new posts members Forum Rules search RSS
  • Pagina 1 din 3
  • 1
  • 2
  • 3
  • »
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
Sandra Brown-Matase frantuzeasca
date: Miercuri, 21/12/2011, 11:39 AM | message # 1
O gaiţă albăstruie zbură poposind pe degetul de la picior al heruvimului gol din curte. Prea îngîmfată pentru a se bălăci în fîntînă cu plăcere asemeni modestei vrăbii, gaiţa ciuguli o înghiţitură de apă şi îşi luă repede zborul. Părea sa nu aibă încredere în seninătatea dintre zidurile vechi din cărămidă acoperite de viţă de vie în floare. Bondari harnici zumzăiau printre bobocii pastel. Apa mai picura încă pe ferigi din ploaia ce căzuse înainte de ivirea zorilor, iar pe frunzele ceruite ale filodendronilor şi pe tufele de camelii picăturile de apă sclipeau în lumina puternică a soarelui.
- Şi Rapunzel îşi lăsă în jos minunata-i cascadă de păr auriu, iar prinţul se folosi de grelele cosiţe pentru a urca zidul de piatră al turnului.
Claire Laurent, care ascultase cu foarte mare atenţie, îşi privi mama cu scepticism, întrebînd-o:
- Dar nu doare, mama?
- în poveşti, nu, draga mea.
- Aş fi vrut să am şi eu părul lung şi auriu, spuse fetiţa oftînd melancolic.
Mary Catherine îi spuse atunci, mîngîindu-i uşor buclele roşietice răzvrătite:
- Frumuseţea părului tău este foarte greu de exprimat în cuvinte.
Liniştea din curte fu brusc întreruptă cînd mătuşa Laurel dădu buzna val-vîrtej pe uşa despărţitoare.
- Mary Catherine, au venit din nou! Şi, de data asta, au o hîrtie în care scrie că o pot lua pe Claire.
Mary Catherine îşi privi absentă mătuşa.
- Cine a venit?
Claire ştia. Chiar dacă despre mama ei nu putea spune acelaşi lucru, ea îl ţinea minte pe bărbatul acela în costum închis la culoare care mirosea a bomboane de mentă şi a ulei de păr. Mai venise de două ori la ele umplînd salonaşul mătuşii Laurel cu mirosurile lui neplăcute. Era însoţit totdeauna de o femeie care purta o servietă mare din piele. Vorbeau cu mătuşa Laurel şi cu Mary Catherine despre ea de parcă ar fi fost surdă sau nici nu s-ar fi aflat acolo.
Ciaire nu înţelegea chiar toate cuvintele, dar pricepea subiectul acelor discuţii. Totdeauna o lăsau pe mătuşa Laurel supărată, însă mama ei suferea teribil. După ultima lor vizită, stătuse în pat trei zile plîngînd neîncetat. Aceea fusese una din cele mai grave crize şi pe mătuşa Laurel o supărase şi mai tare.
Claire se furişă în dosul scaunului din fier forjat pe care stătea mama ei, încercînd să se facă mică şi invizibilă. O cuprinse teama şi inima începu să îi bată cu putere în pieptul mic.
- Oh, Doamne. Oh, Doamne, spuse mătuşa Laurel tremurîndu-i bărbia şi mototolind o batistă în mîinile durdulii. Habar n-am ce să fac. Mary Catherine, ce să fac? Spun că pot să o ia.
Bărbatul apăru mai întîi. Ochii lui de vultur cercetară curtea cu autoritate; se ţinea la fel de mîndru ca şi gaiţa cea albăstruie, în cele din urmă o fixă cu privirea pe frumoasa tînără care părea un portret viu pe fundalul pitoresc.
- Bună dimineaţa, domnişoară Laurent. Urmărindu-l din locul unde se ascunsese, Claire îl
văzu zîmbind. Nu îi plăcu acel zîmbet. Era la fel de fals ca şi rînjetul forţat de pe măştile ce se poartă de Lăsata Secului. Chiar şi în aer liber îi simţea mirosurile greţoase de ulei de păr şi bomboane pentru reîmprospătarea respiraţiei.
Cuvintele mătuşii Laurel o îngroziseră. Să o ia, unde? Nu se putea duce nicăieri fără mama. Dacă o luau, cine avea să mai aibă grijă de mama? Cine avea să o mai bată uşurel pe umăr şi să îi cînte încetişor cînd era tristă? Cine avea să se ducă după ea cînd se furişa afară din casă în timpul crizelor?
- Nu mai aveţi de ales în ceea ce priveşte tutela fiicei dumneavoastră, îi spuse lui Mary Catherine femeia aceea ştearsă, îmbrăcată într-o rochie urîtă.
Vorbea cu asprime, iar servieta din piele îi atîrna grea în mînă.
- Acesta nu este un mediu bun pentru copilul dumneavoastră. Doar vreţi să primească tot ce este mai bun, nu?
Mary Catherine îşi duse mînă subţire la piept, pipăind şiragul de perle de pe gulerul din dantelă.
- Eu nu înţeleg nimic. Totul este atît de... confuz. Cei doi schimbară o privire, iar bărbatul spuse:
- Staţi liniştită, domnişoară Laurent, fetiţa dumneavoastră va fi foarte bine îngrijită.
După care îi făcu femeii un semn brusc din cap şi ea veni după scaun apucînd-o pe Claire de braţ.
- Nu! strigă aceasta smucindu-se din strînsoarea caldă şi umedă a femeii şi dîndu-se înapoi. Nu vreau să vin cu voi. Vreau să stau cu mămica mea!
- Haide, Claire, spuse femeia zîmbind slab. O să te ducem într-o casă unde or să fie mulţi alţi copii cu care să te joci. O să-ţi placă, îţi promit.
Claire nu o credea. Avea nasul ascuţit şi ochi vicleni ca ai şobolanilor care mişunau printre lăzile de gunoi de pe străduţele din cartier. Nu era drăguţă, blîndă şi frumos mirositoare şi, chiar cînd încerca să vorbească blînd, vocea ei nu avea tonul melodios al mamei.
- Nu merg, spuse Claire cu încăpăţînarea unui copil de cinci ani. Nu merg nicăieri fără mama mea.
- Mă tem că va trebui.
Femeia se întinse iar după ea şi de astă dată reuşi să o ţină, deşi fetiţa se zbătea să se elibereze.
-Nu! Nu!
Unghiile femeii se înfipseseră în braţul ei, străpungîndu-i pielea.
- Dă-mi drumul! Vreau să'rămîn cu mama şi cu mătuşa Laurel!
/Tipa, se zbătea, dădea din mîini şi din picioare, îşi înfigea tocurile pantofiorilor negri în cărămidă şi făcea tot felul de lucruri care îi treceau prin cap, numai să scape din strînsoare, dar era inutil.
Mătuşa Laurel îşi revenise şi îl ocăra pe bărbat pentru faptul că despărţea un copil de mama lui.
- Mary Catherine suferă de crize de melancolie, dar cine nu suferă de aşa ceva? Numai că ale ei sînt mult mai profunde. Dar e o mamă minunată. Claire.o adoră. Vă asigur că e total inofensivă.
Surdă la rugăminţile fierbinţi ale mătuşii Laurel, femeia o trăgea pe Claire în bucătărie. Copila se uită înapoi şi văzu că mama ei rămăsese tot pe scaun, scăldată de lumina blîndă a soarelui.
- Mama! strigă ea. Mama, nu-i lăsa să mă ia!
- încetează odată cu ţipetele astea! îi spuse femeia şi o scutură atît de tare, încît Claire îşi muşcă limba, ceea de o făcu să urle şi mai tare de durere.
Trezită din amorţeală de ţipetele fiicei ei, Mary Catherine îşi dădu seama deodată că micuţa era în primejdie. Se ridică de pe scaun cu atîta avînt încît îl răsturnă, spărgînd şi două cărămizi. Alergă la uşa despărţitoare şi, tocmai cînd să ajungă, bărbatufîi puse o mînă pe umăr.
- Nu ne mai puteţi opri de data asta, domnişoară Laurent. Avem dreptul să vă luăm fetiţa.
- Dar înainte o să vă omor, spuse Mary Catherine şi, înşîăcînd o vază de pe măsuţa de pe verandă, îl lovi în cap.
Cristalul greu, în contact cu carnea, făcu un zgomot oribil şi pe tîmpla lucrătorului de la asistenţa socială apăru o rană de cîţiva centimetri. Mary Catherine lăsă apoi să îi cadă vaza, care se făcu fărîme. Apa udase toată partea din faţă a costumului închis la culoare al bărbatului, iar trandafirii căzură la întîmplare la picioarele lor.
Urlă de furie şi de durere.
- Total inofensjvă pe dracu', îi strigă el în faţă mătuşii Laurel care venise să o calmeze pe Mary Catherine.
Cu gura plină de sînge, Claire continua să se lupte cu femeia care o tîra prin casă. Bărbatul venea şi el după ele ţinîndu-şi^ 6 batistă la tîmpla pentru a opri sîngele care şiroia. înjura fără pic de jenă.
Claire îşi ţinu cît putu privirea aţintită asupra mamei ei. Chipul lui Mary Catherine era distorsionat datorită chinurilor de a scăpa din mîinile mătuşii Laurel. Braţele îi erau întinse rugător spre fiica ei.
- Claire! Claire! Fetiţa mea!
- Mama! Mama! Mama!...
Claire se ridică deodată în capul oaselor în patul ei mare. Răsufla greu şi nu putea să îşi revină. Gura îi era uscată şi gîtul o durea fiindcă ţipase în somn. Cămaşa de noapte i se udase de transpiraţie.
Dădu la o parte pătura, îşi ridică genunchii la piept şi îşi rezemă fruntea de ei. Nu îşi înălţă capul decît după ce dispărură toate urmele coşmarului şi demonii amintirii se retraseră înapoi în vizuinele din subconştientul ei.
Se dădu jos din pat şi se. duse în camera mamei ei.'Mary Catherine dormea liniştită. Uşurată, Claire bău puţină apă de la chiuveta din baie şi se întoarse în dormitor, îşi puse o altă cămaşă de noapte curată şi îndreptă aşternutul înainte să'se urce iar în pat. Ştia foarte bine că avea să mai treacă ceva timp pînă va adormi din nou.
în ultima vreme începuse să aibă în mod frecvent coşmaruri care o sileau să retrăiască cele mai groaznice momente ale copilăriei ei chinuite. Sursa acelor vise nu îi era deloc necunoscută. O cunoştea. Era aceeaşi prezenţă malefică ce ameninţa acum liniştea şi siguranţa pe care le păstrase cu atîta sîrguinţă.
Crezuse că toate necazurile acelea fuseseră îngropate atît de adînc, încît nu aveau să mai fie nicicînd scoase la lumină. Dar erau reînviate de un intrus răuvoitor, care reprezenta o ameninţare pentru cei dragi ei. Făcea prăpăd în viaţa ei.
Dacă ea nu avea să ia măsuri drastice pentru a schimba cursul evenimentelor, el avea să-i distrugă viitorul pe care şi-l plănuise.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 11:44 AM | message # 2
Capitolul unu
Reverendul Jackson Wilde fusese împuşcat în cap, în inimă şi în testicule. Imediat, Cassidy îşi dădu seama că acesta era un indiciu însemnat.
- Ce porcărie.
Remarca medicului examinator era foarte întemeiată, îşi spuse Cassidy. Bănui că arma crimei era un revolver mic, de calibrul 38, cu care se trăsese de la mică distanţă. Gloanţe cu vîrful găurit. Era clar că agresorul voise să îşi facă praf victima. Ţesuturi umane erau împrăştiate pe tăblia de la căpătîiul patului şi pe aşternuturi. Salteaua era îmbibată cu sîngele
care forma o baltă sub trupul, care, în afară de răul făcut de gloanţe, nu fusese nici măcelărit, nici dezmembrat. Era înfiorător, dar Cassidy văzuse lucruri şi mai oribile.
Ceea ce făcea ca scena să pară deosebit de murdară era identitatea victimei. Cassidy auzise acea ştire uluitoare la radioul din maşină în timp ce se lupta cu traficul intens de dimineaţă. Imediat executase o întoarce/e ilegală, deşi nu avea ce să caute la locul crimei fără autorizaţie. Poliţiştii care înconjuraseră hotelul Fairmont îl recunoscură şi automat crezură că reprezenta oficial Procuratura din Cassidy se apropie de medicul examinator.
- Ce părere ai, Elvie?
Doctoriţa Elviîâ Dupuis era o femeie solidă şi cu părul cărunt. Viaţa ei sexuală constituia permanent un subiect de bîrfă, dar nimeni nu vorbea din proprie experienţă. Pe Elvie o plăceau cîţiva şi o dispreţuiau cei mai mulţi. Cu toate acestea, nimeni nu îi punea la îndoială competenţa profesională.
Lui Cassidy îi plăcea foarte mult să o aibă alături dacă era o martoră a acuzării. Putea fi sigur că răspunsurile ei erau directe şi clare. Cînd depunea jurămîntul pe Biblie părea sinceră. Avea totdeauna o influenţă puternică asupra juraţilor.
Drept răspuns la întrebarea lui, patologul între două vîrste îşi aşeză ochelarii mai bine pe faţa pătrată.
- Prima mea bănuială este că rana de la cap l-a dat gata. Glonţul a distrus aproape întreaga materie canuşie. Rana din piept pare puţin prea la dreapta pentru a-i fi putut atinge inima, deşi, pînă nu-i deschid pieptul, nu pot să exclud posibilitatea de a fi fost, totuşi, o rană mortală, împuşcătura primită în testicule nu l-ar fi ucis, probabil, nu pe. loc, spuse ea şi, ridicîndu-şi privirea spre procurorul adjunct, zîmbi cu subînţeles. Dar, cu siguranţă, n-ar mai fi avut nici un fel de viaţă amoroasă.
Cassidy clipi în semn că era de aceeaşi părere.
- Mă întreb care o fi fost trasă prima.
- N-aş putea spune.
- Cred că aceea din cap.
- De ce?
- Pentru că aceea din piept, dacă nu l-ar fi ucis, l-ar .f i imobilizat.
- Plămînii i s-ar fi umplut. Şi?
- Şi dacă cineva m-ar împuşca în testicule aş încerca în mod reflex să mă apăr.
- Să mori strîngîndu-le?
- Cam aşa ceva. Ea clătină din cap.
- Braţele lui Wilde erau în lături. Nu există nici un semn că s-ar fi luptat sau că ar fi reacţionat în vreun fel. Cred că se simţea cît se poate de liniştit în compania persoanei care l-a scos din circulaţie. S-ar putea să fi dormit chiar. Să nu fi văzut nimic.
- Se întîmplă foarte rar aşa ceva, murmură Cassidy. La ce oră crezi că s-a-ntîmplat?
Ea ridică mîna dreaptă a cadavrului şi i-o răsuci la încheietură pentru a-şi da seama cît de rigidă era.
- Pe la miezul nopţii. Poate chiar mai înainte. Lăsînd mîna să cadă înapoi pe cearceaf, întrebă:
- E al meu acum?
Cassidy mai aruncă o ultimă privire cadavrului, după care spuse:
- Chiar te rog.
- Voi avea grijă să primeşti o copie a raportului privind autopsia imediat ce îl voi termina. Nu suna şi nu mă bate la cap înainte, pentru că va dura mai mult.
Doctoriţa Dupuis bănuise că el avea să preia i cazul. Deocamdată nu îşi lămurise poziţia, dar era numai o chestiune de timp. Avea să aibă acel caz.
Dîndu-se într-o parte pentru a lăsa medicii să îşi facă treaba, Cassidy cercetă cu privirea dormitorul d,e hotel. Articolele de pe noptieră fuseseră deja acoperite cu o pulbere pentru amprente. O peliculă fină de culoare neagră se întindea peste tot. Diverse obiecte erau puse cu grijă în pungi de plastic şi etichetate. Jaful se excludea dintre motive, deoarece printre lucrurile de pe noptieră se afla şi un ceas de mînă Rolex.
Un poliţist fotograf îşi făcea meseria, în timp ce un altul, cu mănuşi chirurgicale, căuta în patru labe fire de păr pe covor.
- Presa a fost primită?
- Nu, răspunse ofiţerul care era în genunchi.
- Ţineţi-i la distanţă cît mai mult posibil şi nu divulgaţi nici o informaţie vitală. Biroul nostru va pregăti o declaraţie, mai tîrziu, în cursul zilei de azi, cînd vom şti mai multe.
Ofiţerul încuviinţă din cap în semn că înţelesese instrucţiunile.
Lăsînd poliţiştii să lucreze, Cassidy porni prin salonaşul apartamentului. Draperiile opace fuseseră trase peste amîndoi pereţii de geamuri, făcînd ca încăperea să pară întunecată şi sumbră, în ciuda decoraţiunilor pastel şi albe. Ghemuită într-un colţ al canapelei din catifea de culoarea piersicii, era o tînără cu capul plecat si cu faţa îngropată în mîini, care suspina fără să se poată stăpîni. Lîngă ea se afla un tînăr care părea nervos, speriat chiar, încercînd în zadar să o liniştească.
Erau chestionaţi de către un detectiv de la departamentul de omucideri al poliţiei din New Orleans. Howard Glenn lucra în acel departament de mai mult de douăzeci de ani, deşi era un om pe care colegii nu prea îl plăceau. Aspectul lui nu atrăgea compania nimănui şi nu cerea prietenie. Era prost îmbrăcat şi neîngrijit, fuma continuu ţigări Camei fără filtru şi, în general, arătarea un personaj dintr-un film pesimist al anilor '40. Insă era foarte respectat în lumea justiţiei pentru metodele lui perseverente de investigaţie.
Cînd se apropie, Glenn îi aruncă o privire şi spuse:
- Hei, Cassidy, ai ajuns foarte repede. Te-a trimis Crowder?
Anthony Crowder era procurorul din Orleans Parish, şeful lui Cassidy. Ocoli întrebarea şi făcu un semn spre cei doi de pe canapea.
- Cine sînt?
- Tu nu te uiţi la televizor?
- Nu la programele religioase. Nu i-am văzut niciodată spectacolul.
-....
Mătase franţuzească
Intorcînd capul, Glenn îi spuse atunci încet, ca să audă numai el:
- Păcat. Acum e neutralizat.
Cassidy aruncă o privire peste umăr în dormitor, unde Elvie Dupuis supraveghea mutarea cadavrului introdus în sacul de plastic de pe pat pe targa.
- Cu siguranţă.
- Ei sînt soţia evanghelistului, Ariei Wilde, şi fiul lui, Joshua, îl informă Glenn.
Tînărul îşi ridică privirea spre Cassidy, care.îi întinse mîna.
- Sînt procurorul adjunct Cassidy.
Joshua Wilde îi strînse mîna cu destulă fermitate, dar avea mîini moi, catifelate, bine îngrijite, în nici un caz ca ale unui muncitor. Ochii căprui erau expresivi, iar părul de un şaten cenuşiu era lung şi ondulat în creştet. Arăta bine, aproape drăguţ. Dacă s-ar fi născut cu un secol sau două mai devreme, pe un alt continent, ar fi frecventat cu siguranţă saloane elegante şi ar fi scris poezie romantică. Cassidy se îndoi că aruncase vreodată o minge de baseball, dormise sub cerul liber, sau jucase vreun joc băieţesc în viaţa lui.
Vocea îi era la fel de sudică şi de cultivată ca un butoi de Jack Daniels.
- Găsiţi-l pe monstrul care i-a făcut aşa ceva tatălui meu, domnule Cassidy.
- Asta am de gînd să fac.
- Şi aduceţi-l în faţa justiţiei.
- Pe ei? Sînteţi sigur că un bărbat v-a ucis tatăl, domnule Wilde?
• Joshua Wilde se fîstîci.
- Deloc. Voiam să spun doar... am folosit pronumele masculin într-un sens generic.
- Deci ar fi putut fi şi o femeie.
Pînă în momentul acela, văduva nu fusese atentă, continuînd să plîngă într-o batistă de hîrtie. Deodată, Ariei Wilde. îşi aruncă spre spate părul deschis la culoare şi drept şi îl fixă pe Cassidy cu o privire sălbatică şi fanatică. Faţa ei nu avea mai multă culoare decît veioza albă de pe masă, dar avea nişte ochi albaştri, frumoşi, scoşi în evidenţă de gene foarte iungi şi de sclipirea lacrimilor.
- Aşa rezolvaţi cazurile, domnule.., cum aţi spus că vă cheamă?
- Cassidy.
- Rezolvaţi crimele prin jocuri de cuvinte?
- Uneori, da.
- Nu sînteţi mai bun decît detectivul acesta, spuse ea, strîmbîndu-se dispreţuitor în direcţia lui Howard Glenn. în loc să se ducă după ucigaş, ne tot pune întrebări lui Josh şi mie.
Cassidy schimbă cu Glenn o privire plină de înţeles. Detectivul ridică din umeri dîndu-i voie tui Cassidy să intervină.
- înainte să „ne ducem după ucigaş", doamnă Wilde, explică el, trebuie să aflăm exact ce i s-a întîmplat soţului dumneavoastră.
Ea strigă atunci arătînd spre patul plin de sînge din camera alăturată:
- Nu este evident ce i s-a întîmplat?
- Nu totdeauna.
- Noi nu ştim ce i s-a întîmplat, jeli ea teatral înainte de a-şi duce batista la buzele" lipsite de culoare.
Credeţi că dacă am fi ştiut că va fi ucis în seara asta, l-am mai fi lăsat singur în apartament?
- Amîndoi aţi plecat lăsîndu-l singur pe reverendul Wilde? Unde aţi fost? întrebă Cassidy aşezîndu-se pe marginea canapelei alăturate şi aruncîndu-le o privire foarte atentă femeii şi fiului ei vitreg.
Amîndoi păreau de aproximativ treizeci de ani.
- Eram în apartamentul meu. Repetam, răspunse Josh.
- Repetaţi?
- Doamna Wilde cîntă la toate slujbele în turnee şi pentru programele televizate, iar domnul Wilde aici de faţă cîntă la pian, îl lămuri Glenn.
Frumos din partea lui Jackson Wilde să facă din preoţie o afacere de familie, îşi spuse Cassidy, care avea deja idei preconcepute în legătură cu predicatorii de la televiziune şi, deocamdată, nu descoperise nimic care să iasă din acel stereotip.
- Unde este apartamentul dumneavoastră, domnule Wilde? întrebă el.
- Puţin mai încolo pe hol. Tata rezervase toate camerele de la acest etaj.
- De ce?
- Aşa se obişnuieşte. Pentru garantarea intimităţii. Adepţii tatei sînt în stare de orice pentru a se afla cît mai aproape de el. Iubea oamenii, dar avea nevoie de odihnă şi singurătate între slujbe. El şi Ariei locuiau în acest apartament, iar eu l-am luat pe următorul mai mare pentru a avea loc şi un pian.
Cassidy îşi îndreptă atenţia asupra proaspetei văduve.
- Acest apartament are. două dormitoare. De ce nu dormeaţi cu soţul dumneavoastră?
Doamna Wilde răspunse pufnind dispreţuitor:
- M-a mai întrebat şi el acest lucru, zise ea a-runcînd din nou o privire de subapreciere detectivului Glenn. M-am întors tîrziu aseară şi n-am vrut să-i tulbur odihna lui Jackson. Era epuizat, aşa că m-am culcat în celălalt dormitor.
- La ce oră v-aţi întors?
- Nu m-am uitat la ceas.
Cassidy se întoarse spre Josh întrebător.
- V-aţi uitat la ceas cînd a plecat din camera dumneavoastră?
- Mă tem că nu. Tîrziu, oricum.
- După miezul nopţii?
- Mult mai tîrziu.
Deocamdată, Cassidy nu mai insistă.
- Aţi vorbit cu soţul dumneavoastră cînd v-aţi întors, doamnă Wilde?
-Nu.
- N-aţi intrat să îl sărutaţi şi să îi spuneţi noapte bună?
- Nu. Am folosit uşa care dă direct în dormitorul meu. Ar fi trebuit să trec pe la el, spuse ea pe un ton plîngăreţ. Dar am crezut că doarme liniştit.
Cassidy se uită la Glenn şi cu o pTivire severă îl avertiză să nu facă vreo rejnarcă usturătoare, în schimb detectivul spuse:
- Din păcate, doamna Wilde nu a descoperit cadavrul soţului decît dimineaţă.
- Cînd nu a răspuns apelului de trezire, zise ea ştergîndu-şi nasul cu batista. Cînd mă gîndesc că a fost acolo... mort în tot acest timp... în vreme ce eu dormeam alături!
Se prăbuşi pe fiul ei vitreg, care o cuprinse pe după umeri şi îi şopti încet în păr.
- Bănuiesc că ajunge deocamdată, spuse Cassidy ridicîndu-se.
Glenn îl conduse pînă la uşă.
- E cam împuţită treaba, nu?
- Nu ştiu, spuse Cassidy. Totul este prea potrivit pentru a fi o minciună.
Glenn scoase un sunet cît se poate de neatrăgător în timp ce îşi luă o altă ţigară Camei din pachetul mototolit din buzunarul cămăşii.
- îţi baţi joc de mine, nu? Se vede foarte clar. Le ard călcîiele unu! după celălalt şi l-au aranjat pe predicator ca să nu le mai stea în cale.
- Poate da, spuse Cassidy incert. Poate nu. Glenn îl fixă cu viclenie aprinzîndu-şi ţigara.
- Un bărbat deştept ca tine n-o să se lase dus de nişte frumoşi ochi albaştri, nu, Cassidy? Şi toate lacrimile acelea? Dumnezeule, pînă să vii tu se rugau împreună cu glas tare, spuse el şi, după ce trase adînc din ţigară, adăugă: Doar nu-i crezi?
- Sigur că-i cred, spuse Cassidy şi ieşind întoarse capul şi adăugă: Cam la fel cum cred că pot să urinez în toiul unui uragan.
Coborî singur cu liftul, dar jos era un adevărat balamuc. Holul hotelului Fairmont era lung cît un bloc. în mod obişnuit, era un exemplu de rafinament şi lux, cu pereţii de un negru mat, cu mobila îmbrăcată în catifea roşie şi ornamentată cu frunze aurii, un hotel extraordinar. Dar în dimineaţa aceea era înţesat de oameni frustraţi şi furioşi. Poliţiştii încercau să îi ignore pe reporterii care căutau să afle cît mai multe amănunte în legătură cu uluitoarea asasinare a lui Jackson Wilde. Oaspeţii hotelului, care fuseseră adunaţi de poliţie înainte şi chestionaţi în sala de bal, erau acum lăsaţi să plece în mod sistematic; cu toate acestea, ezitau să plece înainte să-şi fi vărsat mînia. Angajaţii hotelului erau şi ei chestionaţi în timp ce încercau să împace clienţii nemulţumiţi.
Cassidy îşi făcu loc prin mulţimea gălăgioasă. Auzi cum o femeie cu un accent caracteristic Vestului Mijlociu spunea că în hotel era un psihopat liber şi că erau toţi condamnaţi să fie măcelăriţi în paturile lor.
Un Individ striga cît îl ţinea gura că „ei" aveau să audă totul, deşi nu era deloc clar cine erau „ei".
Discipolii reverendului Jackson Wilde, aflînd de dispariţia liderului lor, contribuiseră fa crearea acelei agitaţii' adunîndu-se în hol şi transformîndu-I temporar într-un altar. Plîngeau din belşug şi cu zgomot, ţinînd reuniuni spontane de rugăciune, înălţînd imnuri şi invocînd mînia Celui Atotputernic asupra celui care îl ucisese pe teleevanghelist.
îndreptîndu-se spre intrarea dinspre University Street, Cassidy încercă să evite presa, dar nu reuşi. Reporterii îl asaltară.
- Domnule Cassidy, aţi văzut...
- Nimic.
- Domnule Cassidy, era...
- Fără comentarii.
- Domnule Cassidy...
- Mai tîrziu.
îşi făcu drum printre ei, ferindu-se de camerele de luat vederi, ocolind microfoanele întinse şi refuzînd cu
prudenţă să declare ceva înainte ca procurorul Crowder să îl însărcineze cu preluarea cazului asasinării lui Wilde.
Presupunînd că acest lucru avea să se întîmple.
Nu, nu putea să existe nici o îndoială. Crowder trebuia să o facă.
Cassidy îşi dorea atît de mult acel caz, încît aproape că îi simţea gustul. Şi, în plus, avea mare nevoie de el.
Yasmine trecu ţanţoşă pe uşa automată a Aeroportului Internaţional din New Orleans. Un comisionar, micşorat din cauza înălţimii ei uluitoare şi uimit de picioarele care ieşeau de sub fusta mini din piele, mergea în spate cărîndu-i cele două valize.
La"auzul unui claxon, Yasmine sări în maşina lui Claire, un LeBaron parcat lîngă bordură aşa cum se înţeleseseră. Valizele se îngrămădiră în portbagajul deschis de Claire printr-o apăsare a unui buton de pe bord, comisionarul îşi primi bacşişul şi cînd Yasmine urcă lîngă Claire, se zări puţin din coapsele cafenii şi se simţi un iz de parfum de gardenii.
- Bună dimineaţa, spuse Claire. Cum ai călătorit?
- îţi vine să crezi povestea asta despre Jackson Wilde?
Claire Laurent privi scurt peste umărul stîng şi ţîşni cu îndrăzneală în mijlocul traficului intens, îngreunat de autobuze şi taxi-uri care luau sau aduceau pasageri de la sau la aeroport.
- Ce-a mai făcut de data asta?
- N-ai auzit? îngăimă Yasmine. Dumnezeule, Claire, dar ce-ai făcut azi dimineaţă?
- M-am uitat pe facturi şi... De ce?
- N-ai urmărit ştirile la televizor? N-ai ascultat la radio?
Yasmine observă că la casetofonul maşinii era pusă o casetă.
- Intenţionat am evitat să ascult ştiri toată săp-tămîna. N-am vrut ca mama să-l vadă cît este în oraş. Apropo, am primit o altă invitaţie pentru o dezbatere cu el, pe care am refuzat-o.
Yasmine continua să îşi privească uimită cea mai bună prietenă şi parteneră de afaceri.
- Deci, într-adevăr, nu ştii.
- Ce? întrebă Claire rîzînd. A atacat din nou Mătasea franţuzească'? Ce-a mai spus de data asta, că o să ardem într-un foc veşnic? Că ar trebu[să joc mai curat sau ceva de genul acesta? Că am de gînd să corup principiile morale ale Americii cu prezentările mele pornografice ale corpului omenesc?
Yasmine îşi scoase ochelarii de soare mari şi întunecaţi pe care îi purta atunci cînd nu voia să fie recunoscută şi o privi pe Claire cu ochii ei de tigru care, timp de un deceniu, înfrumuseţaseră coperţile a nenumărate reviste de modă.
- Reverendul Jackson Wilde nu va mai spune nimic despre tine, Claire. Nici nu va mai ataca Mătasea franţuzească sau catalogul nostru. Nu va mai face absolut nimic, scumpo, spuse ea în jargonul negrilor pe care îl folosise în copilărie. A fost redus la tăcere pentru totdeauna. Individul este mort.
- Mort? întrebă Claire frînînd brusc.
- Mai mort decît de-a binelea, cum obişnuia să spună mama.
Claire o privi fix, albă ca varul şi neîncrezătoare şi repetă:--Mort?
- Se pare că a ţinut o predică în plus şi a enervat pe cineva atît de mult, încît a fost scos din circulaţie.
Claire îşi umezi buzele cu nervozitate.
- Vrei să spui că a fost ucis?
Un şofer le claxona furios, iar un altul făcu spre ele un gest obscen, depăşindu-le. Claire făcu un efort pentru a-şi lua piciorul de pe pedala de frînă mutîndu-l pe acceleraţie. Maşina porni hurducat.
- Dar ce ai? Credeam că o să aplauzi? Vrei să trec eu la volan?
- Nu, nu, mă simt bine.
- Nu prea se vede. De fapt, arăţi ca dracu'.
- A fost o noapte îngrozitoare.
- Mary Catherine? Claire scutură din cap.
- Nişte coşmaruri care m-au ţinut trează.
- în legătură cu ce?
- Nu contează. Yasmine, eşti sigură în legătură cu Jackson Wilde?
- Am auzit la aeroport în timp ce-mi aşteptam bagajele. Aveau un televizor în funcţiune în compartimentul destinat liniilor aeriene Avis. Lumea se strînsese grămadă în jurul lui. Am întrebat pe cineva ce se întîmpla, aşteptîndu-mă la ceva de genul exploziei navetei Challenger. Dar omul mi-a spus: „Tele-predicatorul ăla a fost împuşcat azi-noapte". Şi, din moment ce eu am o păpuşă vrăjitoare cu chipul unui anume telepredicator, am devenit evident foarte curioasă. M-am strecurat mai aproape de televizor şi am auzit cu urechile mele.
- La Fairmont a fost ucis? Yasmine o privi curioasă.
- De unde ştii?
- Am auzit că acolo stătea. De la Andre.
- Andre. Am uitat de el, dar avea altceva de făcut în djmineaţa asta.
înainte ca Yasmine să mai spună ceva despre prietenul lor comun, Claire puse altă întrebare:
- Cine a descoperit cadavrul?
- Soţia lui l-a găsit dimineaţa în pat găurit de trei gloanţe.
- Dumnezeule. La ce oră l-a descoperit?
- Oră? La naiba, habar n-am. N-au spus. Şi ce importanţă mai are?
Yasmine îşi scoase atunci baticul roşu lăsîndu-şi liber părul lung şi bogat tipic african, pentru care era atît de renumită. Din poşeta foarte mare luă cîteva brăţări pe care şi le strecură pe încheieturile fine ale • mîinilor. Apoi, îşi puse o pereche de cercei de forma unor discuri uriaşe. Numai cu aceste cîteva schimbări cosmetice şi imaginea celui mai celebru model etnic de după Iman începu să apară.
- Au arestat pe cineva? -Nu.
Yasmine îşi coloră buzele apoi cu un ruj ajutîndu-se de o mică perie cu un vîrf foarte fin şi după ce îşi dădu şi cu fard de obraz, îşi privi în oglindă chipul perfect din toate unghiurile. '
Nu mai era oră de vîrf, dar ca întotdeauna traficul era intens pe autostradă. C(aire înainta cu uşurinţa pe care i-o dădeau experienţa şi obişnuinţa, doar toată viaţa ei trăise în New Orleans. Acum, de cînd Yasmine îşi împărţea timpul între New Orleans şi New York, .Claire se ducea de obicei să o ia de la aeroport.
- Ucigaşul a lăsat vreun indiciu? Au găsit arma crimei?1
Enervată, Yasmine închise oglinda la loc.
- A fost un buletin de ştiri, înţelegi? Cu foarte puţine amănunte. Reporterii au fugit după un individ de la procuratură pentru a-i smulge o declaraţie, dar n-a spus nici un cuvînt. Ce-i cu atîtea întrebări?
- Nu-mi vine să cred că e mort, spuse Claire ezitînd puţin înainte să rostească ultimul cuvînt, de parcă îi venea greu să o facă. A predicat la Superdom aseară.
- Au arătat cîte ceva la ştiri. Parcă îl văd şi acum pe ecran, cu faţa roşie, cu părul alb zbîrlit, strigînd ceva despre foc şl pucioasă, l-a rugat pe toţi americanii să cadă în genunchi şi să se roage pentru mîntuire, spuse Yasmine ale cărei sprîncene lucioase se împreunară. Cum putea Dumnezeu să mai audă şi rugăciunile altora dacă Wilde ţipa atît de tare? întrebă ea atunci şi, înălţînd din umeri, adăugă: Mă bucur că s-a terminat, în sfîrşit. Acum n-o să ne mai supere.
Claire îi aruncă o privire tăioasă.
- N-ar trebui să spui aşa ceva.
- De ce nu? Dacă asta simt. Sigur n-o să încep să plîng şi să mă prefac că îi jelesc moartea, spuse ea şi pufni batjocoritor. Ar trebui să i se dea ucigaşului o medalie pentru că a scăpat ţara de o pacoste.
Reverendul Jackson Wilde se folosise de programul său televizat pentru a face o adevărată campanie împotriva pornografiei. Considerase acea problemă ca fiind misiunea sa specială, promiţînd să desfiinţeze obscenităţile din America. Predicile lui înfocate conduseseră mii de adepţi la frenezie. Drept urmare, artişti, scriitori şi alte persoane din domeniul artei creatoare au fost atacaţi virulent şi personal, interzicîndu-!i-se munca ce uneori le-a fost chiar denigrată.
Mulţi vedeau în campania teleevanghelistului o ameninţare mai mare decît interzicerea comercializării revistelor murdare. Considerau că punea în pericol drepturile garantate de Primul Amendament. Definiţiile legale privind ceea ce era obscen şi -ce nu, erau neclare şi, din moment ce Curtea Supremă a Statelor Unite nu reuşise să stabilească nişte limite clare, oponenţii lui Wilde s-au împotrivit folosirii concepţiei lui mărginite ca un standard după care să se cîntărească lucrurile.
Se declarase război, în oraşe, mai mici sau mai mari, aveau loc conflicte în cinematografie, librărN şi muzee. Cei care se opuneau reverendului Wilde s-au trezit consideraţi cu toţii „păgîni necredincioşi". Pentru orice adevărat credincios ei erau ereticii, vrăjitoarele, păgînii şi persoanele anatemizate ale acestei ere.
Catalogul cu lenjerie Mătase franţuzească devenise pradă cenzurii lui Jackson Wilde şi, prin urmare, Claire, creatoarea lui, fusese pusă într-o lumină foarte
nefavorabilă. Timp de luni întregi, el atacase catalogul, punîndu-l în rînd cu o mulţime de reviste pornografice. Yasmine fusese de acord cînd Claire îi spusese că e mai bine să îl ignore pe Wilde şi acuzaţiile lui ridicole decît să încerce să apere ceva ce nici una din ele nu simţea că trebuie apărat.
Dar Wilde nu era uşor de ignorat. Cînd predicile lui nu au reuşit să aducă răspunsul pe care îl dorea - o dezbatere televizată - s-a folosit de amvon pentru a le ataca personal pe Yasmine şi pe Claire, calificîndu-le drept desfrînate, indecente şi stricate. Predicile împotriva lor deveniseră şi mai aprige cînd, cu o săptămînă în urmă, venise la New Orleans, leagănul Mătăsii franţuzeşti. Yasmine fusese la New York cu alte afaceri, iar Claire trebuise să suporte atacul insultelor răutăcioase ale lui Wilde.
De aceea era Yasmine atît de uimită de reacţia lui Claire la aflarea veştii despre moartea lui. Mătasea franţuzească era opera lui Claire, creaţia ei. Discer-nămîntul ei în afaceri, bogata imaginaţie şi instinctul pentru ceea ce doreau femeile americane, făcuseră ca afacerea aceea cu comenzi prin poştă să se bucure de un imens succes. Pentru Yasmine însăşi a însemnat prelungirea unei cariere care se apropia de sfîrşit. Fusese salvarea ei, deşi nici măcar Claire nu îşi dăduse seama în ce măsură.
Acum ticălosul acela, care ameninţase să strice tot, era mort. După părerea ei acest lucru trebuia sărbătorit.
Claire, însă, vedea lucrurile altfel.
- Din moment ce Wilde ne declarase duşmanii lui şi luînd în considerare faptul că a fost ucis, nu cred că ar trebui să fim auzite că ne bucurăm de moartea lui.
- Am fost eu acuzată de multe lucruri, Claire, dar niciodată de a fi o persoană cu două feţe. Eu spun deschis ceea ce simt. în timp ce tu ai crescut într-o casă delicată, eu am fost nevoită să lupt ca să supravieţuiesc în Harlem. Eu mă mişc ca gangsterii, în vreme ce tu abia tulburi aerul cînd treci. Eu am o gură mare cît Tunelul Lincoln. Vocea ta e mieroasă. Dar şi răbdarea ta are o limită, Claire Louise Laurent. Predicatorul ăsta te-a chinuit un an de zile, de prima dată cînd a scos cataloc ui din "amvonul lui aurit. A fost ca şi cum propriul copil ţi-ar fi fost certat.în public pentru că nu a fost cuminte. Ai suportat criticile lui cu un calm şi o graţie de care trebuie să te simţi mîndră, dar, sincer acum, în adîncul sufletului, nu te bucuri că ticălosul ăla e mort?
Claire privi o clipă în gol pe deasupra ornamentului de pe capotă.
- Da, zise ea apoi încet, în adîncul sufletului, mă bucur că ticălosul ăla e mort.
- Hmmm, cred că mai bine ţi-ai urma propriul sfat şi te-ai gîndi să le spui altceva.
- Să le spun? întrebă Claire ieşind din transă şi Yasmine îi făcu semn spre următorul bloc.
Cîteva microbuze ale unor posturi de televiziune cu antene satelit erau parcate de-a lungul străzii Peters în faţa Mătăsii franţuzeşti. Reporteri şi operatori video se foiau în jurul lor.
- La naiba, mormăi Claire. N-am nici un chef să fiu amestecată în treaba asta.
- Eh, curaj, scumpo, spuse Yasmine. Erai una din fiintele preferate ale lui Jackson Wilde. Vrei-nu-vrei, işti amestecată în treaba asta pînă peste cap.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 11:52 AM | message # 3
Capitolul doi
- N-ai reuşit să obţii nici o condamnare în ultimele trei cazuri.
Cassidy se aşteptase la acest argument. Dar, chiar şi aşa, critica îl durea, în loc să se arate agitat, el îşi luă un aer încrezător în sine.
- Ştiam amîndoi că şansele noastre în cazurile acelea erau slabe, Tony. în fiecare din ele, avocaţii apărării nu au spus decît „Dovediţi". Eu am făcut tot ce-am putut cu puţinele dovezi pe care le aveam şi tu ştii foarte bine asta.
Procurorul Anthony Crowder îşi împreună mîinile dolofane şi păroase peste vestă şi se rezemă în fotoliul de piele.
- Această discuţie este prematură. Poliţia n-a făcut nici măcar o arestare şi cine ştie, s-ar putea să treacă luni de zile pînă o vor face.
Cassidy scutură din cap cu încăpăţînare.
- Aş vrea să lucrez cot la cot cu ei ca să fiu sigur că nu le scapă ceva important.
- Şi comisarul de poliţie să-mi vină mereu pe cap să-mi spună că-ţi bagi nasu! în treaba departamentului lui.
- Ce bine că ai amintit şi de comisar! Sînteţi prieteni doar. Vorbeşte cu el, poate îi dă cazul lui Howard Glenn.
-Jerpelitul ăla...
- A fost primul acolo şi e bun. Cel mai bun; -Cassidy...
- Nu-ţi face grijj că îmi voi depăşi limitele, îmi voi pune în practică întreaga putere diplomatică.
- Dar n-ai nici o putere diplomatică, îi aminti procurorul. De cînd ai venit la noi acum cinci ani, ai făcut ceva treabă, dar, în general, ai fost o pacoste.
Cassidy zîmbi încrezător, netulburat de acea severă observaţie, pentru că ştia ce părere avea procurorul despre el. Neoficial, el era succesorul probabil al lui Crowder. Anul următor, cînd actualul mandat avea să se încheie, el intenţiona să se retragă şi se hotărîse în mod tacit că adjunctul său îi va lua locul. Oricît de mult !-ar fi exasperat, Crowder trebuia să recunoască în Cassidy aceeaşi combinaţie de ambiţie şi energie care îl caracterizase pe el însuşi odată.
- Am cîştigat mai multe procese decît oricare alt avocat din departament, spuse Cassidy fără falsă modestie.
- Ştiu asta, izbucni Crowder. Nu trebuie să-mi reaminteşti. Dar mi-ai dat şi multă bătaie de cap.
- Nu poţi face nimic dacă tot timpul ţi-e teamă să nu faci valuri.
- în cazul tău, valuri de flux.
Cassidy se îndreptă şi îl privi pe Crowder insistent. Ochii lui cenuşii intimidaseră o mulţime de martori şovăitori, impresionaseră judecători cinici, influenţaseră juraţi sceptici, iar, în viaţa particulară, făceau vorbele dulci de prisos.
- Dă-mi acest caz, Tony.
înainte ca procurorul să îşi rostească decizia, secretara lui îşi băgă capul pe uşă şi spuse:
- Ariei Wilde ţine o conferinţă de presă, care e transmisă în direct de toate posturile de televiziune. M-am gîndit că v-ar interesa.
După aceea se retrase închizînd uşa în urma ei.
Crowder luă telecomanda de pe birou şi dădu drumul televizorului din partea cealaltă a încăperii.
Chipul frumos şi palid al văduvei apăru pe ecran. Arăta la fel de fragilă şi lipsită de apărare ca un înger refugiat, dar în glasul ei se simţea o convingere de oţel.
- Această tragedie nu va pune capăt campaniei dusă de soţul meu împotriva uneltirilor diavolului.
Aceste cuvinte atraseră un cor de „amin" de la adepţii care se aflau printre poliţiştii, reporterii şi fotografii care o înconjurau.
- Satana a ştiut că noi vom cîştiga această luptă şi a trebuit să treacă la acţiuni disperate. Mai întîi, a 'folosit acest oraş corupt ca pe o unealtă împotriva j noastră. Autorităţile oraşului au refuzat să-i ofere soţului meu protecţie douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, cum ceruse el.
• - La dracu', spuse Crowder. De ce o trebui să învinuiască oraşul? Toată lumea urmăreşte această transmisie.
- Nimeni nu ştie acest lucru mai bine ca ea, zise Cassidy părăsindu-şi fotoliul şi apropiindu-se de televizor cu mîinile în buzunare.
în timp ce lacrimi grăitoare îi alunecau pe, obrajii ca fildeşul, văduva continua să vorbească:
- Acest frumos oraş este bogat în păcate şi corupţie. Faceţi o plimbare pe Bourbon Street dacă vreţi să vedeţi cum a pus stăpînire Diavolul pe New Orleans. Jackson Wilde era o conştiinţă care şoptea la urechea acestui oraş că a devenit o hazna a moralei, un rezervor murdar de crimă şi imoralitate, în afară de cei Cîţiva aici de faţă care şi-au oferit sprijinul şi l-au jelit, celelalte oficialităţi locale nu îl puteau suferi pe Jackson pentru sinceritatea lui de o divină inspiraţie.
Aparatul de filmat se opri atunci asupra unui grup foarte sobru din care făceau parte un judecător, un congresman şi cîteva oficialităţi ale oraşului. Crowder •scoase un sunet grosolan.
- Politicieni.
- Unii sînt de părere că Jackson Wilde şi alegătorii erau buni tovarăşi de pat.
- Mai degrabă aş face-o cu o capră, mormăi 'Crowder.
- Soţul meu a fost tratat cu o indiferenă învecinată cu ostilitatea, strigă Ariei Wilde. Această indiferenţă faţă de siguranţa lui l-a costat viaţa! Cînd vuietul aprobator se stinse, ea continuă:
- Şi atunci, Diavolul s-a folosit de unul din demonii lui pentru a-şi reduce la tăcere cel mai aprig duşman, reverendul Jackson Wilde, cu un glonţ în inimă! Dar noi nu vom fi reduşi la tăcere! strigă ea înălţîndu-şi braţele subţiri şi agitîndu-şi pumnii. Scumpul meu Jackson este acum cu Domnul! Se bucură de o binemeritată odihnă şi linişte, lăudat fie Domnul.
- Lăudat fie Domnul! rosti mulţimea ca un ecou.
- Dar misiunea mea nu s-a încheiat. Voi continua cruciada începută de Jackson. Pînă la urmă vom cîştiga acest război împotriva mizeriei care ne mînjeşte inimile şi minţile! Această misiune nu se va încheia pînă cînd America nu va fi curăţată de porcăriile care îi umplu cinematografele şi rafturile de cărţi, pînă cînd muzeele pentru a căror întreţinere plătiţi impozite, nu vor scăpa de pornografia care trece drept artă. Vom face din această ţară un model pentru celelalte din lume, o ţară fără pată, o naţiune ai cărei copii vor fi crescuţi în puritate şi lumină.
Un strigăt de aprobare se înălţă. Poliţiştii se chinuiau să ţină piept mulţimii agitate. Unghiul aparatului de filmat se lărgi pentru a cuprinde întreaga scenă haotică. Ariei Wilde, care părea epuizată şi gata să se prăbuşească, era condusă de braţ de către fiul ei vitreg. Cei apropiaţi lui Wilde făcură un cerc protector în jurul ei.
Prim-planuri luate la întîmplare arătau chipuri brăzdate de lacrimi, ochi umezi strîns închişi într-o suferinţă acută, buze rostind încet rugăciuni. Discipolii
îndoliaţi se luară de mîini apoi şi începură să cînte la unison cîntecul lui Jackson Wilde, „înainte, luptători creştini".
Cu o mişcare precisă din mînă, Tony Crowder închise televizorul.
- Ai naibii ipocriţi. Dacă îi interesează atît de mult bunăstarea copiilor, de ce nu stau acasă să-i înveţe deosebirea dintre bine şi rău, în loc să facă paradă pentru un sfînt mort?
Oftă exasperat şi făcu semn spre televizor.
- Eşti sigur că vrei să te amesteci în porcăria asta, Cassidy?
- Cît se poate de sigur.
- între noi fie vorba, să ştii că o să fie al naibii de complicat, mai ales cînd poliţia va începe să adune suspecţi.
- Care în momentul de faţă nu sînt decît aproximativ şase sute - practic toată lumea care s-a aflat în interiorul şi în jurul hotelului Fairmont aseară.
- Eu aş reduce acest număr foarte repede - la văduvă şi la fiul ei vitreg.
- Sînt.primii şi pe lista mea, spuse Cassidy zîmbind fermecător. Asta înseamnă că am cazul?
- Deocamdată.
- Haide, Tony!
- Deocamdată, repetă celălalt mai tare. Te bagi într-o chestie fierbinte care s-ar putea să se încingă şi mai mult. Nici nu vreau să mă gîndesc ce se va întîmpla dacă o provoci pe Ariei Wilde. Este la fel de •iubită şi adorată ca şi soţul ei. Ar putea fi şi o revoltă dacă s-ar întîmpla să fie arestată pentru uciderea lui.
- Sigur că vor fi scandaluri. Sînt pregătit, spuse Cassidy întorcîndu-se şi aşezîndu-se din nou pe fotoliu. Am mai trecut prin momente dificile, Tony, nu mă deranjează.
- Nu te deranjează, la naiba, îţi place chiar la nebunie.
- îmi place să cîştig, spuse Cassidy privindu-şi ţintă superiorul şi zîmbetul îi dispăru încet-încet pînă cînd buzele nu îi mai erau decît o linie subţire şi fermă. De fapt, acesta este şi motivul pentru care vreau cazul, Tony. Nu glumesc. Am "nevoie să cîştig. Am mare nevoie de victorie.
Crowder încuviinţă apreciind candoarea protejatului său.
- Dar sînt cazuri mai puţin dificile pe care ţi le-aş putea da dacă nu vrei decît o victorie.
Cassidy scutură din cap.
- Am nevoie de o mare victorie şi aducerea ucigaşului lui Jackson Wilde în faţa justiţiei va fi una din cele mai mari lovituri juridice ale anului, dacă nu chiar ale deceniului.
-vDeci, te interesează să apari în ziare şi la ştirile de la ora şase, zise Crowder privindu-l încruntat.
- Mă cunoşti mult prea bine ca să spui aşa ceva şi refuz să onorez această afirmaţie cu o negare. De azi dimineaţă mă ocup de Jackson Wilde. Nu-mi place nici ce era acest predicator şi nici ce păreri avea. De fapt, nu sînt de acord cu nimic din ce susţinea. Versiunea lui în legătură cu creştinismul nu se potrivea deloc cu ce am învăţat eu la şcoala de duminică.
- Ai fost şi tu la şcoala de duminică?
Cassidy ignoră şi această înţepătură continuîndu-şi ideea:
- Dar, orice ar fi fost Wilde, era o fiinţă omenească ce avea dreptul sa ajungă la bătrîneţe, iar cineva i-a luat acest drept. Gol şi lipsit de apărare, a fost ucis de cineva în care avea încredere.
- De unde ştii asta?
- Nici una din uşi nu era forţată, încuietorile nu fuseseră deschise cu şperaclul, aşa că ori agresorul a avut cheie ori i-a dat drumul chiar Jackson. Se pare că acesta se afla în pat, ori dormind, ori vorbind cu persoana care I-a ucis. Era un fanatic religios, poate chiar cel mai periculos de la Rasputin încoace, dar nu trebuia să-i zboare creierii cineva cu sînge rece.
- Şi inima şi testiculele, adăugă Crowder. Ochii lui Cassidy se îngustară.
- Nu ţi se pare ciudat? împuşcătura din cap şi cea din inimă erau de ajuns pentru a-l omorî. De ce a mai fost nevoie de una şi în testicule?
- Ucigaşul era furios rău de tot.
- Furios de-a binelea. Miroase a slăbiciune, nu? De exemplu, a răzbunare de femeie.
- Crezi că nevastă-sa I-a terminat? Crezi că şi el, ca alţi cîţiva de felul lui, avea vreo tinerică despre care să fi aflat Ariei?
- Nu ştiu. Am doar o puternică impresie că ucigaşul a fost o femeie.
- De ce, mă rog?
- E logic, spuse Cassidy. Dacă ai fi femeie şi ai vrea să te răzbuni pe un individ, nu acolo l-ai împuşca?
Claire abia mai răsufla cînd ajunse în apartamentul ei din clădirea unde îşi avea sediul Mătasea franţuzească. Le auzi pe Yasmine şi pe mama ei vorbind într-o altă încăpere, dar traversă prin hol neobservată şi se duse direct în dormitor, închizînd uşa în urma ei.
Sosirea lor la Mătasea franţuzească stîrnise agitaţie printre reporterii care puseseră sub supraveghere clădirea. Le înconjuraseră pe ea şi pe Yasmine imediat ce coborîseră din maşină. Claire era tentată să îşi plece capul şi să intre repede, dar ştia că dacă îi evita nu făcea decît să prelungească acea situaţie inevitabilă. Presa nu avea să plece pînă cînd nu dădea o declaraţie. Aveau să continue să îi împiedice lucrul, să îi deranjeze pe vecini şi să devină chiar o sursă de nelinişte pentru mama ei.
Nefiind niciodată sigură de ceea ce putea spune ! Yasmine, Claire o trimise înăuntru să aibă grijă ca l Mary Catherine să nu ştie ce se întîmpla afară, j Ocolind aparatele de filmat, Yasmine făcu întocmai.
Claire era asaltată de o mulţime de întrebări, dar j abia prindea ceva dintr-una cînd i se striga alta. Era j imposibH să răspundă la toate şi, oricum, nici n-ar fi făcut-o. în cele din urmă, ridică mîinile pentru a face linişte şi spuse în microfoanele îndreptate spre ea:
- Cu toate că reverendul Jackson Wilde mă numise o păcătoasă şi duşmanul lui, îmi pare extrem de rău pentru moartea sa. Condoleanţele mele familiei.
Se îndreptă spre intrare, dar fu împiedicată de } zgomotoşii ziarişti.
- Domnişoară Laurent, este adevărat că, în ciuda repetatelor sale invitaţii, aţi refuzat să participaţi la o dezbatere cu reverendul Wilde?
- Nu au fost invitaţii, ci provocări şi n-am vrut decît să fiu lăsată în pace să-mi văd de treabă.
- Cum consideraţi afirmaţiile sale...
- Nu mai am nimic de declarat.
- Cine f-a ucis, domnişoară Laurent? întrebarea o făcu pe Claire să se oprească brusc.
îl privi stupefiată pe reporterul chel care i-o pusese cu brutalitate. Zîmbind, acesta îi susţinu privirea fără să se clintească. Ceilalaţi făcură cu toţii linişte în aşteptarea răspunsului.
în clipa aceea, Claire îşi dădu seama că lupta ei cu Jackson Wilde nu luase sfîrşit. El murise, dar ea nu fusese eliberată, într- adevăr, puteau veni momente şi mai grele. De ce îi pusese reporterul întrebarea aceea atît de precisă în legătură cu crima? Să fi avut oare relaţii la poliţie? Să fi auzit ceva zvonuri privind posibilii suspecţi?
Deşi îşi păstra calmul, teama, ca nişte degete de gheaţă, îi urcă încet pe spinare, în ciuda căldurii sufocante şi umezelii, ea îngheţase.
- Mă scuzaţi. Atît am avut de spus.
îşi făcu drum cu greu printre reporteri şi nu se opji decît cînd se simţi în siguranţa apartamentului ei. în urma acelei întîmplări, era nervoasă si agitată. Hainele îi erau umede şi le scoase în grabă. In baie, se aplecă deasupra chiuvetei şi se spălă pe faţă, pe gît, pe piept şi pe braţe cu apă rece.
Simţiridu-se puţin mai înviorată, îşi puse un articol de lenjerie din bumbac fără bretele, unul din cele mai agreate articole din catalogul de vară al Mătăsii
franţuzeşti şi îşi strînse în coadă părul lung pînă la umeri. Ieşind din baie, privi calmă dulapul masiv din lemn de vişin.aflat în partea cealaltă a încăperii.
Cu trei ani în urmă, cînd alesese acel depozit vechi pentru a fi sediul Mătăsii franţuzeşti, transformase ultimul etaj în propriul său apartament. Aceea era a doua adresă.la care locuise Claire. înainte trăise în casa mătuşii Laurel de pe Royal Street din apropiere de Esplanade.
După moartea mătuşii Laurel, Claire şi Mary Catherine se mutaseră, dar Claire nu avusese încă puterea de a aranja casa pentru a o vinde. Nu putea arunca lucrurile mătuşii Laurel, fiindcă femeia aceea nostimă, pe nedrept considerată o fată bătrînă, ţinuse atît de mult la ele, poate tocmai pentru că nu avusese un soţ şi copii. Casa din Royal Street rămăsese intactă.
Dulapul din lemn de vişin era singura piesă pe care Claire o adusese cînd se mutase. Totdeauna îl admirase. Liniile lui simple se potriveau foarte bine cu designul modern al apartamentului, în mod special îi ceruse arhitectului să proiecteze un perete în dormitorul ei destul de mare pentru a avea lac dulapul.
Claire se duse la el, îl deschise, îngenunche în faţa sertarelor şi trase de cel de jos. Trebui să facă puţin efort pentru că era foarte greu, plin cu decupaje din ziare şi reviste purtînd date din ultimii cîţiva ani.
Claire îşi petrecuse ore întregi asupra acelor articole, digerînd informaţiile pe care le conţineau şi studiindu-şi reacţiile^ îi părea rău că trebuia să le distrugă. Strîngerea lor fusese pentru ea o adevărată pasiune, care se transformase într-un obicei fascinant. Dar acum trebuia să scape de ele. Imediat. Ar fi fost o prostie din partea ei să păstreze o dovadă tipărită a tuturor mişcărilor făcute de reverendul Jackson Wilde.
Apartamentul hotelului era înţesat de lume. Unii numai curioşi, alţii într-adevăr dornici să ofere ajutor. Toţi păreau derutaţi de pierderea subită a liderului şi se plimbau fără ţintă prin apartament, ba adunîndu-se în grupuri mici, ba risipindu-se, clătinînd din cap şi şoptind înlăcrimaţi ceea ce devenise parcă un refren:
- Nu-mi vine să cred.
După ce răspunse întrebărilor lui Cassidy, Ariei fusese mutată din apartamentul Sân Louis. Noua ei reşedinţă era mai mică şi mai puţin luxoasă, iar intimitatea îi era limitată. Fluxul continuu al oamenilor era înnebunitor, îi făcu semn lui Josh Care veni imediat lîngă ea şi, după un scurt schimb de cuvinte şoptite, el îşi ridică glasul pentru a solicita atenţia tuturor.
- Ariei este epuizată. Vă rugăm să părăsiţi apartamentul şi să o lăsaţi să se odihnească puţin. Dacă vreunul din noi va avea nevoie de ceva, vă vom anunţa.
Adepţii lui Wilde ieşiră părînd oropsiţi şi abandonaţi, îi' aruncară priviri de înţelegere văduvei, care stătea ghemuită într-un colţ al canapelei, cu picioarele strînse sub ea. Rochia neagră părea să o înghită încetul cu încetul, de parcă s-ar fi topit în ea.
Imediat după ce Josh închise uşa în urma lor, Ariei se ridică în capul oaselor şi îşi dădu picioarele jos de pe canapea.
- Slavă Domnului că au plecat, în sfîrşit. Şi închide afurisitul ăla de televizor că n-am nici un chef să o văd.
Volumul fusese dat la minimum, dar imaginea unei femei care încerca să evite o grămadă de reporteri umplu ecranul.
- Cine e? întrebă Jpsh.
- Individa aia cu Mătasea franţuzească. Acum un minut au umplut ecranul cu numele ei.
- Deci ea e Claire Laurent, spuse Josh dîndu-se puţin în spate pentru a o vedea mai bine., Chiar mă întrebam cum o arăta. N-are- nici coarne, nici coadă ascuţită cum i-a făcut tata pe toţi să creadă. Şi nici nu arată ca o stricată. Ba, dimpotrivă, aş spune eu.
- Cui îi pasă de ce spui tu! zise Ariei şi se duse să închidă televizorul cu mîna ei.
- Nu eşti curioasă ce are de spus domnişoara Laurent? întrebă Josh.
- Absolut deloc. O să-şi primească şi ea porţia, dar nu astăzi. Toate la vremea lor. Comandă-mi ceva de mîncare în cameră, te rog, că mor de foame, mai spuse ea şi dispăru în încăperea alăturată.
Joshua Wilde, fiul în vîrstă de douăzeci şi opt de
! ani al lui Jackson Wilde din prima căsătorie, sună la
| room-service şi comandă un prînz uşor pentru mama
lui vitregă. Se gîndi că o văduvă" îndurerată nu ar fi
trebuit să aibă o poftă prea mare de mîncare. Pentru
' sine comandă muffuletta, un sandviş tipic oraşului
New Orleans care începuse să îi placă foarte mult.
în aşteptarea dejunului, se duse la fereastră şi privi în jos. Cei de pe stradă îşi vedeau de treburile zilnice ca şi cum nimic neobişnuit nu s-ar fi întîmplat. Oare nu auziseră? Jackson Wilde era mort.
Josh încă nu realizase acest lucru, deşi văzuse cadavrul plin de sînge. Nu se aşteptase chiar ca pămîntul să nu se mai rotească, dar îşi imaginase că un lucru senzaţional tot avea să se întîmple pentru a marca moartea tatălui său. Jackson nu avea să mai umple niciodată o încăpere cu energia lui nemaipomenită, care îi golea de forţă pe toţi ceilalţi, vocea lui nu avea să se mai audă niciodată, nici înălţată spre rugăciune, nici încărcată de maliţiozitate. Josh nu avea să mai fie niciodată obiectul privirilor reci ale tatălui său, care prea adesea trădau dezamăgire sau dezgust şi totdeauna critică.
Cu şapte ani în urmă, mama lui Josh, Martha, murise cu tot atît de puţină pompă cum şi trăise. Josh primise vestea că murise subit în urma unui atac de cord, pe cînd se afla la New York unde studia muzica la JuiUiard. Nu a mai apucat să îşi ia rămas bun. Viaţa i îi fusese atît de lipsită de însemnătate, încît moartea ei j abia de cauzase o pauză în munca atît de bine j coordonată a tatălui lui. în perioada aceea, Jackson j îşi extinsese activitatea şi la televiziunea prin cablu, j Era' plin de energie şi neobosit. Imediat după l înmormîntare, s-a întors la birou pentru a mai lucra cîteva ore ca să nu fie chiar toată ziua irosită.
Josh nu îşi iertase niciodată tatăl pentru acea deosebită- lipsă de sensibilitate. De aceea nu avea acum remuşcări pentru faptul că avea o poftă de mîncare ce îi făcea stomacul să se revolte, chiar dacă, numai cu cîteva ceasuri în urmă, îi văzuse cadavrul însîngerat.
Şi tot de aceea nu se simţea vinovat pentru faptul că trăia cu a doua soţie a tatălui său. îşi spuse în feinea lui că unele păcate erau justificate, deşi nu avea nici o bază biblică pentru a-şi susţine teoria.
Ariei era numai cu doi ani mai în vîrstă decît Josh, dar cînd ieşi din dormitor purtînd un tricou foarte mare, cu părul lung strîns cu o bentiţă, părea chiar cu cîţiva ani mai tînără. Picioarele îi erau goale.
- Ai comandat şi ceva desert?
Jackson totdeauna o tachina în legătură cu faptul că îi plăceau prea mult dulciurile şi nu o lăsa să mânînce fără să o certe.
- Tort de ciocolată, îi spuse Josh.
- Mmmm.
- Ariei?
- Hmmm?
El o aşteptă să se întoarcă să îl privească şi apoi spuse:
- Cu numai cîteva ore în urmă ai descoperit cadavrul soţului tău.
- Vrei să-mi strici pofta de mîncare?
- Cred că da. Nu eşti cîtuşi de puţin tulburată? Imediat se îmbufna şi începu să se apere:
- Doar ştii cît de mult am plîns mai înainte. Josh rîse fără poftă.
- Ai plîns la comandă chiar din seara aceea cînd ai venit la tata ca să-i ceri să rostească o rugăciune mai specială pentru frăţiorul tău care primise o condamnare pe viaţă, l-ai sfîşiat inima tatei şi ţi-a îndeplinit dorinţa chiar la slujba următoare. Am văzut că ai mare succes cu lacrimile tale. Alţii le pot considera sincere, dar eu ştiu mai bine. Le foloseşti ori de cîte ori îţi convine sau cînd ai nevoie de ceva. Niciodată cînd eşti tristă. Eşti prea egoistă pentru a fi tristă vreodată. Furioasă, frustrată şi geloasă, poate, dar niciodată tristă.
Ariei slăbise foarte mult de cînd se căsătorise cu tatăl lui Josh cu trei ani în urmă. înainte fusese chiar dolofană. Sînii îi erau mai mici acum, dar aureolele erau tot late şi sfîrcurile mari şi ieşite în relief. Josh se ura pentru faptul că le observase sub tricoul subţire din bumbac cînd ea îşi pusese mîinile în şold.
- Jackson Wilde a fost un ticălos ordinar, duşmănos şi egoist, spuse ea fără să clipească măcar o dată. Moartea iui n-o să-mi strice pofta de mîncare pentru că nu-mi pare rău că a murit. Numai să nu fie afectate predicile.
- Şi ai avut grijă de asta la conferinţa de presă.
- Exact, Josh. Am aranjat totul pentru continuarea activităţii. Cineva trebuie să se gîndească la viitor, adăugă ea.
Ca şi cum ar fi avut o durere de cap îngrozitoare, Josh îşi apăsă ceafa cu degetele lui lungi şi subţiri de muzician şi închise ochii.
- Dumnezeule, cît de rece eşti. Tot timpul faci proiecte. Tot timpul faci planuri. Fără încetare.
- Pentru că totdeauna a trebuit să fiu aşa. Eu nu am fost bogată ca tine, Josh. Tu numeşti fermă cată bunicilor tăi din apropiere de Nashville, spuse ea ironic. Ai mei au avut chiar o fermă. Era murdară şi mirosea a bălegar. Eu nu ajutam la îngrijirea cailor
cînd aveam chef doar, aşa cum făceai tu. Fie că voiam sau nu, trebuia să plivesc grădina de zarzavat, să curăţ mazăre şi să dau de mîncare porcului ca să fie gras în noiembrie cînd îl tăiam. Nu aveam decît o pereche de pantofi odată. La şcoală, fetele rîdeau de mine pentru că purtam vechituri, iar la doisprezece ani, a trebuit să ocolesc mîinile beţivanilor sîmbăta seara şi să le văd feţele spilcuite cînd cîntam în corul bisericii duminica dimineaţă. Ah, da, totdeauna mergeam la biserică duminica şi ascultam predici care proslăvau sărăcia. Dar nu credeam nici un cuvînt.
îşi scutură părul lung, drept şi platinat.
- Am fost săracă, Josh. Şi săracul fuge. Asta te face rău, te face să fii disperat. Ajungi la un moment dat să faci orice numai să scapi de sărăcie. De aceea fratele meu se află în închisoare pe viaţă. După ce a fost condamnat, am înţeles că trebuia să fac ceva sag să sffrşesc mai rău ca el. Şi atunci m-am dus la tatăl tău. Aş fi făcut orice mi-ar fi cerut. De la el am învăţat că banii sînt totul. Să fii bogat şi rău este mult.mai bine decît să fii sărac şi rău. Cînd eşti sărac, ajungi la închisoare dacă faci ceva rău, în schimb, cînd eşti bogat, poţi să faci ce-ţi place şi nimeni nu te poate atinge. E adevărat, fac proiecte şi asta o să fac toată viaţa, pentru că nu mai vreau să fiu săracă.
Se opri puţin ca să mai răsufle, după care adăugă:
- Nu încerca să-mi spui că-ţi pare rău că a murit, Josh. Şi tu !-ai urît la fel de mult ca şi mine, dacă nu chiar mai mult.
El nu îi putea susţine privirea.
- Bănuiesc că pot spune despre sentimentele mele că sînt contradictorii. Nu simt nici o remuşcare, dar nici uşurare cum m-aş fi aşteptat.
Venind lîngă el, ea îl cuprinse cu braţele pe după gît.
- Vezi, Josh? Dacă sîntem deştepţi, acesta poate fi un început pentru noi. Oamenii ne iubesc. Putem continua ca înainte, numai că acum va fi mult mai bine, pentru că el riu ne va mai bate la cap.
- Crezi, într-adevăr, că publicul ne va accepta împreună, Ariei? întrebă el şi zîmbi slab, văzînd-o cît era de naivă, lăcomia ei amuzîndu-l.
Dar nu îi purta pică. Ea nu se bucurase de avantajele pe care le cunoscuse el şi pe care le considerase totdeauna că i se cuveneau. Chiar înainte ca Jackson Wilde să devină un nume celebru, avusese credincioşi foarte generoşi. Cutiile pentru danii erau mereu pline, împreună cu moştenirea Marthei aveau un venit foarte mare. Lui Josh nu îi lipsise niciodată nimic.
Prima dată cînd o văzuse pe Ariei, era îmbrăcată cu o rochie ieftină şi ţipătoare şi avea prea multe bijuterii false. Felul ei de a vorbi şi accentul ei îi deranjaseră auzul, dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, el îi admirase îndrăzneala de a-i aborda tatăl şi de a-i cere să se roage pentru fratele ei condamnat.
Acum era subţire, se exprima clar şi era extrem de îngrijită. Dar Josh ştia că, de fiecare dată cînd se uita în oglindă, Ariei mai vedea încă o tînără grăsuţă, murdară şi disperată care făcea un ultim efort pentru a-şi schimba cursul vieţii. Cînd îşi privea mîinile îngrijite, vedea pămînt din 'grădină sub unghii.
- Cu timpul, publicul va accepta noua noastră relaţie, dacă îl includem pe Dumnezeu mai mult, spuse ea. Putem să spunem că am luptat împotriva j iubirii noastre pentru că ni se părea că nu era bine, dar apoi, prin rugăciuni şi studiul Bibliei, Dumnezeu ne-a convins că asta era dorinţa Lui. Or să înghită tot. Tuturor le place un sfîrşit fericit.
îi sărută buzele uşor, dînd drumul unui firişor de suflare în gura lui.
- Am nevoie de tine acum, Josh.
El închise ochii strîns, încercînd să îndepărteze dorinţa pe care o simţea adunîndu-i-se în adîncul trupului,
- Ariei, n-ar trebui să fim împreună un timp. Vor crede...
Ea se apropie şi mai mult, frecîndu-şi şoldurile de ale lui.
- Cine ce o să 'creadă?
- Poliţia... acel domn Cassidy de la Procuratură. Vom fi suspectaţi...
- Nu vorbi prostii, Josh, doar ne avem unul pe celălalt ca alibi, ai uitat?
Nonşalanţa ei era exasperantă, dar atracţia pe care o simţea faţă. de ea se baza pe frustrare şi interdicţie, în loc să o scuture aşa cum ar fi vrut, el îşi strecură mîinile pe sub tricoul ei şi apucînd-o de mijloc, o trase cu brutalitate spre el şi buzele li se contopiră. Limba lui explora apăsat gura ei dornică şi umedă, în timp ce, cu podul palmei, îi mîrtgîia oasele şoldurilor.
Sexul îi era umflat şi înfierbîntat. Era nerăbdător să îşi scoată hainele, dar cînd să desfacă fermoarul, se auzi o bătaie în uşă.
- Trebuie să fie prînzul nostru, oftă Ariei.
îl mai sărută o dată, îşi trecu mîna peste fermoarul lui umflat şi apoi se desprinse din îmbrăţişare.
- Spune chelnerului să aducă masa în dormitor. O să mîncăm mai întîi.
- Cassidy? -Eu.
Jongla cu receptorul în timp ce încerca să apese pe butonul pentru volum de pe telecomandă şi să ţină şi sandvişul bologna şi berea.
- Glenn sînt. Mi s-a încredinţat oficial cazul Wilde. Bun, îşi spuse Cassidy, deci Crowder i-a ascultat
dorinţa. Detectivul Howard Glenn avea să fie persoana cheie sau principala legătură între el şi departamentul de poliţie. Imediat după ce Glenn îşi va alege oamenii pentru investigaţii, el avea să fie tot timpul informat.
Ştia că nu era uşor de lucrat cu Glenn. Era în toate privinţele un nepriceput şi 'un dezordonat, în afară de munca lui, iar Cassidy era gata să treacă peste toate defectele de caracter în schimbul competenţei lui.
- Ai aflat ceva? îl întrebă el punînd deoparte sandvişul fără gust.
- Am primit raportul de la laborator. Ne uităm pe el acum.
- Cum arată?
- Nici o altă amprentă în afară de ale lui, ale nevesti-si şi ale femeii care făcea curat. Sigur, mai sînt o grămadă de amprente parţiale care aparţin celor care au locuit în apartament înaintea lui.
Deşi Cassidy se aşteptase la aşa ceva, era o veste descurajatoare.
- Vreo urmă de armă?
- Nu. Oricine a intrat în apartamentul lui Wilde şi l-a omorît, a plecat cu tot cu armă.
Absenţa unei arme a crimei avea să reprezinte o adevărată provocare pentru rezolvarea cazului şi obţinerea unei condamnări. Din fericire, lui Cassidy îi plăceau provocările, cu cît îi era mai greu, cu atît mai bine.
- Cît de curînd poţi monta nişte microfoane la telefon? întrebă el.
- Mîine dimineaţă. Pentru cine altcineva în afară de soţie şi fiu?
- Vorbim dimineaţă. Ţine-mă la curent.
închise, mai luă o înghiţitură din sandviş, o gură din berea călduţă şi apoi îşi îndreptă din nou atenţia asupra televizorului. Mai devreme ceruse postului de televiziune care transmitea spectacolul lui Jackson Wilde „Rugăciunea şi ceasul proslăvirii" copiile tuturor benzilor existente. Conducerea postului i le trimisese imediat la birou, dar el le adusese acasă unde le putea urmări în linişte.
Programele erau alcătuite cu pricepere. Wilde făcea un spectacol uluitor, cu porumbei albi, cu lestră, cu un cor format din cinci sute de voci, un cu frun?.o aurii şi pianul lui Joshua reflectat în.
Schema nu varia niciodată. Programul începea cu o trîmbiţă care anunţa A Doua Venire. Corul pornea să cînte, porumbeii îşi fîlfîiau aripile albe, iar Wilde cobora o fecară în spirală, de parcă tocmai venea dintr-o vizită făcută Atotputernicului, ceea ce şi lăsa să se înţeleagă în cuvintele de deschidere.
Ariei, care totdeauna apărea îmbrăcată într-un alb pur, avînd ca singure bijuterii o verighetă simplă şi o pereche discretă de cercei din perle - Wilde spusese totdeauna că singura lor avere era numai răsplata spirituală - era însoţită de trîmbiţe. Apoi, telespectatorii aveau un prim-plan cu Joshua Wilde care cînta la pian introducerea primului cîntec al lui Ariei.
Vocea ei, care nu era strălucită, era foarte bine pusă în valoare de orchestră, cor şi un sistem de sonorizare al cărui preţ uluitor ar fi lăsat o urmă însemnată în datoria naţională. Ariei arunca zîmbete fericite spre soţul ei, spre Josh, spre telespectatori şi spre cer. în mod invariabil, către sfîrşitul cîntecului, cel puţin o lacrimă îi aluneca din ochii albaştri ca cerul.
-Cassidy era din fire un sceptic şi rareori se lua după aparenţe. Dar, chiar şi dacă era generos acum, tot nu pricepea cum se putea ca unui om inteligent să îi placă spectacolul lui Wilde. Predicile lui nu erau decît denaturări ale Evangheliei. Predica mult mai vehement despre admonestare decît despre îndurare, mai mult despre pedepsire decît despre iubire, mai mult despre focurile iadului decît despre iertare. Vorbea mai mult despre Satana decît despre Cristos. Nu era greu de văzut de ce clericii multor secte creştine organizate îl priveau cu dispreţ.
De asemenea, lui Cassidy îi era clar şi cum reuşise Wilde să îşi aducă la fanatism adepţii înguşti la minte. Le spunea exact ceea ce ei voiau să audă: că ei erau cei care aveau dreptate şi .oricine se opunea părerii lor greşea. Bineînţeles, Dumnezeu era totdeauna de partea lor.
După ce a urmărit casetele de cîteva ori luîndu-şi notiţe, Cassidy închise televizorul şi se duse în dormitor. Făcînd repede un inventar al cămăşilor şi lenjeriei curate, văzu că mai puteau trece vreo două zile pînă să se ducă la curăţătorie.
Cînd fusese căsătorit, Kris avea grijă de garderoba lui aşa cum avea şi de casă, făcea cumpărăturile şi gătea. Nu divorţase pentru că ea ar fi fost cumva neglijentă, iar conform majorităţii standardelor, el putea fi socotit chiar un soţ bun. îşi amintea totdeauna aniversările şi zilele de naştere. Avea un ăl şaselea simţ care îi spunea cînd nu putea fi vorba de sex şi în nopţile acelea se abţinea să facă dragoste.
Dizolvarea celor patru ani de căsnicie s-ar fi putut datora mai degrabă apatiei decit animozităţii. Mariajul lor cedase sub presiunea exterioară, iar dragostea nu fusese destul de rezistentă. Kris nici nu voise să discute despre separare, dar, în urma unui incident fundamental, el s-a hotărît să se mute într-o altă locuinţă.
Aflînd despre un post liber la Procuratura din
Orleans Parish, Louisiana, a făcut o cerere pentru
l slujbă şi pentru divorţ în aceeaşi zi. Ultima veste pe
care o auzise despre Kris era că mai locuia încă în
Louisville, se recăsătorise şi era însărcinată cu al
doilea copil, îi ură numai fericire. Cu siguranţă nu fusese vina ei că pentru el munca fusese mai importantă decît ea şi că atunci cînd cariera i-o luase anapoda, trebuise să reevalueze totul în viaţă, chiar şi căsnicia.
în unele privinţe se mai simţea legat încă de greşelile făcute în trecut. Scăpase de problemele acelea de cinci ani şi tot nu se simţea complet eliberat. Niciodată nu avea să fie, probabil. Dar căsnicia lui nu fusese o verigă din acel lanţ, ci o ruptură curată, lipsită de emoţii. Nu se gîndea la fosta lui soţie decît atunci cînd avea mare nevoie de sex şi nu avea pe nimeni sau cînd rămînea fără cămăşi curate. Nu era drept faţă de Kris. Merita mult mai mult. Dar asta era.
Se dezbrăcă şi se băgă în pat, dar era mult prea preocupat pentru a adormi, îşi dădu seama, spre surprinderea lui, că era şi excitat pe jumătate, dar nu dorinţa de femeie cauzase acest lucru. Erau tulburări care căutau să se reverse. Era supraîncărcat, atît psihic, cît şi fizic.
Stînd întins aşa, fără să doarmă, revizui cazul Wilde şi realiză că avea extrem de puţine elemente palpabile. Tot ce ştia cu siguranţă era faptul că avea să fie un caz extraordinar de dificil, care avea să îi înghită luni de zile din viaţă, dacă nu chiar ani.
Netulburat de această perspectivă, ardea de nerăbdWe să înceapă. Supraveghease scrierea şi publicarea comunicatului de presă în care se relata crima. Acum era sigur că avea să conducă investigaţiile şi să aibă cazul cînd se va ajunge la proces. Ceruse o ocazie şi i se oferise. Nu o putea lăsa să îi scape. Trebuia să îi dovedească lui Crowder că nu greşise alegîndu-l pe el.
Cassidy trebuia să îşi dovedească acest lucru şi sieşi.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:04 PM | message # 4
Capitolul trei
Clădirea se afla pe North Peters Street, la un bloc distanţă de locul unde se îmbina cu Decatur. Era ultimul dintr-un şir de depozite din cărămidă care rezistaseră progresului în acel vechi district industrial din Cartierul Francez. Majoritatea clădirilor, inclusiv fabrica de bere Jax din vecinătate, fuseseră golite şi transformate în birturi şi magazine moderne.
în urma acestor renovări s-a obţinut un amestec j discordant de autentic New Orleans cu un mercantilism de prost gust. Vîrstnicii, care doreau să i păstreze atmosfera mistică din Vieux Carre, considerau comercializarea o ruşine, o desacralizare a unicităţii districtului. Aceştia şi-au expus ideile cu şi mai mare dîrzenie şi sfidare cînd a apărut Mătase franţuzească.
Vechile cărămizi au fost zugrăvite în alb, deşi latura clădirii dinspre strada perpendiculară purta amprenta crudă a timpului. Conform stilului arhitectural creol, la toate ferestrele erau jaluzele negre lucioase. Grilaje negre care simulau nişte balcoane, se adăugaseră la al doilea şi la al treilea etaj. Deasupra intrării, suspendată între două lanţuri negre, era o firmă discretă pe care numele firmei era scris cu litere cursive.
Cassidy descoperi în curînd că şi uşa din faţă era falsă şi că adevărata intrare era o uşă grea din metal de pe partea laterală a clădirii, cea de pe Conţi Street. Apăsă pe buton şi auzi o sonerie ca de şcoală. Peste cîteva secunde uşa se deschise.
- Ce doriţi?
Femeia din faţa lui arăta ca un hamal. Pe antebraţ avea tatuată o inimă roşie în mijlocul căreia era scris cu litere albastre Ralph. Deasupra buzei de sus transpiraţia i se prinsese de o vagă mustaţă. Se potrivea într-o fabrică de lenjerie aşa cum se potrivea un jucător de fotbal la un bal. Lui Cassidy îi fu milă de Ralph.
- Mă numesc Cassidy. Sînteţi Claire Laurent? Ea scoase un sunet ca un corn de ceaţă.
- Asta ar vrea să fie o glumă?
- Nu. O caut pe Claire Laurent. Este aici? Ea îi aruncă o privire plină de suspiciune.
- Aşteptaţi o clipă.
Ţinînd uşa deschisă cu piciorul, luă un telefon prins în perete şi apăsă două butoane.
- E un tip aici care vrea s-o vadă pe domnişoara Laurent. Kennedy şi nu mai ştiu cum.
- Cassidy, o corectă el cu un zîmbet politicos. Fără să fie un Schwarzenegger, putea face faţă
într-o încăierare obişnuită, dar nu şi-ar fi dorit să se pună cu Remorcherul Annie,
Ea ÎJ privi aşteptîtid instrucţiuni. Astupînd receptorul, scuipă peste umărul lui. în cele din urmă, deveni atentă şi îi spuse:
- Domnişoara Laurent doreşte să afle în ce problemă.
- Sînt de la procuratură, spuse el scoţînd din buzunarul de la piept un portvizit din piele pe care îl deschise pentru a-i arăta, legitimaţia.
Acest lucru îi mai atrase o privire şi o cîntărire lentă şi neîncrezătoare.
- E de la procuratură, zise ea şi după o secundă închise telefonul. Pe aici.
Nu părea deloc încîntată de hotărîrea şefei de a-l primi. Tălpile ei de cauciuc răsunau pe podeaua de beton ca şi cum la fiecare pas ar fi sfărîmat un gîndac. îl conduse pe lîngă şiruri de cutii care erau etichetate şi umplute pentru a fi transportate.
Nişte ventilatoare mari, montate pe pereţi la nivelul tavanului, suflau cu putere şi cu zgomot, dar nu reuşeau decît să facă aerul cald si umed să circule. Elicele lor împiedicau pătrunderea razelor de soare, creînd astfel un efect de orgă de lumini şi o atmosferă ireală.
Cassidy simţi o picătură de sudoare lunecîndu-i pe trup şi o iertă pe femeie pentru transpiraţia de deasupra buzei, îşi scoase haina de la costum şi o ţinu azvîrlită pe umăr. Apoi îşi lărgi şi nodul-de la cravată. Pe măsură' ce înainta, observă că locul era extrem de curat şi foarte bine organizat. Lucrătoarele ocupate, care nu păreau afectate de căldură, pălăvrăgeau vesele între ele: Cîteva îl priviră curioase, dar nimeni nu o făcea ca Remorcherul. Bănui că suspiciunea făcea parte din slujba ei, care era evident aceea de a-i ţine departe pe nepoftiţii aşa ca el.
Ajungînd la liftul pentru marfă, ea deschise uşile duble şi grele şi spuse:
- La etajul doi.
- Mulţumesc.
Uşile se închiseră cu zgomot făcîndu-l prizonierul unui lift mai mare decît baia lui de acasă. In timp ce urca, îşi suflecă mînecile cămăşii pînă la coate.
Dădu într-un coridor care ţinea cît toată lungimea clădirii. Din el mai derivau şi alte holuri cu birouri, de unde răzbătea zgomotul unei activităţi intense. Exact în faţă îl aştepta un set de uşi mari şi duble. Instinctiv ştiu că în spatele lor avea să o găsească pe domnişoara Laurent.
într-adevăr, uşile se deschiseră lăsînd să se vadă o încăpere cu covor şi aer condiţionat, superb mobilată, unde o secretară zîmbitoare se afla în dosul unui birou din sticlă şi lac negru.
- Domnul Cassidy? întrebă ea cu un glas foarte plăcut.
- Exact.
Nu se aşteptase să găsească un birou atît de dichisit deasupra unui depozit obişnuit. N-ar fi trebuit să îşi scoată haina şi să îşi lărgească nodul de la cravată, dar nu mai avu timp să îndrepte ceva, căci secretara îl conduse la un alt set de uşi duble.
- Domnişoara Laurent vă aşteaptă. Intraţi.
îi deschise uşa şi apoi se dădu într-o parte. El intră şi îşi primi o altă porţie de surprize. Se aşteptase la un birou strălucitor pe măsura celui de la intrare, dar dădu într-un spaţiu de lucru - spaţiu fiind cuvîntul cel mai potrivit. Părea să se întindă pe acri întregi, încăperea era la fel de mare cît toată clădirea şi înaltă pe jumătate. Un perete numai cu geamuri îi oferea o panoramă a fluviului Mississippi. Erau cîteva mese de desen, fiecare dotată cu tot felul de lucruri, trei manechine fără cap, şevalete, o maşină de cusut, valuri de ţesături... şi o femeie.
Stătea pe un scaun înalt, aplecată deasupra unei mese de desen, cu un creion în mînă/Cînd uşa se închise în spatele lui Cassidy, îşi ridică privirea şi se uită la el printr-o pereche de ochelari pătraţi de baga.
- Domnul Cassidy?
- Domnişoara Laurent?
. îşi scoase ochelarii punîndu-i pe masă alături de creion şi veni spre el cu mîna dreaptă întinsă.
- Da, sînt Claire Laurent.
Nici chipul, nici silueta nu erau aşa cum îşi imaginase el. Pentru o clipă, strîngîndu-i politicos mîna, simţi o uşoară ameţeală. Cum se aşteptase el să arate Claire Laurent? Ca Remorcherul? Ca papuşica aceea de secretară? Nu arăta ca nici una din ele. Părea foarte greu de crezut că ea şi portăreasa aparţineau aceleiaşi specii, cu atît mai puţin aceluiaşi sex. Pentru că aşa cum era îmbrăcată Claire Laurent, într-o pereche de pantaloni largi de culoarea tutunului copt şi o bluză de mătase, cu siguranţă că nu avea nimic masculin în ea. Şi nu era nici nostimă şi drăguţă ca secretara.
Era înaltă. Subţire. Avea umerii laţi cum era moda. Sînii erau acoperiţi, dar foarte vizibili, înveliţi în dantelă, bănui el, căci zări ceva între reverele moi ale bluzei de culoarea fildeşului. Ochii aveau nuanţa whisky-ului scump, iar dacă whisky-ul ar fi avut glas, ar fi semănat cu al ei, o combinaţie de satin şi fum.
- Aţi vrut să îmi vorbiţi?
El îi răspunse dîndu-i drumul la mînă: -Da.
- Doriţi să beţi ceva?
îi arătă o zonă a încăperii unde se afla un divan cu perne moi şi o măsuţă joasă între două fotolii. Pe unul din fotolii era un coş plin cu ceea ce părea a fi ceva croşetat sau tricotat. Pe măsuţă cîteva carafe de cristal reflectau lumina soarelui de sfîrşit de amiază aruncînd curcubee pe pereţii albi şi podelele din lemn.
- Nu, mulţumesc. Nimic.
- Să vă agăţ haina undeva? spuse ea şi se întinse să o ia.
El fu gata să i-o dea, dar apoi se răzgîndi.
- Nu, mulţumesc. E foarte bine. Scuzaţi-mi ţinuta, dar jos e foarte mare zăpuşeală.
Datorită faptului că nu era cum şi-o închipuise el, îi trebuiră cîteva clipe pentru a-şi recăpăta controlul. Lui Cassidy îi plăcea să aibă totdeauna stăpînire de sine şi acum voia, într-un fel, să se răzbune pentru că ea i-o furase. Nervos fiind, făcuse acea afirmaţie cît se poate de inocent, dar intenţionase să fie o aluzie răutăcioasă şi ea ar fi trebuit să fie o proastă să nu o înţeleagă. Numai că nu era. Nici pe departe. Ochii îi sclipiră, dar hotărî să o ignore.
- Da, uneori poate fi groaznic de cald. Luaţi loc, vă rog.
- Mulţumesc.
Se aşeză pe unul din fotolii punîndu-şi haina pe genunchi. Ea se aşeză pe divan cu faţa la el. El observă că rujul i se ştersese de parcă şi-ar fi ţinut buza plină de jos între dinţi cînd se concentra foarte tare. Părul ei avea o nuanţă de roşcat şi scînteia ca focul în lumina soarelui. Probabil că îşi trecuse degetele sau creionul prin el pentru că era puţin răvăşit.
Imediat află cîteva lucruri despre ea. Mai întîi, Claire Laurent era o femeie care lucra şi nu dădea semne de afectare tipic feminină şi vanitate. De asemenea, era o femeie care încerca să îşi ascundă nervozitatea în spatele ospitalităţii. Numai pulsul care se zbătea la baza gîtului fin o dădea de gol.
Apoi el îşi mută privirea asupra obiectului prins în jurul gîtului pe o bentiţă de mătase neagră. Urmărindu-i privirea, ea spuse:
- Este un dar de la prietena mea, Yasmine.
- Ce este înăuntru?
Micuţa fiolă conţinea un lichid limpede şi deschis la culoare.
- Un elixir al dragostei?
Ochii lui cenuşii li întîlniră pe ai ei cu un clic aproape sorior. Deo aţă Cassidy îşi dori să nu se fi culcat noaptea trecută pe jumătate excitat şi-vizita aceea să nu fi fost oficială.
Ea scoase capacul fiolei care avea în capăt o sondă minusculă. O duse la buze şi suflă prin ea. O mulţime de balonaşe cu irizaţii ieşiră plutind deasupra şi în jurul capului ei.
El începu să rîdă, pe de o parte pentru că balonaşele îl surprinseseră, pe de altă parte pentru a mai elibera din energia interioară.
- Un nimic care să-mi distragă atenţia cînd lucrul mă doboară, spuse ea. Yasmine îmi dăruieşte mereu nimicuri din acestea pentru că susţine că mă iau prea în serios.
Zîmbind astupă fiola la loc.
- Aşa faceţi?
Ea îi întîlni privirea.
- Ce anume?
- Vă luaţi prea în serios?
îşi dădu seama, după reacţia ei, că întrecuse măsura. Zîmbetul ei îngheţă pe buze. Tot prietenoasă, dar cu o uşoară nerăbdare în glas, ea îl întrebă:
- De ce aţi vrut să mă vedeţi, domnule Cassidy? Este cumva în legătură cu acea ultimă verificare pe care am anunţat-o la procuratură?
- Verificare? Nu, mă tem că nu.
- Atunci nu ştiu.
- în legătură cu reverendul Jackson Wilde.
Rosti numele fără nici o altă introducere. Era ca o mănuşă de fier aruncată între ei. Ea nu o ridică şi continuă să îl privească întrebător. Se văzu silit să completeze:
- Bănuiesc că aţi auzit despre asasinarea lui. •
- Bineînţeles. Nu m-aţi văzut la televizor?
Mătase franţuzească
îl luă prin surprindere.
- Nu. Cînd?
- Chiar în ziua cînd a fost descoperit cadavrul reverendului Wilde. Adică alaltăieri, nu? Reporterii au dat năvală aici să-mi ia o declaraţie. Probabil că nu a fost chiar atît de dramatică, pentru că nu am apărut la jurnalul de seară.
- Aţi fost mulţumită sau dezamăgită că n-aţi apărut?
- Dumneavoastră ce credeţi? • Zîmbetul îi dispăruse. Cassidy încercă o altă cale.
- Ce ştiţi despre crimă?
- Ce să ştiu? repetă ea înălţînd din umeri. Numai ce am citit în ziare şi ce am văzut la televizor. De ce?
- îl cunoşteaţi pe reverendul Wilde?
- Vreţi să spuneţi dacă îl întîlnisem vreodată? Nu.
- Niciodată? -Nu.
- Dar el vă cunoştea.
Ea rămase tăcută, deşi nu mai părea la fel de calmă, rece şi sigură de sine cum fusese cu cîteva clipe în urmă.
- Nu-i aşa, domnişoară Laurent? îndeajuns de bine ca presa să caute să vă afle părerea imediat dupjî moartea lui.
îşi umezi buzele cu o limbă drăgălaşă şi roz care, pe moment, îi distrase atenţia.
- Reverendul Wilde mă cunoştea după nume, ca fiind proprietara Mătăsii franţuzeşti. Mă acuza din amvonul său că aş fi fost o adeptă a pornografiei. „Comerciantă de obscenităţi", aşa îmi spunea.
- Şi dumneavoastră ce părere aveaţi?
- Ce părere credeţi că aveam?
Cedînd deodată agitaţiei pe care el o simţise în spatele calmului afişat, ea se ridică şi înconjură divanul, aşa încît acesta să se afle între eL
- Pun pariu că nu v-a făcut nici un pic de plăcere.
- Aveţi absolută dreptate, domnule Cassidy, nu mi-a făcut. Termenul „obscenităţi" nu se potriveşte nici afacerii de care mă ocup, nici catalogului meu.
- Ştiaţi că vă aflaţi pe lista neagră a Iui Wilde?
- Ce vreţi să spuneţi?
Cassidy scoase atunci o hîrtie din buzunarul hainei pe care o mai ţinea încă pe genunchi. O desfăcu şi i-o întinse, dar ea nu făcu nici un gest pentru a o lua.
- Printre obiectele personale ale lui Wilde, am găsit şi această listă scrisă de mînă care conţine diverse publicaţii ca Playboy, Hustler, toate revistele de acest gen şi catalogul Mătase franţuzească.
în dimineaţa aceea, cînd el şi Howard Glenn discutaseră despre dovezile concrete pe care le aveau, Glenn nu prea îşi arătase interesul pentru listă. Experimentatul detectiv îşi concentra investigaţiile asupra lui Ariei şi Joshua Wilde. După el, aceştia erau cei mai probabili suspecţi.
Se putea să aibă dreptate, dar Cassidy nu voia să lase nimic la voia întîmplării. Propunerea lui de a arunca o privire la Mătasea franţuzească îi cîştigă o ridicare din umeri din partea lui Glenn, care, evident, considera că îşi pierde timpul.
Cunoscînd-o însă pe Claire Laurent, Cassidy nu era deloc de aceeaşi părere. Nu avea profilul psihologic al unui criminal, dar îl intriga teribil de mult şi avusese probleme cu răposatul predicator.
Ea îşi aruncă o clipă privirea pe hîrtie, după care spuse furioasă:
- Nu ştiu nimic despre această listă. Catalogul meu nu are nimic în comun cu aceste reviste.
- Se pare că Wilde credea altfel.
- Se înşela.
- Domnişoară Laurent, firma dumneavoastră ar fi fost ţinta defăimării şi hărţuirii pînă cînd v-ar fi obligat să renunţaţi. Potrivit datei de pe listă, Wilde a făcut un jurămînt sfînt cu cîteva săptămîni înainte să moară, pe care l-a semnat cu sîngele lui chiar.
- Evident, era nebun.
- Avea mii de adepţi credincioşi.
- Şi Adolf Hitler avea. Unii oameni sînt ca nişte oi cărora trebuie să le spui ce să creadă pentru că nu pot gîndi singuri. Dacă li se spune destul de des ceea ce vor ei să audă, atunci urmează pe oricine şi cred orice li se bagă pe gît. Sînt îndoctrinaţi. Mi-e milă de ei, dar sînt liberi să aleagă. Eu nu vreau decît să fiu lăsată în pace să-mi văd de treabă. Acesta este singurul conflict pe care l-am avut cu Jackson Wilde. Credea că îşi poate impune convingerile asupra tuturor. Nu-i plăcea catalogul meu, foarte bine. Dar cine îi dădea dreptul să-l condamne?
- El ar spune că Dumnezeu.
- Dar noi n-avem decîî cuvintele lui Wilde, nu? Era mai încordată decît o coardă de chitară gata să plesnească. Pieptul îi palpita, tulburînd lichidul din sticluţa de la gît. Cassidy mai învăţă ceva în legătură cu Claire Laurent în acele momente de tensiune, în spatele rezervei sale de gheaţă bătea o inimă plină de pasjune.
îşi dădu seama că stătea în picioare, deşi nu îşi amintea cînd se ridicase.
-Aţi avut o adevărată problemă cu teleevanghelistul, nu-i aşa, domnişoară Laurent?
- El era cel cu problema, nu eu.
- Vă declarase duşmanul său şi promisese să nu se lase pînă nu va cîştiga.
- Era propria lui cruciadă la care eu nu participam.
- Sînteţi sigură?
- Ce vreţi să spuneţi?
- Nu se declarase război între dumneavoastră?
- Nu. L-am ignorat.
- Unde aţi fost în seara de opt septembrie? Ea îşi înălţă imediat capul.
- Poftim?
- Cred că m-aţi auzit foarte bine.
- Opt septembrie a fost seara cînd Wilde a fost ucis. Trebuie să înţeleg că mă credeţi implicată?
- Aceasta ar fi ideea generală.
- Puteţi să vă duceţi la dracu'.
în timp ce acele puţine cuvinte mai electrizau spaţiul dintre ei, uşile duble se deschiseră în spatele lui Cassidy, care întoarse iute capul aşteptîndu-se aproape să vadă Remorcherul dînd năvală pentru a-l scoate de acolo cu forţa.
însă, femeia care intră era prea delicată pentru a rupe chiar şi aripile unui fluture.
- Oh, Doamne! exclamă ea văzîndu-l pe Cassidy şi ducîndu-şi mîna la piept, adăugă: n-am ştiut că avem un oaspete. Claire, draga mea, ar fi trebuit să-mi spui că avem vizitatori după-amiază. M-aş fi îmbrăcat cu ceva mai potrivit.
Revenindu-şi, Claire se duse spre ea şi o luă de braţ.
- Arăţi la fel de bine ca întotdeauna, mama. Vino să ţi-l prezint pe oaspetele nostru.
Uitîndu-se la ele, Cassidy îşi dorea din tot sufletul să fi fost stăpîn pe situaţie, dar îşi pierduse controlul cînd amazoana de jos îl poftise înăuntru şi nu şi-l mai recăpătase complet. Slaba autoritate pe care reuşise să o obţină dispăruse odată cu apariţia femeii de la braţul lui Claire.
- Mama, dînsul este domnul Cassfdy. A venit aici... cu afaceri. Domnule "Cassidy, ea este mama mea, Ma.ry Catherine Laurent.
- Doamnă Laurent, spuse el şi ea îi întinse mîna cu delicateţe.
Avu un impuls nebunesc de a se apleca şi de a i-o săruta, căci ea parcă asta aştepta, însă îi strînse doar degetele uşor, după care le dădu drumul.
Părul moale şi castaniu îi încadra chipul neted şi tînăr. Privindu-l, îşi lăsă capul într-o parte şi spuse:
- Sînteţi leit tatăl dumneavostră, domnule Cassidy. i îmi amintesc cum venea la dans în uniforma iui plină cu decoraţii. Doamne, şi noi, fetele, ce mai roiam în jurul lui!
îşi duse degetele la obraz de parcă ar fi încercat să stăvilească o roşeaţă.
- Ştia că arăta bine şi fără ruşine ne rupea inimile tuturor. A fost un mare crai pînă cînd a cunoscut-o pe mama dumitale în vara aceea, cînd ea a venit în vizită din Biloxi. Prima dată cînd a văzut-o purta o rochie din organdi de culoarea caisei şi avea o camelie albă prinsă în păr. L-a fermecat imediat. Se potriveau atît de bine! Cînd dansau stîrneau nori de praf.
Uluit, Cassidy se uită la Claire cerîndu-i ajutor, dar ea zîmbea, de parcă tot ce spunea mama ei era perfect adevărat.
- Stai jos, mama. Vrei puţin vin?
Cassidy simţi un iz de parfum de trandafiri cînd Mary Catherine Laurent se aşeză pe fotolul alăturat, trăgîndu-şi cu grijă fusta peste genunchi.
- Din moment ce e aproape ora cinci, cred că aş putea să gust puţin vin. Domnule Cassidy, îmi veţi ţine companie, nu? Nu-i frumos ca o doamnă să bea singură.
Vin de Xeres? Nu gustase niciodată aşa ceva şi nici nu îi păsa. l-ar fi prins foarte bine un Chivas tare. Dar zîmbetul lui Mary Catherine era prea mult pentru ca pînă şi un procuror cu experienţă ca el să reziste. Doamne fereşte, să fie nevoit vreodată să o aducă în boxa martorilor. Un singur zîmbet al ei i-ar face pe juraţi să creadă că luna este făcută din smîntînă de Philadelphia dacă ea ar spune aşa ceva.
- Mi-ar face plăcere, se auzi el spunînd şi îi aruncă un zîmbet lui Claire la care ea nu răspunse.
Expresia ei îngheţată contrasta cu culoarea caldă a chipului, şi mai îmbujorat datorită luminii pe care o dădea soarele sfîrşitului de amiază.
- Mai povesteşte-mi despre academia de marină, domnule Cassidy, spuse Mary Catherine. Am fost atît de mîndră pentru părinţii dumitale cînd ai primit numirea.
Cu ajutorul unei burse pentru baschet, Cassidy reuşise să urmeze cursurile unui colegiu în micul său orăşel din Kentucky, după care a lucrat un an ca să strîngă bani pentru universitate. Sigur nu candidase niciodată la o academie militară. Economiile strînse în timpul armatei pe care o făcuse după războiul din Vietnam, îl ajutaseră să îşi plătească şcoala de drept după liberare.
- A fost exact aşa cum am sperat, îi spuse el lui Mary Catherine • luînd paharul cu vin pe care ea i-l umpluse dintr-una din sclipitoarele carafe de cristal.
- Claire, nu vrei şi tu puţin? întrebă Mary Catherine întinzîndu- i un pahar fiicei sale.
- Nu, mulţumesc, mama. Mai am încă de lucru. Mary Catherine clătină din cap cu tristeţe şi îi
spuse lui Cassidy:
Tot timpul lucrează. Mult prea mult pentru o tînără, după părerea mea, dar este foarte talentată.
- Am văzut.
Observase deja desenele înrămate şi puse pe pereţi.
- Am încercat să o învăţ să tricoteze şi să cro-şteze, spuse femeia arătînd spre coşul care acum era la picioarele ei, dar lui Claire Louise nu-i place să facă altceva decît haine. A început cu păpuşi de hîrtie. Cînd garderobele din cărţi se terminau, desena, colora şi tăia altele singură.
îi zîmbi cu drag fiicei ei.
- Cele pe care le făcea ea erau mult mai frumoase decît cele din cărţi. De la asta a trecut la cusut. Cînd ai cerut o maşină de cusut ca dar de Crăciun?
- Cred că aveam doisprezece ani, răspunse ea încordat şi Cassidy îşi dădu seama că nu îi făcea plăcere să se discute despre ea în faţa lui.
- Doisprezece! exclamă Mary Catherine. Şi din ziua cînd a primit-o şi-a petrecut fiecare clipă liberă cosînd şi făcînd haine după tipare cumpărate sau create de ea însăşi. Totdeauna s-a priceput atît de bine la asta.
Roşi şi îşi plecă privirea, ruşinoasă.
- Sigur, nu prea sînt de acord cu unele lucruri pe care le face acum. Sînt atît de sumare, dar bănuiesc că sînt eu cam demodată. Tinerele din ziua de azi nu mai sînt învăţate cu modestia, cum a fost generaţia mea.
Sorbi puţin vin şi apoi îl privi cu interes.
- la spune-mi, domnule Cassidy, unchiul dumitale, Clive, a găsit petrol în Alaska? E o afacere neplăcută şi riscantă, petrolul!
înainte ca el să poată răspunde ceva despre unchiul care nu exista, uşa se deschise din nou în spatele lor. De data aceasta pătrunse şi un val de aer, de parcă fusese deschisă brusc din partea cealaltă. Fu atît de uluit de apariţia femeii care intră, încît sări în picioare aproape vărsînd vinul.
- Slavă Domnului! exclamă ea zărind-o pe Mary Catherine. M-am speriat că a şters-o iar.
Avea cel puţin un metru optzeci înălţime şi nişte membre lungi şi graţioase ca ale unei gazele. Trupul 1 superb îi era înfăşurat într-un kimono alb de prosop care îi venea pînă la jumătatea pulpelor. Un prosop răsucit ca un turban în jurul capului. Chiar şi fără fard, faţa ei era captivantă - ochi ca nişte agate, distanţaţi; un nas mic şi drept; buze pline; un maxilar pătrat şfo bărbie conturată; pomeţi înalţi şi proeminenţi, înainta
în încăpere mergînd cu o aroganţă demnă de o regină africană.
- lartă-mă, Claire. l-am dat drumul lui Harry să plece mai devreme şi eu m-am gîndit să fac repede un duş. Cînd am ieşit, Mary Catherine nu mai era. Toţi ceilalţf au plecat acasă. Dumnezeule, mi-am zise că de data asta chiar am băgat-o pe mînecă.
- Totul e în regulă, Yasmine.
- Cine e? întrebă ea întorcîndu-se spre Cassidy cu o sinceră curiozitate.
Claire făcu banalele prezentări, iar el strînse o mînă la fel de lungă cît a lui, însă mult mai subţire. Chiar şi de aproape, pielea ei era fără cusur, aparent fără pori, de culoarea cafelei cu multă frişca. Mai avea picături de apă, semn că nu stătuse nici să se usuce bine. Halatul era, fără îndoială, tot ce avea pe ea, dar nu dădu nici un semn de modestie cînd îi aruncă un zîmbet ameţitor.
- încîntată de cunoştinţă, domnule Cassidy.
- Asemenea. Vă admiram munca.
- Mulţumesc, spuse ea şi se uită la Claire pentru lămuriri, după care îşi întoarse iar privirea spre Cassidy. Aş putea să ştiu şi eu cine sînteţi şi de ce aţi venit?
-Nu.
Urmă un scurt moment de linişte stînjenitoare, pe care Claire o întrerupse în cele din urmă:
- Yasmine, vrei să o duci pe mama înapoi sus? Poate să-şi ia şi vinul cu ea. Voi veni la cină imediat ce voi încheia afacerile cu domnul Cassidy.
Yasmine îşi privi cu nedumerire prietena, dar Claire rămase impasibilă.
- Hai să mergem, Mary Catherine, spuse ea apoi. Claire are afaceri de discutat.
Mary Catherine nu se împotrivi. Se ridică şi îi dădu mîna lui Cassidy. De astă dată el îşi spuse ce naiba şi i-o sărută. Ea zîmbi afectat şi îl rugă1 să transmită salutările ei familiei. După aceea, însoţită de miresmele combinate de trandafiri şi vin ieşi din încăpere la braţul lui Yasmine, care era stupefiată.
De cum se închise uşa în spatele lor, el se întoarse spre Claire.
- îmi pare rău. Trebuie să fie foarte greu. Tatăl meu a suferit de boala lui Alzheimer cîţiva ani înainte să moară.
- Mama nu are boala lui Alzheimer, domnule Cassidy. Numai că uneori confundă prezentul cu trecutul. Cîteodată confundă oamenii, îi ia drept persoane pe care le-a cunoscut înainte.
- înainte de ce?
- înainte să fie aşa cum este, răspunse ea tăios. Este ceea ce unii ar numi ţicnită, scrîntită, ţăcănită, o adevărată povară. Sînt convinsă că aţi auzit toţi aceşti termeni. Eu-ştiu că i-am auzit. .De nenumărate ori Vedeţi dumneavoastră, este aşa de cînd mă ştiu eu. Şi, deşi apreciez faptul că v-aţi purtat frumos cu ea, nu am de gînd să discut despre boala ei cu dumneavoastră. De fapt, n-am de gînd să discut nimic cu dumneavoastră.
Se ridică dîndu-i de înţeles că, în ceea ce o privea, considera întrevederea încheiată.
- Nu l-am cunoscut pe Jackson Wilde, domnule Cassidy. Dacă asta aţi dorit să aflaţi venind aici, acum ştiţi. Vă conduc.
Cînd trecu pe lîngă el, o apucă de braţ.
- Nu pricepeţi, nu? Sau dacă o faceţi, sînteţi prea deşteaptă ca să arătaţi.
- Daţi-mi drumul.
Materialul din care era confecţionată mîneca era atît de moale şi şifonabil, încît degetele lui păreau să îl topească pînă la piele.A Cu încheieturile degetelor atinse plinătatea sînului. încet şi cu un şocant regret îi dădu drumul.
- Ce ar trebui să „pricep", domnule Cassidy?
- Că n-am venit aici pentru a sta la taclale şi pentru at>ea vin.
-Nu?
- Nu. Am venit într-o vizită oficială pentru a vă pune întrebări în legătură cu asasinarea lui Jackson Wilde.
Ea trase adînc aer în piept şi se cutremură instinctiv.
- E ridicol.
- Nu şi dacă ne gîndim cît aţi fi pierdut dacă ar fi-apucat să-şi pună în aplicare planurile legate de firma dumneavoastră.
- Asta nu s-ar fi întîmplat niciodată.
- Poate că aţi vrut să fiţi absolut sigură că nu se va întîmpla.
Claire îşi trecu mîna prin păr liniştindu-se vizibil şi descreţindu-şi cutele de pe frunte provocate de consternare. Cînd îl privi din nou, chipul îi era la fel de neted ca al unei păpuşi de porţelan.
- Domnule Cassidy, v-am mai spus, nu l-am cunoscut -niciodată pe reverendul Wilde. Niciodată n-am corespondat cu el direct. N-am vorbit nici măcar
la telefon, deşi am fost contactată de oameni din personalul său pentru a mă provoca să particip la o dezbatere publică alături de el, ceea ce eu am refuzat în mod repetat. N-am avut absolut nimic de-a face cu el. Cu siguranţă nu l-am ucis eu.
- V-a pus firma în primejdie.
- întreţinea iluziile unor fanatici, strigă ea pierzîndu-şi puţin calmul. Chiar credeţi că ar fi putut răsturna imperiul Playboy?
- Dar firma dumneavoastră era mult mai mică.
- Absolut. Şi?
- Şi aveţi sediul aici în New Orleans. Poate că atunci cînd a ajuns aici, v-aţi gîndit la ocazia de a-l face să tacă pentru totdeauna.
Satisfăcută, ea îşi încrucişa braţele.
- Ar fi fost ceva evident, nu? Poate că mă credeţi în stare să comit o crimă, domnule Cassidy, dar, vă rog, nu-mi subestimaţi inteligenţa.
- Nu, spuse el încet privind ţintă în ochii ei ca ambra. Puteţi fi sigură că nu voi face asta.
Privirea lui o fixă cîteva secunde prea mult, preschimbîndu-se din acuzatoare în ceva mai aproape de interes. Cassidy începu să se simtă foarte prost. Cu toate acestea, ea fu cea care îi puse capăt.
- Este clar că nu aveţi nici o dovadă concretă care să mă lege de această crimă.
- De unde ştiţi?
- Pentru că nu există nici una. N-am fost acolo, spuse ea ridicîndu-şi bărbia. Aţi venit aici pentru că vă agăţaţi Şi de un fir de pai, căutaţi cu disperare ceva fiindcă nici biroul dumneavoastră, nici poliţia nu au arestat nici un suspect, iar crima s-a petrecut cu mai mult de şaptezeci şi două de ore în urmă. Văduva acuză autorităţile locale de trîndăvie, incompetenţă şi indiferenţă. Presa vă atacă, iar adepţii lui Wilde cer să se facă dreptate. Pe scurt, domnule Cassidy, aveţi nevoie de un ţap ispăşitor, spuse ea şi făcu o pauză pentru a răsufla. Vă înţeleg situaţia, dar înţelegerea mea nu merge pînă într-acolo încît să-mi las caracterul insultat şi intimitatea violată. Vă rog să plecaţi.
Cassidy era impresionat de precizia vorbelor ei. Era adevărat că şeful lui, Crowder, era din ce în ce mai nervos din cauza situaţiei complicate creată de asasinarea lui Wilde. Articolele din presă despre-investigarea cazului erau din ce în ce mai ironice şi mai sarcastice.
Ariei Wilde şi cei din jurul răposatului evanghelist îi criticau din ce în ce mai tare pe toţi, începînd de la onorabilul primar şi pînă la cel din urmă poliţist. Văduva vroia să ia trupul lui Wilde să îl îngroape în Tennessee, dar poliţia ezita să i-l dea tot în speranţa că, în ciuda autopsiei amănunţite efectuate de Elyie Dupuis, ar fi putut descoperi ceva indicii pe care nu le observaseră, întreaga situaţie, aşa cum prevăzuse Crowder, devenise foarte urîtă.
Claire Laurent avea dreptate în toate privinţele. Trist era faptul că el nu avea nici cea mai mică dovadă care ar fi putut-o conecta pe ea sau pe oricine altcineva cu crima. Pe de altă parte, de cînd intrase în încăperea aceea, avusese impresia că ea ascundea ceva. Fusese neobişnuit de politicoasă, dar instinctul îi spunea că prezenţa lui era nedorită.
Cînd fusese avocat al apărării, acelaşi instinct îi spusese totdeauna cînd clientul lui era vinovat în ciuda jurămintelor acestuia de nevinovăţie. Un al şaselea simţ îl făcea să ştie cînd un martor minţea cu neruşinare. Acelaşi instinct îi anunţa victoria sau înfrîngerea exact înainte să se citească verdictul. Rareori îl înşela instinctul. Se încredea şi se baza pe ei.
Ştia că era ceva mai mult în legătură cu Claire Laurent decît ce se vedea la suprafaţă. Ochii ei puteau să fi fost ferestrele sufletului, dar jaluzele erau trase. Numai din cînd în cînd se putea zări femeia care trăia în spatele lor. Era mai mult decît o pricepută femeie de afaceri şi o fiică devotată, mai mult decît nişte valuri de păr sexy, mai mult decît o gură care îl făcea să se bucure că unele legi puteau să nu se aplice. Mai avea ceva ce ţinea ascuns cu grijă. De ce?
Cassidy se hotărî să continue pînă avea să descopere.
-înainte să plec...
- Da, domnule Cassidy?
- Aş vrea să văd un exemplar din catalogul dumneavoastră.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:16 PM | message # 5
Capitolul patru
Claire rămase surprinsă.
- De ce?
- Am încercat-să cumpăr unul de la cîteva standuri, dar n-am găsit.
- Catalogul nu se vinde la standuri. Este trimis prin poştă numai abonaţilor.
- Ce conţine de l-a deranjat atît de mult pe reverendul Wilde?
- Ar fi trebuit să-l întrebaţi pe el.
- Păi, din moment ce cu el nu se mai poate, discuta, spuse el sec, aş vrea să văd cu ochii mei.

Crezuse că odată ce presa avea să o lase în pace, grijile ei în legătură cu crima aveau să ia sfîrşit. Nici măcar o clipă nu se gîndise la o vizită a unui procuror adjunct, deşi se felicita pentru că pînă atunci se descurcase destul de bine. Dar acum voia cu disperare Aca el să plece pentru a-şi putea aduna gîndurile. în acelaşi timp, nu voia să pară nici ostilă sau, mai exct, ca şi cum ar fi avut ceva de ascuns.' în fond, nu îi ceruse decît catalogul. Atîta timp cît întrebările nu erau prea personale, nu vedea nici un pericol în a-i face pe plac.
- Bineînţeles, domnule Cassidy. Luaţi loc, spuse ea şi îi dădu ultimul număr trimestrial al catalogului Mătase franţuzească.
Pentru a evita să îl privească nervoasă, se uită pe fereastră. Cerul era scăldat în culorile strălucitoare ale amurgului, iar fluviul era acum ca arama topită.
- Oficial este ora cocktail-ului. Doriţi să beţi ceva?
- Trebuie neapărat să fie vin de Xeres? întrebă el.
- Vin sau ceva mai tare?
- Whisky, dacă aveţi.
- Cu gheaţă, cu apă sau cu sifon?
- Cu gheaţă.
îi prepară băutura şi îşi puse şi pentru ea un pahar cu vin roşu. Cînd se întoarse la divan, îl văzu pe Cassidy răsfoind catalogul. La un moment dat, văzu că îl lasă deschis pe genunchi, clipi şi îşi dădu capul pe spate scoţînd o exclamaţie de uimire:
-Uau!
Uitîndu-se la pagină de sus în jos, Claire văzu ce anume îl făcuse să exclame.
- încercăm să stimulăm fantezia feminină.
Mătase franţuzească
Cu ochii aţintiţi la paginile lucioase, el zîmbi.
- Eu cu siguranţă nu sînt femeie, dar deja a început să îmi fie stimulată fantezia. Scuzaţi-mă că fac această observaţie, dar acest model este practic gol.
- Este îmbrăcat, -într-un...
- Neglije.
- Care nu lasă nici un pic de loc imaginaţiei.
- Aceasta este afacerea noastră, domnule Cassidy. Vindem articole de lenjerie şi de budoar. Dorim ca toate clientele noastre să se simtă răsfăţate, frumoase şi dorite cînd poartă articolele produse de noi.
- Hei, eu nu sînt Jackson Wilde. Nu trebuie să vă apăraţi produsele sau strategia de marketing în faţa mea. De fapt, cum aş putea să mă abonez la catalog?
Cînd o privi zîmbind, ea simţi ceva ciudat în interior. Nu i se întîmpla des să flirteze, deoarece majoritatea bărbaţilor pe care îi cunoştea erau strict parteneri de afaceri. Mai existau flirturi ocazionale în avion sau în lift, dar rareori depăşeau stadiul de contact vizual sau de salut. Nu încuraja nimic mai mult. Aşa că reacţia ei la zîmbetul lui Cassidy era neaşteptată şi surprinzătoare. Sorbi din paharul cu vin încercînd să o ignore.
- De fapt, de catalog se ocupă Yasmine, explică ea. Nu de abonamente, bineînţeles. Pentru acestea folosim un serviciu de tele-marketing. S-ar putea spune că Yasmine îl face. începe cu un concept şi apoi îl schiţează.
- Şi pozează.
întoarse revista spre Claire. O pagină întreagă o prezenta pe Yasmine întinsă pe un pat răvăşit, făcînd reclamă la pijamale de mătase. Bluza descheiată pînă la buric nu lăsa să se vadă nimic altceva decît puţin din rotunjimea sînilor. Destul de decent. Dar buzele umede şi uşor întredeschise şi privirea de tigroaică înfometată făceau ca fotografia să fie provocatoare.
- Vinde, spuse Claire.
El mai studie fotografia cîteva clipe, după care spuse:
- Pot să-mi dau seama şi de ce.
- Este şi deşteaptă. A început să pozeze pentru a-şi putea plăti cursurile la şcoala de artă, îi explică ea. A continuat să studieze chiar şi după ce s-a lansat în cariera de model. Cînd ne-am asociat...
- Cum şi cînd s-a întîmplat acest lucru?
- Acum şase ani. Eu aveam o firmă mică, unde confecţionam articole de lenjerie deosebite, îndeosebi pentru trusouri. Voiam să mă extind, aşa că mi-am luat desenele şi m-am dus la New York sperînd să găsesec pe cineva care să mi le fabrice şi să mi le
.vîndă. N-am avut succes, adăugă ea cu amărăciune amintindu-şi de toate acele „nu, mulţumesc" politicoase, dar categorice pe care le primise pe Seventh Avenue.
- Din întîmplare am întîlnit-o pe Yasmine într-unul din saloanele de prezentare, în timpul unei discuţii amicale, m-a întrebat ce mă1 adusese la New York. Bineînţeles că mi-am spus că a dat, norocul peste mine şi m-am simţit măgulită cînd m-a felicitat pentru modele. Ba chiar a comandat şi ea cîteva pentru sine. Ne-am înţeles şi am luat de cîteva ori masa de prînz împreună. E senzaţională, fără îndoială, dar mai este

şi o femeie de afaceri inteligentă care ştie că viaţa unui model e scurtă. Şi a înţeles ce voiam să fac.
- Adică?
- Adică să proiectez şi să confecţionez o linie de lenjerie unică pe care să o vînd la^un preţ pe care şi-l poate permite femeia de rînd. în fiecare anotimp scoatem noi modele care sperăm să aprindă imaginaţia clientelor. Oferim produse deosebite şi interesante, dar care pot fi cumpărate. Se pot cumpăra sutiene, chiloţi şi furouri de la „Penney's". • Mătase franţuzească vinde însă articole fanteziste. Am făcut din lenjeria sexy ceva respectabil.
- Jackson Wilde nu o considera deloc respectabilă.
- Nici eu nu-l respectam pe el. Cassidy îi dădu de înţeles că pricepuse.
- Să revenim la Yasmine. Cînd aţi inclus-o în afacere?
- La o săptămînă după prima noastră întîlnire.
- Atît de repede?
- Ştiam că o să fie bine. Căuta ceva nou unde să îşi poată pune în aplicare talentele artistice. Aveam nevoie de experienţa ei profesională, în schimbul unei părţi din afacere, mi-a făcut cunoştinţă cu diverse persoane care ne puteau susţine. După ce a apărut primul catalog, nici nu mai pridideam cu comenzile. După cel de-al treilea an, ne-am achitat toate datoriile şi afacerea continuă să prospere.
- O adevărată poveste a unei reuşite.
- Mulţumesc.
Cassidy mai dădu o pagină.
- Hmmm. Folosiţi şi bărbaţi.
- Aceasta este o idee recentă. Yasmine mi-a sugerat-o, mie mi-a plăcut şi am proiectat cîteva articole intime şi pentru bărbaţi.
- Sînt gata să pun pariu că Jackson Wilde avea ceva de obiectat îndeosebi faţă de acest aspect.
Fotografia arăta o femeie aplecată deasupra unui tînăr frumos tolănit într-un fotoliu de piele. Ea se sprijinea în mîini de braţele fotoliului, iar capotul din satin îi cădea în lături desfăcut.
- Mai există vreo îndoială unde este mîna lui stîngă?
- Credeţi că este erotic, domnule Cassidy?
- Bineînţeles, spuse el cu vocea îngroşată. Dumneavoastră nu?
îşi ridică privirea spre ea şi Claire avu impresia că nişte dinţi ascuţiţi dar jucăuşi o muşcau de stomac. Se uită la fotografie.
- Pe mine mă stimulează într-un fel. Preţul capotului este de o sută douăzeci şi cinci de dolari. Asta e important aici. Articolele sînt confecţionate în Hong Kong. Ne costă o parte din,preţul de vînzare. Chiar dacă stăm să ne gîndim cît costă fabricarea, ambalarea şi transportul, profitul nostru este tot uluitor. Cînd mă uit la fotografia aceasta sper ca fiecare femeie care o vede să simtă dorinţa de a face o comandă.
- în speranţa de a atrage vreun individ zbîrcit şi cu ochi albaştri.
Claire începu să rîdă.
- Domnule Cassidy, dar sînteţi un permanent nemulţumit.
Rîsul ei îl făcu să se încrunte şi mai mult.
- Chiar aşa? Mie nu-mi place să cred asta.
- Dar v-ar plăcea ca tînărul să nu apară în fotografie.
- Este într-adevăr la înălţime.
- Acum înţelegeţi ce simte o femeie cînd iubitul ei se uită la cine ştie ce frumuseţe, încercăm să ne facem abonatele să simtă că ar putea fi la fel de frumoase. Mesajul nostru este că orice femeie poate fi frumoasă şi atrăgătoare. „Purtaţi asta ca să fiţi adorată". Poate că singurul ei gînd este să-şi facă bărbatul să nu se mai uite la „Monday Night Football".
După ce îi ascultă explicaţia, el îşi îndreptă din nou atenţia asupra catalogului. Claire îi urmări în linişte ochii cenuşii cum parcurgeau paginile. Din cînd în cînd el ducea paharul la gură. Avea buze subţiri şi masculine, cea de jos puţin mai plină şi o gropiţă în obrazul stîng.
Dintr-un punct de vedere cît se poate de obiectiv, era un bărbat care arăta bine. perciunii grizonaţi erau atrăgători, iar părul castaniu îi atingea partea de sus a urechilor într-un mod fermecător. Puţini bărbaţi erau mai înalţi decît Yasmine, dar cînd- Cassidy dăduse mîna cu aceasta, Claire observase că o depăşea cu cîţiva centimetri. Era bine clădit, iar braţul pe care şi-l ţinea sprijinit pe genunchi părea puternic şi se simţea forţă în mîna străbătută intens de vene.
După ce se uită la fiecare pagină, închise catalogul.
- Mulţumesc.
- Cu plăcere. Credeţi că Jackson Wilde avea dreptate? Credeţi că e, într-adevăr, o porcărie?
- Neoficial, bineînţeles că nu. Este senzual, erotic, dar jiu porno. Oficial, însă, trebuie să fiu imparţial.
îi făcu plăcere să afle că nu era gata să arunce cu pietre în ea. îşi puse paharul de vin pe masă şi se ridică.
- Luaţi-l cu dumneavoastră. Poate vă decideţi să comandaţi ceva.
Se ridică şi el luînd catalogul.
- Mă îndoiesc. Eu mă limitez la genul de chilot Fruit ofthe Loom din bumbac alb.
- Poate v-ar plăcea ceva de mătase pentru odihnă.
- Poate. Aveţi armă?
întrebarea o ului venind imediat după acea afirmaţie.
- Nu, domnule Cassidy, nu am.
- Nici nu aveţi acces la una? -Nu.
- Revin la întrebarea: unde'vă aflaţi în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis?
Se abţinu să nu îi răspundă furios, ba o făcu chiar cu mult calm:
- Nu-mi amintesc să fi ieşit. Cred că am petrecut o seară liniştită acasă.
- Poate confirma cineva acest lucru?
- Este nevoie de confirmare? Credeţi că mint?
îi susţinu privirea, deşi dură cam mult, şi o făcu să se neliniştească.
- Mulţumesc pentru trataţie, spuse el în cele din urmă şi îşi azvîrli haina din nou pe umăr ţinînd-o cu degetul arătător.
- Cu plăcere.
Peretele numai din geamuri îi atrase privirea. Soarele apusese. Din acea parte a clădirii, fluviul se putea vedea foarte bine. Luminile de pe mal şi de pe
Mătase franţuzească
podea sclipeau în amurgul care varia de la purpuriu aprins la auriu strălucitor.
- O privelişte superbă.
- Mulţumesc.
îşi asigurase acea privelişte cumpărînd porţiunea dintre clădirea ei şi mal, transformînd-o în loc de parcare. Aducea profit şi îi oferea siguranţa că nu avea să îi strice peisajul cu vreun hotel înalt sau cu vreun centru comercial. Valoarea terenului crescuse de mii de ori de cînd îl cumpărase ea, dar nu ar fi renunţat la el pentru nimic în lume.
- Vă conduc eu.
Ieşi înaintea lui, trecu de luxosul birou de primire şi urcară în lift. Odată ce începu coborîrea, el o întrebă:
- La etajul al treilea ce este?
- Apartamentul meu.
- Nu sînt mulţi cei care păstrează acest straniu obicei de a locui deasupra propriei firme.
- în Vieux Carre sînt.
- Vorbiţi ca un adevărat cunoscător.
- M-am născut aici şi .n-am locuit niciodată în altă parte. Şi la colegiu tot aici am fost, mergînd în fiecare zi cu tramvaiul pînă la Tulane.
- Aţi avut o copilărie fericită?
- Foarte.
- Fără evenimente majore sau crize?
- Fără.
- Nici chiar în legătură cu mama dumneavoastră? Claire ridică din umeri.
- Pentru că nu am cunoscut-o altfel, m-am adaptat bolii ei aşa cum ar face orice copil cu un părinte handicapat.
- Şi tatăl dumneavoastră?
- A murit cînd eram foarte mică. Mama nu s-a recăsătorit niciodată. Am locuit cu mătuşa ei, Laurel. După ce a murit ea, ne-am mutat aici.
- Hmmm. Mama locuieşte cu dumneavoastră?
- Exact.
- Nimeni altcineva?
- Yasmine, cînd se află în oraş.
- Harry cine este?
- Domnişoara Harriett York, menajera noastră şi infirmiera mamei. Nu rămîne aici peste noapte decît cînd plec eu din oraş.
- Cît de des se întîmplă acest lucru?
- De două ori pe an mă duc în Europa şi în Orient pentru a cumpăra materiale. Mai sînt obligată să mai fac cîteva drumuri şi la New York.
- Cît de des vine Yasmine la New Orleans?
- Depinde.
- De ce anume?
- De mai multe lucruri. .
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu, cînd lucrăm la următorul catalog.
Nu era nevoie să-l informeze că drumurile lui Yasmine la New Orleans deveniseră în ultima vreme şi mai dese şi nici de ce. Ar fi fost o prostie să îi ofere singură informaţii. De mic copil, Claire învăţase să nu se încreadă în autorităţi. Puteau întoarce o informaţie împotriva ta ori de cîte ori îi venea bine birocraţiei. Şi chiar dacă avea mîini de bărbat şi gropiţă în obraz, domnul Cassidy nu era altceva decît un birocrat.
- Mai vreţi să ştiţi şi altceva, domnule Cassidy?
Mătase franţuzească
- O mulţime. Ce face Yasmine acum la New Orleans?
Claire oftă resemnată.
- Ne consultăm pentru următorul catalog. A dezvoltat ideea şi a ales deja şi locul pentru fotografii. Hotărîm împreună ce articole să prezentăm şi ce modele să folosim.
- Şi restul timpului? Cînd nu se află în New Orleans.
- Stă la New York.
- Pozează?
- Pînă anul trecut a avut un contract exclusiv cu o firmă de cosmetice, dar s-a săturat şi acum pozează numai pentru catalogul Mătase franţuzească, între responsabilităţile ei de aici şi dirijarea investiţiilor ei personale, este foarte ocupată.
Claire răsuflă uşurată cînd ajunseră la parter. Distanţa aceea nu i se păruse niciodată atît de lungă şi liftul atît de mic şi neîncăpător. Privirea lui pătrunzătoare o făcea să îşi dorească o manta în care să se înfăşoare.
El deschise uşile grele, iar ea murmură un „mulţumesc" grăbit, păşind în depozitul cavernos. Era tăcut, pustiu şi întunecat acum. Ventilatoarele de la ferestre nu se mai mişcau. Depozitul fusese ca o cameră de ardere, strîngînd toată după-amiaza căldura aceea îngrozitoare, încît acum aerul părea să fi căpătat caracteristici de ţesătură. Nu numai că se .lipea de piele, dar se şi infiltra în ea şi sufoca plămînii.
Numai luminile de siguranţă erau aprinse şi formau cercuri de lumină pe podeaua netedă şi curată din beton. Claire nu se opri în acele insule
Sandra Brown
circulare de lumină, căci îi aminteau de filmele cu închisori şi de reflectoarele sinistre care îi căutau pe nefericiţii evadaţi.
Descuie uşa principală şi o ţinu deschisă pentru nedoritul vizitator.
- La revedere, domnule Cassidy.
- Abia aşteptaţi să scăpaţi de mine, nu-i aşa, domnişoară Laurent? .
Lui Claire îi venea să se ia ia palme pentru că fusese atît de transparentă. Căută, o explicaţie cît mai logică.
- Mama este în tratament şi trebuie să mănînce la anumite ore. N-aş vrea să-se amîne cina din cauza mea.
- Foarte bună.
- Ce anume?
- Scuza. Aş fi un ticălos dacă aş pune-o la îndoială, nu?
- Este purul adevăr.
Zîmbetul lui arăta că ştia că minţea, dar că voia să treacă peste acest lucru.
- încă o întrebare şi plec. Promit.
- Ei bine?
- Aţi avut vreodată probleme cu poliţia? -Nu!
- Aţi fost arestată vreodată?
- Aţi spus numai o întrebare, domnule Cassidy. Sînt două.
- Refuzaţi să răspundeţi?
Lua-!-ar naiba. Nu putea" suporta să lase pe cineva cu autoritate să fie stăpîn pe situaţie, dar un refuz nu ar fi făcut altceva decît să complice lucrurile.
Mătase franţuzească
- Nu am fost niciodată arestată, dar mă deranjează faptul că m-aţi întrebat.
- Am înţeles, spuse el fără să regrete însă. Noapte bună, domnişoară Laurent. Ne vom revedea curînd.
Era bucuroasă că stătea în umbră pentru că aşa nu îi putea vedea expresia alarmată.
- V-am spus deja tot ce ştiu.
îi aruncă iar o privire pătruzătoare.
- Nu cred, spuse el atunci şi o salută ironic, ducînd la frunte catalogul rulat ca un tub. Vă mulţumesc încă o dată pentru trataţie. Aveţi un whisky foarte bun.
Claire îi trînti uşa în nas şi o încuie repede rezemîndu-se apoi de metalul rece. Sufla de parcă ar fi alergat mile întregi, iar inima îi bătea atît de tare, încît o durea. Pielea îi era acoperită de o sudoare pe care o atribui zăpuşelii... deşi ştia ea mai bine.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:22 PM | message # 6
Capitolul cinci
îşi plimbă limba peste şi în jurul sfîrcurilor tari. Aceste mîngîieri îi smulgeau sunete cu origini păgîne.
- Mă omori, dragul meu, murmură ea. Dumnezeule, nu te opri. Nu te opri.
îi prinse lobul urechii cu dinţii ei puternici şi albi şi muşcă.
El gemu de durere, dar răspunsul neîmblînzit al trupului ei îl excita din ce în ce mai mult. Degetele lui îi lăsară urme vizibile pe fese cînd q trase cu putere spre şoldurile lui penetrînd-o adînc. îi acoperi cu gura un sîîrc sugîndu-l cu poftă.
Mătase franţuzească
Ea ţipă şi îi înfipse mîinile în păr, împingîndu-se în e! sălbatic, în culmea excitării. Cîteva secunde mai tîrziu, termină şi el cu zvîcniri lungi, extaziate, gîfîind epuizat.
Pielea lui Yasmine era lucioasă de transpiraţie. Sclipea ca o statuie din bronz lustruit reflectînd lumina veiozei de pe noptieră, numai că nici una nu avea forme atît de perfecte ca ea.
Se ridică peste trupul moale şi extenuat al congresmanului Alister Petrie şi îi privi cu adoraţie chipul îmbujorat.
- N-a fost rău, scumpule, îi şopti ea sărutîndu-l cu afecţiune. Mi-ai descoperit punctul slab.
El chicoti cu ochii închişi.
- Dă-te la o parte de pe mine, nesătule, şi pune-mi ceva de băut.
Yasmine se dădu jos din pat cu graţie şi se duse la măsuţa pe care pusese mai devreme o sticlă cu marca lui preferată de whisky, un vas cu cuburi de gheaţă şi două pahare. Articole de îmbrăcăminte erau împrăştiate peste tot pe mobilă şi pe covor. Nu mai avea decît o pereche de cercei mari de aur care îi atingeau umerii neiezi de cîte ori mişca din cap.
Jocul lor de iubire începuse chiar din clipa cînd intraseră în apartamentul de hotel, în timpul unui sărut prelungit ea îi dusese mîna sub fustă apăsînd-o între coapsele desfăcute.
- Ştii ce să faci, scumpule, înnebuneşte-mă!
- Vrei să spui aşa? întrebă el şi cu degetele îi separă carnea umedă alunecînd înăuntru. Ce noroc că clientele tale' poartă articolele pe care le vinzi, îi şopti el mîngîind-o. Ce s-ar întîmpla dacă toată lumea ar umbla fără lenjerie?
- S-ar simţi mult mai bine.
Se dezbrăcară nerăbdători fără să afecteze cumva voluptatea sărutului sau excitarea manuală. Goi, se prăbuşiră pe pat într-un amestec de membre cafenii şi albe.
Acum, Yasmine îi prepara băutura privindu-l în oglindă. Totdeauna îl" iubea mult mai mult imediat după ce făceau dragoste, cînd părul lui de culoarea nisipului era neobişnuit de răvăşit, iar buzele erau moi şi relaxate. Aveau aproape aceeaşi înălţime, dar el avea mai multă forţă fizică decît arăta trupul lui slab. Sudoarea de pe pieptul neted îi aminti cît de viguros făcea dragoste şi simţi iar un fior între coapse. •
El îşi propti pernele în spate şi se rezemă de ele. Venind lîngă pat cu paharul, amestecă în el cu degetul arătător şi apoi i-l trecu peste buze.
- Cum e?
El îi supse degetul.
- Te gust pe tine, spuse el cu un glas răguşit. Şi pe mine. Delicios. Perfect.'
Zîmbind de plăcere, Yasmine îi dădu paharul şi se ghemui lîngă el. O sărută pe frunte.
- Tu faci totul perfect, Yasmine. Şi tu eşti perfectă.
- Nu glumeşti? îl întrebă ea şi strîngîndu-se mai aproape îşi lipi gura de sfîrcul lui stîrnindu-l cu limba.
- Nu glumesc, gemu el.
- Ţi-aş putea fi chiar şi o soţie perfectă.
Reacţia lui fu bruscă şi negativă. Se încorda şi nu de dorinţă.
- Nu strica momentele pe care le petrecem împreună, Yasmine, spuse el încet. Sînt atît de rare şi atît de preţioase pentru mine. Nu le strica aducînd vorba de ceva care ne întristează pe amîndoi. Ea se rostogoli pe spate şi privi tavanul.
- Pe mine nu mă întristează gîndul de a deveni doamna Alister Petrie.
- Nu asta am vrut să spun. Ştii foarte bine la ce m-am referit.
- Tot timpul mă gîndesc la asta. Este ceea ce îmi doresc cel mai mult, spuse ea cu pasiune şi cu lacrimi în ochi, care sclipeau în lumina slabă.
- Şi eu la fel, draga mea.
îşi puse paharul pe noptieră şi se întoarse pe o parte pentru a o privi.
- Eşti atît de frumoasă.
Mîna îi alunecă peste sînul ei. Sfîrcurile erau doar puţin mai întunecate decît pielea şi răspundeau foarte repede. Se aplecă şi sărută unul, făcîndu-l să se ridice, trăgînd de el uşor cu buzele.
-'Oare sînt o nebună că te iubesc?
- Eu sînt nebunul.
- Ai de gînd să o părăseşti vreodată?
- Curînd, Yasmine, curînd. Trebuie să ai încredere în mine si să mă laşi să aleg momentul potrivit. Este o situaţie foarte complicată. Va fi nevoie de foarte multă delicateţe pentru a o rezolva fără să fie rănit cineva; mă refer la tine.
Se cunoscuseră cu un an în urmă la Washington, D.C., la o recepţie oferită de ambasada unei ţări africane. Yasmine fusese invitată, deoarece se ştia că era originară din acea ţară. Povestea fusese scornită de un necunoscut, dar agentului ei îi plăcuse şi o întreţinuse' pentru motive de publicitate. Era cu siguranţă mult mai interesantă şi mai intrigantă decît adevărul - că familia ei trăia în Harlem de patru generaţii.
Strălucind într-o rochie din lame auriu, fusese prezentată frumosului şi tînărului congresman de către un coleg al acestuia. Timp de cîteva clipe, Alister nu fusese în stare să scoată nici un cuvînt, dar rîsul şi uşoarele ei tachinări îl făcuseră să se simtă mai bine. Au ignorat pe toată lumea şi, în cele din urmă, au plecat cu o limuzină pregătită pentru ea încheind seara în patul unui motel de la periferie.
Abia dimineaţă îi spuse că avea o soţie şi copii j acasă în New Orleans. Pasiunea pe care Vasmine o l arătase în pat nu îl pregătise şi pentru pasiunea cu j care îşi dezlănţui furia. Se năpustise asupra lui, j făcîndu-l în toate felurile şi ameninţîndu-l cu farmece i care aveau să îi distrugă brrbăţia.
- Le f... şi le uiţi, aşa-i, congresmanule? Ei bine, scumpule, acum n-ai de-a face cu încă o gîsculiţă proastă. Eu sînt Yasmine. Nimeni nu se culcă cu mine ca apoi să-mi dea cu piciorul.
Cînd reuşi să o calmeze, îi explică trista situaţie în care se afla.
- Familia mea şi cea a soţiei mele întreţineau relaţii de prietenie. Belle şi cu mine am crescut împreună.
- Mare scofală.
- Te rog, Yasmine. Ascultă-mă pînă la capăt. Nu înţelegi cum este societatea noastră acolo.
- Ba înţeleg destul. Am citit şi eu romane istorice. Ştiu că bărbaţii albi bogaţi se căsătoresc cu femei albe bogate, dar îşi satisfac plăcerile în pat cu amante de culoare.
Mătase franţuzească
Rostindu-i numele gemînd, el se trîntise pe marginea patului şi îşi înfipsese toate degetele în păr cuprins de disperare.
- îţi jur... Oh, Doamne, n-ai să mă crezi niciodată, spuse el privind-o implorator. N-am iubit-o niciodată pe Belle. Dar, cînd au murit ai mei, familia ei m-a luat sub protecţie şi am făcut tot ce se aştepta de la mine, ceea ce trebuia. Am fost un soţ bun şi am încercat s-o iubesc". Numai Dumnezeu ştie cît am încercat. Ai tot dreptul să fii furioasă pe mine, Yasmine, spuse el. Ar fi trebuit să-ţi spun că sînt însurat înainte să plecăm de la petrecere împreună, ba nu, chiar după ce te-am cunoscut ar fi trebuit să dispar, pentru că ştiam că, ei bine... mă ameţeai.
Era un om chinuit, care se zbătea între dorinţă şi onoare.
- Dar atracţia a fost mult prea puternică. Eram ca trăsnit. Pur şi simplu trebuia să fiu cu tine, mai spuse el şi plecîndu-şi capul privi ţintă covorul de sub picioare. Acum cînd ştii totul despre familia mea, ai tot dreptul să mă dispreţuieşti.
îşi ridică privirea torturată. - Dar nu voi uita niciodată această noapte petrecută împreună. A fost experienţa cea mai încărcată de erotism şi cea mai satisfăcătoare sexual din viaţa mea. lartă-mă, dar refuz să-mi cer scuze pentru ea, adăugă el şi înghiţi în sec, vizibil tulburat. Am treizeci şi patru de ani, dar pînă aseară n-am ştiut ce înseamnă să fii îndrăgostit.
Inima lui Yasmine se topi. Lăsîndu-se în genunchi, îl îmbrăţişa. Plînseră şi rîseră şi făcură dragoste din nou. Din dimineaţa aceea se întîlniseră ori de cîte ori
le permitea programul, furînd cîteva ore încîntătoare fie la Washington, fie la New York, fie la New Orleans. Yasmine nu se simţea vinovată pentru legătura ei cu un bărbat căsătorit. Pentru ea, adulterul nu era decît un simplu cuvînt. Ceea ce împărţea ea cu Alister era corect. Căsnicia lui nu era corectă. Acum şopti tînjind:
- Mi-e atît de dor de tine, dragul meu. Aş vrea să fiu cu tine tot timpul. Abia aştept să vină ziua cînd nu va mai trebui să ne ascundem.
- Şi eu am început să nu mai am răbdare, dar avansez.
-Cum?
- l-am sugerat lui Belle - cu foarte multă subtilitate, înţelegi - că poate nu şi-a găsit împlinirea. Că, probabil, ne-am căsătorit înainte de a avea şansa să se cunoască pe sine. Chestii din astea.
• - Şi merge?
- Am observat o anumită răceală.
Ea îşi simţi inima oprindu-i-se în loc şi un zîmbet de speranţă îi licări pe chipul grav.
- Şi nici nu mai... ştii, nu prea mai dormim împreună. Au trecut luni de zile, spuse el şi o trase mai aproape şoptindu-i cu pasiune în păr: slavă Domnului. De fiecare dată cînd sînt cu ea mă gîndesc numai la tine. Cum te simt, cum miroşi şi ce gust ai. Şi cît mă înnebuneşte dorinţa de tine.
Gurile li se întîlniră contopindu-se. Buzele lui Yasmine trecură apoi peste pieptul şi abdomenul lui, şi îi cuprinseră penisul, după care se folosi de agilitatea limbii pentru a-l întări. Ridicîndu-se, îşi frecă sfîrcurile de capătul sclipitor, ţintuindu-l cu neruşinata ei sexualitate. Faţa lui se făcu roşie şi strînse cu putere cearceaful. Cînd, în sfîrşit, o penetra, erau amîndoi înnebuniţi de dorinţă. Ajunseră la orgasm într-o grabă febrilă.
Alister intră la duş în timp ce ea lenevea în patul răvăşit, îi plăcea să stea cît mai mult posibil în aşternutul care mai emana mirosul sudorii şi sexului tor.,
în cele din urmă, se sili să se ridice şi începu să se îmbrace, înaintea sosirii lui îşi scosese bikini! şi îi băgase în geanta mare de piele pe care o purta pe umăr. Acum cînd căută să îi scoată, mîna ei dădu de ceva familiar.
Revolverul.
Alister ieşi din baie.
- Hei! făcu el lăsînd să cadă prosopul cu care se ştergea şi ridicînd mîinile în semn de predare. N-am fost satisfăcător?
Rîzînd, Yasmine ţinti spre locul de îmbinare a pulpelor.
- Bang bang!
Rîse şi el şi îşi adună lucrurile începînd să se îmbrace.
- Ce naiba faci cu ăla?
- Nu ştiu, spuse ea şi el îi aruncă o privire nedumerită. Adică, am crezut că l-am pierdut.
- Aş vrea să fi fost aşa. N-ar trebui să porţi aşa ceva după tine.
- Acolo unde am crescut eu, o chestie din asta îţi asigura supravieţuirea, spuse ea răsucind revolverul în palmă. Am crezut că l-am pus în cine ştie ce bagaj în timpul 'vreuneia din călătoriile mele între New Orleans şi New York. Mi-am imaginat că o să-l găsesc mai devreme sau mai tîrziu, dar n-am ştiut că e în geanta asta cînd am plecat astă-seară, adăugă ea şi ridicînd din umeri aruncă revolverul Ja loc în geantă. Mă bucur că domnul Cassidy n-a avut mandat de percheziţie.
- Cassidy? Procurorul adjunct? Yasmine îşi puse rochia.
- Ah, n-am apucat să-ţi spun mai devreme. A venit azi după-amiază să o vadă pe Claire.
- Pentru ce?
- N-ai să crezi. Pentru reverendul Jackson Wilde. îndreptîndu-şi manşetele, Alister se privi în
oglindă.
- Ce-i cu el?
- Voia să ştie ce-a făcut Claire în seara cînd a fost omorît Wilde.
Alister se întoarse.
- Colac peste" pupăză.
Yasmine rîse încheindu-şi centura lată.
- Exact asta a fost şi reacţia lui Claire. Evanghelistul ăla nebun a fost o adevărată pacoste toată viaţa şi acum ne supără şi din mormînt.
- Dar ce legătură are? Alta decît cea evidentă.
- Wilde avea o „listă neagră", după cum a spus Cassidy. O listă cu revistele pe care voia să le desfiinţeze. Catalogul Mătase franţuzească era printre ele. Ştiai ceva despre asta?
- De unde să ştiu?
- Păi, tu şi Wilde eraţi atît de buni prieteni,- îl tachina ea.
- Am participat la cîteva recepţii prin care se saIuta venirea lui în oraş, fiindcă Belle considera că este bine pentru cariera mea politică. Dar, personal, eu cred că era un rahat.
- Amin. Mă întreb cine o fi avut plăcerea de a-i închide gura pentru vecie, spuse ea cu un zîmbet răutăcios. Poliţia trebuie să umble cu limba scoasă după probe. Oricare de pe lista aceea ar fi avut motiv s-o facă, dar, din moment ce Mătasea franţuzească îşi are sediul aici în New Orleans, Cassidy s-o fi gîndit că poate... Ai înţeles tu. Oricum, continuă ea punîndu-şi brăţările, n-ar fi fost prea bine pentru mine să mă găsească purtînd o armă asupra mea, nu? Mai ales dacă procuratura ar afla că în seara aceea am fost în New Orleans cu tine şi nu la New York cum crede toată lumea. Dacă ar fi nevoie, ai confirma-unde am fost? .
- Nici măcar să nu glumeşti cu aşa ceva, Yasmine, îi spuse el prinzînd-o de umeri. Ştiu de ce reputaţie se bucură Cassidy: e ambiţios, viclean şi merge direct la ţintă: Probabil că vrea să facă o legătură între Mătasea franţuzească şi asasinarea lui Wilde şi oricît de aiurea ni s-ar părea, poţi fi sigură că e foarte serios.
- Ei bine, eu nu-mi fac probleme. N-a găsit nimic contra lui Claire. Nu poate face un caz în jurul faptului că i-a găsit catalogul pe o listă stupidă.
- Sigur că nu.
- Atunci de ce să ne facem griji?
- Pentru că nu vreau să-ţi dea tîrcoale.
- Dar nu m-a întrebat nimic pe mine.
- Asta nu înseamnă că nu o s-o facă. Şi dacă o s-o facă,-n-o să mă poţi folosi ca alibi. Ascultă,Yasmine, spuse el agitat, pînă cînd nu voi rezolva situaţia căsniciei mele, cînd şi cum voi crede de cuviinţă, este absolut necesar ca nimeni să nu ştie de noi.
- Ştiu asta, spuse ea abătută.
- Nu trebuie să spui nimănui - dar absolut nimănui - că ne vedem.
Era bucuroasă că el începuse acea discuţie, pentru că voia să îi vorbească mai demult.
- Aş vrea să-i spun lui Claire despre noi, Alister. Nu-mi place că trebuie s-o mint şi să joc atîta teatru punînd-o să vină să mă ia de la aeroport cînd eu sînt în oraş deja de douăsprezece ore. Nu pot să am încredere în ea? Nu va spune nimănui.
El scutură cu încăpăţînare din cap, chiar înainte ca ea să îşi termine rugămintea.
- Nu, Yasmine. Nu ai voie să spui nimănui. Promiţi?
Furioasă, ea îi îndepărtă mîinile de pe umeri. Ochii îi străluceau periculos.
- Ţi-e atît de teamă să nu afle Belle?
- Da, pentru că dacă ar afla care este adevăratul motiv pentru care vreau să divorţez, ar face orice să mă poată împiedica şi cînd îşi va da seama că sînt hotărît şi că acest lucru este inevitabil, va prelungi totul la infinit.
Oftă şi o îmbrăţişa.
- înţelegi? De ce să-i oferim muniţie cu care să ne facă şi mai mult rău decît ne facem singuri? Mă gîndesc la tine. Nu vreau să te tîrăsc într-un scandal oribil. Nimeni n-ar pricepe ce este între noi. Lumea şi-ar imagina ce este mai rău.
Ea îi spuse atunci luîndu-i faţa în mîini:
- Te iubesc, Alister, dar te-aş omorî dacă aş afla că m-ai minţit.
El îşi răsuci faţa în palma ei şi i-o sărută.
- Vreau să fiu cu tine mai mult decît orice pe lume. Vreau să fiu căsătorit cu tine, să avem copii, tot.
Se sărutară pînă cînd tandreţea se transformă în pasiune.
- Nu putem, Yasmine, spuse el îndepărtîndu-i mîna de pe fermoar. Am întîrziat deja.
- N-ai întîrziat chiar aşa de mult, dragul meu, şopti ea seducător desfăcîndu-i fermoarul.
Trebuia, totuşi, să plece. Nu avea rost să se supere, să plîngă, să ameninţe sau să îl ademenească. Atunci cînd venea clipa să plece, pleca. Era foarte simplu. Ei nu îi făcea plăcere, dar învăţase să accepte, îşi luă rămas bun cît mai puţin dureros posibil:
- Cînd te mai văd?
- Săptămîna asta am cîteva întîlniri cu comitetul de realegere, spuse el uitîndu-se prin cameră să nu fi uitat ceva. Luna noiembrie va veni fără să ne dăm seama. Pe urmă, la sfîrşitul săptămînii va fi o reuniune de familie în Baton Rouge. Va fi îngrozitor, dar trebuie să merg.
- Vor veni şi Belle cu copiii?
- Bineînţeles, spuse el şi îi atinse uşor bărbia sărutînd-o încă o dată. Ce zici de duminică seară? Aici. O să găsesc eu o scuză. Vor fi obosiţi după week-end, aşa că s-ar putea să-mi fie uşor să dispar vreo oră.
- Duminică seară, spuse ea încercînd să pară veselă, doar erau cinci zile pînă atunci.
- Dacă se iveşte vreo problemă, te sun.
Ea avea un telefon personal în dormitorul pe care îl ocupa în apartamentul lui Claire; nu răspundea nimeni dacă ea nu era acolo.
El era aproape afară cînd se întoarse.
- Ai nevoie de bani, Yasmine? Zîmbetul ei melancolic dispăru.
- Pentru serviciile prestate? explodă ea. Cam cît crezi că ar valora o figură?
- Eu vreau să te ajut doar.
- N-ar fi trebuit să-ţi spun niciodată că sînt în criză de bani.
într-un moment de slăbiciune, cu cîteva luni în urmă, îi spusese că ajunsese să cheltuie mai mult decît cîştiga. Cu fiecare lună mai mult. Unii din creditorii ei trecuseră la ameninţări.
- E ceva mai serios decît o obişnuită criză de bani, Yasmine, îi spuse Mister cu chibzuinţă. Sînt luni întregi de cînd durează situaţia asta.
Cînd îi expirase contractul cu firma de cosmetice, compania hotărîse să nu i-l mai reînnoiască lui Yasmine, în favoarea unei „noi imagini", o tînără blondă, plină de viaţă. Yasmine se prefăcuse neafectată de hotărîrea lor, dar fusese o lovitură pentru ea. Ştiuse dintotdeauna că durata activităţii unui model era scurtă, dar cîrid expirase şi acel ultim contract, realitatea amară a faptului că era o fostă, o deprimase teribil. Dar, cel puţin, nu depindea numai de contractul acela pentru a-şi cîştiga existenţa.
Nici nu îşi dăduse seama cît de profitabil era. Nu îşi redusese cheltuielile pentru a compensa pierderea.
Pe lîngă toate acestea, unele din investiţiile ei nu dăduseră rezultatele scontate. Deşi părea incredibil, Yasmine rămăsese fără bani.
- Situaţia este doar temporară, Alister, spuse ea cu asprime. Contabilul meu şi cu mine încercăm să găsim o soluţie. Şi deja lucrurile par să se schimbe, în orice caz, să ştii că n-aş primi bani de la tine. M-aş simţi ca o prostituată. Nu te mai oferi din nou.
- Şi Claire? Ar fi foarte bucuroasă să te ajute.
- Nu-i nici problema ei, aşa cum nu e nici a ta, Este a mea şi o să găsesc eu o rezolvare.
Simţi că el voia să mai spună ceva şi se bucură că nu o făcu. în schimb, se întoarse şi îi spuse bătînd-o uşor peste şezut:
- Dură şi sexy. Nu-i de mirare că te iubesc atît de mult.
O sărută iute şi îi spuse:
- Pe duminică.
Yasmine şi Claire ajunseră în acelaşi timp la Măta-sea franţuzească. Yasmine îşi plăti taxiul şi veni după Claire la uşă.
- Ce faci la ora asta?
Claire descuie şi închise sistemul de alarmă.
- Aş putea să te întreb acelaşi lucru, dar ştiu deja răspunsul, nu?
După ce cuplă din nou alarma, traversară împreună depozitul pînă la lift.
- Nu fi sarcastică, spuse Yasmine. Unde ai fost?
- Să mă plimb. Şi n-am fost sarcastică.
- Ai fost singură să te plimbi la ora asta? Puteai să fii atacată.
- Cunosc fiecare piatră din Cartierul Francez. Nu mi-e frică.
- Păi, ar cam trebui să-ţi fie, spuse Yasmine intrînd. în lift. Cînd umbli pe străzi seara de una singură, o cauţi cu luminarea. Cel puţin ar trebui să porţi cu tine o poliţă de asigurare.
- Poliţă de asigurare? întrebă Claire şi privi geanta de umăr pe care i-o arăta Yasmine. O armă? Ţi-ai cumpărat alta?
Discutaseră despre revolver cînd Yasmine îi spusese că nu îl mai avea.
- Nu a mai fost nevoie. Nu-l pierdusem.
- Aş vrea să-l fi pierdut.
Ajungînd la etajul trei coborîră: Claire se duse repede să vadă dacă Mary Catherine se culcase. Nu lipsise mai mult de o jumătate de oră, dar se ştia că mama ei putea să dispară şi în mai puţin timp.
- Totul e în regulă? o întrebă Yasmine cînd Claire veni în bucătărie. Mă mir că ai lăsat-o singură.
- Simţeam nevoia să iau aer. Trebuia să mă gîndesc. Am sperat să te întorci, dar...
Ridică din umeri.
Yasmine lăsă jos mărul pe care îl luase din fructieră.
- Bine, altă înţepătură, în loc să arunci mici săgeţi otrăvite, ai putea să vorbeşti deschis şi să mă laşi în pace. Spune că nu eşti de acord cu relaţia mea.
- Nu sînt de acord cu relaţia ta
Cele două femei schimbară o privire ostilă.
Yasmine îi puse capăt prima, trîntindu-se pe un scaun de bar şi mormăind:
- La dracu'.
După care începu să cojească mărul cu unghiile ascuţite.
Claire se duse la frigider şi îşi puse un pahar cu suc de portocale pe care Harry îl făcuse de dimineaţă.
- lartă-mă, Yasmine, nu trebuia să-ţi spun asta. Cine sînt eu să-mi dau cu părerea în legătură cu viaţa ta personală?
- Eşti cea mai bună prietenă a mea, asta eşti. Şi acest lucru îţi dă dreptul să ai o părere.
- Pe care ar fi trebuit să o ţin pentru mine.
- Prietenia noastră e bazată pe sinceritate.
- Da? Şi eu am crezut asta mereu, dar tu n-ai fost sinceră. Nu mi-ai spus niciodată cum îl cheamă.
- Dacă aş fi putut, ţi-aş fi spus.
Claire studie chipul tensionat şi ochii roşii ai prietenei sale. Plînsese. Se aşeză apoi pe un scaun lîngă Yasmine şi îi luă mărul din mîinile nervoase pe care i le cuprinse într-ale ei.
- Am fost brutală pentru că sînt îngrijorată. Şi sînt îngrijorată pentru că eşti tristă nouăzeci la sută din timp. De aceea nu sînt de acord cu relaţia ta. Eşti nefericită, Yasmine. Ideal este ca atunci cînd eşti îndrăgostit să fii fericit.
- împrejurările nu sînt deloc ideale. De fapt, este cea mai complicată situaţie pe care ţi-o poţi imagina, spuse ea cu un zîmbet sumbru.
- E însurat.
- Exact.
Claire se temuse de acest lucru şi acum că o aflase nu se simţea deloc mai bine.
- Nici^ nu văd un motiv mai bun pentru a păstra secretul, îmi pare rău.
Era evident că suferinţa lui Yasmine era reală şi din suflet. Nu era vorba de o aventură amoroasă ca atîtea altele pe care le avusese înainte. Cînd se împrieteniseră, Yasmine ducea o viaţă socială foarte bogată. Cei cu care se întîlnea variau de la atleţi profesionişti, oameni de afaceri importanţi, staruri de cinema pînă la monarhi străini.
Dar, cu vreun an în urmă, aventurile ei încetaseră şi începu să plece pentru perioade nedeterminate către destinaţii necunoscute. Era evazivă şi ascunsă. Era cînd în culmea fericirii, cînd foarte tristă, iar schimbările de dispoziţie erau bruşte, în afară de acel iubit tainic, nu se mai vedea cu nimeni, din cîte ştia Claire. Fără îndoială, prietena ei era îndrăgostită şi legătura aceea o făcea îngrozitor de nefericită.
- Te întîlneşti cu el aici, în New Orleans? o întrebă ea cu blîndeţe.
- De fapt, aici locuieşte, spuse Yasmine. Claire fu surprinsă.
- L-ai cunoscut aici?
- Nu, de fapt ne-am cunoscut în... ăă, în Est. Anul j trecut. A fost o coincidenţă ca amîndoi să locuim în j New Orleans.
- O coincidenţă convenabilă.
Claire se ura pentru ceea ce gîndea - că individul recunoştea un lucru bun cînd îl vedea şi profita de legăturile pe care Yasmine le avea cu oraşul lui natal.
- Nu-i chiar atît de convenabil, spuse Yasmine
abătută. Se teme îngrozitor de mult să nu afle soţia lui despre noi înainte să obţină divorţul.
- Acesta e planul? Yasmine întoarse brusc capul.
- Da, răspunse Yasmine ţîfnoasă. Acesta e planul. Doar nu crezi că aş fi de acord cu o relaţie de lungă durată, cu un bărbat însurat, dacă n-ar fi vorba de dragoste, nu? De cum va fi posibil, divorţează de ea şi se căsătoreşte cu mine.
-Yasmine...
- O va face, Claire. Mă iubeşte. Ştiu asta.
- Sînt convinsă că da, murmură Claire deloc convinsă.
Dacă o iubea atît de mult, de ce o făcea să sufere în asemenea hal? se întrebă ea.
- Are copii?
- Doi. Un băieţel de zece ani şi o fetiţă de şase. E nebun după copii. M-am gîndit la ei, Claire, să nu crezi că nu m-am gîndit. Mă întreb cum îi va afecta un divorţ. Oh, Doamne.
îşi puse coatele pe bar şi îşi îngropa faţa în mîini.
- Cînd mă gîndesc să destram o familie, mi se face rău. Dar nu-şi iubeşte soţia. Niciodată nu a făcut-o. Relaţiile sexuale dintre ei au fost totdeauna groaznice.
în tăcerea lui Claire se simţi probabil îndoială, pentru că Yasmine îşi ridică imediat capul şi o privi.
- Aşa a fost, insistă ea. Mi-a spus-o şi el, dar eu ştiam dinainte. Prima dată cînd m-am înfuriat pe el, era atît de deprimat încît am crezut că o să plîngă. Şi mi-a mai spus că soţia lui mai degrabă ar muri decît să-l lase- să-şi pună gura „acolo jos", că nici nu se
poate gîndi măcar la aşa ceva. Ea consideră că sexul este ceva vinovat, o atitudine pur misionară.
Yasmine nu se ferise niciodată să vorbească despre sex. înainte să înceapă această relaţie, îi povestea frecvent tot felul de amănunte despre viaţa ei amoroasă.
Acum bătea în marmura rece cu unghia arătătorului.
- Eu sînt cel mai grozav lucru care i s-a întîmpiat vreodată, Claire. l-aş fi o soţie bună.
- Atunci de ce nu o rupe frumos? De ce vă chinuiţi amîndoi?
- Nu poate, spuse ea clătinînd melancolic din cap. Divorţul va avea un efect puternic asupra carierei sale. Este foarte cunoscut. Ţine la părerea socrilor şi a tuturor prietenilor lor. Dumnezeule, va fi o nebunie. Trebuie să acţioneze cu grijă şi să aştepte momentul potrivit. Pînă atunci trebuie să am răbdare şi să aştept ziua cînd vom fi împreună.
Claire era mai puţin optimistă si simţi că era de datoria ei ca prietenă să facă pe avocatul diavolului. • - Yasmine, astfel de relaţii rareori se sfîrşesc cu bine.
- „Astfel de relaţii"? De unde naiba ştii tu cum este?
Claire îşi dădea seama că se înfuria, aşa că îşi păstră ea calmul.
- Nu am spus decît că ar fi ceva într-adevăr deosebit. Bărbaţii care au o poziţie bună în cadrul comunităţii, rareori îşi lasă soţiile şi copiii pentru amante. Yasmine, întrebă ea uşor, e alb?
- Şi dacă e, ce-i cu asta?
Din reacţia lui Yasmine, înţelese că aşa era.
- Dar aici sîntem în Sud. New Orleans. Prin tradiţie, bărbaţii...
- El nu-i aşa, o întrerupse Yasmine vehement. Este persoana cu cele mai puţine prejudecăţi rasiale din cîte am cunoscut.
Claire se sili să zîmbească.
- Sînt sigură că este, altfej nu l-ai putea iubi.
Ştia cînd să dea înapoi, în starea în care se afla Yasmine, era greu de discutat raţional. Era rănită şi, ca orice animal rănit, s-ar fi repezit la oricine ar fi încercat să o ajute.
- lartă-mă că am adus acest subiect în discuţie.
- Nu mă mai dădăci, Claire. ,
- Nici nu o fac.
- Pe naiba n-o faci! strigă Yasmine sărind de pe scaun. Mă îndoiesc că ai crezut vreo vorbă din ce ţi-am spus. îţi închipui probabil că se culcă cu mine de amorul artei.
Claire îşi împinse scaunul şi se ridică şi ea.
- Noapte bună. Mă duc să mă culc.
- Fugi de discuţie.
- Exact, îi strigă ea. Refuz să mă cert cu tine pentru asta, pentru că e o situaţie fără ieşire. Dacă spun ceva negativ, tu sări în apărarea lui. Nu-mi pasă cine sau ce este iubitul tău. Nu mă îngrijorează decît nefericirea ta. Dacă vrei să trăieşti aşa, treaba ta. Atîta timp cît nu-ţi afectează munca, pe mine nu mă deranjează.
- Zău? Dar gelozia ta?
- Gelozie?
- Nu o face pe inocenta cu mine, Claire. îmi dau seama. Eu sînt îndrăgostită nebuneşte de un tip care e gata să-şi schimbe toată viaţa pentru mine, în timp ce viaţa ta e la fel de sterilă ca a unei călugăriţe.
Claire numără în gînd pînă la zece. De cîte ori Yasmine era supărată pe ea însăşi, căuta să îşi îndrepte furia asupra altora. Era un defect de caracter pe care Claire, în cursul prieteniei lor, învăţase să-l accepte. Cu toate acestea, nu era mai puţin exasperant. A doua zi dimineaţă, Yasmine avea să arboreze zîmbete sentimentale şi să îşi ceară scuze, spunînd despre sine că era o egoistă, implorînd-o să o ierte, dar în seara aceea, Claire nu se simţea în stare să facă faţă acelei discuţii obositoare.
- Crezi ce vrei. Eu sînt obosită. Noapte bună.
- Acest Cassidy nu are şi un nume mic?
- Nu ştiu.
Claire stinse luminile în drum spre dormitor. Yasmine nu înţelese aluzia. Se ţinea după ea ca un căţel insistent.
- L-ai tratat tot timpul rece şi de sus?
- Am fost ospitalieră.
- Şi-a dat seama că a fost dus de nas? Claire se opri deodată şi se întoarse.
- Despre ce vorbeşti?
- Te pricepi al naibii de bin'? să te sustragi, Claire, dar, după impresia pe care mi-a făcut-o domnul Cassidy, mă-ndoiesc că înghite aiureli din astea de la o femeie.
- T'nt sigură că nu mă consideră o femeie din acelea. A venit aici în interes de serviciu.
- Dar a stat al naibii de mult.
- A pus o mulţime de întrebăr.
- Şi ai avut răspunsuri?
Claire îi aruncă din nou prietenei ei o privire aspră.
- Numai cîteva. Ar fi vrut să descopere o legătură între mine şi asasinarea lui Jackson Wilde, dar nu există nici una.
- Crezi că era sexy? întrebă Yasmine.
- Bănuiesc că te referi la procurorul adjunct şi nu la evanghelist.
- Te eschivezi, Claire. Răspunde la întrebare.
- Nu m-am gîndit la felul cum arată domnul Cassidy.
- Ei bine, eu da. Este sexy într-un mod cît se poate de profund şi de intens. Nu crezi?
- Nu-mi amintesc.
- Pun pariu că f... cu ochii deschişi şi cu dinţii' încleştaţi. Mă excită numai cînd mă gîndesc.
Yasmine încerca să o provoace, dar refuzînd să se lase păcălită, Claire intră în dormitor.
- Credeam că eşti îndrăgostită.
- Sînt. Dar nu sînt nici oarbă şi nici moartă. Prin uşa închisă Yasmine adăugă:
- Şi chiar dacă vrei ca domnul Cassidy şi alţi bărbaţi să creadă că în chiloţii tăi sînt ţurţuri, nici tu nu crezi, Claire Laurent.
Ascultînd paşii lui Yasmine depărtîndu-se, Claire îşi surprinse imaginea în oglinda de pe uşa dulapului. Total neobişnuit pentru ea, părea agitată, derutată şi speriată.
Iar motivul era domnul Cassidy.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:31 PM | message # 7
Capitolul şase
Andre Philippi îşi termină cina şi puse tacîmurile de argint frumos pe farfurie. Se şterse la gură cu un şervet din pînză scrobit, pe care apoi îl împături şi îl puse alături. Sună după un chelner de la room-service să vină să ia tava. Friptura de raţă fusese puţin cam uscată, iar sosul avusese puţin prea mult tarhon. Avea să îi facă observaţie bucătarului şef. ;.
Ca administrator de noapte al hotelului Fairmont, din New Orleans, Andre Philippi avea pretenţia ca toţi angajaţii să lucreze cît se poate de bine. Greşelile, pur şi simplu, nu erau tolerate. Insolenţa sau neglijenţa erau motive de concediere imediată. Andre considera că patronii de hotel trebuiau trataţi ca nişte oaspeţi răsfăţaţi.
Se duse apoi în camera de toaletă de lîngă biroul lui şi se spălă pe mîini cu un săpun franţuzesc, făcu gargară cu apă de gură pentru a nu mirosi urît şi se chinui să îşi usuce mustaţa subţire şi buzele, îşi trecu mîinile peste părul dat cu ulei, pe care îl pieptăna spre spate pornind din locul de unde începea chelia. Mai mult pentru că acesta i se părea stilul cel mai bun, dar şi pentru a combate tendinţa naturală a părului său negru de a se ondula, îşi privi unghiile. A doua zi avea să i se facă manichiura. O dată pe săptămînă avea zi de manichiură pe care o respecta cu sfinţenie.
Atent totdeauna faţă de cheltuielile hotelului, stinse lumina şi se întoarse în birou, în mod normal, poziţia nu i-ar fi permis să aibă un birou personal, dar^ Andre avea o vechime mai mare decît oricinr altcineva, inclusiv decît directorii cei mai de sus.
Şi ştia să ţină un secret.
De cînd lucra i se făcuseră numeroase înlesniri, deoarece superiorii îi solicitau adesea discreţia. Păstrase tăcerea în legătură cu viciile lor care variau de la predilecţia unuia pentru băieţi pînă la narco-mania altuia. Biroul particular era un fel de dovadă a aprecierii pe care Andre şi-o cîştigase cu discreţia lui.
Alte semne de recunoştinţă din partea angajaţilor hotelului şi a oaspeţilor care îi ceruseră diverse servicii îi aduseseră accesul în cîteva bănci din oraş, făcînd din el un om bogat. Rareori cheltuia bani pe altceva decît pe îmbrăcăminte şi pe flori pentru mormîntul lui maman. Buchete minunate de flori la fel de exotice ca ea erau trimise la cimitir de două ori pe săptămînă. Aranjamentele acelea erau mult mai frumoase decît cele pe care i le trimitea tatăl lui pe vremea cînd Andre nu era decît un copil. Şi acest lucru era important pentru el.
Nu era înalt, dar ţinuta lui rigidă îi conferea prestanţă. Deşi nu era înclinat spre vanitate, era un om foarte meticulos. Se privi în oglinda de pe uşa băii. Pantalonii mai aveau încă dunga perfectă. Garoafa roşie de la butonieră era încă proaspătă. Gulerul şi manşetele cămăşii scrobite erau atît de ţepene, încît o minge de tenis ar fi fost aruncată înapoi dacă le-ar fi atins. Totdeauna se îmbrăca într-un costum închis la culoare, cămaşă albă şi cravată conservatoare. S-ar fi simţit mult mai bine în haină de dimineaţă şi ghetre, dar ar fi atras atenţia oaspeţilor mai mult asupra lui decît asupra serviciilor excelente de care beneficiau. Ceea ce ar fi fost echivalent cu eşecul. Andre Philippi se considera servitorul oaspeţilor hotelului Fairmont şi îşi lua slujba în serios.
După ce bătu la uşă, un tînăr în uniformă de chelner intră întrebînd:
- Sînteţi gata?
- Am terminat, da.
Privi cu un ochi critic cum era îmbrăcat tînărul chelner şi modul cum punea capacele peste farfuriile goale aşezîndu-le apoi pe tavă.
- Atît pentru seara aceasta, domnule Philippi?
- Da, mulţumesc.
- Sînt convins.
Andre se încruntă auzind limbajul, dar în general,
Mătase franţuzească
chelnerul se descurcase bine. Fără îndoială că avea să se întoarcă în bucătărie unde avea să rida cu prietenii pe care îi avea printre angajaţii hotelului pînă cînd i se va mai da ceva de făcut. Andre nu avea mulţi prieteni.
Urmase la cele mai bune şcoli particulare, printre care Universitatea Loyola. Dar, datorită faptului că nu putuse să spună niciodată cine era tatăl şi viceversa, fusese considerat totdeauna un proscris din punct de vedere social. Dar nu îi păsa. Singura lume care exista pentru el era hotelul. Ceea ce se petrecea în afara zidurilor acestuia era de un interes şi o importanţă neglijabile. Nu era ambiţios. Nu urmărea o poziţie importantă. Pentru el, ideal ar fi fost să moară făcînd de serviciu la Fairmont. Micul lui apartament se afla la mică distanţă de hotel, dar nu îi plăcea să îşi petreacă timpul acolo. Dacă ar fi avut voie, n-ar fi plecat deloc de la Fairmont.
Andre nu avea decît un viciu căruia i se deda acum ca un gurmand care îşi savurează băutura de după cină. Deschizînd primul sertar al biroului privi fotografia cu autograf înrămată. Ah, Yasmine. Atît de perfectă. Atît de frumoasă. „Pentru un tip deosebit", scrisese ea înainte să îşi pună semnătura plină de înflorituri.
Era mai mult decît un admirator înflăcărat. De ani de zile nutrea pentru ea o afecţiune care se apropia de obsesie. Nu era o atracţie sexuală, pentru că ar fi fost ceva profan. Nu, o iubea cu înfocarea iubitorului de artă faţă de un tablou pe care nu îl poate avea. O admira, o adora şi tînjea pentru fericirea ei aşa cum tînjise ca.maman a lui să fie fericită.
în cele din urmă închise sertarul, ştiind că în seara aceea avea să mai aibă multe ocazii să privească acel chip fermecător care nu îi ieşea aproape niciodată din minte. Acum trebuia să facă inspecţia de fiecare oră la recepţie. Lucrurile păreau să se desfăşoare normal. Zări un muc de ţigară pe covor în faţa lifturilor, dar la un pocnet din degete, un băiat de serviciu se şi repezi să îl ia. Smulse un trandafir care începuse să se ofilească dintr-un aranjament flora! şi îi întrebă politicos pe oaspeţii care se întorceau dacă găsiseră totul pe plac. Aceştia îl asigurară că, la fel ca întotdeauna, totul era perfect.
Traversînd holul, se cutremură cînd îşi aminti de dimineaţa aceea oribilă de după asasinarea lui Jackson Wilde. Ce eveniment îngrozitor pentru hotel!
El personal nu regreta că teleevanghelistul murise. Avea grijă să fie servit el înainte să îi servească pe ceilalţi. Zîmbetul lui ascundea o proastă dispoziţie. Rîdea prea zgomotos, vorbea prea aspru, strîngea mîna prea tare. Andre le oferise atît lui, cît' şi familiei lui toate serviciile, dar nu pusese suflet, pentru că nu îl putea suferi pe Jackson Wilde.
Andre era încă supărat. Asasinarea lui Wilde aruncase o pată asupra hotelului. Nici un hotel nu putea oferi garanţia că asemenea lucruri nu se puteau întîmpla în vreuna din camere indiferent cîte măsuri de precauţie s-ar fi luat. Cu toate acestea, unii ziarişti locali sugeraseră cu neruşinare că hotelul trebuia să fie considerat răspunzător.
Eh, avocaţii aveau să aibă griji. Acest aspect nu îl mai privea pe el. Dar îi venea rău cînd îşi amintea de ziua aceea haotică - holul acela senin înţesat de poliţişti, reporteri şi oaspeţi supăraţi pe bună dreptate pentru că fuseseră interogaţi ca nişte răufăcători. Era ca şi cum ar fi asistat la maltratarea unei femei distinse de către nişte vagabonzi.
Ceea ce trebuia să fie evident pentru autorităţi era faptul că cineva intrase din stradă, luase liftul pînă la etajul şapte şi fusese poftit în apartamentul lui Wilde. După ce l-a împuşcat, fără să atragă atenţia nimănui, ucigaşul a plecat în aceiaşi mod. Oare, chiar era necesar ca toţi oaspeţii hotelului din seara aceea să fie trataţi ca suspecţi? Avea, oare, poliţia dreptul să suspecteze pe toată lumea? Andre nu era de această părere. De aceea nu avea remuşcări că îi protejase pe cei care nu ar fi putut să aibă vreun conflict cu Jackson Wilde.
Bineînţeles că poliţiştii îl chestionaseră şi pe el şi nu păruseră să îi pună la îndoială declaraţiile. Cu domnul Cassidy, însă, era altceva. Fusese mai profund şi mai stăruitor decît acel' detectiv prost îmbrăcat care avea două prenume. Cassidy nu îl acuzase pe faţă că minţea, dar părea să ştie că Andre ascundea o informaţie.
- Ascultaţi-mă, domnule Philippi, îi spusese el venind mai aproape ca pentru a-i inspira mai multă încredere, nu-mi pasă ce afaceri cu droguri s-au încheiat în camere în seara aceea. Nimeni nu va fi învinuit de perversitate dacă a fost cu vreo prostituată care l-a legat de mobilă şi i-a făcut apoi poze. Nu mă priveşte cine cu nevasta cui s-a culcat. Ceea ce am eu nevoie, să ştiu este identitatea fiecărei persoane care a intrat în hotel în seara aceea. Ştiu că sînteţi foarte vigilent în zona holului. Vedeţi o mulţime de oameni. Cineva pe care îl consideraţi neînsemnat s-ar putea să nu fie aşa. Orice informaţie cît de mică poate fi vitală.
- înţeleg, domnule Cassidy, răspunsese Andre impasibil. Dar i-am înregistrat deja pe toţi cei pe care i-am văzut atunci. Am instruit personalul să vă ofere tot sprijinul. Aveţi acces la computerul nostru.
- Care, ştim amîndoi, că reţine numai ce i se spune să reţină. Informaţiile pot fi şterse mult mai uşor decît sînt introduse, spusese Cassidy ridicînd glasul şi demonstrînd în acest fel că îşi pierduse răbdarea.
Dîndu-şi seama de acest lucru, aborda un alt ton, ca al unui părinte iubitor care e gata să dea o pedeapsă:
- De ce nu eşti sincer cu mine, Andre? Dacă ascunzi ceva, ai putea fi implicat şi nu mi-ar plăcea deloc să se întîmple aşa ceva, ţie ţi-ar plăcea?
Cassidy putea să schimbe tactica pînă se făcea albastru şi totuşi nu obţinu nimic de la Andre, care era hotărît să nu divulge lucruri care ar fi putut compromite oameni pe care el îi respecta. Fapte care nu aveau nici o legătură cu asasinarea reverendului Jackson Wilde nu îl priveau pe domnul Cassidy.
Acesta nu era de fel din New Orleans şi avea părerea greşită că legea era absolută, inflexibilă şi se putea a: ca oricui. Fără îndoială îşi închipuia că toţi erau ob! aţi să vorbească. Evident nu aflase încă de codul or arei care guverna Oraşul Semilunii. Cei care veneau n afară nu îl înţelegeau şi nu aderau la el,dar Andre Philippi o făcea cu siguranţă.
Intrînd în bucătărie, Claire îşi găsi mama stînd la masa pentru micul dejun. Era complet îmbrăcată şi se şi machiase. Semne încurajatoare. Erau zile cînd Mary Catherine nu se dădea jos din pat, ţintuită de deprimare.
- Hmmm, ce bine miroase cafeaua, mama, spuse Claire prinzîndu-şi cerceii.
- Bună dimineaţa, draga mea. Ai dormit bine?
- Da, minţi ea şi amestecînd puţină frişca în cafea îi aruncă un zîmbet peste umăr.
Dar zîmbetul îi îngheţă pe buze cînd văzu chipul care umplea ecranul televizorului portabil de pe etajeră. Era fixat pe programul care difuza ştirile dimineţii.
- N-ar trebui să vorbească atît de tare, remarcă Mary Catherine. Este atît de urît. O doamnă ar trebui să aibă o voce liniştitoare.
Ariei Wilde era înconjurată de reporteri, toţi dornici să transmită cele mai recente şi mai aprinse critici adresate autorităţilor oraşului, parohiei şi statului, care refuzaseră să îi dea trupul soţului ei pentru a-l transporta la Nashville.
Claire se aşeză cu grijă în faţa mamei ei urmărind-o mai mult pe ea decît televizorul.
- Ar trebui să i se dea voie doamnei Wilde să îşi îngroape soţul cît mai curînd posibil, spuse Mary Catherine,- dar este greu să nutreşti simpatie pentru
nişte oameni atît de nesuferiţi.
- De ce spui că sînt nesuferiţi, mama? Mary Catherine o privi foarte surprinsă.
- Cum, Claire, ai uitat cîte necazuri ţi-a făcut acest predicator şi toate lucrurile oribile pe care le-a spus? Era o fiinţă detestabilă şi la fel se pare că este şi soţia lui.
Este în una din zilele de luciditate, îşi spuse Claire. Acestea erau foarte rare, dar, în asemenea zile, Mary Catherine era foarte conştientă de tot ce se petrecea în jurul ei. Cînd ochii îi erau limpezi şi glasul convingător, nu exista nici o îndoială. Uitîndu-se la ea acum, Claire se întrebă ce anume cauza acele crize de sănătate mintală şi mult prea frecventele rătăciri. Timp de ani de zile doctorii tot încercaseră să dea un diagnostic şi să o vindece, dar nu reuşiseră.
- Lucrurile pe care le-a spus despre tine erau atît de groaznice, zise ea. De ce nu îşi vedea de treaba lui şi să te lase în pace?
Pe Claire o uimea vehemenţa mamei ei.
- Nu mai trebuie să-mi fac griji din cauza lui, mama.
Mary Catherine îi aruncă atunci un zîmbet încîntător.
- Ah, da, ştiu. A murit din cauza a trei împuşcături, spuse ea şi apoi, schimbînd brusc subiectul, împinse un platou cu cornuri spre Claire. la unul, draga mea. Sînt minunate.
- Beau numai cafeaua acum, spuse Claire absentă. Mama, doream să-ţi vorbesc despre ceva foarte important.
- îmi place foarte mult acest crainic, ţie nu? Are un fel atît frumos de a vorbi.
- Mama?
Aşteptă pînă cînd Mary Catherine îşi îndreptă din nou atenţia asupra ei.
- îţi aminteşti de domnul Cassidy pe care l-ai cunoscut ieri?
- Sigur, chiar şi acum cîteva minute i-au arătat fotografia şi i-au citat. Cînd l-am cunoscut n-am ştiut că e atît de important. El va ancheta cazul asasinării lui Jackson Wilde din partea procuraturii.
- Exact. Şi pentru că reverendul Wilde a fost atît de ostil faţă de mine, domnul Cassidy a dorit să mă cunoască. S-ar putea să mai revină.
- Ah, ce bine. E atît de drăguţ.
- Ei bine, nu... nu este totdeauna drăguţ, în munca lui trebuie să le pună oamenilor o mulţime de întrebări, întrebări personale despre vieţile lor, trecutul lor. El trebuie să le scormonească trecutul şi să încerce să dezgroape lucruri pe care ei ar dori să nu le afle nimeni, spuse ea şi făcu o pauză pentru a o lăsa să digere totul, dar Mary Catherine o privi întrebător. Dacă domnul Cassidy s-ar întoarce şi ar începe să te întrebe despre anii cînd am stat cu mătuşa Laurel, ce i-ai spune?
Mary Catherine era pusă în încurcătură.
- Bănuiesc că i-aş spune cît de frumos a fost. Răsuflînd uşurată, Claire îi luă mîna şi i-o strînse
cu căldură.
- A fost, nu? Am petrecut o perioadă minunată în casa mătuşii Laurel.
- încă mi-e dor de ea, să ştii. Hai să mergem duminică după slujbă să-i ducem nişte flori la mormînt. Mary Catherine se ridică apoi şi se îndreptă
spre birou. Claire, te rog să mă scuzi acum. Trebuie să fac o listă de cumpărături înainte să vină Harry. E atît de uitucă încît, dacă nu îi scriu totul pe hîrtie, nu-şi aminteşte nimic.
începu să adauge tot felul de lucruri pe lista de cumpărături, în timp ce Claire o urmărea încruntată. Cassidy avea să se întoarcă în mod inevitabil. Spera numai să nu o facă în ziua aceea. Era bucuroasă că Mary Catherine avea o zi bună, dar ar fi preferat ca el să îi vorbească într-o zi cînd ea nu îşi amintea cu atîta luciditate de Jackson Wilde şi de asasinarea acestuia.
Deşi robinetul de apă rece era deschis aproape la maximum, aceasta era tot călduţă. Cassidy bănui că trebuia să fie mulţumit că măcar curgea cu presiune. Atingîndu-i ceafa, apa îi alungă o parte din tensiune. Dar^nu toată.
în cele din urmă se săpuni, se şamponă, se frecă şi ieşi de sub duş. între timp se făcuse şi cafeaua. Urmări mirosul de cafea de New Orleans şi cicoare pînă în bucătăria lui cît o cutie de chibrituri şi îşi umplu o ceaşcă. Fierbinte şi amară, îi provocă două şocuri, de cofeină şi optimism. Poate ziua aceea avea să îi aducă ceva.
Se duse la uşa căsuţei sale din Metairie şi îşi luă ziarul de dimineaţă. Femeia care locuia vizavi, peste drumul îngust de piatră, punea cîteva scrisori în cutia poştală.
îi aruncă o privire zîmbind amuzată.
Mătase franţuzească
- Bună dimineaţa, domnule Cassidy.
- Bună dimineaţa, îi răspunse el strîngînd nodul prosopului înfăşurat în jurul mijlocului.
- Nu prea v-am mai văzut în ultima vreme. Ignorînd faptul că i se adresase de două ori, el
spuse:
- Am fost ocupat.
- Am citit asta, zise ea arătînd spre ziarul pe care el îl ţinea sub braţul gol de unde privirile ei alunecară mai departe la părul ud de pe abdomen. Aţi avut ocazia să folosiţi săpunul pe care vi l-am dat săptă-mîna trecută?
Lucra la Maison Blanche, care reprezenta o linie de articole cosmetice din toată lumea. Mereu îi lăsa la uşă eşantioane din articolele pentru bărbaţi, aşa încît mulţumită ei, avea mai multe cosmetice decît dansatoarele din barurile de pe Bourbon Street. El rămînea însă la D/a/ şi la puţin after-shave, dar nu ar fi vrut să o rănească. Simţind o furnicătură în fiecare fir de păr pe care ea i-l studia, îi răspunse:
- Da, a fost minunat.
- Miroase frumos?
- Hmmm.
Ea îl privi şi ochii îi zăboviră. Parcă vorbeau. El recunoscu acea expresie dulce şi îi trecu prin cap să se invite la ea pentru cornuri şi puţină tihnă, dar goni acest gînd chiar înainte să se formeze complet.
- Bine, mă duc să nu întîrzii. La revedere, închise uşa cu cîteva secunde înainte ca prosopul
înnodat să îi alunece peste coapse şi apoi jos. Vecina lui, Penny, Patty, Peggy sau cam aşa ceva era drăguţă şi'disponibilă, din cîte ştia. Mai făcuse aluzii
Sandra Brown
şi altă dată, dar el le ignorase dintr-un motiv sau altul, îndeosebi datorită lipsei de timp şi de interes.
Poate că în dimineaţa aceea trebuia să îi accepte subtila invitaţie. Poate că tocmai acest lucru avea să îi îmbunătăţească imaginea.
- La dracu', murmură el.
Dacă ar fi fost atît de uşor, ar fi* putut ieşi din încurcătură cu cîteva zile în urmă. Femeile nu erau prea greu de găsit.
Dădu cu piciorul prosopului ud din calea lui şi se duse gol în bucătărie, îşi bău cafeaua în timp ce aştepta ca prăjitorul să îi arunce afară două felii de pîine. Deschizînd ziarul Times Pîcayune observă că povestea legată de asasinarea lui Wilde ajunsese pe pagina a patra, în articol se scria negru pe alb că autorităţile erau în încurcătură. Se vorbea serios despre incompetenţă. Pentru cei care nu ştiau - şi, din moment ce presa publicase o mulţime de articole, era imposibil ca lucrurile să nu fie cunoscute de toată lumea - crima era reconstituită conform comunicatului de presă la compunerea căruia Cassidy dăduse o mînă de ajutor.
Reporterul îl cita că ar fi spus că forţele departamentului de poliţie şi cele ale procuraturii aveau cîteva indicii bune, ceea ce era adevărat, şi că o arestare era iminentă, ceea ce era o minciună. Nu era nici măcar aproape de arestarea cuiva. Nu aveau absolut nimic.
. Feliile de pîine prăjită ţîsniră afară. Le unse cu un't, le presără puţin zahăr şi scorţişoară deasupra şi muşcă o înghiţitură. Claire Laurent îi veni în minte. Gura ei avea probabil gustul untului cald combinat cu scorţişoară şi zahăr.
- La naiba.
îşi încrucişa braţele pe dulap şi îşi aplecă bărbia în piept. Deşi făcuse duş numai cu crteva minute în urmă, începu să transpire; picăturile mici îi alunecau pe piept, pe spate şi pe abdomen. Excitarea i se strînse în jurul sexului ca o ceaţă, batjocorindu-l şi necăjindu-l şi, spre marea lui frustrare, cauzînd»chiar o erecţie.
De cînd vizitase Măfasea franţuzească îl treceau sudorile noaptea. La fel ca malaria, simptomele care îl sleiau de puteri se repetau noapte de noapte, îl slăbeau, îl înnebuneau, îl excitau la culme. Voia să dea vina pe articolele produse de Mătasea franţuzească. Orice bărbat normal care se uita la cîteva modele din acelea care purtau o lenjerie sumară se excita. Era o lege a naturii. Fiecare articol prezentat în catalogul Mătase franţuzească era sexy. Fie sexy/ dulce, sexy/fierbinte. Dar mereu sexy.
Paginile acelea lucioase erau absolut excitante, dar el văzuse fotografii cu femei goale de la doisprezece ani şi niciodată nu fusese atît de afectat. Deosebirea o constituia femeia care inspira catalogul. Claire Laurent era la fel de provocatoare ca marfa pe care o vindea. Nu şi-o putea scoate din minte şi nu era neapărat în legătură cu investigaţia lui. Se întrebase de nenumărate ori dacă afurisitele acelea de balonaşe pe care le suflase ea nu or fi conţinut, de fapt, vreo vrajă care să provoace dragostea.
- Cum a fost la fabrica aceea de lenjerie ieri după-amiază? îl întrebase Crowder la obişnuita întîlnire de dimineaţă;"
- Te referi la Mătasea franţuzească?
- Are vreun amestec în acest caz?
- Este, de fapt, o firmă mare. Habar n-aveam că e atît de extinsă.
- Nu mă interesează firma. Ai vorbit cu femeia aceea Laurent?
- Da. Mult timp. -Şi?
- Zice că nu l-a cunoscut niciodată pe Wilde. -Si?
- în esenţă, asta-i tot.
- Ai crezut-o?
Din motive pe care nu le înţelegea total, Cassidy răspunsese evaziv:
- Nu mi-a dat nici un motiv să nu o fac. Deoarece Crowder aştepta amănunte, el îi povesti
şi despre Mary Catherine şi despre modelul Yasmine.
- O ştiu, spuse Crowder. Am văzut-o într-una din emisiunile lui Johnny Garson odată, îţi opreşte inima în loc.
- Da, aşa e. Doamna Laurent, adică mama, este bolnavă mintal.
- Nu mai spune, în ce fel?
Crowder îi ceruse precizări, dar el nu avea nici una. Se îndoia de faptul că şeful lui ar fi vrut să audă că sexul i se întărea ori de cîte ori se gîndea la Claire Laurent. Nu era un semn bun la un procuror adjunct care încerca să rezolve o crimă, ba mai mult, un caz de care depindea propria lui carieră. Era acel gen de caz interesant, în jurul căruia se făcea multă publicitate, la care visa orice tînăr procuror. Şi era al lui.
l se oferise ocazia de aur de a-i dovedi lui
Crowder că era capabil să preia conducerea după ieşirea lui la pensie. Trebuia să convingă publicul alegător că el era omul potrivit pentru munca aceea grea. Şi trebuia să îşi dovedească lui însuşi, cum se chinuia să o facă de cinci ani, că era unul din băieţii buni şi că locul lui nu era în spatele gratiilor.
Totul era şi mai greu de rezolvat dacă unul din suspecţi îl făcea să transpire şi să se excite.
Claire Laurent nu putea comite o crimă cu sînge rece. Uită-te cum se poartă cu mama ei, îşi spuse el. Dar această logică nu era bună de nimic şi el ştia acest lucru. Cunoscuse ucigaşi care puteau să plîngă la comandă, mai ales în prezenţa mamelor.
Aşa că sentimentele trebuiau excluse. Trebuia să privească totul dintr-un punct de vedere practic. Nu ar fi avut rost să-l ucidă pe Wilde. Ar fi riscat mult mai mult dacă l-ar fi ucis şi ar fi fost prinsă decît dacă el şi-ar fi dus la îndeplinire planurile de a-i distruge firma. Corect? Corect. N-ar fi făcut-o.
Dar, chiar şi aşa, ceva în legătură cu situaţia de !a Mătaseajranţuzească nu era în regulă. Ce anume era ciudat? îşi aminti în gînd fiecare persoană pe care o întîlnise: Remorcherul Annie, secretara, Claire, Mary Catherine, Yasmine. Deodată îşi dădu seama.
- Nici un bărbat.
Nici un bărbat. Toate lucrătoarele din depozit erau femei. Harry, numele menajerei, era derivat de ia Har-riett. Să fi fost ceva semnificativ? Să fi fost Mătasea franţuzească un prim exemplu^de discriminare între sexe? Relaţia dintre Claire şi Yasmine să fi fost alta decîl de prietenie şi de afaceri?
Acest gînd îi lăsă un gust amar în gură, mai puternic decît cafeaua şi cicoarea. Aruncă zaţul în chiuvetă.
Nu, nu se putea. Ar fi simţit. Comunicau în tăcere ca două confidente, nu ca iubite, în orice caz, Claire Laurent nu era o ucigaşă.
Pe de altă parte, îi făcea impresia că era o femeie care, dacă ar fi ucis deja un bărbat, nu ar mai fi avut nici o ezitare să îi zboare testiculele numai aşa, de plăcere.
Sună telefonul.
- Glenn sînt.
- Bună dimineaţa.
Detectivul scoase un sunet de parcă nu ar fi fost de acord.
- M-au sunat şi mi-au spus că femeia Wildel- şi acest joc de cuvinte trebuie luat ca atare - cere să-i dăm cadavrul. Trebuie să i-l dăm, Cassidy.
- La dracu', făcu el şi îşi trecu degetele prin părul umed. Cred că n-avem de ales, dar mai lasă-mă să încerc o dată cu ea şi cu fiul ei vitreg.
- Bine, dar le-am luat declaraţiile. Eu însumi i-am chestionat de nu ştiu cîte ori. O să-nceapă să semene a hărţuire.
- Ştiu, dar aş vrea să mai încerc o dată. Sînt acolo în jumătate de oră.
Discuţia cu Ariei şi Joshua Wilde începu prost, îl
aşteptau deja la el în birou. Văduva era îmbrăcată în mătase neagră, care o făcea să pară fragilă, slăbită şi indiscutabil inocentă.
- Domnule Cassidy, plecăm spre Nashville peste aproximativ o oră. N-am vrea să pierdem avionul.
- Vă rog să mă scuzaţi, spuse el şi după ce ocoli biroul se aşeză. A fost încurcată circulaţia. O să am grijă să ajungeţi la timp la aeroport, chiar dacă pentru acest lucru va fi nevoie de o escortă a poliţiei.
Acest lucru păru să o liniştească şi se lăsă pe spate.
- Vă mulţumesc.
- Mi s-a spus că şi sicriul reverendului Wilde va fi transportat cu acest avion.
Ea îşi şterse ochii uşor cu o batistă brodată.
- Jackson a fost ucis cu mai mult de o săptămînă în urmă. Nu numai că nu aţi arestat pe nimeni,, dar nu m-aţi lăsat nici să îl îngrop.
Cassidy o aplaudă în gînd. Juca al naibii de bine. Fusta îi acoperea cu decenţă genunchii; părui blond şi drept îi era ţinut de o bentiţă din catifea neagră. Nu făcea nici o încercare să fie atrăgătoare şi, totuşi, emana un farmec inexplicabil. Fiul ei vitreg îi puse o mînă liniştitoare pe umăr.
- A fost un chin îngrozitor pentru noi, domnule Cassidy. Mai ales pentru Arjel.
- Sînt convins,
- Vrem să ducem trupul tatei acasă, să îl îngropăm şi să ne odihnim. Totuşi, avem de gînd să ne întoarcem la New Orleans cînd veţi prinde vinovatul. Vreau să-l întreb personal de ce a făcut-o.
- Şi eu aş vrea să întreb acest lucru, spuse

Cassidy deschizînd un dosar pe care unul dintre funcţionari i-l dăduse înainte să intre în birou. Pentru o mai mare claritate, aş vrea să mai recapitulăm împreună unele lucruri.
Răsfoi hîrtiile pentru a face ca totul să pară cît se poate de serios.
- Dumneavoastră - toţi trei, împreună cu cei apropiaţi - aţi sosit la hotel,., la ce oră?
- La zece şi cinci, răspunse Ariei pierzîndu-şi răbdarea. Domnule Cassidy, am mai spus aceste lucruri de sute de ori.
- Ştiu că este supărător, dar uneori cînd se repovestesc evenimentele, un martor îşi aminteşte ceva ce anterior uitase. Vă rog să mă mai suportaţi.
Ea scoase un oftat de îndelungată suferinţă.
- Am sosit la zece şi cinci. Ne era foame. Am luat masa în Sazerac, la parterul hotelului. Sînt sigură că personalul poate confirma.
- Au şi făcut-o. A plecat cineva în timpul mesei?
- Nu cred. Josh, tu îţi aminteşti să fi plecat cineva în timpul mesei?
- Nu. De ce este important acest lucru, domnule Cassidy?
Era încă neclar cum pătrunsese agresorul în apartamentul soţilor Wilde. Cassidy îşi închipuise că cineva din cercul lor ar fi avut acces la o cheie şi l-ar fi aşteptat pe Wilde să se întoarcă de la masă.
- M-am gîndit doar că ar fi bine să verific.
- Nu îmi amintesc să fi plecat cineva înainte să terminăm de luat masa, spuse Ariei. Am luat liftu! cu toţii, coborînd fiecare la etajul lui.
- Eraţi un grup vesel?
- Toţi erau încă plini de Duh.
- De Duh?
- De Duhul Sfînt. Slujba din seara aceea fusese deosebit de binecuvîntată.
- înţeleg, spuse Cassidy şi răsfoi prin mai multe hîrtii. Deci, doamnă Wilde, dumneavostră, soţul şi Josh aţi coborît din lift la etajul şapte?
- Exact. Jackson rezerva totdeauna un etaj numai pentru noi, aşa încît familia să se bucure de o absolută intimitate.
- Hmmm.
- L-am sărutat pe Jackson de noapte bună cînd am ieşit din lift şi m-am dus în apartamentul lui Josh pentru a repeta cîntecele pentru slujba din seara următoare.
- Totdeauna cîntaţi cu stomacul plin, doamnă Wilde?
-Poftim?
Cassidy se rezemă de spătarul fotoliului trecîndu-şi un creion printre degete în timp ce îi privea atent pe cei doi.
- Am cunoscut cîţiva cîntăreţi, dar nici unuia nu îi plăcea să cînte imediat după ce mînca. Un stomac plin blochează diafragma, nu?
- Ce legătură are acest lucru?
- Aţi spus că v-aţi dus în apartamentul lui Josh să repetaţi.
- Pot explica eu, spuse Josh grăbit. Cînd Ariei şi cu mine repetăm fără auditoriu, lucrăm numai la timp, ritm, chestii din astea. Nu cîntă cu toată vocea decît în sală, unde tehnicienii de sunet pot regla nivelul microfoanelor.
- Aha, spuse Cassidy. De aceea probabil nu v-a auzit nimeni cîntînd în seara aceea.
- Nimeni nu se mai afla la etajul şapte, aţi uitat? îi reaminti Ariei cu dulceaţă în glas.
- Aşa este, dar şi camerele de deasupra şi cele de sub apartamentul lui Josh erau ocupate şi, cu toate acestea, oamenii nu au auzit nici voce, nici pian.
- Ce insinuaţi, domnule Cassidy?
- Că poate v-aţi dus în apartamentul lui Josh să faceţi un alt fel de muzică.
Văduva ţîşni în picioare şi îi aruncă o privire fulgerătoare.
- Cum îndrăzniţi!
- Nimeni nu vă poate confirma versiunea, doamnă Wilde.
- Dar nici nu o poate contesta nimeni.
- Cred că asta aţi şi intenţionat.
- Credeţi ce vreţi.
- Cred că pentru a vă putea continua relaţia, unul din dumneavoastră sau amîndoi v-aţi dus şi l-aţi împuşcat în somn. L-aţi lăsat acolo toată noaptea şi a doua zi dimineaţă aţi înscenat acest spectacol pentru presă şi public.
Ochii ei albaştri se îngustară ameninţător.
- Sînteţi unealta Diavolului.
- Tot ce se poate, spuse Cassidy blînd. Totdeauna m-a găsit disponibil.
- Aveţi de gînd să ne arestaţi în baza acestor baliverne? întrebă Arie! trufaşă.
- Fără nici o dovadă? Ştiţi la fel de bine ca şi mine, doamnă Wilde, că nu pot aduce nici o acuzaţie.
- Exact, spuse ea şi se întoarse ieşind valvîrtej.
Josh rămase, dar era la fel de agitat.
- Nu era nevoie de această acuzaţie, domnule Cassidy. Decît să-mi supăraţi mama vitregă cu asemenea aluzii urîte, mai bine aţi căuta adevăratul ucigaş.
- Haide, Josh, spuse Cassidy adresîndu-i-se intenţionat cu familiaritate.
Dacă era să învingă pe cineva pînă la urmă, acesta avea să fie Josh.
- Ştiu că sînteţi împreună. Nu-mi pasă... numai dacă nu cumva ţi-ai omorît tatăl pentru a putea fi împreună şi în continuare.
- Nu mai spuneţi asta!
- Atunci vorbeşte, fir-ar să fie, izbucni el plesnind biroul cu palmele.
După o clipă de linişte încordată, Josh întrebă posac:
- Ce vreţi să ştiţi?
Cassidy se calmă ştiind intuitiv că Josh avea să bată în retragere dacă era tratat cu delicateţe.
- Uite cum stau lucrurile după părerea mea, Josh, şi vezi ce concluzii poţi să tragi. Ariei e tînără, frumoasă, talentată şi îndrăgostită de tînărul, frumosul şi talentatul ei fiu vitreg, care îi răspunde la dragoste. Numai că e o problemă. Ea e măritată. Faptul că soţul era nedorit reprezintă un motiv de care nu pot să nu ţin cont. Şi ea era singura persoană în afară de tatăl, tău care avea cheia apartamentului.
- Şi menajerele? Personalul hotelului? Spărgătorii profesionişti n-au nevoie de chei. Intră mereu în camerele de hotel.
- Jackson a fost ucis de cineva cunoscut, cineva
de care nu se ferea să-l vadă gol şi întins în pat.
- Nu a fost Ariei. -'Atunci tu? Tînărul se albi.
- Tata şi cu mine aveam diverse neînţelegeri, dar nu l-am ucis eu.
- Ştia despre relaţia dintre tine şi soţia lui?
- Nu ştiu despre ce vorbiţi.
Fotoliul rabatabil al lui Cassidy ţîşni în faţă, practic catapultîndu-l peste birou.
- Nu te mai juca, Josh! Ştia?
Tînărul se agita sub privirea cenuşie şi apăsătoare a lui Cassidy. în cele din urmă, lăsă uşor umerii în jos şi spuse întorcînd capul:
- Nu. Nu cred.
- Aha.
Mărturisise că întreţineau o relaţie clandestină, îşi ascunse încîntarea.
- Crezi că aţi fost destul de deştepţi ca să ascundeţi acest lucru de tatăl tău, cînd eu am ghicit la treizeci de secunde după ce v-am cunoscut?
- Nu e vorba de deşteptăciune, spuse Josh rîzînd cu tristeţe. Era atît de încrezut, încît nu şi-ar fi imaginat niciodată că Ariei m-ar fi putut prefera pe mine în locul lui.
Cassidy se uită în ochii lui şi îl crezu.
- Era un ticălos, nu?
- Da, era.
- îl urai?
- Uneori.
- Destul de mult pentru a-l ucide?
- Uneori. Dar nu l-am ucis eu. Nu puteam. N-aş fi avut tăria.
Cassidy crezu şi acest lucru. Joshua Wilde fusese botezat după numele luptătorului evreu din Vechiul Testament, dar nu era un nume care i -se potrivea. Fără îndoială că Jackson Wilde, cu glasul lui tunător şi temperamentul de înger răzbunător, fusese teribil de dezamăgit de un fiu atît de blînd şi delicat. Un copil putea aduna mult resentiment faţă de un părinte poruncitor şi extrem de critic. Părinţi mai buni decît Jackson Wilde fuseseră omorîţi de copiii prea stresaţi. Dar Cassidy nu îşi închipuia că Josh ar fi putut trage un glonţ în cap cuiva.
- Dar ea? întrebă Cassidy arătînd spre uşa pe care Ariei ieşise atît de furioasă. Gîndeşte-te bine înainte să răspunzi, Josh. Am putea descoperi o dovadă acuzatoare în orice clipă, ceva ce ne-a scăpat mai înainte. Dacă o aperi pe Ariei, îi eşti complice şi pedeapsa este aceeaşi. Ea l-a omorît?
-Nu.
- Ar fi putut s-o facă fără să ştii tu? Aţi făcut dragoste în seara aceea, Josh?
El îşi plecă privirea, dar răspunse fără cea mai mică ezitare--Da.
- A părăsit apartamentul vreo clipă?
- Nu. Pînă cînd a plecat de tot, spre dimineaţă. Prea tîrziu pentru a fi comis crima, care, după
părerea lui Elvie Dupuis, avusese loc între douăsprezece şi unu dimineaţa.
- Eşti sigur?
- Absolut.
- O bănuieşti că l-ar fi putut ucide?
- Nu, spuse el clătinînd din cap atît de hotărît încît cîteva şuviţe de păr îi căzură peste sprîncene.
- Cum poţi fi atît de convins?
Ridicîndu-şi capul, întîlni privirea pătrunzătoare a lui Cassidy.
- Tata era biletul lui Ariei pentru celebritate. Fără el, ea este un nimic.
Era un drum înfundat. Erau cît se poate de vinovaţi. Cassidy nu ştia însă dacă numai de adulter sau de un păcat mult mai grav. Dar chiar dacă ei l-ar fi ucis pe Wilde, nu avea nici o dovadă ca să îi reţină.
- Drum bun, spuse el sec.
Joshua Wilde fu luat prin surprindere.
- Adică pot să plec?
- Numai dacă nu vrei să semnezi vreo mărturisire.
- Nu am nimic de mărturisit şi nici Ariei nu are. Vă jur, domnule Cassidy.
- S-ar putea să mai juri - la tribunal, Dar, deocamdată, la revedere.
Cassidy se uită după el întrebîndu-se dacă nu cumva dădea drumul unui ucigaş. Cu toate că, îşi spuse el, singurul pericol pe care Ariei şi Josh îl reprezentau pentru public era faptul că îl jecmănea de bani în numele Domnului.
Nemulţumit şi parcă supărat pe toată lumea, înşfacă receptorul chiar după primul apel.
- Cassidy.
Era Crowder, care nu părea prea încîntat de rezultatul întrevederii.
- Principalul este că au plecat, spuse Cassidy pe scurt.
Crowder făcu unele comentarii despre văduvă şi zarva pe care o lăsase în urma ei.
- Zboară la Nashville mirosind ca un trandafir şt arătînd ca o afurisită de martiră şi ne lasă pe noi să strîngem rahatul. Cassidy, mai eşti pe fir?
- Poftim? Ah, da, scuză-mă. Rahat. Aşa e.
- Ce s-a întîmplat?
Cassidy se holba la un dosar umflat pe care Ho-ward Glenn tocmai -i-l trimisese pe birou cu un zîmbet triumfător.
- Te sun eu, spuse Cassidy şi închise în timp ce Crowder vorbea.
Se uită la Glenn, care stătea pe marginea biroului şi pe al cărui chip nebărbierit zăbovea un zîmbet încrezut.
- Hei, Cassidy, asta s-ar putea să fie dovada pe care o căutăm. Hai să mergem.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:36 PM | message # 8
Capitolul şapte
- Este al dumneavostră, nu, domnişoară Laurent?
- Unde l-aţi găsit? îl întrebă Claire pe omul acela respingător cu privirea fioroasă de gladiator.
- Unul din oamenii mei l-au găsit într-o ladă de gunoi la cîteva blocuri distanţă. Nu v-aţi închipuit că o să verificăm şi lăzile de gunoi de pe lîngă cei implicaţi în cazul Wilde?
- Nu sînt implicată, spuse Claire netuiburată.
- Asta spune altceva, zise el vîrîndu-i plicul incriminator la cîţiva centimetri sub nas, dar ea îl dădu la o parte.
- Glenn, lasă-mă pe mine, spuse Cassidy brusc şi odiosul Glenn se dădu cîţiva paşi înapoi privindu-l încruntat.
Cassidy se întoarse atunci spre Claire.
- Sincer să fiu, am crezut că sînteţi mai deşteaptă. De ce nu aţi aruncat şi plicul în apă odată cu arma crimei?
Crezuse că încăperile apartamentului ei, care fusese proiectat pentru a oferi un maximum de lumină şi spaţiu, aveau să o facă să se simtă mai puţin închisă. Dar, în clipa în care l-a lăsat pe Cassidy să , intre, a avut impresia că zidurile au început să se strîngă în jurul ei, mai ales că era însoţit de acel detectiv pe care îl privea cu un dezgust vizibil, îi făcea silă, nu atît din cauza aspectului său neîngrijit, cît datorită zîmbetului său răutăcios şi suspicios.
Văzînd ce aduseseră cu ei, inima i se opri în loc şi palmele i se umeziră. Se simţea prinsă în capcană, îi era teamă, dar era hotărîtă să nu o arate.
- Spuneţi, domnişoară Laurent. Ce-i cu asta? o întrebă detectivul Glenn aruncînd plicul pe barul din bucătărie.
O mulţime de tăieturi din ziare ieşiră din el risipindu-se pe suprafaţa lucioasă.
Claire nu mai suporta să fie încolţită de cineva cu putere. Instinctul îi spunea să lupte, aşa cum făcuse la cinci ani, dar acum nu mai era un copil. Nu mai putea să dea cu picioarele, să zgîrie şi să îşi arcuiască spatele. Ar fi fost inutil să mintă. O aveau la mînă. Ştiau. Şi ea ştia. Nu mai putea.decît să îndulcească totul.
- A fost al meu, recunoscu ea. Ţinînd cont de
Sandra Brown
faptul că reverendul Wilde a fost ucis, m-am gîndit că ar fi imprudent să mai păstrez dosarul.
- „Imprudent"? pufni Glenn. Ăsta-i un cuvînt frumos pentru nebunia dracului?
Claire îl fulgeră furioasă cu privirea şi spatele i se încorda.
Cassidy trecu între ei doi.
- Scuzaţi-ne, îi spuse el şi îl împinse pe detectiv spre uşă.
După o discuţie şoptită dar aprinsă, Glenn mai aruncă spre ea o privire urîtă şi ieşi trîntind uşa cu zgomot.
- Mulţumesc, îi spuse ea lui Cassidy cînd acesta se întoarse. Nu cred că l-aş mai fi suportat nici o clipă. Era de-a dreptul respingător.
- N-am făcut-o pentru dumneavostră, ci pentru mine. Am o groază de întrebări să vă pun. Era evident că Glenn nu avea să ajungă nicăieri, aşa că l-am rugat să mă lase pe mine.
- Ce întrebări?
- Ce întrebări? Avem o dovadă care vă acuză, domnişoară Laurent.
- O colecţie de tăieturi din ziare? întrebă ea ironic. Nu prea, domnule Cassidy. Tocmai îmi pregăteam un sandviş pentru prînz. Doriţi şi dumneavoastră unul?
Fără să îşi ia ochii de la ea, Cassidy îşi descheie haina de la costum şi îşi propti mîinile în şold. O privea ca şi curn ar fi încercat să o înţeleagă.
- Sînteţi foarte liniştită, spuse el încordat. Dar şi mincinoasă.
- Nu m-aţi întrebat niciodată dacă am vreun dosar despre Jackson Wilde.
Mătase franţuzească
- Mă mir că n-aţi negat în legătură cu astea, spuse el arătînd spre grămada de tăieturi din ziar de pe bar.
Claire ocoli barul pentru a se duce la frigider.
- Dacă aş fi negat aş fi părut, într-adevăr, vinovată, nu? Salată de creveţi?
-Da.
- Pîine de grîu sau albă?
- Dumnezeule, murmură el trecîndu-şi degetele prin păr. Nu încetaţi cu ospitalitatea asta sudică?
- De ce aş face-o?
- Pentru că Glenn aşteaptă jos să vă aresteze şi dumneavostră vorbiţi despre pîine de grîu sau albă.
- Nu voi fi arestată, domnule-Cassidy, şi ştim amîndoi acest lucru.
Luînd tot ce trebuia din frigider, rămase cu spatele la el pentru a pregăti sandvişurile. Spera să nu vadă cît îi tremurau mîinile.
Gîndind la rece, aruncarea dosarului părea un gest disperat al cuiva cu mîinile pătate de sînge. îl aruncase ca o proastă în lada de gunoi. Nimic nu ar fi trebuit lăsat la voia întîmplării. De ce nu o făcuse cum spusese el mai devreme? Sigur că a doua zi după crimă lucrurile s-au precipitat şi ea nu mai gîndea limpede. Făcuse o greşeală care părea că o va costa foarte mult.
De asemenea, îl subestimase pe Cassidy şi gravitatea primei sale vizite, întrebările lui o incomodaseră şi o făcuseră să fie prudentă, dar nu o făcuseră să intre în panică. Găsirea plicului schimbase totul. Acum era mai mult decît curios să afle părerea ei despre Wilde. De fapt, o suspecta de uciderea acestuia. Avea să o urmărească atent,
căutînd şi cea mai mică dovadă. Dar Claire se pricepea foarte bine să pună beţe în roate autorităţilor. Primul lucru pe care îl învăţase era să nu se lase niciodată intimidată. Se întoarse spre el.
- Nu aveţi destule dovezi pentru a mă aresta, domnule Cassidy. Am strîns cîteva articole în legătură cu Jackson Wilde. Nu e o armă fumegîndă.
- Arma trebuie să fie în golf acum, spuse el luînd o măslină de pe farfuria pe care ea i-o pusese în faţă. Purtată de curent.
- Foarte probabil.
Fiindcă barul era plin de hîrtii, îi făcu semn să se aşeze la masa acoperită cu sticlă din sufragerie.
- Ceai sau o băutură răcoritoare?
- Ceai.
- Cu zahăr?
- Fără nimic.
întorcîndu-se cu două pahare cu ceai de mentă cu gheaţă, se aşeză în faţa lui. El luă jumătate din sandviş şi muşcă serios din el.
- O parte din tăieturi sînt vechi de ani de zile.
- Interesul meu este vechi de cîţiva ani.
- Vă interesează chiar atît de mult religia?
- Nu, domnule Cassidy, spuse ea zîmbind rezervat. Sînt catolică prin naştere, dar nu am aderat la nici o biserică organizată. Cu siguranţă nu eram îndrăgostită de fermecătorii teleevanghelişti. Wilde mi-a atras atenţia pentru că l-am considerat a fi unul din cei mai periculoşi oameni din America.
- Şi aţi crezut că era o datorie civică să îl ucideţi?
- Vreţi să mă ascultaţi sau nu? izbucni ea, iar el îi
Mătase franţuzească
făcu semn să continue. Sînteţi foarte grosolan, domnule Cassidy.
- Da, ştiu.
Privirile li se întîlniră pentru cîteva secunde. Glaire nu avea de gînd să se lase intimidată, aşa că începu să vorbească:
- Spre deosebire de alţi telepredicatori, Wilde ameninţa să jefuiască oamenii, nu de bani, ci de ceva mult mai valoros - drepturile garantate de Primul Amendament. Cam în perioada cînd a apărut primul catalog al Mătăsii franţuzeşti, el şi-a început cruciada împotriva a tot ce considera că era pornografic, încă de la început, mesajul lui m-a deranjat cumplit.
- Pentru că influenţa lui vă putea afecta afacerea?
- Nu, pentru că n-am vrut niciodată să fiu pusă în situaţia de a-mi -apăra munca. Mi-am închipuit că acest lucru era foarte posibil şi, după cum s-a văzut, am avut dreptate. Catalogul Mătase franţuzească nu avea nimic în comun cu toate revistele acelea pornografice, dar a fost inclus printre ele şi acuzai la fe! de mult. Reverendul Wilde declara război libertăţii presei.
- Dar nu poate exista o libertate deplină, domnişoară Laurent. Răspunderea merge mînă în mînă cu libertatea.
- Sînt de acord, spuse ea şi lăsînd jos sandvişul se aplecă puţin înainte. Gîndul că o mulţime de bărbaţi, femei şi copii sînt exploataţi pentru profit îmi face greaţă şi această crimă nu poate fi rezolvată prin excluderea eroticii de calitate din muzee şi librării. Cenzura îşi are locul în mintea, inima şi conştiinţa cuiva. D'acă nu eşti de acord cu filmele porno,cheltuieşte-ţi cei şapte dolari pe altceva. Dacă nu-ţi convine un spectacol de televiziune, schimbă canalul şi nu cumpăra produsele pe care le sponsorizează. Dar lasă-i pe cei care nu au aceeaşi părere cu tine să se uite la ce vor. Nu stă în puterea unui guvern sau a vreunui comitet de aşa-zişi experţi, sau a unui predicator să hotărască ce au voie sau nu să vadă oamenii - adulţii, vreau să spun. Cînd Hitler a venit la putererunul din primele lucruri pe care le-a făcut a fost să ardă cărţile pe care el le considera nepotrivite.
- Şi toţi cei care au ceva împotriva romanului „De veghe în lanul de secară" sînt neo-nazişti?
- Vă rog, domnule Cassidy, nu fiţi jignitor. Am vrut să spun numai că este caracteristic fascismului ca unii care nu sînt de acord cu ceva să îşi impună cu forţa punctul de vedere asupra tuturor.
Claire îşi simţi obrajii înflăcăraţi. O deranja atît de mult această problemă, încît uneori devenea la fel de dictatorială şi intransigentă ca şi Wilde.
- Nu am intrat în acest război de bunăvoie, domnule Cassidy. Dacă aş fi avut de ales, n-aş fi participat niciodată la el, dar am fost implicată cînd Wilde a început să mă facă în toate felurile din amvonul lui. Am hotărît să-l ignor pe cît posibil şi am refuzat invitaţiile repetate la o dezbatere publică, dar, probabil că una tot ar fi fost inevitabilă.
- Şi vă înarmaţi păstrînd acele tăieturi din ziare.
- Exact. Singurul lucru pe care îl dovedeşte acel dosar este faptul că mă documentam amănunţit cu privire la oponentul meu ca să ştiu la ce să mă aştept cînd avea să vină clipa. .
- De ce nu mi-aţi arătat această colecţie şi nu mi-aţi explicat toate aceste lucruri cînd am fost aici prima dată?
- Le aruncasem deja.
- Aţi fi putut să-mi spuneţi doar.
- Da, aş fi putut, dar dumneavoastră sînteţi presat de primărie să găsiţi neapărat un suspect. Adepţii lui Wilde cer aducerea vinovatului în faţa justiţiei. "N-am vrut să fiu un ţap ispăşitor, nici măcar temporar. Dacă m-aţi fi luat să mă interogaţi oficial, acest lucru mi-ar fi afectat şi munca şi familia.
- Aş putea să o mai fac încă.
- Ar fi o pierdere de timp. V-am spus tot ce ştiu. El o privi îndeaproape.
- Deci, sublinierea cu roşu a datei cînd- Wilde a venit în New Orleans este o pură coincidenţă.
Obrajii i se înfierbîntară iar.
- îmi amintesc că am subliniât-o, da, dar nu pot explica de ce. Ţineam în mînă un stilou cu cerneală roşie în timp ce citeam articolul, spuse ea ridicînd din umeri. Un gest reflex.
.El termină de mîncat repede şi curăţă farfuria. Se şterse la gură cu un şervet pe care îl puse apoi alături.
Teoretic, totul pare cît se poate de logic. Aproape că este chiar prea iogic, domnişoară Laurent. De parcă aţi fi repetat ce să spuneţi în cazul în care plicul ne-ar fi căzut în mîini.
• Doriţi puţină cafea alături de impresiile dumneavoastră greşite?
- Nu, mulţumesc, răspunse el cu jumătate de zîmbet.
Ea luă farfuriile şi le duse în bucătărie.
- Credeam că Harry face toate aceste lucruri, spuse el amical urmînd-o pînă la barul care despărţea cele două încăperi.
- De obicei ea le face, dar după-amiaza aceasta a ieşit cu mama.
- Ce convenabil.
- Ce vreţi să spuneţi? Ce legătură au ieşirile mamei cu dumneavoastră?
- Aveam nevoie să-mi spună unde aţi fost în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis.
Claire trase iute aer în piept.
- N-o^să vă las să-mi interogaţi mama, domnule Cassidy. înţelegeţi acest lucru şi scutiţi şi timp şi efort. Mama nu-şi aminteşte lucruri care s-au petrecut azi-dimineaţă, cu atît mai puţin ceva ca s-a întîmplat acum cîteva săptămîni. Dacă este forţată, s-ar putea să nu vă dea un răspuns credibil şi orice încercare de a afla ceva de la ea ar tulbura-o, ceea ce nu voi permite.
- Doar nu vă aşteptaţi ca Glenn şi cu mine să acceptăm răspunsul dumneavoastră la o asemenea întrebare importantă drept un alibi concret.
- Nu aveţi de ales, răspunse ea cutremurîndu-se cînd auzi numele detectivului. Va trebui să mă credeţi pe cuvînî. Am fost acasă în seara aceea.
- N-aţi ieşit absolut deloc?
Privirea lui pătrunzătoare o făcu să ezite. Nervoasă, îşi dădu în spate bretonul.
- Poate am ieşit, dar dacă am făcut-o, nu a durat mult, pentru că nu o pot lăsa pe mama prea mult singură, mai ales seara. Sincer, domnule Cassidy, nu-mi amintesc. Data nu-mi spune nimic.
El o privi îndelung şi apoi întrebă:
- Unde e Yasmine?
- A plecat la New York ieri.
Aşa cum se şi aşteptase, în dimineaţa care a urmat discuţiei lor, Yasmine fusese spăşită şi îşi ceruse iertare. Se îmbrăţişaseră, se împăcaseră şi apoi se apucaseră de lucru la noul catalog. Yasmine fugise în dormitor să răspundă la telefon de cîteva ori. De două ori înainte să se întoarcă la New York, îşi petrecuse nopţile afară, revenind dimineaţa deprimată şi tristă. Dar legătura cu acel bărbat însurat era treaba ei. Trebuia să se descurce singură.
Lui Claire îi ajungeau propriile probleme, toate cauzate de acel individ care o privea la fel de pătrunzător ca şi cel de la Asistenţa Socială cu mulţi ani în urmă, de parcă ea ar fi fost un specimen deosebit pe care îl cercetau pentru a descoperi tulburări de personalitate sau comportament.
- Ce-i asta? întrebă el arătînd spre ceva înrămat pe perete.
- Reţeta mătuşii Laurel pentru Mătase franţuzească. Cassidy îşi înălţă capul nedumerit.
- Nu reuşeam să găsesc un nume pentru firmă, explică ea şi zîmbi amintirii. Yasmine şi cu mine ne-arn gîndit luni întregi şi nu am găsit nimic potrivit. Apoi, într-o după-amiază răcoroasă, mi s-a făcut poftă de o prăjitură cu ciocolată şi arn început să caut prin cutia cu reţete a mătuşii Laurel. „Mătase franţuzească", continuă ea arătînd spre numele scris cu litere cursive. Asta era. Am ştiut de cum l-am văzut. Mătuşa Laurel a fost atît de încîntată cînd i-am spus că voi da numele firmei după reţeta ei. O făcea să aibă impresia că avusese şi ea o contribuţie, spuse ea melancolică. A murit la cîteva săptămîni după aceea.
Ducîndu-se mai aproape, Cassidy începu să citească:
- Se adaugă zahăr treptat în amestecul de unt, ciocolată topită şi vanilie şi se amestecă continuu la foc mic. Pare să fie delicioasă.
- Aşa şi este. Este consistentă, senzuală şi se simte la limbă aşa cum vreau să se simtă lenjeria mea pe piele. Numele în sine implică slăbiciune.
Cînd nu mai vorbi, Claire îşi dădu seama cît de nemişcaţi, cît de apropiaţi şi cît de tăcuţi erau amîndoi. El îi privea gura, apoi ochii şi, dacă auzul îi era la fel de pătrunzător ca privirea, atunci i-ar fi putut auzi bătăile inimii.
El îşi drese glasul şi puse distanţă între ei de parcă şi el considerase incomodă acea tăcere prelungită.
- Interesant, dar să revenim la motivul'pentru care am venit aici. Singura nemulţumire pe care o aveaţi în privinţa lui Jackson Wilde era cea legată de Primul Amendament,, da?
- Exact.
- Nimic altceva?
- Unde vreţi să ajungeţi, domnule Cassidy? Aceasta este metoda dumneavostră, de a trage la întîmplare pînă nimeriţi ceva? Nu e un mod prea economic de a cheltui banii celor care plătesc impozite. V-aţi petrece timpul mult mai bine căutîndu-l pe adevăratul ucigaş, iar timpul meu ar fi...
- Dumneavoastră şi Yasmine sînteţi amante? întrebarea fu la fel de neaşteptată ca o stea
Mătase franţuzească
căzătoare, iar efectul pe care îl avu asupra ei, fu la fel de puternic, îl privi uluită, cu gura uşor întredeschisă şi cu ochii mari.
- Ce v-a făcut să vă gîndiţi la aşa ceva?
- Sînteţi?
Cînd o văzu că începe să rîdă, el se întunecă şi mai mult la faţă.
- Wilde a mai declanşat şi o homofobie în întrega ţară. Grupuri de homosexuali aveau împotriva lui o mulţime de lucruri.
- înţeleg. Şi v-aţi închipuit că îmi era duşman din două motive? întrebă ea amuzată. Sincer, nu rîd de dumneavoastră, domnule Cassidy, ci numai îmi imaginez cum ar reacţiona Yasmine la această întrebare. Nu citiţi ziarele? De-a lungul anilor a avut o grămadă de amanţi, toţi bărbaţi, şi şi-a făcut o adevărată reputaţie de femeie fatală.
- Asta ar putea fi pentru ochii lumii.
- Ar fi foarte dezamăgită dacă v-ar auzi. Bine, mă credeţi pe mine capabilă de lesbianism, dar cum puteţi să vă gîndiţi măcar că Yasmine ar putea fi heteros.exuală?
- Pentru că acest decor este cam ieşit din comun, de aceea.
- Decor?
- Firma asta.
- Cum adică? întrebă ea într-adevăr curioasă.
- Am venit aici de două ori şi n-am văzut nici un bărbat. Ştiu că mulţi răufăcători ar fugi de amazoana de la .intrare, dar toate angajatele sînt femei, de la cele care pun foiţe în cutii la cele care conduc cărucioarele. Ce aveţi împotriva bărbaţilor?
- Nimic.
- Sînteţi căsătorită? -Nu.
- Aţi fost vreodată? -Nu.
- Logodită? Ea ezită puţin. -Nu.
El ridică degetul arătător de parcă ar fi vrut să îi prindă minciuna pe el.
- Mai gîndiţi-vă.
Claire simţea că îşi pierde cumpătul.
- Aţi făcut cercetări, domnule Cassidy?
- Mi-am făcut meseria. Vorbiţi-mi despre relaţia dumneavoastră cu David Allen.
- Să vă ia naiba! Aţi fost la el?
- Nu a fost nevoie, dar mă voi duce dacă nu vorbiţi.
Claire clocotea de furie, dar el cîştigă întrecerea de voinţă.
- A fost cu mult timp în urmă, spuse ea tăios, înainte să înfiinţez Mătasea franţuzească. Voia să ne căsătorim.
- Şi ce s-a întîmplat?
Era gata să îi spună că nu îl privea, dar se răzgîndi. Orice ostilitate din partea ei i-ar fi înrăutăţit situaţia. Yasmine, care avea mai multă experienţă în privinţa bărbaţilor, se îndoise că acest Cassidy avea să înghită orice aiureli de la o femeie. Claire se gîndi că poate avusese dreptate. Şi, pe urmă, nu era un teritoriu chiar atît de periculos. Puteau trece peste el fără probleme.
- David voia să o închid pe mama într-un sanatoriu, spuse ea încet, plecîndu-şi privirea. Nici n-am vrut să aud de aşa ceva. Mi-a dat un ultimatum, aşa că i-am înapoiat inelul de logodnă.
- Nu l-aţi iubit la fel ca pe mama dumneavoastră?
- Evident că nu.
- Şi de atunci nu aţi mai avut nici o relaţie serioasă? „
- Nu ştiţi?
- Nu încă. Pot să caut, însă, sau puteţi să mă scutiţi pe mine de efort şi pe dumneavoastră de jenă spunîndu-mi totul, pur şi simplu.
- Viaţa mea personală are vreo legătură cu investigaţia?
- Poate. Haideţi să vedem unde ne duce, spuse e! şi se aşeză pe un scaun la bar cu braţele încrucişate.
Arătînd foarte clar că subiectul nu îi făcea plăcere, ea spuse în cele din urmă:
- Am mai avut vreo două legături după despărţirea de David, dar nimic serios. Sînteţi mulţumit?
- Deocamdată.
Se întoarse şi timp de cîteva clipe se juca prin hîrtiile de pe bar.
- Unde este tatăl dumneavoastră, domnişoară Laurent?
Claire se mişcă de pe un picior pe altul.
- V-am mai spus. A murit imediat după naşterea mea.
- Nu vi-l amintiţi?
- Nu. Eram prea mică.
- De ce. a murit?
- Atac de cord, cred.
Privind-o fix, coborî de pe scaun şi veni încet spre ea pînă ajunse atît de aproape, încît a trebuit să îşi dea puţin capul pe spate pentru a-i privi ochii incisivi.
- Mă minţiţi iar. Pe certificatul dumneavoastră de naştere, în dreptul spaţiului pentru numele tatălui, este un mare semn de întrebare.
- Ticălosule, spuse ea şi fu gata să îi dea o palmă, dar el o prinse de încheietura mîinii la cîţiva centimetri de obrazul lui.
Lacrimi de furie şi frustrare îi apărură în ochi.
- Nu ai nici o scuză să-mi scormoneşti viaţa personală.
- Un cadavru cu trei gloanţe în el este o scuză al naibii de bună.
Claire îşi trase mîinile din strînsoare şi îşi încrucişa braţele lipite de trup cuprinzîndu-şi coatele.
- Ei bine, domnule Cassidy, dacă eşti aşa de deştept, ce ai mai aflat în misiunea dumitale de cercetare?
- Familia Laurent, bunicii dumitale, erau crema societăţii din New Orleans, o familie veche cu o grămadă de bani. Lumina ochilor le era singurul lor copil, Ivjary Catherine. A urmat la cele mai bune şcoli din parohie şi a fost educată pentru a-şi ocupa locul în societate. Dar, după unul din dansurile acelea despre care mi-a pomenit şi mie, a fost sedusă de unul din domnii tineri şi bogaţi din public. A rămas însărcinată. Cînd le-a mărturisit acest lucru părinţilor, a refuzat să le spună numele respectivului partener. Din păcate, el nu a apărut pentru a-şi asuma responsabilitatea copilului. Părinţii'ei au făcut atunci ceea ce au crezut că era de cuviinţă - au dezmoştenit-o şi au
alungat-o. Numat mătuşa Laurel, sora tatălui ei, a primit-o. Scandalul a luat amploare, a izbucnit afec-tînd familia. După doi ani, părinţii lui Mary Catherine au murit, de ruşine, spun unii, dar înainte să moară, tatăl ei a modificat testamentul lăsînd toată averea bisericii.
- Care, de asemenea, a tratat-o pe mama ca pe o proscrisă, deşi ea cerea milă, îndurare şi iertare, adăugă Claire.
- Dar i-au permis fiicei nelegitime să urmeze cursurile de catehism.
- Nu, domnule Cassidy. Am învăţat religie de la mătuşa Laurel. Era o fată bătrînă uşor scrîntită. Mulţi considerau că viaţa ei nu avea sens, dar ea ne-a iubit pe mine şi pe mama necondiţionat. Cînd mama avea crize, mătuşa Laurel mă liniştea dacă erau furtuni, mă îngrijea dacă eram bolnavă şi mă ajuta să trec prin greutăţile copilăriei. A fost singura fiinţă din cîte am cunoscut care a trăit creştineşte exact aşa cum a dorit Isus. Nu se ruga. Ea dădea pilde.
- Dar povestea despre mama dumitale este corectă?
- Foarte. Vărul ei Charles a fost foarte precis.
- De unde ştii că el mi-a dat informaţiile?
- El este singurul care a mai rămas din neamul Laurent.
- Păstrezi legătura cu el? Ea rîse amar.
- Nu, slavă Domnului. E la fel de înţelept şi de înfumurat ca toţi ceilalţi din familie. Din cîte mi-a povestit mătuşa Laurel, nu mă mir că au alungat-o pe mama cînd avea mai multă nevoie de ei.
- Dar nu era decît un copil.
- Şaptesprezece ani, spuse ea şi întorcînd capul adăugă: dar, ce faci, domnule Cassidy, parcă ţi-ar fi milă.
- Era la începutul anilor şaizeci, pentru numele lui Dumnezeu.
- Mai precis, sfîrşitul anilor cincizeci. Eisenhower mai era încă preşedinte. America nu îşi pierduse inocenţa. Tinerele domnişoare nu aveau zone erogene.
Cassidy clătină din cap nedumerit.
- Chiar şi aşa, familiile nu îşi aiungau fiicele dacă rămîneau însărcinate.
- Familia Laurent a făcut-o. Bunicii mei nu au mai vorbit cu mama niciodată. Pentru ei, nici ea, nici eu nu existam.
- Nu ţi-a spus niciodată cine a fost tatăl dumitale? -Nu.
- Şi el nu a luat niciodată legătura cu dumneavostră, nici măcar în secret?
- Nu. Sînt sigură că s-a temut de consecinţe. Doar făcea şi ei parte din aceleaşi cercuri şi .se pare că a profitat. A văzut ce a păţit mama şi nu a vrut ca acelaşi iucru să i se întîmple şi lui. Nici nu-i condamn.
- Prostik '
- Poftim?
- Ar însemna că nu eşti om dacă nu-l faci răspunzător.
Simţindu-se ca o insectă prinsă de un carton, Claire se dădu prudentă un pas înapoi.
- Ce vrei să spui, domnule Cassidy?
- Că oricine l-a ucis pe Wilde avea ceva împotriva bărbaţilor.
- Ai dedus şi asta. Cît de inteligent.
- Nu chiar atît de inteligent. A fost un caz de crimă cu sînge rece. Numai că o împuşcătură a fost în plus.
- Te referi la cea din partea inferioară.
- De unde ştii?
- S-a scris în toate ziarele că Wilde a fost împuşcat în testicule.
îşi dădu părul înapoi şi îl înfruntă sfidător.
- Deci, datorită împrejurărilor în care m-am născut şi faptului că am numai femei angajate, aţi tras repede concluzia că eu sînt cea care l-a împuşcat pe Jackson Wilde.
- Nu fi ironică.
- Atunci nu fi ridicol, spuse ea ridicînd glasul. Am recunoscut deschis că nu eram de acord cu nimic din ce spunea acel individ. Şi ce-i cu asta? Mulţi o făceau.
- E adevărat, dar numai existenţa cîtorva era ameninţată, şi acest lucru a făcut să te situezi în capul listei de suspecţi.
- îţi pierzi timpul anchetîndu-mă.
- Nu prea cred. Te-am prins cu prea multe minciuni.
- Ţi-am explicat totul în legătură cu tăieturile din ziare.
- Nu vorbesc de asta.
- Te-am minţit în legătură cu tata numai pentru a-mi proteja mama. Eşti desigur de acord cu mine că a îndurat prea multă umilinţă şi fără să ştie că am discutat cu dumneata despre trecutul ei.
- Nu vorbesc nici despre această minciună.
- Atunci despre ce? Nu pot să sufăr suspansul.
El îi întoarse spatele şi se îndreptă spre uşă. îi venea bine costumul de culoare închisă. Vesta îi îmbrăca perfect bustul şi pantalonii nu conţineau nici o fărîmă de material în plus. Ar fi fost o plăcere să se poată concentra asupra atractivităţii lui evidente aşa cum făceau majoritatea femeilor.
Dar Claire îl vedea cu ochii unui copil înspăimîntat. Nu putea separa omul de birocraţia pe care o reprezenta, învăţase încă de la o vîrstă fragedă să îi fie teamă şi silă de ea şi să i se împotrivească. Şi toată acea antipatie şi-o îndrepta acum asupra lui.
Cum îndrăznea să scormonească trecutul trist al mamei ei? Acesta îi cauzase lui Mary Catherine atîta amărăciune, încît pentru a supravieţui, fusese nevoită să se baricadeze într-o lume de vis. Iluziile ei erau roze, dar la fel de protectoare ca nişte porţi de fier. Ele o apăraseră de supărări şi batjocură timp de trei decenii. Era nedrept ca necazurile ei să fie expuse din nou străinilor.
El ajunsese la uşă. Puse mîna dreaptă pe clanţă. Glaire ştia că trebuia să îi testeze limitele răbdării, dar nu se putu abţine şi îi spuse ironic:
- E o cacialma.
El se întoarse iute.
- Mi-ai spus că nu l-ai cunoscut niciodată pe Jackson Wilde.
Ridică apoi mîna liberă şi şi-o înfipse în părul ei dîndu-i capul pe spate, Apropiindu-şi faţa foarte mult de a ei, îi spuse repede şi uşor, cu expresivitate şi insistenţă.
- N-ai petrecut „o seară liniştită acasă" atunci cînd a fost ucis. Am cîteva casete video de la compania de televiziune angajată pentru a prezenta spectacolul lui Wilde din New Orleans. Pe una din ele era înregistrată ultima slujbă în întregime. Cînd Wilde a făcut o invitaţie în încheiere, sute de oameni au năvălit spre el din toate colţurile Superdomului. Printre primii care au ajuns la el a fost o tînără care i-a apucat mîna şi i-a vorbit.
O privi intens, de parcă ar fi vrut să îşi întipărească faţa ei în memorie, după care îi dădu drumul la păr şi deschise uşa, adăugînd în timp ce ieşea:
- Dumneata erai, Claire.
Cînd auzi telefonul sunînd, Andrp Philippi sări cu vinovăţie şi trînti sertarul biroului. Soneria era parcă o conştiinţă care îi amintea că se uita la fotografia iubitei lui în timpul serviciului.
Răspunse şi, cu un ton înţepat şi neutru, se prezentă.
- Cu ce vă pot fi de folos?
- Bonsoir, Andre.
- Bonsoir, răspunse el pe un ton mai cald recunoscînd persoana deşi vocea era mai slabă şi mai înăbuşită decît de obicei. Ce mai faci?
- Nu-mi revin după ce s-a petrecut săptămîna cealaltă.
Gura lui mică se strîmbă înţelegător.
- A fost o seară îngrozitoare.
- Te-am sunat să-ţi mulţumesc încă o dată pentru discreţie.
- Te asigur că nu e nevoie de mulţumiri. Nu m-am simţit în nici un fel obligat faţă de poliţie. Mi-au hărţuit oaspeţii ca pe nişte vite şi i-au interogat ca pe nişte criminali.
- Te-ai îngrijit de detalii?
- Nu-ţi face griji. Nu reiese de nicăieri că ai fost aici în seara aceea.
- Te-a interogat cineva despre... despre asta?
- Poliţia, răspunse Andre dezgustat. Şi am mai vorbit şi cu un individ pe nume Cassidy.
- Cassidy ţi-a pus întrebări?
- De două ori. Dar nu-ţi face griji. Am răspuns numai la cele precise şi n-am dat amănunte.
- A fost rostit şi numele meu?
- Nu! Şi, naturellement, nu l-aş fi menţionat.
- Sigur că nu, Spuse interlocutorul. Numai că... ei bine, nimeni nu trebuie să ştie că am fost acolo.
- înţeleg.
- Mă bazez pe discreţia ta. Are o valoare imensă pentru mine.
- Acesta e cel mai plăcut compliment. Mergi.
- Trebuie să te mai rog ceva, Andre.
- O consider o cinste.
- în căzu! în care Cassidy, sau oricine altcineva, întreabă despre mine direct, mă anunţi?
- Certai'nement. Imediat. Deşi, te asigur, temerile tale sînt neîntemeiate.
Aproape imperceptibil, cealaltă persoană spuse: - Sper.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:42 PM | message # 9
Capitolul opt
Ariei Wilde avea ascultători foarte atenţijn membrii consiliului Ministeriatului Jackson Wilde. îi obliga la acest lucru respectul faţă de recenta văduvie, stima pentru cel care fusese îngropat numai cu o zi în urmă şi propria lor teamă că o întreprindere foarte profitabilă s-ar fi putut prăbuşi odată cu dispariţia liderului ei.
Ariei conducea reuniunea din capătul mesei lungi de conferinţe din sala de consiliu de la ultimul etaj al complexului din Nashville. îmbrăcată în negru, părea subţire şi palidă, aproape incapabilă să ridice la buzele albe ceaşca de porţelan cu un ceai fără culoare. Ochii îndureraţi, care contribuiseră foarte mult la transformarea ei într-o sfîntă protectoare a neajutoraţilor, păreau să se fi dus în fundul capului şi erau înconjuraţi de umbre violete de oboseală şi disperare.
Nimeni în afară de ea nu ştia că toate acele semne se luau cu apă şi săpun.
Puse ceaşca la loc pe farfurioară. Clinchetul porţelanului fu singurul sunet care se auzi în încăpere. Iluminarea indirectă, pereţii căptuşiţi cu lemn de culoare închisă şi covorul pluşat încurajau o atmosferă tăcută, asemănătoare celei din biroul de pompe funebre unde, timp de două zile, trupul lui Jackson Wilde zăcuse pe un catafalc de onoare într-un sicriu sigilat. Cei din jurul mesei de conferinţe aşteptau cu sufletul la gură ca văduva să vorbească, fiind alături de ea, dar, în acelaşi timp, încercînd să îşi ascundă neliniştea personală..
- Domnilor, daţi-mi voie să încep prin a. vă mulţumi, individual şi colectiv, pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat mie şi lui Josh în aceste zile întunecate şi tulburătoare de după moartea lui Jackson. Sînteţr un tribut viu plătit lui. Felul în care v-aţi adunat în jurul meu este... ei bine...
Copleşită de emoţie îşi şterse ochii, lăsînd lacrimile să vorbească singure. Revenindu-şi, continuă:
- Cînd Jackson se afla la conducere, se aştepta să vă dedicaţi sută la sută lui şi Domnului, în absenţa lui aţi făcut acelaşi lucru. Ştiu că vorbesc pentru el cînd vă spun că sînt foarte mîndră.li aruncă fiecăruia cîte un zîmbet, după care mai sorbi o dată din ceaşca de ceai înainte să treacă la subiect.
- Din nefericire, nici unul din noi nu s-a aşteptat la tragica dispariţie a lui Jackson. Ne-a surprins nepregătiţi. Cine ar fi putut bănui că un nebun va reduce la tăcere cel mai bun mesager al Domnului?
Cîţiva murmurară „amin".
- Diavolul se aşteaptă să ne predăm şi să ne retragem pentru a ne linge rănile. Se aşteaptă să fim zdrobiţi de povara amărăciunii noastre. Făcîndu-l pe Jackson să tacă, şi-a închipuit că ne va face pe toţi să tăcem.
Aşa cum repetase înainte de întrunire, făcu o pauză strategică.
- Dar Diavolul ne-a subestimat. Noi nu ne vom lăsa intimidaţi şi reduşi la tăcere. Ministeriatul Jackson Wilde îşi va continua activitatea ca şi pînă acum.
O duzină de piepturi în veste se relaxară. Tensiunea eliberată era la fel de palpabilă ca aburul unui ceainic, în fierbere. Sudoarea începu să se evapore de pe sprîncenele încruntate. Răsuflările uşurate se simţeau, chiar dacă nu se auzeau.
Ariei abia îşi mai putea reţine zîmbetul satisfăcut. Acum îi avea la degetul mic. Aveau să se considere oamenii Domnului. Fără îndoială că unii din ei credeau cu adevărat în misiunea lor. Dar erau, totuşi; oameni şi ei, supuşi greşelii ca orice urmaş al lui Adam. Se temuseră pentru viitorul lor. Aşteptîndu-se cu siguranţă la o dizolvare a ministeriatului, se rugaseră pentru o minune şi ea tocmai le-o oferise.
Bineînţeles, totdeauna trebuia să fie cel puţin un sceptic.
- Cum, Ariei? întrebă Toma necredinciosul. Vreau să spun, cum putem continua fără Jackson? Cine va predica?
-Eu.
Toţi o priviră uluiţi. Era evident că se îndoiau de abilitatea ei. Scutură uşor din cap făcînd ca părul platinat să îi cadă pe umeri. Era un gest care trăda hotărîre şi mare încredere.
- Eu... adică, noi... ne gîndeam să aducem un alt evanghelist.
- Ei bine, v-aţi gîndit greşit, spuse ea cu dulceaţă. De aceea am convocat această întrunire, ca să vă pot explica tuturor planurile mele şi să nu fiu nevoită să mă jepet.
îşi împreună mîinile pe marginea mesei. Recenta fragilitate fusese înlocuită cu o teribilă vitalitate. Sclipirea de viaţă din ochii ei, atît de slabă cu cîteva clipe în urmă, acum se transformase într-o flacără.
- Adepţii noştri vor fi curioşi să afle ce cred eu despre moartea lui Jackson. A murit subit şi violent. E un subiect pentru cel puţin o duzină de predici. Şi cine ar fi cel mai nimerit să ţină aceste predici decît chiar văduva lui?
Membrii consiliului îşi aruncară priviri unul altuia, stupefiaţi şi fără grai.
- Fratele Williams îi scria toate predicile lui Jackson. Acum mi le va scrie mie, spuse ea, făcînd un semn unui domn din dreapta ei care se afla pe la jumătatea mesei.
Acesta tuşi jenat, dar nu spuse nimic. - Treptat, vom muta accentul de pe moartea lui
Jackson asupra altor subiecte. O să pornim de unde a rămas el în legătură cu pornografia, pentru că a devenit o chestiune de caracteristică nouă. Eu voi continua să cînt. Josh va continua cu pianul. Din cînd în cînd putem invita cîte un predicator, dar motivul pentru care oamenii aceia veneau săptămînă de săptămînă era acela de a ne vedea pe Jackson şi pe mine, nu? El s-a dus. Dar eu nu. Şi dacă vă imaginaţi că el predica flăcările şi chinurile iadului, aşteptaţi să mă auziţi pe mine.
îi deranja mqdul deschis în care vorbea, dar nu îndrăznea nici unul să o contrazică. Voia să se înţeleagă clar că de atunci încolo ea avea să se afle la conducere. Aşa cum cuvîntul lui Jackson fusese lege, la fel voia să fie şi al ei.
- Frate Raye? Acesta sări imediat.
- Da, doamnă.
- Ai anulat călătoria la Cincinnati. De ce?
- Păi... ăăă... am crezut că... după ce Jackson...
- Să nu mai iei niciodată hotărîri fără să mă consulţi înainte. Reprogrameaz-o. Vom face totul cum am plănuit.
- Dar nu mai sînt decît două săptămîni, Ariei. Ai nevoie de timp ca să...
- Reprogrameaz-o, repetă ea pe un ton îngheţat. Fratele Raye aruncă iute o privire către toţi cei din
jurul mesei căutînd disperat ajutor, dar nimeni nu N oferi. Toţi îşi fereau privirile. Se uită implorator la Josh, dar acesta îşi privea mîinile, întorcîndu-le cînd pe o parte, cînd pe- alta, de parcă ar fi fost nişte adăugiri străine la braţele lui.
Mătase franţuzească
In cele din urmă, fratele Raye spuse:
- O voi reprograma imediat, Ariei. Dacă te simţi în stare.
- Mă voi simţi pînă vom ajunge acolo. Acum, totuşi, sînt epuizată.
Se ridică, iar ceilalţi o urmară încet, cu mişcări nesigure ca ale boxerilor care au ascultat numărătoarea şi se chinuie să îşi recapete forţele.
- Josh poate vorbi în locul meu şi viceversa, le mai spuse ea îndreptîndu-se spre uşă. Cu toate acestea, aş prefera ca toate întrebările şi problemele să mi le spuneţi direct şi personal. Cu cît îmi asum mai curînd responsabilităţile lui Jackson, cu atît mai bine. Dacă vreunul din voi are ceva împotrivă...
Deschise uşa şi le făcu semn din cap că erau liberi să plece dacă nu le convenea să joace după regulile ei. Nici unul nu se mişcă însă. Abia suflau cînd ea îi privi pe fiecare în parte, în cele din urmă, luă tăcerea ca pe o acceptare.
Chipul palid îi fu luminat de un zîmbet angelic.
- Ah, mă bucur atît de mult că v-aţi hotărît cu toţii să rămîneti. Asta ar fi vrut şi ar fi aşteptat şi Jackson din partea voastră. Şi, se înţelege de la sine, asta este şi dorinţa Domnului.
Le mai aruncă un zîmbet, după care îi dădu mîna lui Josh. Supus, acesta veni lîngă ea şi îi oferi braţul. Părăsiră .împreună sala de consiliu.
- A fost un teatru nemiapomenit, spuse Josh ieşind din clădire.
- Teatru? făcu Ariei cufundîndu-se în pluşul din interiorul limuzinei care îi aştepta lîngă bordură.
- Mergem acasă, îi spuse Josh şoferului înainte să
închidă geamul despărţitor.
Se lăsă pe spate şi privi pe fereastră, încercînd să se calmeze înainte de a i se adresa mamei sale vitrege.
în cele din urmă, îşi întoarse capul spre ea.
- Ai fi putut să vorbeşti mai întîi cu mine.
- Pari furios, Josh. De ce?
- Nu juca teatru cu mine, Ariei. Şi nu mai bate din gene ca o cochetă afurisită la un dineu de după-amiază. Aerul ăsta inocent nu ţine, cînd e vorba de mine. N-ai aflat asta pînă acum?
Ea îşi ţuguie buzele iritată.
- Bănuiesc că eşti furios pentru că n-am discutat planul întîi cu tine înainte să-l prezint consiliului.
- Ţi-ai pierdut cu totul simţul realităţii, Ariei?
'Era cu adevărat uluit şi acest lucru se vedea foarte clar.
- Chiar crezi că tu şi cu mine putem continua această treabă?
- Ştiu că eu una pot..
- Ah, înţeleg. Şi cu bunătatea inimii tale mă ajuţi şi pe mine.
- Nu-mi pune în gură cuvinte pe care nu le-am spus.
- De ce aş face-o? izbucni Josh. Se pare că ai toate cuvintele care-ţi trebuie. Dar măcar ştii ce înseamnă chiar toate?
Se înfurie, pentru că faptul că nu avea o educaţie era un punct dureros.
- Nu crezi că pot ţine pe picioare această organizaţie?
- Nu. Deşi cred că te-ai convins singură că poţi,
spuse el aruncîndu-i o privire lungă. Nimic nu te poate opri, nu? Nici chiar moartea tatei.
Părînd nepăsătoare, ea îşi răsuci capul într-o parte şi în alta, ca pentru a-şi dezmorţi gîtul.
- Uite, Josh, Jackson a murit şi nimeni nu mai poate face nimic. L-am îngropat.
- Cu mai multă pompă decît la o încoronare.
- S-a bucurat de atenţia presei, nu?
- De aceea am adus corul, orchestra şi afurisiţii ăia de porumbei?
- Vicepreşedintele Statelor Unite a fost acolo! strigă ea. Nu-ţi dai seama cît valorează asta?
- Pentru el? Vreun milion de voturi.
- Şi pentru noi un minut şi jumătate la ştiri. Ne vede întreaga lume, Josh, spuse ea extrem de furioasă. Tu sau vreunul din membrii consiliului eraţi atît de nebuni să credeţi că o să dau cu piciorul la atîta publicitate pe gratis? Aţi crezut că sînt chiar atît de proastă? în cazul ăsta, voi sînteţi proştii. Am de gînd să profit de pe urma morţii iui Jackson cît pot mai mult. E ca un dar. Nu l-am cerut eu.
El îşi întoarse iar capul spre fereastră şi murmură:
- Oare?
- Ce-ai spus? El nu răspunse.
- Josh! Dar el privea încăpăţînat în altă parte. j Atunci ea îl ciupi tare de braţ.
- La dracu! făcu el furios întorcîndu-se spre ea.
- Spune-mi ce-ai zis.
- Mă întrebam cu glas tare dacă nu cumva i-ai dorit moartea.
Ea îi aruncă o privire albastră şi rece.
- Ca să vezi. In ultima vreme ai devenit teribil de ipocrit.
- Bănuiesc că măcar unul din noi ar trebui să aibă conştiinţă.
- Şi mai eşti şi înfumurat. Crezi că m-aş fi descotorosit de Jackson ca să te am pe tine? întrebă ea ironică.
- Nu pe mine, dar poate propriul tău spectacol televizat.
Se aplecă puţin spre ea şi şopti:
- Ce zici de intervalul acela de timp cînd ai plecat de la mine în seara aia, Ariei?
O licărire alarmată îi apăru în ochi.
- Doar ne-am înţeles să nu pomenim niciodată de asta.
- Nu, tu ai insistat ca eu să nu pomenesc niciodată.
- Din cauza gîndurilor pe care şi le-ar fi putut face cei de la poliţie.
- Exact, spuse el încet.
- Nici nu merita să fie pomenit, zise ea uşor, îndepărtînd de pe rochia neagră o scamă imaginară.
- La început şi eu m-am gîndit la fel, dar acum nu mai sînt atît de sigur. Poate că ar fi meritat. Ai spus că te duci în cameră să cauţi nişte partituri.
-Şi?
- Şi, contrar celor ce am declarat poliţiei, noi n-am repetat şi nu aveam nevoie deci de nici o partitură.
- Aveam nevoie de ele mai tîrziu.
- Te-ai întors cu mîna goală.
- Nu le-am găsit.
- Ai lipsit vreun sfert de oră.
- Am căutat peste tot şi a trebuit s-o fac-în linişte pentru că Jackson dormea.
- Sau era mort. Aveai destul timp să-l omori. Cred că pe Cassidy l-ar interesa foarte mult acest sfert de oră.
- Nu poţi să-i spui fără să te implici şi tu. încercînd să explice mai departe, Josh continuă
ca şi cum nici nu fusese întrerupt:
- Aveai cu siguranţă un motiv. Pe lîngă faptul că tata era un tiran, îţi mai stătea şi în cale. El era în centrul atenţiei, nu tu. Nu-ţi mai convenea bancheta din spate, voiai scaunul şoferului. Voiai întregul ministeriat. Pe lîngă faptul că erai lacomă, te saturaseşi de cicălelile lui legate de vocea ta mediocră, de greutatea ta, de tot. Aşa că l-ai ucis şi m-ai folosit pe mine ca alibi.
- Ascultă la mine, prostănac ce eşti, zise ea revenind la limbajul pe care îl folosise înainte să îl cunoască pe Jackson Wilde. Cîteodată îl uram atît de mult, încît îmi venea să-l omor. Foarte uşor. Dar a mai fost şi cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată. Dacă n-ar fi fost el, şi acum m-aş fi chinuit să-mi cîştig existenţa, lăsîndu-mă ciupită de fund de bădărani şi trăind din bacşişurile pe care mi le dădeau în schimbul unei priviri în decolteu. Aş fi fost doar sora unui condamnat pe viaţă şi nu una din cele mai cunoscute femei din America, primind felicitări şi flori de la preşedinte. Nu, nu l-am omorît eu. Dar să fiu a naibii dacă o să plîng sau dacă o să dau cu piciorul posibilităţilor care mi se oferă. O să lupt ca dracu' pentru a păstra ceea ce am.
Limuzina o luă pe drumul care ducea spre casă.
Jackson fusese destul de deştept ca să ştie că oamenilor de rînd nu le plăcea bogăţia izbitoare, aşa că avea o casă adecvată unui profesionist înstărit, nu un palat. Josh o ura. Deşi era mare şi confortabilă, nu avea eleganţa căminului pe care mama lui îl făcuse pentru ei. Aceasta era casa lui Jackson de la un capăt la celălalt. Amprenta lui se afla în fiecare încăpere. Josh ura fiecare clipă pe care o petrecuse sub acoperişul ei.
Deocamdată, însă, se ura pe sine, pentru că, deşi dispreţuia atitudinea trufaşă a lui Ariei în legătură cu asasinarea tatălui lui, o admira în sinea lui. Şi-ar fi dorit să se poată simţi la fel de nevinovat ca şi ea. Nu îi putea suferi curajul şi ambiţia fermă, dar era gelos pe ele.
- Ştiu că aveai alte planuri pentru viaţa ta, Josh, zise ea. Care nu coincideau cu ale lui Jackson. Bineînţeles că s-a întîmplat aşa cum a vrut el şi tu încă mai eşti supărat.
- Habar n-ai ce spui, zise el. Toate astea s-au întîmplat cu mult timp în urmă, înainte să apari tu.
- Dar am .auzit despre ele, de la tine şi de la Jackson. Aţi avut cîteva confruntări serioase cu privire la alegerea între a deveni un pianist de concert sau a rămîne aici.'
- Nu trebuie să-mi aminteşti tu despre ce ne-am certat.
- Ştii ceva, Josh? Tatăl tău avea dreptate. Tu şi cu mine am scos trei albume cu muzică religioasă, care s-au cumpărat imediat. Albumul pentru Crăciun, pe care l-am înregistrat astă-primăvară o să se vîndă ca pîinea caldă după toată această publicitate. Nu va
mai trebui să cheltuim nici un cent pentru reclamă. Va ieşi singur din magazine. Afacerea aceasta te-a făcut bogat şi celebru, Josh. A fost mult mai profitabil decît dacă te-ai fi apucat să cînţi muzica aia clasică. Mai gîndeşte-te.
Şoferul veni şi-i dechise portiera.
- Aş vrea să rămîi la Ministeriat pentru binele tău. Dar dacă te hotărăşti să pleci, pe mine nu mă afectează.
Cu un picior pe pavaj, se întoarse şi adăugă:
- Pianişti frumoşi se găsesc cu zece cenţi duzina, Josh. La fel şi amanţi.
Cassidy intră în holul hotelului Fairmont nervos,
agitat şi ud. Fusese nevoit să parcheze maşina la un
bloc distanţă şi să alerge printr-o ploaie torenţială, în
| drum spre bar îşi scoase trenciul, scuturîndu-l de apă,
şi îşi trecu degetele prin păru! ud.
Se săturase de ploaie. De zile întregi, New Orleans era inundat. Vremea nu fusese deloc altfel nici cu o săptămînă în urmă, cînd asistase la înmormîntarea lui Jackson Wilde.
- Doar cafea, vă rog, îi spuse el chelneriţei care venise să îi ia comanda.
- Normală sau Nawlins? îl întrebă ea cu un puternic accent regional.
- New Orleans. Fără zahăr.
îi venea să îşi facă injecţii intravenoase cu cofeină; nu dormise prea mult nopţile trecute, aşa că nu mai
conta. Se uită la ceas. Mai erau douăsprezece minute pînă cînd Andre Philippi avea să vină la lucru. Sursele lui Cassidy îi spuseseră că îţi puteai potrivj ceasul după administratorul de noapte.
Aşteptîndu-l, sorbi din cafeaua fierbinte pe care i-o adusese chelneriţa. Avea în sfîrşit un indiciu. El, Glenn şi echipa de poliţişti care fuseseră desemnaţi să investigheze acel caz se luaseră după o mulţime de ponturi, fără nici un rezultat. Acum, însă, avea ceva concret.
Spera din tot sufletul să fie aşa. Trebuia să găsească ceva. Crowder era din ce în ce mai nerăbdător. Nu voise să îl lase pe Cassidy să se ducă la Nashville.
- Dacă nu poţi găsi ucigaşul pe propriul tău teren, ce te face să crezi că o să-l găseşti acolo?'Nu pot justifica toate cheltuielile. Lasă-i pe cei de la poliţie să trimită un om.
- După cum a recunoscut şi el, Glenn nu se pricepe să discute cu oamenii, cu atît mai puţin cu cei în cauză şi ar ieşi în evidenţă foarte mult. E de părere că ar trebui să mă duc eu. Lasă-mă să plec, Tony. Poate găsesc ceva.
Crowder îi aruncă o privire care îl făcu să tacă. - Găseşti pe dracu'. Mai bine te-ai duce la o ghicitoare.
- M-am gîndit şi la asta, spuse Cassidy cu amărăciune.
Continuase să se ţină de capul şefului său pînă cînd acesta obosi şi îl lăsă să plece la Nashville.
- Dar eu tot cred că alergi după cai verzi pe pereţi.
- Poate, dar aici tot nu fac nimic.
- Nu uita că depinzi de un buget, îi strigase Crowder în timp ce el ieşea în grabă din birou.
Din nefericire, Crowder avusese dreptate. Călătoria fusese o adevărată pierdere de timp. Mii de oameni participaseră la funeraliile evanghelistului. Spectacolul atrăsese o mulţime de gură-cască, discipoli îndureraţi şi jurnalişti din toată lumea, toţi căutînd să arunce o privire sicriului învăluit în drapelul Statelor Unite şi acoperit de flori.
Legitimaţia îl ajută pe Cassidy să ajungă lîngă grupul asociaţilor şi oamenilor de încredere ai lui Wilde. Dacă ucigaşul se afla printre ei, acesta sau aceasta se prefăcea foarte bine, pentru că fiecare purta o mască de tristeţe, de parcă i s-ar fi luat şi ultimul colac de salvare. Nimeni nu părea să jubileze sau să răsufle uşurat. Şi, dacă cineva din organizaţia lui Wilde îl ucisese, care era motivul? Ei nu aveau decît de cîştigat, atîta timp cît el predica la televiziune şi îşi conducea cruciadele. Jackson Wilde era o adevărată industrie. Din cele mai neînsemnate lucruri el cîştiga. Glenn descoperise în cercetările lui că Wilde răsplătea loialitatea foarte bine.
Dar, ca în oricare altă afacere, şi în cadrul organizaţiei sale existau din cînd în cînd conflicte. De personalitate. Gelozie. Discuţii şi gălăgie. Chiar şi aşa, dacă vreunul din ei apăsa pe trăgaci, acest lucru ar ff însemnat să dea cu piciorul unei surse de venit. Nu era logic.
Poate fusese vreun contribuabil supărat pe Wilde. Cassidy ceruse să se verifice dosarele şi Glenn pusese doi oameni să se ocupe de acest lucru, însă, de-a lungul anilor, numărul celor care contribuiseră se ridica la zeci de mii de persoane şi organizaţii.
Singurii suspecţi veritabili de la înmormîntare fuseseră Ariei şi Joshua. Cassidy le studiase fiecare mişcare. Josh părea extrem de calm. Privea ţintă sicriul fără să clipească măcar. Era imposibil să- ţi dai seama dacă întreaga afacere îl uimea, îl plictisea sau îl lăsa indiferent.
Văduva fusese pioasă şi patetică în egală măsură. Invocase binecuvîntarea Domnului pentru toţi cei cu care vorbise şi le cerea să se roage. Cassidy se gîndi că parcă era un fluture cu o coloană vertebrală de oţel. Sub aspectul acela angelic, era rece, dură şi poate capabilă de crimă. Problema era că singura dovadă împotriva ei era neesenţială. Nu putea dovedi relaţia pe care o avea cu fiul ei vitreg şi, după toate aparenţele, îşi adorase şi acum îşi plîngea soţul.
Poate cel mai important suspect nu se afla la înmormîntare. După ultima întrevedere cu Claire Laurent, el şi detectivul Glenn discutaseră despre ea foarte mult. Nu puteau trage decît concluzia că era o mincinoasă.
La început mihţise în legătură cu profunzimea interesului ei faţă de Jackson Wilde. Descoperirea plicului demonstrase acest lucru şi numai atît. încercase să ascundă aspectele neplăcute dirr trecut, dar toate acestea nu dovedeau decît că o preocupa foarte mult starea sănătăţii mamei ei.
Videocaseta dovedise că minţise în legătură cu faptul că nu îl cunoscuse niciodată pe Wilde şi că fusese acasă în seara cînd acesta fusese ucis. Dar nu rezulta de nicăieri că fusese în apartamentul de ia Fairmont cu victima. Nu o lega de o armă. Atît
Cassidy, cît şi Glenn, ştiau că un mare juriu nu ar fi inculpat pe cineva numai pe baza unei asemenea dovezi neconcludente.
Şi, în plus, Glenn mai avea îndoieli în privinţa ei.
- E o mucoasă provocatoare, dar mă-ndoiesc că e o ucigaşă. Eu tot mai cred că implicaţi sînt soţia şi fiul. Despre ei ştim sigur că au fost acolo. Despre ea nu ştim acest lucru.
Dar poate că tocmai dovada pe care i-o adusese detectivul în după-amiaza aceea era partea care lipsea pentru a-l face să îşi schimbe părerea despre proprietara Mătăsii franţuzeşti.
- Nemernicul ăla mic de ta hotel a minţit cu neruşinare, îi spusese el lui Cassidy.
- Aşa se pare. Să-l iau eu? întrebă el arzînd de nerăbdare să o facă.
- Te rog. Dacă ajung lîngă el, s-ar putea să-l fac praf. Niciodată n-am avut încredere într-un tip cu floare la butonieră.
Cassidy plecase imediat spre Fairmont pentru a ajunge la timp.
îl zări apropiindu-se de biroul de la recepţie. Aruncă două bancnote pe masă pentru a-şi plăti cafeaua, îşi luă trendul şi traversă holul cu paşi mari şi hotărîţi.
Andre nu părea încîntat să- îl vadă. Chipul i se strîmbă dezgustat.
- Ce mai este, domnule Cassidy? Sînt foarte ocupat.
- Apreciez acest lucru, dar şi eu sînt.
- Poate sunaţi mîine şi fixăm o întîlnire.
- îmi pare rău, dar trebuie să vorbim neapărat acum. îmi cer scuze pentru deranj şi promit că n-o să dureze decît un minut. Aveţi un casetofon?
- Un casetofon? făcu Andre privindu-l cu suspiciune. Am unul în birou. De ce?
- L-aş putea folosi?
Nu mai aşteptă un răspuns şi se îndreptă imediat spre biroul iui Andre, convins că omuleţul avea să îl urmeze şi el, ceea ce şi făcu - chiar repede. Cassidy intră, se duse direct la aparat şi puse caseta.
- Nu e frumos, domnule Cassidy. Dacă voiaţi să vorbiţi cu mine...
Andre tăcu în clipa cînd auzi un telefon sunînd pe casetă propria voce răspunzînd şi apoi o conversaţie care începea cu „Bonsoir, Andre".
Recunoscu vocea foarte bine. Se părea că îşi amintea şi conversaţia. Sub privirea lui Cassidy părea să se facă şi mai mic în costumul lui negru impecabil. Broboane de sudoare îi apărură pe fruntea lucioasă, buzele i se uscară şi se dădu în spate spre birou pentru a se sprijini de el.
- Mon D/eu, şopti el, în timp ce caseta continua să meargă.
îşi scoase batista din buzunar şi îşi tampona .fruntea. t
- Vă rog, vă rog, domnule Cassidy, opriţi-l.
Nu îl închise, dar îl dădu mai încet. Se aşteptase la o reacţie din partea lui, dar nici chiar la aşa ceva. Evident, era ceva mai mult decît îşi închipuise. Fu tentat să îl apuce de revere şi să îl oblige să vorbească. Făcu însă un efort pentru a se stăpîni.
- De ce nu mi-ai spus despre asta, Aridre? îţi ofer posibilitatea să-mi explici.
Andre îşi umezi buzele, trăgînd nervos de monograma de pe batistă. Nu ar fi fost mai tulburat nici dacă ar fi fost condamnat la moarte în clipa aceea.
- Ea ştie că aveţi asta?
Inima lui Cassidy bătu cu putere. Era gata să afle cine era femeia de pe casetă. Philippi bănuia că el ştia deja. Nu te da de gol! îşi spuse el atunci ridicînd din umeri.
- E vocea ei, nu?
- Oh, Doamne, oh, Doamne, gemu Andre şi mai ' distrus. Biata, biata Claire.
Claire vorbea cu Yasmine la telefon de aproape o oră. Aceasta era foarte deprimată şi Claire bănuia că băuse ceva mai mult.
- E totdeauna pe fugă, se plînse ea.
Din egoism, Claire ar fi vrut ca Yasmine să nu îi fi spus nimic despre misteriosul ei iubit. Din seara aceea, cînd o făcuse, majoritatea conversaţiilor se învîrteau în jurul lui şi relaţiei lor nefericite.
- îşi împarte timpul între familia lui şi tine, Yasmine. Nu îl ai numai pentru tine. Asta e numai una din consecinţele faptului că eşti încurcată cu un bărbat însurat. Trebuie să accepţi sau să pui capăt.
- Accept, numai că... ei bine, la început, timpul pe care îl petreceam împreună era mult mai lejer.
- Şi acum e ţac-pac-mersi-madam.
Claire se aştepta ca replica ei să o supere, dar ea izbucni într-un rîs care îi aminti de felinele din junglă.
- Nu prea. In week-end-ul ăsta m-a obosit chiar foarte bine...
- Atunci nu înţeleg de ce te plîngi.
Glasul lui Yasmine era puţin plîngător. Claire nu îşi amintea să o fi văzut plîngînd pentru ceva, nici chiar cînd firma de cosmetice alesese un alt model în locul ei. Atunci începuseră şi problemele ei financiare. Yasmine habar nu avea că prietena ei ştia despre acestea. Claire se gîndise să deschidă discuţia şi să îi ofere ajutor sub forma unui împrumut, dar, cunoscîndu-i temperamentul şi orgoliul, nu o făcuse. Spera ca Yasmine să vină singură la ea cînd situaţia avea să devină disperată.
- Uneori mă întreb dacă ăsta-i adevăratul motiv pentru care mă vrea, spuse Yasmine încet. Ştii, pentru ce facem în pat.
Claire îşi dădu seama că trebuia să tacă.
- Dar ştiu ca nu-i numai asta, se grăbi Yasmine să adauge. Relaţia noastră este mult mai. mult decît fizică. Doar că împrejurările astea mă dau peste cap, atîta tot.
- Ce s-a întîmplat?
- A avut nişte afaceri la Washington săptămîna asta şi mi-a spus că se va folosi de ocazie pentru a trece două zile şi pe la New York, dar afacerile au durat mai mult decît se aşteptase şi a fost reţinut. Am stat împreună numai o zi. Cînd se pregătea să plece azi după- amiază, îmi venea să mor, Claire, şi atunci am făcut ceva ce n-ar fi trebuit să fac. L-am implorat să nu plece. El s-a înfuriat şi acum nici nu pot să-l sun să-mi cer scuze. Trebuie să aştept să mă sune el.
Aflîndu-se la masa de desen, Claire îşi propti fruntea în mînă şi îşi masă tîmplele. Era şi îngrijorată şi iritată. Singurul lucru care rezulta din legătura aceea amoroasă era o inimă zdrobită. Yasmine trebuia să fie destul de deşteaptă să îşi dea seama de asta. Trebuia să pună punct acum şi să nu se mai facă de rîs. Dar n-ar fi primit cu plăcere nici un sfat nedorit.
- îmi pare rău, Yasmine, spuse Claire sincer. Ştiu că suferi şi asta mă doare. Aş vrea să te ştiu fericită. Aş fi vrut să pot face ceva.
- Dar faci. Mă asculţi, spuse ea trăgîndu-şi nasul. Hai, gata cu chestiile astea. Am vorbit cu Leon şi am pus la punct programul pentru fotografiile de săptămîna viitoare. Eşti pregătită să notezi?
Claire luă un carneţel şi un creion.
- Gata. Ah, stai puţin, spuse ea nerăbdătoare, auzind celălalt telefon. Sună pe linia cealaltă. Stai numai o clipă.
Apăsă pe buton şi răspunse. Cîteva secunde mai tîrziu reveni la Yasmine.
- Trebuie să plec. Mama.
Yasmine îşi dădu seama că nu mai trebuia să prelungească discuţia.
- Mîine, spuse ea repede şi închise.
Claire ieşi val-vîrtej din birou alergînd pe scări, în apartament nu zăbovi decît un minut, după care coborî în viteză pînă la parter. Alergînd prin depozitul întunecat, îşi îmbrăcă impermeabilul negru şi lucios şi îşi puse pe cap pălăria de ploaie.
Din moment ce încuietorile fuseseră deschise şi sistemul de alarmă decuplat, trase brusc de uşă şi se trezi faţă în faţă cu Cassidy.
Acesta stătea cu capul plecat pentru a se apăra de ploaia care deja îi lipise părul de cap. Gulerul trenciului era ridicat şi umerii îi erau aduşi în faţă. Tocmai se pregătea să sune. Cînd se văzură, rămaseră amîndoi foarte surprinşi.
- Ce doreşti? întrebă Claire.
- Trebuie să-ţi vorbesc.
- Nu acum.
Cuplă alarma, închise uşa şi o încuie. Trecînd pe lîngă el, porni prin ploaie spre partea din spate a clădirii. O prinse de braţ cu putere şi o opri.
- Dă-mi drumul, strigă ea, încercînd să se elibereze. Trebuie să plec.
- Unde?
- Am o treabă.
- Acum? -Acum.
- Te conduc. -Nu!
- Unde te duci?
-Te rog, scuteşte-mă acum. Dă-mi drumul.
- în nici un caz. Oricum, nu fără să-mi dai o explicaţie.
Un fulger îi lumină o secundă chipul hotărît. Nu avea să accepte un răspuns negativ şi pierdeau timpul. ,
- Bine, poţi să mă conduci.
Fără să îi dea drumul braţului, el o întoarse înapoi. Maşina îi era parcată într-o zonă aglomerată lîngă bordură. După ce o aşeză pe scaunul însoţitorului,
ocoli maşina şi se urcă la volan. In timp ce pornea motorul, apa îi picura de pe nas şi de pe bărbie.
- încotro?
- Hotel Ponchartrain.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:49 PM | message # 10
Capitolul nouă
- Este pe St.Charles Avenue, îi spuse ea.
- Ştiu foarte bine unde este, zise el. Dar, ce naiba te grăbeşti atît de mult să ajungi acolo?
- Te rog, domnule Cassidy, poţi să mergi mai repede?
Fără nici un alt comentariu, se desprinse de bordură şi o apucă pe Conţi Street. Cartierul Francez era liniştit în seara aceea. Cei cîţiva trecători se încurcau în umbrele pe străzile înguste. Firmele de neon care făceau reclame la băuturi şi aperitive exotice, raci înăbuşiţi, dansatoare fără sutien şi muzică de jazz erau înceţoşate de ploaia torenţială.
' Cînd opri la traversarea unei intersecţii, Cassidy întoarse capul şi se uită la Claire. Ea îi simţi privirea ca pe o palmă peste obraz şi avea senzaţia că îi mai simţea mîna înfiptă în păr. Nu se aşteptase cîtuşi de puţin să o atingă, cu atît mai puţin în asemenea mod.
O uimise mai mult faptul că i se adresase pe numele mic, decît că ştia că fusese la ultimul spectacol al lui Jackson Wilde. Trecuse aproape o săptămînă. Wilde fusese îngropat în Tennessee. Claire nu mai văzuse pe nimeni nici de la Poliţie, nici de la Procuratură şi sperase ca acest Cassidy să îşi fi îndreptat cercetările în altă direcţie. Dar, evident, sperase prea mult.
Acum, incapabilă să îl evite, întoarse şi ea capul întîlnindu-i privirea pătrunzătoare.
- îţi mulţumesc că m-ai condus.
- Nu-mi mulţumi. O să plăteşti drumul.
- Ah. Oare, mereu bărbaţii trebuie să ceară ceva de la femei? Nu fac niciodată un serviciu fără să aibă ceva de cîştigat?
- Nu te simţi flatată, domnişoară Laurent.
- Nici n-o fac. Nu se spune între bărbaţi că toate femeile sînt frumoase la două dimineaţa?
- Discriminare sexuală inversată. Ai o părere foarte proastă despre bărbaţi.
- Ai aflat asta chiar înainte de ultima noastră întrevedere. N-am epuizat subiectul?
- Ştii ceva, spuse el furios, nu vreau nimic de la dumneata în afară de nişte răspunsuri. Sincere şi clare.
- Asta n-ar fi prea grav. Ce vrei să ştii?
- De ce m-ai minţit? Nu, stai puţin. Trebuie să fiu mai explicit, nu? Aş vrea să ştiu de ce m-ai minţit că nu l-ai cunoscut niciodată pe Jackson Wilde. Nu numai că l-ai cunoscut, dar l-ai şi privit în ochi şi ai dat mîna cu el.
- Bănuiesc că ar fi trebuit să-ţi spun, recunoscu ea spăşită. Dar nu era important. Nu era! accentua ea după ce primi din partea lui o privire aspră. Am vrut să-mi întîlnesc adversarul, atîta tot.
- Tare mult mă îndoiesc. Dacă ar fi fost vorba numai de atît, n-ai fi minţit.
- Nu ţi-am spus pentru că eram derutată. A fost o prostie şi o copilărie, dar mi-a plăcut să-l ştiu pe Wilde în dezavantaj. Eu îl cunoşteam pe el, dar el pe mine nu. Credea că-mi cîştigase sufletul. Era o plăcere să-mi imaginez cum s-ar fi simţit dacă ar fi ştiut că saluta una din aşa-numitele lui comerciante de obscenităţi.
- Bine, accept asta. -Bun.
- Numai dacă n-âr mai fi şi altceva.
- Altceva?
- Ai mai minţit şi în legătură cu faptul că nu ai fost la Fairmont în seara aceea.
Lui Claire îi stăteau pe limbă o mulţime de negaţii, dar îl privi şi nu mai scoase nici una. Părea prea încrezător că o prinsese. Pînă cînd nu ştia despre ce era vorba, era mai bine să tacă. Altfel, s-ar fi putut înfunda şi mai mult.
Imediat ce se putu, el traversă intersecţia luînd-o la stînga spre Canal Street. Ţinînd volanul cu mîna stîngă, se folosi de dreapta pentru a scoate ceva din
buzunarul de la piept al trendului. Puse o casetă şi regla volanul.
Claire îşi simţi inima urcîndu-i-se în gît cînd se auzi spunînd „Bonsoir, Andre".^ Privea drept în faţă prin parbrizul udat de ploaie, înaintînd pe Canal Street, asculta înregistrarea unei recente convorbiri telefonice pe care o avusese cu Andre Philippi.
Cînd caseta se termină, Cassidy o scoase şi o puse din nou în buzunar. Se concentra înconjurînd Lee Circle, înainte să continue pe St.Charles Avenue.
- Nu ştiam că vorbqşti franceza.
- Fluent.
- Asta m-a derutat. Nu ţi-am recunoscut vocea pînă cînd nu te-a identificat prietenul dumitale Andre.
- Andre n-ar trăda niciodată un prieten.
- A bănuit că eu ştiam deja.
- Cu alte cuvinte, l-ai păcălit. Cassidy recunoscu ridicînd din umeri.
- De ce i-ai pus telefonul sub urmărire?
- Simţeam că ascunde ceva şi trebuia să aflu ce anume. Normal.
- Asta nu-i o scuză. Este o gravă violare a intimităţii. Andre ştie că l-ai atras în cursă?
- Nu l-am atras în cursă. S-a prins în propria lui minciună.
Claire oftă, ştiind cît de distrus trebuia să se simtă Andre.
- Bietul Andre.
- Exact asta a spus şi el despre dumneata. Biata Claire. Sînteţi cu siguranţă foarte apropiaţi, vă gîndiţi tot timpul unul la celălalt. Ce bine că o să puteţi merge la îfichisoare împreună. Poate reuşim chiar să obţinem două celule alăturate.
Ea îi aruncă o privire tăioasă, căreia el îi răspunse cu o mişcare bruscă a capului.
- Hei, în sfîrşit ţi-am atras atenţia, înţelegi acum? Crima de gradul doi se pedepseşte cu condamnare pe viaţă în Louisiana. Cum te simţi ca principal suspect?
Ameninţările nu o speriaseră niciodată pe Claire Louise Laurent. Nu o făceau nici să tremure, nici să cedeze, ci să fie şi mai hotărîtă să se menţină pe poziţie.
- Dovedeşte că sînt vinovată de crimă, domnule Cassidy. Dovedeşte.
El îi susţinu privirea, periculos de mult timp. Ciaire îşi întoarse capul cînd maşina se apropie de hotel.
- Lasă-mă pe trotuar. Mă întorc imediat.
- Nici prin cap nu-mi trece. Intrăm împreună.
- Mă gîndeam la dumneata. Eşti deja ud pînă la piele.
- N-o să mă topesc.
Stinse farurile şi coborî. După ce o ajută şi pe ea, alergară pe sub prelata care se întindea peste trotuar. Portarul o salută pe Claire.
- 'na seara, domnişoară Laurent.
- Bună, Gregory.
- O seară foarte udă. Dar nu vă faceţi griji. A ajuns înainte ca ploaia să se-nteţească.
Claire i-o luă înainte lui Cassidy şi intră în renumitul hotel, ale cărui apartamente purtau numele celebrităţilor care le locuiseră. Holul îngust era elegant şi foarte european, mobilat cu antichităţi şi covoare orientale, amintind de farmecul şi
ospitalitatea sudului.
Mary Catherine Laurent se afla lîngă peretele de marmură, pe un scaun care avea drept braţe lebede din bronz. Pe rochia din voal imprimat se rnai vedeau încă locuri ude. Borurile pălăriei roz de pai se lăsaseră în jos îmbibate de apă. Purtînd o pereche de mănuşi albe ca zăpada, stătea cu mîinile împreunate în poală şi cu picioarele strînse, lipite de podea. Parcă era o fetişcană care se ducea la un bal şi fusese surprinsă de o ploaie torenţială. O valiză se afla foarte aproape de ea.
De serviciu era o femeie cu părul strîns într-un coc simplu şi cu ochelari cu rame de baga. Ocoli biroul recepţiei din capătul holului şi zise:
- V-am sunat imediat cum a ajuns aici, domnişoară -Laurent.
- Vă mulţumesc foarte mult.
Claire îşi scoase pălăria de ploaie şi se ghemui în faţa mamei ei.
- Bună, mama. Sînt eu, Claire.
- O să vină şi el curînd.
Mary Catherine vorbea cu o voce slabă şi foarte îndepărtată. Ochii ei priveau într-un alt timp şi spaţiu, pe care nimeni altcineva nu le putea vedea.
- Mi-a spus să ne întîlnim aici, astăzi după-amiază. Claire îi luă pălăria de pai de pe cap şi îi dădu la o
parte părul ud de pe obraji.
- Poate ai încurcat zilele, mama.
- Nu, nu cred. Sînt sigură că asta e ziua. A zis că vine să mă ia azi. Trebuia să fiu gata şi să-l aştept aici.
Evident tulburată şi dezorientată, îşi duse o mînă la piept.
- Nu mă simt prea bine. Claire se uită la Cassidy.
- Vrei să aduci un pahar cu apă, te rog?
Total uluit, el rămăsese ţintuit locului, cu ochii la ele, în timp ce apa îi picura din trenci pe podea. Auzind rugămintea lui Claire, îi spuse recepţionerei de noapte să aducă un pahar cu apă.
- Mama, spuse Claire punîndu-i o mînă pe genunchi. Nu cred că mai vine astăzi. Poate mîine. Hai acasă cu mine să-l aşteptăm acolo, da? Uite, domnul Cassidy ţi-a adus un pahar cu apă.
îi strînse degetele în jurul paharului, iar ea îl duse la buze şi sorbi puţin. Apoi se uită la Cassidy şi zîmbi.
- Eşti foarte drăguţ, domnule Cassidy. Mulţumesc.
- Cu plăcere.
îi observă trenciul ud.
- Plouă?
El aruncă o privire peste umăr spre intrare, unde portarul făcea eforturi admirabile de a se face neobservat. Mai ploua încă torenţial.
- Da, cred că da, spuse el apoi.
- Vă puteţi imagina aşa ceva? Era atît de cald cînd am venit. Poate ar fi bine să merg acasă acum, zise ea şi îi întinse mîna.
El o ajută să se ridice, uitîndu-se neajutorat spre Claire, pentru a primi şi alte instrucţiuni.
- Dacă vrei să pleci, pot să chem un taxi pentru mama şi pentru mine, îi spuse ea.
- Vă conduc.
Ea încuviinţă şi-îi înapoie paharul cu apă funcţionarei.
- Vă mulţumesc foarte mult şi apreciez înţelegerea dumneavoastră.
- Nu-i nici o problemă, domnişoară Laurent. Nu face niciodată nimic rău. Numai că e atît de trist.
- Da, aşa este.
Cuprinzînd-o pe după umeri, Claire îşi conduse mama afară în timp ce portarul le ţinea uşa deschisă.
- Nu uitaţi valiza, domnişoară Laurent, îi reaminti el cu blîndeţe.
- O iau eu, zise Cassidy.
Mary Catherine ignora total tunetele şi fulgerele, aşteptînd sub prelată ca el să aşeze valiza în portbagaj. Ştiind că mama ei se afla pe un alt tărîm şi era practic neajutorată, Claire o aşeză pe bancheta din spate.
Numai că Mary Catherine vorbi tot drumul.
- Eram sigură că trebuia să ne întîlnim astăzi, spuse ea. La hotelul Ponchartrain.
Claire îşi plecă uşor capul şi închise ochii, conştientă de prezenţa lui Cassidy şi de curiozitatea acestuia faţă de tot ceea ce se întîmpla. Ajungînd la Mătasea franţuzească, el luă valiza, în vreme ce Claire o conduse pe Mary Catherine sus. în lift, privirile li se întîlniră întîmplător. Ea însă şi-o întoarse iute, refuzînd să vadă în ochii lui cenuşii şi intenşi toate întrebările la care nu îi răspunsese.
Odată ajunşi în apartament, ea o îndreptă pe Mary Catherine spre dormitor.
- Mă întorc imediat, îi spuse ea peste umăr.
- Aştept.
O ajută pe Mary Catherine să se dezbrace şi puse cu grijă hainele demodate în dulap. După ce avu grijă să îi dea medicamentul, o înveli şi îi spuse:
- Noapte bună, mama. Somn uşor.
- Probabil că am încurcat zilele. O să vină mîine după mine, şopti ea şi, zîmbind liniştită, închise ochii.
Claire se aplecă şi o sărută pe obrazul rece şi neted.-
- Da, mama. Mîine.
Stinse veioza şi ieşi închizînd uşa încet.
Era epuizată. O dureau umerii de oboseală. Drumul de la dormitorul mamei ei pînă în living-room i se păru foarte lung. Cassidy o aştepta probabil ca un pluton de execuţie, înarmat şi gata să tragă. Nu avea de ales decît să îl înfrunte. Luîndu-şi inima în din|i, se duse la el.
Nu îl văzu imediat ce intră în încăpere. Gîndindu-se că poate se răzgîndise şi plecase, avu o secundă de uşurare şi cîteva de dezamăgire.
Deşi negase şi faţă de Yasmine şi faţă de sine, îl găsea pe Cassidy atrăgător. Fizic, bineînţeles. Dar mai era ceva... dăruirea, tenacitatea, hotărîrea lui? Aceleaşi calităţi care îi provocau repulsie o şi atrăgeau în acelaşi timp. Se temea de el şi, totuşi, el arătase o bunătate neobişnuită faţă de mama ei. Căutîndu-l cu privirea în întuneric, nu ştia cu certitudine decît că sentimentele ei faţă de Cassidy erau contradictorii.
Printre umbre îl zări lîngă bufet, numai în cămaşă, întf-un mod ciudat de intim, trendul îi era agăţat în cuier alături de impermeabilul şi pălăria ei. Cînd se întoarse, Claire văzu că avea părul încă ud şi ţinea în mînă două pahare cu Remy Martin. Veni spre ea în mijlocul camerei şi îi întinse unul.
- îţi mulţumesc, domnule Cassidy.
- E din băutura dumitale.
- îţi mulţumesc oricum.
Claire se bucura că nu aprinsese lumina. Pătrundea destulă prin peretele din geamuri. Din cînd în cînd, norii umflaţi erau iluminaţi de cîte un fulger care făcea ca întregul cer să semene cu negativul unei fotografii. Dar cea mai rea parte a furtunii trecuse, lăsînd în urmă o ploaie abundentă şi neameninţătoare. Şuvoaiele argintii alunecau pe geam aruncînd pe ea umbre mişcătoare în timp ce se îndrepta spre fereastră. Fluviul nu era decît o panglică lată şi întunecată, tivită cu lumini pe ambele maluri. O şalupă goală luneca înspre amonte.
Prima înghiţitură de coniac îi arse esofagul, iar cea de-a doua împrăştie căldură în tot trupul, începîhd cu o uşoară înţepătură a buzelor şi terminînd cu o furnicătură în degetele de la picioare.
- în asemenea momente îmi doresc să fi putut fuma, spuse ea.
- Poftim?
Ea îi auzi paşii apropiindu-se.
- Am spus că 'uneori îmi doresc să pot fuma. Acesta este unul din acele momente.
întorcîndu-se, îl găsi mult mai aproape decît şi-ar fi închipuit. Ochii lui aveau aceeaşi culoare ca ploaia care plesnea geamurile şi o fixau cu o intensitate ce îi tăia răsuflarea.
- Fumatul nu-ţi face bine.
- Da, ştiu. Cred că invidiez relaxarea imediată pe care o oferă unui fumător, spuse ea plimbîndu-şi degetele pe pahar. Ai văzut vreodată un fumător de
trabuc sufiînd fumul într-un pahar cu coniac înainte să bea? îl întrebă ea şi el clătină din cap. E frumos să vezi cum se învîrteşte fumul înăuntrul cristalului. Cînd băutura se înghite se inhalează şi fumul. E provocator şi senzual. Cred că dă un gust mai bun coniacului. Sau poate trabucului. Nu ştiu;
- Pe cine ai văzut făcînd aşa?
- Pe nimeni, de fapt. Am văzut într-un film despre Richard Burton. Poate era un obicei numai al lui. Poate era o modă a secolului al nouăsprezecelea.
Privirea lui tulburătoare rămase aţintită asupra ei.
- Ce te-a făcut să te gîndeşti la asta, Claire? Ea dădu din umeri cu stîngăcie.
- Seara asta ploioasă, coniacul.
- Sau încercai doar să mă distragi?
- Poţi fi distras atît de uşor?
El ezită puţin cam mult înainte de a spune nu. Apoi dădu pe gît coniacul care îi mai rămăsese şi puse paharul gol pe bufet. Cînd reveni lîngă ea la fereastră, era pregătit să discute probleme serioase.
- Ce s-a întîmplat în seara asta?
- Ai fost acolo doar. Ai văzut.
- Şi tot nu ştiu ce s-a întîmplat. A şters-o, nu?
- Da A şters-o.
- Ştii, n-am vrut să sune...
- Ştiu că n-ai vrut.
- Cît de des... Cît de des face aşa?
- Depinde. Uneori o face,prerrie"ditat. Alteori îi vine din senin. Cîteodată este perfect lucidă. Altă dată, ca prima dată cînd ai cunoscut-o dumneata, pare derutată, senilă.
Vocea i se înăspri.
- Uneori e aşa cum ai văzut-o în seara asta, complet detaşată de această lume, trăind în cu totul alta.
- Ce anume îi provoacă aceste stări?
- Nu ştiu.
- Doctorii ce spun?
- Nici ei nu ştiu. Se întîmplă de cînd mă ştiu eu şi stările de inconştienţă devin mai profunde pe măsură ce înaintează în vîrstă. La început îmi amintesc că era numai o uşoară deprimare, în timpul „pauzelor", cum le spunea mătuşa Laurel, mama se retrăgea în camera ei, unde plîngea zile întregi, refuzînd să se dea jos din pat şi să mănînce. Mătuşa Laurel şi cu mine îi duceam de mîncare.
- Ar fi trebuit să fie tratată chiar de la început. Claire îl fulgeră cu privirea.
- A fost doar o observaţie, nu o critică, spuse el. Claire îl studie o clipă. Cînd se convinse că era
, sincer, încetă să mai fie ostilă.
- Acum ştiu că ar fi trebuit să o vadă un medic imediat. O deprimare atît de profundă era ceva anormal. Dar eu nu eram decît un copil şi, cu toate intenţiile ei bune, mătuşa Laurel nu ştia cum să procedeze în cazul unei boli mintale. Nici nu îşi dădea seama că asta era. Mama era o tînără pe care o părăsise iubitul. Familia ei o alungase şi o dezmoş-tenise, aşa că mătuşa Laurei a luat boala ei drept o inimă zdrobită.
- O inimă zdrobită care nu avea să se mai vindece.
Claire încuviinţă.
- într-o zi, mama a făcut ce-a făcut şi astăzi. S-a
îmbrăcat şi s-a strecurat afară din casă cu o valiză. Eram foarte mică, dar îmi amintesc cît de îngrijorată a fost mătuşa Laurel pînă cînd un poliţist a adus-o înapoi acasă. Ne cunoştea. O zărise pe mama pe Canal Street, tîrîndu-şi valiza. Cînd s-a dus lîngă ea să îi ofere ajutorul, şi-a dat seama cît de absentă era. Din fericire, a adus-o acasă în loc să o ducă la poliţie, scutind-o de o asemenea ruşine.
- în timpul acestor pauze, îşi închipute că fuge de acasă?
- Da. Cred că înainte să o părăsească, tata i-a propus să fugă împreună. Pînă la urmă trebuie să se fi făcut nevăzut. Mama îşi imaginează că vine să o ia din locul stabilit, în seara asta sînt sigură că a luat autobuzul pînă la tramvai şi apoi a mers pe jos pe bulevardul St.Charles pînă la Ponchartrain.
- Acela este mereu locul unde trebuie să se întîlnească?
- Nu. Locul de întîlnire este mereu altul. Nu e niciodată sigură unde sau cînd trebuie să îşi întîlnească iubitul, în loc să accepte ceea ce este evident, ea se învinuieşte că nu a înţeles cum trebuie.
Claire îşi luă privirea de la fereastră şi se întoarse spre Cassidy.
- în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis, mama s-a furişat afară şi s-a dus la Fairmont. Andre m-a sunat şi mi-a spus că era în hol şi îşi aştepta logodnicul, aşa că m-am dus să o iau. De aceea am fost acolo. După ce am aflat ce s-a întîmplat, l-am rugat pe Andre să nu spună nimănui de vizita mea. Din moment ce prezenţa mea nu a avut nici o legătură cu Wilde, a fost' de acord să îmi respecte
Mătase franţuzească
dorinţa. Sînt convinsă că atît dumneata, cît şi colegii dumitale, aţi fost încîntaţi ascultînd conversaţia noastră, dar aţi interpretat-o greşit.
Cuprinzînd paharul cu amîndouă mîinile, sorbi tot conţinutul. Cassidy i-l luă înapoi şi îl puse pe bufet.
- N-ar fi mai uşor pentru toată lumea dacă ai duce-o într-o clinică?
Claire se aşteptase la acea întrebare. De-a lungul anilor, se mai pusese de sute de ori. Iar răspunsul era mereu acelaşi.
- Fără îndoială că ar fi mai uşor. Dar ar fi şi mai bine?
- Văd că eşti foarte decisă în privinţa acestui subiect.
Agitată, ea începu să se plimbe prin faţa ferestrelor.
- De cînd mă ştiu, tot s-au găsit indivizi ba din domeniul sănătăţii, ba de la asistenţa socială, ba de la instituţiile juridice care au încercat să mă convingă să o duc la un sanatoriu.
- Şi, mai înainte, au încercat să te ia de lîngă ea. Claire se opri şi se răsuci brusc privindu-l.
- N-ai putut să-ţi vezi de treabă, nu, domnule Cassidy?
- Nu, n-am putut. Asta mi-e meseria.
- O meserie oribilă.
- Uneori, recunoscu el. în loc să-mi fi povestit toate balivernele acelea despre copilăria dumitale, de ce nu mi-ai vorbit sincer despre încurcăturile cu autorităţile?
- Pentru că sînt prea groaznice ca să mi le mai amintesc. Mai am şi acum coşmaruri în legătură cu ele. Visez indivizi de la asistenţa socială care vin să mă ia din casa mătuşii Laurel, iar eu lovesc cu picioarele şi ţip. Mama e derutată şi supărată. Eu nu vreau să plec.
- Potrivit documentelor, micuţa Claire Louise Laurent le-a dat multă bătaie de cap, ceea ce mi-e foarte uşor să cred.
- Lucrurile mergeau bine, spuse ea. Apoi mama avea vreo rătăcire mai serioasă şi făcea cîte ceva care îi aţîţa.
- Şi mătuşa dumitale? Mi-ai descris-o ca pe o rudă foarte iubitoare.
- Aşa şi era, dar experţii, zise ea accentuînd cuvîntul cu dispreţ, nu erau de aceeaşi părere. Era ciudată şi deci nu corespundea criteriilor lor pe care trebuia să le îndeplinească cineva pentru a putea deveni un părinte adevărat. Veneau după mine. Mă luau. De trei ori am fost dusă la diverse familii adoptive, dar de fiecare dată am fugit, pînă cînd i-am obosit şi m-au lăsat să mă întorc acasă. Cînd aveam vreo doisprezece ani, mama a plecat şi a dispărut cîteva zile. Pînă la urmă am descoperit-o într-un hotel nenorocit, dar deja era implicată şi poliţia. Cei de la Resurse Umane au aflat şi au venit să mă ia. Nu creşteam într-un mediu sănătos, aşa spuneau. Aveam nevoie de îndrumare şi stabilitate. Am jurat că o să fug de oriunde mă vor duce şi că aveam să o fac tot timpul şi că, orice ar fi făcut ei, nu mă puteau despărţi de mama mea. Bănuiesc că pînă la urmă m-au crezut, pentru că n-au mai venit niciodată.
Toate resentimentele ei adunate se răsfrînseră cu toată forţa asupra lui Cassidy.
- Puţin îmi pasă ce spun documentele despre mine. Le-am dat b&taie de cap, da, aşa e. Şi aş continua să dau bătaie de cap oricui ar încerca să ne despartă. Locul meu e lîngă ea şi sînt foarte fericită că pot să am grijă de ea. Cînd a rămas însărcinată, ar fi putut face cel mai uşor lucru, care la vremea aceea era şi la modă printre bogătaşi. S-ar fi putut duce în Europa un an şi apoi să mă dea cuiva spre adopţiune. Potrivit celor spuse de mătuşa Laurel, acest lucru au sfătuit-o şi bunicii mei. Sau s-ar fi putut duce de partea cealaltă a fluviului, în Algiers, să avorteze. Ceea ce ar fi fost şi mai simplu. Nimeni n-ar fi ştiut, nici măcar părinţii ei. Dar nu, ea a vrut să mă nască, indiferent dacă acest lucru însemna să îşi sacrifice moştenirea şi întregul mod de viaţă.
- Ai un simţ al datoriei admirabil.
- Nu mă simt datoare faţă de ea. O iubesc.
- De aceea nu o încui în cameră aşa încît să nu mai poată fugi?
- Exact. Nu are nevoie de încuietori, ci de iubire, răbdare şi înţelegere. Şi, pe urmă, ar fi crud şi inuman. Refuz să o tratez ca pe un animal.
- Dar ar putea păţi ceva hoinărind singură pe străzi, Claire.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 12:50 PM | message # 11
Ea se trînti pe braţul canapelei îmbrăcată în alb.
- Crezi că nu ştiu asta? Cu excepţia faptului că nu o încui, iau toate măsurile de prevedere împotriva hoinărelilor ei. Şi Yasmine face la fel. Şi Harry. Dar cînd vrea să o şteargă, are viclenia unei fetişcane. Uneori, cu toată grija noastră, trece pe lîngă noi, ca în seara asta, cînd eu credeam că doarme liniştită.
Cîteva clipe nu mai spuseră nimic. Un tunet se auzi bubuind departe, dar nu îi deranja. Claire îşi încrucişa braţele şi îl surprinse pe Cassidy privind-o cu acea afurisită fascinaţie proprie lui. Privirea aceea o făcea să nu se simtă bine din cele mai multe motive şi se întrebă dacă era la fel de conştient de întunericul tăcut ca şi ea.
- De ce am mereu senzaţia că parcă mă priveşti printr-o lupă? întrebă ea nemulţumită.
- Pentru că inviţi la o cercetare profundă.
- Dar nu sînt o ciudăţenie, nu?
- Eşti o enigmă.
- Viaţa mea e o carte deschisă.
- Nu prea, Claire. A trebuit să obţin foarte greu fiecare informaţie de la tine. M-ai minţit tot timpul.
- Am fost la Fairmont în seara aceea să o iau pe mama, spuse ea plictisită. Nu avea nici un sens să-ţi spun asta de la început.
- Ai minţit în legătură cu copilăria ta, despre care mă făcuseşi să cred că a fost nemaipomenită.
- Este cineva absolut sincer cînd vorbeşte despre copilărie?
- Şi m-ai mai minţit spunîndu-mi că n-ai fost niciodată arestată.
Ea îşi lăsă capul să îi cadă în faţă şi izbucni într-un rîs amar.
- Nu ţi-a scăpat absolut nimic, aşa e?
- în ziua cînd ne-am cunoscut, mi-ai spus să nu te subestimez, dar, te rog, nu mă subestima nici dumneata.
îi ridică bărbia cu degetul.
- Povesteşte-mi despre asta, Claire.
- De ce? Sînt sigură că ştii deja totul. Am atacat un poliţist.
- Acuzaţia s-a retras.
- Nu aveam decît paisprezece ani.
- Ce s-a întîmplat?
- Nu scrie în dosar?
- Aş vrea să aud versiunea dumitale. Ea trase adînc aer în piept.
- O colegă de şcoală stătea la mine.
- O ascundeai. Fugise de acasă.
- Da, spuse ea tăios. O ascundeam. Cînd poliţiştii au venit să o ia, a devenit isterică. Unul din ei a încercat să-i pună cătuşele şi eu am făcut tot posibilul să-l împiedic.
- De ce o ascundeai? Nici cînd te-au ameninţat cu închisoarea nu le-ai spus de ce colega dumitale se ascundea acolo.
- l-am dat cuvîntul că nu voi spune nimănui, dar asta a fost cu mulţi ani în urmă şi ea...
Făcu un gest care însemna că nu mai conta.
- Tatăl ei vitreg o molesta sexual. Era violată, uneori constrînsă la sodomie, lucruri care se întîmplau în fiecare noapte, timp în care mama ei se făcea că nu vede nimic.
Murmurînd înjurături, Cassidy îşi trase încet mîinile peste faţă.
- Nu mai putea suporta şi nu avea încotro să se ducă. Se temea că dacă le spunea călugăriţelor sau unui preot, nu aveau să o creadă. Se îngrozea să se mai ducă acasă. Cînd mi-a spus, m-am oferit să o ascund cît timp voia ea.
Claire privi în gol o clipă, amintindu-şi cît de mult o înfuriase inutilitatea acţiunilor ei.
- La două săptămîni după ce au dus-o înapoi acasă, a fugit din nou. Probabil că a plecat din oraş, pentru că nimeni n-a mai ştiut nimic de ea.
- Ai fi putut să scapi fără cazier şi să le spui poliţiştilor despre ce era yorba.
- La ce bun? întrebă ea pe un ton batjocoritor. Tatăl ei vitreg era milionar. Locuiau într-o casă superbă în Garden District. Chiar dacă ar fi crezut-o cineva, povestea ar fi fost muşamalizată şi tot ar fi trimis-o acasă. Şi, pe urmă, i-am promis că nu voi spune nimănui, zise ea clătinînd din cap. Consecinţele pe care le-am avut de suportat eu nici nu pot fi comparate cu ceea ce a suferit ea, domnule Cassidy.
- Povesteşte-mi despre Andre Philippi. îl privi furioasă.
- Ce vrei să ştii?
- Aţi studiat amîndoi la Academia Sacred Heart.
- Din clasa a şaptea pînă într-a douăsprezecea. Sora Anne Elizabeth este maica stareţă. Sau cel puţin era în perioada cînd Andre şi cu mine studiam acolo, spuse Claire înclinîndu-şi capul; părul îi atinse umărul. Este ceva rău în faptul că am fost colegi de clasă?
- Povesteşte-mi despre el, spuse Cassidy, ignorînd întrebarea. Este un omuleţ nostim.
Instantaneu atitudinea ei^se schimbă. Renunţă la orice urmă de distracţie şi flirt şi vocea îi deveni mai tăioasă.
- Bănuiesc că indivizii cu statură atletică, aşa ca dumneata, cred despre Andre că este „nostim".
- N-am vrut să o spun în sens peiorativ.
- Pe dracu' n-ai vrut.
- E homosexual?
- E important?
- Nu ştiu încă. Este?
- Nu. De fapt, o iubeşte la nebunie pe Yasmine.
- Dar acum nu e încurcat cu nimeni, nici bărbat, nici femeie?
- Din cîte ştiu eu, nu. Locuieşte singur.
- Ştiu.
- Bineînţeles.
- Am un dosar al lui, spuse el. Am cîte un dosar al tuturor angajaţilor de^la hotelul Fairmont, chiar şi al celor care nu erau de serviciu în seara aceea.
- Ai şi un dosar al meu?
- Chiar unul foarte consistent.
- Sînt măgulită. Cassidy se încruntă.
- Ce ştii despre părinţii lui Andre? Ce origine are? Nu mi-am dat seama.
- Este o întrebare cu implicaţii rasiale?
- La naiba, spuse Cassidy. Nu, nu e. Vrei să nu mai fii aşa defensivă?
Claire îşi cîntări opţiunile şi văzu un avantaj în a-i povesti lui Cassidy despre Andre. Dacă nu o făcea, ar fi căutat el singur şi cu cît scormonea mai mult, cu atît părea să devină mai precară situaţia ei.
- Mama lui Andre era progenitura unui alb şi unei mulatre. Ştii ce înseamnă?
El încuviinţă.
- Era o femeie extraordinar de frumoasă, într-un fel semăna cu Yasmine. Deşi era inteligentă, nu a absolvit nici un liceu. S-a pregătit, în schimb, la ce îi era necesar în profesia ei.
- Care era?
- Aceea de a ţine companie bărbaţilor. A învăţat totul de la mama ei. A început să aibă clienţi încă de la cincisprezece ani.
- Era o prostituată?
Cuvîntul o ofensă şi dădu de înţeles acest lucru.
- O prostituată stă la colţuri de stradă şi trage de bărbaţii care trec. E o diferenţă. Mama lui Andre întreţinea relaţii pe mai multe planuri cu diverşi domni, care' durau chiar ani de zile, iar aceştia o răsplăteau foarte bine.
- Aceşti „domni" erau albi?
- Majoritatea.
- Şi unul dintre ei a fost tatăl lui Andre.
- Exact. Era un renumit om de afaceri, care nu a putut recunoaşte copilul, dar a acceptat să-şi asume responsabilitatea lui.
- Ştii cine era?
- Andre ştie, dar nu mi-a spus niciodată.
- Şi, chiar dacă ai şti, nu mi-ai spune.
- Nu, nu ţi-aş spune. Cassidy se gîndi cîteva clipe.
- Datorită faptului că tatăl său era bogat, Andre a putut urma la cele mai bune şcoli.
- Da, dar era un proscris. Ceilalţi copii spuneau lucruri neplăcute despre maman a lui şi pe el îl făceau în toate felurile. Şi eu eram considerată cam la fel, pentru că nu aveam o viaţă normală de familie. Era firesc ca Andre şi cu mine să ne împrietenim. Mama lui îi era devotată şi invers. La fel cum mama ei făcuse cu ea, a făcut şi ea cu Andre învăţîndu-l totul despre mîncăruri, despre băuturi, despre etichetă, cum să se
îmbrace, cum să deosebească lucrurile de calitate de cele proaste, fie că era vorba de bijuterii, ţesături sau mobilă veche, înainte ca tatăl lui Andre să îi aranjeze o casă, îl lua pe Andre cu ea cînd se întîlnea cu domnii aceia. O aştepta în holurile unor hoteluri de lux unde oamenii de culoare nu erau primiţi pînă la începutul anilor şaizeci. Poate pentru că a avut acest privilegiu, s-a îndrăgostit de hoteluri. Pentru el erau mai frumoase şi mai sacre decît nişte catedrale, pentru că nu toată lumea avea acces în ele. El putea să meargă acolo unde alţi copii nu aveau voie. A visat să ajungă să conducă unul, spuse ea şi, cu o voce distantă, adăugă: mă bucur tare mult că şi-a realizat visul.
- Ce s-a mai întîmplat cu mama lui? întrebă Cassidy. Mai are clientelă?
- Nu, domnule Cassidy. Şi-a luat viaţa tăindu-şi venele cu o lamă. Andre a găsit-o în cadă într-o după-amiază cînd s-a întors de la şcoală.
- Dumnezeule!
- Dacă nu eşti pregătit să suporţi duhoarea, nu ar trebui să dezgropi trecutul.
El se" încruntă furios.
- Crezi că-mi face plăcere?
- Dacă nu-ţi face plăcere, atunci de ce te încă-păţînezi să scoţi la lumină tot ce e mai urît în viaţa oamenilor?
- Este unul din aspectele cel mai puţin plăcute ale muncii mele, Claire. Dar este, totuşi, munca mea.
- Răspunde-mi, te rog, la o întrebare, spuse ea deodată. .
- La care?
- Trebuie să-mi spui neapărat Claire?
Se priviră în tăcere cîteva clipe, învăluiţi de tensiune, în cele din urmă, el îi răspunse întorcîndu-se:
- Nu, nu trebuie.
- Atunci de ce o faci?
El se întoarse atunci din nou, încet. Ochii lui păreau să fi căpătat calităţi tactile atingînd-o peste tot în acelaşi timp.
- Poţi fi o mincinoasă, Claire, dar proastă nu eşti, spuse el răguşit. Ştii foarte bine de ce.
Ea îi susţinu privirea pînă cînd presiunea din piept deveni insuportabilă. Nu trebuia decît să nu se mai uite la el, dar nu putea. Se simţea atrasă spre el, legată de el cu fire invizibile.
Stătuseră atît de nemişcaţi, încît atunci cînd el se mişcă, în sfîrşit, ea tresări fără să vrea. Dar el îşi ridică doar mîna pentru a-şi masa ceafa de parcă l-ar fi durut muşchii.
- Să revenim la Andre. Te-a sunat în seara aceea ca să-ţi spună că mama dumitale era la Fairmont.
Ea încuviinţă, îi era greu să vorbească. Inima îi mai bătea încă năvalnic.
- Te-ai dus să o iei? -Da.
- Singură?
- Da. Cu maşina mea.
- La ce oră se întîmpla totul?
- Nu ştiu sigur.
- Claire...
' - Nu ştiu! strigă ea scuturînd din cap cu nerăbdare. A fost după spectacol, pentru că, după cum ştii, am fost acolo mai devreme.
El încercă să îşi păstreze cumpătul, dar ea văzu că nu îi era tocmai uşor.
- Spune-mi o oră aproximativă.
- Miezul nopţii, poate. Nu mai tîrziu.
- Cum a ieşit Mary Catherine fără să ştii?
- Ţi-am spus că poate avea resurse ascunse. A coborît, a descuiat uşa şi a decuplat alarma înainte să deschidă uşa.
- Chiar şi în timpul „pauzelor" poate fi atît de lucidă?
Claire evită să îl privească.
- Uneori. .
- Bine, deci te-ai dus la Fairmont. •
- Am parcat ilegal vizavi. Ştiam că n-o să stau decît un minut şi aşa a fost. M-am dus repede în biroul lui Andre, am luat-o pe mama şi am plecat. Probabil că n-am stat mai mult de două minute.
- Te-a mai văzut cineva? Altcineva dintre angajaţii hotelului?
- Nu ştiu, bănuiesc că poţi întreba.
- Să fii convinsă.
îşi băgă mîinile în buzunare şi privi prin geamurile ude de ploaie, în ciuda torturilor la care o supunea, Claire observă că avea un profil foarte masculin, o ţinută de bărbat, începînd de la părufud, pînă la vîrfurile pantofilor.
- L-ai văzut pe Wilde în seara aceea la Superdom. Apoi, mai tîrziu, te-ai aflat în hotelul unde a fost ucis. Şi ai făcut tot ce-ai putut să ţii totul secret.
- De cîte ori trebuie să-ţi explic? Voiam să-mi apăr mama de bîrfe şi speculaţii. Este chiar atît de greu să înţelegi?
- N-ai stat decît în hol? -Da.
- Nu te-ai dus la nici un alt etaj, în nici o altă parte a hotelului?
-Nu.
- Ai folosit liftul? -Nu.
Se întoarse şi îşi propti mîinile pe braţele canapelei în aşa fel încît îi atingea şoldurile. Aplecîndu-se spre ea, o întrebă:
- Atunci de ce naiba nu mi-ai spus toate astea mai înainte? Dacă totul era atît de nevinovat, de ce m-ai minţit?
- Pentru că încercai să mă implici. Numele meu era pe lista neagră a lui Wilde şi păreai să crezi că acest lucru era important. Ai găsit plicul acela cu tăieturi din ziare pe care dintr-o prostie încercasem să-l distrug. Erau deja două lucruri împotriva mea. Mă temeam că dacă vei afla că am fost chiar în apropiere de hotelul Fairmont ai fi făcut ceea ce faci, de fapt, şi ai fi tras concluzii greşite.
- Sînt greşite, Claire? Te-ai dus la Fairmont numai ca să-ţi iei mama?
- La fel ca în seara asta.
- Cît timp ai stat acolo, nu cumva l-ai rugat pe prietenul tău Andre Philippi să te strecoare în apartamentul lui Wilde?
- Şi Wilde ar fi stat aşa gol să discute cu mine, care eram o străină?
- De unde ştii că era gol?
- Dar a scris în toate ziarele timp de o lună de. zile că a fost descoperit gol în pat. Şi, pe urmă, chiar dacă aş fi fost hotărîtă să-l omor pe Jackson Wilde, crezi că aş mai fi amestecat pe altcineva?
- La dracu', habar n-am! strigă el.
După ce se mai calmă, lăsă să-i cadă capul între umeri. Era atît de aproape, încît îi putea mirosi apa din păr şi de pe piele. Chiar şi în întuneric îi putea distinge firele de păr din creştetul capului. Dacă şi-ar fi mişcat capul cît de puţin, i-ar fi atins cu buzele tîmpja unde o venă pulsa puternic.
în cele din urmă, el îşi ridică privirea şi i se uită în ochi iscoditor.
- E atît de clar. Aveai motiv. Aveai ocazia. Ai avut chiar şi un om în interior care te-ar fi putut ajuta, Claire, trebuie să recunoşti că, din punctul meu de vedere, eşti vinovată ca naiba.
- Şi de ce mai eşti supărat? Nu asta ai vrut? Credeam că o să te bucuri că prinzi, în sfîrşit, un suspect. Ce s-a întîmplat?
Cu mişcări lente şi voite, îi puse mîinile pe umeri, ridicînd-o şi ţinînd-o periculos de aproape.
- Ce s-a întîmplat? Cred că am găsit ucigaşul, spuse el şi, trecîndu-şi degetele prin părul ei, îi înconjură capul. Dar n-aş fi vrut să fii tu.
Deodată, îşi apăsă buzele ferm pe ale ei şi, înainte ca ea să îşi revină din şocul iniţial, el îşi înclină capul adîncindu-şi sărutul. Un sunet involuntar îi scăpă lui Claire cînd limba lui îi separă buzele purtînd cu ea gustul unui bărbat, o combinaţie delicioasă de coniac şi forţă musculară. Furios şi excitat, el o sărută cu pricepere, fără să întîmpine nici o rezistenţă, deşi la început ea fusese prea uluită pentru a-l opri şi după cîteva secunde era prea prinsă în farmecul sărutului pentru a mai încerca.
Ridicîndu-şi capul numai atît cîî să poată schimba unghiul, el îşi lăsă mîinile în jos spre mijlocul ei, lipind-o de el. Era tare. Dorinţa se deschidea în ea ca petalele unui boboc primăvara. Se frecă de el.
- Ah, Doamne, murmură el, îngropîndu-şi faţa în gîtul ei.
Cu îndemînare, îi descheie nasturii bluzei, îi desfăcu sutienul şi îşi strecură mîinile în locul cupelor. Palmele lui trecură mai întîi uşor pe deasupra, apoi începură să mîngîie.
Sărutul lui deveni mai sălbatic şi mai înfometat. Claire se ţinea strîns de cămaşa lui, căci, dacă i-ar fi dat drumul, s-ar fi prăbuşit pe spate, nu atît din cauza faptului că o ţinea foarte aplecată, ci fiindcă sărutul şi atingerile lui o dezechilibraseră.
Buzele lui trăgeau de ale ei, în timp ce cu limba căuta parcă răspunsurile atît de mult dorite. Trupurile erau gata să le ia foc, atît de înfierbîntaţi erau amîndoi. Sub mîngîierile lui, sînii ei erau plini de viaţă şi aţîţaţi, cu sfîrcurile ridicate în semn de răspuns.
Intensitatea îmbrăţişării era înspăimîntătoare. Răspunsul ei aprins o speria pe Claire. îşi imagină cum îşi pierdea stăpînirea de sine, la fel de repede cum un lemn uscat era mistuit de flăcările lacome, în curînd nu avea să mai aibă nici un pic de control şi acest lucru o îngrozea cel mai mult. Toată viaţa autorităţile încercaseră să îi spună ce era mai bine pentru ea. Era hotărîtă să reziste.
- Gata! spuse ea atunci, întorcînd capul şi îndepărtîndu-i mîinile. A fost o bună încercare, dar în felul ăsta n-o să-mi smulgi nici o mărturisire.
El îi dădu drumul imediat şi făcu un pas înapoi, îşi încleşta pumnii pe lîngă trup. Sufla din greu, iar vocea îi era răguşită şi inegală.
- Ştii foarte bine că nu pentru asta te-am sărutat.
- Nu? i-o întoarse ea sfidător.
El îşi luă atunci trendul din cuier şi deschise uşa cu furie. Lumina de pe hol năvăli înăuntru conturîndu-i silueta.
Cîteva clipe se priviră prin beznă, după care el ieşi trîntind uşa, iar Claire se prăbuşi pe braţul canapelei. Acoperindu-şi faţa cu mîinile, gemu cu o pocăinţă de care sora Anne Elizabeth ar fi fost mîndră:
- Oh, Doamne, nu. Nu.
Cu voia ei şi de plăcere, sărutase bărbatul care putea şi, probabil, avea să o condamne la închisoare pentru tot restul vieţii.
Deschise uşa purtînd un tricou şi pantaloni colanţi.
- Cassidy, spuse ea surprinsă. Te-ai încuiat pe afară?
Se uită peste drumul care le separa casele, căutînd parcă o explicaţie la faptul că îi apăruse la uşă la ora aceea tîrzie.
- Nu, am văzut lumina încă aprinsă, spuse el, de parcă asta ar fi explicat totul.
- Intră.
Patty-Penny-Peggy se dădu la o parte şi el intră într-un living-room foarte asemănător cu al lui, dar mult mai frumos mobilat şi mult mai ordonat.
- Ce vreme urîtă, spuse ea arătînd spre trenci.
- Ce-a fost mai rău a trecut, cred.
- la loc. Vrei să bei ceva?
- Nu, mulţumesc.
- Ah, făcu ea zîmbind uşor încurcată. Ţi-e foame? Ai mîncat?
- Nu-mi amintesc, spuse el sincer. Nu cred, dar nu mi-e foame.
- Bine, stai jos. O să pun puţină muzică. Ce-ţi place?
- Nu sînt pretenţios.
îşi scoase trenciul şi îl aruncă pe braţul unui fotoliu, dar nu se aşeză.
Ea dădu drumul unui picup cu compact-discuri şi începu un cîntec de-al lui Randy Travis.
- îţi place genul country?
- E în regulă.
Ea îl privi o clipă, după care, proptindu-şi mîinile în şolduri, îl întrebă:
- Ascultă, Cassidy, mă bucur că ai trecut pe aici, dar nu înţeleg nimic. Ce se întîmplă?
- Am venit să te regulez.
Ea clipi de două ori, evident luată prin surprindere, după care zîmbi larg.
- Păi de ce n-ai spus aşa de la început?
Şi, răsucindu-se pe călcîie, porni spre dormitor. Cassidy o urmă.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:09 PM | message # 12
Capitolul zece
Ariei desfăcu o ciocolată Snickers şi o băgă în gură. Dinţii străpunseră stratul de ciocolată şi pe cel de alune cufundîndu-se apoi în crema caramel şi nuga. Savura excelenta combinaţie de gusturi în timp ce i se topea pe limbă. După ce se delecta la maximum cu ea, începu să sugă crema caramel de pe dinţi.
Măsuţa de cafea din faţa divanului era plină de ambalaje de dulciuri. Copil fiind, ai ei nu îşi puteau permite să cumpere aşa ceva, iar Ariei era norocoasă dacă mînca-ceva dulce o dată la cîteva săptămîni. Dar în acei ultimi cîţiva ani, recuperase tot şi nu se mai sătura.
Se întinse numai de plăcerea de a vedea, de a auzi şi de a simţi pijamaua de mătase pe picioare. Oglinda din faţă arăta o femeie liberă înconjurată de lucruri frumoase. Lui Ariei îi plăceau foarte mult aceste lucruri, într-adevăr, îi plăcea să se laude cu ele.
Casa An care trăise ea avusese bun doar faptul că avea toaleta înăuntru. Fusese extrem de urîtă, cu camerele mari'mobilate spartan şi ieftin. Se cutremură de silă numai amintindu-şi. Nu îşi invitase niciodată prietenii acolo, pentru că îi era ruşine cu casa aceea veche şi urîtă. Se mai ruşina şi cu oamenii care locuiau în ea. Fratele ei fusese mai rău decît orice închipuire şi îi terorizase pe toţi. Părinţii ei păruseră totdeauna bătrîni, dar abia acum îşi dădea seama că grijile îi îmbătrîniseră înainte de vreme. Totuşi, acest lucru nu o făcea să nutrească sentimente mai bune faţă de ei. Se bucura că muriseră demult.
Ar fi vrut să îngroape amintirea sărăciei la fel de uşor şi de definitiv. Dar, ori de cîte ori începea să simtă satisfacţie faţă de viaţa pe care o ducea acum, acele amintiri ieşeau la suprafaţă ca să o tulbure, îi aminteau cine era înainte de a se arunca în braţele reverendului Jackson Wilde.
Zilele acelea de sărăcie au dispărut pentru totdeauna, îşi spuse ea rotindu-şi privirea prin living-room. In fiecare colţ erau obiecte de artă, majoritatea fiind daruri de la adepţii lui Jackson. El mereu îi spusese să mai dea din eie, dar Ariei refuzase să se despartă de ceva, indiferent cît de încărcată devenea casa. Ar fi păstrat totul, chiar dacă ar fi trebuit să instaleze nişte rafturi sau să strîngă lucrurile în pod ori sub paturi. Pentru ea, toate acele lucruri erau echivalentul siguranţei. Nu avea să mai trăiască niciodată fără ele. Reafirmîndu-şi această hotărîre, mai desfăcu un Snickers, savurîndu-l cu o plăcere enormă.
Intrînd cu o ceaşcă de cafea şi cu ziarul de dimineaţă, Josh observă imediat învelitorile de ciocolată.
- Acesta ţi-e micul dejun?
- Şi ce-i cu asta?
- Nu prea arată a fulgi de ovăz, nu?
Se cufundă într-un fotoliu, îşi aşeză ceaşca alături şi despături ziarul.
- O minune. Nu mai sîntem pe prima pagină. Aproape că îi venea rău de la stomac cînd se uita
la el. în ultima vreme, Josh devenise cam nesuferit, încă mai făceau dragoste în fiecare noapte. Era priceput, înflăcărat şi poseda senzualitatea unui artist. Degetele lui îi atingeau trupul, aşa cum atingeau clapele pianului, cu forţă şi sensibilitate.
Dar conştiinţa faptului că îl înşelau pe Jackson adăuga plăcere relaţiei lor. Acum, însă, cînd afacerea nu mai era secretă şi vinovată, devenise lipsită de haz. Chiar şi după orgasm, ea voia ceva mai mult.
Totuşi, nu îşi putea da seama ce o tulbura şi o nemulţumea. Cruciada din Cincinnati se bucurase de un succes excepţional. Două spectacole de televiziune fuseseră înregistrate şi erau gata să fie
| transmise pe post. în timpul înregistrărilor, sala fusese
| plină pînă la refuz.
Ariei cîntase din voce, Josh la pian. Cîţiva adepţi mărturisiseră înlăcrimaţi ce însemnase Jackson Wilde şi ministeriatul său pentru ei. Apoi, Ariei urcase pe podium pentru a-şi ţine predica sfîşietoare. Zile întregi îi trebuiseră pentru a o învăţa pe de rost. Fiecare inflexiune a vocii, fiecare gest fuseseră stabilite cu grijă şi repetate în faţa oglinzii, dar nici timpul, nici efortul nu fuseseră risipite în van. înainte de final, nu exista nici un ochi care să nu fi lăcrimat, iar cutiile pentru danii erau pline de bani.
Cei care, cu cîteva săptămîni în urmă, se îndoiseră de faptul că ea ar fi putut continua totul fără Jackson, acum o copleşiseră cu felicitări. Le arătase că se înşelaseră. Era la fel de fermecătoare şi convingătoare ca răposatul ei soţ. Sute de oameni veniseră să o vadă, considerîndu-i fiecare cuvînt o nestemată. Avea lumea întreagă în buzunar.
Atunci, de ce se simţea uşor nemulţumită?
Nu era de ajuns. Avea sute de mii de adepţi, dar de ce nu milioane? Spuse deodată:
- Eu nu cred.
Josh lăsă în jos un colţ din ziar.
- Poftim?
- Nu cred că e atît de minunat faptul că nu mai sîntem pe prima pagină, zise ea şi, dîndu-se jos de pe divan, începu să se plimbe încoace şi încolo.
Se foia, aranja perne cu ciucuri, rearanja vaze de cristal şi ciobănite din porţelan.
- Ei bine, dacă te face să te simţi mai bine, uite reclama noastră pe pagina a cincisprezecea.
întoarse ziarul spre ea ca să i-o arate. Sus, tipărit cu caracterele specifice ministeriatului, era titlul spectacolului, iar sub el o fotografie a ei cu microfonul în
dreptul gurii şi cu lacrimi şiroindu-i pe obraji. Data şi ora difuzării erau trecute dedesubt. Ariei privi reclama cu un ochi critic.
- „Rugăciunea lui Jackson Wilde şi ceasul proslăvirii", citi ea. Dar Jackson Wilde a murit. De ce n-am schimbat numele programului?
-Cum?
- De ce nu „Rugăciunea lui Ariei Wilde şi ceasul proslăvirii"?
- De ce nu „Rugăciunea şi ceasul proslăvirii"?
- Pentru că e prea simplu. Şi, pe urmă, oamenii au nevoie de o persoană cu care să se identifice.
-Tu, bănuiesc.
- Ei bine, de ce nu? Doar eu vorbesc cel mai mult acum.
Josh se uită la ea peste buza ceştii din care tocmai sorbea.
- Spune-i afurisitului ăstuia de spectacol cum vrei, Ariei, nu-mi pasă cîtuşi de puţin.
- Se vede foarte clar.
El aruncă ziarul deoparte şi se ridică furios.
- Ce naiba vrei să spui?
- Că, dacă n-aş fi fost eu, întreaga afacere s-ar fi încheiat după moartea lui Jackson. Tu n-ai curaj să conduci nici măcar o grupă de cercetaşi, dar o organizaţie ca a noastră! E bine că m-ai avut pe mine, altfel ai fi cîntat pe străzi.
- Mi-ar plăcea mai mult să fac asta. Cel puţin nu m-aş simţi ca o pasăre împuţită care se înfruptă dintr-un cadavru.
O sprînceană creionată cu grijă se arcui.
- Dacă eşti atît de nefericit, ştii foarte bine unde e uşa.
Josh o privi, dar, aşa cum ea ştia ce o să facă, dădu înapoi. Se duse la pian şi după ce îşi trecu mîna peste clape începu să cînte o piesă clasică în care puse toată verva şi curajul care îi lipseau cînd era vorba de o situaţie dificilă.
După ce se linişti, în sfîrşit, se uită la ea, continuînd să cînte.
- Ştii ce e cu adevărat jalnic? Faptul că nu-ţi dai seama că te faci de rîs.
- Mă fac de rîs? repetă ea ofensată. Faţă de cine?
- Faţă de toţi cei din organizaţie. Eşti orbită de importanţa pe care ţi-o dai. Oamenii.rîd în spatele tău. De ce crezi că doi şi-au dat deja demisia?
- Pentru că nu le plăcea ca o femeie să le dea ordine. Le-am ameninţat orgoliul bărbătesc. Dar cui îi pasă? Nici n-aveam nevoie de ei.
- Afacerea asta, pe care tu te lauzi că o ţii pe picioare, se prăbuşeşte, Ariei. Numai că tu eşti prea orbită de îngîmfare, ca să-ţi dai seama.
îşi trecu degetele peste clape încheind piesa, după care începu alta.
- Probabil că tata stă undeva acolo sus şi rîde zdravăn de noi.
- Te-ai prostit. EIAZÎmbi cu înţeles. '
- încă ţi-e teamă de el, nu, Ariei?
- Ţie ţi-e teamă.
- Eu, cel puţin, recunosc, spuse el. Tu nu.
- Mie nu mi-e teamă de nimic şi de nimeni.
- Te mai afli încă sub influenţa lui.
- Pe naiba;
- De ce mănînci atît de mult şi apoi verşi tot? Termină piesa cu un fortissimo care accentua întrebarea.
Solida rezistenţă a lui Ariei se clătină.
- Nu ştiu ce vrei să spui.
- Ba ştii foarte bine. O faci de luni de zile. Imediat .după ce mănînci, te duci la baie. Te îndopi cu dulciuri şi apoi te forţezi să dai tot afară. Asta e o boală care se cheamă bulimie.
Ea îl întrebă atunci dîndu-şi ochii peste cap:
- Dar ce eşti tu, mă rog, cine ştie ce doctor? Aşa îmi ţin sub control greutatea. Camerele de luat vederi adaugă totdeauna cel puţin şapte kilograme. N-am chef să arăt ca o balenă albă cînd cobor pe scara aia.
El se ridică şi îi cuprinse mijlocul subţire.
- Tu nu ţii cont numai de calorii, Ariei. Te îndopi, după care te, forţezi să verşi.
Ea se desprinse.
- Ei şi, dacă ar fi aşa? Jackson mă cicălea tot timpul în privinţa greutăţii. Trebuia să fac ceva ca să mi-o menţin.
- Nu l-ai cunoscut chiar deloc? o întrebă Josh cu un zîmbet trist. Se pricepea de minune să exploateze slăbiciunile oamenilor. Aşa le controla şi gîndurile. Tot timpul dădea de înţeles că marna era o proastă, aşa încît şi ea începuse să creadă, în ultimii ani de viaţă, se temea să-şi exprime orice părere, de teama de a nu fi ridiculizată. Ştii ce avea cu mine. Tot timpul mă făcea să cred că n-am talent .muzical. Nu pierdea nici un prilej pentru a-mi reaminti că nu eram bun decît să cînt muzică^ religioasă şi că nu eram decît o mediocritate, în cazul tău, era problema greutăţii. Ştia că erai conştientă de tine şi se folosea de acest lucru pentru a te umili. Era viclean ca S.atana, Ariei. Şi atît de subtil, încît nu-ţi dădeai seama că fuseseşi manevrat decît atunci cînd realizai că respectul faţă de tine însuţi era la pămînt. Ar fi trebuit să-l ignori cînd te necăjea în legătură cu „grăsimea ta" şi cu faptul că îţi plăceau foarte mult dulciurile. Totdeauna ai fost destul de slabă. Acum eşti numai piele şi os. Şi chiar tu ai spus acum cîteva clipe că el a murit. Nu te mai poate necăji.
- Nu, dar o faci tu pentru el. Josh scutură din cap resemnat.
- înţelegi greşit, Ariei, eu nu sînt critic. Mă îngrijorează numai sănătatea ta. Eu...
- Stai puţin, Josh, am o idee, spuse ea şi îi apăsă mîinile astfel încît clapele scoaseră un sunet disonant.
El îşi trase mîinile.
-Afurisite! Dacă mai...
- încetează. *-Nu ţi-am rănit preţioasele mîini. Ascultă, ce:ai spus mai devreme în legătură cu faptul ea nu mai sîntem pe prima pagină? Ei bine, ai dreptate. Trebuie să facem ceva.
El îşi dezmorţi degetele.
- La ce te gîndeşti? o întrebă mormăit.
- De cînd ne-am întors din Cincinnati ne-am îngropat aici, în Nashville, fără să mai atragem atenţia nimănui. Ar fi timpul să ne punem în mişcare, să cauzăm nişte titluri senzaţionale. Ar trebui să le atragem atenţia poliţiştilor din New Orleans că înlăcrimata văduvă şi fiul nu au uitat că Jackson Wilde a fost ucis cu sînge rece.
- Eşti sigură că ar fi chiar atît de bine să le aducem aminte?
Ea îi aruncă o privire de gheaţă.
- Jackson avea o mulţime de duşmani, spuse ea şi, făcînd o turlă din degetele arătătoare, şi le duse la buze adăugind: unul chiar în New Orleans.
- Spune-mi ce înseamnă asta.
Cassidy era prost dispus şi lucrul alături de detectivul Howard Glenn nu era menit să îl binedispună. A doua zi după ce o însoţise pe Claire la Ponchartrain pentru ca aceasta să o ia pe Mary Catherine, Cassidy îi povestise totul lui Glenn, cu excepţia sărutului.
- Deci nu a negat că pe casetă era vocea ei? întrebase Glenn.
- Nu, pentru că avusese un motiv foarte întemeiat ca să se afle la Fairmont în seara aceea.
- Să-l omoare pe predicator.
- Sau să-şi ia mama, aşa cum susţine. Glenn se uitase la el sceptic.
- Glenn, n-ar fi putut înscena ceea ce s-a întîmplat aseară. Instabilitatea mintală a lui Mary Catherine este cît se poate de reală, iar CI... domnişoara Laurent îşi apăjă mama, aşa cum o ursoaică îşi apără puii.
îi spusese despre prietenia lui Claire cu Andre Philippi.
i- Datează -din copilărie, deci e logic că el a minţit j pentru a nu o da în vileag şi asta-i tot.
Glenn căutase un loc unde să îşi stingă mucul de j ţigară, iar Cassidy îi oferise o ceaşcă Styrofoam goală. |
Sandra Brown
- Dumnezeule, spusese Glenn turtind ţigara, cu cît scormonim mai mult, cu atît devine mai interesant.
- Dar trebuie s-o facem cu delicateţe.
- Adică?
- Aş vrea să ajung la capăt. Poate e ceva, poate nu. Dar nu poţi discuta cu o femeie cum e Claire Laurent duhnind a Camei şi spunînd obscenităţi. Cred că ar fi mult mai bine dacă m-ai lăsa pe mine.
-Ah?
- Te găseşte de-a dreptul respingător.
Glenn se aşeză mai comod în fotoliu şi îşi puse un picior peste celălalt.
- Dar pe tine cum te găseşte, Cassidy?
- Ce insinuezi? izbucnise el trîntind stiloul. Glenn ridicase braţele în semn de predare.
- Nimic, nimic. Numai că n-am putut să nu ot»4erv că arată foarte bine şi nici tu nu eşti prost. Ţinînd cont de toate...
- Ţinînd cont de toate, îl întrerupsese Cassidy cu bruscheţe, voi judeca asasinul lui Jackson Wilde oricine ar fi el.
- Atunci n-ar trebui să fii atît de sensibil, nu?
De atunci încolo nu mai discutaseră decît chestiuni de serviciu. Cassidy era foarte supărat pe sine pentru că înghiţise momeala lui Glenn, dar nu ar fi făcut-o dacă insinuările detectivului nu l-ar fi deranjat atît de mult şi îşi dădea seama că acesta ştia. De atunci nu mai adusese vorba despre posibilitatea unui conflict de interese, dar Cassidy era convins că nu uitase acel schimb de cuvinte.
în dimineaţa aceea, Glenn îşi dădea cu presupusul, împrăştiase pe biroul lui Cassidy o mulţime de fişe de computer, care conţineau mii de nume, cîteva înconjurate cu roşu. Cassidy alese unul la întîmplare.
- Cine e acest Darby Moss?
- Nu-i un nume pe care să-l uiţi, nu? întrebă Glenn retoric. Cu cîţiva ani în urmă l-am acuzat de viol. Aranjase o tîrfă atît de bine încît a băgat-o în spital. Moss s-a dus la un avocat din Dallas, oraşul lui natal, şi acuzaţiile au fost retrase. M-a tras pe sfoară. Aşa că, în momentul în care numele lui apare pe lista contribuabililor la afacerea lui Wilde, îţi dă de gîndit. M-am dus la sfîrşitul săptămînii la Dallas şi l-am găsit pe bătrînu' Darby. Are trei librării cu cărţi pentru adulţi.
Cassidy se încruntă.
- Nu mai spune!
- Da, porcării obişnuite. Are reviste porno de tot felul. Curios, hm? Cînd m-am întors m-am aşezat la computer şi am descoperit că toate celelalte nume erau semnale de alarmă, într-un fel sau altul, fiecare se ocupă chiar cu ceea ce acuza Wilde.
- Şi ce vrea să însemne asta? Că atunci cînd şi-au adus contribuţia, Wilde i-a lăsat în pace?
- Cam aşa ceva. Dar asta nu-i tot.
Căută pe listă cînd degetul i se opri în dreptul altui nume înconjurat cu roşu.
- Aici.
- Gloria Jean Reynolds?
Glenn scoase atunci o bucăţică de hîrtie din buzunarul de la piept al cămăşii sale de un alb murdar şi i-o întinse. Cassidy citi numele, după care îşi ridică privirea întrebătoare spre Glenn, dar acesta dădu din umeri.
Sună telefonul şi Cassidy ridică receptorul la al
- Domnule Cassidy, sînt Claire Laurent.
Imediat simţi un gol în stomac. Vocea ei moale şi ca o boare era ultima pe care s-ar fi aşteptat s-o audă. Nu îi ieşise nici o clipă din minte, dar nu în legătură cu acuzaţia de crimă.
Aventura cu vecina lui nu îl liniştise decît pentru puţin timp. Cînd plecase de la ea, tot nu ştia sigur cum o cheamă şi acest lucru îl făcea să se simtă la acelaşi nivel cu un maniac. O folosise în cel mai josnic mod. Singura lui alinare era faptul că ea obţinuse de la el în sfîrşit ceea ce dorise şi ceruse de nenumărate ori.
- Bună, îi spuse el lui Claire cu o prefăcută nepăsare.
- în cît timp poţi ajunge aici?
întrebarea îl luă prin surprindere. Voia, oare, să mărturisească?
- La Mătasea franţuzească? Ce s-a întîmplat?
- O să vezi cînd o să vii. Grăbeşte-te, te rog. închise înainte ca el să mai spună ceva. îndepărtă
receptorul puţin de ureche şi îl privi curios.
- Cine era? întrebă Glenn, aprinzîndu-şi o altă ţigară.
- Claire Laurent.
Ochii lui Glenn se îngustară privindu-l pe Cassidy printr-un nor de fum.
- Serios?
- Serios. Vorbim mai tîrziu.
Lăsîndu-l pe detectiv, Cassidy îşi puse repede haina de la costum şi fugi să prindă liftul înainte să se închidă uşile. Se mustră pentru atîta grabă, dar o
justifică amintindu-şi tonul vocii ei. Deşi fusese la fel de slab şi de şoptit ca de obicei, mai sesizase ceva. Iritare? Teamă? Agitaţie?
în cîteva secunde se afla pe drum, îndreptîndu-se în viteză spre Cartierul Francez şi înjurînd traficul aglomerat tot timpul. Aşa cum spusese şi Claire, văzu motivul telefonului chiar înainte de a ajunge la Mătasea franţuzească. O mulţime de oameni, pe puţin două sute, se aflau strînşi în faţa clădirii. Nu trebui să citească decît cîteva pancarte pentru a-şi da seama cine organizase acel marş de protest.
- Fir-ar să fie.
Parcă ilegal şi îşi croi drum printre curioşii trecători pînă cînd ajunse lîngă un poliţist.
- Cassidy, de la procuratură, spuse el arătîndu-şi legitimaţia. De ce nu opriţi porcăria asta?
- Au aprobare.
- Care idiot le-a dat-o?
- Domnul judecător Harris.
în sinea lui, Cassidy oftă. Harris era ultraconservator şi un adevărat fân al lui Jackson Wilde. Cel puţin aşa dăduse impresia, pentru a aduna voturi.
Poliţistul îl întrebă apoi arătînd spre o pancartă pe care o ţinea o femeie care aducea a bunică.
- Catalogul ăsta e chiar atît de sexy? Poate ar trebui să-i iau şi eu unul femeii mele. Să ne mai
| înviorăm şi noi viaţa sexuală. Pe Cassidy nu îl interesa.
- De cînd fac chestia asta?
- De vreo oră, dar atîta timp cît sînt liniştiţi îi lăsăm în pace. Numai că aş vrea tare mult să cînte alt cîntec. j
Demonstranţii cîntaseră deja de trei ori „înainte, \
luptător creştin" de cînd apăruse Cassidy. Beneficiau foarte mult şi de atenţia presei care era extrem de prezentă. Toate posturile de televiziune locale erau reprezentate de minicamere şi o mulţime de reporteri. Ba un fotoreporter cu un aparat de 35 mm se căţărase pe un felinar pentru a avea un unghi mai bun.
Iritat, Cassidy îşi făcu loc printre şirurile de adepţi ai lui Wilde îndreptîndu-se spre uşă. Sună la sonerie.
- V-am mai spus doar să nu vă mai prind pe aici!
- Sînt Cassidy de la procuratură. Domnişoara Laurent m-a chemat.
Aceeaşi femeie pe care o cunoscuse prima dată îi deschise uşa şi acum, privindu-l cu indignare. Ochii nu îi erau decît nişte dungi pline de ostilitate pe faţa mare şi închisă la culoare.
- E în regulă, se auzi glasul lui Claire din spatele amazoanei tatuate care se dădu la o parte.
- Mulţumesc, spuse el încordat intrînd, iar femeia mormăi şi închise uşa în urma lui.
Claire arăta foarte bine, deşi nu calmă ca de obicei. Atitudinea rece şi rezervată dispăruse. Ochii de culoarea whisl$y-ului sclipeau de supărare, iar obrajii îi erau îmbujoraţi. Era evident tulburată, dar părul şi hainele în dezordine o făceau să pară mai sexy, mai incitantă şi mai atrăgătoare ca oricînd.
- Fă ceva, domnule Cassidy, îi spuse ea. Orice, numai să plece.
- Mă tem că nu pot face nimic. Au aprobare. Va trebui, deci, să-i ignoraţi.
- în timp ce ei îşi exercită drepturile încalcă dreptul meu la intimitate, spuse ea arătînd spre uşă.
- Linişteşte-te. O simplă demonstraţie nu îţi va afecta treburile.
- Nu mă îngrijorează treburile, spuse ea furioasă. N-ai văzut camerele de luat vederi? Nouă ne fac reclamă pe gratis, dar sînt un dezastru pentru Bienville House, adăugă ea, referindu-se la hotelul cu ziduri roz de peste drum. Maşinile cu alimente nu pot să treacă, bucătarul şef e înnebunit, oaspeţii se pJîng, iar directorul cu care mă înţeleg foarte bine de ani de zile, rn-a sunat de două ori, cerîndu-mi pe bună dreptate să pun capăt acestei nebunii. Şi, nu numai asta, dar mă tem şi pentru angajatele mele. Cînd primul schimb a vrut să plece.mai devreme, au fost huiduite şi fluierate de parcă ar fi fost nişte prostituate. Atunci te-am sunat. Nu vreau ca oamenii mei să fie afectaţi de treaba asta.
- îmi pare rău, Claire. Lui Ariei Wilde trebuie să-i mulţumeşti.
- Lui Ariei Wilde şi dumitale.
- Mie? repetă el uluit. Cum poţi să dai vina pe mine?
- N-au mai fost niciodată marşuri de protest, domnule Cassidy.
- Să ştii că nici mie nu-mi place, spuse el aplecîndu-se puţin şi apropiindu-şi chipul de al ei. Ariei vrea ca departamentul poliţiei şi Procuratura să pară nişte măscărici. Aşa înţelege ea să amintească publicului că încă n-am rezolvat cazul asasinării j soţului ei. Mai avea nevoie de ceva publicitate gratuită şi s-a gîndit că aşa o va obţine.
- Să-şHacă oricîtă publicitate vrea, nu-mi pasă, numai să'mă lase-n pace. Eu nu vreau să fiu amestecată.
- E destul de complicat, pentru că eşti amestecată deja.
- Pentru că te-ai învîrtit dumneata prea mult pe aici! strigă ea.
- Ba nu, pentru că m-ai minţit încă de la început.
- Numai ca să-mi apăr prietenii, familia şi pe mine însămi de bănuielile dumitale!
" - Eu nu-mi fac decît datoria.
- Oare?
îl lăsă fără replică deoarece munca lui nu presupunea şi sărutarea suspecţilor pe care îi ancheta, ceea ce tocmai făcuse cînd o văzuse ultima dată. Păru să-şi fi amintit şi ea dintr-odată. Se dădu repede un pas înapoi şi i se puse un nod în gît.
- Lasă-mă-n pace, domnule Cassidy, şi ia-i cu dumneata, spuse ea indicînd spre uşă, dar, chiar înainte să apuce să termine ce avea de spus, o cărămidă fu aruncată în geamul de deasupra lor, spărgîndu-l. Cassidy îşi ridică privirea şi o cuprinse în braţe refugiindu-se în spatele unei grămezi de cutii, ţinînd-o strîns la piept şi aplecîndu-şi capul peste al ei, protejînd-o cît putea mai bine de ploaia de cioburi. Lucrătoarele o luară la fugă în toate părţile pentru a scăpa nevătămate de sticla care se fărîmita şi mai mult cînd lua contact cu podeaua din beton.
Cînd totul se potoli, în sfîrşit, Cassidy îşi slăbi strînsoarea.
- Eşti teafără? o întrebă el atunci, îndepărtîndu-i părul de pe chip şi căutînd pe pielea delicată zgîrieturi sau tăieturi.
-Da.
- Sigur?
- Da, sînt teafără. E cineva rănit? Femeile începură să iasă din adăposturi.
- N-a păţit nimeni nimic, domnişoară Laurent. întorcîndu-se spre Cassidy, ea scoase un geamăt
uşor.
Te-ai tăiat, spuse ea şi îi atinse obrazul, retrăgîndu-şi apoi degetele pline de sînge.
El scoase o batistă din buzunar cu care^mai întîi îi curăţă degetele şi apoi se şterse pe obraz, în jurul lor era numai sticlă fină ca pulberea şi sclipitoare ca diamantele. Aplecîndu-se, luă cărămida care cauzase totul. Cu un Magic Marker, cineva scrisese FIICA PĂTATĂ A SATANEI.
- Bine, zise Claire uşor după ce citi. Ajunge.
Se îndreptă apoi spre uşă, sfărîmînd sub paşi sticla spartă.
- Claire, nu!
Fără să îi bage în seamă strigătul, ea deschise uşa, păşi pe trotuar şi se duse la unul din poliţişti pe care îl trase de mînecă pentru a-i atrage atenţia.
- Am crezut că trebuia să aveţi grijă ca această demonstraţie să se menţină paşnică.
- Cărămida aceea a apărut din neant, îmi pare rău, doamnă.
- Vă pare rău, dar oamenii ar fi putut fi grav răniţi.
- Aprobarea nu include şi aruncarea de cărămizi, spuse Cassidy.
Poliţistul îl recunoscu.
- Hei, dumneata eşti Cassidy, nu?
- Exact. Şi îi reprezint pe procurorul Crowder. începînd din clipa asta aprobarea lor s-a încheiat.
împrăştie mulţimea. Cheamă ajutoare dacă e necesar, dar curăţă zona imediat.
- Eu ştiu... spuse poliţistul îndoielnic.
• Demonstranţii se rugau cu mîinile împreunate. Cassidy era bucuros. Atîta timp cît stăteau cu capetele plecate şi cu ochii închişi, nu o puteau observa pe Claire.
- Judecătorul Harris...
- La dracu1 cu judecătorul Harris şi cu aprobarea lui, spuse Cassidy încet, dar dur. Dacă nu-i place, poate să se certe cu Procuratura mai tîrziu. Acum, însă, ia oamenii aceştia de aici, înainte să se mai întîmple ceva.
- Dacă cineva va fi rănit, doamna Wilde şi cu mine vom face un scandal monstruos, spuse Claire.
Luînd o hotărîre, în cele din urmă, poliţistul se duse repede la cel care conducea o rugăciune răsunătoare şi lungă.
- Scuzaţi-mă, domnule, dar aţi încălcat condiţiile impuse de aprobare. Va trebui să vă împrăştiaţi.
Liderul, căruia îi plăcea evident să-şi audă propriul glas, nu se lăsă. în numele binecuvîntat al lui Isus, începu să protesteze cu încăpăţînare şi toţi ceilalţi se puseră în mişcare.
Cassidy scoase o înjurătură.
- De asta mă temeam. Du-te înăuntru, Claire.
- E lupta mea. Mă descurc eu.
- Te descurci? Eşti nebună?
- Au fost induşi în eroare în privinţa mea. Poate că dacă o să.le explic...
- Dar nu poţi discuta cu o mulţime de oameni, spuse el ridicînd glasul pentru a se putea face auzit printre strigăte.
în curînd avea să fie confruntat cu o revoltă.
- Uitati-o! strigă cineva din gloată. -Ea e!
- Comerciantă de obscenităţi! Pornografă!
- Doamnelor şi domnilor, vă rog, spuse ea ridicînd mîinile pentru a cere linişte, însă insultele deveniră şi mai grosolane.
Fotoreporterii aproape că se călcară în picioare în încercarea de a-i imortaliza chipul şi glasul pe casetele video.
- Du-te înăuntru! îi zise Cassidy, încercînd să o prindă de braţ, dar ea opuse rezistenţă.
- Claire Laurent e o tîrfă!
- Mătasea franţuzească e o mizerie!
- Jos cu pornografia!
Cassidy trebui să se aplece pentru a .auzi ce îi spunea ea.
- Nu vreau decît să le pot vorbi.
- La naiba, nu-i momentul potrivit pentru discursuri. Mulţimea se împingea în cordonul de poliţişti care
intraseră în acţiune. Glasurile se înălţau pline de furie şi ură. Chipurile erau contorsionate de răutate. Pancartele erau folosite ca arme. Nu mai era nevoie decît de o scînteie pentru ca întreaga scenă oribilă să atingă punctul culminant şi aceasta fu apariţia neaşteptată a lui Mary Catherine Laurent.
Frumos îmbrăcată şi coafată, de parcă s-ar fi pregătit să ia parte la o petrecere în aer liber, ieşi pe uşă împingînd un cărucior pe care se aflau şiruri de ceşti D/x/e pline cu ceva ce părea să fi fost punci. O femeie înaltă şi slabă în uniformă albă o urma ducînd
o tavă cu prăjituri.-
Claire urmări privirea uluită a lui Cassidy.
- Oh, mama, nu! strigă ea încercînd să o oprească, însă Mary Catherine înainta cu hotărîre spre mulţimea ostilă.
- lartă-mă, Claire, spuse Harriett York cînd trecu pe lîngă ea cu tava plină de prăjituri. A insistat să facă asta şi s-a supărat foarte tare cînd am încercat să o împiedic, aşa încît am crezut...
- înţeleg, o întrerupse Claire iute şi ducîndu-se lîngă Mary Catherine o prinse de cot spunîndu-i: mama, ar fi bine să te duci înăuntru acum. Asta nu e o petrecere.
Mary Catherine îşi privi fiica neîncrezătoare.
- Bineînţeles că nu este, Claire Louise. De ce vorbeşti prostii? Oamenii aceştia au venit aici din partea reverendului Jackson Wilde, nu?
- Da, mama, aşa este.
- Am ascultat destule din predicile lui pentru a şti că s-ar ruşina pentru faptul că adepţii lui se poartă astfel. Cred că ar fi bine să li se amintească acest lucru. Reverendul Wilde a spus multe lucruri urîte despre tine din amvonul lui, dar a mai predicat şi despre faptul că trebuie să ne iubim duşmanul. Niciodată nu ar fi îndemnat la violenţă.
Se duse direct spre liderul grupului. Cei din jurul acestuia tăcură şi, treptat, încetară toate strigătele. Mary Catherine îi aruncă un zîmbet care ar fi dezarmat şi un ofiţer na/ist,
- N-am cunoscut niciodată pe cineva care să fie crud şi nemilos în timp ce mănîncă prăjituri şi bea punci. Domnule?
Luă o ceaşcă D/x/e de pe tavă şi i-o întinse. Refuzul acestui gest care venea din partea unei femei atît de sincere nu ar fi fost tocmai potrivit pentru un susţinător al lui Wilde şi se părea că acesta îşi dădea seama. Era conştient şi de minicamerele care înregistrau bizara întîmplare. Nemulţumit, luă ceaşca din mîna lui Mary Catherine.
- Mulţumesc.
- Cu multă plăcere. Harry, serveşte prăjiturile, te rog. Cine mai doreşte punci?
Cassidy privea clătinînd din cap fără să-i vină să creadă. Una cîte una, pancartele se lăsară jos şi mulţimea începu să se risipească.
- Ar putea să o folosească şi la Naţiunile Unite. Claire îl ocoli şi se apropie de mama ei.
- îţi mulţumesc, mama. A fost un gest minunat, dar mai bine ai lăsa-o pe Harry să te ducă sus acum.
- Mă bucur că am fost de folos. Făceau atîta zgomot.
Claire o sărută pe obraz şi apoi îi făcu semn lui Harry să o ducă înăuntru. O lucrătoare luă căruciorul şi Claire le rugă pe celelalte să adune ceştile goale şi şerveţelele şi să măture cioburile de pe trotuar.
- Cînd terminaţi, vă întoarceţi la lucru, le spuse ea apoi. Să încercăm să recuperăm timpul pierdut. Domnule Cassidy, încă mai sîngerezi. Poate ar fi bine să vii sus să mă uit la tăietura asta.
în lift îl întrebă:
- Doare? -Nu.
- Ai recunoaşte dacă ar durea?
- Cum, să-mi distrug - cum ai spus? - imaginea
de „tip atletic"?
Ea zîmbi cu tristeţe, iar el îi întoarse zîmbetul. Continuară să se privească pînă cînd ascensorul se opri la al treilea etaj. Intrînd în apartament, o găsiră pe Mary Catherine jucînd gin cu Harry.
- Au plecat? întrebă ea ridicîndu-şi ochii de pe cărţi.
- Da, mama.
- Totul a revenit la normal, spuse Cassidy. Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut, dar aş fi vrut să nu vă expuneţi aşa primejdiei. Poliţia controla situaţia.
- Uneori este mult mai bine să-ţi rezolvi problemele singur.
- Vino, domnule Cassidy, spuse Claire conducîndu-l spre dormitor. Sîngele îţi picură pe cămaşă.
- Gin, o auziră pe Mary Catherine în timp ce el o urmă pe Claire într-un dormitor spaţios, decorat monocromatic, în nuanţe de alb şi fildeş.
Mobila era modernă cu excepţia unui dulap masiv lipit de un perete. Jaluzelele erau lăsate pentru a pune stavilă în calea soarelui de după-amiază, care arunca umbre pe patul mare din mijloc. Nu se putu abţine să nu se întrebe cîţi bărbaţi dormiseră, oare, acolo cu ea. Spusese că nu avusese decît cîteva legături lipsite de importanţă după ruperea logodnei, dar aceasta ar fi putut fi încă o minciună pe lîngă atîtea altele.
- Aici, spuse ea peste umăr dîndu-i de înţeles că trebuia să o urmeze în baia alăturată.
Semăna cu ceva dintr-un film al anilor treizeci. Pereţii erau îmbrăcaţi în oglinzi, iar cada, construită în podea, avea un metru adîncime şi de două ori mai mult în lungime.
Era o încăpere minunată şi era locuită şi folosită de o fiinţă reală - o femeie reală. Un furou de culoarea piersicii atîrna de un cuier din porţelan montat pe spatele uşii. Pe măsuţa de toaletă din marmură albă se afla o gamă largă de parfumuri. Un pămătuf alb nu fusese pus la loc în cutiuţa de sticlă cu pudră de corp, iar capacul nu era închis. Un şirag de perle se vedea ieşind dintr-o cutie de bijuterii îmbrăcată în satin. Două perii, un ruj şi o pereche de cercei de aur, de asemenea, nu fuseseră puse la loc. Era acolo şi colierul cu balonaşe.
Totul o întruchipa pe Claire Laurent. Frumos. De clasă. Elegant. Senzual. Cassidy era încîntat de atîta feminitate. Asemeni unui copil într-un magazin de jucării, ar fi vrut să atingă şi să examineze fiecare lucru.
- Cred că am ceva apă oxigenată pe aici. Deschise o parte din peretele cu oglinzi dînd la
iveală un dulap cu medicamente.
- Stai jos.
Avea de ales între scăunelul cu o pernă din catifea albă din faţa mesei de toaletă, scaunul WC-ului şi bideu. Scăunelul nu părea destul de rezistent pentru a-l susţine, bideul ieşea din discuţie, aşa că se aşeză pe capacul WC-ului.
Claire veni cu un şerveţel alb ca neaua, pe care îl umezise sub robinetul auriu.
- O să strici asta, îi spuse el ridicîndu-şi privirea spre ea. Petele de sînge nu prea mai ies.
Ea îi aruncă atunci o privire ciudată şi îi spuse:
- De lucruri te poţi lipsi, domnule Cassidy, dar de oameni nu.
Tăietura era la marginea pometului. Tresări cînd îl atinse cu şerveţelul ud şi rece.
- De ce nu renunţi la „domnule"? Spune-mi Cassidy.
- Care ţi-e numele mic?
- Robeft.
- Un nume foarte respectabil.
îi tampona rana cu şerveţelul pe care apoi îl aruncă în chiuvetă şi luă un ghemotoc de vată dintr-un recipient de cristal pe care îl îmbibă cu apă oxigenată.
- S-ar putea să usture.
El strînse din dinţi, dar nu fu chiar aşa de rău.
- E prea celtic.
- Şi „Cassidy" nu?
- Nu mi-a plăcut Bob sau Bobby. Din liceu am vrut să mi se spună Cassidy.
Ea aruncă şi vata şi luă un leucoplast dintr-o cutie metalică din dulap. El îi urmări mîinile cînd dezlipi fîşiile protectoare, dar se uită fix la ea cînd îi apăsă bandajul pe rană.
Suflarea ei îi atingea faţa. Simţi un iz de parfum venind dintre sîni, sîni pe care el-îi atinsese. Bluza i se desfăcea uşor cînd se apleca şi trebui să facă un efort extraordinar ca să nu se uite.
- Aşa. Acum e bine, spuse ea, atingîndu-i obrazul cu degetele reci.
Se întoarse apoi să pună la loc toate obiectele pe care le -luase din dulap.
Era o nebunie. Era o prostie. Ar fi avut mult de pierdut dacă şi-ar fi pierdut controlul, dar, Dumnezeule...
Se întinse şi îi cuprinse mijlocul, întorcînd-o din nou cu faţa la el.
- Claire?
Ea îşi duse mîinile la spate ca să nu i le pună pe umeri.
- Mai bine ţi-ai şterge cămaşa cu apă rece, altfel se pătează.
- Claire?
involuntar, i se păru, privirea i se mută de la pata de pe cămaşă la ochii lui.
- Nu vreau să discut despre asta, spuse ea cu acel glas şoptit şi puţin răguşit care îi însoţea visele în fiecare noapte.
- Nu mă înţelege greşit, Claire. Nu-mi stă în fire ca atunci cînd interoghez o suspectă să o sărut.
-Nu?
- Nu. Şi cred că ştii asta.
O învălui cu privirea, absorbindu-i chipul drăgălaş, gîtul neted, sînii care îl tulburau, mijlocul subţire si proeminenţa uşoară a şoldurilor. Instinctiv, mîna îi alunecă şi se lipi desfăcută de abdomenul ei. Nu era o mîngîiere intimă. Nu chiar. Erau probabil trei straturi de haine între piele şi palma lui. Dar ceea ce o făcea să pară intimă era liniştea acelei încăperi care era numai a ei.
Se simţea copleşit de acea greşeală.
Ea era principalul lui suspect. Meseria lui era să îi urmărească pe criminali şi să îi aducă în fata justiţiei, întreaga lui carieră atîrna de acest caz. îl putea face fie candidat pentru postul de procuror districtual, fie să rămînă. pentru totdeauna în rîndul adjuncţilor. Ori avea să cîstige poziţie şi putere, ori avea să rămînă
încă un procuror care încerca să prindă traficanţi de droguri cu evaziuni fiscale. Ori era în stare să se reabiliteze, ori avea să fie pentru totdeauna condamnat pentru acea mare greşeală care îi păta sufletul.
lată-l acum gata să comită încă o greşeală imensă. Nu putea lăsa să se întîmple aşa ceva. Nu mai^putea da dovadă de neglijenţă încă o dată.
îşi lăsă mîinile în jos. Claire se dădu în spate pînă la măsuţa de toaletă.
- Nu cred că ar trebui să mă mai atingi vreodată aşa. Te-ar putea costa acest caz. Pentru că dacă voi fi acuzată, Cassidy, voi avea grijă ca toată lumea să afle despre conflictul tău de interese.
- Iar eu voi nega, spuse el fără -cea mai mică ezitare. Va fi cuvîntul tău împotriva cuvîntului meu, Claire. Nici un martor.
- Cam la fel ca şi asasinarea lui Wilde. Eu nu pot dovedi că m-ai sărutat. Tu nu poţi dovedi că l-am ucis pe Jackson Wilde. Aşa că, ce-ar fi să fim amîndoi chit şi să lăsăm totul baltă înainte ca viaţa să mi se distrugă şi mai mult?
Se întoarse şi părăsi încăperea. El o urmă în dormitor şi ea aproape că ajunsese la uşă, cînd el îi puse o întrebare:
- De ce ai contribuit la afacerea lui Wilde?
Ea se opri brusc şi, întorcîndu-se cu faţa la el, se făcu palidă şi îşi umezi nervoasă buzele.
- De unde ai aflat?
Văzînd-o, optimismul lui se dizolvă.
- Am ghicit, spuse el încet.
Claire se aşeză pe marginea unei canapele. După o clipă îşi ridică privirea spre el.
- Foarte inteligent.
- Nu te mai obosi să minţi. Am totul pe hîrtie. Numele tău ar fi apărut mai devreme sau mai tîrziu împreună cu informaţiile respective. Aşa că spune-mi adevărul, da? Cît i-ai dat şi de ce, pentru numele lui Dumnezeu?
- Acum vreo şase luni, am trimis o contribuţie de cincizeci de dolari.
- De ce?
- îi urmărisem programul. 'Cine trimitea cel puţin cincizeci de dolari, primea trei cărţi de rugăciuni. Li se făcuse reclamă că erau volume legate în coperţi cartonate, scrise cu litere aurii, chestii din astea. Dacă ele nu aveau să fie aşa cum fuseseră prezentate,
j aveam de gînd să-l acuz de fraudă sau orice altceva mai potrivit.
- Şi cum au fost cărţile?
- Exact aşa cum spusese în reclamă, spuse ea şi ridicîndu-se se duse în bibliotecă de unde scoase cele trei volume pe care i le dădu lui Cassidy spre examinare. Era prea deştept ca să nu trimită ceea ce promisese. Cel puţin ceva atît de palpabil cum sînt cărţile.
Desfăcu braţele şi adăugă:
- Asta-i tot. Jur. A fost o încercare pe care el a trecut-o cu succes. Uitasem complet de ea.
Cassidy nu sesiză nici o urmă" de minciună, nici în expresie, nici în privirea ei directă. Tare ar fi vrut să o creadă. Dar mai era ceva ce trebuia clarificat.
- Gloria Jean Reynolds, spuse el, iar reacţia lui Claire fu vizibilă şi iute, un amestec de uimire şi confuzie.
- Ce-i cu ea?
- A avut şi ea o contribuţie. Mult mai mare decît tine. O mie de dolari.
rCum?
întrebarea îi ieşi de pe buze odată cu suflarea.
- Yasmine a contribuit cu o mie de dolari la afacerea lui Jackson Wilde? De ce?
- Asta aş vrea şi eu să ştiu.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:15 PM | message # 13
Capitolul unsprezece
Auzind o bătaie în uşa biroului său, congresmanul Alister Petrie lăsă jos stiloul şi se încruntă. Ceruse în mod deosebit să nu fie deranjat.
- îmi pare rău, domnule congresman, îi spuse secretara repede, strecurîndu-şi capul prin deschizătura uşii. Cineva doreşte să vă vorbească. Ştiu că aţi cerut să nu vi se dea nici o legătură telefonică, dar m-am gîndit că veţi face poate o excepţie.
De obicei era atît de tăcută şi rezervată, încît agitaţia ei îi atrase imediat atenţia. Chipul ridat era îmbujorat şi, în ochii lipsiţi de culoare, îi juca o lumină
neobişnuită. Oricine îi făcea acea vizită neaşteptată într-o după-amiază de marţi, trebuia să fie al naibii de important.
Se ridică şi îşi aranja cravata.
- Am încredere în discreţia dumitale, domnişoară Baines. Dacă este cineva pe care trebuie să-l văd, pofteşte-l numaidecît înăuntru.
Ea -se făcu imediat nevăzută şi Alister aproape că urină în pantaloni cînd o văzu pe Yasmine apărînd în uşă. Ca un idiot, aruncă o privire vinovată spre fotografia lui Belle şi a copiilor pe care o ţinea la loc de cinste pe birou.
Din fericire, domnişoara Baines era prea ameţită în spatele lui Yasmine pentru a-i observa reacţia de vinovăţie. Bîigui ceva despre cît de surprinsă fusese cînd renumitul manechin, pe care ea îl prefera de ani de zile, intrase în birou şi ceruse o audienţă la domnul congresman Petrie.
Revenindu-şi oarecum de pe urma şocului iniţial, Alister arboră zîmbetul care îl ajutase să cîştige primul său loc în Congres.
- Este, într-adevăr, o cinste, domnişoară...
- Doar Yasmine, domnule congresman Petrie. Este un rar privilegiu acela de a vă vedea.
Suna prietenos, dar Alister înţelese şi celălalt sens, mai ales că ea pusese accent pe cuvintele „rar" şi „vedea". O strălucire vicleană îi apăru în ochii superbi atunci cînd el ocoli biroul pentru a veni lîtlgă ea. Dacă mersul lui i se părea domnişoarei Baines puţin cam ciudat, spera să atribuie acest lucru faptului că întîlnea un star şi nu o amantă pusă evident pe rele.
Yasmine purta o rochie albă dintr-un material moale care i se lipea de trup. Decolteul în formă de V era acoperit de lanţuri de aur de diferite forme. Nelipsitele brăţări îi atîrnau pe ambele mîini. Sferele de aur de mărimea unor mingi de golf se balansau în urechi. O eşarfă cu un imprimeu care imita blana de leopard, mare cît o faţă de masă, îi acoperea un umăr ajungînd pînă la tivul rochiei atît în faţă, cît şi în spate.
Arăta senzaţional şi era conştientă de acest lucru. Rece şi maiestuoasă ca o preoteasă de templu, rămase pe loc aşteptînd să se ducă el la ea şi să îi întindă mîna ca un penitent. Afurisita.
Ea i-d strînse. Cînd avea tocuri era cu cîţiva centimetri mai înaltă decît el. Nu putea suferi să se uite în sus, nici măcar puţin, pentru a-i întîlni privirea.
- Mi-ar plăcea să cred că este o vizită amicală.
Ea izbucni în rîs aruncîndu-şi pe spate părul ca abanosul.
- Ţi-am ascultat unul din discursuri săptămîna trecută. Mi-au plăcut cuvintele dumitale şi am hotărît să-mi aduc contribuţia la această campanie. Avem nevoie de mai mulţi oameni ca dumneata în Congres.
- Mulţumesc. Am rămas... fără cuvinte, îngăimă el aruncîndu-i un zîmbet dezarmant mai mult de dragul secretarei care rămăsese cu gura căscată.
- Se poate? întrebă Yasmine şi, fără să aştepte vreo invitaţie, se duse la canapeaua din piele maron pe care Belle i-o dăruise !a ultima lui aniversare.
- Sigur, Yasmine, ia loc. Domnişoară Baines, ne scuzi puţin?
- Bineînţeles. Ce doriţi să beţi? Cafea? Ceai?
- Nimic, mulţumesc, răspunse Yasmine, zîmbindu-i fermecător. Dar poate însoţitorii mei doresc ceva.
îşi dădu jos de pe umăr cureluşa subţire a poşetei din piele de şopîrlă pe care o aşeză apoi în poală.
- însoţitori? întrebă Alister încet. Dumnezeule, trebuia să fie un coşmar. Cîţi oameni
mai ştiau că ea se afla acolo? Defilase cumva pe Pennsylvania Avenue?
- Gărzi de corp, după felul cum arată, şopti domnişoara Baines. Sînt sigură că datorită faptului că e cine e, trebuie să-i ia peste tot.
Yasmine zîmbi lăsînd femeia să tragă ce concluzii voia. Zîmbind zăpăcită, secretara ieşi şi închise uşa.
Alister îşi ţinea pumnii strînşi. Apropiindu-se de Yasmine ar fi vrut să o poată lovi cu putere peste chipul ei perfect.
- Ce dracu' crezi că faci?
îşi păstră timbrul vocii scăzut, dar expresia lui feroce trăda toată furia de care era stăpînit.
Niciodată nu mai folosise un asemenea limbaj în faţa ei decît în joacă în pat. Dar în mediul în care crescuse ea era folosit foarte mult şi nu o intimida. Sări brusc de pe canapea lăsîndu-şi poşeta să cadă pe jos. Eşarfa îi alunecă de pe umăr căzînd şi ea pe podea.
- Ce s-a-ntîmplat, scumpule? îl întrebă ea zîmbind ironic. Nu te bucuri că mă vezi?
- Aş vrea numai să ştiu dacă ţi-ai pierdut minţile. Vrei să mă distrugi? Cine te-a văzut venind aici? Dumnezeule, presa o fi aflat?
îşi trecu mîna peste faţă în timp ce una după alta oribilele posibilităţi i se succedau în minte ca nişte diapozitive infernale.
- Ce cauţi aici?
- îmi aduc contribuţia la campanie.
îşi descheie mînecile şi, înainte ca el să îşi dea seama ce avea de gînd, îşi dezveli umerii. Rochia îi alunecă pînă la talie, oprindu-se în centura lată. Zîmbi în timp ce îşi scotea încet mîinile din mîneci.
Furia lui se transformă în dorinţă. Privirile i se îndreptară spre sînii ei drepţi şi conici. Sfîrcurile erau întunecate şi excitate, oferindu-i-se cu aroganţă.
- Mi-a fost atît de dor de tine, iubitule, zise ea în şoaptă, trecîndu-şi rochia peste coapse.
Cu inima bătîndu-i puternic, cu plămînii pulsînd, cu palmele asudate şi cu sîngele concentrîndu-i-se în şale, Alister urmări cu privirea alunecarea lentă a tivului. Portjartierul îi ajunse pînă la jumătatea pulpei unde era prins cu jartiere. El gemu fără să vrea cînd văzu micul triunghi de dantelă care nu acoperea suficient onduleurile dense.
- Dumnezeule, murmură el şi sudoarea i se prelingea de pe frunte pe faţă. Dacă intră cineva...
- N-o să intre nimeni. Nici preşedintele n-ar putea să treacă de Hans şi Franz. Le-am spus că nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să intre pe uşa asta.
în timp ce el stătea înmărmurit, ea îşi strecură degetele pe sub elasticul bikinilor şi îi trase peste picioare. După ce ieşi din ei, îi răsuci pe degetul arătător.
- Mai bine ai sta jos, scumpule. Pari puţin cam palid.
II împinse uşor şi el ateriza pe canapeaua din piele - cadoul de la soţia sa. Dar nu se gîndea la acest lucru. Nu se gîndea la absolut nimic altceva decît la dorinţa năvalnică din penis. Se întinse după ea.
- Nu aşa repede, îi spuse ea stînd în faţa lui, cu pumnii proptiţi în şolduri şi cu picioarele desfăcute. De ce n-ai venit să mă vezi, ticălosule?
- Yasmine, fii înţelegătoare, gemu el. îţi dai seama ce program încărcat am avut? Sînt în campanie electorală, pentru numele lui Dumnezeu.
- Cu zîmbitoarea ta soţie alături?
- Dar ce-aş putea să fac, s-o las acasă?
- Da! spuse ea furioasă.
- Nu ar da de bănuit tuturor şi mai ales ei? la gîndeşte-te, spuse el şi se întinse iar după ea, care de astă dată îl lăsă să îi înconjoare coapsele cu mîinile. Crezi că eu am îndurat uşor despărţirea asta? Doamne, eşti nebună că ai venit aici, dar nu poţi să-ţi dai seama cît de mult mă bucur.
- La început nu păreai atît de încîntat, îi aminti ea. Am crezut că o să faci chiar un infarct.
- Eram şocat, uluit. Este periculos ca naiba, dar... Ah, Doamne, cum te miros.
Se aplecă şi îşi îngropa faţa în despicătura pulpelor ei, adulmecînd şi sărutînd-o nebuneşte prin materialul subţire al rochiei.
- Păcat că nu poţi strînge asta într-o sticlă, îi cuprinse capul în mîinile ei lungi şi subţiri.
- Scumpule, dacă ai şti cît am fost de nefericită. Nu puteam să mănînc, nu puteam să dorm. Trăiam numai pentru un telefon.
- Nu puteam să risc, spuse el şi, ridicîndu-şi capul pînă la sîni, luă în gură unul din sfîrcuri.
- Aşa, gemu ea. Tare, iubitule, suge tare.
El luă cîte un sîn în fiecare mînă şi strînse cu putere, în timp ce sugea de îl dureau maxilarele. Ea i
se aşeză în braţe şi se ocupă de hainele lui pînă cînd penisul care pulsa ajunse în mîinile ei mîngîietoare.
El îşi strecură mîinile pe sub fusta ei apucînd-o de şolduri şi o trase cu putere în jos penetrînd-o. Desfăcîndu-i nasturii cămăşii cu monogramă ea îşi înfipse unghiile lungi în pieptul lui, iar el gemu de plăcere şi durere şi îi frecă sfîrcurile ridicate cu părul foarte scurt de pe bărbie.
Ea îl călărea frenetic, strîngîndu-l şi trăgîndu-l ca un pumn încleştat şi umed, ca o gură. Prin ceaţa pasiunii, el auzi vag telefonul sunînd în anticameră şi pe secretara lui răspunzînd înăbuşit:
- Biroul domnului congresman Petrie. îmi pare rău, dar domnul congresman este momentan ocupat.
Lui Alister aproape că îi venea să rîdă în timp ce Yasmine îşi mişca şoldurile cînd în faţă, cînd în spate, împingîndu-i sînul în gură. Sînt „momentan ocupat" să-mi regulez amanta, îşi spuse el. Nu ar fi făcut să se zguduie întregul Capitoliu? Nu ar fi fost uluiţi toţi cei de acolo? Duşmanii lui nu ar fi jubilat?
Ea termină înaintea lui. înconjurîndu-i capul strîns cu braţele, îi şopti erotic la ureche:
- AhscumpuleahiubituleahDoamneahdaahf... Timp în care un spasm după altul îl strîngea mai
adînc şi mai tare în ea.
Orgasmul lui nu a fost la fel de sonor, dar a fost la fel de năvalnic. Pentru un minut întreg după aceea, ea a rămas agăţată de el, cu capul plecat pe umărul lui.
Cînd se ridică, bustul îi lucea de sudoare, pelicula fiind şi mai accentuată de lanţurile de aur care îi atîrnau de gît. Ochii ei de tigru mai ardeau încă înăbuşit. Era atît de superbă că îl lăsa fără suflare...ceea ce îi mai rămăsese din suflare.
- Te iubesc, ticălosule.
El chicoti strîmbîndu-se uşor cînd ieşi din ea şi realizînd că îşi făcuseră de cap.
- Şi eu te iubesc.
Perfect conştient de faptul că între el şi distrugere nu se afla decît o uşă, se înrtrebă îngrijorat cît timp trecuse, oare de cînd se aflau acolo. Cu toate acestea, nu o putea goni fără să îi dea cîteva asigurări.
- Cînd nu sun, nu fac altceva decît să te protejez. Trebuie să crezi asta, Yasmine. Sînt permanent înconjurat de oameni. Nu pot să fac nici o mişcare fără să fiu însoţit. Cînd sînt aici, lucrez zi şi noapte, iar în New Orleans e şi mai greu să ne vedem.
Luîndu-i faţa în mîini i-o sărută încet.
- înţeleg. Zău că da. Numai că mi-a fost atît de dor de tine. Putem petrece noaptea asta împreună?
El era nehotărît. Ar fi fost bine să îi facă pe plac, dar riscurile de a fi surprins în Washington erau imense.
- Zău, nu pot. Trebuie să plec la cinci astăzi după-amiază, fiindcă diseară la New Orleans este o recepţie pentru strîngerea de fonduri de la care nu pot lipsi.
- Ce avion iei? Merg si eu şi ne putem întîlni după recepţie.
La naiba! Situaţia devenea periculoasă.
- Nu pot, Yasmine. Ştii foarte bine că avem nevoie de mai multe zile pentru a ne aranja întîlnirile.
Ea părea furioasă, mîhnită şi suspicioasă. Iute, el o sărută din nou.
- Doamne, cît de mult aş vrea. Mai tîrziu, în cursul săptămînii, o să vin la New York. Lasă-mă cîteva zile ca să aranjez totul.
- Promiţi?
- Promit.
Ea îşi puse rochia la loc şi îşi drapa din nou eşarfa pe umăr. Cămaşa lui era teribil de şifonată; spera să nu se vadă sub haina de la costum. Şi pantalonii îi erau incomod de lipicioşi, dar nu avea ce să facă.
Yasmine scoase un cec din poşetă pe care i-l puse pe birou.
- Sper că această contribuţie nu o să-mi provoace neplăceri.
- Neplăceri? întrebă el, aranjîndu-şi cravata.
- Hmm. Una deja a început să mă supere, îţi aminteşti că ţi-am spus că i-am făcut o ofertă lui Jackson Wilde pe numele meu adevărat?
- Da. Şi? Ziceai că poate merită să încerci să-l mituieşti.
- Ei bine, n-a meritat. Am pierdut o mie de dolari pe care nu-mi permiteam să-i pierd. Scrisoarea mi-a fost returnată împreună cu un mesaj scris de mînă: „Frumoasă încercare". Nu ştiu dacă Wilde însuşi sau altcineva din oamenii lui l-a scris, dar se pare că nu era genul de individ care putea fi mituit.
- Sau nu i-ai oferit destul.
- Exact. Oricum, procurorul Cassidy a aflat şi m-a sunat la New York. Am recunoscut că am încercat să-l mituiesc pe Wilde ca să ne lase în pace, pe Claire şi pe mine. Mi-a cerut scrisoarea, dar eu am aruncat-o imediat după ce am citit-o. Şi asta nu-i tot. Fără să ştiu eu, Claire îi trimisese şi ea bani lui Wilde. Mi-a făcut capul mare pentru că nu i-am spus de contribuţie, dar eu am întors-o amintindu-i că nici ea nu-mi spusese mie. Ne-am certat serios pentru asta.
- Şi care-i problema?
- Problema aste că acest Cassidy nu ne crede şi că vede altceva.
- Conform ziarelor, încearcă din răsputeri să scoată ceva din nimic. Nu-ţi face griji din cauza asta.
- Nu-mi fac. O să se liniştească totul, spuse ea şi îi făcu cu ochiul. Şi, în plus, am un alibi al naibii de bun pentru seara cînd a fost ucis predicatorul, ţii minte?
- Exact. Erai la New York.
- Ba nu, eram cu tine, spuse ea şi, rîzînd, deschise primul sertar al biroului lăsînd bikinii să cadă înăuntru. Ceva care să-ţi aducă aminte de mine, domnule congresman.
- Eu n-am nevoie de nimic pentru a-mi aduce aminte de tine.
Nu degeaba era el politician. Ştia foarte bine cînd să întreţină focul şi cît de mult. Prefăcîndu-se înflăcărat, o trase spre el. Se îmbrăţişară şi se sărutară încă o dată. încercă să îşi ascundă nerăbdarea în spatele sărutului său şi să ignore disperarea dintr-al ei.
în cele din urmă, ea se pregăti de plecare. Apoi, cu o mînă pe clanţă, se întoarse.
- Mister, dacă voi afla vreodată că m-ai minţit, o să fie de rău.
- Să te mint? făcu el şi luîndu-i rnîna, i-o trecu peste fermoarul pantalonilor şi spuse şoptit: în legătură cu anumite lucruri un bărbat nu poate să mintă.
Pentru prima dată, ea nu se bucură de şansa de a-l mîngîia. Cînd el îi dădu drumul mîinii, ea o lăsă să îi cadă lipsită de viaţă pe lîngă trup.
- M-am gîndit doar că ar fi bine să te previn, scumpule, spuse ea. Eu nu mă înfurii, mă răzbun.
în tonul ei era ceva ce îl deranja, înainte să deschidă uşa afişă iar un zîmbet larg de ochii secretarei, îi strînse mînă lui Yasmine, îi mulţumi foarte mult pentru sprijinul financiar acordat, ţinînd cont de faptul că ea nici nu locuia în statul lui. Plecă însoţită de doi indivizi solizi încorsetaţi ca nişte cîrnaţi în costumele lor negre şi ieftine.
- Vai, sînt uluită, spuse domnişoara Baines, ducîndu-şi o mînă la pieptul osos. Vă vine să credeţi aşa ceva?
-Nu.
- Şi e atît de drăguţă. Te-ai aştepta ca o celebritate ca ea să fie cu nasul pe sus, dar ea e la fel ca toţi ceilalţi.
- Hmm. Bine, înapoi la lucru, domnişoară Baines. Nu mă da la telefon decît dacă sună doamna Petrie.
- Ah, păi, a sunat în timp ce eraţi înăuntru cu Yasmine.
j Panica şi ameţeala puseră stăpînire pe el. j - O sun imediat.
- Nu e nevoie. A sunat doar ca să îi spun ora la care decolează avionul. A spus că vine să vă ia de la aeroport.
- Bun, spuse el şi dădu să intre în birou, dar se întoarse de parcă şi-ar fi amintit ceva.
- l-ai spus cumva că a venit Yasmine? -Nu. '
- O să-i spun eu diseară. Am auzit-o vorbind despre acest manechin. Mereu zice că şi-ar dori să fie şi ea la fel de slabă.
Chicotind, se trase de lobul urechii într-un mod care îl făcea să pară copilăros şi simpatic.
- Femeile totdeauna ar vrea să fie schiloade ca manechinele, dar nu pot să-mi dau seama de ce. Este atît de urît. Ah, apropo, a lăsat un cec de cinci sute de dolari. Fiecare bănuţ contează, bineînţeles, dar nici nu ajunge ca să rezolvi ceva. Poate doar pentru publicitate.
Intră în birou şi închise uşa, sperînd că îi lăsase domnişoarei Baines impresia care trebuia - că el considera vizita şi contribuţia lui Yasmine un gest izolat din partea unei celebrităţi capricioase.
Aşezîndu-se din nou la birou, deschise sertarul şi scoase bikini! strîngînd dantela în pumn. Lucrurile ajunseseră prea departe. La un moment dat, îşi pierduse controlul. Nu avea nevoie şi de problema asta .pe lîngă tot ce avea pe cap. Trebuia să rezolve cît mai curînd. Dar cum?
Yasmine îi făcuse deja mai multe necazuri decît toate celelalte amante la un loc. Pînă acum, această afacere meritase complicaţiile. Chiar -dacă ameninţările ei voalate nu îl speriau, cine putea să spună de ce era în stare o asemenea femeie? Trebuia să îi ia cam în serios avertismentele.
Dacă ar fi vrut, ea i-ar fi putut face viaţa un calvar. Avea relaţii în presă şi era destul de cunoscută pentru a-i distruge şansele de a fi reales, îi putea distruge familia. La naiba, îi plăceau lucrurile aşa cum erau şi nu vroia să se schimbe ceva.
- Drace, murmură el, trecîndu-şi degetele prin păr.
De data asta nu vedea nici o scăpare.
Singura soluţie era să pună capăt relaţiei. Renunţa la ceva de calitate, dar altfel ar fi trebuit să renunţe la modul său de viaţă şi la carieră, în cazul în care ar fi fost prins, înghesuind articolul de lenjerie al lui Yasmine în buzunarul hainei pentru a scăpa de el mai tîrziu, se hotărî ca la următoarea întîlnire să îi spună că relaţia lor era încheiată.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:20 PM | message # 14
Capitolul doisprezece
Claire potrivea un model pe un manechin în atelierul ei cînd sună telefonul.
- Claire, dă pe CNN. Repede.
Era Yasmine. Nu mai vorbiseră de cîteva zile, mai precis de cînd se certaseră în legătură cu generoasa ei contribuţie la afacerea lui Jackson Wilde.
- Ce se întîmplă?
- O să afli destul de curînd şi o să-ţi vină rău. Mai repede, altfel pierzi, îi mai spuse ea şi închise.
Intrigată, Claire deschise televizorul portabil care îi ţinea companie cînd lucra pînă tîrziu. Fiindcă fusese prevenită de Yasmine, nu fu deloc surprinsă să o vadă pe Ariei Wilde.
Reporterul o întreba în legătură cu recenta manifestaţie din faţa Mătăsii franţuzeşti, pe care ea recunoscu deschis că o instigase.
- Duşmanilor noştri le-ar plăcea să creadă că odată cu moartea lui Jackson am încetat lupta împotriva pornografiei, dar vă asigur eu că nu am făcut-o. Acest ministeriat, sub conducerea mea, intenţionează să îşi dubleze eforturile de a desfiinţa orice obscenitate.
Reporterul întrebă:
- De ce vă legaţi de catalogul Mătase franţuzească? Doar sînt alte publicaţii mult mai expresive.
Ariei zîmbi cu dulceaţă.
- Editorii acestor publicaţii mult mai expresive nu încearcă să se ascundă. Le urăsc produsele, dar le admir sinceritatea. Cel puţin, nu sînt ipocriţi ca domnişoara Laurent, care nu are nici măcar curajul de a mă înfrunta.
- Catalogul ei este făcut cu mult gust, doamnă Wilde. Este senzual, dar eu nu prea l-aş numi obscen.
- Prezintă bărbaţi şi femei gata de împerechere. Ce vreţi ceva mai obscen?
Evident încurcat, reporterul îşi drese glasul.
- Fotografiile sugerează doar...
- Deci sînteţi de acord că sînt sugestive?
- N-am spus asta.
în timp ce el se uita peste însemnări pentru a-i pune o altă întrebare, Ariei spuse:
- Cred. că este foarte semnificativ faptul că firma domnişoarei Laurent se afiă în New Orleans.
Reporterul se legă de acest lucru.
- Semnificativ în ce sens?
• Ariei părea să reconsidere ceea ce spusese.
- Mai bine nu mai spun nimic. Avocatul meu m-a sfătuit să evit acest subiect. Totuşi, mă simt obligată să subliniez faptul că una din ţintele cele mai atacate de soţul meu se află chiar în oraşul în care el a fost ucis.
Claire era roşie de furie, în liniştea încăperii se auzea doar răsuflarea ei anevoioasă. Se trezi îndreptîndu-se spre televizor, deşi nu îşi amintea cînd se ridicase de pe scaun.
- Insinuaţi că domnişoara Laurent ar avea vreo legătură cu asasinarea soţului dumneavoastră?
- A fost anchetată de Procuratură, răspunse Ariei evaziv.
- Pe ce bază?
- Nu ştiu. Sînt sigură că o cercetează datorită originii ei.
Reporterul o privi uluit.
- Claire Laurent, spuse ea, este fiica nelegitimă a unei femei dezechilibrate mintal.
îşi plecă ochii luînd o mină tristă.
- Cu atîta îndrumare cît a avut copil fiind, este cumva de mirare că viaţa ei, chiar şi cea profesională, este dominată de pasiune? la gîndiţi-vă. Este evident că are talent. De ce îşi risipeşte creativitatea confecţionînd asemenea lenjerie şi făcîndu-i reclamă într-un mod atît de vulgar? Şi de ce şi-a ales ca parteneră de afaceri o femeie care, timp de ani de zile, a dus o viaţă extrem de imorală?
- Vă referiţi la modelul Yasmine?
- Da. Aceste trei femei - domnişoara Laurent, mama ei şi Yasmine - au un profil moral atît de scăzut, încît sînt sigură că aceeaşi întrebare şi-au pus-o şi cei de la procuratură: Oare această revistă mizerabilă este singura lor crimă?
Claire închise televizorul. Dacă mai asculta un cuvînt, exploda. Furia făcuse ca sîngele să i se urce la cap. Lobii urechilor îi pulsau; nu mai vedea clar.
Ariei Wilde îşi vărsase veninul. Cum îndrăznea să spună astfel de lucruri pe un post naţional? Pînă atunci, Claire ignorase criticile aduse catalogului, dar acum invectivele deveniseră personale. Ariei le calomniase pe Mary Catherine şi pe Yasmine, iar pe ea, nici mai mult nici mai puţin, o acuzase de crimă. Cît mai avea de gînd să stea cu mîinile în sîn fără să facă nimic? Rezistenţa pasivă nu funcţiona în cazul lui Jackson şi Ariei Wilde. Venise vremea să treacă la acţiune.
Umbla de colo-co!o, cîntărindu-şi opţiunile. Deşi ura chiar şi ideea în sine, îşi dădu seama că trebuia să facă o declaraţie publică. Cînd se linişti destul pentru a putea vorbi, dădu un telefon.
- Biroul de presă.
- Sînt Claire Laurent.
începuse prin a suna o filială a postului de televiziune. Numele i se pomenise în cadrul ştirilor atît de des, încît fu imediat recunoscută.
- Da, doamnă. Cu ce vă putem fi de folos?
- Cum aş putea să iau legătura cu CNN?
- Prin noi. îi putem anunţa dacă este nevoie.
- Dacă îi interesează răspunsul meu la ceea ce Ariei Wilde a spus despre mine, să trimită un reporter.
- Da, doamnă. Sînt sigur că va veni cineva foarte repede.
- Aştept.
închise supărată pentru ceea ce tocmai făcuse. Considera intimitatea extrem de preţioasă şi avea o grijă feroce să şi-o păstreze, mai mult pentru Mary Catherine, dar şi pentru că simţea intuitiv că celebritatea era şi murdară. După părerea ei, apariţia în public scădea valoarea unei persoane. Nu îi înţelegea deloc pe cei care căutau publicitatea. Spre deosebire de Yasmine, căreia îi plăcea nespus să se afle în reflector, Claire era mulţumită să rămînă anonimă undeva în spate. De aceea, unii oameni o asociau pe Yasmine cu Mătasea franţuzească.
Claire nu suporta să apară în public, îi era şi teamă, între acea clipă şi interviu trebuia să găsească vorbele potrivite cu care să nege afirmaţiile lui Ariei Wilde, păstrîndu-şi, în acelaşi timp, secretele intacte.
Seara următoare stătea întinsă în pat urmărind o reluare a interviului pe care i-l acordase reporterului CNN, cînd auzi telefonul de pe noptieră sunînd. La început, se gîndi să îl lase să sune. Apoi, nervoasă, ridică receptorul, dar nu spuse nimic.
- Claire, tu eşti?
- Cassidy?
- De ce nu spuneai nimic?
- Pentru că de cîte ori a sunat telefonul în seara asta, cineva îmi spunea să mă duc la dracu'.
- Oamenii lui Wilde?
- Fără îndoială. Majoritatea strigau o insultă şi închideau.
- Bănuiesc că Ariei e teribil de furioasă. Mai întîi, demonstraţia s-a sfîrşit prost. A obţinut reclama pe care şi-o dorea, dar Mary Catherine i-a făcut adepţii să pară nişte huligani. Iar ai pus-o cu botul pe labe. Ţi-am văzut jocul mai devreme.
- N-afost un joc.
. - A fost doar o figură de stil, zise el. Te-ai descurcat bine.
- Tot ce ,am spus a fost sincer. Dacă Ariei Wilde sau altcineva din organizaţia ei le mai defăimează pe mama şi pe Yasmine, le cer nişte despăgubiri care or să-i arunce într-un haos financiar absolut.
- Ai fost foarte convingătoare.
- Mulţumesc.
- Dar n-ai negat insinuările ei că ai fi cumva implicată în asasinarea soţului ei, spuse el şi făcu o pauză aşteptînd un răspuns, dar Claire rămase încăpăţînat de tăcută.
în cele din urmă, tot el spuse:
- Dacă vrei, pot să trag nişte sfori ca să ţi se schimbe numărul de telefon.
- Nu, mulţumesc. Telefoanele sînt, într-adevăr, o pacoste, dar, peste puţin timp, noutatea va dispărea şi vor înceta.
- De ce nu cuplezi robotul?
- Din principiu. Dacă sînt aici, răspund la telefon. Refuz să-i las să-mi schimbe modul de viaţă.
El nu mai spuse nimic o clipă, după care o întrebă:
- Ai mai avut protestatari la uşă?
- Nu, zise ea zîmbind pentru prima oară în douăzeci şi patru de ore. Cred că mama i-a învăţat minte.
- Fiindcă veni vorba de mama ta, Harry e acolo?
- Rămîne aici peste noapte. De ce?
- O să-ţi spun cînd ajung acolo. Aşteaptă-mă jos.
- Cassidy, sînt deja în pat. Sînt obosită.
Dar vorbea în vînt. Trînti telefonul. Dacă voia să îi vorbească, trebuia să îşi fixeze o întrevedere pentru a doua zi. Ar fi trebuit să îl lase să stea jos şi să sune pînă nu mai putea.
Dar se dădu jos din pat şi se duse la baie. încăperea părea la fel ca înainte, dar ştia că totdeauna îşi va aminti de el cum stătea acolo, răvăşit şi cu sîngele curgîndu-i pe cămaşă. Arătase ca un scandalagiu, dar instinctul ei feminin răspunsese atunci la fel cum o făcea şi acum cînd îşi amintea cum mîinile lui puternice îi ţinuseră mijlocul.
îl ameninţase că îl va da în vileag, subliniind cît de mult i-ar fi afectat cariera acea aventură amoroasă, dar nu îi spusese cît de mult ar fi afectat-o şi pe ea.
îşi puse o pereche de blugi şi un pulover alb din bumbac, nevrînd să îl lase să creadă că se dichisea pentru el. Coborî cu liftul. El tocmai suna cînd ea deschise uşa.
- Cît de punctual eşti, spuse ea.
- E una din calităţile mele.
Nici el nu se aranjase prea^ mult. Niciodată nu îl văzuse altfel decît în costum, în seara aceea, însă, purta blugi, o cămaşă obişnuită, o geacă Levi's veche şi adidaşi.
- De ce ai vrut să mă vezi?
- Vino pînă afară.
- De ce?
- Gîndesc mult mai limpede aici, spuse el şi, cînd ea îl privi întrebătoare, adăugă: E prea multă ambianţă acolo înăuntru.
Zona comercială de la cîteva blocuri distanţă era în plină activitate, dar pe o suprafaţă de două blocuri atît de o parte, cît şi de cealaltă a Mătăsii franţuzeşti era întuneric şi linişte. Cînd se întoarse după ce încuie uşa, îl găsi pe Cassidy plimbîndu-se exact pe unde fuseseră demonstranţii.
- Pari tulburat, remarcă ea.
- Bineînţeles, spuse el şi se opri pentru a o privi. Chestia asta cu contribuţiile...
- Dar ţi-am explicat.
- Da. La fel şi Yasmine. Dar nu pare deloc plauzibil.
- Asta-i treaba ta.
- Deocamdată, spuse el scurt. La ce or.ă mi-ai spus că te-ai dus în seara aceea la Fairmont după mama ta?
Claire nu se aşteptase la acea schimbare bruscă a subiectului, întrebarea îi strînse gîtlejul ca o gheară.
- Ţi-am... ţi-am spus doar că nu ştiu sigur, dar cred că pe la miezul nopţii.
- De ce ţi-a trebuit atît de mult?
- Poftim?
- Andre Philippi a spus că te-a sunat la unsprezece. La ora aceea tîrzie nu puteai face mai mult de cinci minute de aici pînă la Fairmont. Ştiu sigur, pentru că am parcurs acest traseu în seara asta. Ţie ţi-a trebuit o oră. Ce te-a făcut să întîrzii?
- Cassidy, ţi-am spus că am ajuns acolo pe la miezul nopţii. Ar fi putut să fie unsprezece şi jumătate. Ţi-am spus că nu ştiu sigur.
- Minţi! exclamă el, izbind cu pumnul în palmă, iar Claire se dădu un pas înapoi. N-ai plecat la Fairmont după Mary Catherine decît aproape de miezul nopţii pentru că n-ai vorbit direct cu Andre pînă atunci. Cînd a sunat el la unsprezece, i-a răspuns robotul, nu? A trebuit să-l suni mai tîrziu.
Veni chiar în faţa ei.
- Nu erai aici cînd a sunat el la unsprezece. Mi-ai spus în seara asta că răspunzi la telefon cînd eşti acasă, aşa e? Andre ţi-a lăsat un mesaj, aşa încît să ştii unde era Mary Catherine cînd veneai acasă şi n-o găseai.
Iniima lui Claire bătea cu putere.
- îţi pot explica totul.
- Las-o baltă. M-am săturat de minciunile tale. Am dreptate, aşa-i? spuse el şi, apucînd-o de braţe, o trase aproape de el. Aşa-i?
Contactul cu forţa trupului lui o tulbură, dar nu putea suferi să fie dominată şi se smulse din strînsoare.
- Da, ai dreptate, îi spuse ea. Obişnuiesc să mă uit în camera mamei cînd mă întorc acasă, în seara aceea, patul ei era gol şi valiza dispăruse, aşa că mi-am imaginat ce se întîmplase. Tocmai voiam să plec s-o caut, cînd am observat semnalul robotului. L-am sunat pe Andre imediat. "Mi-a spus că o zărise
j pe mama prin holul hotelului şi o luase la el în birou | unde o servise c.u puţin vin. Era ameţită şi dezorientată cînd am ajuns eu, aşa cum e totdeauna după cele mai grave crize. Am adus-o acasă şi am culcat-o. Acesta e adevărul.
- Ah, Claire, te cred, spuse el. Vreau numai să ştiu unde naiba ai fost între spectacol şi miezul nopţii. Ai făcut cumva două drumuri la Fairmont? O dată pentru a-l ucide pe Wilde, altă dată pentru mama ta?
Ea nu spuse nimic.
- Ar putea trece o barjă prin acel interval de timp pentru care trebuie să găseşti o explicaţie, zise el, ridicînd glasul.
- Am făcut o plimbare.
Se aşteptase la o minciună mult mai serioasă, astfel încît simplitatea acelei explicaţii îl luă prin surprindere.
- La plimbare?
- Exact. O plimbare mai lungă. Singură. Prin cartier.
- La ora aia? o întrebă el sceptic.
- O fac adesea, întreab-o pe Yasmine. Mă ceartă mereu din cauza asta.
- Yasmine ţi-ar acoperi orice minciună.
- Nu-i o minciună. E adevărul.
- Şi de ce ţi-ai ales tocmai seara aceea pentru a face o plimbare?
- Eram tulburată.
- Crima totdeauna tulbură.
întorcîndu-se pe călcîie, ea porni înapoi spre Mătasea franţuzească.
- Nu trebuie să-ţi suport toate astea.
- Pe naiba, spuse el şi o apucă de mînecă, trăgînd-o- înapoi. Mă înfurii la culme, domnişoară Laurent. Ar trebui să te duc chiar acum să-ţi ia amprentele şi să te bag la răcoare. N-ai mai arăta aşa de sexy în hainele alea din postav verde, Claire. Şi nici lenjeria nu e din catalogul Mătase franţuzească, să ştii.
Un fior de teamă o străbătu. Cel mai mult îi era frică să nu fie dusă la închisoare. Nu claustrofobia o speria, ci pierderea libertăţii. Nu ar fi fost .în stare să suporte supravegherea continuă, imposibilitatea de a alege şi privarea de intimitate şi independenţă.
Chipul lui Cassidy era încordat de furie. O şuviţă de păr negru îi căzuse pe ochii care îi străluceau pătrunzători. Pentru prima oară, lui Claire îi era frică de el. Şi-ar fi putut pierde răbdarea punîndu- şi în aplicare ameninţarea. Trebuia să vorbească, şi încă repede, pentru că nu putea să îşi petreacă în închisoare nici o noapte, nici un minut chiar.
- Am venit acasă după spectacol şi...
- La cît?
Nervoasă, îşi trecu degetele prin păr.
- îţi jur că nu ştiu exact ora. Puţin după zece, cred.
- Aşa mai merge. Spectacolul s-a terminat la nouă şi douăzeci. Pînă ai reuşit să ieşi din traficul de la Superdom, e posibil să fi ajuns în jurul orei zece.
- Harry stătuse cu mama. Cînd am ajuns, am trimis-o acasă, deşi, mai tîrziu, mi-aş fi dorit să nu o fi făcut. Nu aveam astîmpăr, nu puteam să adorm. Am încercat să lucrez, dar nu mă puteam gîndi decît la Jackson Wilde.
- De ce?
- îl mai văzusem la televizor, dar nici nu se compara cu imaginea lui în carne şi oase. Era un vorbitor foarte energic. Emana atîta putere şi ţinea sub control toate gîndurile celor de faţă. Deşi nu eram de acord cu ceea ce predica, mă impresiona farmecul cu care o făcea. Cei din jurul meu erau ca vrăjiţi. Pînă în seara aceea nu fusesem perfect conştientă de forţa influenţei lui. Am început să mă tem că, pînă la urmă, va fi în stare să distrugă Mătasea franţuzească. Atunci cînd m-am dus lîngă podium şi l-am privit în ochi, m-am simţit ca David privindu-l în ochi pe Goliat. Se uită la Cassidy rugător.
- Ar trebui să ştii ce înseamnă această afacere pentru mine ca să înţelegi perfect ce am simţit eu în seara aceea. Pur şi simplu, panică. Tot ce mă chinuisem să construiesc era ameninţat de o forţă copleşitoare. Nu-mi imaginam decît că tot ce ridicasem eu avea să fie distrus.
- înţeleg, Claire, spuse el încet, mult mai bine decît îţi închipui.
Apoi o ţintui din nou cu privirea şi o întrebă:
- Te-ai simţit atît de ameninţată, încît te-ai furişat în apartamentul lui şi l-ai împuşcat?
Ea îi răspunse întorcîndu-şi privirea:
- Ţi-am spus că m-am dus să mă plimb.
- Mai bine găseşte altceva.
- Dar e adevărat! Aveam impresia că pereţii se strîngeau în jurul meu. Mă simţeam sufocată. Nu mai puteam gîndi. Cuvintele lui Jackson Wilde îmi răsunau în urechi. Trebuia să ies, spuse ea şi deodată se întoarse cu faţa spre el. Vino cu mine.
-Unde? J*
- Să refacem drumul pe care l-am făcut în seara aceea. O să-ţi arăt exact pe unde am fost şi o să încerc să menţin acelaşi pas ca să vezi cum de nu am fost acasă cînd a sunat Andre. încruntat, el se gîndi o clipă.
- Bine. încotro?
O ţinu uşor de cot cînd coborî de pe trotuar şi traversară. Majoritatea clădirilor de pe partea aceea a străzii Conţi erau goale şi întunecate. Uşile băgate înăuntru erau umbrite şi aveau un aspect sinistru, iar geamurile şi uşile erau acoperite cu plase de sîrmă.
- Nu ţi-e frică să mergi seara pe aici, Claire?
- Deloc, spuse ea, privindu-l. Ţi-e frică?
- Normal, murmură el aruncînd iute o privire peste umăr.
Ea rîse şi îl făcu să ocolească o groapă din vechiul trotuar.
- Văd că ştii topografia locului destul de bine.
- Foarte bine. Am crescut jucîndu-mă pe trotuarele astea, spuse ea şi, arătînd spre o fabrică de dulciuri cu tente roz, adăugă: fac nişte praline delicioase. Uneori ni le dădeau nouă, copiilor, pe cele sparte, pe care nu le puteau vinde. La următorul colţ o luăm la dreapta.
Trecură în linişte pe lîngă clădirea cenuşie din piatră care adăpostise cîndva Tribunalul Suprem al statului Louisiana. O luară în dreapta pe Royal Street şi ea se opri puţin în faţa unui magazin de antichităţi.
- M-am oprit aici'în seara aceea pentru a mă uita în vitrină, la o broşa cu marcasite şi smaralde...
- Marca şi mai cum?
- Uite-o. Al treilea rînd de jos, a dotta din stînga. O vezi?
- Hmm. Drăguţă.
- Şi eu am zis la fel. Am vrut să mai trec pe aici să o văd mai bine, dar n-am mai apucat.
înainte să îşi continue drumul mai zăbovi puţin privind poşetele cu mărgele, serviciile de argint şi bijuteriile.
Vizavi, doi poliţişti ieşiseră din sediul poliţiei din districtul Vieux Carre. Salutară politicoşi şi unul din ei îi vorbi lui Claire într-o franceză cu accent Cajun. Tovarăşul lui spuse:
- Bună seara, domnişoară Laurent.
Primul îl privi insistent pe Cassidy, dar nu dădu semn că l-ar fi recunoscut.
Trecură pe lîngă zidurile roz-portocalii şi jaluzelele verzi ale renumitului restaurant Brennan's şi Claire deveni conştientă de faptul că el o privea cu atenţie, începu şi ea să îl studieze.
- Nu eşti căsătorit, nu-i aşa, Cassidy?
- Se vede?
- Nu, dar majoritatea soţiilor nu ar fi de acord cu faptul că lucrezi pînă tîrziu.
Rămase impasibilă, dar în sinea ei se bucura că printre păcatele ei nu se număra şi acela de a fi sărutat un bărbat însurat.
- Am fost căsătorit, spuse el. Dar n-a mers.
- Regrete?
El ridică din umeri.
- Nu în legătură cu ea. Se pare că a fost cea mai bună soluţie pentru amîndoi. Cred că s-ar putea spune că sînt căsătorit cu cariera mea. Ceva în genul tău.
Făcu o.pauză dîndu-i ocazia să comenteze, dar ea îi puse o altă întrebare:
- Copii?
- Nu. Nu ne-am hotărît niciodată şi probabil că şi asta a fost bine, pentru că nu mi-aş fi chinuit copiii cu un divorţ.
Se opri puţin în faţa unui magazin şi privi în vitrina apărată de gratii.
- Un magazin de arme. Ce convenabil.
- Asta e tot ce-ţi trece prin minte, Cassidy?
- Dar dacă stau să mă gîndesc mai bine, eşti prea deşteaptă pentru a cumpăra o armă atît de aproape de casă şi dintr-un cartier unde eşti atît de cunoscută.
Ea îl întrebă atunci, aruncîndu-i o privire vicleană:
- Ai verificat, nu? -Da.
După aceea ajunseră în dreptul unei prăvălii care vindea numai cercei.
- Yasmine este una din cele mai bune cliente ale lor, îi spuse Claire, în timp ce el privea uimit toată acea varietate.
în acea zonă comercială de elită, majoritatea magazinelor erau închise deja. Liniştea străzii părea să îi învăluie. Bourbon Street nu era decît la un bloc distanţă, dar aveai impresia că se afla la o sută de mile. Din cînd în cînd, cîteva acorduri ale unei trompete de jazz răsunau în aerul înăbuşitor, pentru a pluti apoi mai departe ca nişte suflete rătăcite în căutarea unui adăpost. Grilajele din fier forjat care înconjurau balcoanele de deasupra capetelor dădeau şi mai mult impresia de izolare. Prin porţile filigranate se putea vedea în curţile interioare, unde fîntînile şipoteau, felinarele de vînt licăreau şi zidurile de cărămidă zgîriate păstrau secrete.
Le ieşi în faţă o pisică ce scormonea după mîncare într-o pungă de gunoi de lîngă bordură. Două perechi în treninguri rîdeau şi vorbeau tare şi urît, bînd ceva din pahare de carton cumpărate de la Pat O'Brien's. Un bătrîn cu o barbă încîlcită şi purtînd un palton gros, deloc potrivit vremii, urina cu nonşalanţă lîngă un zid. O pereche de bătrînei eleganţi trecură pe lîngă ei ţinîndu-se de braţ şi spunînd „Bună seara". Un tînăr într-o pereche de blugi negri, strîmţi, cu un pulover pe gît şi foarte puternic fardat îi depăşi iute trimiţîndu-i un sărut lui Cassidy din buzele rujate.
Ajunseră pe St.Peter Street în faţa cafenelei Royal. Claire îi spuse, arătîndu-i balconul dublu:
- Cred că este cea mai frumoasă din cartier. Piaţa Jackson era închisă noaptea, dar
magazinele şi birturile din jurul ei erau încă deschise.
- M-arn gîndit să beau un cappuccino aici, îi spuse ea oprindu-se în faţa unui bar micuţ şi intim înghesuit sub istoricele apartamente Portalba Arms. •
Două din mesele de afară erau ocupate de îndrăgostiţi îngrămădiţi unui într-altul şi indiferenţi faţă de lumea din jur.
- Dar am simţit miros de cornuri proaspete şi...
îl dirija spre Gafe du Monde. Aşteptară să traverseze la marginea trotuarului unde un saxofonist cînta pentru ca trecătorii să îi arunce bani în pălăria aşezată pe trotuar. Vizitiul unei trăsuri cu un singur cal şi un pictor stradal care se oprise din lucru discutau amical despre sezonul fotbalistic.
' - Sînt de acord cu artistul, spuse Claire. „Sfinţii" trebuie să-şi schimbe linia de apărare, dacă vor să
cîştige un loc mai bun anul ăsta.
- l-ai înţeles pe tipii ăştia? întrebă Cassidy.
- Ju nu?
Calul somnoros, înhămat la trăsură, purta pe cap o pălărie mare, cu flori roz din plastic de jur-împrejur. Claire îl mîngîie pe bot coborînd de pe trotuar.
- Nici măcar un cuvînt Timp de un an întreg după ce am venit aici m-am simţit ca într-o altă ţară. Mi-a trebuit foarte mult ca urechile să mi se înveţe cu accentul şi încă mai întîmpin greutăţi uneori.
- Pe mine mă înţelegi foarte uşor.
- Pe tine, Claire, mi-e cel mai greu să te înţeleg. Ea îi arătă o masă pe terasa în aer liber de la Cafe
du Monde, iar el îi ţinu scaunul să se aşeze. Un chelner cu un şorţ lung şi alb se apropie cu braţele deschise în semn de bun venit.
"- Domnişoară Laurent, bonsoir. Cît de mult mă bucur să vă văd!
- Mergi, spuse ea cînd el se aplecă puţin pentru a-i săruta mîna.
- Şi dînsul? întrebă el uitîndu-se la Cassidy. Ea i-l prezentă pe Claude, chelnerul.
- O porţie de beignets, te rog, Claude, şi două cafele cu lapte.
- Foarte bine, spuse el îndreptîndu-se repede spre bucătărie.
- Se pare că vii aici destul de des, observă Cassidy.
- De obicei e aproape plin de turişti, dar mamei îi place să vină şi o aduc cel puţin o dată pe săptămînă.
Claude le aduse comanda. Mirosul înnebunitor al cornurilor şi aroma cafelei o făcu pe Claire să saliveze, începu să mănînce lingîndu-şi nestingherită zahărul de pe degete. Cînd se uită la Cassidy începu să rîdă văzînd că se murdărise de zahăr în jurul gurii şi îi întinse un şeveţel de hîrtie din suportul de pe masă.
Terminară cele trei beignets şi începură să îşi bea în tăcere amestecul fiebinte de cafea cu lapte. Claire era mulţumită să stea şi să savureze ce avea New Orleans-ul mai bun, dar Cassidy trecu prea repede la afaceri.
- în seara aceea, începu el, cît ai stat aici?
- Vreo jumătate de oră, cred.
- Atît de mult? întrebă el, ridicînd o sprinceană.
- Aici e Vieux Carre, Cassidy. Ca şi europenii care au locuit iniţial aici, putem sta în faţa unui fel de mîncare ore întregi. Ritmul este lent. După ce traversezi Canal Street, trebuie să laşi în urmă tendinţa americană de a te grăbi şi să te bucuri de viaţă. M-am abţinut de a mai comanda o porţie de beignets, dar am băut două ceşti de cafea cu lapte stînd la fiecare cel puţin zece minute.
La rugămintea ei, Claude le înlocui ceştile goale cu altele pline. Urmărind aburul care se înălţa din ceaşca ei, Claire spuse:
- Mă gîndeam la multe lucruri în seara aceea. Jackson Wilde nu era singura mea problemă.
- Dar ce mai era?
- Mama. Mă întreb cine ar mai avea grijă de ea dacă mi s-ar întîmpla ceva. Dacă aş ajunge la închisoare, de exemplu.
Se uită la el sever, după care îşi plecă privirea asupra cafelei pe care o plimbă prin ceaşca groasă şi albă.
- Mă mai gîndeam şi la noul catalog. Totdeauna vreau ca ultimul să fie mai bun decît cel precedent şi mă tem că nu mai am idei.
- Teama asta este ceva obişnuit la toţi oamenii care creează.
- Bănuiesc. Şi apoi mă gîndeam şi la Yasmine.
- De ce?
- Ceva personal.
Expresia ei îi dădea curaj să o facă să îi înşele încrederea prietenei sale, dar nu o făcu.
- A fost o adevărată plimbare, spuse el, rezemîndu-se de scaun şi întinzîndu-şi picioarele lungi.
Blugii vechi îi veneau foarte bine, strîngîndu-i sexul j şi îmbrăcîndu-i coapsele. Claire încercă să se • concentreze asupra cuvintelor lui.
- Bănuiesc că dacă l-aş întreba, Claude ar jura pe mormîntul mamei lui că ai stat cel puţin jumătate de oră.
- Crezi că mint, Cassidy?
- Nu, spuse el. Cred că m-ai purtat cu tine în seara asta ca să văd cît de cunoscută şi de respectată eşti în acest cartier şi ce m-ar aştepta dacă as încerca să te condamn. Eşti prietenă pînă şi cu poliţiştii din zonă. Un bun avocat ar putea aduce toţi aceşti martori serioşi, care, chiar dacă nu ar putea să jure că te-ai plimbat în seara aceea prin Cartierul Francez, nu ar putea să jure nici că nu ai făcut-o.
- Dacă ai fi avocatul meu, asta ai face?
- Exact. Dacă acuzarea nu ar avea nici o dovadă concretă, te-aş face să pari o adevărată sfîntă şi aş zăpăci juraţii cu fapte care altfel ar fi pertinente.
- Cunoşti toate trucurile, din cîte îmi dau seama. Buzele lui se îngustară şi deveni foarte serios.
- Absolut toate trucurile.
Mai erau multe de aflat în legătură cu Cassidy. Ziarele vorbeau despre procurorul adjunct, nu despre omul din interior, îşi spuse Claire. Ar fi vrut să îl cunoască pe acel om din interior, să descopere ce anume îi aducea pe chip din cînd în cînd expresia aceea meditativă şi plină de regret, dar avea propriile ei probleme.
- Tot mai crezi că eu am comis crima, nu-i aşa? Oftînd, Cassidy se uită în altă parte părînd să se concentreze asupra statuii lui Andrew Jackson călare pe calul său, care se putea zări prin poarta închisă a pieţei de peste drum. Apoi îşi propti braţele pe măsuţa rotundă şi se aplecă peste ea.
- Uite ce cred că s-a întîmplat. Cred că ai plănuit această crimă de foarte mult timp, de cînd ai aflat că reverendul Wilde va veni la New Orleans. Ai cumpărat, împrumutat sau furat un revolver de calibru 38. Te-ai dus la spectacol şi l-ai privit în ochi pe cel pe care aveai de gînd să-l omori. Am reuşit să-mi dau seama că ai fi avut curajul să o faci. Te-ai gîndit că aşa trebuia ucis un bărbat, ceva asemănător cu modul în care străbunii tăi se întîlneau în afara oraşului cu multă pompă şi ceremonie pentru a se duela pînă cînd unul murea. Oricum, te-ai întors acasă şi i-ai dat liber lui Harry. Asta a fost ceva fără sens, dar te-ai gîndit că, dacă avea să fie întrebată, avea să spună că ai fost acasă la ora zece. Apoi te-ai dus \a.Fairmont şi, folosindu-l pe Andre drept complice, ai reuşit să ajungi în apartamentul lui Wilde.
L-ai împuşcat probabil în somn. După care ai plecat şi te-ai întors acasă. Dar destinul ţi-a jucat o festă. Mary Catherine dispăruse. Ai ajuns acasă, n-ai găsit-o şi, ca o ironie, a trebuit să refaci drumul pînă la Fairmont după ea. Pun pariu că nu ţi-a fost prea uşor să te întorci la locul crimei atît de curînd după comiterea ei.
- Nu s-a întîmplat deloc aşa. Nu vezi cît de multe goluri are teoria ta?
- Aşa e, parcă ar fi o sită. De asta nici nu eşti încă la închisoare.
Claire avu nevoie de o clipă pentru a-şi reveni de pe urma unei asemenea remarci.
- Cum ajungeam în apartament? întrebă ea apoi.
- Simplu. Andre ţi-a dat cheia, în timp ce Wilde era la masă, tu ai pătruns înăuntru şi l-ai aşteptat probabil ascunsă în dulap. El a intrat, a făcut un duş şi s-a pregătit de culcare. Ai aşteptat să adoarmă şi l-ai ucis.
Claire clătină din pap.
- Ceva este foarte greşit în această versiune, Cassidy. Niciodată nu mi-aş fi amestecat prietenul într-o crimă.
- L-ai fi putut folosi fără să-şi dea seama.
- Furînd o cheie de la recepţie?
- Nu, familiarizîndu-te cu hotelul. Sînt cîteva colţuri ciudate în holul de la etajul şapte. Poate te-ai ascuns după unul din ele. Cînd femeia a intrat să aranjeze patul lui Wilde, te-ai furişat în spatele ei, în timp ce uşa era deschisă.
- Foarte inventiv. El îi cercetă chipul.
- Da, Claire. O inventivitate caracteristică.
Ea sorbi din cafeaua rece, sperînd să nu îi tremure mîna şi să îi trădeze nervozitatea.
- Cum puteam să ştiu că Wilde avea să vină singur? Sau aveam de gînd să o ucid şi pe doamna Wilde, dacă era nevoie?
- Asta mi-a dat şi mie de gîndit. Pînă cînd Josh şi Ariei Wilde mi-au spus că „repetau" în fiecare seară. Andre ţi-ar fi putut spune acest lucru. Erai sigură că Jackson avea să se culce singur.
- Lui Wilde nu-i plăcea ce publicam eu în revista mea şi m-a criticat din amvon. Mie nu-mi plăcea ce predica el şi l-am ucis. Pe scurt, afirmi că as fi mai puţin tolerantă şi mai radicală decît Jackson Wilde. Mă situezi la acelaşi nivel cu nebunii care mă sună şi mă ameninţă cu moartea.
Cassidy reacţiona de parcă ar fi fost lovit în părţile moi.
- Ai primit telefoane de ameninţare cu moartea? Nu mi-ai spus.
Nici nu avusese intenţia şi îi venea să îşi muşte limba.
- Ameninţările cu moartea prin telefon nu trebuie luate în serios.
El părea să nu fie de acord. Privi în jur ca şi cum ar fi căutat vreun asasin ascuns în umbră.
- Eşti aici de cel puţin o jumătate de oră, spuse el, ridicîndu-se. Hai să mergem.
îi ţinu scaunul, după care coborî pe trotuar, dar se opri dîndu-şi seama că ea nu era alături.
- Ce faci? o întrebă el peste umăr.
- M-am mai oprit într-un loc înainte să mă întorc acasă în seara aceea. Acolo, spuse ea, arătînd spre
fluviu.
El se întoarse lîngă ea.
- Arată-mi drumul.
Traversară monumentul comemorativ militar care se unea cu partea pavată a digului numită Moonwalk. Sub ei, apele fluviului mîngîiau încet stîncile zdrobite şi la ora aceea nu circulau nave. Luminile de pe malul opus străluceau în apa care mirosea, deloc neplăcut, a apă sărată, petrol şi noroi. Sufla o briză umedă şi lui Claire îi plăcea să o simtă prin păr şi pe piele. Era uşoară şi blîndă, tot ce avea mai bun Sudul.
Moonwalk era locul preferat al turiştilor cu aparate de fotografiat, cerşetorilor, prostituatelor, beţivilor şi îndrăgostiţilor, în seara aceea, numai cîţiva trecători se mai bucurau de privelişte. Trecînd pe lîngă o pereche care se ţineau de după gît pe o bancă, atitudinea lui Cassidy deveni irascibilă.
- De ce nu-mi uşurezi munca mărturisind?
- Chiar dacă nu am făcut-o eu?
- Te rog, nu. Deja e prea mult. Patru nebuni sînt deja bănuiţi că l-ar fi omorît pe Wilde.
- Eşti cît se poate de plicticos.
- l-am verificat pe toţi patru, dar nici unul din ei nu s-a aflat atunci pe lîngă Fairmont.
Se înţeleseră tacit să se oprească şi să se uite la apă. După o clipă, se întoarse spre ea şi, fără nici o altă introducere, îi spuse:
- O funcţionară de la tribunal m-a invitat alaltăieri seară la ea pentru spaghetti şi sex.
O privi cu atenţie, aşteptînd un răspuns.
- Sigur nu şi-a disimulat intenţiile, spuse ea în cele din urmă.
- Ei, bine, n-a menţionat şi partea cu sexul.
- înţeleg. Şi te-ai dus? -Da.
- Ah. Cum a fost? -,Excelent. Cu sos.
La început fu surprinsă, dar apoi îşi dădu seama că voia să facă o glumă, încercă să rîdă, dar descoperi că nu putea fi indiferentă faţă de faptul că el se culca cu o altă femeie.
- Spaghetele au fost senzaţionale, spuse el. Sexul a fost aşa şi aşa.
- Cît de dezamăgit trebuie să fi fost, spuse ea, încordată.
El înălţă din umeri.
- Cu cîteva seri înainte de asta, m-am culcat cu vecina mea. A fost ceva mitocănesc şi nici măcar nu ştiu cum o cheamă.
Claire nu mai putea răbda. - încerci să mă impresionezi cu aventurile tale sexuale? Nu sînt popă ca să-ţi ascult spovedania.
- Am crezut că ai vrea să ştii.
- Ei bine, nu vreau. De ce aş vrea?
El o trase atunci cu brutalitate şi îi luă capul în palme.
- Pentru că sîntem într-o încurcătură, şi tu ştii asta la fel de bine ca şi mine.
Apoi o sărută.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
date: Miercuri, 21/12/2011, 1:25 PM | message # 15
Capitolul treisprezece
Un sărut al lui Claire era mult mai bun decît sexul cu o duzină de alte femei. Gura ei era atît de caldă, de dulce şi de plăcută, încît ar fi vrut să continue să o iubească o mie de ani, dar nu se putea, aşa că îi dădu drumul şi făcu un pas înapoi.
Ea rămase puţin fără suflare, buzele îi erau umede şi desfăcute, dar, altfel, era netulburată. Se pricepea extraordinar de bine să îşi ascundă sentimentele. Fără îndoială că învăţase acest lucru fiind nevoită să se maturizeze la o vîrstă fragedă. Trebuise să rezolve probleme serioase şi să ia hotărîri cînd alte fete încă
se mai jucau cu păpuşi şi dădeau ceaiuri pentru prieteni imaginari.
Dar, la naiba,ASperase să obţină mai mult decît o privire neclintită, îi aruncase în faţă că se culcase cu două femei, după care o sărutase cu pasiune. De ce nu îi spusese nimic, nu îl pălmuise, nu voise să îi scoată ochii cu unghiile?
Cu funcţionara se culcase din acelaşi motiv pentru care se dusese şi la vecină - pentru a se descărca sexual. Ambele încercări de a şi-o scoate pe Claire din gînd dăduseră greş. Deşi funcţionara fusese nerăbdătoare să i se dăruie, el nu îi găsise goliciunea la fel de sexy cum şi-o închipuia pe Claire, neacoperită de haine şi oferindu-i-se. El făcuse ceea ce trebuia, dar fusese numai ceva fizic. Gîndul îi era în cu totul altă parte.
Acum, lipsa unui răspuns din partea ei îl înfurie. Ultimele cîteva zile fuseseră un adevărat calvar. Se gîndi că venise timpul să mai destrame ceva din atmosfera aceea.
- Atunci te-ai descotorosit de armă? -Cum?
Datorită faptului că nu vorbiseră de cîteva minute, întrebarea lui neaşteptată o luă prin surprindere.
- M-ai auzit foarte bine. Ai venit de fa Fairmont direct aici şi ai aruncat arma în apă?
- Nu am avut niciodată o armă.
- Acesta nu e un răspuns la ce te-am întrebat eu, Claire, spuse el, ridicînd glasul. Ai o mulţime de prieteni şi oricare din ei ţi-ar fi putut procura una.
- Nimeni nu a făcut aşa ceva. Nici măcar n-aş şti să trag.
- Pentru a-i spulbera cuiva testiculele de la mică distanţă nu-ţi trebuie cine ştie ce pricepere.
Ea îşi înconjură mijlocul cu braţele cuprinzîndu-şi
coatele.
- S-a făcut frig. Mergem?
El era exasperat la culme din cauza ei şi a situaţiei respective. Totuşi, îşi scoase geaca şi i-o puse pe umeri. Mîinile îi alunecară sub păr pentru a i-l scoate din guler şi zăboviră puţin. După aceea îi ridică bărbia
cu degetele.
- Dacă ai venit aici, Claire, ce-ai făcut?
- Am stat pe o bancă şi m-am uitat la fluviu.
- Ai stat pe o bancă şi te-ai uitat la fluviu.
- Ai auzit bine.
Cassidy ar fi dat orice avea sau spera că avea numai să ştie adevărul din spatele privirii ei de ambră. Dar nu îl ştia şi pînă cînd avea să îl afle, avea să se joace cu focul ori de cîte ori se apropia de ea.
- Mai bine hai să mergem.
Se întoarseră în linişte la Măfasea franţuzească. Ajunşi la uşă, o întoarse spre el.
- Claire, te-aş ruga foarte mult să-ţi găseşti un
avocat.
- Cît mai ai pînă să mă arestezi?
- Puţin. Povestea ta e plină de coincidenţe. Chiar dacă nu minţi, ascunzi adevărul. Nu ştiu, poate încerci să acoperi pe cineva. Dar nu eşti sinceră cu mine. Ştiu că te bazezi foarte mult pe circumstanţe atenuante, dar nu există aşa ceva cînd e vorba de crimă. Atîta timp cît cazul rămîne nerezolvat, eu voi continua să cercetez şi, mai devreme sau mai tîrziu, o să descopăr şi acel element care lipseşte, spuse el
după care făcu o pauză, lăsîndu-i timp ca să-l contrazică, dar, din păcate, nu o făcu şi el adăugă: angajează-ţi un avocat.
Ea privi în gol o clipă, înainte de a se uita la el foarte hotărîtă.
- Nu, n-o să fac asta. Am un avocat care se ocupă de contractele firmei şi un contabil pentru impozite. Datorită extinderii au devenit necesari, dar nu mi-a plăcut să las nici măcar atîta în seama altora din ceva ce îmi aparţinea mie.
Trase adînc aer în piept şi continuă:
- N-o să-mi încredinţez viaţa în mîinile unui străin. Am încredere în instinctele mele mai mult decît în oricine altceva, cînd e vorba de ce e bine şi ce e rău pentru mine. Cînd eram mică, tot felul de asistenţi sociali şi judecători, aşa-zişi experţi, mi-au spus că cel mai bun lucru pentru mine era să stau departe de cei pe care îi iubeam. Ei bine, ori s-au înşelat amarnic, ori erau nişte mincinoşi lipsiţi de scrupule. Aşa că n-am încredere în sistem, Cassidy, spuse ea şi îi dădu geaca, îţi mulţumesc pentru sfatul oferit gratis, dar nu vreau un avocat.
- Fă cum vrei atunci, spuse el nerăbdător. Dar cred că e o mare greşeală.
- Cel puţin e greşeala mea.
- Să nu părăseşti oraşul.
- Poimîine plec în Mississippi. Parcă fu trăsnit din senin.
- Ce naiba cauţi acolo?
• Este locul unde facem fotografiile pentru catalogul de primăvară.
- Anulează sau amînă.
- Exclus. A fost programat de săptămîni întregi. Oamenii au fost angajaţi şi Yasmine nu poate să schimbe toate aceste lucruri. Oricum, trebuie să terminăm pînă vine toamna, cît frunzele mai sînt încă verzi. Nu poţi face un catalog de primăvară într-un peisaj autumnal.
- Interesant, dar sistemul juridic nu ţine seama de perioadele cînd se pot face fotografii.
- Iar eu nu-mi fac programul după sistemul juridic. Nu prea ai de ales, Cassidy. Dacă nu mă arestezi, trebuie să mă laşi să plec.
Avea mîinile legate şi ea ştia acest lucru la fel de bine ca el. Fără nici o dovadă concretă nu o putea reţine nici pe ea, aşa cum nu îi putea reţine pe Ariei şi Josh Wilde.
Simţindu-i dilema, ea spuse zîmbind:
- Noapte bună, Cassidy.
- La naiba, îţi place, nu?
îi prinse brusc maxilarul şi degetele i se adînciră în obraji.
- Ascultă, spuse el, apropiindu-se foarte mult de faţa ei, pînă acum am făcut tot posibilul să'mă îndoiesc, dar de acum gata. Nimic, ai înţeles?
Se apropie şi mai mult şi glasul îi devteni un mormăit:
- Sigur, aş vrea'să mă culc cu tine, dar să nu ţi se urce la cap. Mai întîi şi mai presus de toate vreau să găsesc criminalul lui Jackson Wilde. Nu face greşeala să uiţi acest lucru, Claire. Poate să ţi se pară un joc, dar de acum încolo voi juca murdar.
Ea îşi eliberă capul din strînsoare şi pe el îl împinse puţin.
- îţi mulţumesc pentru beignets şi cafeaua cu lapte, domnule Cassidy. Ar fi trebuit să le plătesc eu.
După care intră şi îi închise uşa în nas. El înjură, auzind-o cum trăgea zăvoarele.
Ariei aruncă nervoasă revista deoparte. Era tîrziu şi avea nervi. Omul din New Orleans îi promisese să o sune în seara aceea, indiferent la ce oră, iar acum era trecut de miezul nopţii.
Jos, Josh cînta la pian de cîteva ceasuri. Acea oribilă muzică clasică. Nu găsea nici o melodie în nici una din piese, i se părea că toate seamănă între ele. Şi nu aveau nici text, aşa că la ce serveau? Nu îşi putea închipui cum putea fi cineva absorbit de ea. Iar Josh, cînd cînta muzică clasică, uita de toate - de mîncare, de somn şi chiar de sex.
Nu că ar fi simţit nevoia, căci acum era preocupată de probleme mult mai importante. Demonstraţia fusese un fiasco. Voise ca oamenii ei să pară nişte cruciaţi aflaţi într-o misiune de inspiraţie divină, dar nebuna aceea bătrînă de la Mătasea franţuzească îi făcuse să pară cruzi şi proşti. Se scrisese mult în presă, însă articolele erau pline de ironie, iar Ariei Wilde nu avea să lase să se rîdă de ea.
Pentru a-şi reface credibilitatea, aranjase interviul de la CNN, care, după părerea ei, ieşise extraordinar de bine. Fără să calomnieze de-a dreptul, dăduse de înţeles că a.cea Claire Laurent era o laşă care refuza să o înfrunte, că era o principală suspectă în cazul
asasinatului şi că, atît ea cît şi toată lumea care avea de-a face cu Mătasea franţuzească, erau nişte persoane imorale. Din fericire, un adept devotat care locuia la New Orleans ştia despre Claire Laurent că era nelegitimă. Ariei avea de gînd să continue să bată toba pe tema că imoralitatea atrage imoralitate.
Dar Claire Laurent apăruse pe canalul CNN în ziua aceea, părînd la fel de maiestuoasă ca prinţesa Grace în culmea gloriei, vorbind cu glasul acela mieros al ei care părea să fi vrăjit reporterul - şi probabil pe majoritatea celor care o văzuseră. Fusese clară şi concisă, fără să fie aspră. Spusese despre Ariei că întreţinea iluzii, dar nu lăsase nici o îndoială asupra faptului că avea să ia măsuri legale dacă persecuţiile aveau să continue.
Deci, de două ori făcuse ca Ministeriatul Jackson Wilde să pară o gloată de nebuni fanatici. Ariei, pur şi simplu, nu suporta acest lucru. Oricine era atît de rece şi de controlat cum era Claire Laurent, trebuia să aibă secrete. Altfel de ce să îşi construiască un scut de gentileţe atît de impenetrabil?
Aşa că Ariei angajase pe cineva care să o ţină sub observaţie şi să îi dea rapoarte zilnice. Cînd sună telefonul de pe noptieră răspunse imediat. Era exact ceea ce aştepta.
- Am dat lovitura de prima dată, ^spuse cel de la capătul firului, rîzînd pe înfundate, în ciuda tuturor negaţiilor ei de la televiziune, este încă un principal suspect. Cassidy s-a dus la ea în seara asta.
Ariei se ridică în capul oaselor, sprijinindu-se de perne.
- Adevărat? Şi cît timp a chestionat-o?
- Au făcut o plimbare lungă prin Cartierul Francez. Cu cît auzea mai mult despre recenta întîlnire a lui
Claire Laurent şi acel procuror tînăr, frumos şi sexy, cu atît mai repede îi funcţionau rotiţele creierului. Era atît de preocupată cu analizarea informaţiei, că aproape nici nu băgă de seamă partea cea mai valoroasă.
- Scuză-mă, zise întrerupîndu-l. Ce-ai spus? Ce-au făcut?
- Exact, doamnă Wilde. M-aţi auzit foarte bine. S-au sărutat.
Curioasă, Ariei ascultă întreaga povestire fără să îl mai întrerupă.
- Mulţumesc, spuse ea la urmă. Ţine-mă la curent cu evenimentele. Vreau să ştiu absolut tot şi, nu uita, eşti ochii şi urechile mele.
De parcă îţi aminti ceva, adăugă apoi:
- Domnul să te binecuvînteze, mă voi ruga pentru dumneata.
Josh intră exact cînd ea închidea.
- Cine a sunat la ora asta? întrebă el, scoţîndu-şi tricoul şi începînd să se dezbrace.
- Tipul din New Orleans care a organizat demonstraţia de la Mătasea franţuzească.
-• Ce dezastru, murmură el stînd întîi într-un picior şi apoi în celălalt, pentru a-şi scoate pantalonii.
Lui Ariei nu îi plăcu acel cuvînt şi consideră că îi fusese adresată personal critica.
- De unde să ştim că ţicnită de mamă a lui Claire Laurent o să înfrunte o mulţime ostilă?
Josh chjcoti, băgîndu-se în pat lîngă ea.
- Voiai scandal şi, în schimb, ai primit punci şi prajitui.
- Nu-i deloc amuzant, să ştii, spuse ea şi îi dădu la o parte braţul pe care şi-l pusese peste mijlocul ei.
Azvîrlind pătura, se dădu jos din pat şi îşi aprinse o ţigară, un obicei pe care îl recăpătase de cînd nu mai era Jackson să îi interzică. Desfăcu apoi un pachet de Ding Dong şi băgă unul în gură.
- Mîine vreau să pornim cu spectacolul, îi spuse ea lui Josh cu gura plină. Mergem în cîteva oraşe şi nu ţinem decît cîte un spectacol în fiecare, continuă ea, în timp ce creierul îi funcţiona cu viteză. Le facem deosebite. O să le numim întruniri speciale de rugăciune pentru prinderea şi condamnarea ucigaşului lui Jackson.
Gemînd, Josh îşi sprijini braţul pe frunte închizînd ochii.
- Ariei, dar astfel de lucruri se pregătesc cu mult timp înainte. Trebuie să închiriez! o sală...
- Nu-mi pasă dacă ţinem spectacolul pe un teren de fotbal, strigă ea. Vreau să vină o mulţime de oameni şi presa şi mai vreau ca tu, zise ea întorcîndu-se şi ţintuindu-l cu degetul, să pari distrus de durere.
- Va trebui să-mi împrumuţi fardurile tale.
- Du-te dracului. •
Se băgă din nou în pat, dar nu înainte de a înghiţi două purgative pentru a neutraliza caloriile dulciurilor.
- Nu acum, mormăi, cînd Josh se întoarse spre ea acoperindu-i pieptul cu mîna. Am prea multe probleme pe cap.
- Cu atît mai bine, zise el. Şi aşa, eşti atît de slabă că oasele îţi zăngăne cînd facem dragoste.
- Hai, nu mă mai f...
- Ba eu chiar asta aveam de gînd, dar... Rîzînd, îşi înfundă capul în pernă.
Ariei era prea agitată ca să poată dormi. Consuma cofeină şi zahăr în cantităţi atît de mari, încît rareori dormea mai mult de trei-patru ore pe noapte. O parte din cearcăne nu erau făcute artificial.
Recapitula m gînd tot ce ştia despre Claire Laurent. O damă de clasă, mormăi în sinea ei. înaltă. Subţire din fire. Bine îmbrăcată. Trăsături clasice. Era exact genul de femeie care ar fi vrut să fie şi Ariei, dar în adîncul sufletului ei ştia că putea să încerce pînă la sfîrşitul vieţii că tot nu avea să dobîndească acea eleganţă rece, cu care ori te năşteai, ori nu.
Claire Laurent se plimba în voie prin Cartierul Francez cu procurorul adjunct Cassidy, care nu se uitase la Ariei decît cu suspiciune şi batjocură prost mascată. ^Care părea să ştie că indiferent cît de des sau cît de tare se spăla, ea nu se simţea niciodată curată complet. O sărutase pe Claire Laurent! Ruşine, ruşine. Multitudinea posibilităţilor de folosire a acelei informaţii o îmbăta şi aproape că îi compensa invidia.
Afurisita îi sucise capul. Pur şi simplu. Credea, cumva, că o persoană atît de aiurită cum era Claire Laurent era incapabilă de crimă? la mai gîndeşte-te, domnule Cassidy.
Oricum ar fi luat-o, fusese neglijent în serviciu. A doua zi dimineaţă, chiar înainte de a convoca o conferinţă de presă pentru a anunţa programul spectacolului „Rugăciunea lui Ariei Wilde şi ceasul proslăvirii", avea să dea un telefon extrem de important.
Cassidy fusese avertizat că şeful era nervos, aşa că neaşteptata convocare a lui Tony Crowder nu îl surprinse.
- Te aşteaptă, Cassidy, îi spuse secretara cu simpatie. Intră.
Cassidy îşi luă un aer nepăsător.
- Bună dimineaţa, Tony. Ai vrut să mă vezi?
Din dosul biroului său, Crowder îi aruncă o privire. Cassidy se aşeză sprijinindu-şi un picior pe celălalt.
- De fapt, mă bucur că m-ai chemat, pentru că aş vrea să discutăm ceva.
-îţi iau cazul Jackson Wilde.
- Cum? făcu el, lovind atît de tare podeaua cu piciorul, încît făcu să se zgîlţîie ceaşca lui Crowder pe farfurioară.
- M-ai auzit foarte bine. Gata. I-! dau lui Nance.
- Dar nu se poate.
- Am făcut-o sau, mă rog, o voi face odată cu încheierea acestei întrevederi. Adică acum.
. - La dracu', spuse Cassidy, ridicîndu-se. De ce faci asta?
- O să-ţi spun eu de ce, tună Crowder. Toţi îmi fac viaţa un calvar. Primarul. Judecătorii. Mai ales dobitocul ăla de Harris. Congresmenii. Chiar si trăsnitul ăla de guvernator 'şi-a făcut simţită prezenţa. M-am săturat ca dracu' de chestia asta cu Jackson Wilde.
Vreau să se sfîrşească odată şi, pînă acum, n-ai reuşit să faci nimic.
- încerc.
- Cu Claire Laurent?
Cassidy studie cu prudenţă sclipirea din ochii superiorului său. Neliniştea luă locul furiei.
- Printre alţii.
- Mai exact ce anume „încerci" cu Claire Laurent?
- Am impresia că este o întrebare insinuantă. Crowder continuă să îl privească în timp ce îşi luă ceaşca şi sorbi din ea.
- Am primit un telefon azi-dimineaţă de la Ariei Wilde.
- Bine, am înţeles, spuse Cassidy, răsuflînd mai uşor. Ţi-a adus aminte că nu l-am arestat încă pe ucigaşul soţului ei şi tu ai simţit nevoia să-ţi verşi năduful. Asta e?
- în parte. Dar nu e tot.
- Atunci?
- Ai luat-o pe Claire Laurent aseară la o plimbare romantică sub clar de lună prin Cartierul Francez?
Deşi lui Cassidy i se înmuiaseră picioarele, rămase impasibil.
- M-am dus la Mătasea franţuzească pentru a o confrunta pe domnişoara Laurent cu o informaţie pe care o obţinusem din alte surse, spuse el şi îi explică totul în legătură cu telefoanele şi nepotrivirile de timp. Susţinea că şi-a umplut timpul făcînd o plimbare pentru a se linişti după ce îl văzuse pe Wilde la spectacol şi a sugerat să refacem drumul.
- Asta includea şi un popas la Cafe du Monde?
-Da.
- Şi o plimbare pe Moonwalk? -Da.
- Unde, probabil, a scăpat de armă.
- l-am spus şi eu asta, zise Cassidy, defensiv.
- Şi ea ce-a zis?
- Susţinea că n-a avut niciodată o armă şi că nici n-ar şti să tragă.
- Nu-ţi trebuie prea multă pricepere ca să zbori testiculele unuia de aproape.
- l-am spus şi asta, zise Cassidy rîzînd.
- Crezi că-i amuzant?
- Nu, dar mă gîndeam cît de mult semănăm noi doi.
- Zău? Eu niciodată nu am avut o aventură amoroasă cu un suspect.
Cassidy îi susţinu privirea.
- Nici eu, spuse el fără să îşi plece ochii.
- Nu asta a fost şi părerea spionului lui Ariei.
- Spion? Ce naiba tot spui?
- Scumpa noastră doamnă Wilde şi-a pus unul din credincioşi să o ţină sub observaţie, pe Claire Laurent 'şi să îi spună tot ce este acuzator sau suspect. Deocamdată, singurul lucru suspect este că a avut o întîlnire...
- Nu a fost o întîlnire!
- ... cu bărbatul care s-ar puteş foarte bine să o acuze în tribunal. Numai că eu elimin această eventualitate luîndu-ţi cazul.
- Nu mi-l poţi lua, strigă Cassidy. Ţi-am spus ce a fost cu plimbarea.
- Nu mă duce cu vorba. Omul lui Ariei Wilde a fost foarte amănunţit, l-a spus fiecare mişcare pe care aţi făcut-o, iar ea mi-a spus totul mie. l-ai dat lui Claire Laurent geaca ta. Ai îmbrăţişat-o. Ai sărutat-o. Nu? Cassidy încuviinţă încordat din cap.
- Conform povestirii aceluiaşi spion, nu a fost nici un sărut politicos.
- Nu, spuse Cassidy îmbufnat. N-a fost.
- Isuse! exclamă Crowder ridicîndu-se şi izbind cu pumnul în birou. Ce naiba aveai în cap?
Cassidy privi în jos.
- Drace^ spuse el şi, după cîtva timp îşi ridică din nou capul, îmi dau seama cum i s-a părut cuiva care privea de departe. Dar o chestionam, Tony.
- Şi făceaţi şi schimb de salivă! urlă el.
Pe un ton mai scăzut şi mai moderat, Cassidy spuse:
- Voiam să-i distrug apărarea şi să descopăr elementul care lipseşte din povestea ei.
- Deci eşti convins că lipseşte un element?
- Aproape convins. Nu ştiu dacă minte ca să se apere pe sine sau pe altcineva, dar nu spune tot adevărul. Din păcate, nu o pot aresta numai pe baza unei impresii.
- Din păcate? făcu procurorul şi îl studie cu o privire vicleană căreia nu îi scăpa absolut nimic. Vrei să spui că nu găseşti că femeia asta e atrăgătoare?
- Nu, spuse Cassidy privindu-l drept în ochi. Mie mi se pare extrem de atrăgătoare.
Crowder se lăsă atunci pe spate în fotoliu şi îşi trecu o mînă peste părul care începuse să i se rărească.
- Ar fi trebuit să mă fac dentist, aşa cum a vrut mama, zise el şi adăugă mormăind: cel puţin nu m-ai minţit. Şi ar fi trebuit să ştiu că n-o s-o faci. Au circulat zvonuri.
- în legătură cu ce?
- în legătură cu atracţia ta faţă de domnişoara Laurent. Glenn s-a plîns comisarului, care apoi a venit la mine.
- Dumnezeule! exclamă Cassidy furios. Gleen nu avea nici un drept să...
- Pe naiba, avea orice drept, doar e cazul lui, ai uitat? Şi nu vrea să i-l distrugă un procuror care judecă cu inima, nu cu mintea, spuse el şi clătină din cap. Nu vreau să-ţi fac asta, băiete, dar nu- mi dai de ales. Trebuie să-ţi iau cazul.
- N-o face, Tony, spuse Cassidy, aplecîndu-se peste birou. Am nevoie de el. Voi aduce vinovatul în faţa justiţiei şi îl voi condamna, întreaga mea carieră depinde de asta. Nu voi rata această ocazie. Nici în ruptul capului.
- Nici pentru o femeie faţă de care te simţi atras?
- Mai ales. Crowder îl privi o clipă.
- Pari foarte decis.
- Sînt.
Cassidy se întrebă apoi dacă să deschidă o discuţie care totdeauna fusese tabu. Totuşi, seara trecută îi spusese lui Claire că de atunci încolo va juca pentru a învinge. Şi Crowder trebuia convins de acest lucru.
- Nu se poate să nu te fi întrebat, Tony, de ce am renunţat să mai pledez ca avocat al apărării de cînd am venit aici.
- Mi s-a părut ciudat să renunţi la ceva atît de profitabil în schimbul unui salariu pe care ţi-l dă parohia, dar, după ce am studiat cîte victorii şi cîte înfrîngeri ai avut, m-am considerat un norocos că te am de partea mea şi nu m-am mai interesat. De ce aduci acum acest subiect?
Cassidy începu să se plimbe de colo-colo prin birou.
- Aşa cum ai spus şi tu, cîştigam mulţi bani. Am înregistrat un număr impresionant de victorii atît la audieri, cît şi la procese. Clienţii mei erau puşi în libertate, iar eu eram al naibii de încrezut şi de sigur pe mine.
- Cunosc genul.
Cassidy încuviinţă abătut la acest comentariu.
- Un anumit client m-a rugat să-l apăr. Era un ticălos cu o listă de antecedente cît braţul meu de lungă. Fusese condamnat pentru violenţă, dar nu ispăşise decît cîţiva ani şi a fost eliberat condiţionat. La cîteva săptămîni după eliberare, m-a sunat şi mi-a spus că i-am fost recomandat, că a auzit că nu mă temeam de nimic şi că era sigur că îi puteam obţine eliberarea.
Se opri, închise ochii o clipă şi apoi adăugă:
- Prostia a fost, Tony, că şi eu eram convins, l-am preluat cazul. De data asta fusese acuzat de agresiune sexuală, deşi femeia reuşise să fugă înainte să o violeze.
încetă să se mai plimbe şi se uită pe fereastră.
-Victima avea pînă în douăzeci şi cinci de ani, era drăguţă şi arăta bine, începu el încet. Clientul meu o acostase cînd plecase de la birou pe înserat. A fost
prins practic cu pantalonii în vine la un bloc distanţă
de locul scenei. Procurorul nici n-a vrut să audă de
audiere, pentru că îl voia pe individ neapărat în
spatele gratiilor. Aşa s-a ajuns la proces. Nu mă
puteam baza decît pe spectacol şi deja mă
pricepeam foarte bine, zise el strîngînd din pumni. Am
făcut pe dracu' în patru şi, pînă am terminat de
interogat contradictoriu fata, juraţii erau convinşi că
nu era decît o stricată care purta fuste mini pentru a-şi
atrage colegii de sex opus. De fapt, îmi amintesc cît
de norocos mă consideram că avea un piept mare,
pentru că dădea consistenţă cazului meu. M-am
asigurat că toată atenţia juraţilor avea să fie atrasă
spre sînii ei. Dumnezeule!
Se frecă la ochi încercînd să-şi şteargă din memorie acea imagine tulburătoare a tinerei în lacrimi, pe care el o expusese şi o atacase în boxa martorilor.
- Am crucificat-o, i-am distrus reputaţia, am zugrăvit-o ca pe o tîrfă care îşi mai bătuse joc de încă un bărbat şi care, în final, obţinuse mai mult decît îşi imaginase.
îşi lăsă mîna în jos de pe ochi şi privi în gol dincolo de jaluzelele de la fereastră.
- A fost o apărare strălucită. Am alimentat presa cu tot felul de detalii sordide şi le-am stîrnit interesul. Dacă juraţii -aveau să dea un verdict de vinovăţie, aş fi putut să-mi schimb tactica spunînd că clientul meu fusese judecat în presă. Dar rui l-au găsit vinovat, spuse el cu un glas care trăda o nedumerire pe care o mai simţea încă ori de cîte ori îşi amintea. Juraţii
s-au lăsat prostiţi de teatrul pe care îl jucasem şi l-au achitat pe ticălos.
- Nu ţi-ai făcut decît datoria, remarcă Tony.
- Asta nu-i o scuză.
- Jumătate din juriştii de aici te-ar bate pe umăr şi ţi-ar invidia succesul.
- Succesul? Manipulînd grosolan juraţii şi abuzînd de rolul meu de avocat al apărării?
- Eh, ai întrecut măsura, spuse Tony. Dar asta a fost acum cîţi ani, cinci sau mai bine, nu? Hai, Cassidy, uită şi iartă-te pentru această singură greşeală.
- Poate aş putea s-o fac dacă asta ar fi fost tot.
- La naiba, spuse Crowder şi se lăsă pe spate, pregătindu-se pentru ce era mai rău.
- La două săptămîni după achitare, clientul meu a răpit o fetiţă de unsprezece ani din curtea şcolii şi a dus-o într-o zonă pustie a unui parc din oraş, unde a violat-o, a supus-o sodomiei şi apoi a strangulat-o cu bretelele costumului de sport. Şi astea nu sînt decît delicte care au un nume. Celelalte erau... sînt... de nedescris.
Crowder lăsă să se aştearnă cîteva clipe de linişte.
- După aceea ţi-ai închis biroul.
Cassidy se întoarse de la fereastră şi îşi privi superiorul.
- Mi-am închis biroul, mi-am schimbat viaţa, mi-am eliberat soţia de chinul de a fi fost căsătorită cu mine şi am plecat din oraş venind aici.
- Unde ai fost al naibii de muncitor. O adevărată comoară pentru biroul ăsta.
Cassidy înălţă din umeri, întrebîndu-se dacă avea să scape vreodată de impresia aceea de nepotrivire. Avea să obţină vreodată o condamnare care să compenseze moartea acelei fetiţe? Avea să fie vreodată în stare să îi privească părinţii în faţă şi să le spună: „în sfîrşit, am îndreptat lucrurile"? Niciodată. Dar continua să încerce.
- N-o să mai fiu niciodată neglijent în munca mea, Tony. N-o să mai las niciodată un psihopat să scape, n-o să mai dau drumul niciodată unui agresor sexual sau criminal printre oameni, dintre care mulţi au o încredere greşită în noi şi în sistemul juridic.
- Nu totdeauna e greşită. Din cînd în cînd îi mai şi prindem pe răufăcători.
Cassidy îşi puse toată puterea de convingere în
privire.
- N-o să te dezamăgesc, Tony, pentru că nu pot să mă dezamăgesc pe mine însumi. Iţi jur că ţi-l voi da pe ucigaşul lui Wilde, indiferent cine se va dovedi a fi.
Tony îşi rodea interiorul obrazului.
- Bine, îţi mai dau două săptămîni, spuse el nerăbdător. Dar gîndeşte-te că ai capul pe butuc şi securea atîrnă deasupra.
- înţeleg.
Acum, că problema se rezolvase, Cassidy nu mai văzu nici un motiv să îşi mai prelungească vizita. Amîndoi s-ar fi simţit prost dacă s-ar fi arătat prea recunoscător.
Porni spre uşă, dar Crowder îl opri.
- Cassidy, trebuie să te întreb ceva. Dacă descoperi şi acel element care face legătura între Claire Laurent şi crimă, îţi va fi greu să susţii cazul din moment ce o condamnare va însemna închisoarea pe viaţă?
Cassidy îşi cercetă sufletul, dar ştia deja răspunsul.
- Absolut deloc. O voi face fără nici un fel de remuşcări.
Ieşi din birou hotărît să îşi ţină promisiunea pe care i-o făcuse lui Claire, lui Tony şi sieşi. Sub nici o formă nu avea să lase ca interesele personale să se amestece cu datoria.
Părăsi clădirea procuraturii şi traversă strada spre departamentul poliţiei. Howard Glenn se afla în spatele unui birou arhiplin, rezemat într-un scaun rotitor, cu receptorul telefonului înghesuit între ureche şi umăr. Cassidy nu se opri decît la marginea biroului sfredelindu-l cu privirea. i
- Vorbim mai tîrziu, spuse Glenn în telefon şi închise.
- Data viitoare cînd mai ai vreo plîngere împotriva mea, nu umbla cu vorba, vino direct la mine să discutăm ca de la bărbat la bărbat, îţi fac această favoare.
- Am crezut că şeful meu...
- Ai crezut prost, îi spuse Cassidy cu asprime. Pot foarte bine să-mi stăpînesc emoţiile , scula şi situaţia asta şi mă deranjează faptul că ţi-ai închipuit că mă loveşti pe la spate. N-o mai face. Dacă te supără ceva în legătură cu mine, dă-i drumul şi spune.
Glenn îşi mută ţigara dintr-un colţ în altul al gurii, uitîndu-se cu atenţie la el,
- Nu mă supără nimic.
- Bine, spuse Cassidy atunci şi se uită la ceas. E aproape douăsprezece. Te aştept după pauza de prînz la mine în birou să stabilim care sînt următoarele mişcări.



...am invatat sa plang cu zambetul pe buze...
ElegantFM
Offline
Posts: 1952
respect
[ 15 ]
 
Forum » BIBLIOTECA ONLINE » Proza » Sandra Brown-Matase frantuzeasca
  • Pagina 1 din 3
  • 1
  • 2
  • 3
  • »
Căutare:

Ported to uCoz - WebStory
Top