînd în poşeta mare de umăr, scoase revolverul. Deşi verificase de sute de ori în timpul acelei după-amieze în aşteptarea serii, mai verifică şi acum o dată. Era încărcat.
Porni pe aleea care despărţea pajiştea superbă din faţa casei în două. înainta cu paşi mari şi siguri, aşa cum o făcuse de atîtea ori pe estradele caselor de modă din lumea întreagă. New York, Paris, Milano. Nimeni nu mergea ca Yasmine. Pasul ei nu putea fi imitat. Multe încercaseră, dar nici una nu reuşise să combine acea senzuală contramişeare a şoldurilor şi umerilor cu eleganţa şi graţia cu care o făcea ea.
Ezită numai puţin pe prima treaptă a scărilor care duceau pe verandă, după care se duse la uşă şi sună.
- Tată, am meci de fotbal sîmbătă. Crezi că la ăsta o să poţi veni? O să fiu portar.
Alister Petrie se întinse peste colţul mesei din bucătărie şi îşi ciufuli fiul.
- O să încerc. Asta-i tot ce pot să-ţi promit. O să încerc.
- Pfii, ar fi grozav, spuse băieţelul încîntat.
De la incidentul cu găina moartă, care îi luase 10 ani din viata
Alister se schimbase. Zile întregi trăise într-o teroare extraordinară, aventurîndu-se pe afară numai cînd era absolut necesar şi atunci numai sub paza gărzilor de corp pe care Belle insistase să le angajeze.
în timp ce îşi ţinea discursurile electorale, genunchii îi tremurau de teama unui atentat. Noaptea, în vis, vedea un glonţ venind spre el cu o viteză uluitoare şi străpungîndu-i fruntea, făcînd să îi explodeze capul ca un pepene verde, întotdeauna ajungea să îşi vadă execuţia, după care se trezea tremurînd şi plîngînd.
Belle era totdeauna lîngă el pentru a-i oferi mîngîiere şi alinare, îşi strîngea trupul lîngă al ei şi ea îi şoptea că amanta lui îşi vărsase năduful cu gestul acela dezgustător şi sălbatic şi atîta tot.
Totuşi, nu uita nici să îl înţepe cu lucruri de genul: „Culegi ce-ai semănat, Alister". „Tot ce faci se întoarce împotriva ta". „Păcatele te ajung din urmă". Avea o întreagă varietate de zicale, toate cu implicaţii biblice.
Ca nişte cîrlige de undiţă, îi rămîneau înfipte adînc sub piele. Avea să mai treacă mult timp pînă să îşi găsească din nou curajul să o înşele. Se învăţase minte. Dar cînd avea să o facă, avea să se asigure că persoana nu avea vreo înclinaţie pentru magie. Poate nu vătăma, dar îţi zăpăcea minţile îngrozitor.
Treptat, cînd se convinse că povestea cu găina moartă fusese un incident într-adevăr izolat şi toată răzbunarea KJÎ Yasmine, Alister începu să se relaxeze reluîndu-şi programul normal şi încărcat. Gărzile de corp au fost înjăturate. Dar fericirea, familială era un eject de lungă durată, îşi petrecea acasă cît putea mai mult timp. îşi săruta amîndoi copiii înainte de culcare şi în timpul zilei schimba cu fiecare cîteva cuvinte în legătură cu un subiect anume.
Belle participa în campanie mai activ ca înainte. i Rareori se întîmpla să nu fie văzuţi împreună, îl ţinea foarte din scurt, dar el nici măcar o dată nu se plînsese, pentru că ea îşi ţinuse promisiunea şi nici nu îşi redusese, nici nu îşi suspendase contribuţiile la campanie care proveneau din propriile ei surse şi ale numeroasei sale familii.
Totuşi, nu mai mîncaseră în sufragerie din seara aceea.
Acum, familia Petrie era adunată în jurul mesei dintr-un colţ intim de lîngă bucătărie. Nici Rockwell nu ar fi putut picta o scenă care să ilustreze mai bine armonia de familie. Ca desert avuseseră plăcintă cu mere. Aroma de scorţişoară şi aluat copt plutea prin toată încăperea puternic luminată. S-ar fi putut asemăna cu orice familie din America - cu excepţia menajerei în uniformă, care, la un semn subtil al lui Belle, începu să strîngă masa şi să ducă vasele în maşina care urma să le spele.
-Taţi?
- Da, draga mea? spuse el îndreptîndu-şi atenţia
spre fetiţă.
- Azi la şcoală am făcut un desen cu tine.
- Nu mai spune.
- Hmm. Cînd ţii un discurs în faţa drapelului american.
- l-auzi! spuse el comunicativ. Păi, hai să-l vedem.
- Mami, mă scuzi? E în ghiozdan, sus la mine în cameră.
Belle zîmbi indulgentă.
- Bineînţeles, draga mea.
Cel mai mic membru al familiei Petrie se dădu jos de pe scaun şi o zbughi din bucătărie. Irhediat ce ieşi pe uşile batante, se auzi soneria de la intrare.
- Deschid eu! se auzi glasul subţire al fetiţei. Adidaşii îi scîrţîiră pe parchet, din cînd în cînd,
zgomotul fiind înăbuşit de covoare.
Sună şi telefonul, la care răspunse menajera din bucătărie.
- Reşedinţa Petrie.
Auziră uşa de la intrare deschizîndu-se. - Nu, spuse menajera în receptor. Aici nu locuieşte nimeni cu acest nume.
- Cine era? întrebă Belle după ce menajera închise telefonul.
- Greşise numărul. Era o femeie isterică şi căuta pe cineva cu numele de Yasmine.
Alister se făcu alb ca varul şi sări în picioare. -Yasmine?
Belle se uită la el. în acelaşi timp, acelaşi gînd rece îi lovi pe amîndoi. Belle spuse:
- Este...
- Da, zise Alister năpustindu-se pe uşa batantă.
- Ce este, mamă?
- Nimic, fiul meu.
- Arăţi ciudat. Menajera întrebă şi ea:
- Doamnă Petrie, s-a întîmplat ceva?
- Nu fi proastă, izbucni Belle. Ce putea să se întîmple? Atunci auziră împuşcătura.
- Nu, nu închideţi! strigă Claire în receptorul
telefonului public, dar cînd auzi tonul trînti receptori Ţi-am spus să nu închizi!
Cînd se rătăcise într-o zonă total necunoscută, oprise la un telefon public pentru a suna la familia Petrie. Neştiind cum să îi avertizeze, formă cu neîndemînare numărul pe care i-l dăduse centralista, l se răspunsese de prima dată, dar fără îndoială că menajera, căreia îi transmisese propria isterie, bănuise că greşise numărul sau că îi ardea de glume proaste.
Introduse altă fisă şi formă din nou numărul. Acum era ocupat.
- Hai, te rog. Te rog.
Introduse din nou moneda şi încercă iar. De data aceasta sună de cîteva ori şi nu răspunse nimeni. Gîndindu-se că în grabă poate formase greşit, repetă întregul proces, dar suna încontinuu, fără să răspundă cineva.
Cîteva clipe mai tîrziu auzi sirene apropiindu-se. Groaza îi strînse inima ca un pumn înfipt în piept.
- Ah, nu. Te rog, Doamne, nu.
Dar rugile ei nu au fost ascultate. Ambulanţele trecură pe lîngă ea în viteză, cu luminile aprinse. Claire lăsă receptorul să cadă şi alergă la maşină luîndu-se după ele. Cînd ajunseră la destinaţie, coborî iute din maşină şi apucîndu-l de braţ pe un vecin în pijama îl întrebă:
- A cui casă este asta?
- A congresmanului Petrie.
Poliţiştii se răspîndeau deja pe pajişte, iar medicii se grăbeau cu targa pe uşa deschisă. Claire îl dădu la o parte pe vecinul uluit şi se năpusti pe pajiştea în pantă. Un poliţist încercă să o oprească, dar ea îl ignoră.
- Prietena mea are nevoie de mine.
Ajunse fără suflare lîngă scările care duceau spre verandă şi urcă repede spre mulţimea de oameni care se îngrămădiseră la intrare. Din casă se auzeau ţipetele isterice ale unui copil, în spatele ei, poliţiştii îi ordonau să se oprească.
Cele mai groaznice temeri i se confirmară, cînd văzu silueta acoperită care zăcea peste prag. Ajunsese prea tîrziu! Yasmine îl ucisese! O căută agitată pe Yasmine printre cei care se foiau în jur derutaţi şi mîhniţi.
Deodată, Claire întîlni privirea lui Alister Petrie şi aproape că îi veni să rîdă de uşurare. Părea ameţit, dar era nevătămat.
Apoi văzu că era stropit de sînge proaspăt care nu era al lui şi -stătea într-o baltă de sînge care creştea din ce în ce mai mult alimentată de şuvoiul care curgea de sub sacul de plastic.
Claire îşi coborî din nou privirea asupra cadavrului şi văzu atîrnînd pe lîngă sac ceva ce nu observase mai înainte - o mînă frumoasă, lungă şi subţire, de culoarea cafelei cu lapte.
Şi în jurul ei străluceau brăţări de aur.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:43 PM | message # 28
Capitolul douăzeci şi cinci
Cînd ieşi de pe pistă, Claire fu pe moment orbită de blitz-uri şi camere de luat vederi. Cu un gest reflex, îşi apără ochii cu braţul. Ar fi vrut să fugă, dar nu avea unde. în spatele ei mai erau şi alţi pasageri care îi blocau acea cale de scăpare, iar în faţă o aşteptau o mulţime de reporteri şi fotografi.
La New York îndurase nebunia publicităţii cauzate de sinuciderea lui Yasmine. Se aşteptase la atenţie din partea presei, aşa că îşi luase inima în dinţi şi, îi ţinuse piept. Dar crezuse că pînă cînd avea să se întoarcă la New Orleans evenimentul îşi va pierde din
noutate. Nu se pregătise pentru acel baraj şi pentru întrebările reporterilor care năvăliră spre ea în masă.
- Domnişoară Laurent, ce părere aveţi despre implicarea lui Yasmine în...
- Declaraţiile anterioare rămîn valabile?
- Ce ştiţi despre...
- Vă rog, spuse ea încercînd să treacă printre ei, dar erau ca un şir solid de soldaţi înarmaţi cu aparate de fotografiat si microfoane care nu se dădeau înapoi nici cu un centimetru fără să obţină o declaraţie. Prietena mea a fost evident foarte nefericită, spuse Claire atunci din spatele ochelarilor mari de soare şi încercînd să îşi ferească faţa de luminile orbitoare. Sînt îndurerată, dar contribuţia.pe care mi-a adus-o mie personal şi industriei de modă îi va păstra vie memoria ani de-a rîndul. Vă rog să mă scuzaţi.
După care porni cu stoicism prin aeroport refuzînd să mai răspundă întrebărilor, în cele din urmă, unul din poliţiştii aeroportului se oferi să îi aducă bagajul şi să o ajute să urce într- un taxi. Cînd ajunse la Mătasea franţuzească, fu întîmpinată nu numai de presă, dar şi de credincioşii adepţi aijui Jaokson Wilde, care continuau să protesteze, îşi plăti în grabă taxiul şi intră în clădire. Fu bucuroasă să îşi vadă femeile la lucru, deşi păreau neobişnuit de grave. Cîteva murmurară condoleanţe, pe care le primi cu graţie, în lift, îşi scoase ochelarii şi îşi dădu cu puţin ruj, aranjîndu-se. Nu voia ca Mary Catherine să fie mai tulburată de sinuciderea lui Yasmine decît fusese deja. Cînd le urcase pe mama ei şi pe Harry într-un avion cu destinaţia New Orleans de la aeroportul La Guardia, imediat după înmormîntare, Mary Catherine
fusese nedumerită şi dezorientată. Claire fusese foarte îngrijorată pentru stabilitatea mintală a mamei ei şi disperată din cauza despărţirii, dar simţise că lui Mary Catherine avea să îi fie mult mai bine într-un mediu cunoscut decît la New York, unde Claire nu îi putea acorda prea mult timp şi atenţie.
Silindu-se să zîmbească, deschise uşa principală a apartamentului şi intră.
- Mama, m-am întors!
Abia făcuse cîţiva paşi cînd o văzu pe Mary Catherine în living-room, stînd într-un colţ al canapelei şi suflîndu-şi nasul într-o batistă. Harry se afla lîngă fereastră, rigidă şi fără să zîmbească, dezaprobatoare.
După aceea, Claire îşi îndreptă privirea spre Cassidy, care stătea lîngă mama ei.
- Ce naiba cauţi aici?
- l-am spus că nu e o idee bună, dar a insistat să stea de vorbă cu ea.
- îţi mulţumesc, Harry. Ştiu cît de convingător poate să fie domnul Cassidy.
Azvîrlind pumnale din priviri, Claire se duse repede la canapea şi căzu în genunchi în faţa mamei ei.
- Mama, m-am întors. Nu te bucuri că mă vezi?
- Claire Louise?
- Da, mama? -Vin după tine?
- Nu. Nimeni nu vine după mine.
- Nu vreau să te ia pe tine pentru ce-am făcut eu.
- Nu pot să mă ia. Nu mă duc nicăieri. Şi acum sînt acasă şi sîntem împreună.
- Am încercat să fac cum e mai bine, spuse Mary Catherine printre mici sughiţuri. Zău că da. întreab-o pe mătuşa Laurel. Numai că..., adăugă ea şi îşi ridică mîna la tîmplă masînd-o. Uneori mă mîhnesc atît de tare cînd mă gîndesc la păcatul meu. Mama şi tata au fost atît de supăraţi pe mine cînd le-am spus de copil.
Claire o trase spre ea şi îi şopti:
- Nu-ţi face griji, mama. Sînt aici acum şi o să am mereu grijă de tine.
O ţinu pînă cînd se opri din plîns, după care zîmbi privindu-i chipul brăzdat de lacrimi.
- Ştii ce-aş vrea la cină? Nişte bame aşa cum ştii tu să le faci. îmi faci puţin? Te rog.
- Rîntaşul meu nu e la fel de bun ca al mătuşii Laurel, dar dacă ţii neapărat..., spuse Mary Catherine cu timiditate.
- Vreau neapărat, spuse ea şi îi făcu semn lui Harry. Ce'-ar fi să începi de acum, ca să le laşi să fiarbă toată ziua? Hai, du-te cu Harry. O să te ajute şi ea, adăugă ea şi o ajută să se ridice.
Mary Catherine se întoarse şi îi întinse mîna lui Cassidy.
- Trebuie să plec acum, domnule Cassidy, dar îţi mulţumesc atît de mult că ai venit. Adu-i şi pe părinţii dumitale într-o după-amiază ca să bem puţin vin de Xeres, îi spuse ea şi el încuviinţă, după care Harry o conduse spre bucătărie.
- Dar n-am terminat să-i pun întrebări. Claire se întoarse spre el.
- Pe naiba! Cum ai îndrăznit să vii aici şi să o necăjeşti cînd eu eram plecată? Ce voiai de la ea?
- Aveam nişte întrebări să-i pun.
- La naiba cu întrebările tale.
- Ca procuror adjunct am dreptul...
- Dreptul? repetă ea nevenindu-i să creadă. Am avut un deces în familie sau ai uitat?
- îmi pare rău pentru Yasmine.
- Sînt convinsă. Un suspect mai puţin, nu?
- Nu eşti dreaptă. N-am avut de gînd să o tulbur pe mama ta.
- Dar ai reuşit. Şi dacă o mai superi vreodată, te omor. Ea nu ştie să răspundă la afurisitele tale de întrebări.
- Dar tu ştii, spuse el. De aceea o să mergi cu mine în oraş.
- Pentru ce?
- O să-ţi spun cînd o să ajungem, zise el şi o apucă strîns de braţ.
- Ai de gînd să mă arestezi? Ce ai forţat-o pe mama să-ţi spună?
- Spune-le la revedere, Claire, şi mergi liniştită, îi spuse el încet, dar cu fermitate. O altă scenă ar tulbura-o pe Mary Catherine şi mai mult.
în clipa aceea, Claire îl urî. -Ticălosule.
- la-ţi poşeta şi spune-le la revedere.
în acea confruntare, el era cu siguranţă învingătorul şi, de dragul mamei ei, Claire nici nu încercă să opună rezistenţă. El ştia acest lucru şi îl folosea spre propriul avantaj, îl privi dispreţuitor, greaţa fiind aproape palpabilă, în cele din urmă, spuse:
- Harry, mă duc puţin în oraş cu domnul Cassidy. La revedere, mama.
Ieşirea lor din clădire stîrni rumoare printre reporteri şi demonstranţi. Claire fu asaltată de o duzină de întrebări deodată:
- Domnişoara Laurent nu are nimic de comentat, le spuse Cassidy, nervos, reporterilor.
- Cassidy, ce crezi...
- Nici un comentariu.
- Credeţi că aţi găsit ucigaşul?
- Nici un comentariu.
Ignorînd microfoanele strecurate sub nas, el o împinse pe Claire prin mulţime. Era epuizată, ameţită şi derutată, aşa că se lăsa condusă cu docilitate, în fond, Cassidy era un adversar pe care îl cunoştea foarte bine.
în curînd, datorită faptului că el mergea cu paşi mari, ieşiră din gloată. Doi poliţişti în uniformă veniră imediat în urma lor şi porniră cu toţii pe trotuar fără să piardă timpul.
- O s-o duc cu maşina mea, le spuse Cassidy poliţiştilor.
- Am înţeles, domnule.
- Vă mulţumesc pentru sprijin.
- Am înţeles, domnule.
- Faceţi tot posibilul să împrăştiaţi mulţimea şi supravegheaţi cu atenţie locul.
- Am înţeles, domnule.
Poliţiştii se retraseră apoi spre a-i executa instrucţiunile. Fără să încetinească, el o duse la maşină, care era ilegal parcată lîngă bordură, îi deschise uşa din dreapta şi se dădu într-o parte pentru a-i face loc să urce. Prea obosită pentru a se război, ea se aşeză pe scaunul, însoţitorului.
- Cum de ai reuşit să faci în aşa fel ca înmormîntarea să nu apară la televizor? o întrebă el după ce porniră.
- Am aranjat o înscenare. Un dric cu un sicriu fals i-a făcut pe toţi oamenii presei să ajungă în New Jersey pînă să-şi dea seama ce se întîmpla, spuse ea atingînd o brăţară de aur pe care o purta la mînă şi care fusese una din preferatele lui Yasmine.
Claire ştia că Yasmine ar fi dorit să o poarte ea.
- N-aş fi suportat ca înmormîntarea ei să fie un carnaval la care să fie prezenţi străini.
Trecuse mai mult de.o săptămînă de cînd fusese acasă la Alister Petrie şi îşi văzuse prietena zăcînd moartă pe prag. în faţa lui şi a fiicei lui, Yasmine se împuşcase prin spatele capului distrugîndu-şi complet şi aproape cu răzbunare frumosul chip. Yasmine era neîndoielnic moartă. Totuşi, existau momente cînd Claire aproape că uita acest lucru, după care realitatea cădea asupra ei ca o avalanşă de cărămizi.
Abia dacă avusese timp să o jelească. Zilele care se scurseseră de la sinucidere fuseseră încărcate -de semnat hîrtii, de făcut aranjamente, de pus la punct afacerile lui Yasmine, de ocolit presa, de răspuns la întrebări pentru care nu existau răspunsuri. Cum putea explica cineva de ce o femeie care aparent avea totul se distrusese într-un mod atît de
grotesc?
Claire păstră secretele lui Yasmine pentru sine. Nu avea să îşi trădeze prietena nici măcar acum, cînd nimic nu mai conta. Prietenilor comuni, care fuseseră şocaţi la aflarea veştii şi care ceruseră lămuriri, Claire le spusese doar că, în ultima vreme, Yasmine fusese extrem de nefericită, dar nu le dăduse amănunte în
legătură cu eşuata ei poveste de dragoste şi nici cu dificultăţile ei financiare.
Din moment ce din familia ei nu mai rămăseseră decît cîţiva veri răspîndiţi pe Coasta de Est, de care ea nu fusese niciodată prea apropiată, responsabilitatea înmormîntării căzuse în sarcina lui Claire. Cum Yasmine nu lăsase nici o instrucţiune, Claire îşi ascultase propriile instincte şi o incinerase. Slujba se ţinuse în linişte şi în prezenţa cîtorva persoane. O urnă închisă într-un mausoleu era singurul lucru care mai rămăsese din prietena ei superbă, talentată şi plină de vitalitate care avusese o nemaipomenită poftă de viaţă pînă cînd se îndrăgostise de bărbatul nepotrivit.
Aducîndu-şi aminte de Petrie, Claire îl întrebă pe Cassidy, care conducea în linişte:
- Ce face fetiţa lui Petrie, e bine?
- Din cîte am citit, se descurcă. Mai are coşmare încă, după cum scria ieri în ziare, dar se află în îngrijirea unui psiholog de copii.
- Nu-mi vine să cred că Yasmine a putut să facă aşa ceva îngrozitor în faţa unui copil.
- Petrie era iubitul care o părăsise, nu?
- Ai ghicit.
- Am auzit că după aceea au găsit tot felul de chestii legate de magie în camera ei.
-Da.
- Şi am mai auzit că te-ai aflat şi tu la faţa locului, Claire.
- Am găsit altarul din camera ei. M-am gîndit că voia să-i facă un rău lui. M-am dus după ea, dar am ajuns prea tîrziu.
- Doctoriţa Dupuis mi-a spus că n-ai vrut să pleci de lîngă ea şi că i-ai însoţit trupul pînă la morgă.
- Era prietena mea.
- Eşti demnă de laudă.
- N-am nevoie de laudelelale.
- Eşti hotărîtă să mă îndepărtezi, nu?
- Am crezut că a fost clar chiar din ziua cînd ne-am cunoscut că nu vom putea fi prieteni.
Se priviră şi apoi se uitară repede în altă parte. După un timp, Claire spuse:
- Toate astea vor afecta campania lui Petrie. Ce are de gînd să spună?
- N-ai citit?
- Nu. Am evitat intenţionat să citesc orice despre sinucidere sau despre speculaţiile cu privire la motivele pe care le-ar fi avut. îmi făceau rău.
- Atunci nu-ţi recomand nici un număr recent. Toate ziarele, de la The New York Times pînă !a National Enquirer, au cîte o teorie.
- De asta mă şi temeam. Dă-mi o idee la ce să mă aştept.
- Că se droga.
- Bănuiam asta.
- Că avea o ură cu implicaţii rasiale faţă de Petrie.
- Yasmine era apolitică.
- Că era o amantă secretă căreia îi dăduse cu piciorul.
- Ceea ce sînt sigură că a negat.
- De fapt, n-a spus prea mult. Se ascunde după fustele nevesti-si şi o lasă pe ea să vorbească. O tactică foarte bună, dacă stau să mă gîndesc bine. Din moment ce soţia se află atît de aproape de el, nu putea avea o relaţie clandestină, corect?
- Corect. Deci au creat impresia că Yasmine era nebună.
- Cam aşa ceva, spuse Cassidy parcînd maşina în locul destinat lui lîngă clădirea procuraturii.
- De ce m-ai adus aici? îl întrebă Claire cu nemulţumire în glas. Am călătorit. Sînt obosită. Nu mă simt în stare să-ţi răspund la întrebări. Şi sînt furioasă pe tine pentru că ai asaltat-o pe mama. Şi pe urmă, credeam că nu mai e cazul. Nu te-a înlocuit Crowder încă?
- Nu din moment ce recent s-au mai descoperit unele lucruri.
- Felicitările mele. Dar ce ar putea avea aceste recente descoperiri cu mine? Eu nici măcar n-am fost aici.
Se întoarse spre ea punîndu-şi braţul pe spătarul scaunului ei.
- Am efectuat o verificare de rutină a glonţului care a ucis-o pe Yasmine şi avea aceleaşi semne ca acelea care l-au ucis pe Jackson Wilde. Toate au fost trase cu revolverul de calibrul 38 care a fost luat din mîna încleştată de moarte a lui Yasmine.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:45 PM | message # 29
Capitolul douăzeci şi şase
Andre Philippi îşi curăţa unghiile cu o perie şi cu săpun lichid. De cînd se trezise în dimineaţa aceea, era pentru a cincea oară cînd făcea acest lucru cu atîta meticulozitate. Atunci cînd fu satisfăcut de curăţenia mîinilor - temporar - le clăti cu o apă atît de fierbinte încît abia o putea suporta şi apoi le şterse cu un prosop alb din lenjeria hotelului.
Se privi în oglinda de deasupra chiuvetei. Hainele îi erau imaculate, fără o pată sau o cuta. Garoafa roz de la butonieră era proaspătă şi umedă. Nici un fir de păr nu era nelalocul lui. Ar fi trebuit să se simtă
extraordinar, ca o maşină nouă şi strălucitoare expusă privirilor.
în schimb, se simţea în nesiguranţă, speriat şi nefericit.
Ieşi din baie, stinse cu grijă lumina şi se întoarse în birou. Potrivit oricăror criterii, era excepţional de ordonat şi bine organizat. Dar lui Andre i se părea că era o dezordine cumplită. Pe birou erau grămezi de scrisori cărora trebuia să le acorde atenţie, plus hîrtii cu timpul cînd lucrase fiecare angajat şi chestionare pentru clienţi. Toată acea activitate care de obicei îi făcea plăcere, fusese neglijată după moartea lui Yasmine. Nu mai avusese chef să lucreze de cînd primise înfiorătoarea veste a sinuciderii ei. Cunoscîndu-i-se dragostea pentru munca lui, această nouă atitudine era echivalentă cu un sacrilegiu.
Cînd Claire îl sunase să îi spună de moartea lui Yasmine, el îi zisese că minte. Ideea că acea minunată fiinţă se distrusese într-un mod atît de oribil era prea cumplită pentru a i se putea da crezare şi prea dureroasă pentru a se putea gîndi la ea. îi aducea aminte de ziua cînd se întorsese de la şcoală şi o găsise pe frumoasa lui maman zăcînd într-o cadă plină din care picura pe gresie apă călduţă şi sînge cald.
Cele două femei pe care el le iubise şi le respectase mai mult decît orice altă creatură a Domnului preferaseră să moară în loc să trăiască. Nu numai că aleseseră o lume în care el nu era, dar nici nu se gîndiseră măcar să îşi ia rămas bun de la el. Ca şi cum ar fi avut calităţi fizice, amărăciunea îi apăsă pieptul pînă cînd nu mai putea să respire fără să simtă o durere sfîşietoare în jurul inimii.
Refuzase să meargă la New York la înmormîntarea
de care se îngrijise Claire. Stătuse lîngă mormîntul iui maman pînă cînd acesta fusese închis, jurînd că niciodată nu avea să mai recunoască finalitatea morţii, pînă avea să moară el însuşi.
Pentru a putea face faţă sinuciderii lui Yasmine încercase să se consoleze cu tot felul de mărunţişuri.
„Prea multă frumuseţe poate fi un blestem pentru cel care o posedă". „Faima şi averea se plătesc scump".
Ba se gîndise chiar la ceva ce spuseseră prietenii mamei lui cînd aceasta îşi luase viaţa. „Unii îngeri, îi spusese o persoană bine intenţionată, sînt atît de frumoşi, încît Dumnezeu nu poate sta prea mult timp despărţit de ei. Le este predestinat să trăiască puţin chiar dinainte să se nască. Nerăbdători, ei se grăbesc adesea să se întoarcă pe un tărîm la fel de nepătat ca ei." Aşa cum se obişnuia în New Orleans, avusese loc o paradă, cu o orchestră de muzică de jazz, prin tot Cartierul Francez, pentru a celebra trecerea mamei lui într-o lume demnă de ea.
Nu crezuse asemenea baliverne nici cînd fusese un adolescent care făcea eforturi să nu plîngă deasupra trupului mamei lui şi nu credea nici acum, dar se simţea mai bine dacă se ruga. Ba se dusese şi la slujbă în fiecare zi pentru a se ruga pentru sufletul lui Yasmine.
De parcă moartea ei nu ar fi fost destul de chinuitoare pentru el, mai trebui să vadă şi cum era pîngărită de presă. Acuzaţiile care i se aduceau păreau extraordinar de nedrepte, mai ales că nu se mai putea apăra. Se uită la ziarul pe care îl azvîrlise furios în coşul de hîrtii de sub birou după ce citise titlurile acelea injurioase. Aiureli. MinciunK Speculaţii fanteziste.
Dar procurorul adjunct Cassidy le credea.
îl sunase pe Andre în dimineaţa aceea devreme. Dar, după ce citise titlurile din ziare, nu era surprins să îl audă, ba chiar se aşteptase la acest lucru. Abia aştepta să-şi poată exprima dispreţul faţă de modul lipsit de respect în care era tratată Yasmine.
- Femeia a murit, domnule Cassidy, îi spusese el tăios. Iar dumneata te roteşti ca un vultur deasupra cadavrului ei. Modul în care îi chinui pe cei lipsiţi de apărare este obscen, ruşinos şi oribil.
- Lasă asta, Andre, sînt un ticălos şi o recunosc. Din păcate, cei care plătesc impozite, deci inclusiv tu, mă plătesc să fiu un ticălos. Acum am să-ţi pun o întrebare şi ai face bine să-mi spui adevărul, altfel mă-ntorc aici şi-ţi tai floarea chiar de la rădăcină si să nu crezi că mă refer la cea de la butonieră. A fost Yasmine la hotelul Fairmont în seara cînd a fost ucis Jackson Wilde?
- Limbajul dumitale este injurios. Mă gîndesc să spun...
- A fost sau nu în afurisitul ăla de hotel? strigase Cassidy în telefon.
Andre se adună, îşi trecu o palmă umedă peste cap şi spuse:
- Ai văzut registrele. Era cumva numele ei printre celelalte?
- Nu asta te-am întrebat.
- Nu am nimic altceva de spus.
- Bine, spusese Cassidy într-un mod conciliant şi pe un ton mai amical. Ştiu că Yasmine ţi-era prietenă, îmi pare rău că a murit. Micul interval de timp în care am cunoscut-o a fost de ajuns ca să-i admir talentul. Era splendidă. Numai dacă o priveai era ca o
Experienţă religioasă. Pămîntul întreg e mai puţin frumos de cînd ea nu mai e printre noi. îţi înţeleg sentimentele, sincer. Moartea ei a fost tragică şi prematură şi nu se pot face decît speculaţii în legătură cu motivul pentru care a ales să-şi curme viaţa. Dacă ai citit ziarele, continuase el, atunci ştii că unele din acele speculaţii nu au nici o bază, Yasmine nu se droga, nu milita pentru drepturile omului. Nu era nimic din ce s-a scris despre ea. Aşa că, dacă te încrezi în mine, Andre, o scuteşti de o mulţime de porcării de presă. Şi gîndeşte-te ce va însemna asta şi pentru Claire.
- Nu-mi aţîţa o prietenă împotriva celeilalte, domnule Cassidy.
- Nici nu încerc. Dar, dacă Yasmine a fost vinovată de uciderea lui Jackson Wilde, atunci Claire este nevinovată. Nu vrei să-i uşurezi situaţia?
- Nu, dacă asta înseamnă acuzarea unei alte prietene la fel de nevinovate, care este moartă şi nu se poate apăra.
- Vinovăţia sau nevinovăţia ei se va decide probabil în cadrul unui proces, spusese Cassidy, începînd din nou să îşi piardă răbdarea Spune-mi numai dacă ai văzut-o pe Yasrnine în hotel în seara aceea.
- Ştii să vorbeşti foarte bine, domnule Cassidy, dar numai ca să tragi foloase. Este evident că nu există nimic împotriva lui Yasmine, şi, dacă e după mine, nici nu va exista. M-ai păcălit o dată. Prea mult. La revedere.
- Te pot cita, îl ameninţase Cassidy.
- Fă ceea ce trebuie să faci. Răspunsurile mele vor rămîne aceleaşi.
Aşa rămăseseră lucrurile. Andre aproape că se aşteptase la trupe de la primărie năvălind pe uşă cu o citaţie. Totuşi, nimic din ce ar fi făcut Cassidy nu l-ar fi speriat. Nici violenţa fizică nu i-ar fi clătinat hotărîrea. Ideea că Yasmine l-ar fi putut ucide pe Jackson Wilde era ridicolă, nefondată şi neadevărată. De fapt, îşi spusese Andre ridicîndu-se pentru a se mai spăla o dată pe mîini, era imposibil.
- E imposibil.
Claire încercă să se împotrivească, dar Cassidy practic o tîrî înăuntru. Partea din faţă a clădirii era asediată de discipolii lui Jackson Wilde care se rugau. Simţeau miros de sînge cald, de data asta al lui Yasmine, deşi ea era deja moartă.
Fără îndoială că Ariei Wilde auzise zvonul că sinuciderea lui Yasmine şi asasinarea lui Jackson Wilde erau legate printr-un raport balistic şi nu pierduse nici o secundă pentru a-şi aduce adepţii la frenezie spirituală. Cassidy îi spusese cu tristeţe unuia din oamenii ei că ar fi fost bună la Pentagon. Era un strateg nemaipomenit, care ştia cum să lanseze un atac pregătit în grabă, dar foarte eficient. Mai avea şi sprijinul solid al adepţilor, care o venerau alături de Isus, şi acest lucru nu îi plăcea lui Cassidy la teleevanghelism. Făcea celebrităţi mai mari din predicatori decît din divinităţi.
- Insinuezi că Yasmine l-a ucis pe Jackson Wilde? îl întrebă Claire în timp ce Cassidy o împinse în lift şi apăsă pe butonul celui de-al doilea etaj.
- Ascultă, spuse el crispat, nici eu n-am crezut
pînă n-am văzut rezultatele testului cu ochii mei.
- Dar trebuie să fie vreo greşeală. Cineva a făcut o greşeală îngrozitoare.
- l-am spus să verifice de cîteva ori, Claire. Dovada nu se poate pune la îndoială. Gloanţele au fost trase cu aceeaşi armă. De ce naiba nu mi-ai spus că Yasmine avea armă? Dacă ai fi făcut-o, prietena ta ar mai fi trăit acum.
Scoţînd un sunet îndurerat, Claire se lipi de peretele liftului pentru a sta cît mai departe de el.
- Eşti un ticălos de o răutate nemaipomenită, Cassidy.
Uşile liftului se deschiseră.
- După tine, spuse el cu dulceaţă în glas, şi aşteptă pînă cînd ea, neavînd de ales, ieşi. Pe aici. O să clarificăm totul odată pentru totdeauna.
Ajungînd în biroul din colţ, închise uşa în urma lor, îşi scoase haina şi îi arătă un fotoliu.
- Ar fi bine să te faci cît mai comodă, pentru că n-o să pleci de aici pînă nu ajungem la un rezultat.
- Ai întrebat-o pe mama dacă Yasmine l-ar fi putut ucide pe reverendul Wilde. De aceea era atît de
supărată.
- Am întrebat-o dacă ştia că Yasmine avea armă, dacă a spus vreodată că l-ar ucide pe Wilde, chestii din astea, îţi jur că m-am purtat cît se poate de atent, îi spuse el, dar Claire continua să se uite la el cu reproş. Nu mi-am făcut decît meseria, Claire.
- Ah, da, afurisita asta de meserie, spuse ea, dîndu-şi în spate o şuviţă de păr.
Chiar şi pentru acel gest reflex păru să aibă nevoie de multă energie. Avea cearcăne şi părea să fie extrem de obosită.
- Pot cel puţin să sun să văd ce face?
El îi arătă telefonul, după care scoase capul pe uşă şi'ceru să i se aducă două cafele. Pînă cînd un funcţionar aduse două ceşti Styrofoam din care ieşea abur, Claire termină scurta ei convorbire.
- Bârnele sînt pe foc. Ele joacă gin şi mama cîstigă. Zîmbetul ei ar fi fost potrivit pe chipul unei
madone, care îşj priveşte pruncul adormit. Buzele îi păreau moi şi frumoase cînd zîmbea aşa, Cassidy încercă să nu se gîndească la gustul lor.
- Cafea?
- Nu, mulţumesc.
- Bea. O să-ţi prindă bine.
Ea trase ceaşca mai aproape, dar nu o ridică. Se aşeză mai comod, picior peste picior, îşi împreună mîinile în poală şi apoi se uită la el.
- Ei? începeţi întrebările, domnule consilier.
- Nu face asta, Claire.
- Ce anume?
- Nu-mi îngreuna sarcina şi mai mult.
- Cred că lucrurile cu cît sînt mai dificile, cu atît îţi plac mai mult.
El se aplecă puţin spre ea.
- Crezi că-mi face plăcere să-ţi pun întrebări în legătură cu Yasmine, cînd ştiu cît de apropiate eraţi şi cît de distrusă trebuie să fii de sinuciderea ei?
- Dar asta nu te împiedică, totuşi, să o faci, nu? Vrei un vinovat pe care să-l arunci la lei.
El exclamă atunci lovind biroul cu palmele:
- Exact. Şi vreau să fie altcineva, oricine altcineva în afară de tine!
O clipă, îndelungată de tăcere se lăsă între ei. Ochii lui spuneau mai mult decît o făceau cuvintele, dar ea înţelese, aşa că îşi plecă privirea şi renunţă la sfidare.
- Yasmine nu l-ar fi putut ucide pe Jackson Wilde, spuse ea încet. Sigur nu poţi să crezi aşa ceva.
- De ce n-aş face-o?
- Nici măcar nu-l cunoştea personal. Ce motiv ar fi putut avea?
- Acelaşi ca şi tine. Voia să-i închidă gura. îi punea în pericol existenţa şi avea o mulţime de necazuri cu creditorii. Am descoperit asta cînd am verificat contribuţia aceea.
- Yasmine avea probleme financiare, dar Wilde nu a reprezentat niciodată un pericol pentru Mătasea franţuzească. Ea considera că era nemaipomenit de caraghios faptul că obiectul acuzaţiilor lui nu numai că nu era înfrînat, dar era şi mai mult propulsat. Prosperam datorită publicităţii pe care ne-o oferea şi asta o distra pe Yasmine. Oricum, dacă a avut sau nu motiv, asta nu contează. A fost la New York în seara aceea.
- Nu, n-a fost.
- Dar am luat-o de la aeroport a doua zi dimineaţă.
- Am verificat registrele liniilor aeriene, Claire. Cu cîteva săptămîni în urmă.Ea nu a venit cu acea cursă de dimineaţă, ci în seara precedentă, deci cu mai mult de douăsprezece ore în urmă.
Claire îl privi cu neîncredere.
- De ce nu mi-ai spus?
- N-am văzut nici un motiv pentru a divulga secretul lui Yasmine. M-am gîndit că a venit mai devreme pentru a se întîlni cu iubitul ei şi nu a vrut să ştii pentru că nu erai de acord cu relaţia ei. Era o problemă între două prietene şi eu nu voiam să fiu prins la mijloc. Dar acum minciuna ei a căpătat altă semnificaţie.
Se aşeză pe colţul biroului, privind-o.
- Claire, ai ştiut că Yasmine s-a aflat în seara aceea la New Orleans?
-Nu.
- Ţi-a împrumutat maşina?
- Nu. Eu n-am văzut-o decît a doua zi dimineaţă.
- Ştiai că purta armă?
Ea şovăi. El crezu că se gîndeşte să mintă şi răsuflă uşurat cînd îi răspunse:
- Da, ştiam că purta armă. Făcea acest lucru de cînd o cunoşteam, l-am spus de cîteva ori să scape de ea.
- De ce nu mi-ai spus acest lucru mai înainte?
- Pentru că... Yasmine a spus că nu o mai găsea.
- Adică o pierduse?
- Pentru un timp, da. Apoi a apărut iar.
- Vrei să spui că a fost pierdută şi apoi deodată a reapărut?
Claire încuviinţă.
- O punea în bagaj ori de cîte ori pleca, pentru ca la aeroport să nu i-o confişte. Zicea că probabil o uitase în vreun bagaj.
- Şi tot nu mi-ai spus?
- Lucrurile se pierd mereu, spuse ea cu iritare.
- Dar vorbim de o armă mortală, Claire. Deci, de ce nu mi-ai spus nimic despre arma lui Yasmine?
- Pentru că n-am crezut că e important.
- Asta-i o minciună.
- Bine! strigă ea. Mi-era teamă să nu faci vreo legătură între afurisita aia de armă şi asasinarea lui Jackson Wilde.
- Este o legătură.
- Yasmine nu a folosit arma pentru a-l omorî pe Wilde.
- Cine a făcut-o?
- Nu Yasmine.
- Cine altcineva mai avea acces la ea?
- Nimeni, din cîte ştiu eu.
- Tu aveai.
- N-am tras în viaţa mea cu o armă. Nu ştiu să o fac. Ţi-am spus de nu ştiu cîte ori.
- Şi de fiecare dată ai fi putut să minţi.
- Nu mint.
- Cum a spus Yasmine că a pierdut arma?
- Habar n-am.
- Unde a pierdut-o?
- în bagaj, cred. Nu ştiu.
- Cît timp a lipsit?
- Vreo două-trei săptămîni. Nu sînt sigură.
- Şi cum a găsit-o iar?
- A zis că a reapărut pur şi simplu în poşeta ei.
- Claire...
- Nu ştiu!
- Cassidy?
Un bărbat bătu o dată scurt înainte să deschidă uşa. Sesizînd tensiunea, privi stînjenit spre Claire şi apoi din nou spre Cassidy.
- Crowder vrea să te vadă.
- Mă duc mai tîrziu.
în ciuda iritării lui Cassidy, tînărul insisită:
- Scuză-mă, dar domnul Crowder a spus acum. Şi a mai spus că va fi vai de fundul meu dacă nu te duc. E cu cineva isi trebuie neapărat să fii şi tu acolo.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 4:49 PM | message # 30
Capitolul douăzeci şi sapte
Injurînd pe înfundate, Cassidy îşi luă haina, în timp ce se îmbrăca spuse:
- Dacă Yasmine a fost în camera lui Wilde în seara aceea, a dus şi fibre din covorul maşinii tale.
- Iţi repet pentru a nu ştiu cîta oară că n-am văzut-o pe Yasmine în seara aceea. Eu mi-am folosit maşina, spuse Claire, şi apoi, cu capul plecat, ferindu-şi privirea, dar cu oţel în glas adăugă: n-am văzut-o pe Yasmine decît a doua zi dimineaţă, cînd am luat-o de [a aeroport. Dacă a fost în New Orleans, mi-a ascuns, însă, în orice caz, nu s-a putut folosi de maşina mea.
- O să fac ca întrevederea asta cu Crowder să fie cît mai scurtă. Să nu ieşi de aici, îi mai spuse el şi plecă.
în drum spre lift se întîlni cu Howard Glenn.
- Hei, Cassidy, la tine veneam.
- Ai găsit ceva?
- A apărut ceva foarte important pe listele alea.
- Mulţumesc, spuse Cassidy luînd hîrtiile pe care i le dădu Glenn, împăturindu-le de două ori şi apoi băgîndu-le în buzunarul de la piept. O să mă uit pe ele cît pot de repede. Acum tocmai mă duc la Crowder. între timp, tu continuă.
Urcă în lift şi de cum ieşi nu se mai opri decît la marginea biroului lui Crowder.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Tony, ce naiba era atît de important încît nu mai putea să suporte amînare? Tocmai o chestionam pe Claire Laurent. O apără pe Yasmine, dar cu cît scot mai mult de la ea, cu atît sînt mai convins că Yasmine l-a ucis pe Wilde.
- Despre asta voiam să vorbim şi noi cu tine. Amintindu-şi că tînărul menţionase ceva despre
faptul că mai era cineva în biroul lui Crowder, Cassidy îi urmări privirea. Alister Petrie stătea mulţumit într-un fotoliu din piele.
Lui Cassidy nu îi plăcuse niciodată Petrie, nici ca persoană, nici ca om de stat. Se afla în legislativ numai datorită faptului că avea relaţii politice importante. Familia lui era bine înfiptă în viaţa politică, dar nu la fel de bine ca aceea a soţiei sale. Cassidy îl considera un individ pompos, care, fără să aibă nici un merit, a avut destui bani pentru a-şi cumpăra un loc în Congres. Datorită faptului că terminase cu etica
muncii, Cassidy nutrea pentru Petrie un dispreţ, pe care cu greu şi-l putea ascunde.
- Salut, domnule congresman.
- Domnule Cassidy, îi răspunse acesta rece.
- la loc, Cassidy, spuse Crowder făcîndu-i brusc semn să stea jos.
Instinctele lui Cassidy sfîrîiau ca nişte fire electrice expuse. Se punea ceva la cale şi, dacă intuiţia lui nu îl înşela, era ceva ce nu avea să îi placă. Lui Tony Crowder îi fusese greu să îl privească în ochi, ceea ce era un semn rău.
- îl voi lăsa pe domnul congresman Petrie să explice de ce a dorit să stea de vorbă cu noi, spuse Tony, tuşind stînjenit în pumn. Cînd o să auzi ce are de spus, o să-ţi dai seama de importanţă. Domnule congresman.
Petrie începu prin a spune:
- Am rămas uimit citind titlurile din ziarele de dimineaţă, domnule Cassidy.
- Este chiar uimitor. Dacă un tehnician nu ar fi fost atent, n-ar fi observat asemănările între rezultatele testului balistic făcut pe glonţul cu care s-a sinucis Yasmine şi cele pe care le făcuse recent asupra gloanţelor extrase din trupul lui Jackson Wilde. Spunea că nişte gloanţe străbătute în lungime de un şanţ adînc nu se puteau uita, aşa că le-a comparat şi asta a fost. Aceeaşi armă. A tras cu ea numai ca să se convingă. Nu-i nici o greşeală.
- Trebuie să fie.
- Nu este.
- Cu toate acestea, investigaţia pe care aţi început-o asupra unei posibile legături între sinuciderea lui Yasmine şi asasinarea lui Wilde trebuie
să înceteze. Imediat.
Ordinul fusese dat într-un mod atît de pedant şi cu atîta aroganţă, încît cea dintîi reacţie a lui Cassidy a fost să rîdă. Se uită la Tony Crowder, dar pe chipul acestuia nu se vedea nici urmă de zîmbet. Ba mai mult, părea la fel de aspru şi neînduplecat ca un totem sculptat în lemn de stejar.
- Ce naiba se petrece aici? întrebă el şi se uită din nou la Petrie. De cînd îmi spui dumneata să opresc investigaţia?
- Yasmine nu l-a ucis pe Jackson Wilde.
- De unde ştii, mă rog?
- Pentru că a fost cu mine în seara aceea. Toată
noaptea.
O tăcere grea se lăsă în încăpere. Cassidy se întoarse din nou spre Tony cerîndu-i explicaţii din privire, dar procurorul îşi drese glasul stînjenit. Respectul lui Cassidy faţă de el scăzu puţin. Era destul de bătrîn pentru a putea fi tatăl lui Petrie şi, totuşi, se ploconea în faţa lui de parcă ar fi fost cine ştie ce prinţ.
- Domnul congresman a venit la mine azi-dimineaţă şi a recunoscut de bunăvoie că a avut o... adică... dînsul şi Yasmine s-au aflat într- o anumită relaţie.
- Nu mai spune, zise Cassidy sarcastic. Ştiu absolut tot despre această relaţie.
- Bănuiesc că domnişoara Laurent ţi-a spus, zise Crowder.
- Exact.
- Atunci îţi poţi da seama cît de penibilă ar fi o investigaţie îndelungată şi amănunţită pentru domnul congresman Petrie şi familia sa.
- Ar fi trebuit să se gîndească la asta înainte să
înceapă să calce în lături. Petrie se înfurie.
- Această situaţie penibilă este inutilă, domnule Cassidy, pentru că, aşa cum v-am mai spus, eu sînt alibiul lui Yasmine. A fost cu mine.
Cassidy îl privi batjocoritor.
- Şi dumneata ai de cîştigat de pe urma sinuciderii ei, nu, Petrie? Ţi-a-stropit pereţii cu creierii ei pentru că eşti un mincinos. Ce s-a-ntîmplat de ai spus gata? Dispăruse noutatea? Sau ţi se făcuse teamă că se apropie alegerile? Te-ai speriat că alegătorii dumitaie albi n-or să-ţi agreeze amanta neagră?
- Cassidy! strigă Tony lovind cu pumnul în birou. Atunci Cassidy se ridică şi îşi îndreptă furia asuprA lui Crowder:
- Este prima dovadă concretă pe care am descoperit-o de cînd am început investigarea acestui caz. Chiar crezi că o să-i dau cu piciorul pentru că s-ar putea afla că femeia implicată în asasinat a fost amanta ilustrului nostru congresman?
Nonşalanţa lui Petrie dispăruse. Roşu de indignare, se ridică brusc.
- Yasmine ri-a fost amanta mea. Avea un ataşament mai neobişnuit faţă de mine, care nu era deloc împărtăşit. O atracţie fatală.
- Minţi. A fost o legătură de iubire de ambele părţi pînă cînd dumneata ai rămas fără curaj.
- Era o femeie cu o mulţime de tulburări.
- Asta-i o prostie.
- Obişnuia să ia medicamente...
- Din raportul autopsiei întocmit de doctoriţa Dupuis reiese că în organismul ei nu exista nici măcar o aspirină. •
- Evident, Yasmine nu era de acord cu poziţia mea...
- Ah, dar pun pariu că dumneata erai de acord cu aproape toate poziţiile. Care-ţi plăcea mai mult? Deasupra sau dedesubt?
- Cassidy, nu permit aşa ceva! urlă Crowder, ridicîndu-se. Nu voi permite ca domnul congresman Petrie să fie insultat în biroul meu, după ce a venit aici din proprie iniţiativă, riscînd atît de mult.
- Dar nu pot să cred, Tony! exclamă Cassidy. Ai de gînd să muşamalizezi totul şi să pretinzi că testele acelea nici nu există?
- Ştii la fel de bine ca şi mine că testele alea nu sînt concludente. Şi, pe urmă, are dreptate. Ascultă-l.
- De ce, Tony? întrebă Cassidy, clocotind de furie.
- M-a convins că femeia aceea nu avea nici un motiv să-l ucidă pe Wilde.
Cassidy întoarse capul şi îl fixă pe Petrie cu privirea.
- Ai cuvîntul. Vezi ce spui.
Petrie trase de tivul hainei şi îşi recapătă calmul.
- Yasmine îl considera pe Jackson Wilde o glumă, spuse el. Chiar dacă el numea catalogul Mătase franţuzească pornografic, ea nu îl lua în serios. Pentru ea era doar o figură comică. Atîta tot. Mă necăjea atîta, că l-am primit cu surle şi trîmbiţe cînd a venit aici.
- Ah, te pricepi foarte bine să pupi în fund.
- Cassidy,-încetează!
Dar el îl ignoră pe Crowder şi continuă să i se adreseze lui Petrie:
- Ji-ar fi stat foarte bine pe podiumul lui. Eşti la fel de plin de rahat ca el. După părerea mea, Wilde era copia clerică a lui Alister Petrie. Ca şi dumneata, era un oportunist plin de sine care nu ştia decît să amăgească oamenii.
Chipul lui Petrie se făcu şi mai roşu, dar îşi păstră vocea calmă.
j - Insultă-mă cît vrei. Faptele rămîn aceleaşi. f Yasmine a fost cu mine în seara cînd Jackson Wilde a 1 fost împuşcat.
- Unde?
- La Doubletree.
- Ai rămas peste noapte la Doubletree fără să-i stîrneşti bănuieli doamnei Petrie?
- Mereu rămîn în oraş peste noapte, dacă am treburi pînă tîrziu şi a doua zi am o întrunire devreme. Astfel pot să dorm mai mult şi nu mai trebuie să fac un drum lung dimineaţa.
- Şi poţi foarte bine să-ţi înşeli şi soţia.
- Am încercat să vorbesc deschis, spuse Petrie, supărat. Am recunoscut că am fost cu Yasmine la Doubletree.
- O să verific.
- Sînt convins.
- Ce explicaţie dai atunci faptului că Wilde a fost ucis cu pistolul ei, dacă susţii că nu ea a apăsat pe trăgaci?
- Poate aş putea să fac puţină lumină,
- Chiar te rog.
Urmînd acea invitaţie, Petrie se adresă lui Crowder:
- Eram cu ea cînd a regăsit pistolul.
- Regăsit?
- Da. A rămas surprinsă cînd l-a găsit în fundul poşetei pe care o avea în seara aceea. Zicea ca îi dispăruse şi îşi închipuise că îl pierduse făcînd mereu drumul între New Orleans şi New York.
Cassidy înjură în gînd. Se potrivea perfect cu
povestea lui Claire şi îi făcea cazul praf. Expr-•},£. lui rămase, totuşi, înţepătoare.
- V-aş sugera să începeţi să chestionaţi pe toată lumea care ar fi putut avea acces la poşeta lui Yasmine, spuse Petrie. Şi nu mai cercetaţi atît ce a făcut în seara aceea.
- Ceea ce ţi-ar conveni de minune, nu? Netulburat de remarca răutăcioasă a lui Cassidy,
Petrie se aplecă să îşi ridice servieta.
- Las rezolvarea crimelor şi anchetarea lor pe seama dumitale, domnule Cassidy, spuse el zîmbindu-i slab. De fapt, te scutesc să-ţi iroseşti timpul şi efortul şi să te faci de rîs. Nu eram obligat să vin să vă spun că am fost cu Yasmine în seara aceea, dar am simţit că era de datoria mea s-o fac. Aşa, banii celor care plătesc impozite nu se vor mai arunca pe încă o urmărire de cai verzi pe pereţi.
- Nu te protejezi decît pe dumneata, spuse Cassidy cu un rînjet. Ai recunoscut în faţa noastră faptul că eraţi amanţi, numai ca să nu o recunoşti în faţa alegătorilor.
Petrie îi aruncă din nou un„zîmbet.
- Ai face bine să urmezi sfatul mentorului dumitale, domnule Cassidy. Ambiţia ţi-a fost observată, dar dacă vrei să ocupi fotoliul acela, spuse el arătînd spre biroul lui Crowder, va trebui să înveţi jocul.
- Eu nu acopăr rahaturi politice, dacă asta vrei să spui.
- Totul e politic, domnule Cassidy. Şi aproape totul e rahat. Dacă ai de gînd să ajungi vreodată într-un loc ca acesta, va trebui să înveţi să acoperi.
Cassidy înclină puţin capul.
- Parcă-i un discurs, Petrie, dar îmi dă impresia că
ar fi repetat. Soţia ţi l-a scris?
Aroganţa lui Petrie se înmuie ca o paraşută dezumflată.
- Mă aştept ca în ediţia din seara asta a ziarului Times Picayune să citesc că tehnicianul care a efectuat testele a făcut o mare eroare, că afirmaţiile procurorului adjunct Cassidy în legătură cu Yasmine au fost incorecte, că acest birou îşi retrage toate declaraţiile anterioare în care s-a sugerat că ea ar fi putut fi implicată în asasinarea lui Wilde şi că vă îndreptaţi investigaţiile în altă direcţie. Lăsaţi ca sinuciderea ei să pară un gest al unei femei dezechilibrate, care, din motive ştiute numai de ea, a ales să-şi curme viaţa pe pragul casei mele, poate într-o încercare de a face o importantă declaraţie politică.
- Ai spălat creierii de pe tapet?
- Cassidy!
- Sau ai schimbat tapetul cu totul?
- Cassidy!
Dar şi acum Crowder fu ignorat.
- Poţi curăţa totul atît de uşor, Petrie? O găleată cu apă, puţin „Spic'n" Spân" şi gata, ai terminat cu ea? Atît a însemnat viaţa ei pentru tine?
Folosindu-se de cuvinte ca de un drug de fier, Cassidy sperase să zdrobească masca protectoare atît de caracteristică poziţiei lui Petrie. El voia să se confrunte- cu Petrie ca între bărbaţi, pe teritoriul pe care ar fi fost egali, dacă nu cumva ar fi fost chiar avantajat. Voia ca Petrie să fie furios, speriat şi tulburat, în cele din urmă obţinu ceea ce voise.
- Yasmine nu merita tot chinul prin care mă făcea să trec, spuse Petrie. Nu era nimic altceva decît o tîrfă mai fierbinte decît toate pe care le-am cunoscut în
viaţa mea. Bine ai făcut că te-ai îndreptat spre prietena ei rece, Claire Laurent, decît spre Yasmine.
în clipa aceea, Cassidy se năpusti asupra lui, îl trînti înapoi în fotoliu şi. îi înfipse o mînă în gît în timp ce genunchiul îi apăsa testiculele.
- Dacă Yasmine era o tîrfă, tu' ce erai, ticălosule? întrebă el strîngîndu-l şi mai tare de gît şi apăsîndu-şi mai mult genunchiul.
Petrie începu să scoată sunete ciudate şi Cassidy era ^teribil de încîntat să îi citească groaza în ochi.
însă, bucuria a fost de scurtă durată, pentru că Tony Crowder, chiar dacă era cu treizeci de ani mai în vîrstă, era şi cu douăzeci de kilograme mai greu si puternic ca un taur. Mîinile îi aterizară ca doi saci cu ciment ud pe umerii lui Cassidy făcînd aproape ca piciorul pe care se sprijinea să i se îndoaie, şi îl trase de pe Petrie, care se ţinea de gît răsuflînd şuierător. Se feri de Cassidy îngăimînd:
-E... e nebun.
- îmi cer scuze pentru comportamentul adjunctului meu, spuse Crowder ţinîndu-şr o mînă pe pieptul lui Cassidy, care se opintea contra ei. Crowder îi aruncă atunci o privire de avertizare.
Adunîndu-şi ce îi mai rămăsese din demnitate, Petrie îşi îndreptă hainele şi îşi netezi părul.
- Intenţionez să vă dau în judecată pentru agresiune fizică. Avocatul meu vă va contacta.
- Ba n-o să ne contacteze nimeni, spuse Crowder scurt. Numai dacă nu vrei să se afle subiectul discuţiei de astăzi. Pentru moment rămîne confidenţială, dar dacă faci gălăgie, se va face publică.
Petrie gîfîia şi era furios, totuşi, luă în serios ameninţarea subtilă a lui Crowder şi, fără să mai scoată un cuvînt, părăsi biroul.
Cîteva clipe după plecarea lui, nici unul nu se mişcă, în cele din urmă, Cassidy îi dădu mînă lui Crowder la o parte de pe piept.
- Ştiu ce crezi, spuse Crowder.
- Nici pe departe.
Cassidy se liniştise momentan, dar urma să treacă mult timp pînă cînd avea să îi dispară furia, pe care o mai simţea încă faţă de cel pe care îl respectase şi îl admirase. Ca un copil dezamăgit care descoperă slăbiciuni la eroul său, Cassidy era la fel de rănit pe cît era de furios.
- De ce ai făcut-o, Tony?
Crowder se întoarse la biroul său şi se trînti în fotoliu.
- îi eram dator lui Petrie. M-a susţinut în alegerile trecute. E un slugarnic, un mucos şi un ticălos, dar, din păcate, mai are şi o mulţime de relaţii în politică şi mulţi bani. O să fie reales, iar eu mă retrag la anul. N-am chef ca în ultimul meu an în această funcţie, Petrie să stea pe capul meu. Vreau să-mi închei
•misiunea în pace şi nu amestecat în porcării politice.
Se uită la Cassidy parcă cerîndu-i din privire
înţelegere, dar acesta, fără să spună nimic, se duse la
geam. De acolo îl putea vedea pe Petrie în stradă,
înconjurat de presă şi făcînd o declaraţie în faţa
microfoanelor şi camerelor de luat vederi. Nu auzea
ce spunea congresmanul, dar era convins că fiecare
cuvinţel avea să fie transmis la News at Five. Trist era
faptul că avea să fie crezut de un public naiv care
totdeauna avea tendinţa să aibă încredere într-un
chip frumos şf un zîmbet sincer.
- Poate că odată, cînd eram tînăr şi plin de
energie ca tine, i-aş fi ţintuit şi eu testiculele pe podea, spunea Crowder. I-aş mai fi spus că investigaţiile criminale sînt excluse de la masa tratativelor, că astfel de înţelegeri nu se pot încheia cînd la mijloc e vorba de un proces şi că pretenţiile pentru asemenea servicii trebuie să rămînă la uşa aia, mai adăugă el arătînd spre uşa biroului. Fără îndoială că i-aş fi spus şi acum toate astea şi I-aş fi luat în şuturi azi- dimineaţă, dacă aş fi avut un caz solid care să mă susţină, dar adevărul e că, în principiu, are dreptate, Cassidy. Dacă a vrut să vină şi să recunoască faptul că a avut o amantă, noi trebuie să credem cînd spune că ea a fost cu el atunci.
Cassidy continua să .se uite pe geam, urmărind pantomima care se juca jos. Adepţii lui Wilde îl aclamară pe Petrie cînd acesta părăsi zona. Oamenii lui îl urcară apoi într-o maşină şi plecară. Era escortat de poliţişti pe motociclete.
- La dracu', murmură el revenind în încăpere. Uneori îmi doresc să fi visat cadavrul lui Wilde, cele trei împuşcături, sîngele. A fost ucis, nu?
-Da.
- Atunci, fir-ar să fie, cineva l-a ucis.
- Dar acel cineva n-a fost Yasmine. Am şi trimis deja o poliţistă la Doubletree să verifice povestea lui Petrie. Â sunat înainte să ajungi tu aici şi mi-a spus că Petrie fusese înregistrat acolo în seara aceea. Pînă atunci vorbise cu patru persoane care îşi aminteau că îl văzuseră. Portarul, băiatul de serviciu...
- Bine, bine. Şi Yasmine.
- Nimeni nu susţine că ar fi văzut-o, dar dacă se întîlneau în secret, era normal să fie discretă, iar dacă intri în hotel pe uşa din spate, poţi ajunge la lifturi fără
să mai treci prin holul mare.
Cassidy îşi băgă. mîinile în buzunarele pantalonilor.
- Deci ne întoarcem la zero.
- Nu chiar, spuse Crowder încet.
- Ce vrei să spui?
- E atît de simplu, Cassidy. A fost chiar de la bun început. Acum cînd noi vorbim, criminalul se află la tine în birou.
- Nu a făcut-o Claire.
Crowder lovea suprafaţa biroului cu degetul arătător.
- Avea acelaşi motiv ca si Yasmine, ba mai puternic. A avut şi ocazia, pentru că nu poate dovedi ce a făcut în seara aceea, îi avem glasul pe casetă rugîndu-şi prietenul de la Fairmont să mintă pentru ea. Fibrele găsite la locul crimei se potrivesc cu ale covoraşului din maşina ei. Avea acces la arma lui Yasmine si posibilitatea de a o pune la loc după ce a folosit-o. Doamne, omule, ce mai vrei?
- Nu a făcut-o, spuse Cassidy, apăsat.
- Eşti chiar atît de sigur de nevinovăţia ei? -Da.
- Destul de sigur pentru a-ţi pune cariera în joc? Secretara lui Crowder băgă capul pe uşă.
- îmi pare rău, domnule Crowder, dar a insistat să... Secretara fu însă dată la o parte de către Ariei Wilde. Dînd buzna înăuntru, părul ei platinat i se văluri pe umeri. Purta un costum alb, care amintea de roba cu care apărea în spectacolele televizate.
- Vai, doamnă Wilde, ce drăguţ din partea dumneavoastră să treceţi pe aici, spuse Cassidy, caustic. L-atf cunoscut pe domnul procuror districtual,
Anthony Crowder? Domnule Crowder, doamna Ariei Wilde.
Ea îi aruncă o privire rece lui Cassidy.
- Dumnezeu o să vă judece. Aţi făcut o bătaie de joc din uciderea soţului meu.
Cassidy înălţă din sprîncene.
- Bătaie de joc? Vreţi să vorbim despre bătaie de joc? Atunci ce ziceţi de felul cum v-aţi bătut joc de căsnicia dumneavoastră, întreţinînd o relaţie amoroasă cu fiul dumneavoastră vitreg?
- Nu mai am nici un fiu vitreg. Influenţat de dumneavoastră, s-a transformat într-un luda. Dumnezeu o să-l judece şi pe el.
- Dar cum îi pedepseşte Dumnezeu pe mincinoşi, doamnă Wilde? Pentru că m-aţi minţit, nu-i aşa? In seara cînd soţul dumneavoastră a fost ucis, aţi părăsit apartamentul lui Josh întorcîndu-vă într-al dumneavoastră pe la miezul nopţii.
- Cassidy, unde vrei să ajungi? întrebă Crowder.
- Am aflat acum cîteva zile că Josh a închiriat un Chrysler Le Baron decapotabil în perioada cît a stat la New Orleans. Din întîmplare, este similar cu al lui Claire Laurent şi are acelaşi fel de covoraş.
- Am venit să vă spun...
Dar Cassidy nu o lăsă să vorbească.
- Aţi mers cu maşina închiriată de Josh. Aţi fi putut duce fibrele covoraşului în camera soţului cînd v-aţi dus să-l împuşcaţi.
- Le-aş fi putut duce oricînd, strigă ea. în loc să-l găsiţi pe ucigaşul soţului meu, continuaţi să mă torturaţi şi pe mine şi pe pruncul meu nenăscut.
Ca la un semnal, doi reporteri şi un fotograf cu o cameră video dădură buzna pe lîngă secretara uluită,intrînd în' încăpere. Ariei se ţinea de burtă cu amîndouă mîinile.
- Dacă pierd copilul, va fi numai vina dumitale, domnule Cassidy. Din cîte am citit în ziare, se pare că moartea soţului meu are legătură cu catalogul ăla împuţit şi cu tîrfa care poza în el!
- Yasmine nu era o tîrfă.
Acea afirmaţie calmă fu făcută de Claire, care apăruse pe neaşteptate în uşă. Cassidy se enervă din nou.
- Ţi-am spus să nu ieşi din birou.
- Desfrînata! strigă Ariei arătînd-o cu degetul pe Claire.
- Ieşiţi cu toţii imediat! urlă Crowder. Cine a lăsat presa să intre?
Camera video se răsuci pentru a lua în prim plan chipul roşu de furie al procurorului districtual.
Ariei o ţintui cu privirea pe Claire şi ochii i se îngustară cu răutate.
- în sfîrşit, ne aflăm faţă în faţă.
- Am evitat acest lucru cît am putut.
- „Păcatul se plăteşte cu moartea", şuieră Ariei.
- Exact, spuse Claire. Tocmai de aceea soţul dumitale a trebuit să moară, zise ea şi apoi se întoarse şi adăugă privindu-l pe Cassidy în ochi: de aceea a trebuit să-l ucid.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
Pagina 2 din 3«123»
Căutare:

Ported to uCoz - WebStory
Top