ElegantFM

25/11/2017

Added by Just
category GANDURI DIN SUFLET
Comments 9

La Mulți Ani, nouă!



  27.02.2011 a fost data la care Elegant Fm a luat naștere. A apărut la inițiativa unei persoane minunate, și a fost realizat cu ajutorul altei persoane minunate, persoane despre care am auzit șoptindu-se ca stăteau nopțile și încercau să deslușească tainele realizării unui site, proces deosebit de dificil, vă garantez. Probabil și-au prins urechile de multe ori :D . Aceste două ființe extraordinare sunt Lili și Mire. A apărut astfel Elegant FM, un loc care înconjura pe fiecare cu căldura unei familii, iar o bună bucată de timp asta am și fost, o mare familie. 
 Mesele cu bucate stăteau întinse zile și nopți în așteptarea noilor sosiți, o muzică divină răsuna parcă de nicăieri... Ei, nici chiar așa, dar uneori era ca într-o poveste. Atmosfera era încărcată de veselie, muzica bună era la ea acasă. Elegant FM a fost pentru unii dintre noi o a doua casă, iar pentru alții singura familie pe care o aveam. Lili era mereu aici să ne întâmpine, mereu cu zâmbetul pe buze. Era zâna bună a tărâmului fermecat. Aici era locul unde problemele dispăreau, unde ne descărcam sufletele. Era locul unde ne încărcam cu energie pozitivă și unde primeam mereu cele mai bune sfaturi.
   Elegant FM a fost locul unde am cunoscut oameni minunați, locul unde am creat legături de suflet, locul unde ne-am „înrudit”. S-a destrămat la un moment dat, dintr-o cauza sau alta. Așa se întâmplă cu toate lucrurile bune. Oamenii s-au împrăștiat prin toate colțurile țării, dar Elegant FM a rămas comunitatea oamenilor deosebiți.
  Astăzi se împlinesc doi ani de la înființare. La Mulți Ani, dragii mei. Fie că sunteți din generația veche, fie că deabia ne-ați descoperit, ne sunteți la fel de dragi, și vă apreciem pe fiecare în parte. La mulți ani, suflete frumoase!

More information on the forum
comments (9)
  • Answer Quote
    djdiamant

    23/06/2013 12:50 PM Spam

    :Guitar:

  • Answer Quote
    Just

    23/06/2013 1:39 PM Spam

    Robert , pe unde umbli maica?mai traiesti? 

  • Answer Quote
    ingeras

    27/02/2013 6:08 PM Spam

    nasica mea scumpa ,am mai spus-o si o mai spun esti si de cand am intrat in casa elegantului ai fost pentru mine mama  care nu am avut-o niciodata ,saru-mana pentru tot

  • Answer Quote
    ElegantFM

    27/02/2013 6:11 PM Spam

    Nu ma face sa plang in zi de sarbatoare ! winkout
    Cu  mare drag ! kissing

  • Answer Quote
    ingeras

    27/02/2013 5:58 PM Spam

    LA MULTI  ANI casei elegantfm ,la multi ani elegantului fm,la multi familiei elegantfm sau inplininit 2 ani de cand casa elegantfm sa deschis si-a deschis usa pentru suflete singure ,suflete bune ,suflete ranite,ne-a gazduit  si cu bune si cu rele asa cum noi santem .acum 2 ani am intrat in casa elegant fm alaturi de nasa lili ,miri ,nasu mo, nasu clau ,apoi  am cunoscut si pe micuta just ,nasa ely ,mady ,magda, si ceilalti membri ,am gasit aici ceia ce eu nu aveam atunci  o familie .m-am acomodat foarte repede cu ei lili a devenit nasa mea,la fel si nasu mo ,nasu clau si nasa ely ,micuta si yoyo nevestele mele.mireluta printesa mea micuta ,.elegantulfm pentru mine era casa ,patul,masa,mea,aici mancam aici dormeam aici imi petreceam tot timpul meu ,nu ieseam sa beau o cafea cu cineva sau sa madistrez sambata,duminica ,nu conceapeam sa pierd o seara afara din casa elegant fm fara sa fiu prezenta in familia mea ,numai ca ,cu tot respectul pentru toti a sosit vremea sa  imi fac o familie  si mam maritat timpul nu imi mai permite sa mai petrec noptile si zilele aici dar mereu imi aduc aminte de casa mea si de toti din ea.LA MULTI ANII ELEGANTFM,multumesc din suflet nasei lili mirelutei ,printesei mele frumoase pentru tot ce au facut pentru noi pentru construirea casei elegant fm

  • Answer Quote
    ElegantFM

    27/02/2013 6:05 PM Spam

    Finuta kissing kissing kissing

  • Answer Quote
    Just

    27/02/2013 2:41 AM Spam

      mami.

  • Answer Quote
    ElegantFM

    27/02/2013 2:42 AM Spam

    kissing Micuta

  • Answer Quote
    ElegantFM

    27/02/2013 2:39 AM Spam

    Mi-au zburat prin fata ochilor imagini ,fapte...clipe fericite ,clipe triste ...toate le-am impartit cu voi si voi cu mine ....
    Multi au disparut ,altii si-au schimbat domiciliul ...cu multi dintre
    voi mai vorbesc doar pe net ...dar , Elegant inca exista !
    Ana ,micuta mea ...nu am cuvinte .... :* :* :*

Add comments can only registered users.
[ registration | login ]

Like

Statistica

free counters

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Ported to uCoz - WebStory
Top